despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Revine hotelul LIDO pe val(uri)?

scris de Ando

Probabil ştiti că, de anul trecut, clădirea fostului hotel Lido a intrat într-un amplu proces de renovare după ce acesta a fost preluat de omul de afaceri Mohammad Murad. Un lucru bun, având în vedere că îndelungatele dispute pentru retrocedare au scos, ani de zile, hotelul din circuit, adăugând încă o nemeritată zonă moartă la aspectul general al bulevardului Magheru.

Deocamdată, clădirea este în continuare acoperită de schele şi „cearceafuri”, semn că lucrările nu sunt finalizate.

Aşa că profităm de prilej şi ne întoarcem în anul 1956 ca să vedem ce ziceau ziarele despre prima importantă renovare a hotelului. Evident, autorităţile comuniste au realizat repede că turismul reprezintă un domeniu rentabil din multe puncte de vedere: atât financiar, cât şi propagandistic. Aşa că, după ce în 1955, se înfiinţează instituţia specializată: O.N.T. Carpaţi (Oficiul Naţional de Turism),

… ţinând cont şi că Bucureşti-ul nu avea ca hoteluri „de vază” decât Athénée Palace, Ambasador şi Lido, în 1956, s-a trecut la renovarea masivă a acestuia din urmă, mai ales că Lido avea în dotare vestitul său bazin cu valuri despre care armyuser a scris atât de documentat.

Datorită fotoreporterului AGERPRES, Armand Rosenthal, avem şi imagini din 1957 cu interiorul hotelului recent renovat.

Astfel revigorat, complexul Lido devine un fel de emblemă şi pentru O.N.T. Carpaţi, instituţie care peste câţiva ani (1961) se va muta la doi paşi, într-unul din cele două blocuri nou ridicate pe locul fostului Muzeu Simu.

Devenit din nou „vedetă”, tot timpul în atenţia şefilor, ansamblul Lido va suferi în timp, diverse şi fireşti modificări şi modernizări, dar – mai ales pentru bucureşteni – atracţia sa principală va rămane tot celebra piscină care chiar stârnea… valuri atunci când se mai defecta !

Surprinzator, la un moment dat, prin 1973, a apărut în presă şi o ambiţioasă, dar repede abandonată variantă de modernizare, prin adăugarea în spate a unui nou corp de clădire.

Ideea urma să revină și-n tulburii ani de după Revoluție, cînd, pentru scurt timp, s-a vorbit despre construirea unui building uriaș în spatele hotelului.

Revenind la renovarea din aceste zile: mai toate comentariile pe care le-am citit se rezumă, în final, la întrebarea: va fi sau nu repus în funcţiune celebrul bazin cu valuri, faima şi atracţia de necontestat a hotelului?

Sau rămânem, în continuare, să-l admirăm în imaginile de arhivă?

Pentru că, deocamdată, cea mai recentă imagine cu bazinul, pe care am preluat-o de la Reptilianul, arată cam aşa…

listă de articole selecționate din presa vremii – aici • despre ștranduri • BragadiruȘtrandul Tei (I)Ștrandul Tei (II)

Urme ale trecutului (I) – Un album: la ea acasă

pregătit cu C. D. Mocanu

Iat-o înconjurată de medalii, cupe – și păpuși.

Avea, totuși, cît? 14 ani? Din care cîți apucase să se joace? Deja muncise mai mult cît alții-ntr-o viață.

Dar noi nu știm – și nu-i treaba noastră – la ce se gîndea atunci. Putem, însă, să dibuim destule din pozele ce-au prins și-un pic din interiorul camerei.

Canapelele grele, vitrinele pline cu zeci de suveniruri, zugrăveala cu model, păpușile așa cum nu se mai fac de zeci de ani.

… va urma!

prima partea doua parte

7 mașini vechi XCIX

de Ando și HM

99, ăsta e numărul de-nmatriculare al episodului…

Fiindcă-i vară, începem cu-n Aro Spartana, o foarte drăguță creație românească. L-a pozat Cristi:

   

Au trecut anii peste el, și se văd modificările; carosarea artizanală, portierele standard care-au înlocuit variantele decupate ce făceau tot chichirezul mașinii; se mai vede locașul mînerului original, care era asemănător celui de la modelul inițial al Aro 10.

Continuăm cu un model… ce pare banal; dar pe care nu l-aș privi cîtuși de puțin cu superficialitate!

