despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

București văzut de un străin (VI – ultima parte)

pregătit de C. D. Mocanu

      

În 1982, Editura Sport–Turism a publicat albumul „București văzut de un străin” care conține o selecție din desenele realizate în perioada 1980–1981 de Christian d΄Auchamp, diplomat la Ambasada Regală a Danemarcei din Romania.

Prima parte • a doua parte • a treia parte • a patra partea cincea parte

prin fundături VI

de Ando și HM

Primăvară! Chef de ducă, de iscodeală! E bine să te bagi prin fundături, pentru că descoperi felurite drăcii uitate de vreme. Și detalii frumoase.

… ne-ntoarcem pe lîngă Amzei, ca să trecem în revistă fundătura Biserica Albă:

 

… n-ar fi mare lucru de capu’ ei, dacă n-ar avea trecerea aceea ce duce, prin părculeț, spre gangurile blocurilor ce bordează piața. Încă din copilărie, mi s-a părut o șmecherie genială scurtătura asta. Vizavi de ea, mai dăm de vreo două intrări – Sibioara și Nicolae Crețulescu:

Sibioara s-a numit, cîndva, Leului; pare-se că după Război multe fundături au primit nume noi – așa, mai delicate – de sătucuri necunoscute (Filioara… Viișoara…) E drept și că aceste chiștocuri stradale primiseră pîn-atunci cu ușurință nume ba de proprietari, ba de cine știe ce obscure personalități pe care doar aceștia le cinsteau… Dacă te bagi pe-aici, poți ieși în Victoriei pe după un bloc – și dai și de una din rampele de aprovizionare ale hotelului Athenee Palace.

Cine vrea să vadă, însă, intrarea Amzei – aflată la doi pași – are niște frumoase surprize. Frontul ăsta de case cu intrările cu treptele direct din străduță e o adevărată raritate bucureșteană!

Dar și-o tăblie ruginită de atenționare a locatarilor – abaterile se vor fi adus la cunoștiința administrației numaidecît.

Ce-ar mai fi de văzut pe-aici, nu știu – așa că ne-ndepărtăm ușurel; dac-o luăm spre Ateneu, dăm de strada Constantin Esarcu, al cărei capăt dinspre Nicolae Golescu este blocat…

… iar dac-am lua-o-n cealaltă parte – spre Piața Victoriei, am dibui, abătîndu-ne doar un pic din drum, o intrare foarte echilibrată arhitectural la origine ce se lasă din Iorga, cu o clădire reușită-n fund:

 

… sau intrarea numită Toma Tomescu, mai mult un acces puchinos și prost pavat ce mărginește un bloc dărăpănat:

 

… curiosul care-și face drum pe-aici descoperă un Aro 10 care șade de ani de zile și-o tăbliță ștearsă; nu-i puțin lucru.

 

Reclama Ci-Co

de Ando și HM

Pe Pache – pe la intersecția cu Mătăsarii – știe toată lumea că-i o reclamă vopsită pe-o clădire:

Acuma, înainte de-a-nfrunzi pomii, poți s-o vezi mai bine; cît nu s-a spălat de ploaie și șters de vînt… Bine făcută – reclama – la o băutură gustoasă și răcoritoare care bătea cu mult Fanta de azi. Ohoo! – Ci-Co avea un gust așa bun de portocale; se făceau lucruri reușite.

Și, fiindcă știți cît de mult ne plac vestigiile astea șterse – că-s ele îndemnuri electorale, urme de firme industriale vechi, reclame sau lozinci – o înfățișăm azi.

Și ne-ntrebăm: oare de ce s-a vopsit tocmai aici, pe calcanul ăsta, reclama la Ci-Co? Nu-i tocmai un vad fantastic pentru o reclamă – nici măcar pentru vremea comunistă. Poate, sub ea, o fi fiind fost scris altceva, și Ci-Co a acoperit vechea inscripție? Habar n-avem.

Case căzute 130 – Calea Plevnei 52, 54 și 66

Puțin luată-n seamă, partea Căii Plevnei de la Vasile Pârvan-încolo, spre Știrbey…

Găsim aici două case căzute învecinate, una mai mică, alta mai mare – numerele 52 și 54; iar cîțiva pași mai încolo, la 66, o prăvălioară dărăpănată.

 

mai multe despre Case căzute

București văzut de un străin (V)

pregătit de C. D. Mocanu

 

În 1982, Editura Sport–Turism a publicat albumul „București văzut de un străin” care conține o selecție din desenele realizate în perioada 1980–1981 de Christian d΄Auchamp, diplomat la Ambasada Regală a Danemarcei din Romania.

Prima parte • a doua parte • a treia parte • a patra parte

Din fugă: Timpuri Noi Square

scris de Ando

După ce terenul fostei întreprinderi Timpuri Noi, de pe Splai, a zăcut ani buni în pârloagă, iată câteva imagini făcute la „locul faptei” zilele trecute.

Sunt primele clădiri ale noului ansamblu Timpuri Noi Square care va ocupa, în final, cele 5 hectare de teren. Strict, din punctul meu de vedere, ca simplu privitor urban, nimic spectaculos sau neaşteptat: alte clădiri fără personalitate, insipide chiar, destinate în primul rând să aducă, cât mai repejor, profitul aşteptat de proprietar. Dacă, totuşi, vă interesează detalii, le puteţi afla aici.

