despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Jurnalul realităţii (XXXV) – Prețul prostiei (IV) S-a schimbat ceva?

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Prostia nu este un dat al naturii, nu ne naștem proști. Este o boală contagioasă pe care omul o dobândește negreșit, într-o măsură mai mare sau mai mică, dacă nu este vaccinat. Vaccinul conține două elemente esențiale: instruire și educație. Cei instruiți și educați produc civilizație. Civilizația generează la rându-i instruire și educație performante consolidând rezistența la prostie. Și tot așa…! Acțiunea de vaccinare, aflată în responsabilitatea familiei și a școlii, este sublimă dar, lipsește cu desăvârșire. Chiar dacă doare, e cazul să ne asumăm realitatea ca prim pas pe drumul anevoios și costisitor al mântuirii.

A. Sâmbătă 4 ianuarie 2020

  • Știre publicată de ziarul online DC News citând agenția de presă Mediafax:

Petroșaniul, fără apă caldă și căldură. Se cere intervenția Guvernului

Lipsa cărbunelui a lăsat Petroșaniul fără apă caldă și căldură.

„Petroșaniul a rămas, în această iarnă, fără căldură și apă caldă, din cauza lipsei cărbunelui la Termocentrala Paroșeni. Reprezentanții Sindicatului Solidaritatea Hunedoara spun că probleme sunt și la Termocentrala Mintia, care alimentează orașul Deva și cer intervenția urgentă a Guvernului.

Sindicaliștii de la Solidaritatea Hunedoara au trimis Guvernului un document prin care solicită implicarea de urgenţă pentru emiterea unor hotărâri care să ducă la evitarea sistării activităţii Termocentralei Mintia, deoarece și Deva poate rămâne fără apă caldă și căldură”.

  • Din comunicatul remis vineri 3 ianuarie 2020 de Sindicatul Solidaritatea Hunedoara agenției de presă Mediafax:

„Sindicatul Solidaritatea Hunedoara aduce la cunoştinţa opiniei publice dovezi care indică faptul că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri este responsabil de falimentul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. precum şi de vulnerabilizarea Sistemului Energetic Naţional. Importurile la energia electrică pe intervalele în care consumul este la vârf sunt tot mai dese, fapt ce poate aduce atingere la siguranţa naţională. De asemenea, informăm opinia publică cu privire la faptul că acelaşi minister se face vinovat de lipsa căldurii şi a apei calde pentru mii de cetăţeni ai municipiului Petroşani, în ciuda faptului că Termocentrala Paroşeni a beneficiat de investiţii de peste 100 milioane euro din bani publici, termocentrală care în anul 2019 a funcţionat foarte puţin, circa două luni”.

  • Din declarația domnului Cristian Iștoc, președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, dată corespondentului Mediafax:

„În Deva au căldură. Cărbune nu avem decât de pe o zi pe alta. În Petroșani nu, iarna asta nu au avut deloc căldură, 800 de apartamente au fost lăsate în frig, cu promisiuni că se reia. Conform legii, trebuia să fie anunțați cu șase luni înainte că nu se va furniza energie termică și atunci fiecare opta pentru o sursă alternativă. Motivul, lipsă cărbune, cu toate că avem 60.000 de tone în Portul Constanța contractate și plătim taxă de depozitare și nu le aducem de acolo. Nu se dorește. De aici și apelul către Guvern”.

  • Din declarația domnului Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul minicipiului Petroșani, dată corespondentului Mediafax:

„Apă caldă nu mai avem de mult, în sistem centralizat, de vreo patru-cinci ani, însă căldură nu au dat pentru că nu au avut cărbune cei de la Paroșeni. Nici nu vor mai da în sistem centralizat. Mai sunt doar la Petroșani branșate la sistemul centralizat în jur de 400-500 de apartamente, probabil. Probabil că oamenii s-au descurcat electric sau pe gaz, pentru că în Petroșani avem gaz metan în toate blocurile. Eu am avut o mare supărare vizavi de faptul că Complexul furnizează căldură în Deva, iar la Petroșani nu au vrut niciodată să preia acest sistem, să preia ei distribuția agentului termic.

Nu au vrut, efectiv. La Deva au făcut treaba asta, la Petroșani nu au vrut. Au tot evitat. Noi am scos la licitație această activitate de distribuire a agentului termic, Complexul a venit la licitație, dar au făcut în așa fel încât să fie descalificați. Altcineva nu s-a prezentat. Complexul e în insolvență, am primit un răspuns de la administratorul judiciar înainte de sărbători, prin care au recunoscut că nu au efectiv cărbune și nu pot să furnizeze căldură”.

B.  Iarna 1988 – 1989

  • Mărturia mea despre întâlnirea pe care am avut-o în acea perioadă cu prim-secretarul Comitetului Municipal P.C.R. și primar al Municipiului Petroșani:

„Pentru ce aveam noi de făcut [limitarea consumului de energie electrică] exista totuşi o problemă sensibilă: Valea Jiului.

De la Bucureşti, din biroul comandantului militar se vedea altfel. Misiunea era periculoasă. Puteam avea mari necazuri și cu gândul de a ne asigura spatele, am solicitat o întrevedere cu prim-secretarul Comitetului Municipal P.C.R. Petroşani. Ne-a primit fără comentarii. La ora stabilită, însoţit de directorul Haţegan, am ajuns în faţa unui bărbat tânăr, cam de vârsta mea – circa treizeci şi cinci de ani – inteligent, realist, deschis la minte, natural în comportament.

L-am informat despre mandatul nostru şi despre ordinele pe care le primiserăm. La rându-i ne-a pus în temă cu situaţia din Vale şi mai ales din Petroşani. Aprovizionare precară cu alimente şi produse de strictă necesitate, mizerie, frig în locuinţe, violenţă, consum exagerat de alcool, străzi cufundate în beznă, cam aşa cum era în toată ţara. Diferenţa mare o făcea potenţialul revendicativ al minerilor pe care aceştia îl dovediseră şi în august 1977. Deşi atent supravegheaţi, îşi manifestau deschis, dar izolat, nemulţumirile.

Frigul din case şi deci lipsa căldurii furnizate din sistemul de alimentare cu energie termică însemna utilizarea unor surse alternative. Energia electrică era la îndemână, în plus minerii aveau înlesniri tarifare importante. Am insistat puţin pe acest subiect. Tânărul prim-secretar mi-a confirmat bănuiala dezvăluindu-ne un paradox care îl frământa şi căruia nu-i găsise încă dezlegare. Principalul producător de căldură – C.T.E. Paroşeni, pe lângă problemele tehnice grave cu care se confrunta, avea dificultăţi în asigurarea stocului de cărbune deşi se afla în mijlocul celui mai important bazin carbonifer. Era efectul distribuirii centralizate a resurselor.

Aşa stând lucrurile, a concluzionat că limitarea semnificativă a consumului de energie electrică ar putea întinde prea mult coarda şi reacţiile sunt previzibile. Ne-a întrebat oarecum retoric:

– Cine-şi asumă răspunderea?

Noi nu, că doar nu ne luase Dumnezeu minţile!”

***

Iată că după treizeci și unu de ani Paroșeniul nu mai are probleme tehnice majore, s-au investit bani mulți. În timp ce în jur exploatările miniere se închid cu alai mediatic, centrala stă pentru că nu are ce băga pe foc iar Valea Jiului îngheță.

S-a schimbat totuși ceva? Da! Am evoluat: Proștii de azi sunt mai proști decât proștii de acum treizeci de ani și în plus, muuuu…lt, mult mai ticăloși!

Jurnalul realităţii (XXXIV) – Prețul prostiei (III) Când dă boala în tomate

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Prostia nu este un dat al naturii, nu ne naștem proști. Este o boală contagioasă pe care omul o dobândește negreșit, într-o măsură mai mare sau mai mică, dacă nu este vaccinat. Vaccinul conține două elemente esențiale: instruire și educație. Cei instruiți și educați produc civilizație. Civilizația generează la rându-i instruire și educație performante consolidând rezistența la prostie. Și tot așa…! În ruralul ilfovean (dar nu numai), acțiunea de vaccinare, aflată în responsabilitatea familiei și a școlii, este sublimă dar, lipsește cu desăvârșire. Chiar dacă doare, e cazul să ne asumăm realitatea ca prim pas pe drumul anevoios și costisitor al mântuirii.

