despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Jurnalul realităţii (XXXI) – Am trăit s-o văd şi p’asta

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Marţi, 6 februarie 2018

Ceaţă, umezeală, frig. Nici câinii mei nu-şi mai fac de lucru prin curte. S-au băgat la adăpost. De acolo îşi supraveghează fără sminteală teritoriul. Doi dintre ei (Negruţa şi Steluţa), mai îndrăzneţi, au „bătut” la uşă. Am deschis şi în felul lor, foarte special, mi-au cerut voie să intre. Puteam să refuz? Lângă soba din bucătărie se găseşte un preş special pregătit pentru astfel de situaţii. Acolo stau nemişcate şi îndată se lasă duse de somn. Viaţă de câine!

Am ajuns în miezul zilei. Dintr-o cameră alăturată se aude televizorul. E timpul emisiunilor de ştiri. Îmi văd de ale mele însă, ciulesc urechile şi mă concentrez ca să nu pierd nimic din cele ce se mai întâmplă în fascinanta mea ţară.

Corespondenta din judeţul Gorj a unei televiziuni transmite următoarea ştire: Una dintre cele două îngrijitoare încadrate în schema de personal a Liceului tehnologic din Roşia de Amaradia, angajate cu timp parţial de muncă, trebuie să aducă bani de acasă pentru a acoperi dările către stat aferente salariului pe luna ianuarie a acestui an. Adică nu numai că nu primeşte nimic pentru munca ei, trebuie, pe deasupra, să scoată bani din buzunar ca să plătească statului pentru că …. a muncit! Celeilalte i-a fost redus salariul neto la jumătate.

Primarul localităţii intervine în direct şi confirmă cele relatate. Un oficial din conducerea judeţului, solicitat de realizatorii emisiunii, precizează că au înregistrat deja circa o sută de cazuri similare, din care circa şapte zeci numai în învăţământ (personal didactic şi auxiliar angajat pe contracte cu timp parţial de muncă, de regulă un sfert sau o jumătate de normă).

Această situaţie de neimaginat este rezultatul aplicării de la 1 ianuarie 2018 a noului Cod fiscal şi a Legii cadru Nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Efectul transferării obligaţiilor fiscale de la angajator la angajat, cumulat cu cel al calculării acestora (pentru angajaţii cu timp parţial de muncă) la nivelul salariului minim pe economie (deşi primesc doar ¼ sau ½ din acest salariu), a condus în final la o prostie cât casa pentru care toţi cei implicaţi ar trebui să plece imediat acasă şi să plătească din veniturile proprii salariile celor afectaţi.

Spre seară, ministrul muncii, ignoranta, nepriceputa, obraznica și aroganta Lia Olguţa Vasilescu, copleşită de uimire, a recunoscut că în aceeaşi situaţie se află un număr impresionant de angajaţi cu timp parţial de muncă (circa un milion două sute de mii), după ce a susţinut cu tărie că nici măcar un salariat nu va fi afectat de „ţopăiala fiscală”. Intraţi în panică, „dăştepţii” noştri guvernanţi au hotărât să emită o ordonanţă de urgenţă, iniţiată de Ministerul muncii, care să repare consecinţele despre care unii specialişti vorbesc de luni bune. Doar că ordonanţa nu se aplică decât celor plătiţi din fonduri publice. „Somităţile” astea legiferează pentru o singură categorie socială. Ceilalţi să se descurce singuri. În accepţiunea lor, angajaţii din sectorul privat au avut ghinion.

* * *

În primăvara anului 1991, nea Velicu, unul dintre colegii mei de serviciu, tehnician mecanic în cadrul Serviciului echipamente, instalaţii şi mecano – energetic (pe scurt Mecanic şef) s-a pensionat după o lungă activitate desfăşurată printre electricieni. Trecuse temeinic prin şcolile vremii lui. Era educat, instruit şi foarte, foarte haios. Avea cunoştinţe teologice cu mult peste media creştinilor de rând. Şi pentru ca lucrarea să fie desăvârşită, cânta în corul Patriarhiei. Stăteam adesea de vorbă comentând cu mare bucurie diverse chestii, legate uneori de biserică şi de credinţa ortodoxă. După decembrie ʼ89, urmăream împreună mersul lucrurilor încercând să intuim drumul pe care îl urmează sectorul energetic dar şi România. Începusem să înţelegem ce se întâmplă. Viitorul nu ni se părea promiţător.

Şi a venit ziua pensionării. După obişnuita ceremonie oficială, la sfârşitul programului, ne-am retras într-un birou mai ferit. Glume, urări, amintiri, voie bună şi toate cele cuvenite unei sărbători! La despărţire, nea Velicu ni s-a adresat astfel:

„Eu am scăpat! Ca să rămâneţi în serviciu, voi veţi aduce bani de acasă şi vă veţi plăti munca! Mă rog pentru viitorul vostru! Vă doresc sănătate şi noroc! Doamne ajută!”

* * *

După douăzeci şi şapte de ani, nişte nătărăi au transformat în realitate teribila premoniţie a lui nea Velicu. Există români care, legal, după ce au muncit nu primesc nimic, ba mai aduc şi bani de acasă pentru a acoperi valoarea dărilor către stat.

Am trăit s-o văd şi pʼasta!

Post Scriptum

• După ce Consiliul Economic şi Social (C.E.S.) a refuzat să avizeze ordonanţa de urgenţă care reglementa doar pentru o singură categorie socială (Existenţa avizului, deşi consultativ, este obligatorie. Fără acest aviz ordonanţa nu poate fi promovată.), „dăştepţii” din capul trebii au înţeles că e groasă şi au cotit-o extinzând măsurile reparatorii şi asupra angajaţilor din sectorul privat. I-au degrevat pe aceştia de o parte a poverii fiscale şi au pus-o în cârca angajatorilor care, pe bună dreptate, s-au revoltat. Altfel spus „când de cur, când de găoază”.

Cel care s-a agitat să facă ce se mai putea face în situaţia dată a fost Eugen Orlando Teodorovici, ministrul de finanţe, singurul membru al guvernului Dăncilă care are mintea la el. Nu a făcut parte din guvernul Tudose şi numele lui nu este legat de „ţopăiala fiscală”. A moştenit-o la pachet cu bugetul pe anul 2018. Asta nu l-a pus la adăpost de furia angajatorilor. A fost singurul care a încasat şuturile.

Lia Olguţa „n-aude, n-avede”! Prostul are numai certitudini!

• Directoarea Liceului tehnologic din Roşia de Amaradia a început o anchetă administrativă, a convocat Consiliul de disciplină şi le-a cerut celor două îngrijitoare să explice în scris cum de au îndrăznit să se adreseze presei pentru a vorbi despre felul în care le-a fost plătită munca depusă în luna ianuarie 2018. (În realitate, presa le-a căutat, după ce a obţinut informaţia de la primarul localităţii.) Asta directoare! Şi vigilentă! Fac pariu că este membră activă a Organizaţiei locale a P.S.D. Mâine-poimâine o vom găsi în Parlament. E vrednică şi merită cu prisosinţă! Vai de mama noastră!

Jurnalul realităţii (XXX) – Ce pățești dacă nu ești monarhist (II)

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Povestea de dragoste dintre prim-ministrul Mihai Tudose și postul de televiziune Antena Monarhiei (fost Antena 3) a avut viață scurtă. Principalul realizator, combinatorul Mihai Gâdea, a avut față de cel din fruntea guvernului o atitudine binevoitoare, ocrotitoare, l-a susținut și i-a făcut presă bună, chiar și atunci când protejatul lui o mai dădea de ulucă. L-a vizitat la guvern, l-a invitat în studio de mai multe ori, au comentat și au împachetat frumos diverse decizii discutabile ale executivului sperând că într-o zi va fi (răs)plătit pentru serviciul prestat. (A uitat să-l întrebe înainte dacă are cu ce!)

Butoiul cu mierea fericirii lor s-a răsturnat în seara zilei de 10 ianuarie 2018 când, invitat fiind la emisiunea Marelui Gâde, Mihai Tudose a fost zgândărit să explice avizul negativ pe care guvernul l-a dat proiectului de lege pentru reglementarea statutului juridic al Case Regale a României.

