despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Din fugă: B:MAD

scris de Ando

Adică, pentru cei interesaţi, o bogăţie de informaţii despre patrimoniul Bucureşti: Modernism Art Deco. Un proiect foarte interesant, derulat de igloo habitat şi arhitectură, menit să „popularizeze şi să impulsioneze conştientizarea… valorii pe care o reprezintă arhitectura deco-modernistă – ipostază reprezentativă a modernismului arhitectural din oraşul Bucureşti”. Concret, avem o expoziţie deschisă la parterul Palatului Telefoanelor, de pe Calea Victoriei, unde pe o sumedenie de ecrane sunt proiectate imagini reprezentative pentru acest patrimoniu: edificii publice, birouri şi hoteluri, vile şi imobile cu apartamente, elemente ale limbajului art deco.

Se oferă, gratuit, vizitatorilor şi un ghid bogat ilustrat (peste 200 de pagini) dar, lucru demn de reţinut: oricând, puteţi afla detalii sau găsi imagini pe site-ul proiectului: www.artdecobucharest.ro

 

din zbor

o parte din articolele noastre sînt preluate și de „București City News

Cei de la Cartierul Uranus, mereu la datorie!  

scris de Ando

N-am să pierd niciodată ocazia de a-i lăuda pe Costin şi pe Cristi, cei doi entuziaşti scormonitori de documente şi de amintiri de la Cartierul Uranus, mai ales că luna aceasta au şi o frumoasă aniversare: „…proiectul nostru împlinește cinci ani de la înființare – un timp în care am adunat cîteva mii de imagini din cartier și, cu ajutorul Dvs., le-am făcut cunoscute unui public nesperat de larg. Astfel, în amintirea unora, în închipuirea altora (mai tineri), cartierul a revenit puțin la viață”.

Imi place de ei că sunt adevăraţi interlocutori atât în mediul virtual, dar şi în realitate: modeşti, simpatici, atenţi, şi – mai ales – fără aere de superioritate. Deşi deţin un volum impresionant de informaţii despre regretatul cartier, sunt permanent „pe fază”: ascultă sau citesc atent, asimilează şi filtrează cu răbdare poveştile şi amintirile celor care au locuit sau au muncit în acel areal urban. Un singur exemplu. Intr-o discuţie legată de cinematografele din zonă, le spuneam că îmi amintesc de existenţa unui alt fost cinematograf numit „Rahova”, aflat undeva mai jos, spre intersecţia cu Justiţiei, dar tot pe Calea Rahovei, însă altul decât cele care apar îndeobşte în fotografiile de pe net (Coşbuc, Modern, Nicolae Bălcescu). Răspunsul a venit rapid şi documentat:

„Cinema Rahova, despre care aţi şi spus că era mai jos, spre centru, era în clădirea pe care am bănuit-o, era cea de la adresa Calea Rahovei 91, ocupată de ateliere de proiectare T.C.I. la momentul demolărilor; ataşez poza din albumul lui Bonciocat.

Şi nu se opresc aici cu roboteala: astfel, la finele lui octombrie, au lansat o nouă pagină de grup pe facebook intitulata Măruntaiele cartierului Uranus, iar din această lună, reiau întâlnirile de joia de la expoziţia lor de la parterul hotelului Marriott ( prima întâlnire e chiar joi 8 noiembrie , orele 18).

10 ani

… am făcut 10 ani.

Și 7000 de articole.

Serialele noastre au peste 700 de episoade…

  • 260 de case căzute
  • peste 100 de trezim copiii
  • fix 100 de rable
  • 55 de civilizație publică
  • aproape 50 de fundături
  • peste 30 de jurnalul realității
  • cîte 20-și-ceva de limba română, plimbări, vestigii, anii ’90
  • plus altele, care încă n-au ajuns cu numărătoarea așa departe!

Doar așa, să știm cum stăm noi la 10 ani.

din zbor

Vizitarea Cimitirului Bellu e o plimbare frumoasă.

… iată și-o recomandare pentru cei ce vor să știe mai ușor ce și unde: un soi de hartă interactivă a Cimitirului.

ce mai citim

înc-o recomandare – „Călătorii cu iz istoric

interesant

Neobservat” – un proiect pe care nu l-am… observat decît acum.

n-ai cum să le știi pe toate

… cantitatea de lucruri care se află pe internet este uriașă. Păcat că-n realitate, lucrurile astea nu-s întotdeauna informație, conținut și adevăr. E așa de greu să afli ce se petrece-n jurul tău!

Unde anume să găsești, de pildă, tot ce se petrece-n Capitala noastră?

Să zicem că e vineri și urmează un weekend frumos, în care n-ai nici cumpărături de făcut, nici cine știe ce paranghelie la care ești obligat să mergi; ai avea chef să te bucuri de experiențele nenumărate pe care ți le oferă Bucureștiul.

Mult noroc!

În mai fiecare parc se petrece cîte ceva. Sînt case deschise unde-s evenimente. Se petrec concursuri. Se țin parade, tururi, unele muzee au cîte-o expoziție. Găsești tîrguri, evenimente caritabile, chestii culturale. Cu adevărat ai de unde alege.