Duminică 24 septembrie 2017

Se încheie încă un sezon de grădinărit. Cultivatorii profesioniști sau amatori de verdețuri, zarzavaturi și legume se pregătesc de bilanț. Acum se vede dacă sfârșitul laudă începutul. A fost un an bun. Recoltă îndestulătoare, de bună calitate. Dacă la ce a dat Dumnezeu, grădinarul a adăugat efortul lui, atunci rezultatele i-au răsplătit munca și cheltuiala. Iată doar o mică parte din roadele care i-au adus bucurie.

Dacă folosind puterea închipuirii adăugăm fasolea, vinetele, gogoșarii, ardeii capia, ardeii grași, leușteanul, pătrunjelul, țelina, prazul, busuiocul… atunci avem imaginea unei toamne bogate.

Din 1998 îmi împart existența între București și o localitate din nord–estul Ilfovului, localitate care înainte de ’89 reprezenta un important bazin legumicol. Împreună cu Vidra, asigura o parte însemnată din consumul Bucureștiului. CAP-ul avea magazine proprii în cele mai mari piețe și livra la export (prin gara Snagov!) mari cantități de tomate.

Oamenii locului sunt, fără tăgadă, grădinari pricepuți și gospodari fără teamă de muncă. Doar că unii nu înțeleg și nu vor nici în ruptul capului să-și susțină financiar munca pentru a o face profitabilă. Câțiva ani, un provenit ca mine care cutează să zgârie pământul pentru a asigura familiei sale legume proaspete, a fost privit cu superioară îngăduință. Dar și cu oarecare surprindere. Roadele grădinii mele nu erau cu nimic inferioare celor pe care le obțineau meseriașii.

În opinia consătenilor, experiența unui orășean nu justifica rezultatele. Se mirau și se întrebau cum e posibil. Uneori își exprimau cu voce tare nedumerirea. În bună parte aveau dreptate. Crescusem printre grădinari vestiți ai Bucureștiului (Borțică, Balaurea, Pandele, Colibășeanu, Prahoveanu, Tănase, Mihalache) și prin grădinile lor, cultivasem eu însumi verdețuri, zarzavaturi, legume în curtea casei dar, priceperea mea era departe de cea necesară înființării și întreținerii unei grădini sistematice, chiar dacă aceasta trebuia să acopere doar nevoile proprii.

Ceea ce nu știau bunii mei vecini (și nu le-am spus niciodată!) era că școlile prin care trecusem m-au învățat, pe lângă multe alte lucruri folositoare, să caut informațiile trebuincioase, să le găsesc și să le utilizez eficient. Așa se face că am o mică bibliotecă de horticultură (legumicultură, pomicultură, floricultură…) care conține câteva cărți de căpătâi. În ele am aflat răspunsuri la necunoscutele grădinăritului. Am tras cu ochiul și la ce făceau ceilalți (meseria se fură, nu-i așa?) aplicând totdeauna numai ceea ce se potrivea cu știința cărților.

Nimeni nu m-a întrebat ce și cum fac. Până în 2003. A fost un an capricios, neprielnic cultivării legumelor. Ploile abundente care au căzut aproape săptămânal, până spre toamnă, urmate de căldură excesivă, au stimulat apariția timpurie a unor boli fungice deosebit de agresive. Mana (Phytophthora infestans) și putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) s-au suprapus în mod nefericit. Efectul lor înfrățit este devastator, mai ales asupra culturii de tomate. Acest fenomen rar nu este o fatalitate. Tratamentul corect, aplicat la timp, limitează pagubele la un nivel suportabil.

Și ce era scris să se întâmple s-a întâmplat. Într-o dimineață, după o ploaie scurtă dar îndesată, când soarele s-a dus spre prânzișor, au apărut brusc primele semne de boală. Până seara s-au extins îngrijorător la toată cultura de tomate. Informațiile și fotografiile dintr-o carte de specialitate m-au ajutat să stabilesc un diagnostic, evident provizoriu, mai puțin riguros, dar care mi-a permis să aplic un prim tratament folosind ceea ce experiența îmi spunea că e bine, pentru orice eventualitate, să păstrez în magazie.

Apoi am luat drumul orașului mergând ață la un magazin specializat, acolo unde o fostă cercetătoare la Institutul de Cercetare–Dezvoltare pentru Protecția Plantelor vinde chimicale folositoare agriculturii. În plus, oferă sfaturi prețioase (dacă cei interesați știu și doresc să le ceară). O privire aruncată asupra frunzelor bolnave aduse de mine a confirmat identificarea corectă a cauzelor, așa cum (ca un nespecialist) o făcusem eu. Marele câștig a fost însă schema de tratament pe care mi-a recomandat-o. Cu o cheltuială modestă și urmând indicațiile profesionistului am izbândit. Aveam în grădină o mândrețe de roșii.

Toți cei din jurul meu nu s-au ales cu nimic. Au pierdut întreaga producție. Aproape zilnic venea unul sau altul să vadă minunea din grădina provenitului. Celor care cu mare greutate au îndrăznit să întrebe ce și cum am făcut, căci așa cum scria Nicolae Iorga în Calendarul plugarilor din 1924 „românul nostru, în orice stare ar fi, se crede îndată după Dumnezeu ca știință și pricepere”, le-am dat de-a fir a păr toate informațiile.

Unul dintre aceștia, vecin gard în gard cu mine, cultivase toată grădina cu roșii. Avea vreo trei mii de fire. Nu s-a ales cu nimic. Nici măcar pentru nevoile familiei. Omul, gospodar și foarte muncitor, era cam urâcios, se comporta ciudat. Dacă ar fi făcut-o doar cu mine puteam să cred că nu suportă proveniții, dar ceilalți consăteni îl ocoleau, se fereau de el. Ne sfădisem de câteva ori pentru pricini generate de educația șubredă a nevestei dumisale sau de reacțiile neprietenoase, lipsite de justificare, pe care le-a avut față de mine sau față de membrii familiei mele. Eram în relații de bună ziua. Ne salutam și atât.

Ros de curiozitate, și-a făcut curaj și într-o dimineață m-a chemat la gard. Eram sigur că vrea să afle ce dracu le-am făcut roșiilor mele de au scăpat de boleșniță. Nu m-am înșelat. I-am întocmit o listă cu produsele folosite și cu schema de tratament la care am adăugat câteva sfaturi rezultate din modesta mea experiență. S-a uitat lung la hârtie apoi, cu un soi de regret în glas, mi-a spus că nu are bani pentru așa ceva, e prea scump. Stropise cu „piatră vânătă” (sulfat de cupru). Nici măcar cu zeamă bordeleză (amestec de piatră vânătă cu var stins și cu apă), oricum ineficientă.

Brusc mi-am amintit că înainte de ’89 consătenii mei își cultivau grădinile, care treceau cu mult peste cei 250 m² stabiliți prin lege pentru a acoperi nevoile personale, „în parte” cu C.A.P.-ul. Acesta dădea răsadurile, tratamentele, sfaturile horticultorului și principalele lucrări care se puteau exceuta mecanizat iar ei munca. După ce furau cât să nu bată la ochi, împărțeau recolta: 70% C.A.P. – 30% membrul cooperator. Pentru asta nu simțeau „afacerea”! Primeau totul de-a gata!

Așa, la gard, am schițat din vorbe un plan de afacere. Când a auzit care este profitul pe care l-ar fi obținut dacă investea o sumă modică în tratamente, a recunoscut că dispunea de acei bani doar că… Fără să-mi mulțumească, a plecat cu capul în pământ.

De atunci pune roșii doar într-un colț de grădină. Nu mai mult de 200–250 de fire, așa cum pun și eu, pentru familie și pentru prieteni. În rest porumb.

Adaptând spusele cuiva zic și eu: Dacă „instrucțiunea” și educația vi se par scumpe, vedeți cât costă prostia!

Jurnalul realităţii (XXXIII) – Prețul prostiei (II)

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Prostia nu este un dat al naturii, nu ne naștem proști. Este o boală contagioasă pe care omul o dobândește negreșit, într-o măsură mai mare sau mai mică, dacă nu este vaccinat. Vaccinul conține două elemente esențiale: instruire și educație. Cei instruiți și educați produc civilizație. Civilizația generează la rându-i instruire și educație performante întărind rezistența la prostie. Și tot așa…! În ruralul ilfovean (dar nu numai), acțiunea de vaccinare, aflată în responsabilitatea familiei și a școlii, este sublimă dar, lipsește cu desăvârșire. Chiar dacă doare, e cazul să ne asumăm realitatea ca prim pas pe drumul anevoios și costisitor al imunizării.

