despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

prin fundături XII

de Ando și HM

Mergem un pic prin spatele magazinului „Muzica”. Ce-i aici, din strada Cîmpineanu (fostă și 13 Decembrie)…

… întorcîndu-se tot în aceeași stradă Cîmpineanu?

O scurtătură-n trepte; și nu numai – ci și un soi de rămășiță a unei treceri uitate de vreme. Cîndva, între Cîmpineanu și Calea Victoriei, ființase un pasaj – Pasajul Român.

Mai mergem oleacă prin Cotroceni, să vedem ce fundături ne-au mai rămas! Prima se cheamă doctor (firește!) Nicolae Vicol:

Se-nfundă undeva între strada Carol Davila și frontul secund de blocuri ce mărginesc bulevardul Eroilor, și nu-mi dau seama dacă înainte de construirea acestora dădea-n bulevard.

Din strada sus-menționată, dar înspre capătul ei din șoseaua Cotrocenilor, se ivește și intrarea Carol Davila.

Iată o continuare a străzii Doctor Grecescu, care se-nfundă-n Arenele de tenis; așa a fost de cînd lumea, fundătură – se vede cît de veche e după platanii uriași – dar, odinoara, probabil că dădea mai degrabă-nspre Ștrandul Bragadiru:

Și-un fund de sac fără nume, din strada Pasteur.

Schimbăm cartierul; din Calea Rahovei veche – azi botezată George Georgescu – se vede fundătura Eliza Moroiu:

… data viitoare, dăm tîrcoale mai mult primprejur.

Otrăvirea de la „Filantropia” în presa vremii

Cu 70 de ani în urmă, „România Liberă” din Iulie ’47 vorbea despre un șir de greșeli din spitalul „Filantropia”…

… căci nimic – dar nimic!nu-i nou sub soare.

7 mașini vechi LXXXIII

de Ando și HM

Greu să mai dai peste mașini despre care n-ai mai vorbit… Așa că-ncepem cu un Rover 45, din seria a treia.

 

… ne uităm la un Isuzu Trooper – prima serie, mașină fără moarte, cum se zice…

și… și ne-ndreptăm spre frumuseți cu care-am mai avut de-a face!

   

Mini, Corvette, R 10 – bine păstrate, strălucitoare; un Moskvici 1500 încă pe picioare…

… dar și căzătura de rigoare – un Fiat Tipo din seria veche.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

prin fundături XI

de Ando și HM

… o-ntreagă colecție de fundături găsim în dosul Televiziunii Române.

Parcelarea plănuită și-ncepută doar dinainte de Război a fost taman bună pentru ridicarea clădirilor frumoase ale Televiziunii. Să luam, un pic, la rînd și fundăturile – toate se fac din strada Muzeului Zambaccian. Avem Colonel Constantin Blarenberg – cu acces auto pentru Televiziune… Ing. Nicolae Costinescu

… avem prelungirea străzii Zola – c-o plăcuță pe care numele scriitorului e scris Zolla.

 

… mai e și intrarea Nicolae Starostescu Cucu, unde deja curbura străzii, ce-ar fi trebuit s-o urmeze pe cea a Căii Dorobanților, se vede și mai bine; și încheiem cu Arhitect Grigore Cherchez.

Din piațeta dintre străzile Paris și Washington dăm să intrăm, curioși, într-un cotlon ce se-nfundă-n depoul Bonaparte; ar putea fi chiar strada Mexicului – asta dacă nu s-ar pierde printre încrengătura șinelor de tramvai…

… peste drum – peste Iancu de Hunedoara adică – dibuim, între două schelete de bloc neterminate, micuța intrare numită Geneva:

O fundătură care-a rămas în urmă la schimbarea numelui străzii principale este V. I. Miciurin – o găsim, cuminte, lîngă Triumf, dînd din Mareșal Averescu:

Încheiem c-o pereche de fundături fără mari farafastîcuri din bulevardul Alexandru Ioan Cuza: Sagna și Gădinți.

 

Şi totuşi, Tolbuhin?

scris de Ando

17 Octombrie 1949. Moare mareşalul Tolbuhin, unul din cei mai importanţi comandanţi de atunci ai armatei sovietice. În contextul istoric binecunoscut din ţară, la numai o săptămână distanţă, conducerea Capitalei hotărăşte schimbarea numelui bulevardului Pache Protopopescu în Mareşal Tolbuhin.

