despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

pe vremea asta

… cu gîndul la vacanțele din veri mai ușoare:

2012: Grecia III • Grecia II • Grecia I

2013: Balcic III Balcic II • Balcic I

2014: Balcic

2015: Balcic

2016: MilanoRîșnov, Bran

2017: Prejmer, Sfînta Ana II • Prejmer și Sfînta Ana I

2018: Șirnea, Fundata, Dîmbovicioara

2019: Litoral

pe vremea asta

Vorbim despre chioșcurile vechi – vestigii ale anilor ’90, micile chițimii pentru „concierge” ale clădirilor interbelice și vedem care-s gogoșile bune din Capitală.

Citim! Nenorocirea de pe lacul Tei din august 1967 (prima parte și a doua parte), amintiri cu ștrandurile Bragadiru și de la Operetă, plus o căutare pseudo-istorică a farmaciei din „Accidentul” de Sebastian.

Și ne trage oleacă ața ba la Gara de Nord, ba la Gara Basarab, deși de-aicea nu prea ai unde pleca-n vacanță…

pe vremea asta

Ședem la umbra răcoroasă a platanilor bucureșteni, ne răcorim c-un havuz din Cotroceni care-a fost subiectul primului articol scris de Ando-n 2011, ne odihnim pe cîteva bănci vechi sau pe-un scaun de terasă și ne facem loc prin oraș, descoperind cît spațiu șade degeaba.

pe vremea asta

O scurtă trecere în revistă a unor vechi și uitate capete de linii – cu o completare… o mică colecție de jardiniere… și o plimbare-n căutarea modestelor intrări de serviciu; toate astea-n preajma vacanței – în care, să fim sinceri, neștiind să ne relaxăm, mereu ne-am priceput să ne pișăm pe turismul estival.

pe vremea asta

… ehei! Eram cu burta la soare prin vacanțe, odinioară – nu prea ședeam să scriem; așa că doar ne ocupăm oleacă despre lăcomie – o fi, oare, chiar așa un lucru rău?

anii ’90 XXV – mărunțișuri

Trei decenii de cînd trăim liber – așa cum se cuvine, așa cum îi e scris omului. Nu strică să privim în urmă, la anii de-nceput, ca să vedem (atunci cînd ni se pare că n-o ducem prea strălucit) de la ce am pornit.

Cum era atunci, cînd nu știam de capul nostru, dar voiam să strălucească toate? Un lucru-i sigur, nu străluceau prea multe: atmosfera mohorîtă de dinainte ne-a însoțit destul de multă vreme: anii ’90 au fost ani cu noroi, cu mizerie, cu decădere, cu destrămare, cu prea multă sărăcie… cu toate astea expuse și exhibate.

Pornim iar într-o călătorie fotografică în atmosfera primilor ani de după Revoluție și vom scoate cîteva mici – foarte mici – înțelesuri din dovezile păstrate. Ne folosim de cîteva din imaginile lui Norihiro Haruta, pline de viață și de Oameni. Aproape-n fiecare găsim un mic ceva ce spune o poveste.

V-am zis că nu erau timpuri frumoase: se trăia greu. Lipsurile continuau. Oamenii ședeau încă la cozi – mai ales pentru lucrurile ieftine.

Două din scenele surprinse în stații ne arată cum se călătorea. Se călătorea prost! Nici un mijloc de transport nu era încălzit iarna, de-abia în 1991 au început să vină autobuze Ikarus ale căror radiatoare funcționau. Vedem și viața și forfota dintr-una din stații: atît de multă lume folosea transportul în comun.

 

Iacătă și altă instituție a societății: sacoșa! Eram încă obișnuiți să găsim greu ce-aveam nevoie, ca magazinele să fie rare și magazinele bune și aprovizionate cum trebuie să fie și mai rare; cine se gîndea că o s-ajungem să ne putem cumpăra totul și orice de la colț, de la doi pași în drum spre casă? Nici chioșcurile nu-ncepuseră încă să funcționeze cum se cade. Așa că să pleci de-acasă cu sacoșele după tine și să străbați juma’ de oraș căutînd ceva era un lucru obișnuit; iar întoarcerea cu ele pline o mică victorie. Să ai o sacoșă trainică, care să te țină ani buni de zile era ceva normal.

 

Trecem la lucruri mai ușurele, cum ar fi mapa asta, care se purta nonșalant, în două dește. Cam din liceu băieții – mai loaze – își permiteau mape, în care băgau un caiet-două; manualele n-aveau decît să fie cărate de fete.

 

Cei mici, săracii, aveau încă ghiozdane-servietă.