Cu o atitudine și cu un limbaj cam golănești, nedemne de un prim-ministru dar, utilizând argumente legale și de bun simț, republicanul l-a lăsat fără replică și fără aer pe năimitul monarhist a cărui privire spunea tot. Dacă ar fi putut, l-ar fi mușcat de beregată în direct! I-a stricat jucăria! Vizibil surprins și afectat de prestația invitatului, Gâdea n-a mai fost el. A terminat cu dificultate emisiunea.

Un astfel de afront nu putea rămâne fără urmări. A doua zi Antena Monarhiei a dezlănțuit urgia.

Continuăm în acest ultim episod deslușirea metodelor și mijloacelor utilizate de slujbașii monarhiei pentru a-și pedepsi adversarii.

* * *

  1. Nadina Câmpean în dialog cu Marius Ghilezan, vineri, 12 ianuarie 2018.

Nadina Câmpean:

„Informațiile obținute de colega mea Oana Iancu spun în felul următor: Din 5 februarie familia regală va părăsi Palatul Elisabeta. Nu a existat nicio negociere cu R.A.P.P.S. așa cum spunea premierul aici, la Sinteza zilei. Ce credeți că se va întâmpla mai departe?”

Comentarii:

• În emisiunea Sinteza zilei, premierul nu a spus nimic despre o negociere cu familia fostului rege. A afirmat însă că a primit „O chestie un pic ciudată. Că sunt dispuși să plătească orice chirie dar, cu o perioadă de grație de un an.”

  ► Manipulare prin mistificare și prin afirmații mincinoase!

* * *

Marius Ghilezan (ziarist gângav și agramat, un fel de trompetă a fostului rege, monarhist fanatic, care pentru o perioadă destul de lungă a mâncat din palma Dudelor și Margaretelor):

Nu e prima dată când premierul se contrazice în declarații dar, atitudinea și vocabularul birjeresc îl descalifică. Probabil familia regală se va retrage, fie la Săvârșin, fie la castelul Peleș dar, problema Palatului Elisabeta rămâne. El poate fi revendicat oricând pe baza legii, el aparținând familiei regale.

Comentarii:

• Premierul nu s-a contrazis în declarații. A făcut una singură referitoare la oferta pe care a primit-o de la „Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei”. Nimeni nu a contestat existența ofertei!

• Împărtășesc opinia monarhistului despre „atitudinea și vocabularul birjeresc” al prim-ministrului.

• Palatul Elisabeta nu mai poate fi revendicat. Termenul până la care cei îndreptățiți o puteau face a trecut.

Legea Nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 prevede la art. 22 sancțiunea decăderii pentru exercitarea dreptului la măsuri reparatorii în termenul legal, precizând că nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

• Mihai I nu era îndreptățit să revendice Palatul Elisabeta. O știa, a declarat-o public și spre cinstea sa nu a făcut-o! Numai Ghilezan poate crede că fostul rege a fost generos cu poporul român. Să fi vrut și nu-l lăsau Dudele și Margaretele.

  ► Manipulare prin dezinformare!

* * *

Nadina Câmpean către Marius Ghilezan:

Premierul deasemenea din tonul vocii și din frazele pe care le-a rostit la Sinteza zilei lăsa de înțeles că statul român a făcut cadou casei regale Palatul Peleș și domeniul de la Săvârșin. Aș vrea să apelez la experiența dumneavoastră și să le spunem românilor cum au fost construite aceste proprietăți.”

Comentarii:

• Și prin „tonul vocii” și prin „frazele pe care le-a rostit” Mihai Tudose a fost categoric și a afirmat că tot ce a revendicat fostul Rege Mihai I i-a fost retrocedat. Asta nu înseamnă că statul român i-a făcut solicitantului un cadou, ci că revendicarea a fost legală și s-a procedat în consecință.

  ► Manipulare prin dezinformare!

* * *

Marius Ghilezan (dovedește cât de bine vorbește limba română și la sfârșit spune și un adevăr. Gura păcătosului…..!): 

„[…]Deci nu i s-a dat de către Guvernul României, ci prin legea retrocedărilor, cum mulți dintre români și-au luat înapoi proprietățile, așa și Majestatea Sa Regele Mihai și-a luat bunurile care îi aparțineau. Faptul că Palatul Elisabeta nu l-a revendicat este o altă discuție.

Comentarii:

• Nicio clipă prim-ministrul nu a afirmat că guvernul l-a favorizat pe fostul rege. Ba din contră! A confirmat indirect că totul s-a desfășurat în limita legii.

• Da! „Majestatea Sa Regele Mihai I și-a luat bunurile care îi aparțineau.” Numai pe cele care îi aparțineau. Pe celelalte (Palatul Elisabeta) nici nu le-a revendicat. Dar trompeta monarhică nu spune de ce.

  ► Manipulare, dezinformare prin omisiune!

* * *

  1. Mihaela Bârzilă în dialog cu Marius Ghilezan, sâmbătă, 13 ianuarie 2018.

Mihaela Bârzilă:

„Noi știm pe de o parte veștile care au venit dinspre guvern pentru familia regală și n-au fost vești bune, pentru că înțeleg că nu s-au înțeles și după 5 februarie familia regală va trebui să evacueze Palatul Elisabeta pentru că premierul Mihai Tudose nu a acceptat să locuiască urmașii regelui Mihai acolo fără să plătească o chirie. N-a fost de acord cu acel an de grație pe care l-a solicitat, se pare, Margareta, custodele coroanei.”

Comentarii:

• Da! În conformitate cu prevederile Legii Nr. 406 din 2001 familia fostului rege va trebui să evacueze Palatul Elisabeta până la data de 5 februarie. Nu după 5 februarie!

• Inițial premierul Mihai Tudose a acceptat ca familia fostului rege să locuiască în continuare la Palatul Elisabeta dacă plătește chiria convenită cu R.A.P.P.S. S-a împotrivit însă acordării unui an de utilizare gratuită a reședinței. Dacă în final a respins cu totul ideea, bine a făcut. Legea este imperativă și spune că „membrii de familie ai titularului vor elibera locuința în termen de 60 de zile.” Nu prevede nicio altă soluție. Această lege se aplică tuturor celor care au avut calitatea de șef de stat și familiilor acestora. Familia fostului rege este mai cu moț?

  ► Manipulare prin mistificarea adevărului!

* * *

Marius Ghilezan (continuând gândul Mihaelei Bârzilă și făcând praf limba română):

„Și pe de altă parte consultând o serie de juriști după valul de televiziuni de ieri dimineată, juriștii mi-au spus că niciun proprietar nu poate evacua un chiriaș sau cel care are un comodat, în cazul familiei regale a fost un comodat, nu poate evacua unilateral. Deci prin voința părților sau printr-un proces. Adică nu cred că R.A.P.P.S.-u’  va târî familia regală într-un proces.”

Comentarii:

• „Remarcabilul” vorbitor de limba română poate fi liniștit. R.A.P.P.S.-u’ nu va târî familia pe care o slujește cu credință într-un proces. Va pleca singură pentru că va respecta prevederile Articolului 4, Aliniatul 3 din Legea Nr. 406 din 2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român. Nu există o altă cale.

  ► Manipulare prin dezinformare!

* * *

Cam așa acționează Marele Gâde și gâzii lui atunci când au o comandă serioasă, primită pe căi diplomatice. Povestea cu independența și imparțialitatea postului este doar… o poveste. De-a lungul timpului, după același model i-au mai „făcut” și pe alții. Eu știu unul. De departe, de acolo unde se află, nu ostenește să adune dovezi. Să-i ferească Dumnezeu de puterea disperării zămislite din onoare și din demnitate!

Post Scriptum

În seara zilei de luni, 15 ianuarie 2018, Mihai Tudose, prim-ministrul României, și-a anunțat demisia și i-a lăsat pe slujbașii de la Antena Monarhiei fără jucărie.

Jurnalul realităţii (XXX) – Ce pățești dacă nu ești monarhist (I)

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

– Ai laviu fă jo tem pă ochii mei!