Jumătatea lunii martie, 2019

O șosea asfaltată, pe care trec cincizeci de mașini pe zi, între două sate ale unei comune, o tânără de vreo douăzeci de ani care se deplasează pe marginea din dreapta a șoselei, cu căștile pe urechi și cu ochii în telefon, un maxi-taxi care se apropie din urmă și care rulează cu viteză excesivă, un șofer tânăr care conduce cu o mână și vorbește la telefonul mobil sprijinit de ureche cu cealaltă, o lovitură aplicată fetei în cap, din spate, cu oglinda retrovizoare și…

Ce muritor e omul din popor!

De când există aburi şi benzină,

Eu nu cunosc ceva mai muritor

Ca omul, când îl calcă o maşină…”

  • Dacă tânăra s-ar fi deplasat pe partea stângă a șoselei;
  • Dacă s-ar fi concentrat doar la drum nu la muzica din căști și la mesajele din telefon;
  • Dacă mașina s-ar fi deplasat cu viteza legală în localitate;
  • Dacă șoferul ar fi folosit un dispozitiv „hands free” pentru a purta conversații interminabile la telefon și ar fi manevrat volanul cu ambele mâini;
  • Dacă ………..

Dacă cei doi erau instruiți și educați, azi și-ar fi văzut fiecare de ale lui. Dar nu a fost așa. Au plătit prețul maxim al prostiei netratate de familie și de școală la momentul potrivit. Păcat! Mare păcat!

Jurnalul realităţii (XXXII) De sezon – Gripa și vaccinul

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Joi, 31 ianuarie 2019

Bântuie gripa! Face victime și autoritățile medicale bâjbâie. Așa cum ne-au obișnuit, sunt rupte de realitate, incapabile să stăpânească o boală sezonieră banală, fără un potențial letal periculos, despre care știau că ne va lovi așa cum o face de câțiva ani încoace.

Am aflat târziu despre boleșnița asta care a răpus deja șaizeci și trei de oameni. Toată copilăria și adolescența n-am știut ce este. Puștii Vitanului nu se temeau de nămeți, de ger, de ploaie sau de arșiță. Mai făceam câte o răceală (azi îi spune viroză respiratorie), nu era nimic ieșit din comun. Tratamentul, cunoscut de toate familiile, se aplica neîntârziat: baie fierbinte cu sare la picioare, sirop de ceapă împotriva tusei, inhalație cu infuzie de mușețel sau picături pentru nasul înfundat, badijonaj cu albastru de metil pentru amigdale, o frecție cu Diana (înlocuită mai apoi de Carmol), repaus la căldură. Lipseam o zi-două, nu mai mult, de la școală și cam asta era tot.

Pentru cazurile mai rebele (destul de rare) care nu cedau prea ușor, era anunțată telefonic doctorița Blanche Baron în circumscripția căreia intra colțul meu de mahala. Avea program de teren pe care îl respecta fără abatare, indiferent de starea vremii sau de momentul din zi. Toată lumea, mari și mici fără excepție, o iubea pe doamna doctor. Se comporta firesc, cu blândețe și căldură, vorbea molcom, pe înțelesul adulților. Copiii nu se speriau de ea. Îi cunoștea pe toți și la toți le știa numele. Refuza politicos, ușor stânjenită, orice fel de atenție. Accepta uneori, numai de la cei în care avea încredere, câteva ouă, o pasăre tăiată, gata de pus în oală, o sacoșă cu fructe sau cu legume proaspete, un buchet de flori rupte atunci, pe loc, din grădină. Alături de părinți a crescut multe generații de copii sănătoși tun.

În prezent românii sunt mai plăpânzi și lucrurile se complică rău. Primașii sitemului de sănătate au declarat epidemie de gripă. Și ce dacă! Schimbă asta cu ceva haosul în care incompetența, nepăsarea, neglijența lor au aruncat România? Când trebuia să înceapă campania de vaccinare nu exista vaccinul pentru că nu fusese achiziționat. După ce am avut vaccinul s-a constatat că necesarul este mai mare decât cantitatea ajunsă în depozite. Medicii de familie, farmaciile, unitățile medicale au primit mai puțin decât au solicitat. Și au început „prioritizarea” administrării. Adică haosul! Mijloacele de informare în masă l-au sporit cu inconștiență condamnabilă. În prag de încheiere a perioadei optime de vaccinare, responsabilii s-au bulucit să suplimenteze cantitatea de vaccin și acum caută, așa cum ne informează Radio România Actualități, „soluții pentru ca acesta să ajungă mai repede la pacienți”.

Cât timp ăștia s-au jucat cu vaccinul, oamenii s-au îmbolnăvit și unii au murit. Bolnavii au dat de belea. Antiviralul recomandat de medici nu se găsește pe nicăieri. Ne-au adus astfel în situația din bancul cu Tică și cu Tache care niciodată nu ajungeau simultan la prăvălia de unde cineva voia să cumpere tuș. Când n-aveam vaccin, cei sănătoși se puteau îmbolnăvi fără grijă, aveam antiviral. Acum când avem vaccin, cei nevaccinați l-au aflat pe dracu, n-au voie să se îmbolnăvească pentru că nu avem antiviral. Se suspendă cursurile în școli, spitalele raportează dacă vor, când vor și cum vor cazurile de gripă, farmaciile se aprovizionează cu medicamentele izbăvitoare, disponibile în depozite, doar dacă „vrea mușchiu lor”, doamna ministru dă din colț în colț aburindu-ne stângaci, incapabilă să pună biciul pe ăia de sub ea, comunicate de presă, campanii tardive de informare…, cam așa arată tabloul neputinței retribuite din banii bieților români.

Alertată de toată zarva asta, dar mai ales pentru a-și proteja mama în vârstă de 93 de ani, pe care o îngrijește, soția mea a decis să se vaccineze. Nu și-a pus problema să meargă la medicul de familie. A găsit din prima, fără probleme, vaccinul adus din țara lalelelor la o farmacie din zona Dristor. L-a cumpărat fără ezitare contra sumei de 36,00 lei. Avem în familie pe cineva calificat să i-l administreze. Din nefericire, chiar atunci acela lipsea câteva zile din București. Pentru a nu mai întinde pelteaua și pentru a rezolva problema s-a dus, în apropiere de casă, la fosta policlinică Globului transformată într-un complex medical care găzduiește cabinetele mai multor medici de familie. Credea că un gest banal, de câteva secunde, va fi săvârșit, evident contra taxei cuvenite, pe loc. N-a fost chiar așa!

Înainte de orice, i-a fost comunicat tariful: 20,00 lei (circa 56% din prețul vaccinului), același la toate cabinetele, în timp ce pentru o injecție oarecare tariful este de 15,00 lei. Poate n-ar fi fost nimic dacă vaccinarea se efectua deîndată. Dar nu! Contra sumei de 20,00 lei i se oferea o așteptare estimată la vreo două ore și o manoperă medicală de vreo zece secunde. Le-a mulțumit, le-a urat în gând numai de bine și a amânat imunizarea.

De ce o fi mai scumpă administrarea unui vaccin decât administrarea unui medicament injectabil obișnuit? De ce o fi mai scumpă administrarea unui vaccin decât vaccinul obținut prin muncă multă, cu tehnologie complicată și adus de la mama dracu. Oare medicii de la Globului știu că există necăjiți care își rup de la gură pentru a cumpăra vaccinul  iar suma cerută pentru vaccinare este peste puterile lor? Ce fel de oameni sunt aceia care profită de o tristă și periculoasă oportunitate? Doamna ministru știe de ce isprăvi sunt în stare unii dintre medicii care au jurat să exercite profesiunea cu conștiință și demnitate, să facă din sănătatea pacienților o obligație sacră, să mențină prin toate mijloacele onoarea și nobila tradiție a profesiunii de medic? Și dacă știe ce?

În timpul ăsta, profesorul Adrian Streinu Cercel, cunoscut și respectat specialist ne recomandă să ne spălăm pe mâini și în nas, să nu ne ferim de apă și de săpun, să purtă mască și pe nas nu numai pe gură, să nu tușim în pumn, să mai stăm pe acasă și în general să nu mai mârâim pentru că statul atâta poate. Într-o situație normală sfaturile dumisale ar putea fi utile. Față de ce se întâmplă în realitate, toate sunt miștocăreli!

