despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Civilizație publică XXXVI – două chioșcuri… (V)

episodul I • episodul II episodul III  • episodul IV

… ce-mi place cînd zic c-am încheiat o treabă și-mi dau seama că nicidecum nu-i așa! Așa crezusem și despre seria noastră dedicată multitudinii chioșcurilor stradale vechi.

Zisesem… dar de bine ce zisesem că-i gata… uite că nu-i gata.

M-a stîrnit setul de poze surprins de Iliaș Duțescu de la Catedrală spre Luterană-n jos, undeva la-nceput de ani ’70. Ce lume, ce atmosferă, ce de mici comori reies de-acolo; și, printre ele… și un chioșc de ziare, pe colț, vizavi de Catedrală!

Păi nu era păcat să nu plec iar la vînătoare?

… deci, ce-am mai găsit?

Urma unui chioșc – poate doar pe post de suport de reclame – pe Bulevard; două din dispăruta zonă a Podului Izvor – unul cu un tramvai ce-i trece prin față -; unul pe-o stradă necunoscută, aflată în reparații, revedem chioșcul de ziare de la Piața Senatului; dar și unul fotografiat din vechiul rond de la Universitate; și mai încolo un chioșc care se-ntrezărește pe Batiștei, dar și cel (în altă versiune) de peste drum de blocul ARO – atunci în construcție; plus unu’ pe la Sfîntu-Gheorghe…

      

… un chioșc pe care-l vînam demult, dar nu se vedea bine în nici o altă poză e cel de lîngă vechiul bloc Scala; mai departe avem altul pe colțul Căii Victoriei cu Eforia, pe cînd nu se ridicase blocul actual ce ia fața Poliției; încă unul tot pe Calea Victoriei; unul din Piața Națiunii, altul din părțile vechii Hale a Unirii, unul aflat pe colțul dispărutei căi a Rahovei, de la Tribunal – dar și altul pe actuala cale a Rahovei, în stație la Chirigiu – fotografiat de Dan Vartanian acum 40 de ani! Și unul ce se ițește pe-un colț, în vechea piață a Victoriei. Și cele două pe care deja le-am mai văzut: de pe fostul bulevard 1 Mai și din Vitan…. dac-o fi din Vitan?

     

Surse: arhiva foto a agenției publice de presă, paginile de  facebook Pescaru lu peșteTurism de altădată, Bucureștiul în imagini

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

prin fundături XXVIX

de Ando și HM

… plecați la plimbare – fără gîndul să vînăm ceva anume – ne-au ieșit în drum două intrînduri pe care le înfățișăm aicea. Unul din strada Leonida

… și cel’lalt din Silvestru, chiar vizavi de biserică:

Hai să ne mai și depărtăm! – între Dudești și ce-a mai rămas pe hîrtie din partea de peste bulevardul Unirii a străzii Theodor Speranția, se găsește strada Andrei Bîrseanu: ea are micuța ei intrare.

Străzile astea – care unesc Dudeștiul de bulevardele Unirii și Burebista – au nenumărate bijuterii arhitectonice, în diferite grade de decrepitudine. Cartierul dintre Dudești și Călărași era un întreg – acuma-s două zone separate. Așa s-au schimbat lucrurile.

Rămînem pe-aici, pe Calea Vitan, și vedem, stînd cu spatele spre Calea Dudești și privind înspre Mall – că-n zilele noastre astea ne sînt reperele, din păcate! – cum noua albie căii Vitan curge-n dreapta noastră și strada asta, pe care-o vedem înfundîndu-se, este vechea cale – de ce s-o fi „îndreptat” șoseaua in zona asta? de ce s-a păstrat și bucata asta ciuntită? – un mister.

Case căzute 221 – Aleea Alexandru 6

O bijuterie – ce viluță, un mic pălățel! – într-o decădere surpinzătoare; și încă-n ce zonă…

mai multe despre Case căzute

Niţică istorie… hazlie – Romulus Zăroni

scris de C. D. Mocanu

Probabil 90% dintre români nici nu au auzit de el! A făcut parte din toate cele trei guverne Petru Groza. În primul (6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946) și în al doilea (1 decembrie 1946 – 30 decembrie 1947) a fost ministrul agriculturii și domeniilor pentru ca în cel de al treilea (30 decembrie 1947 – 14 aprilie 1948) să ocupe funcția de ministru al cooperației.

Originea lui modestă, țărănească și stilul vestimentar neobișnuit care-l scotea în evidență au creat, în epocă, impresia că este lipsit de educație și neinstruit. Pe seama lui s-au făcut glume și s-au spus povești haioase.