– Ai mani?

– Am sori!

– Ai sictir!

Cam așa s-a consumat scurta poveste de dragoste dintre prim-ministrul Mihai Tudose și postul de televiziune Antena Monarhiei (fost Antena 3). Principalul realizator, combinatorul Mihai Gâdea, a avut față de cel din fruntea guvernului o atitudine binevoitoare, ocrotitoare, l-a susținut și i-a făcut presă bună, chiar și atunci când protejatul lui o mai dădea de ulucă. L-a vizitat la guvern, l-a invitat în studio de mai multe ori, au comentat și au împachetat frumos diverse decizii discutabile ale executivului sperând că într-o zi va fi (răs)plătit pentru serviciul prestat. (A uitat să-l întrebe înainte dacă are cu ce!) Asta până:

Miercuri, 10 ianuarie 2018

Mihai Gâdea l-a avut ca invitat pe Mihai Tudose cu care, timp de două ore, a comentat subiecte politico-economice de actualitate, inclusiv evenimentele aflate în desfășurare, generate de identificarea unui pedofil printre cadrele Poliției Române. Nu putea lipsi problema monarhiei și mai ales situația locativă a familiei ultimului rege al României, preocuparea de căpătâi a gazdei (mai puțin a majorității românilor). Guvernul tocmai ce anunțase că a dat aviz negativ Proiectului de lege pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României (de parcă România nu ar fi republică). Și cum slujba-i slujbă monarhistul Gâdea l-a abordat frontal pe republicanul Tudose.

Cu o atitudine și cu un limbaj cam golănești, nedemne de un prim-ministru dar, utilizând argumente legale și de bun simț, republicanul l-a lăsat fără replică și fără aer pe năimitul monarhist a cărui privire spunea tot. Dacă ar fi putut, l-ar fi mușcat de beregată în direct! I-a stricat jucăria! Vizibil surprins și afectat de prestația invitatului, Gâdea n-a mai fost el. A terminat cu dificultate emisiunea.

Un astfel de afront nu poate rămâne fără urmări. Comuniștii spuneau că e mai bine să greșești odată cu partidul decât să ai dreptate împotriva partidului. Se aplică și azi, atât în relațiile din interiorul partidelor (zise democratice), cât și în relațiile cu presa „angajată” . E mai bine să greșești odată cu ziariștii decât să ai dreptate împotriva lor. Mihai Tudose, prim-ministrul României a rupt-o în fericire!

Joi, 11 ianuarie 2018

Antena Monarhiei a dezlănțuit urgia. A început ușurel în emisiunile de dimineață având ca unic pretext contrele dintre prim-ministru și ministrul de interne în legătură cu demiterea chestorului  Bogdan Despescu, inspector șef al Inspectoratului General al Poliției Române. Atitudinea echivocă a lui Mihai Tudose a făcut, pe bună dreptate, subiectul zilei în toată presa care a analizat și a comentat cu calm evenimentele. Cu o singură excepție.

Spre seară, criticile aduse prim-ministrului au crescut în vehemență și au culminat la emisiunea Sinteza zilei. Mihai Gâdea și o parte dintre invitații lui l-au făcut carne de mici pe șeful executivului. Și nu oricum. Cu revoltă, cu dramatism, pe un ton patetic ca să prindă la popor. Așa-i trebuie!

Vineri, 12 ianuarie 2018

Aproape toate emisiunile difuzate de Antena Monarhiei au reluat un colaj de fragmente scoase din context și asamblate convenabil din dialogul marelui gâde cu prim-ministrul României pe tema familiei fostului rege și a statutului ei legal (familia asta este mai familie decât familia mea, de exemplu?).

[…] M.T.(Mihai Tudose) „Am primit o solicitare de închiriere de la cancelaria …..

M.G. (Mihai Gâdea) Ați primit o ….

M.T. Așa… O chestie un pic ciudată. Că sunt dispuși să plătească orice chirie dar, cu o perioadă de grație de un an. Nu merge! Regina nu știu…cine, iertați-mă dar, e cam republică p’aci! Putem să ne proclamăm în oricine. Ne facem o fundație și ne proclamăm în rege. Nu mai există ceremonialul, din punctul meu de vedere, poate greșesc foarte mult, de încoronare. Păi încoronare la ce? Că n-ai jucăria!”[…]

Aici, propagandistul monarhist Mihai Gâdea a intervenit și a afirmat că Mihai I nu a revendicat Palatul Elisabeta ca și cum ar fi făcut o concesie poporului român.

(Nu știe sau dacă știe, ticălosul nu spune că palatul nu a fost proprietatea regelui ci a mătușii lui Elisabeta, Regină a Greciei și că acesta nu-l putea revendica. Nu avea vocație succesorală. A recunoscut-o singur într-un interviu. Succesorii legali ai Elisabetei sunt cei care au făcut o concesie românilor. Dudele și Margaretele, sufocate de foamea din gât, ar fi luat și „sarea din lacrimi” dacă lacrimile ar fi fost ale lor.)

[…] M.T. „Eu înțeleg că tot ce au avut de revendicat, au revendicat.

M.G. (Insistă) Palatul Elisabeta nu a fost revendicat.

M.T. De ce nu au revendicat?

M.G. Nu știu.

M.T. N-au avut timp, sau cum?

M.G. Nu știu.

M.T. Le-a fost jenă? Nu! Au venit cu lista, asta a fost negocierea atunci. Revendic p’astea, p’astea le-ați primit. Și le-au primit. Păi … pa! Ai luat Peleșul, ți-ai luat Săvârșinul, nu mai le știu pe toate, ai primit. Cu niște pădurice, cu niște pădure, cu niște domenii. Păi mai revendicăm în continuare, ne-am mai…, am avut o epifanie, ne-am mai adus aminte că am mai avut o gară?”[…]

În lipsa unor argumente consistente cu care să-și susțină cauza monarhistă, slujbașii s-au apucat să facă ce știu ei mai bine. Adică să manipuleze opinia publică răstălmăcind și mistificând spusele premierului, adăugând afirmații pe care acesta nu le-a făcut, împletind minciuni cu adevăruri parțiale și cu dezinformări jenante.

Să aruncăm o privire:

  1. Oana Iancu în dialog cu Maria Coman, vineri, 12 ianuarie 2018.

Oana Iancu:

„Vorbim despre o informație obținută în exclusivitate de Antena 3, o informație prin care familia regală a româniei afirmă și confirmă faptul că începând cu data de 5 februarie va părăsi Palatul Elisabeta. Practic se supun legii în vigoare, o lege care prevede  că la 60 de zile de la moartea regelui Mihai familia trebuie să plece din palatul Elisabeta. Mai mult decât atât,în răspunsul pe care l-am primit, familia regală spune că Majestatea Sa Custodele Coroanei Regale n-a început vreo discuție cu R.A.P.P.S. referitoare la acest subiect, o afirmație care infirmă cele spuse de premierul Mihai Tudose chiar aici la Antena 3 și anume că familia regală ar fi făcut o solicitare către R.A.P.P.S., o ofertă de chirie dar cu o perioadă de grație vreme de un an.

Comentarii:

• Familia Regală este o instituție specifică statelor care au ca formă de guvernământ monarhia. „Forma de  guvernământ a statului român este republica.” [Constituția României, Titlul I, Art. 1, Alin. 2] Deci, în  România instituția Familiei Regale nu există. Se poate vorbi doar de familia fostului rege ca entitate privată.

  ► Manipulare!

• Nu există nicio lege în vigoare care să prevadă expres „că la 60 de zile de la moartea regelui Mihai familia trebuie să plece din palatul Elisabeta.” Fostul rege a beneficiat de drepturile și obligațiile persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, aceleași pentru toți: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu.

Legea Nr. 406 din 2001, Art. 2, Lit. a): „Persoanele care au calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de următoarele drepturi:

a) folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință.”[…]

Legea Nr. 406 din 2001, Art. 4, Alin. 3: „Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosință gratuită potrivit art. 2, lit. a numai pe durata vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile.”