Este Opel Astra! Opel Astra F, ca să fim preciși – codificarea vine de la faptul că Astra prelua, la început de ani ’90, istoria vechiului Kadett (ultimul model de asemenea fiind unul legendar, fie și prin preluarea sa spre fabricare în atîtea alte țări.)

Acest Astra e una din mașinile care-au avut darul să țină – și să țină bine. Nu-i de mirare că și generațiile ce i-au urmat au împînzit șoselele și s-au pretat la utilizări intensive.

Ne face mare plăcere să admirăm și azi linia inspirată a acestui Volvo S80:

… cine credea, la sfîrșit de ani ’90, că suedezii nu-s în stare să revină c-o mașină strașnică, care să te facă s-o dorești, s-a înșelat. Arată bine de tot și azi, după 20 de ani.

Să ne uităm la un alt Ford ușchit. Firește că-i Ka!

Nu contează că-i din generația aceea de Forduri care nu mi-a plăcut niciodată, fiindcă a avut ceva succes, prima lui serie producîndu-se mai bine de zece ani.

Dac-am ajuns la mașini mici, japoneza episodului e pe măsură – Nissan Micra, generația a doua.

Mai jos, un Citroën ZX, printre ultimele cu codificări dintr-astea.

Și încheiem. E vară, e cald, mai avem o mașină-n care să te bată vîntul: Peugeot 306 coupé:

Bine, săraca, în starea-n care se găsește literalmente te bate vîntu-n ea.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Urme ale trecutului (I) – Un album: niște oameni mîndri și veseli

pregătit cu C. D. Mocanu

Așa cum am promis, ne apucăm de  publicarea fotografiilor din „albumul Nadiei”. Mi-e teamă că trebuie s-o facem începînd cu partea leului, cum s-ar zice… o fi fost Nadia importantă, dar nu se cădea să i se urce la nas: Partidul îi crease condițiile performanței. Chiar dacă așa se cam puneau lucrurile, nu cred să fie pe lumea asta vreun șef de stat care chiar să nu se mîndrească să felicite personal pe cineva care aduce bucurie Țării.

Dar să nu uităm că ne-aflăm încă-n ’76, cînd Ceaușescu nu era încă „dictatorul”, ci un președinte frecventabil, pe val, căruia-i plăcea să iasă-n lume. De altfel, multe din imaginile surpinse-n anii ăștia ne arată o familie Ceaușescu veselă – de o veselie occidentală, de film, de revistă.

Iată-i și aici: Elena și Nicolae Ceaușescu destinși, zîmbitori, mîndri; cei din spate la fel; Nadia… așa cum o știm: da, serioasă – dar și bucurîndu-se de atenție. Lîngă ea, Teodora Ungureanu – colega ei de generație, o gimnastă nu mai puțin bună, să nu uităm.

… va urma!

bălării perene

Cu prima ocazie cînd s-or mai revizui manualele școlare, să nu uităm să corectăm pe-acolo pe unde mai scrie despre clima Țării noastre: halal anotimpuri mai avem!

Vara asta musonică s-a dovedit prielnică vegetației, care-a năpădit peste tot.

Nu mai prididește gospodarul s-o taie și s-o tundă…

Vegetație, în București, însemnează îndeobște bălării.

Ca, de pildă, astea apărute nu altundeva decît în buricul tîrgului – la Universitate.

Ocazie cu care ne-am adus aminte că toate-s vechi sub Soarele ăsta zgîrcit al Capitalei: căci uite ce scria-n Scînteia din 12 septembrie ’78, pe la „fapte diverse”. Ce dovadă mai bună că bălăriile-s perene?

… și că problema bălăriilor e mai perenă decît bălăriile însele.

din presa vremii: Dacia 1100 – 50 de ani!

scris de Ando

Când e vorba de automobile şi spui Dacia, cred că nouă din zece români se gândesc la Dacia 1300 ceea ce, pe undeva, e firesc: majoritatea celor aproape două milioane de exemplare fabricate de-a lungul a aproape un sfert de secol (1969-2004) s-au vândut la noi în ţară, devenind fără tăgadă „maşina naţională”.

Dar începutul de acum 50 de ani, s-a făcut, de fapt, cu micuţa Dacia 1100, de multe ori, pe nedrept, uitată sau neglijată. Şi pentru că suntem în luna august, merită să vedem cam cum era oglindită în presa vremii apariţia primului automobil românesc.

