despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

la stop.

… de cîteva zile, prin preajma Gării au apărut semafoare noi. Negre, lucitoare, cu lumini care se și văd frumos de departe. Bag-sama că-s și făcute la noi, la ELBA.

M-am întrebat de cînd om avea semafoare-n orașul nostru? Aveam cîteva și-nainte de Război, asta-i sigur. Azi ele-s negre ori verde-urît-închis; dar pînă-n anii ’70 erau altfel!

Ce mai știm despre ele? Firește, că nu există galben între roșu și verde – ca să nu fure șoferii din cașcaval. Că înainte de Revoluție noaptea se opreau cele de pe străzile mai neimportante, să se facă economie; iar pînă să devină traficul de noapte periculos în anii trecuți, încă se mai lăsau pe galben intermitent. Că de 15 ani nu sîntem în stare să montăm cronometre, ca să știe măcar pietonii cît timp au să treacă strada! Că pietonii n-au nici o întîietate la traversare, în cazul semafoarelor cu buton – care semafoare cu buton, la rîndu-le, unde s-au stricat nu s-au mai reparat. Că s-au mai îndesit, totuși, numărul intersecțiilor periculoase semaforizate.

Și că, undeva la-nceputul anilor ’90, pe becul de galben se lipiseră… reclame! – era vorba de cămila albastră de la țigările „Camel”.

prin fundături IX

de Ando și HM

Dăm un pic ocol Cișmigiului – multe străduțe avem pe-aici, înfundîndu-se-n parc. Intrarea Rigas (ce-o fi Rigas?), intrarea Victor Eftimiu (demult, Dr. Marcovici) – mare lucru n-ar fi de văzut prin ele. Însăși piața Valter Mărăcineanu-i, în fapt, și-o fundătură. După ea avem, însă, străduța cu numele așa de frumos de Șipotul fîntînilor, care cotește, înfundîndu-se-nspre dosul Conservatorului:

… ea se continuă – spre Piața Sălii Palatului – cu altă stradă cu nume frumos: Poiana narciselor. Sărmana! A fost înfundată odată cu construirea ansamblului de blocuri.

Amîndouă se-ntretaie cu Brezoianu, unde a fost și-o benzinărie, în apropierea piațetei Iosif Sava.

Vedem acum una din cele mai șmechere fundături din orașul nostru; atît de șmecheră, că are propria ei fundătură!

E vorba de intrarea Iulia Hasdeu (Julia Hăjdeu, pe plăcuțele vechi) din care se-abate și intrarea Marin Alexe – cin’ să fi fost el?

Ne-ntoarcem iar în plin centru – avem strada Patriei, ce se-nfundă-n dosul Cocorului:

 

… înaintea sistematizării axei Nord-Sud, încrengătura de străzi de pe-aici arăta altfel, bun-înțeles. Strada Patriei corespundea Pieței Sfîntul Anton; ehei – de-acolo pornea și Calea Moșilor! Azi ieși de la Sfîntul Anton spre bulevard printr-un gang murdar…

Iar la un pas de Sfîntu-Gheorghe, iată și cum se-nfundă și strada Sfînta Vineri, pe un segment care s-a numit și Decebal.

7 mașini vechi LXXXII

de Ando și HM

Episodul 82 începe cu un Passat vechi, din prima serie. De la-nceput de ani ’70 a trecut mult – și azi, Passatul a ajuns la noi o mașină de fală.

 

… vedem și cum s-a-ndreptat spre viitor, cu seria a doua, din anii ’80. Modelul berlină se numea Santana.

 

Iată ceva Renaulturi, fiecare tare-n felul său. Twingo, mic dar suficient de spațios pentru oraș; Espace, genial și uriaș – surprinzător pentru industria europeană de mijloc de ani ’80; dar și Kangoo – redefinind utilitatea zece ani mai încolo:

Încheiem cu mașini asiatice; vedem un kei-car interesant la mijlocul anilor ’90 – Daihatsu Move:

… seria a patra a Hondei Accord:

… dar și cum arăta Hyundai Accent acum mai bine de 20 de ani, cînd a apărut:

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Cinematografele Bucureştiului – alte liste, alte întrebări

scris de Ando

Fără îndoiala că cine va descâlci zbuciumata istorie a sălilor de cinema din Bucureşti poate fi numit… doctor. Să ne amintim numai ce zbatere a fost până am depistat unde se afla grădina cinematografului LIRA!