Fostului rege i s-a atribuit ca locuință de protocol și ca spațiu pentru cabinetul de lucru Palatul Elisabeta.

Ceilalți au primit case mult mai modeste.

  ► Manipulare prin dezinformare!

• Fiica cea mare a fostului rege, Margareta, ar putea fi Majestate doar dacă România se va întoarce la Monarhie. Până atunci este regină în apartamentele dumisale. Căci nu poate fi regina unei republici! Tot așa cum nu poate fi regină doar pentru că este fiica unui fost rege abdicat „dela Tron” „pentru mine şi pentru urmaşii mei, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.” Bunicul Margaretelor, Carol I, mai ’oț, nu a abdicat. El doar a „trecut” fiului său „ grelele sarcini ale domniei.” Dar, din acel moment nu a mai folosit niciodată titlul de Rege al României deși, a mai încercat niște manevre. Până și ticăloșii au un cod al onoarei!

Și apoi, Margareta este, prin voința tatălui său, doar „Custode al Coroanei”, adică o are în păstrare, nu în folosință. Pînă și acest titlu este o găselniță! Nu are echivalent în niciuna dintre monarhiile de pe lumea asta.

  ► Dezinformare!

• Premierul nu a afirmat că R.A.P.P.S. a început discuții cu reprezentanții familiei fostului rege, ci doar că au primit „O chestie un pic ciudată. Că sunt dispuși să plătească orice chirie dar, cu o perioadă de grație de un an”. „Majestatea Sa Custodele Coroanei Regale” nu a negat existența „chestiei un pic ciudate”.

  ► Manipulare prin dezinformare!

* * *

Maria Coman:

„Premierul este cel care a anunțat la Sinteza zilei că a primit o solicitare de închiriere a Palatului Elisabeta din partea casei regale cu un an de grație. „Nu merge așa” a spus el care a adăugat că familiei regale i-au fost retrocedate toate bunurile revendicate și că asta este de ajuns.”

Comentarii:

• Prima frază este corectă și reflectă adevărul spuselor premierului.

• „Nu merge așa” avea în vedere anul de grație solicitat de familia Margaretei. Mihai Tudose a declarat public că nu se opune ca urmașii regelui să locuiască la Palatul Elisabeta dacă se plătește cuvenita chirie deși, în felul ăsta se încalcă Legea Nr. 406/2001 care prevede imperativ: „Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosință gratuită potrivit art. 2, lit. a) numai pe durata vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile.” Precedentul astfel creat i-ar nedreptăți pe ceilalți sefi de stat și ar  putea fi invocat de urmașii lor. Familiei fostului rege nu i se aplică legea? Cu toate astea, Dudele și  Margaretele, prin documentul pe care nu l-au negat, cer să  utilizeze gratuit Palatul Elisabeta pentru încă un an. De ce? Nu au bani? În acest context, premierul a adus în discuție proprietățile familiei, proprietăți care, administrate cu pricepere, pot produce venituri substanțiale și a subliniat că li s-a retrocedat tot ce au revendicat. Nu a afirmat că „asta este de ajuns”.

  ► Manipulare prin răstălmăcirea și mistificarea unor afirmații scoase din context, minciuni, adevăruri spuse pe jumătate!

(VA URMA)

Jurnalul realităţii (XXIX) – Slujbașii

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Vineri, 29 decembrie 2017

Slujbaș: Persoană angajată în slujba cuiva (sau a ceva); a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză.

Antena 3 a trecut, cu arme – cu bagaje, de partea Dudelor și Margaretelor adunate într-o închipuită Casă Regală căreia doi politicieni, amețiți de vârtejul evenimentelor în care sunt prinși, încearcă să-i „scape” niște bani din conturile statului și să-i construiască pe șest un statut legal, deși țara care-i plătește, care-i îndură este, de șaptezeci de ani, republică. Ce-or primi la schimb apostolii ăștia nefericiți ai neamului?

Dudele și Margaretele să pună osul la treabă și să-și câștige existența demn, cu sudoarea frunții. Țara, de care nu îi leagă decât averea și dorința de agoniseală, va ști să-i cinstească, să-i onoreze ca urmași ai ultimului ei rege. Au primit, pe bună dreptate, domenii, păduri, case, palate. Au din ce trăi. Să le administreze cu folos și să afunde mâna în caraiman (nicio aluzie la Carol Caraiman, bunicul Margaretelor!) pentru a-și susține cheltuielile. Privirea pofticioasă îndreptată spre banii românilor nu le face cinste!

Am spus-o și o voi mai spune: Cu Mihai I, istoria regalității în Romania s-a încheiat. Dudele, Margaretele, cu tot neamul pot sta în cur și-n cap; legăturile lor cu țara, cu trecutul ei, sunt firave și discutabile.

Este una dintre explicațiile susținutei și jenantei campanii de resuscitare și promovare a monarhiei în care Antena 3 s-a angajat. Când vorbesc despre fostul rege, despre isprăvile lui sau despre iluzoria casă regală, aproape toți slujbașii postului pun miere în glas, li se umezesc ochii și debitează, unii cu oarecare jenă, șabloane mincinoase menite să producă emoție. Pentru ei, fiica cea mare a lui Mihai I a ajuns deja Maiestate. Auzi: „Maiestatea Sa Margareta, custodele coroanei”! Păi Margareta nu poate fi Maiestate! N-are coroană! Coroana nu-i a ei! O are doar în custodie, adică în păstrare, nu în folosință! O va păstra sănătoasă până ce Romania va lua în răspăr experiența istorică și se va întoarce la monarhie. Ad Kalendas Graecas! Dar, slujbașii muncesc, nu gândesc. E prea obositor și în plus așa le-a ordonat comanditarul! Amară pâine mănâncă și ăștia!

Post Scriptum

Sâmbătă, 30 decembrie 2017

  1. Antena 3 nu a marcat a șaptezecea aniversare a republicii (Ziua Republicii), ci șaptezeci de ani de la abdicarea forțată a Regelui Mihai. Bieții slujbași! Nu știu că orice ar face ei, proclamarea republicii în ziua de 30 decembrie 1947 (după ce regele lor a lăsat țara și a șters-o adăpostindu-se de urgia vremurilor pe care nu știa și nu era capabil să o înfrunte ca un rege, ca unsul lui Dumnezeu) nu poate fi ștearsă din istoria acestui neam. Cum nu poate fi ascunsă abdicarea regelui, așa cum s-a petrecut ea. Cărțile, cu adevărul și  înțelepciunea lor, i-ar putea mântui. Lor însă, cartea, ca și carnea de porc, le dăunează grav sănătății.
  2. Într-o emisiune difuzată de A3 în a doua parte a zilei, Marius Ghilezan, ziarist, un fel de trompetă a fostului rege, monarhist fanatic, care pentru o perioadă destul de lungă a mâncat din palma Dudelor și a Margaretelor, a confirmat ceea ce am scris ieri. A susținut, nici mai mult-nici mai puțin, că ajutorul pe care familia fostului rege l-ar acorda republicii prin promovarea țării și a valorilor ei, „este deplasat”. Dar sprijinul și ajutorul date de Republica România Dudelor și Margaretelor nu sunt deplasate? Are dreptate! Acestea (Dudele și Margaretele) nu au datorii față de țară! Deci, nici drepturi căci „numai dreptul care izvorăște din împlinirea dreaptă a unei datorii, e cu adevărat un drept”. Trebuia să taci, maestre! Oricum, mulțumesc pentru sinceritate!

Jurnalul realităţii (XXVIII) – A murit Regele? Vivat, crescat, floreat… Republica!

scris de C. D. Mocanu

„Copil, i s-a spus c-o să fie rege când o s-ajungă mare. A ajuns rege, dar mare n-a fost niciodată” – HM

Joi, 14 decembrie 2017

Urmând cursul firesc al efemerei noastre existențe pământene, Mihai I, Rege al României între 4 ianuarie 1926 – 8 iunie 1930 și între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947, a plecat spre o lume mai bună, mai dreaptă, acolo „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”.

S-a pus astfel punct unei pagini din istoria României. Povestea monarhiei s-a sfârșit.