Romulus Zăroni s-a născut în ziua de 28 aprilie 1906 în localitatea Nădăștia de Sus, județul Hunedoara. A urmat cursurile școlii primare în satul natal. La Deva și-a finalizat studiile gimnaziale și pe cele liceale. Despre această perioadă din viața lui Zăroni, Corneliu Coposu spunea: „A făcut patru clase gimnaziale la un liceu german. Vorbea și citea fluent în această limbă.” Avea calificarea de tehnician agricol obținută la o școală din Germania.

La vârsta de patruzeci de ani a absolvit  cursurile fără frecvență ale Facultății de Agronomie. Tot Corneliu Coposu îl caracteriza astfel: „Era un chiabur de mâna întâi […], avea o bibliotecă impresionantă pentru un țăran, am găsit la el acasă cam șapte-opt sute de volume de  cultură generală și de cărți politice.”

Prietenia cu Petru Groza l-a propulsat în funcția de vicepreședinte al Frontului Plugarilor și ulterior în cea de ministru. Amețeala funcțiilor importante, pentru care evident nu era pregătit, l-a cuprins și pe el. Și-a părăsit soția, s-a însurat cu o femeie mult mai tânără, s-a mutat în casa lui Pamfil Șeicaru, cunoscutul și temutul ziarist interbelic. După 14 aprilie 1948 s-a pierdut în anonimat și s-a stins din viață în ziua de 25 octombrie 1962. Au trecut peste timp glumele, bancurile și poveștile pline de umor care îl au ca erou principal.

Am auzit de Romulus Zăroni și de năzdrăvăniile lui prin 1963–1964. Tata avea un prieten, coleg de serviciu, ceva mai în vârstă, la care ținea ca la un frate. Nea Ion Jinga era un ardelean calm și blând. Vorbea molcom, cu un puternic accent care trăda locul din care se trăgea. Se exprima îngrijit, fără greșeli gramaticale și folosea un limbaj sugestiv, îmbogățit uneori cu regionalisme pe care le explica apoi pe înțelesul tuturor. Purta haine simple, ca ale celorlalți, dar o făcea cu eleganță. Contrasta cu ceilalți mecanici din echipă. Venea  din alt mediu. Trecuse prin școală și avea un alt fel de educație.

Nea Ion (așa îi spunea tata) locuia în Apărătorii Patriei, pe Strada Serg. Ion Iriceanu în dreptul Școlii generale de 8 ani Nr. 102, vizavi de părculețul care mărginea Strada Cpt. Eremia Popescu. Avea o gospodărie frumoasă și o liotă de copii, vreo cinci fete și un băiat.

Venea destul de des pe la noi. Îl ajuta pe tata să termine casa la care muncea de opt-nouă ani. Era priceput și meticulos. Făcea treabă nemțească. Știa și ne spunea mereu, că ajutorul se află acolo unde sunt prieteni adevărați.

Într-o pauză de ajustare, după o mâncărică știută doar de măcelarii Vitanului și după câteva pahare binemeritate, nea Jinga a devenit mai vorbăreț:

– Gogule (adică tata), hai să-ți spun una cu Zăroni!

Se zice că Petru Groza și ceilalți miniștri se pregăteau să participe  la o ceremonie oficială importantă, cu mulți invitați străini. Cunoscându-i năravul, Groza i-a atras atenția prietenului său Zăroni, ministru al agriculturii, să-și schimbe ciorapii. Se întâmpla cam rar și asta producea un oarecare disconfort celor din jur!

– Gata, Petre! Așa voi face!

Aflat lângă Zăroni, între un toast și o cupă cu șampanie Groza i-a șoptit la ureche:

– Nu ți-am spus mă să-ți schimbi ciorapii?

– I-am schimbat, să fiu al dracu’!

Și îndesând mâna în buzunar scoate ciorapii murdari.

– Uite-i! Eram sigur că nu mă crezi! I-am adus ca să te convingi!

Am râs cu poftă dar, n-am crezut nicio iotă, cum nu cred nici azi. Atunci am aflat de la povestitor cine a fost Romulus Zăroni: „Un prostovan pe care niște bolânzi l-au făcut ministru.” În timp am auzit și alte povești asemănătoare. Pe unele le-a mângâiat aripa uitării. Pe aceasta, nu! A fost prima și prima… nu se uită!

1978 – planuri și proiecte pentru București și Rahova din presa vremii

de Ando și HM

Pe-nceput de ianuarie 1978 în Scînteia apărea acest articol de luat în seamă – cu atît mai mult cu cît era semnat și de Florea, fratele lui Ceaușescu: „Bucureștiul edilitar și urbanistic”. Cîte schimbări se-ntrezăreau, cîte din ele forțate de neorocirea care cutremurase Capitala anul dinainte.