Iată un alt exemplu. Avem două programe de filme: unul din 1967, celălalt e chiar din 22 decembrie 1989.

 

Vizibil, numărul cinematografelor diferă substanţial, chiar dacă ţinem socoteala că, în respectivul interval de timp, unele săli vechi fuseseră deja demolate. De fapt, mai ales după 1980, se mergea… pe blat. Pentru că şi acea întreprindere de difuzarea filmelor trebuia să-şi îndeplinească planul de încasări, la unele săli se băgau filme vestice (chiar dacă mai vechi, dar de success la public), dar care săli nu erau trecute în programul de la ziar!

Ţin minte că aveam o listă de telefoane şi astfel mă interesam ce film rulează la cutare cinematograf sau grădină!

Acestea fiind zise, publicăm două interesante liste, primite de la arh. Cristian Brăcăcescu, liste care aduc o rază de lumină şi ne mai scot din încurcătură.

Prima cuprinde situaţia extinsă a cinematografelor active înainte de 1950, dar şi a sălilor de cinema care, fie au căpătat o altă destinaţie, fie pur şi simplu au fost demolate.

Cea de a doua prezintă situaţia cinematografelor active la nivelul anilor 1987-1988. Bineînţeles că, lucrurile fiind în mişcare, apar enumerate şi cinematografele nou construite: Luceafărul, Modern, Flamura, Griviţa, Excelsior, Favorit, Melodia, Gloria, Floreasca.

Asta nu înseamnă nicidecum că am scăpat de încurcături. De exemplu: sala Înfrăţirea între popoare din Bucureştii Noi nu apare pe niciuna din liste!?

Deci, până la… doctorat, hai să vedem şi câteva anunţuri la filmele care rulau prin sălile anilor 1946-47.

   

178

… una din știrile mici peste care-am trecut cu vederea a fost că Regia de Transport a renunțat să ducă autobuzul 178 să-ntoarcă la Sala Palatului: cum vine de pe Știrbey-Vodă, face direct stînga pe Luterană – și pleacă-n treaba lui. Nu-i prima dată cînd se desființează capătul ăsta de linie al lui 178 – s-a mai întîmplat, dar nu mai țin minte precis cînd.

Cum ar veni, autobuzul scutește un ocol și cîștigă timp; cică n-ar fi mare paguba, fiindcă stația-n plus nu era prea, prea solicitată.

O fi contat și faptul că pe străduțele pe care se chinuia să-ntoarcă, 178-ul se bloca mereu din cauza nesimțiților care parcau aiurea.

Și, așa cum ne știm autoritățile, decît să rezolve o situație care enervează pe toți oamenii cinstiți din oraș – începînd să dea amenzi, să ridice mașini și să creeze trasee sigure pentru transportul în comun – aleg ne-rezolvarea.

Am fost în orașe unde, pe străzi mai înguste și mai întortocheate decît avem noi, circulă bine-mersi autobuze articulate!

Îmi pare rău că n-o să mai circule autobuzele pe-aici. E o nevoie uriașă de transport public în Centrul nostru și de stații la-ndemînă.

—————————–

Linia 78 s-a-nființat undeva pe sfîrșit de ani ’60, unind Crîngașiul de Sala Palatului; mai apoi s-a lungit spre Militari. Din anii ’80 a existat și un 278 fantomatic, spre Giulești-Crîngași.

Înainte de construirea Sălii Palatului R.P.R. și a ansamblului de blocuri ce-nconjoară Piața, întorceau tramvaiele cam undeva mai acana de Kretzulescu; ulterior ele au fost lăsate să-ntoarcă la Catedrală. 