Mai întâi, prin februarie 1967, aflăm din România liberă că a început construcţia fabricii de la Piteşti–Colibaşi (azi Mioveni), destinată cum zice articolul pentru fabricarea a 40.000 de… Renault 16 pe an!

 

Cum şi de ce s-a ajuns, la această afirmaţie nu ştiu şi n-am reuşit să aflu. Să fi fost o greşeală a reporterului? Sau o promisiune franceză neconcretizată? Sau R 16 ar fi fost cam prea „peste” nasul nostru, fiind o mașină mai degrabă scumpă? Oricum, greu de crezut că francezii ar fi cedat atât de repede licenţa lui R 16 care era atunci „pe val”. Aşadar, prima Dacie avea să fie realizată pe licenţa lui R 8 Major.

E locul unei paranteze interesante: nu întâmplător, cred eu, în aceeaşi perioadă începe şi construirea primei autostrăzi din România, care va lega în câţiva ani Piteştiul de Bucureşti.

Revenim. Practic, primul exemplar a ieşit de pe bandă sâmbătă 3 august 1968 la ora 14… şi un minut!

… dar, conform obiceiului de atunci, data oficială a lansării – şi a fabricii şi a maşinii – avea să fie 20 august, când însuşi „tovarăşul” s-a urcat la volanul unei Dacii 1100 cu care a făcut o tură pe pista de încercare.

 

Evenimentul trebuia în continuare preamărit şi câteva zile mai târziu, la tradiţionala defilare de 23 August, Dacia 1100 este prezentă şi ea in Piaţa Aviatorilor.

Iar vânzarea noului autoturism, adică ceea ce, practic, interesa omul de rând înscris la cumpărarea unei maşini, avea să înceapă în trimestrul IV al anului 1968.

Incet, încet lucrurile au ieşit din zona festivistă, dar presa era presă şi, din când în când,  până la apariţia „vedetei 1300”, mai trăgea cu ochiul la evoluţia micuţei 1100, aducând imagini din halele uzinei:

…. sau, marcând după un an de zile, adică în iulie 1969, cota „10.000” la care ajunsese fabricaţia.

Conform wikipedia, Dacia 1100 s-a fabricat până în anul 1972 în 37.546 exemplare, plus un număr limitat de modele 1100S (cu putere motoare sporită, având şi două perechi de faruri) acest model fiind cu destinaţie specială: pentru miliţie şi pentru piloţii curselor auto.

Spre bucuria noastră, am găsit destule exemplare şi pentru serialul cu mașinile vechi, din care ne face plăcere să prezentăm la final, o mică selecţie:

          

lista completă a maşinilor publicate – aici • listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Urme ale trecutului (I) – Un album

de C. D. Mocanu

Cu patruzeci și doi de ani în urmă, între 17 iulie și 2 august 1976, se desfășurau la Montreal Jocurile Olimpice de vară, ediția a XXI-a.

Performanțele echipei feminine de gimnastică a României, mai ales cele ale Nadiei Comăneci, au făcut de mai multe ori de atunci ocolul pământului. Reacțiile internaționale, ca și cele interne, au fost pe măsură. Isprava tinerelor românce a fost analizată pe toate părțile. Conducerea de partid și de stat le-a acordat înalte ordine și medalii. Sunt lucruri îndeobște cunoscute.

***

Echipa României formată din Nadia Comăneci, Teodora Ungureanu, Georgeta Gabor, Anca Grigoraș, Mariana Constantin, Gabriela Trușcă, antrenori Marta și Bela Karolyi a obținut trei medalii de aur, două de argint și două de bronz. În concursul pe echipe a ocupat locul doi.

Pentru execuțiile ei impecabile, Nadia Comăneci a primit șapte note de zece. Revista americană de mare tiraj Newsweek titra inspirat pe copertă: „S-a născut o stea. Românca Nadia Comăneci”.

***

Ceea ce se știe mai puțin este că unii dintre fruntașii partidului și ai guvernului au beneficiat de câte un album cu fotografii de foarte bună calitate, în majoritate color, care surprindeau diverse momente din activitatea Nadiei, dar și a celorlalte componente ale echipei laureate la Montreal.

Unul dintre acestea a ajuns în posesia mea. Mi l-a dăruit cu frățească generozitate A.N. (nepotul cârciumarului Lupitu de la Bujavercă), un alt copil al Vitanului, prietenul meu de-o viață. L-a recuperat dintre hârțoagele pe care urmașii Ceciliei Grigore le pregătiseră pentru a fi aruncate.