I-aș fi recunoscător dacă și-ar folosi știința de carte pentru a sprijini reluarea producției autohtone de vaccin antigripal și pentru prepararea unui vaccin trivalent care să prevină prostia, incompetența și ticăloșia.

Jurnalul realităţii (XXXI) – Am trăit s-o văd şi p’asta

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Marţi, 6 februarie 2018

Ceaţă, umezeală, frig. Nici câinii mei nu-şi mai fac de lucru prin curte. S-au băgat la adăpost. De acolo îşi supraveghează fără sminteală teritoriul. Doi dintre ei (Negruţa şi Steluţa), mai îndrăzneţi, au „bătut” la uşă. Am deschis şi în felul lor, foarte special, mi-au cerut voie să intre. Puteam să refuz? Lângă soba din bucătărie se găseşte un preş special pregătit pentru astfel de situaţii. Acolo stau nemişcate şi îndată se lasă duse de somn. Viaţă de câine!

Am ajuns în miezul zilei. Dintr-o cameră alăturată se aude televizorul. E timpul emisiunilor de ştiri. Îmi văd de ale mele însă, ciulesc urechile şi mă concentrez ca să nu pierd nimic din cele ce se mai întâmplă în fascinanta mea ţară.

Corespondenta din judeţul Gorj a unei televiziuni transmite următoarea ştire: Una dintre cele două îngrijitoare încadrate în schema de personal a Liceului tehnologic din Roşia de Amaradia, angajate cu timp parţial de muncă, trebuie să aducă bani de acasă pentru a acoperi dările către stat aferente salariului pe luna ianuarie a acestui an. Adică nu numai că nu primeşte nimic pentru munca ei, trebuie, pe deasupra, să scoată bani din buzunar ca să plătească statului pentru că …. a muncit! Celeilalte i-a fost redus salariul neto la jumătate.

Primarul localităţii intervine în direct şi confirmă cele relatate. Un oficial din conducerea judeţului, solicitat de realizatorii emisiunii, precizează că au înregistrat deja circa o sută de cazuri similare, din care circa şapte zeci numai în învăţământ (personal didactic şi auxiliar angajat pe contracte cu timp parţial de muncă, de regulă un sfert sau o jumătate de normă).

Această situaţie de neimaginat este rezultatul aplicării de la 1 ianuarie 2018 a noului Cod fiscal şi a Legii cadru Nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Efectul transferării obligaţiilor fiscale de la angajator la angajat, cumulat cu cel al calculării acestora (pentru angajaţii cu timp parţial de muncă) la nivelul salariului minim pe economie (deşi primesc doar ¼ sau ½ din acest salariu), a condus în final la o prostie cât casa pentru care toţi cei implicaţi ar trebui să plece imediat acasă şi să plătească din veniturile proprii salariile celor afectaţi.

Spre seară, ministrul muncii, ignoranta, nepriceputa, obraznica și aroganta Lia Olguţa Vasilescu, copleşită de uimire, a recunoscut că în aceeaşi situaţie se află un număr impresionant de angajaţi cu timp parţial de muncă (circa un milion două sute de mii), după ce a susţinut cu tărie că nici măcar un salariat nu va fi afectat de „ţopăiala fiscală”. Intraţi în panică, „dăştepţii” noştri guvernanţi au hotărât să emită o ordonanţă de urgenţă, iniţiată de Ministerul muncii, care să repare consecinţele despre care unii specialişti vorbesc de luni bune. Doar că ordonanţa nu se aplică decât celor plătiţi din fonduri publice. „Somităţile” astea legiferează pentru o singură categorie socială. Ceilalţi să se descurce singuri. În accepţiunea lor, angajaţii din sectorul privat au avut ghinion.

* * *

În primăvara anului 1991, nea Velicu, unul dintre colegii mei de serviciu, tehnician mecanic în cadrul Serviciului echipamente, instalaţii şi mecano – energetic (pe scurt Mecanic şef) s-a pensionat după o lungă activitate desfăşurată printre electricieni. Trecuse temeinic prin şcolile vremii lui. Era educat, instruit şi foarte, foarte haios. Avea cunoştinţe teologice cu mult peste media creştinilor de rând. Şi pentru ca lucrarea să fie desăvârşită, cânta în corul Patriarhiei. Stăteam adesea de vorbă comentând cu mare bucurie diverse chestii, legate uneori de biserică şi de credinţa ortodoxă. După decembrie ʼ89, urmăream împreună mersul lucrurilor încercând să intuim drumul pe care îl urmează sectorul energetic dar şi România. Începusem să înţelegem ce se întâmplă. Viitorul nu ni se părea promiţător.

Şi a venit ziua pensionării. După obişnuita ceremonie oficială, la sfârşitul programului, ne-am retras într-un birou mai ferit. Glume, urări, amintiri, voie bună şi toate cele cuvenite unei sărbători! La despărţire, nea Velicu ni s-a adresat astfel:

„Eu am scăpat! Ca să rămâneţi în serviciu, voi veţi aduce bani de acasă şi vă veţi plăti munca! Mă rog pentru viitorul vostru! Vă doresc sănătate şi noroc! Doamne ajută!”

* * *

După douăzeci şi şapte de ani, nişte nătărăi au transformat în realitate teribila premoniţie a lui nea Velicu. Există români care, legal, după ce au muncit nu primesc nimic, ba mai aduc şi bani de acasă pentru a acoperi valoarea dărilor către stat.

Am trăit s-o văd şi pʼasta!

Post Scriptum

• După ce Consiliul Economic şi Social (C.E.S.) a refuzat să avizeze ordonanţa de urgenţă care reglementa doar pentru o singură categorie socială (Existenţa avizului, deşi consultativ, este obligatorie. Fără acest aviz ordonanţa nu poate fi promovată.), „dăştepţii” din capul trebii au înţeles că e groasă şi au cotit-o extinzând măsurile reparatorii şi asupra angajaţilor din sectorul privat. I-au degrevat pe aceştia de o parte a poverii fiscale şi au pus-o în cârca angajatorilor care, pe bună dreptate, s-au revoltat. Altfel spus „când de cur, când de găoază”.

Cel care s-a agitat să facă ce se mai putea face în situaţia dată a fost Eugen Orlando Teodorovici, ministrul de finanţe, singurul membru al guvernului Dăncilă care are mintea la el. Nu a făcut parte din guvernul Tudose şi numele lui nu este legat de „ţopăiala fiscală”. A moştenit-o la pachet cu bugetul pe anul 2018. Asta nu l-a pus la adăpost de furia angajatorilor. A fost singurul care a încasat şuturile.

Lia Olguţa „n-aude, n-avede”! Prostul are numai certitudini!

• Directoarea Liceului tehnologic din Roşia de Amaradia a început o anchetă administrativă, a convocat Consiliul de disciplină şi le-a cerut celor două îngrijitoare să explice în scris cum de au îndrăznit să se adreseze presei pentru a vorbi despre felul în care le-a fost plătită munca depusă în luna ianuarie 2018. (În realitate, presa le-a căutat, după ce a obţinut informaţia de la primarul localităţii.) Asta directoare! Şi vigilentă! Fac pariu că este membră activă a Organizaţiei locale a P.S.D. Mâine-poimâine o vom găsi în Parlament. E vrednică şi merită cu prisosinţă! Vai de mama noastră!

Jurnalul realităţii (XXX) – Ce pățești dacă nu ești monarhist (II)

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Povestea de dragoste dintre prim-ministrul Mihai Tudose și postul de televiziune Antena Monarhiei (fost Antena 3) a avut viață scurtă. Principalul realizator, combinatorul Mihai Gâdea, a avut față de cel din fruntea guvernului o atitudine binevoitoare, ocrotitoare, l-a susținut și i-a făcut presă bună, chiar și atunci când protejatul lui o mai dădea de ulucă. L-a vizitat la guvern, l-a invitat în studio de mai multe ori, au comentat și au împachetat frumos diverse decizii discutabile ale executivului sperând că într-o zi va fi (răs)plătit pentru serviciul prestat. (A uitat să-l întrebe înainte dacă are cu ce!)

Butoiul cu mierea fericirii lor s-a răsturnat în seara zilei de 10 ianuarie 2018 când, invitat fiind la emisiunea Marelui Gâde, Mihai Tudose a fost zgândărit să explice avizul negativ pe care guvernul l-a dat proiectului de lege pentru reglementarea statutului juridic al Case Regale a României.