  

… iată o imagine a stației din anii ’70, în care se vede și-un 32 barat coborînd de pe Cîmpineanu – la vremea aia stradă numită 13 Decembrie. Autobuzele 32 au avut multe trasee, dar atunci mergeau de la Bellu la Gară. Mai apoi – ca 132 și 232 – au unit Berceniul cu Centrul. Azi ne-a rămas doar 232…

Stații de autobuz • Mijloacele de transport în  din ultimii 30-și-ceva de ani • Apus sau răsărit? • Despre transportul public – iar

cu imagini preluate de pe Tramclub și Transira 

din zbor

… ca-n fiecare an, Muzeul Militar își deschide porțile, în preajma sărbătorilor Independenței. Anul ăsta – pe 13 și 14 Mai, în weekend. De obicei e interesant; mai ales pentru cine n-a fost…

Cu ocazia asta, văzui și că muzeul și-a făcut „site-ul” să funcționeze – cît de cît; dar nu scrie acolo nimica despre zilele astea.

mai multe despre istoria muzeului, dar și despre ce se poate vedea-n curte

Pe strada Batiște descoperind Bucureștiul…

scris de Alexandru Bodea

Vremea rece si ploiasa nu m-a oprit sa fac ceva drum sa mai vad orasul…
Ajungand pe strada Batiste am descoperit ca si pe acolo exista cladiri de pe care “cade tencuiala”, iar singura masura luata a fost montarea unei panglici de plastic, astfel trecatorii fiind obligati sa ocoleasca…
Mi-a atras atentia o intrare pe care era lipit un afis  “Nu mai impingeti in usa! Folositi cheia!”
Peste drum o “farmacie” situata la parterul unei cladiri cu bulina, cu foarte multa tencuiala deja cazuta, facand dovada indiferentei …
Si este pacat, deoarece dupa cate se mai vede, elementele decorative erau de mare valoare artistica.
La intersectia Strazii Batiste cu strada Tudor Arghezi, am vazut ceea ce a mai ramas din vechea gradina cinema aflata intr-o paragina crunta, pe care o frecventam in copilarie…
De fapt  Bucurestiul nu prea mai are gradini cinema, cu toate ca lumea cred ca este doritoare de asa ceva, adus ca arhitectura si tehnica la zilele de astazi.
Sa mai aduc aminte de gradina BOEMA, unde se puteau urmari spectacole de revista ale Teatrului ConstantinTanase, in apropierea restaurantului CINA… ambele sunt in paragina, iar  gradina BOEMA a disparut fiind construita “o plomba”…

Strada Batiste asteapta sa fie “vazuta” de catre edilii Bucurestiului si inclusa cat mai rapid in lista de cladiri istorice care necesita reabilitare urgenta.

Pe Alexandru Bodea il puteti citi si pe blogul sau.

Confesiunile unui fost Agent – Partea I

scris de Mini-Economicus

Articol inspirat din fapte si intamplari reale

Motto: “amintirile ma chinuieste, amintirile ma rascoleste” 

N-am inspiratie si pace; scrisul pare o chestiune destul de complicata, dupa cum remarca si Caragiale “este minunat ca romanul a invatat sa scrie, nenorocirea e ca nici n-a deprins bine aceasta taina… si gata si incepe sa astearna pe hartie randurile… crezandu-se “scriitor”!

Aflandu-ma déjà acum la varsta critica, la care “lumea” se cam apleaca retrospectiv asupra propriei existente, la modul filosofic, isi constientizeaza conditia de muritor… schimba intai masina… apoi nevasta, odata ce s-a vazut cu sacii in caruta, aranjat si cu copii mari la casele lor; eu insa  nemaivand ce schimba, ma aplec (atat cat sa nu ma scufund) in butoiul cu nostalgie al tineretii mele…

Asadar, apas pe Rewind si apoi Play, nu inainte de a ma “imbalsama” sanatos cu un numar indefinite de beri, cat sa nu se vada/stie vecinii (!) ca sunt plans de la amintiri sau de la “supa de hamei”…

Ma “teleportez” astfel relativ rapid in anul de gratie 1990, care ma gasea student in anii terminati (mai mult decat terminali) ai unei institutii de invatamant care se straduia cu greu, sa nu-si piarda bila de pe turla…connoiseurii stiu despre ce fac vorbire..