Eram în avînt – avînt maxim. 50 de mii de apartamente erau plănuite: un număr uriaș, ce urmau să se dea-n folosință îndeobște în Titan, Berceni, Militari, cartiere ce urmau să fie ticsite de blocuri plantate printre cele construite aerisit în primul val… nu că Pantelimonul, Colentina, Rahova, Mihai Bravu-Iancului ori Titulescu-1 Mai ar fi stat mai prost – ori mai bine.

Blocurile – cum le știm – veneau la pachet (sau la parter) cu nenumărate spații comerciale, peste 300. Se vorbea și de ridicarea unui magazin universal uriaș în Drumul Taberei (de talia magazinului „Unirea”) dar și de unul mai micuț, în Berceni, în zona Huedin-Reșița – zonă rămasă pîrloagă; planurile astea nu s-au mai concretizat…

Aflăm și de două noi cinematografe – unu-n Berceni („Cultural”, azi transformat în supermagazin „Carrefour”) și altu-n Pantelimon: ăsta n-a mai fost să fie – tot cartierul s-a chinuit multă vreme cu sala puchinoasă „Cosmos”, aflată la mama-naibii!

Pe lîngă noile școli, creșe și grădinițe, avem policlinici, dispensare – și spitalul „Municipal” care cam era deja terminat și avea să fie inaugurat mai tîrziu, în Octombrie; mai veneau la rînd hoteluri noi – iată, se plănuia complexul hotelier „București” și… „amenajarea a încă unui hotel de mare capacitate în imobilul de pe bd. Republicii 33”– o fi vorba de fostul „Modern”, deși el e pe partea cu numere pare a bulevardului?

Metroul! Nici el nu era uitat: primul tronson urma să fie „pus la dispoziția publicului călător pentru circulație pînă la data de 1 mai” – dar n-a fost defel să fie așa; publicul mai avea de așteptat înc-un an jumate-n plus ca să poată călători cu trenul galben fără cai!

Se amintea și de pasajul subteran de la Obor dar și de Podul Grant, căruia-i vedeam și macheta. Mai mare dragul să trăiești acum 40 de ani, nu-i așa?

Asta era partea civilă a planurilor, ca să zic așa; că-și ițea capul și partea… civică. Urma să-nceapă prima parte de sistematizare a zonei centrale a orașului – cu „prefaceri structurale pe măsura exigențelor dezvoltării actuale și de perspectivă a Capitalei… o expresie sintetică a originalității arhitecturale și geniului creator al poporului nostru”; știm prea bine ce-a însemnat asta, din păcate!

Toate cele de pîn-acum sînt, sigur, gargară de propagandă – și încă destul de ieftină, mai mult din planuri și diorame decît din proiecte concrete.

Este interesant să vedem – mai ales noi, rahovenii – ce planuri erau cu noi, fiindcă-n articol apare și-o machetă cu viitoarea noastră Cale a Rahovei!

Aici urmau să se facă – în următorii doi ani – 3500 de apartamente.

În machetă sar în ochi, în principal, fronturile de blocuri stradale ce mărgineau viitorul bulevard-canion și cîteva din noile construcții din rîndul doi; mai în interior nu știm cum urma să șadă treaba.

Dacă e să privim macheta de la Sebastian în sus, spre Piață, vedem că s-a pus în realizare mai mult sau mai puțin fidel; noi, însă, ne uităm mai atent dinspre Sebastian în jos, spre Chirigiu – altă calimeră! În primul rînd, pe Sebastian pare a fi plănuit tramvai – ceea ce și azi ar fi folositor!

… mai apoi, blocul de pe colț – Sebastian cu Rahova – nu s-a mai ridicat; e și azi loc gol (unde-i stația de alimentare cu gaz). „Agerpres” surprinde zona opt ani mai tîrziu: vedem cum multe blocuri de pe planșeta din ’78 încă nu erau ridicate; asta deoarece „prefacerea” zonei a-nceput mai de la periferie-nspre centru și la mijlocul aniilor ’80 cam toată puterea noastră de construcție era folosită pentru necesitățile din ce-n ce mai uriașe ale căpcăunului din Centrul Civic.

….pe partea cealaltă vedem pe machetă cum frontul de blocuri de vizavi de „Electromagnetica” urma să meargă mai departe – azi se-oprește la Zamfir Olaru! Demolările începuseră.