Cu o atitudine și cu un limbaj cam golănești, nedemne de un prim-ministru dar, utilizând argumente legale și de bun simț, republicanul l-a lăsat fără replică și fără aer pe năimitul monarhist a cărui privire spunea tot. Dacă ar fi putut, l-ar fi mușcat de beregată în direct! I-a stricat jucăria! Vizibil surprins și afectat de prestația invitatului, Gâdea n-a mai fost el. A terminat cu dificultate emisiunea.

Un astfel de afront nu putea rămâne fără urmări. A doua zi Antena Monarhiei a dezlănțuit urgia.

Continuăm în acest ultim episod deslușirea metodelor și mijloacelor utilizate de slujbașii monarhiei pentru a-și pedepsi adversarii.

* * *

  1. Nadina Câmpean în dialog cu Marius Ghilezan, vineri, 12 ianuarie 2018.

Nadina Câmpean:

„Informațiile obținute de colega mea Oana Iancu spun în felul următor: Din 5 februarie familia regală va părăsi Palatul Elisabeta. Nu a existat nicio negociere cu R.A.P.P.S. așa cum spunea premierul aici, la Sinteza zilei. Ce credeți că se va întâmpla mai departe?”

Comentarii:

• În emisiunea Sinteza zilei, premierul nu a spus nimic despre o negociere cu familia fostului rege. A afirmat însă că a primit „O chestie un pic ciudată. Că sunt dispuși să plătească orice chirie dar, cu o perioadă de grație de un an.”

  ► Manipulare prin mistificare și prin afirmații mincinoase!

* * *

Marius Ghilezan (ziarist gângav și agramat, un fel de trompetă a fostului rege, monarhist fanatic, care pentru o perioadă destul de lungă a mâncat din palma Dudelor și Margaretelor):

Nu e prima dată când premierul se contrazice în declarații dar, atitudinea și vocabularul birjeresc îl descalifică. Probabil familia regală se va retrage, fie la Săvârșin, fie la castelul Peleș dar, problema Palatului Elisabeta rămâne. El poate fi revendicat oricând pe baza legii, el aparținând familiei regale.

Comentarii:

• Premierul nu s-a contrazis în declarații. A făcut una singură referitoare la oferta pe care a primit-o de la „Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei”. Nimeni nu a contestat existența ofertei!

• Împărtășesc opinia monarhistului despre „atitudinea și vocabularul birjeresc” al prim-ministrului.

• Palatul Elisabeta nu mai poate fi revendicat. Termenul până la care cei îndreptățiți o puteau face a trecut.

Legea Nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 prevede la art. 22 sancțiunea decăderii pentru exercitarea dreptului la măsuri reparatorii în termenul legal, precizând că nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

• Mihai I nu era îndreptățit să revendice Palatul Elisabeta. O știa, a declarat-o public și spre cinstea sa nu a făcut-o! Numai Ghilezan poate crede că fostul rege a fost generos cu poporul român. Să fi vrut și nu-l lăsau Dudele și Margaretele.

  ► Manipulare prin dezinformare!

* * *

Nadina Câmpean către Marius Ghilezan:

Premierul deasemenea din tonul vocii și din frazele pe care le-a rostit la Sinteza zilei lăsa de înțeles că statul român a făcut cadou casei regale Palatul Peleș și domeniul de la Săvârșin. Aș vrea să apelez la experiența dumneavoastră și să le spunem românilor cum au fost construite aceste proprietăți.”

Comentarii:

• Și prin „tonul vocii” și prin „frazele pe care le-a rostit” Mihai Tudose a fost categoric și a afirmat că tot ce a revendicat fostul Rege Mihai I i-a fost retrocedat. Asta nu înseamnă că statul român i-a făcut solicitantului un cadou, ci că revendicarea a fost legală și s-a procedat în consecință.

  ► Manipulare prin dezinformare!

* * *

Marius Ghilezan (dovedește cât de bine vorbește limba română și la sfârșit spune și un adevăr. Gura păcătosului…..!): 

„[…]Deci nu i s-a dat de către Guvernul României, ci prin legea retrocedărilor, cum mulți dintre români și-au luat înapoi proprietățile, așa și Majestatea Sa Regele Mihai și-a luat bunurile care îi aparțineau. Faptul că Palatul Elisabeta nu l-a revendicat este o altă discuție.

Comentarii:

• Nicio clipă prim-ministrul nu a afirmat că guvernul l-a favorizat pe fostul rege. Ba din contră! A confirmat indirect că totul s-a desfășurat în limita legii.

• Da! „Majestatea Sa Regele Mihai I și-a luat bunurile care îi aparțineau.” Numai pe cele care îi aparțineau. Pe celelalte (Palatul Elisabeta) nici nu le-a revendicat. Dar trompeta monarhică nu spune de ce.

  ► Manipulare, dezinformare prin omisiune!

* * *

  1. Mihaela Bârzilă în dialog cu Marius Ghilezan, sâmbătă, 13 ianuarie 2018.

Mihaela Bârzilă:

„Noi știm pe de o parte veștile care au venit dinspre guvern pentru familia regală și n-au fost vești bune, pentru că înțeleg că nu s-au înțeles și după 5 februarie familia regală va trebui să evacueze Palatul Elisabeta pentru că premierul Mihai Tudose nu a acceptat să locuiască urmașii regelui Mihai acolo fără să plătească o chirie. N-a fost de acord cu acel an de grație pe care l-a solicitat, se pare, Margareta, custodele coroanei.”

Comentarii:

• Da! În conformitate cu prevederile Legii Nr. 406 din 2001 familia fostului rege va trebui să evacueze Palatul Elisabeta până la data de 5 februarie. Nu după 5 februarie!

• Inițial premierul Mihai Tudose a acceptat ca familia fostului rege să locuiască în continuare la Palatul Elisabeta dacă plătește chiria convenită cu R.A.P.P.S. S-a împotrivit însă acordării unui an de utilizare gratuită a reședinței. Dacă în final a respins cu totul ideea, bine a făcut. Legea este imperativă și spune că „membrii de familie ai titularului vor elibera locuința în termen de 60 de zile.” Nu prevede nicio altă soluție. Această lege se aplică tuturor celor care au avut calitatea de șef de stat și familiilor acestora. Familia fostului rege este mai cu moț?

  ► Manipulare prin mistificarea adevărului!

* * *

Marius Ghilezan (continuând gândul Mihaelei Bârzilă și făcând praf limba română):

„Și pe de altă parte consultând o serie de juriști după valul de televiziuni de ieri dimineată, juriștii mi-au spus că niciun proprietar nu poate evacua un chiriaș sau cel care are un comodat, în cazul familiei regale a fost un comodat, nu poate evacua unilateral. Deci prin voința părților sau printr-un proces. Adică nu cred că R.A.P.P.S.-u’  va târî familia regală într-un proces.”

Comentarii:

• „Remarcabilul” vorbitor de limba română poate fi liniștit. R.A.P.P.S.-u’ nu va târî familia pe care o slujește cu credință într-un proces. Va pleca singură pentru că va respecta prevederile Articolului 4, Aliniatul 3 din Legea Nr. 406 din 2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român. Nu există o altă cale.

  ► Manipulare prin dezinformare!

* * *

Cam așa acționează Marele Gâde și gâzii lui atunci când au o comandă serioasă, primită pe căi diplomatice. Povestea cu independența și imparțialitatea postului este doar… o poveste. De-a lungul timpului, după același model i-au mai „făcut” și pe alții. Eu știu unul. De departe, de acolo unde se află, nu ostenește să adune dovezi. Să-i ferească Dumnezeu de puterea disperării zămislite din onoare și din demnitate!

Post Scriptum

În seara zilei de luni, 15 ianuarie 2018, Mihai Tudose, prim-ministrul României, și-a anunțat demisia și i-a lăsat pe slujbașii de la Antena Monarhiei fără jucărie.

Jurnalul realităţii (XXX) – Ce pățești dacă nu ești monarhist (I)

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

– Ai laviu fă jo tem pă ochii mei!

– Ai mani?

– Am sori!

– Ai sictir!