Placandu-mi scoala, ca la caine lantu’ si nemaivand posibilitati materiale de a ma intretine – ambii parinti fiind pensionari… cu pensia cat un pachet de tigari – a trebuit sa fac ceva.. pentru mine si pentru ei…

S-a facut astfel ca “sperantele” ante-revolutionare, prin care mi-am dorit sa ajung in ordine: agent termic (toata lumea m-ar fi dorit), agent chimic (edulcorant)… ori chiar agent atmosferic… s-au implinit… si am ajuns agent imobiliar!

Alegerea acelui drum (temporar) a fost cat se poate de grea, a suscitat dezbateri aprinse cu mine insumi, un survey al pietei muncii… multe nopti nedormite, intrucat la vremea aceea topul salariilor era condus de:

  • muncitor necalificat la Fabrica de Caramida din Militari
  • muncitor mani(pula)tor de mortaciuni la Protan
  • agent imobiliar, fara salariu fix, dar cu promisiunea unui comison de 20% din fiecare tranzactie incheiata

Comparativ cu ce castigam eu la vremea aceea, ca “pandar, strajer, paznic” pe tura de noapte, la o oarecare intreprindere, oricare dintre variantele de mai sus, era cu adevarat pasul hotarataor de la tigarile vietnameze “Na-mi da-mi tu” la… Kent!

Desigur ca decizia (pe langa sperantele de imbogatire rapida) (!) s-a bazat si pe criteria obiective:

  • cunosteam foarte bine orasul Bucuresti, atat pe stil vechi cat si pe cel el nou.
  • stiam cursul DM si al USD si puteam sa si socotesc conversia!
  • aveam o prezenta si un discurs comercial placut mai ales atunci cand nu mancam iahnie de fasole ori piftie… asezonata din belsug cu usturoi..
  • adoram sa ma plimb prin Bucuresti, sa-i cunosc toate cotloanele, istoria si frumusetile!
  • aveam cunostiinte (peste medie) despre Arhitectura & Constructii, invatate din familie de la unul dintre unchii mei, fost ani buni (cred ca se plictisise si el)… Rector al Institutului de Constructii Bucuresti… si Arh. Socolescu… varul bunicii… un nume totusi, in arhitectura vremurilor de demult!

Ca sa nu mai lungesc vorba, am renuntat la caramizi si lesuri si m-am prezentat la un interviu (primul din viata mea) la o proaspata, mica dar prospera firma imobiliara, prin oct. 1990. Imi este greu sa spun ce m-a atras acolo, poate faptul ca patronii erau intelectuali adevarati, poate faptul ca pe langa acel comison imi ofereau si masa de pranz (!)… cert este ca m-au angajat instantaneu… Oricum daca sunt onest, cred ca totusi masa de pranz a contat cel mai mult, in pachetul salarial… La ASE.cantina… era pe bani… norocul meu ca… prezenta obligatorie la cursuri la zi… incepuse sa fie ceva mai laxa… desi inca teoretic stricta, dar deh intelegeau si ei situatia…

Aruncat in focul luptei crancene din tripleta de aur: vanzator-intermediar-cumparator, a trebuit (volens-nolens) sa le fac pe toate: am facut “ture” de stat la telefon, am mers pe teren la vizionari, am luat tzepe, am asteptat ca prostul in ploaie dupa un client care a venit joi… dupa Miercurea Ciuc, etc! Chit si bine ca aceasta distractie, deocamdata neplatita imi halea cam zece ore pe zi… dar deh pasiunea si determinarea erau mari, in genere invers proportionale cu notele obtinute la “faculta”… Noroc ca nu mai aveam mult si eram gata… in toate sensurile…