În anii ’70 aceasta lucra în cadrul Secretariatului General al Cosiliului de Miniștri (al guvernului) ca șef de cabinet al tovarășului Ianoș Fazekaș, viceprim-ministru și ministrul comerțului interior. Nu știu dacă „tovul” era pasionat de sport sau primise sarcină să fie. Cert este că pe mâna dumisale a ajuns până la noi o părticică a istoriei gimnasticii feminine românești.

Albumul conține patruzeci și patru de fotografii însoțite din loc în loc de explicații dactilografiate cu caractere mari, specifice documentelor oficiale de nivel înalt. Unele au apărut în diverse publicații sau la televiziune. Cred însă că cele mai multe nu au mai fost date publicității.

Cum documentarea tovarășului Fazekaș trebuia să fie completă, între paginile albumului se afla și un plic de format mare burdușit cu tăieturi din presa vremii care acoperă perioada 1976 – 1980 având ca obiect, nu numai olimpiada și gimnastica, ci și alte competiții internaționale la care sportivii români au obținut rezultate notabile. Interesantă preocuparea viceprim-ministrului!

Dacă cineva freamată de nerăbdare să vadă fotografiile, atunci doar puțintică răbdare! Stați p’aproape!

V V C XXI

Unde-ar putea zace mai bine acest ceas decît într-una din cele mai degradate intrări cu care ne-ntîmpină Capitala noastră?

Îl găsiți pe șoseaua Alexandriei…

Este un vechi ceas public, amplasat aici undeva pe la începutul anilor ’80. Mecanismul – care nu mai funcționează de cînd hăul – a fost produs de I.C.P.E.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

7 mașini vechi XCVIII

de Ando și HM

Suntem la episodul 98. Ca-ntotdeauna, îl începem cu ce-i mai bun.

E un Morris Minor: o mașină englezească de o surprinzătoare longevitate – s-a produs de după Război pînă-n anii ’70; era, deci, ceva de capul ei!

Nu rîdeți dacă am ales rabla următoare să fie asta:

Este Renault Mégane! Primul – și primul model din prima serie (găsim pe străzi mai degrabă versiunea cu face-lift). Deși a debutat ca urmaș al modelului micuț 19, în timp a mai crescut oleacă. A fost una din cele mai versatile game ale mijlocului de ani ’90; Mégane se producea și sedan, și break, și hatchback, și cabrio, și coupé; iar varianta de familie Mégane Scénic a avut atît succes încît a devenit iute un model separat. L-aș compara cu gama G al Opelului Astra, din a cărei familie la fel de extinsă a derivat Zafira.

Mai avem un Renault apărut cam în aceeași perioadă și poziționat mai sus decît Mégane – e Laguna. A mai trăit încă două serii, dar recent s-a oprit din producție.

Rabla următoare. Înc-o Volgă Rechin; e ea ruginită, da-i cinstită.

Un Audi 80 bibilit pentru cei mai bine de 40 de ani pe care să tot îi aibă:

Porția de japoneze de azi e-n meniu: două Subaru Justy împreună. Niște mașinuțe mici, da’ 4×4!

… dar dacă e ceva care să fie mic, sigur e Polski Fiatul 126!

 

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

1958 – retragerea trupelor sovietice în presa vremii

de Ando și HM

Se fac 60 de ani de cînd s-a retras draga armată sovietică din tînăra noastră Republică. Ca orișice lucru care nu se poate face de pe-o zi pe alta, a luat niscaiva timp. În decembrie ’55 se lămureau unele zvonuri…

Prin aprilie ’57 părțile urmăreau încheierea unui… acord.

Pe 27 mai 1958 – în urma consfătuirii statelor membre ale Tratatului de la Varșovia – aflăm că trupele sovietice chiar se vor retrage.

Urmează – în perioada iunie-iulie – despărțirea „caldă”. Ecouri vin din toată Țara; din Constanța, Brăila, Galați, Iași și Timișoara; prietenia „prețuită ca lumina ochilor” rămînea „veșnică, de nezdruncinat, de neclintit”.

    

Pe 25 Iulie – pica-ntr-o vineri – s-au cărăbănit și ultimii soldați! Au urmat recepții, medalii și discursuri.

  

Listă de articole selecționate din presa vremii – aici.