 

Pe planșeta de-acum patru decenii, nici urmă de „Trafic Greu” (de-aceea, mai mult ca sigur, și ideea de-a duce tramvai pe Sebastian) – șoseaua asta a apărut în capetele conducătorilor mai tîrziu, cînd lăcomia i-a împins să transforme Centrul Civic într-un veritabil oraș interzis, care trebuia ocolit mai pe departe, nu pe vechiul inel Viilor-Panduri-Grozăvești…

Pîn-la urmă, după schimbarea planurilor, a răsărit o pereche de blocuri mai jos de „Trafic Greu”; și se mai eliberase ceva teren pentru a mai completa intersecția cu altele; și, mai ales, se-ncepuse construirea Circului foamei – azi, mallul „Liberty”

Dar dacă ne uităm mai departe pe planul din Scînteia, sigur că ne vine a rîde, fiindcă găsim intersecția de la Chirigiu transformată într-o piață rotundă, monumentală (zici că-i cea de azi, de la Alba Iulia), pusă-n valoare de blocuri – ba chiar și cu ditai obeliscu-nfipt în mijloc! Asta era cam prea cu gene și sprîncene, nu?

au băgat marfă!

„Agerpres” are – știm bine! – o arhivă uriașă de fotografii.

Ce nu știm e că periodic – și chiar destul de des! – agenția noastră publică de presă adaugă fotografii pe care, cu siguranță, nu le cunoșteam.

Așa că e ca-n bancul acela, cu „nu sunați, ies eu din cînd în cînd” – ca să fim la curent cu ce mai e nou printre lucrurile vechi e nevoie să le căutăm… și să le căutăm… și să le răs-căutăm.

Da’ nu face nimic; că merită osteneala – chit că site-ul cel nou al agenției nu-i prea prietenos celui care scotocește prin el.

prin fundături XXVIII

de Ando și HM

Rar vezi vreo fundătură într-atît de frumoasă ca cea botezată după pictorul Nicolae Vermont. Se face din calea Moșilor-veche, pe un mic segment adiacent intersecției cu Armand Călinescu și Paleologu ce pare a fi lărgit cu gîndul la o viitoare sistematizare interbelică. Aici, în fundătură, e un regal de dulceață arhitecturală: bloculețe care au făcut din casa scării o operă de artă; detalii superbe precum casete luminoase de număr… ar putea fi o plăcere dacă mizeria din preajmă n-ar pune o pată pe atmosferă.

 

Nu părăsim prea tare zona, deși ne cam mută nasul. Apropiindu-ne de centru, găsim un cot al străduței Ivo Andrić:

… și, dacă tot avem ceva vreme, merită să trecem – între Moșilor și Cavafii Vechi – pe Biserica Răzvan; nu-i o fundătură, da-i o-mbîrligătură de alee ce trece pe lîngă biserica cu-același nume:

Între Circu-foamei, magazinul Unirea și bulevardul Victoria Socialismului au reușit să rămîie-n picioare cîteva case, pe ce-a mai rămas din strada Mămulari. Dăm chiar și de o mică fundătură, frumoasă la origine.

   

… din ea, azi, se poate ajunge în strada Negru Vodă (ea însăși, tehnic, o fundătură, căci se oprește direct în dosul magazinului Unirea) printr-un gang practicabil auto și printr-altul în trepte.

 

1988 – deschiderea prelungirii bulevardului Dacia în presa vremii

de Ando și HM

În primăvara lui 1988 – pe 10 Mai – aflam din ziar de deschiderea bulevardului Dacia dintre Piața Romană și Calea Griviței: „o nouă și modernă arteră rutieră” – despre care oamenii glumeau că… unește budele publice din cele două locuri.

 

Chiar dacă-n timpul record de „numai 9 zile”, construcția drumului de doar 700 de metri fusese o chestiune cam de rutină – chiar așa scria-n articol. Mai ales că se renunțase și la ideea de-a săpa un pasaj subteran pe sub Calea Victoriei, precum știm din 1986

S-au demolat și îndreptat niscaiva fronturi de case (găsim pe pagina de facebook „Bucureștiul în imagini” și o imagine a șantierului) – în orașu-n care se rădeau cartiere-ntregi asta era un mizilic. Ca să fie treaba și mai puțin spectaculoasă prelungirea acestei artere era un proiect care apăruse cu jumătate de secol mai înainte.

În articol ni se promitea că artera va fi „curînd flancată de blocuri de locuințe”; mai bine că n-a mai fost vreme de-așa ceva. Folosul oamenilor a venit iute – din scurtarea, pe-aici, a traseului autobuzului 133 care ducea la Gară.

Case căzute 219 – Str. Alexandru Bălăşanu 2, str. Cuza Vodă 104

… la colțul străzilor astea, o casă lungă și tristă.

 

mai multe despre Case căzute

o mică recomandare

Nu lipsit de interes! În Fototeca Ortodoxiei românești sînt strînse destule imagini și istorice și interesante.