Imi aduc aminte de primul meu comison obtinut in urma inchirierii unei garsoniere… 5 USD… o avere… m-am dus acasa la proaspata nevestica… victorios… in mana cu un crenvursti si o sticla de Cola… (daca facusem “atletism” – sarisem peste cursuri) nu prea aveam habar… care-i treaba cu (hiper) inflatia… uitasem ca, de cand iei banii si pana cand ajungi cu ei acasa… pretul deja s-a modificat de trei ori in sus, in aceiasi zi…

A venit insa sfarsitul de an ’90 si inceputul lui ’91… si am inceput si eu sa ma prind care-i “spiel-ul”… pe langa faptul ca, o conjunctura favorabila a pietei imobiliare, a inceput sa ma ploua cu “salam de vara”, sa cunosc oameni, din ce in ce mai interesanti, sa stapanesc bine preturile si tehnica negocierilor… si sa vad niste case si apartamente ce nu as fi crezut sa existe in Bucuresti!

Sper ca…VA URMA!

prin fundături VIII

de Ando și HM

Am ales pentru azi niște artere-nfundate mai curioase. Cum ar fi trecerea asta din Cotroceni, dintre străzile Carol Davila și Iatropol:

Nu-nțeleg de ce nu este stradă-stradă; dacă a fost deschisă de tot sau nu; știu doar că pe ea nu poți pătrunde decît cu piciorul. Un alt mister, ca și cel al străzii Nanu Muscel. Nici construirea complexului Cotroceni de aici nu mi-e tocmai limpede: ce fusese înainte acolo? ce s-o fi demolat? și de ce s-o fi construit aici?

Lăsăm de-o parte întrebările fără răspuns și ne-ntoarcem la străduța de mai sus; incredibil, ea are și-un nume: farmacist Aurel Țipeiu. Interesat de persoana acestuia, n-am dat decît peste un anunț găsit într-o foaie din 1914 – „Românul” (ocazie cu care-am mai descoperit și alte cîteva resurse digitale, anume ale Bibliotecii Universitare din Cluj):

Iacătă înc-o stradă necăjită…

… este vorba de strada Italiană; sau de ce-a rămas din bucata ei ce corespundea bulevardului Carol I. Ce s-a-ntîmplat aici? A fost tăiată strada Armand Călinescu, în ideea de a uni strada Vasile Lascăr (Galați, la vremea respectivă) de Paleologu.

… așa că vechia albie a Italianei a rămas stingheră și-nfundată, pe post de parcare. E-n continuare pavată cu piatră cubică și e separată de noua arteră ceaușistă de-un scuar. Ba, ca să fim cinstiți, are și-o fundătură mică, numai a ei:

Să traversăm doar! Pentru că, în dreptul fostului hotel Modern, dăm de o altă mică fundătură. E un ciot din vechia albie a străzii Armenească; nu te-ai gîndi că, de fapt, strada asta se lasă din Calea Moșilor și că doar taie bulevarul Carol I. Ca să fim drepți, se poate circula, totuși, prin fața clădirii (azi de birouri) Modern.

 

O altă stradă mai lungă decît am fi tentați a crede este Arthur Verona. Nu se-oprește defel la Patria, ci continuă peste Magheru, pînă-n strada Nicolae Golescu. Doar că bucata asta e doar o altă fundătură…

Lăsăm la sfîrșit una dintre cele mai nefericite străzi tăiate din București. Care alta – decît Lipscani? Pentru mulți e doar un loc de plimbare între Sfîntu-Gheorghe și Magazinul Victoria, dar…

… dar Lipscani unește Calea Moșilor de Dîmbovița. Este cam tăiată de bulevardul Brătianu, săraca de ea – poți continua plimbarea spre centrul vechi doar prin pasaj…

 

… iar de din jos de Victoria este blocată de vecinătatea apăsătoare a Inspectoratului de Poliție.