Despre Lemetru și istoria zonei… avem destule de citit: Ciocolata și Apele Minerale • Nițică istorie – Lemaitre (I)Nițică istorie – Lemaitre (II) • A mai rămas ceva! • A mai rămas ceva! Sau poveste unei altei casePrin zona industrială • Săracu’ Borroczyn, săracu’ Sulzer

7 mașini vechi LXXX

Gata oricînd! – și cu norocul de partea noastră, iată că sîntem la episodul 80. Îl deschidem cu un Ford Fairlane Galaxie 500 1959… aproape întreg!

Ce diferență față de modelele cu cîțiva ani mai vechi, încă… Volgi. Mai e mult de lucru la mașină! Ando a găsit-o. Tot el – și-un Mustang sărăcuț, din anii nefericiți ai modelului. Zici că-i un Scorpio dus la sală.

Să mai vedem un model, european de astă dată: Taunus. Mai dichisit ori mai ruginit – oricum, și cel ruginit încă-i trainic, după mai bine de 35 de ani.

 

Am terminat cu Fordurile, ne ocupăm de Opeluri! Ce surpriză plăcută, în lumina veselă a Soarelui de dimineață – un Rekord P2.

… cînd te gîndești că are peste juma’ de secol! Varianta cu patru uși a fost mai rar văzută la noi; pînă și caravanul – varianta break – avea tot două uși pentru pasageri. …Opel!

Ando a mai dat peste un Rekord – mai nou, ce-i drept, un D – care se ori se duce undeva, ori vine de undeva:

… și-ncheiem rubrica Opel cu un Ascona C, găsit pe timp de vară de Paul Ioan Pârlea:

 

Hai să mai rupem monotonia modelelor cuminți, c-o Lancia Fulvia Coupe: o adevărată frumusețe!

A găsit-o Ando. Iar Boemul, un încă un MG T pe care-l vedem păstrat cu grijă.

 

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Opera Română în presa vremii

pregătit de Ando și HM

Opera: n-aș zice că-i o clădire taman frumoasă, dar… ne-am obișnuit cu ea, așa cum e.

 

Să vedem mai multe despre cum a apărut; și a-nceput s-apară încă din „arșița soarelui de vară” din ’51, cum ne zice articolul ăsta din… iarna lui ’52, din „Scînteia”

„Teatrul Muzical”, cum găsim numită clădirea, se-nălța ca-n poveste pe „locul viran din preajma Cotrocenilor” unde – ani înainte – visaseră alții Gara Centrală; dar ziarele publicau, deocamdată, doar machetele; vedem și alte construcții-n lucru, cum ar fi Radiodifuziunea ori Studiourile cinematografice de la Buftea.

 

Pe final de an, „România Liberă” ne poftea la o călătorie-n timp, să vedem cum va arăta noul ’53 – „al treilea fiu al cincinalului”, care venea „cu privirea ageră, plină de visuri înaripate” – Canalul, termocentrala de la Doicești, „cetatea luminii” de la Bicaz se mai apropiau cu un pas de realitate; iar Opera-și va fi deschis porțile.

Timpul n-avea răbdare. „Teatrul Muzical” trebuia deschis în vară, deși constructorii se-apucaseră de el, cu doi ani înainte, cu gîndul de a-l termina cu ocazia aniversării Revoluției din Octombrie – adică-n Noiembrie, pe 7. Dar la ușă bătea Festivalul Mondial al Tineretului din August, precedat de Congresul aferent. Pas cu pas, mai primeam cîte-o veste bună, iar imaginile de la locul șantierului luau locul schițelor și machetelor.

 

… iar vara… gata!

  

Și cam asta a fost; lucrurile au intrat în normal – iar în Ianuarie ’54 Teatrul de Operă și Balet își putea deschide, oficial, noua stagiune în casa cea nouă.

… în zilele noastre, în fața Operei e șantierul magistralei de metrou din Drumul Taberei.

 

ce panoramă!

cu fotografia lui Cristian Malide

… uneori fotografului i se mai întîmplă ghidușia de a i se suprapune cadrele; dar cînd din asta iese o imagine nemaipomenită, nu face să se supere!

… Cît de genial a ieșit poza asta care te face să te gîndești la o pantă lină care se scoboară spre Herăstrău, lăsîndu-ți vederii o așa panoramă!

Îl găsiți pe Cristian Malide și aici.

Garajul Mișu Sontag

Strada s-a numit Sălciilor, apoi Tomas Masaryk, apoi Julius Fucik; azi și-a recăpătat numele primulul președinte cehoslovac…

Cam pe la numărul 11, te-ai opri să vezi o casă cam căzută; și-n spatele ei o hală cu o siluetă inconfundabilă: da, e un garaj.

… de cîte ori am trecut pe-aici fără să caut să deslușesc istoria din spate! E vorba despre garajul Mihail Sontag.

Îl găsim pomenit în cărțile de telefon de la sfîrșitul anilor ’30. Inginerul Mișu Sontag fusese pilot de curse; ba chiar unul tare. A făcut echipă cu Petre Cristea la Raliul Monte Carlo, cu un an înainte ca Petre Cristea să cîștige ediția din 1936.

Ce s-o fi ales de Sontag, n-am aflat. Soarta de mai apoi agarajului e banală. Clădirea din față pare să fi fost și grădiniță.