Tot ce urmează de aici încolo – altețe, principese, casă regală, ordine și medalii, proclamații către români…. – este o afacere privată, de familie în care statul nu are a se amesteca. A fost tolerant, poate prea tolerant, atât timp cât omul care a purtat haina ultimului rege era în viață.

La final, țara l-a onorat cum se cuvine. Și bine a făcut! Fără mânie și părtinire, urmând sfatul lui Tacitus, istoricii se vor ocupa de toate evenimentele care i-au marcat domnia, scormonind după adevăruri încă nespuse sau spuse pe jumătate. Monarhiștii pot fi liniștiți. Nu va reuși nimeni să-l scoată pe Regele lor din istoria României. Doar că vom ști mai multe despre el ca om și ca suveran. Atât! Odihnească-se în pace!

Ieri, 13 decembrie 2017, rămășițele pământești ale fostului rege au fost aduse din Elveția pentru a fi așezate în pământ românesc, la Curtea de Argeș. În jurul prânzului, am avut ocazia să urmăresc ceremonialul oficial la mai multe televiziuni. Cu o singură excepție, toate l-au prezentat cu decență și măsură. Una singură practică apologia monarhiei și a ultimului ei reprezentant. Televiziunea cu pricina transmite știri „care nu s-au întâmplat încă” și informații „cutremurătoare” împletind în mod parșiv adevăruri, uneori parțiale, cu minciuni stângace.

Prezentatoarea unei emisiuni din miezul zilei, altfel o foarte bună jurnalistă de investigație, și-a făcut numărul cu o față plouată, pe un ton trist, patetic, cu voce joasă de parcă ar fi fost nepoata defunctului, gata să-și plângă cunoscutul bunic. Mai avea puțin!

Ceea ce nu știe domnia sa, sau a uitat, este că scene similare s-au petrcut la moartea lui Iosif Visarionovici Stalin (5 martie 1953). Exaltați au fost, sunt și vor mai fi. La vremea aia nu eram născut. Tata și alți apropiați mi-au povestit cu lux de amănunte izbucnirile de jelanie pe care le considerau nepotrivite, exagerate, teatrale.

Cu totul altfel au stat lucrurile la dispariția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (19 martie 1965).

Mă ridicasem, drăgăliță doamne, aveam unsprezece ani, și am fost martor la toate evenimentele. Mijloacele de informare (televiziunea, radioul, ziarele) le-au prezentat cu reținere, cu calm, cu sobrietate, cu demnitate, fără patetism. Trupul neînsuflețit a fost depus în sala mare de la parterul Consiliului de Stat (fostul Palat regal), exact unde acum se află sicriul ultimului rege. Ce ironie! Istoria se ține de glume.

Prin fața catafalcului au trecut multe, foarte multe mii de oameni. Oricât de ciudat pare azi, cu toate ticăloșiile săvârșite, Gheorghiu-Dej era foarte prețuit de către muncitori. Se bucura de simpatia și susținerea lor. Plecase dintre ei, a luptat și a pătimit pentru cauza în care credea, i-a scos din foame, din sărăcie și din mizerie oferindu-le șansa de a munci, de a câștiga bine, de a avea copii instruiți și educați, de a trăi omenește. În condițiile de atunci, nu era puțin lucru.

Nu știu cum s-a procedat în alte părți. La tata, la Uzinele texlile „7 Noiembrie” activitatea de producție s-a derulat normal. Personalul auxiliar și cel de la întreținere a primit o zi liberă pentru ca cei care doreau, să-și omagieze pentru ultima oară liderul. La mama nici măcar nu s-a pus problema. Și-au văzut de treabă.

Așa se face că l-am însoțit pe tata spre Piața Palatului. Era lume câtă frunză și iarbă. Coada începea de pe calea Victoriei, la intersecția cu Câmpineanu, din dreptul magazinului Romarta (fost Dragomir Niculescu – Coloniale, Calea Victoriei Nr. 60) și șerpuia ordonat, pe mai multe rânduri, prin toată piața. Mergea greu. Într-o oră am ajuns la Biserica Crețulescu. Pentru răbdarea noastră era prea mult și am plecat. În drum spre casă ne-am oprit pe Dudești, la Bufetul Ciocanul unde Mocanu senior a făcut cinste, de sufletul lui Dej, cu mici și cu bere.

Stând la coada aia imensă, pentru a trece timpul mai ușor, tata a început să povestească. În 1940, la vârsta de paisprezece ani, s-a angajat ca liftier la blocul Dragomir Niculescu (Banca Ilfov), după ce, mai bine de un an, a slugărit la un negustor de legume și fructe undeva pe Stada Nerva Traian la intersecția cu Micșunelelor. Împărțea cu un băiat de seama lui, Costică, tot liftier, o cămăruță sărăcăcioasă de la mansarda blocului. I-a legat pentru toată viața o trainică  prietenie. Administrația le mai asigura hrana, uniforma de serviciu și o sumă modestă de bani.

Cu bănuții astfel câștigați, tata își ajuta familia (mama și sora) fugită de prea mult bine dintr-o podgorie binecuvântată a Vrancei.

Își pierduse tatăl, fără să-l cunoască, când era foarte mic. Dumitru Mocanu, un sovejean mândru și-a apărat cu îndârjire dreptul de a fi împroprietărit, drept câștigat cu arma în mână la Mărăști și pe culmea Răchitașului. Conform legii, „păgubitul” era Apostoleanu, mare și cunoscut proprietar funciar, care nu l-a uitat. Câțiva ani mai târziu, într-o iarnă, unul dintre Apostoleni l-a împușcat pe Dumitru Mocanu.

Cazul a fost tratat ca accident de vânătoare, mortul a fost „tras pe Academiei” și apoi declarat vinovat. Singură, cu doi copii mici, fără niciun ajutor, șicanată și dușmănită de familia bărbatului ei care-i râvnea averea (casă bună, grădină, vie, pădure), Lucreția Mocanu și-a luat copiii, a lăsat totul în grija unui gospodar și a plecat să-și caute norocul prin București.

În blocul Dragomir Niculescu, aflat în buricul târgului, locuiau mulți dintre oamenii importanți ai vremii. Zilnic, un puști vioi, îmbrăcat în uniformă, vorbind în „dulșele grai moldovinesc” îi ducea în sus și-n jos cu liftul. Peste ani, băietanul de atunci ajuns la casa și la rostul lui, meseriaș priceput și harnic, familist devotat și grijuliu își amintea cu recunoștință de Alexandru Vaida-Voievod, țărănistul fost prim-ministru și președinte al partidului. Săptămânal, acesta îi dădea micului vrâncean câte o bancnotă cu valoare însemnată care îndulcea traiul unei familii chinuite.

O fi având tata motive să prețuiască monarhia?

Cred că nu.

Muncitorii îl apreciau pe Dej și pentru alt motiv. Liderul comunist n-a fost un molâu. Ăsta nu s-a ținut niciodată de fusta măsii. Avea vână. Chiar și atunci cînd punea la cale diverse  ticăloșii sau când ordona crime. După dispariția lui s-a aflat totul.

Așa cum se vor limpezi și chestiunile tulburi pe care, în viață fiind, fostul Rege nu a dorit să le lămurească convingător. Omul Mihai I nici atât!

Timpul și răbdarea transformă frunza de dud în mătase. Vom afla! Și așa cum o dovedește istoria, vom avea surprize.

Jurnalul realităţii (XXVII) – De primăvară

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Joi 23 martie 2017

Vine! E pe aproape! Primăvara, primăvara, căci despre ea este vorba! „E la Bariera Vergului!” cum ar zice Titi Ochiosu, prietenul meu de-o viață.

De două zile soarele își face de cap. A îngălbenit forsiția,

magnoliile stau să explodeze,

au apărut urzicile, ștevia e mărișoră, liliacul a legat puzderie de boboci și păsăretul cântător a început stagiunea de concerte din livadă. Pomii sunt mahmuri, cred că se mai gândesc. Tot pățitu-i priceput!

*****

Și tocmai acum am găsit zăcând pe o brazdă cadavrul unuia dintre câinii gospodăriei.