 

7 mașini vechi LXXXI

scris de Ando și HM

Nici nu știi cum s-o iei, da’ tre’ să-ncepi cumva. Poate așa:

Un „Milletrecento” pe care l-am mai văzut – și care zace tot mai ruginit. A fost o mașină excepțională – o frumusețe, o adevărată frumusețe – echilibrată și fără cusur. Nu-i de mirare că italienii i-au păstrat proporțiile cînd au creat Fiaturile 124 și 125(125, pozat de Mihail Manea)

Cu Fiaturile astea s-a umplut o lume: le-au produs, în spatele cortinei de fier, sîrbii, polonezii (125-ul) și – bine-nțeles – rușii (124-ul). Industria socialistă – greoaie – n-avea de ce să se miște, să se modernizeze; așa că a tras de modelele ajunse învechite pînă-nspre secolul 21.

Polonezii au făcut un soi de experiment din Fiatul 125, și-așa a ieșit în lume FSO Polonez; o mașină destul de greoaie (deși designul era furnizat de Giugiaro), dar cu oareșce pretenții de modernitate pentru sfîrșitul anilor ’70. Mihai Alexandru Pop l-a pozat – dar nu la noi, firește.

  

Polonezii l-au adus spre anii 2000, noi am tras de Dacia cît am putut; iar rușii au întins Lada pîn-la exasperare…

Deși niciodată nu i-a dat stilul afară din casă, rușii au încercat să fie, cumva, în rînd cu designul european. Cînd era clar că e nevoie de o mașină mai modernă, au inventat Samara (sau, la ei, Sputnik). Nu prea grozavă ori zveltă, era totuși o diferență, nu? Era, la mijlocul anilor ’80. Lada „clasică”, desigur, s-a fabricat în paralel. Dar și de modelul ăsta nou n-au știut cînd să se despartă: l-au lungit. L-au făcut cu cinci uși…

… cu patru…

… iar după aia, l-au înlocuit cu urîțeniile astea.

… iar azi chinuie designul Loganului.

O altă-ncercare sovietică de a crea o mașină mai socotită a fost Moskviciul Aleko; modelele precedente ale mărcii erau cu adevărat arhaice. Tot Mihail Manea l-a prins recent:

Ce să-i zici? Banală și mare, fără să fie vina ei: era o inspirație după o altă mașină banală și mare – anume Simca 1307. Venise vremea hatchback-urilor; soluția de-a avea mai mult spațiu ca-ntr-un sedan, fără a conduce o hardughie combi. Renault 16 – căci R 16 a fost primul astfel de automobil – a arătat că oamenii vor mașini funcționale, îndrăznețe și elegante. Îl revedem cu plăcere…

Cu vremea, industria a creat destule hatchback-uri utile și nu neapărat frumoase – Passaturi, R 20, să zicem – și doar după ceva rafinament s-a ajuns, de pildă, la un R 25… În fine! Aleko ăsta nu arăta chiar așa de rău – să ne gîndim la Ceneul nostru…

Europenii aveau nevoie și de mașini mici, pentru oraș. În comunism, neputînd practic să ai nici măcar o mașină, erai obligat s-o alegi împăcînd și capra și varza, dar vesticii puteau ține două mașini diferite-n familie. Mașinile mici comuniste erau, de fapt, nu de oraș – ci de economie. Dar în anii 80 s-au produs și dintr-astea. Ucraineana Tavria și – de ce nu? – interesantul nostru Oltcit au fost mașini destul de originale. Amintim de Polski Fiaturile mititele sau de Yugo-urile Koral, căci au fost multe pe șosele.

Însă cea mai bună mașină mică construită-n blocul socialist e, fără tăgadă, Skoda Favorit. Fabrica cehoslovacă – cu tradiție lungă – produsese prea mult mașini învechite, cu motoru-n spate; oricît și-ar fi modernizat, de pildă, modelul 120L, tot nu mai era o mașină demnă de deceniul opt!

   

Așa că, după cum știți, ambiția i-a făcut pe cehoslovaci să lanseze o mașină frumoasă – desenată de Bertone -, interesantă, zdravănă: ceva cu care se puteau lupta nu chiar cu Golful, dar cam cu orice mașină mică europeană.

 

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.