Și ce păcat că nu știi de ele.

De unde? Cine să strîngă toate informațiile astea, cine să adune din zecile de „eventuri” care rămîn obscure pe facebook?

În ani, bătînd orașul și trăgînd cu urechea, am nimenit la multe chestii intersante și drăguțe, unde-am petrecut clipe frumoase; chestii organizate de inimoși, pentru care fiecare om venit în plus era o sărbătoare; ce păcat că mai multă lume n-avusese cum să știe despre ele…

Aș fi foarte fericit să am unde găsi – strînse – informațiile despre ce se petrece-n București.

„de la sine”

Germană-karate-balet-engleză-tenis-teatru-engleză-chitară-baschet-olărit-șah-pictură – și lista ar putea continua; și continuă.

E vorba de ce băgăm în copii, de lucrurile cu care-i pregătim de viață și de ce-i așteaptă mai încolo.

Par multe, dar nu-i greșit; copiii au în continuare copilărie, copiii se joacă, copiii fac și desfac: doar că, desigur, lucrurile „nu mai sînt ca pe vremea noastră” – dar mă-ntreb dacă nu cumva fiecare generație n-o fi recurs la aceeași replică. Chiar și „pe vremuri” copiii se duceau la felurite cercuri și aveau o droaie de activități suplimentare; și nu mă refer la culesul porumbului.

În fine: ideea-i că încercăm, cum știm mai bine, să-i învățăm și să-i pregătim.

Așa că-s cursuri de orice; cu adevărat de orice. Doar cursuri de telefon-calculator-internet… n-am văzut.

Asta fiindcă, probabil, presupunem că astea se-nvață de la sine; și, într-un fel, cam așa și e, fiindcă cu siguranță că deprinderile celor mai mulți dintre noi sînt neîndeajuns. Bunicii se prind greu, învățătoarele și profesorii de-abia de știu să dea un „paste” într-un document; cît despre ce-nsemnează siguranță pe internet… subiectul e dureros!

Da… copiii-nvață „de la sine”… dar știm ce-nvață? Știm dacă ei știu să se ferească să dea „YES” la orice prostie, știm dacă ei înțeleg să nu meargă din link în link și din clip în clip, fără s-ajungă în locuri unde pîndesc pornografia și prădătorii sexuali?

Mi-e teamă că aceste chestii nu se-nvață de la sine!

Învățăm, bunăoară, să vorbim „de la sine”, dar facem limba română pînă-ntr-a doișpea!

De-aceea învățarea telefonului, a internetului și-a calculatorului n-ar trebui să fie așa ușor trecută cu vederea – nu cînd nimeni mai nu poate trăi fără ele.

Știm ce fac, ce citesc, la ce se uită, la ce-s expuși copiii? Și dacă nu știm… știm cum s-aflăm ce-au citit, la ce s-au uitat și la ce-au fost expuși?

Știm cît din activitatea lor online… hm! – știm că au activitate online?

Știm cît din ceea se creează în online ajunge direct la copiii noștri și este creat special pentru ei? Și nu-i vorba aici de site-urile cu cîntece pentru copiii și cu jocuri pentru copiii – ci de influenceri care produc melodii, parodii, clipuri, materiale „haioase” la care se uită și puștiul de la clasa pregătitoare, și cel ce nu mai e puști deja, ci adolescent.

Sînt o groază de oameni pricepuți la internet care afirmă și azi că vloggerii, că influencerii pe Youtube, că distribuitorii de pe Facebook n-au nici un viitor fiindcă „nu monetizează” traficul: și în tot acest timp, acești oameni pricepuți nu văd că vloggerii și influencerii n-au nevoie de monetizare, ci de mica lor glorie – glorie la care-s expuși nu oamenii pricepuți, ci copiii oamenilor pricepuți.

cine nu are bătrîni, să-i urmărească

… pe facebook, firește.

În sfîrșit, acest instrument social a devenit și util.

Remarcasem, cu ceva ani în urmă, cum crescuse interesul pentru istoria bucureșteană, odată cu intrarea tot mai mult pe internet a celor trecuți de 50 de ani.

Ce s-a schimbat de-atunci încoace, însă, n-a fost chiar previzibil.

Oamenii, într-adevăr, n-au vreme să stea pe net – sau n-au chef. Sau n-au răbdare. Și – în nici un caz – n-au poftă să colaboreze ori să-și deschidă pagini, site-uri. Nici să urmărească forumuri – puzderie! Nici să comenteze; cine să răspundă, în majoritatea covîrșitoate a cazurilor, la un comentariu lăsat la un articol publicat acum șapte ani?

Însă, pe facebook, îi cu totul altă calimeră.

Minunată unealtă! Ușor de folosit – cu interacțiune instantanee – cu posibilități infinite de-a te pune-n legătură cu oameni de care n-ai auzit ori – mai ales! – n-ai mai auzit!

Așa că nu trece zi fără să descoperim vreo istorie necunoscută ori vreo imagine veche cu totul inedită.