Cam așa s-a consumat scurta poveste de dragoste dintre prim-ministrul Mihai Tudose și postul de televiziune Antena Monarhiei (fost Antena 3). Principalul realizator, combinatorul Mihai Gâdea, a avut față de cel din fruntea guvernului o atitudine binevoitoare, ocrotitoare, l-a susținut și i-a făcut presă bună, chiar și atunci când protejatul lui o mai dădea de ulucă. L-a vizitat la guvern, l-a invitat în studio de mai multe ori, au comentat și au împachetat frumos diverse decizii discutabile ale executivului sperând că într-o zi va fi (răs)plătit pentru serviciul prestat. (A uitat să-l întrebe înainte dacă are cu ce!) Asta până:

Miercuri, 10 ianuarie 2018

Mihai Gâdea l-a avut ca invitat pe Mihai Tudose cu care, timp de două ore, a comentat subiecte politico-economice de actualitate, inclusiv evenimentele aflate în desfășurare, generate de identificarea unui pedofil printre cadrele Poliției Române. Nu putea lipsi problema monarhiei și mai ales situația locativă a familiei ultimului rege al României, preocuparea de căpătâi a gazdei (mai puțin a majorității românilor). Guvernul tocmai ce anunțase că a dat aviz negativ Proiectului de lege pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României (de parcă România nu ar fi republică). Și cum slujba-i slujbă monarhistul Gâdea l-a abordat frontal pe republicanul Tudose.

Cu o atitudine și cu un limbaj cam golănești, nedemne de un prim-ministru dar, utilizând argumente legale și de bun simț, republicanul l-a lăsat fără replică și fără aer pe năimitul monarhist a cărui privire spunea tot. Dacă ar fi putut, l-ar fi mușcat de beregată în direct! I-a stricat jucăria! Vizibil surprins și afectat de prestația invitatului, Gâdea n-a mai fost el. A terminat cu dificultate emisiunea.

Un astfel de afront nu poate rămâne fără urmări. Comuniștii spuneau că e mai bine să greșești odată cu partidul decât să ai dreptate împotriva partidului. Se aplică și azi, atât în relațiile din interiorul partidelor (zise democratice), cât și în relațiile cu presa „angajată” . E mai bine să greșești odată cu ziariștii decât să ai dreptate împotriva lor. Mihai Tudose, prim-ministrul României a rupt-o în fericire!

Joi, 11 ianuarie 2018

Antena Monarhiei a dezlănțuit urgia. A început ușurel în emisiunile de dimineață având ca unic pretext contrele dintre prim-ministru și ministrul de interne în legătură cu demiterea chestorului  Bogdan Despescu, inspector șef al Inspectoratului General al Poliției Române. Atitudinea echivocă a lui Mihai Tudose a făcut, pe bună dreptate, subiectul zilei în toată presa care a analizat și a comentat cu calm evenimentele. Cu o singură excepție.

Spre seară, criticile aduse prim-ministrului au crescut în vehemență și au culminat la emisiunea Sinteza zilei. Mihai Gâdea și o parte dintre invitații lui l-au făcut carne de mici pe șeful executivului. Și nu oricum. Cu revoltă, cu dramatism, pe un ton patetic ca să prindă la popor. Așa-i trebuie!

Vineri, 12 ianuarie 2018

Aproape toate emisiunile difuzate de Antena Monarhiei au reluat un colaj de fragmente scoase din context și asamblate convenabil din dialogul marelui gâde cu prim-ministrul României pe tema familiei fostului rege și a statutului ei legal (familia asta este mai familie decât familia mea, de exemplu?).

[…] M.T.(Mihai Tudose) „Am primit o solicitare de închiriere de la cancelaria …..

M.G. (Mihai Gâdea) Ați primit o ….

M.T. Așa… O chestie un pic ciudată. Că sunt dispuși să plătească orice chirie dar, cu o perioadă de grație de un an. Nu merge! Regina nu știu…cine, iertați-mă dar, e cam republică p’aci! Putem să ne proclamăm în oricine. Ne facem o fundație și ne proclamăm în rege. Nu mai există ceremonialul, din punctul meu de vedere, poate greșesc foarte mult, de încoronare. Păi încoronare la ce? Că n-ai jucăria!”[…]

Aici, propagandistul monarhist Mihai Gâdea a intervenit și a afirmat că Mihai I nu a revendicat Palatul Elisabeta ca și cum ar fi făcut o concesie poporului român.

(Nu știe sau dacă știe, ticălosul nu spune că palatul nu a fost proprietatea regelui ci a mătușii lui Elisabeta, Regină a Greciei și că acesta nu-l putea revendica. Nu avea vocație succesorală. A recunoscut-o singur într-un interviu. Succesorii legali ai Elisabetei sunt cei care au făcut o concesie românilor. Dudele și Margaretele, sufocate de foamea din gât, ar fi luat și „sarea din lacrimi” dacă lacrimile ar fi fost ale lor.)

[…] M.T. „Eu înțeleg că tot ce au avut de revendicat, au revendicat.

M.G. (Insistă) Palatul Elisabeta nu a fost revendicat.

M.T. De ce nu au revendicat?

M.G. Nu știu.

M.T. N-au avut timp, sau cum?

M.G. Nu știu.

M.T. Le-a fost jenă? Nu! Au venit cu lista, asta a fost negocierea atunci. Revendic p’astea, p’astea le-ați primit. Și le-au primit. Păi … pa! Ai luat Peleșul, ți-ai luat Săvârșinul, nu mai le știu pe toate, ai primit. Cu niște pădurice, cu niște pădure, cu niște domenii. Păi mai revendicăm în continuare, ne-am mai…, am avut o epifanie, ne-am mai adus aminte că am mai avut o gară?”[…]

În lipsa unor argumente consistente cu care să-și susțină cauza monarhistă, slujbașii s-au apucat să facă ce știu ei mai bine. Adică să manipuleze opinia publică răstălmăcind și mistificând spusele premierului, adăugând afirmații pe care acesta nu le-a făcut, împletind minciuni cu adevăruri parțiale și cu dezinformări jenante.

Să aruncăm o privire:

  1. Oana Iancu în dialog cu Maria Coman, vineri, 12 ianuarie 2018.

Oana Iancu:

„Vorbim despre o informație obținută în exclusivitate de Antena 3, o informație prin care familia regală a româniei afirmă și confirmă faptul că începând cu data de 5 februarie va părăsi Palatul Elisabeta. Practic se supun legii în vigoare, o lege care prevede  că la 60 de zile de la moartea regelui Mihai familia trebuie să plece din palatul Elisabeta. Mai mult decât atât,în răspunsul pe care l-am primit, familia regală spune că Majestatea Sa Custodele Coroanei Regale n-a început vreo discuție cu R.A.P.P.S. referitoare la acest subiect, o afirmație care infirmă cele spuse de premierul Mihai Tudose chiar aici la Antena 3 și anume că familia regală ar fi făcut o solicitare către R.A.P.P.S., o ofertă de chirie dar cu o perioadă de grație vreme de un an.

Comentarii:

• Familia Regală este o instituție specifică statelor care au ca formă de guvernământ monarhia. „Forma de  guvernământ a statului român este republica.” [Constituția României, Titlul I, Art. 1, Alin. 2] Deci, în  România instituția Familiei Regale nu există. Se poate vorbi doar de familia fostului rege ca entitate privată.

  ► Manipulare!

• Nu există nicio lege în vigoare care să prevadă expres „că la 60 de zile de la moartea regelui Mihai familia trebuie să plece din palatul Elisabeta.” Fostul rege a beneficiat de drepturile și obligațiile persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, aceleași pentru toți: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu.

Legea Nr. 406 din 2001, Art. 2, Lit. a): „Persoanele care au calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de următoarele drepturi:

a) folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință.”[…]

Legea Nr. 406 din 2001, Art. 4, Alin. 3: „Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosință gratuită potrivit art. 2, lit. a numai pe durata vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile.”

Fostului rege i s-a atribuit ca locuință de protocol și ca spațiu pentru cabinetul de lucru Palatul Elisabeta.

Ceilalți au primit case mult mai modeste.

  ► Manipulare prin dezinformare!

• Fiica cea mare a fostului rege, Margareta, ar putea fi Majestate doar dacă România se va întoarce la Monarhie. Până atunci este regină în apartamentele dumisale. Căci nu poate fi regina unei republici! Tot așa cum nu poate fi regină doar pentru că este fiica unui fost rege abdicat „dela Tron” „pentru mine şi pentru urmaşii mei, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.” Bunicul Margaretelor, Carol I, mai ’oț, nu a abdicat. El doar a „trecut” fiului său „ grelele sarcini ale domniei.” Dar, din acel moment nu a mai folosit niciodată titlul de Rege al României deși, a mai încercat niște manevre. Până și ticăloșii au un cod al onoarei!