Trist, ușor descumpănit m-am apropiat. Și ce să vezi? A înviat mortul!

Morocănoasă (este o „ea”), cu ochii cârpiți, vizibil deranjată (ca omu’ trezit brusc dintr-un somn adânc, dulce, relaxant), fără să se sinchisească de prezența mea, s-a tras la umbra perdelei de thuia din spate și a continuat… să doarmă. Viață de câine!

*****

Protagonista acestei păcăleli de primăvară este Negruța, o drăcoasă răsfățătă de toți ai casei.

Familia dumisale canină este compusă din Albița (Albi), sora ei geamănă și roșcata Cica, mama lor. Anecdotica nedumerire „Cum dracu domne, unul alb și unul negru!” are de această dată o serioasă justificare. În poze apare și Steluța, verișoara de la București.

Toate cele patru „fete”au origine maidaneză.

Post Sriptum

Între timp pomii s-au trezit din mahmureală,

iar magnoliile au început să se dea în spectacol.

„Miroase – a pom cutreierat de muguri, A frunză verde care se răscoală.”  (Adrian Păunescu, Insomnie de primăvară)

 În Sfânta și Marea Vineri (14 aprilie) au revenit berzele! Statornicia lor ne-a bucurat sărbătorile!

Jurnalul realităţii (XXVI) – Prețul prostiei

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Joi 16 iunie 2011

Îl știam dinainte de ΄89. Era primarul unei localități din marginea de nord–est a Ilfovului. Gospodar și întreprinzător lucra în folosul comunității dar și în al său. Avea doi copii, un băiat și o fată. Ca orice bun părinte se gândea la propășirea lor. Evenimentele care ne-au schimbat viața la sfârșitul anului 1989 l-au prins cu o casă mare, parter și etaj, cu o gospodărie admirată și ividiată de mulți și cu cei doi copii așezați la rosturile lor.

Băiatul, ofițer de Miliție într-o localitate ialomițeană, locuia cu părinții, iar fetei, absolventă de liceu, i-a construit, pe un teren alăturat curții sale, o casă, mai modestă, dar frumoasă și confortabilă, cu tot ce trebuia pe lângă ea. Aștepta doar un ginere bun.

După descătușarea energiilor și oficializarea liberei inițiative, tată și fiu (care a renunțat între timp la cariera polițienească) s-au apucat de treabă. Au revendicat și au primit terenurile moștenite din bătrâni, au mai cumpărat atât cât i-a ținut punga, au mai luat în arendă și au pus pe picioare o exploatație agricolă. Munceau mult, dar rezultatele nu au întârziat să se arate. Un parc important de utilaje agricole, autoturisme occidentale scumpe, încă o casă, mai fățoasă și mai mare decât cea veche, toate le răsplăteau truda.

Fata s-a măritat cu alesul inimii, un băiat harnic și gospodar, clădind împreună o familie frumoasă și îndestulată. Ginerele fostului primar lucra ca șofer pe o linie de Maxi–Taxi care leagă localitatea ilfoveană de București. Avea astfel mai mult timp pentru a se ocupa de afacerile familiei.

Una peste alta, le mergea bine la toți. Munceau și prosperau! Bătrânul, tată și socru, a cedat încet, încet locul tinerilor. Forțat de o artroză netratată, dar și de o afecțiune cardiacă s-a retras spre o viață mai puțin activă.

Nu aveam relații apropiate. Îl vedeam uneori stând pe banca de la poartă și ne salutam politicos. Azi, venind spre casă am trecut prin fața celor două gospodării vecine așa cum o fac de mulți ani. Ceva special mi-a atras însă atenția. La ambele porți erau puse steaguri mortuare.  După rânduială, acestea înștiințează lumea că acolo un creștin a plecat la Domnul. Am încetinit și m-am uitat atent pentru a fi convins că nu mă înșel. Ciudată situație! Mi-am continuat drumul cu gândul că la momentul potrivit voi afla ce s-a întâmplat.

Timpul a trecut repede așa cum se întâmplă atunci când ai treabă. Înainte de a ne așeza la masă am solicitat smerit o învoire cât de-o țuică și am sărit pârleazul la vecinul meu, nea N.B. Așa cum bănuiam, nici n-am apucat să deschid gura și simpaticul amfitrion a început să mă pună în temă cu ultimele evenimente.

– Ați auzit domn inginer ce au pățit oamenii ăștia?

– Nu, nea N…..! Am văzut steagurile la ei la poartă. Ce s-a întâmplat?

– Stați să vă spun!

A umplut două ciocănele cu țuică de corcodușe, cam slabă după gustul meu, altfel bună și s-a pus pe povestit.

Cu ceva timp în urmă ginerele fostului primar a început să se vaite de o durere în partea dreaptă, în zona  abdominală. Era suportabilă și nu ținea mult. O ducea pe picioare așteptând să-i treacă. Doar că durerea devenea din ce în ce mai intensă. Se chircea de durere! Familia, colegii, prietenii îl îndemnau să meargă degrabă la medic, dar el refuza cu încăpățânare. Au trecut astfel vreo două luni și într-o dimineață l-au găsit căzut în curte. Echipajul medical solicitat la 112 pentru a-i acorda ajutor nu a putut face altceva decât să constate decesul. La aflarea teribilei vești, bătrânul a făcut un infarct urmându-și, în aceeași zi, ginerele.

Autopsia a stabilit fără putință de tăgadă cauza morții șoferului de Maxi–Taxi: peritonita!

– Ce e aia peritonită, domn inginer? De ce a murit băiatul ăsta?

Mâhnit de cele auzite, după o pauză de gândire, răspunsul meu l-a surprins pe interlocutor.

– Dumnezeu să-l odihnească și să-l ocrotească! A murit de prostie, nea N …!

I-am explicat apoi, atât cât m-am priceput, ce este, cum se manifestă și cum se tratează apendicita, cum netratată aceasta se transformă în peritonită care, de regulă, este fatală.

– Dacă ar fi mers la medic, astăzi era în viață. O intervenție chirurgicală, banală ca o extracție dentară, l-ar fi salvat. Prostia se plătește! Uneori prețul este foarte mare!

– Da, domn inginer! Și când te gândești că trecea aprope zilnic prin fața Spitalului ….

Linia pe care lucra cel dispărut are capătul în fața unui cunoscut complex comercial, la doi pași de unul dintre marile spitale bucureștene.

Incredibilă atitudinea unui om tânăr, trecut prin liceu, cu acces la toate mijloacele de informare, ieșit în lume! Și greu de explicat! Eu cred că doar prostia l-a împiedicat să mai trăiască.

Jurnalul realităţii (XXV) – Semne de bătrânețe

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Miercuri, 25 ianuarie 2017

Dacă te mână nevoia și trebuie să mergi în Pipera la S.R.P.C.I.V. București (Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor) cu mijloacele de transport în comun, atunci ai cam dat de dracu!
Iar dacă din varianta aleasă pentru a ajunge unde a înțărcat mutu iapa face parte tramvaiul 5, atunci ai dat și de tată-său!
Neavând încotro, mi-am folosit ziua liberă pentru a duce la îndeplinire o procedură legală care nu mai suporta amânare.

Profitând de această deplasare și de prezența mea în zonă am programat o vizită la Federația Patronală „Energia” aflată în clădirea I.S.P.E. din Bulevardul Lacul Tei, la intersecția cu Barbu Văcărescu. Mă așteptau câțiva prieteni vechi și dragi dar și volumul „Asociații profesionale inginerești din sistemul energiei electrice și termice din România” primul dintre cele opt ale ciclului „Tezaurul energeticii – o istorie trăită a sistemului energiei electrice și termice din România”, editat „pentru a nu uita energeticienii români și faptele lor” de Asociația Generală a Inginerilor din România – A.G.I.R.