O scenă în care vedem un must-have bărăbătesc: espadrilele. Apăruseră de prin ’88, bricolate prin ateliere și vîndute pe sub mînă; erau bineînțeles proaste și de-abia duceau o vară, dar dacă ne gîndim că alternativele oferite de comerțul socialist erau fel de fel de teniși sau pantofi de vară cu talpă de caucuic (unii, fabricați la U.C.R. erau trainici și nu foarte mirositori), espadrilele chiar meritau. Vedem și blugii care se purtau atunci – Italia ’90, Casucci, Pyramid erau mărcile întîlnite pe stradă. Apăruseră deja prespălații, desigur; dispăreau încet bufanții. Ne sar în ochi și două din piesele de rezistență pentru căratul pe umăr: geanta Capris și – în poza color, care nu e a japonezului – sacul cu șnur; ambele intraseră cu cîțiva ani buni înainte pe piață. Dacă era făcut din pînză groasă, hătijacul cu șnur ținea ani de zile. În poza de la-nceput, cu oamenii care încearcă să se urce în autobuzul articulat, vedem și unul din modelele de geacă de iarnă care se produsese de către industria de îmbrăcăminte comunistă.

Poza color ne-arată și cum întorcea tramvaiul 32: odată cu începerea construirii Centrului Civic, legătura Rahovei cu restul orașului a fost distrusă; nici autobuz și nici tramvai nu mai ajungeau la Unirii. După Revoluție tramvaiele pur și simplu dădeau cu spatele și plecau înapoi: erau bidirecționale. Mai apoi s-a construit bucla de întoarcere pe care-o știm și azi.

Dintr-un tramvai umed și friguros, ne rămîn și modelele compostoarelor și ale coșurilor de gunoi care se goleau rotindu-se.

Oamenii se păzeu de frig și de zloată, noroi și bălți. Vedem una din cele mai căutate cizme de cauciuc de dinainte de Revoluție, care nu se producea în Țară. Avea și un ciorap care să țină de cald. În vitrina pozată – cîteva apreskiuri; talpa le era cam alunecoasă, fîșul nu taman impermeabil, dar țineau la tăvăleală.

Nenea ăsta din piață poartă ceas cu curea dublă, în care era băgată și-o busolă mititică.

O amintire a vechii intersecții dintre Berzei și Ștefan Furtună: bloculețul de colț la parterul căruia ființa restaurantul Jupiter, cu o firmă reușită, lucrată îngrijit și de efect. Azi avem aici un sens giratoriu foarte mare.

Așa eram atunci. Și nu era chiar o altă lume.

înțelesuri din alte fotografii: Șerban LăcrițeanuRobert JanakIliaș Duțescu

lista articolelor din seria anilor ’90

Ce era înainte acolo III – o completare

Cu bucurie am găsit o poză din 1989 ce ne arată cît era de frumoasă clădirea I. C. R. M. – fostul depozit de fierărie Carol Andrenyi.

Clădirea – azi schimbată complet pe dinafară – se află pe Viilor colț cu Năsăud.

Strada Năsăud de azi este vechea șosea Sălaj și odinioară se chema Măgurele, întrucît chiar ajungea la Măgurele.

Iată că „monografia” Șoselei Viilor capătă o neașteptată completare.

Imaginea – Andrei Bîrsan

Recomandare (V)

scris de C. D. Mocanu

Vreme trece, vreme vine…

A venit vremea virusului și a statului în casă. Dificilă îndeletnicire. O zi – două, hai trei, mai treacă – meargă. Dar când durata supliciului este nedeterminată viața devine tare complicată și de la un moment dat, a dracu de plictisitoare. Monotonia unor activități repetate zile în șir într-un spațiu relativ limitat sporește anxietatea determinată de situația inedită și mai ales incertă în care ne aflăm.

O bucurie pentru suflet și o provocare pentru minte care să ne scoată de sub apăsarea gândurilor ar putea fi vizionarea unor filme documentare. Site-ul pe care vi-l recomand (www.filmedocumentare.com) grupează pe cincisprezece domenii, pentru toate gusturile, o mulțime de creații interesante.

Încercați! Sunt sigur că veți găsi ceva pe placul dumneavoastră. Și foarte important! Filmele pot fi descărcate gratuit.

Vizionare plăcută!

Recomandare: București – încă o istorie ilustrată!

Florin Mardale revine cu continuarea albumului ilustrat al Bucureștiului. Partea a doua – cu aproape 800 de poze – acoperă anii comunismului, pîn’la Revoluție.

Găsiți albumul aici.

La mulți ani!

… cum trece vremea! Acu-n octombrie s-au făcut zece ani de blog pentru Adrian Crăciunescu, cu Analiza istorico arhitecturală.

Cu celălalt blog – Poze decât – se fac șapte.

La mulți ani!