În anul 1951, foarte aproape de intersecţia cu şoseaua Mihai Bravu (Piaţa Iancului) se realizează şi un părculeţ având accesul principal din bulevardul amintit. Părculeţ botezat, fireşte, Tolbuhin.

După Decembrie 1989, bulevardul îşi primeşte numele înapoi dar, părculeţul amintit rămâne o lungă perioadă fără nume.

Şi iată surpriza. Recent, primăria sectorului 2 a decis ca părculeţul să revină la denumirea de… Tolbuhin?!

Greu de înţeles, greu de comentat.

prin fundături X

de Ando și HM

… revenim! Am strîns multe, multe fundături și pornim iar prin poveștile lor – acolo unde le-am și dibuit.

Iată intrarea Ezăreni, ce se face din Berzei, jos, pe la Vasile Pârvan; dar ea s-a numit Socec la-nceput.

… din Calea Dorobanților – în coasta fostului hotel cu același nume, azi Sheraton – se face o fundătură numită Urali. S-a numit și Slătineanu – aleea Slătineanu.

Rămînem în zona centrală, încercînd să vedem dacă se poate merge din strada Ion Ghica, pe lîngă fosta clădire a Asigurării Românești, în strada Doamnei.

… nu! nu se poate…

 

Începem să ne depărtăm – iată-ne explorînd două fundături din zona vechii Căi a Rahovei – una care continuă strada Poiana Florilor

… și alta, numită Gladiolelor, care dă din strada… Gladiolelor.

Ne-oprim, pentru acum, de-abia pe la Răzoare, unde intrăm – curioși – pe străduța Nicolae (Nicu) Dobrin:

… ea dă din strada Sergent Nuțu Ion și merge-nspre șina de tren ce mărginește actuala șosea pe care-o numim noi Trafic Greu; dar, în capătul ei se face-o trecere cam puchinoasă prin care oamenii ajung direct la intersecția cea mare de la Răzoare. 

acum un secol eram mai deștepți

… iată dovada: nenorocita de dovadă!

După cum știți, nu putem da roată Herăstrăului fiindcă podul C.F.R. construit acum mai bine de zece ani la Băneasa, peste lac, nu-i prevăzut cu spațiu prielnic pietonilor și cicliștilor. Au murit oameni.

Podul ăsta a-nlocuit unul vechi și mai elegant:

Doar că, cu un veac în urmă…

Da: cu un veac în urmă, nenorocitul ăsta de pod C.F.R. era dublat de o pasarelă pentru oameni.

Imaginea cu pescarul e găsită pe Once upon a time in Bucharest; cealaltă de undeva din arhiva Railwayfan.

Bucureștiul modern în presa vremii

… zice la ziar – „Scînteia” din 11 Decembrie ’67. Ideea de-a rade dealul Uranusului apărea și-atunci; și apăruse și-nainte de Război:

V V C XX

de Ando și HM

Ei, iată-ne revenind printre vechiturile orașului!

Ce poate fi mai ciudat și anacronic decît o tunsoare ieșită din modă – dar ieșită rău?

… cine se mai tunde așa? Dar reclama șade, încă, mîndră, în vitrina unei frizerii din Centru.

Am mai văzut cum viața la comun ne marchează, cu bune, cu rele – dar mai ales cu mici semne care ne-ndeamnă la civilizație. Așa că mai detem peste cîteva tăblii ruginite.

Ridicăm privirea – nu spre cerul fără nori, ci la cabluri, fire și alte chestii care-atîrnă. Mai dăm de izolatori de sticlă groasă – „borcanele” pe care-n copilărie le luam la țintă cu pietre; dăm peste frumoasele casete de lemn care protejează – cred – înnădituri; și apreciem felu-n care e protejat, elegant și nevătămător, cablul de ancorare a unui stîlp vechi de lemn:

 

Și… încheiem cu ceva de pe-un perete. Un suport; dar la ce folosea?

cum se pot efectua lucrările de construcții – în presa vremii

… taman ce-am văzut cum haosul ne-a fost ceva obișnuit, și-n vremurile pe care le-am crezut ferice. Haos e și azi. Dar ce haos trebuie să fi fost după Război, cînd toate se-ntorceau și se răsturnau! Iată un mic articol din „România Liberă”. Se petrecea-n ’49.