Programul cu publicul al S.R.P.C.I.V. începe la ora 7.00. Pentru unul ca mine, care de mulți, mulți ani se trezește zilnic la 5.00 pică foarte bine. Câștig timp și-mi pot organiza eficient restul zilei.
Deși cam frig, la 7.00 am rupt ușa blocului cu direcția Pipera. Metroul, tramvaiul 5, circa zece minute de mers pe jos și după o oră mă miram că înaintea mea erau doar doi–trei „clienți”. Funcționarii somnoroși se frecau la ochi și își căutau pe pipăite cănile cu cafea.
Mi-a venit rândul imediat și am parcurs formalitățile nesperat de repede. Am mai zăbovit însă la căldură. Energeticienii de la „Energia” încep programul la 9.00. Era prea devreme!

Când în sfârșit am luat-o din loc a trebuit să înfrunt un șuvoi dens de corporatiști care, din sens opus, se grăbeau să „prindă condica”. Ajuns în stație, tramvaiul 5 nu mi-a pus răbdarea la încercare.
Am urcat și căutând cardul în buzunar m-am uitat curios în stânga și-n dreapta. Cei câțiva călători erau așezați pe scaune. În timp ce mă pregăteam să validez călătoria, o tânără drăguță (cam douăzeci de ani) s-a ridicat sprintenă și m-a invitat să iau loc. Surprins, după o scurtă sincopă, i-am mulțumit politicos și i-am explicat zâmbind că încă nu este cazul! Tânăra s-a reașezat.
A continuat să-și consulte telefonul în timp ce eu încercam să înțeleg ce anume o determinase să se comporte așa cum numai un tânăr educat o face, de regulă, cu persoanele vârstnice. Teribilă întrebare! Silueta masivă a I.S.P.E.-ului mi-a întrerupt firul gândurilor. Ajunsesem la destinație și am coborât.

După îmbrățișări, saluturi și urări ca între prieteni buni care nu s-au mai văzut de ceva timp, fără să mă dezbrac, am rugat gazdele să se uite cu atenție la mine și să-mi spună dacă identifică semne evidente de bătrânețe. Replica unuia dintre ei nu a întârziat:

– Ai căzut din pat și te-ai lovit la cap?
– Nu dragii mei! Am fost ofensat! Și le-am povestit întâmplarea care mi-a alungat buna dispoziție.

Toți cei aflați în birou (inclusiv două doamne pe care le cunosc din 1980) au izbucnit în râs. Au ținut-o un timp în hohote molipsitoare până când prin ușa întredeschisă cu sfială a apărut capul îngrijitoarei. Nu știa ce au pățit cei de la „Energia” care sunt oameni serioși, sobri și cumpătați.
Ei nu pățiseră nimic! Eu pățisem! Șarjele prietenești au continuat cu frenezie.

Semnificația scenei din tramvai m-a sâcâit tot restul zilei. Sigur, nu mai sunt tânăr! Dar nici bătrân! Pensionarea rămâne doar o dorință. Sorocul se apropie dar este încă îndepărtat. Sportul practicat în adolescență și în prima parte a tinereții, activitatea profesională în aer liber, în permanentă mișcare, activitatea fizică constantă din gospodărie, moștenirea genetică a unei familii de longevivi, toate astea mă îndreptățesc să cred că „mă țin bine”.

Acasă, la sfat de seară am evocat „ciudata” întâmplare, inclusiv reacția prietenilor de la Federația Patronală. Soața mea a început să râdă ștrengărește.

– Din când în când mai uită-te și tu în buletin!

Are dreptate! Înțeleaptă povață! Pățania ascunde un adevăr de necontestat, exprimat, așa cum numai el putea să o facă, de Grigore Moisil: „Tinerețea este defectul de care mă corectez în fiecare zi!”

Jurnalul realităţii (XXIV) – Felicitări

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Decembrie 1987

Sfârșit de an. Sfârșitul unui an greu: lipsa alimentelor de bază, frigul din apartamente, bezna din case și de pe străzi… Pe deasupra o provocare profesională pentru care nici eu, nici colegii mei nu am fost pregătiți: limitarea consumului de energie electrică la posibilitățile capacităților de producție. O aberație tehnică și o experiență unică, irepetabilă. Regimul de lucru militarizat  ne face viața un calvar. La rândul nostru, îi chinuim pe consumatori, în special pe cei casnici care suportă cu mare greutate programele de întrerupere a furnizării energiei electrice. Acționăm împotriva crezului nostru profesional consolidat în școală și în activitatea de zi cu zi. Asta ne obosește îngrozitor.

◊◊◊◊

Ionel Trandafir, fost director tehnic la I.R.E. Ploiești, un specialist cunoscut și respectat în tot Sistemul Energetic Național descrie astfel situația:

Z.H.V. – I.R.E. Ploiești, ca și celelalte întreprinderi de rețele electrice din țară, a primit dispoziții de deconectare a consumatorilor sau de desființare a iluminatului public. Efectele erau suportate de poporul român. Ce ați simțit și cum ați acționat atunci?

I.T. – Cred că aceasta este cea mai dureroasă întrebare. Eu am participat la multe puneri în funcțiune pentru alimentarea cu energie electrică la sate și când se aprindea lumina becurilor cred că nu era nimic mai înălțător, mai emoționant.

Imaginați-vă ce stare te cuprindea când trebuia să dai dispoziție să se întrerupă alimentarea sau să demonteze conductoarele. Te cuprindea jalea, se rupea ceva din tine. Mă apuca plânsul și parcă se năruia tot visul tinereții mele de inginer electrician.

A fost o mare nenorocire perioada aceea de criză energetică și de decizii ale conducerii statului, mai ales în ultimii ani ai deceniului ΄80. Eram puși în situații delicate. Atât conducerea, factorii de decizie, cât și personalul operativ. Dispecerii primeau dispoziții direct de la D.E.N. (Dispecerul Energetic Național) pentru aplicarea tranșelor de deconectări manuale ale consumatorilor și acestea se executau, nu se comentau. Conducerea întreprinderii era permanent chemată la organele locale de partid să dea socoteală pentru cartierele aflate în beznă, spitalele și școlile nealimentate, fermele de animale fără apă și cu dejecțiile nestrânse sau pentru vacile care nu puteau fi mulse.

Erau situații fără ieșire și uneori, când nu se mai putea altfel, îi mai spuneai electricianului să scrie că a deconenctat dar de fapt să nu o facă, deși nu era corect față de normele de disciplină din activitatea noastră.

Sfârșitul anului 1989 ne-a prins militarizați, ca întregul sector energetic, iar în București, la conducerea noastră, a rețelelor electrice, se afla colonelul …. și echipa lui. Oameni  de-ai colonelului nu o dată s-au furișat, acoperiți de întuneric, sărind gardurile incintelor noastre pentru a ne prinde că nu respectăm dispozițiile de deconectare a consumului.

[File din istoria energeticii românești, Vol. III, Evocări, amintiri, fapte din sistemul energetic românesc, Editura N΄ergo, Galați, 2007]

◊◊◊◊

Apropierea sărbătorilor de iarnă ne mai înseninează frunțile. Anul ăsta nu s-au mai tipărit felicitări oficiale așa că se descurcă fiecare cum poate dar nu renunțăm la tradiția de a le transmite colaboratorilor din țară (și nu numai) gândurile noastre bune, caligrafiate cu propria mână pe cartonașe frumos și sugestiv imprimate.

La rându-ne primim cu bucurie, de peste tot, astfel de semne ale apropiatului sfârșit de an. În preajma Crăciunului am găsit în mapa de corespondență mai multe felicitări. Una dintre ele vine de la Turnu Severin și a fost expediată de doamna N., colega noastră. După ce a trecut din mână în mână pe la toți cei din Direcția Tehnică de Exploatare și Reparații am recuperat-o și am păstrat-o în arhiva personală. Prin expresivitatea imaginii, prin  mesajul realist dar amar, se constituie într-o excelentă sinteză a activității profesionale pe care suntem forțați să o prestăm.

O INVENȚIE minunată:

LAMPA și cu LUMÂNAREA.

Pentru serile de iarnă,

V-o oferă FURNIZAREA!

La mulți ani!