Și apoi, Margareta este, prin voința tatălui său, doar „Custode al Coroanei”, adică o are în păstrare, nu în folosință. Pînă și acest titlu este o găselniță! Nu are echivalent în niciuna dintre monarhiile de pe lumea asta.

  ► Dezinformare!

• Premierul nu a afirmat că R.A.P.P.S. a început discuții cu reprezentanții familiei fostului rege, ci doar că au primit „O chestie un pic ciudată. Că sunt dispuși să plătească orice chirie dar, cu o perioadă de grație de un an”. „Majestatea Sa Custodele Coroanei Regale” nu a negat existența „chestiei un pic ciudate”.

  ► Manipulare prin dezinformare!

* * *

Maria Coman:

„Premierul este cel care a anunțat la Sinteza zilei că a primit o solicitare de închiriere a Palatului Elisabeta din partea casei regale cu un an de grație. „Nu merge așa” a spus el care a adăugat că familiei regale i-au fost retrocedate toate bunurile revendicate și că asta este de ajuns.”

Comentarii:

• Prima frază este corectă și reflectă adevărul spuselor premierului.

• „Nu merge așa” avea în vedere anul de grație solicitat de familia Margaretei. Mihai Tudose a declarat public că nu se opune ca urmașii regelui să locuiască la Palatul Elisabeta dacă se plătește cuvenita chirie deși, în felul ăsta se încalcă Legea Nr. 406/2001 care prevede imperativ: „Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosință gratuită potrivit art. 2, lit. a) numai pe durata vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile.” Precedentul astfel creat i-ar nedreptăți pe ceilalți sefi de stat și ar  putea fi invocat de urmașii lor. Familiei fostului rege nu i se aplică legea? Cu toate astea, Dudele și  Margaretele, prin documentul pe care nu l-au negat, cer să  utilizeze gratuit Palatul Elisabeta pentru încă un an. De ce? Nu au bani? În acest context, premierul a adus în discuție proprietățile familiei, proprietăți care, administrate cu pricepere, pot produce venituri substanțiale și a subliniat că li s-a retrocedat tot ce au revendicat. Nu a afirmat că „asta este de ajuns”.

  ► Manipulare prin răstălmăcirea și mistificarea unor afirmații scoase din context, minciuni, adevăruri spuse pe jumătate!

(VA URMA)

Jurnalul realităţii (XXIX) – Slujbașii

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Vineri, 29 decembrie 2017

Slujbaș: Persoană angajată în slujba cuiva (sau a ceva); a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză.

Antena 3 a trecut, cu arme – cu bagaje, de partea Dudelor și Margaretelor adunate într-o închipuită Casă Regală căreia doi politicieni, amețiți de vârtejul evenimentelor în care sunt prinși, încearcă să-i „scape” niște bani din conturile statului și să-i construiască pe șest un statut legal, deși țara care-i plătește, care-i îndură este, de șaptezeci de ani, republică. Ce-or primi la schimb apostolii ăștia nefericiți ai neamului?

Dudele și Margaretele să pună osul la treabă și să-și câștige existența demn, cu sudoarea frunții. Țara, de care nu îi leagă decât averea și dorința de agoniseală, va ști să-i cinstească, să-i onoreze ca urmași ai ultimului ei rege. Au primit, pe bună dreptate, domenii, păduri, case, palate. Au din ce trăi. Să le administreze cu folos și să afunde mâna în caraiman (nicio aluzie la Carol Caraiman, bunicul Margaretelor!) pentru a-și susține cheltuielile. Privirea pofticioasă îndreptată spre banii românilor nu le face cinste!

Am spus-o și o voi mai spune: Cu Mihai I, istoria regalității în Romania s-a încheiat. Dudele, Margaretele, cu tot neamul pot sta în cur și-n cap; legăturile lor cu țara, cu trecutul ei, sunt firave și discutabile.

Este una dintre explicațiile susținutei și jenantei campanii de resuscitare și promovare a monarhiei în care Antena 3 s-a angajat. Când vorbesc despre fostul rege, despre isprăvile lui sau despre iluzoria casă regală, aproape toți slujbașii postului pun miere în glas, li se umezesc ochii și debitează, unii cu oarecare jenă, șabloane mincinoase menite să producă emoție. Pentru ei, fiica cea mare a lui Mihai I a ajuns deja Maiestate. Auzi: „Maiestatea Sa Margareta, custodele coroanei”! Păi Margareta nu poate fi Maiestate! N-are coroană! Coroana nu-i a ei! O are doar în custodie, adică în păstrare, nu în folosință! O va păstra sănătoasă până ce Romania va lua în răspăr experiența istorică și se va întoarce la monarhie. Ad Kalendas Graecas! Dar, slujbașii muncesc, nu gândesc. E prea obositor și în plus așa le-a ordonat comanditarul! Amară pâine mănâncă și ăștia!

Post Scriptum

Sâmbătă, 30 decembrie 2017

  1. Antena 3 nu a marcat a șaptezecea aniversare a republicii (Ziua Republicii), ci șaptezeci de ani de la abdicarea forțată a Regelui Mihai. Bieții slujbași! Nu știu că orice ar face ei, proclamarea republicii în ziua de 30 decembrie 1947 (după ce regele lor a lăsat țara și a șters-o adăpostindu-se de urgia vremurilor pe care nu știa și nu era capabil să o înfrunte ca un rege, ca unsul lui Dumnezeu) nu poate fi ștearsă din istoria acestui neam. Cum nu poate fi ascunsă abdicarea regelui, așa cum s-a petrecut ea. Cărțile, cu adevărul și  înțelepciunea lor, i-ar putea mântui. Lor însă, cartea, ca și carnea de porc, le dăunează grav sănătății.
  2. Într-o emisiune difuzată de A3 în a doua parte a zilei, Marius Ghilezan, ziarist, un fel de trompetă a fostului rege, monarhist fanatic, care pentru o perioadă destul de lungă a mâncat din palma Dudelor și a Margaretelor, a confirmat ceea ce am scris ieri. A susținut, nici mai mult-nici mai puțin, că ajutorul pe care familia fostului rege l-ar acorda republicii prin promovarea țării și a valorilor ei, „este deplasat”. Dar sprijinul și ajutorul date de Republica România Dudelor și Margaretelor nu sunt deplasate? Are dreptate! Acestea (Dudele și Margaretele) nu au datorii față de țară! Deci, nici drepturi căci „numai dreptul care izvorăște din împlinirea dreaptă a unei datorii, e cu adevărat un drept”. Trebuia să taci, maestre! Oricum, mulțumesc pentru sinceritate!

Jurnalul realităţii (XXVIII) – A murit Regele? Vivat, crescat, floreat… Republica!

scris de C. D. Mocanu

„Copil, i s-a spus c-o să fie rege când o s-ajungă mare. A ajuns rege, dar mare n-a fost niciodată” – HM

Joi, 14 decembrie 2017

Urmând cursul firesc al efemerei noastre existențe pământene, Mihai I, Rege al României între 4 ianuarie 1926 – 8 iunie 1930 și între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947, a plecat spre o lume mai bună, mai dreaptă, acolo „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”.

S-a pus astfel punct unei pagini din istoria României. Povestea monarhiei s-a sfârșit.

Tot ce urmează de aici încolo – altețe, principese, casă regală, ordine și medalii, proclamații către români…. – este o afacere privată, de familie în care statul nu are a se amesteca. A fost tolerant, poate prea tolerant, atât timp cât omul care a purtat haina ultimului rege era în viață.

La final, țara l-a onorat cum se cuvine. Și bine a făcut! Fără mânie și părtinire, urmând sfatul lui Tacitus, istoricii se vor ocupa de toate evenimentele care i-au marcat domnia, scormonind după adevăruri încă nespuse sau spuse pe jumătate. Monarhiștii pot fi liniștiți. Nu va reuși nimeni să-l scoată pe Regele lor din istoria României. Doar că vom ști mai multe despre el ca om și ca suveran. Atât! Odihnească-se în pace!

Ieri, 13 decembrie 2017, rămășițele pământești ale fostului rege au fost aduse din Elveția pentru a fi așezate în pământ românesc, la Curtea de Argeș. În jurul prânzului, am avut ocazia să urmăresc ceremonialul oficial la mai multe televiziuni. Cu o singură excepție, toate l-au prezentat cu decență și măsură. Una singură practică apologia monarhiei și a ultimului ei reprezentant. Televiziunea cu pricina transmite știri „care nu s-au întâmplat încă” și informații „cutremurătoare” împletind în mod parșiv adevăruri, uneori parțiale, cu minciuni stângace.

Prezentatoarea unei emisiuni din miezul zilei, altfel o foarte bună jurnalistă de investigație, și-a făcut numărul cu o față plouată, pe un ton trist, patetic, cu voce joasă de parcă ar fi fost nepoata defunctului, gata să-și plângă cunoscutul bunic. Mai avea puțin!

Ceea ce nu știe domnia sa, sau a uitat, este că scene similare s-au petrcut la moartea lui Iosif Visarionovici Stalin (5 martie 1953). Exaltați au fost, sunt și vor mai fi. La vremea aia nu eram născut. Tata și alți apropiați mi-au povestit cu lux de amănunte izbucnirile de jelanie pe care le considerau nepotrivite, exagerate, teatrale.

Cu totul altfel au stat lucrurile la dispariția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (19 martie 1965).

Mă ridicasem, drăgăliță doamne, aveam unsprezece ani, și am fost martor la toate evenimentele. Mijloacele de informare (televiziunea, radioul, ziarele) le-au prezentat cu reținere, cu calm, cu sobrietate, cu demnitate, fără patetism. Trupul neînsuflețit a fost depus în sala mare de la parterul Consiliului de Stat (fostul Palat regal), exact unde acum se află sicriul ultimului rege. Ce ironie! Istoria se ține de glume.

Prin fața catafalcului au trecut multe, foarte multe mii de oameni. Oricât de ciudat pare azi, cu toate ticăloșiile săvârșite, Gheorghiu-Dej era foarte prețuit de către muncitori. Se bucura de simpatia și susținerea lor. Plecase dintre ei, a luptat și a pătimit pentru cauza în care credea, i-a scos din foame, din sărăcie și din mizerie oferindu-le șansa de a munci, de a câștiga bine, de a avea copii instruiți și educați, de a trăi omenește. În condițiile de atunci, nu era puțin lucru.

Nu știu cum s-a procedat în alte părți. La tata, la Uzinele texlile „7 Noiembrie” activitatea de producție s-a derulat normal. Personalul auxiliar și cel de la întreținere a primit o zi liberă pentru ca cei care doreau, să-și omagieze pentru ultima oară liderul. La mama nici măcar nu s-a pus problema. Și-au văzut de treabă.

Așa se face că l-am însoțit pe tata spre Piața Palatului. Era lume câtă frunză și iarbă. Coada începea de pe calea Victoriei, la intersecția cu Câmpineanu, din dreptul magazinului Romarta (fost Dragomir Niculescu – Coloniale, Calea Victoriei Nr. 60) și șerpuia ordonat, pe mai multe rânduri, prin toată piața. Mergea greu. Într-o oră am ajuns la Biserica Crețulescu. Pentru răbdarea noastră era prea mult și am plecat. În drum spre casă ne-am oprit pe Dudești, la Bufetul Ciocanul unde Mocanu senior a făcut cinste, de sufletul lui Dej, cu mici și cu bere.

Stând la coada aia imensă, pentru a trece timpul mai ușor, tata a început să povestească. În 1940, la vârsta de paisprezece ani, s-a angajat ca liftier la blocul Dragomir Niculescu (Banca Ilfov), după ce, mai bine de un an, a slugărit la un negustor de legume și fructe undeva pe Stada Nerva Traian la intersecția cu Micșunelelor. Împărțea cu un băiat de seama lui, Costică, tot liftier, o cămăruță sărăcăcioasă de la mansarda blocului. I-a legat pentru toată viața o trainică  prietenie. Administrația le mai asigura hrana, uniforma de serviciu și o sumă modestă de bani.

Cu bănuții astfel câștigați, tata își ajuta familia (mama și sora) fugită de prea mult bine dintr-o podgorie binecuvântată a Vrancei.

Își pierduse tatăl, fără să-l cunoască, când era foarte mic. Dumitru Mocanu, un sovejean mândru și-a apărat cu îndârjire dreptul de a fi împroprietărit, drept câștigat cu arma în mână la Mărăști și pe culmea Răchitașului. Conform legii, „păgubitul” era Apostoleanu, mare și cunoscut proprietar funciar, care nu l-a uitat. Câțiva ani mai târziu, într-o iarnă, unul dintre Apostoleni l-a împușcat pe Dumitru Mocanu.

Cazul a fost tratat ca accident de vânătoare, mortul a fost „tras pe Academiei” și apoi declarat vinovat. Singură, cu doi copii mici, fără niciun ajutor, șicanată și dușmănită de familia bărbatului ei care-i râvnea averea (casă bună, grădină, vie, pădure), Lucreția Mocanu și-a luat copiii, a lăsat totul în grija unui gospodar și a plecat să-și caute norocul prin București.

În blocul Dragomir Niculescu, aflat în buricul târgului, locuiau mulți dintre oamenii importanți ai vremii. Zilnic, un puști vioi, îmbrăcat în uniformă, vorbind în „dulșele grai moldovinesc” îi ducea în sus și-n jos cu liftul. Peste ani, băietanul de atunci ajuns la casa și la rostul lui, meseriaș priceput și harnic, familist devotat și grijuliu își amintea cu recunoștință de Alexandru Vaida-Voievod, țărănistul fost prim-ministru și președinte al partidului. Săptămânal, acesta îi dădea micului vrâncean câte o bancnotă cu valoare însemnată care îndulcea traiul unei familii chinuite.

O fi având tata motive să prețuiască monarhia?

Cred că nu.

Muncitorii îl apreciau pe Dej și pentru alt motiv. Liderul comunist n-a fost un molâu. Ăsta nu s-a ținut niciodată de fusta măsii. Avea vână. Chiar și atunci cînd punea la cale diverse  ticăloșii sau când ordona crime. După dispariția lui s-a aflat totul.

Așa cum se vor limpezi și chestiunile tulburi pe care, în viață fiind, fostul Rege nu a dorit să le lămurească convingător. Omul Mihai I nici atât!

Timpul și răbdarea transformă frunza de dud în mătase. Vom afla! Și așa cum o dovedește istoria, vom avea surprize.

Jurnalul realităţii (XXVII) – De primăvară

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Joi 23 martie 2017

Vine! E pe aproape! Primăvara, primăvara, căci despre ea este vorba! „E la Bariera Vergului!” cum ar zice Titi Ochiosu, prietenul meu de-o viață.

De două zile soarele își face de cap. A îngălbenit forsiția,

magnoliile stau să explodeze,

au apărut urzicile, ștevia e mărișoră, liliacul a legat puzderie de boboci și păsăretul cântător a început stagiunea de concerte din livadă. Pomii sunt mahmuri, cred că se mai gândesc. Tot pățitu-i priceput!

*****

Și tocmai acum am găsit zăcând pe o brazdă cadavrul unuia dintre câinii gospodăriei.

Trist, ușor descumpănit m-am apropiat. Și ce să vezi? A înviat mortul!

Morocănoasă (este o „ea”), cu ochii cârpiți, vizibil deranjată (ca omu’ trezit brusc dintr-un somn adânc, dulce, relaxant), fără să se sinchisească de prezența mea, s-a tras la umbra perdelei de thuia din spate și a continuat… să doarmă. Viață de câine!

*****

Protagonista acestei păcăleli de primăvară este Negruța, o drăcoasă răsfățătă de toți ai casei.

Familia dumisale canină este compusă din Albița (Albi), sora ei geamănă și roșcata Cica, mama lor. Anecdotica nedumerire „Cum dracu domne, unul alb și unul negru!” are de această dată o serioasă justificare. În poze apare și Steluța, verișoara de la București.

Toate cele patru „fete”au origine maidaneză.

Post Sriptum

Între timp pomii s-au trezit din mahmureală,

iar magnoliile au început să se dea în spectacol.

„Miroase – a pom cutreierat de muguri, A frunză verde care se răscoală.”  (Adrian Păunescu, Insomnie de primăvară)

 În Sfânta și Marea Vineri (14 aprilie) au revenit berzele! Statornicia lor ne-a bucurat sărbătorile!