Biroul Tehnic-FEE

IRE DROBETA TR. SEVERIN

◊◊◊◊

Făceam haz de necaz. Oficial nu puteam „promova” și „generaliza” invenția dar consumatorii casnici  încercau să o aplice fără să primească sfaturi de la noi. Și nu era o treabă simplă! Nu se găseau lămpi, nu se găsea petrol lampant, nu se găseau fitile, nu se găseau sticle de lampă. Cu relațiile și contactele pe care le aveam peste tot, mai ușor procuram salam de Sibiu de la Salonta decât o lampă cu gaz și accesoriile pentru ea! Până și lumânările potrivite, ceva mai groase, deveniseră rarități.

◊◊◊◊

Decembrie 1988

Se apropie de sfârșit încă un an de „chin și jale”. Merge din ce în ce mai bine. Mai bine ca anul viitor!

Frecvența a scăzut în seara zilei de 9 noiembrie 1988 până la valoarea record de 46,54 Hz. Cu această ocazie sistemul electroenergetic românesc a făcut dovada că suficientă practică poate infirma orice teorie! Am simțit adierea rece a catastrofei.

Este primul an în care nu reușesc să scriu și să trimet colaboratorilor mei cuvenitele felicitări. Pur și simplu nu am avut timp. În schimb ei au avut. În teancul găsit într-o dimineață pe birou este și una de la Turnu Severin.

O lampă pentru NOUL AN

Vă trimite FURNIZAREA.

Ca noutate: este mai …. design

Și îi lipsește LUMÂNAREA!

La mulți ani!

 TR. SEVERIN

Doamna N. nu se dezminte. Fantezia și talentul dumisale sunt inepuizabile!

◊◊◊◊

Evenimentele din decembrie 1989 au întrerupt brutal șirul acestor felicitări tematice. Altfel, cine știe ce surprize ne-ar mai fi așteptat!

◊◊◊◊

Post Scriptum

Vineri, 13 ianuarie 2017

Prin Ordonanță de Urgență, Guvernul a împuternicit Operatorul de Sistem, Transelectrica, să treacă (în caz de necesitate) la aplicarea măsurilor pentru asigurarea funcționării stabile a Sistemului Energetic Național în perspectiva crizei care bate la ușă. Producția nu poate acoperi consumul. Neasigurarea stocurilor normate de combustibil, gestionarea defectuoasă a rezervei din lacurile de acumulare, pe fondul unei ierni aspre ne-au adus în această situație.  Se va trece la încadrarea consumului de energie electrică în posibilitățile capacităților de producție. O aberație tehnică și o experiență pe care am crezut-o unică, irepetabilă. M-am înșelat! Din alte cauze, utilizând însă aceleași mijloace, poate cu mai multă inteligență și discernământ, se va ajunge la aceleași rezultate. Adică la „chin și jale”! Vor avea de suferit toate categoriile de consumatori. Imensele pagube economice vor fi suportate de România, de noi toți.

Lampa și cu lumânarea ar putea reveni în actualitate!

Marți, 31 ianuarie 2017

Prețul energiei electrice pe „piața de a doua zi” (piața spot) a crescut în câteva zile de la circa 170 lei/MWh la circa 650 lei/MWh. ANRE și Oficiul Concurenței anchetează „minunea”! ENEL denunță ciudata situație de pe piața de energie și avertizează că S.E.N. se află la limita de funcționare.

Jurnalul realităţii (XXIII) – Cu ce se ocupă Poliția Locală

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Vineri 25 noiembrie 2016

Știre difuzată de un post de televiziune

Doi polițiști din cadrul Poliției Locale Sector 3 care se ocupau cu fluidizarea traficului în intersecția Mihai Bravu cu Baba Novac, au oprit un conducător auto. Invocând o încălcare a reglementărilor legale, fără prea multe comentarii, cei doi i-au solicitat suma de 200 lei pentru a uita contravenția pe care tocmai o constataseră.

Omul nu a cerut explicații, nu a protestat. A scos bănuțul.

Puțin mai încolo, pe Baba Novac, a întâlnit o mașină a Poliției Naționale. S-a oprit și le-a relatat polițiștilor pățania prin care tocmai trecuse.

Fără ezitare aceștia s-au deplasat la locul faptei. Folosind mijloace de ei știute i-au „făcut” pe cei tocmai îndestulați. Bazându-se probabil pe solidaritatea de breaslă, la adăpostul întunericului din mintea lor, au recunoscut faptele întocmai cum le-a povestit șoferul contravenient.

Au fost conduși pentru cercetări la Secția 12 Poliție și apoi reținuți.

Pățanie personală

Cu două – trei săptămâni în urmă, întorcându-mă de la țară m-am oprit, așa cum o fac de mulți ani, să las la unul din locurile special amenajate resturile menajere, cele pe care inevitabil orice gospodărie le produce.

Conțăranii mei le aruncă la liziera pădurii, în afara localității în șanțurile drumului sau pe malurile Ialomiței. Eu le car la București. De această dată o pungă cu gunoi menajer, una cu haine vechi, curate, încă utilizabile și una cu peturi.

Aproape de casă, în capătul dinspre Baba Novac al aleii Bucovina, vizavi de parcarea din fața cinematografului Gloria sunt amplasate două tomberoane și patru containere pentru colectare selectivă (deșeuri de echipamente electrice și electronice, plastic și metal, hârtie, sticlă). Blocurile cu patru etaje dinprejur sunt prevăzute cu spații exterioare special amenajate pentru depozitarea gunoiului. Locatarii folosesc însă și dotările de la colț de stradă.

Acolo m-am oprit! Containerul pentru peturi dădea pe dinafară. Neavând încotro am aruncat toate pungile în cel mai apropiat tomberon.

Tocmai întinsesem mâna să închid portbagajul când atenția mi-a fost deturnată de scrâșnetul roților unei mașini.

Cu gestul înghețat la jumătate am întors capul fiind convins că aceasta se îndreaptă spre mine. Era o mașină a Poliției Locale Sector 3 care traversa strada perpendicular  dinspre parcare. (Aproape zilnic, în acea zonă, doi polițiști ard gazul așteptând să pice ceva.) Pe geamul deschis, șoferul în uniformă îmi făcea semne disperate să stau pe loc.

A oprit în spatele meu, cu botul lipit de bordură, stânjenind traficul pe o  bandă.

Într-o clipă am făcut un inventar al faptelor și acțiunilor mele recente. Nu am găsit nimic imputabil dar curiozitatea m-a luat în stăpânire. Ce putea justifica intervenția „în forță” a polițiștilor?

Agitatul de la volan a sărit sprinten din mașină. S-a prezentat rostind cuvintele în barbă, cu o viteză impresionantă. N-am înțeles ce a spus și n-am reținut nimic!

A urmat un dialog halucinant care avea să-mi sperie până și închipuirea.

– Dați-mi un act de identitate!

– Dar ce s-a întâmplat?

– Dați-mi un act de identitate!

Ca omul care nu are nimic a-și reproșa i-am întins Cartea de Identitate. A luat-o și fără să se uite la ea, arătând cu capul spre tomberon, m-a întrebat:

– Ce ați aruncat acolo?

I-am descris amănunțit conținutul celor trei pungi. M-a ascultat cu atenție și apoi a pipăit „corpurile delict” pentru a verifica sinceritatea spuselor mele.

– Nu aveți voie să depuneți gunoiul aici!

– De ce?

– Tomberoanele sunt pentru cei care mătură străzile.

Mi s-a arătat atunci, instantaneu, în toată splendoarea, adevărul spuselor lui Vasile Ghica potrivit căruia „în privința proștilor, natura este vinovată de două ori: întâi că i-a creat; apoi că nu le-a adus la cunoștință”.

– Am înțeles! Data viitoare voi lăsa pungile pe stradă pentru ca măturătorii să le ia și să le arunce ei la tomberon!

Vizibil surprins de reacția mea, după o pauză de trezire din buimăceală a replicat cam bâlbâit:

– Păi dacă vă prind, vă amendez!

– Domnule polițist, când eu mă feream de pândari dumneata nu erai născut. Nu mă vei prinde niciodată!

În timp ce omul legii reușise să mă uimească, un amărât, „abonat” al tomberoanelor, a examinat atent conținutul pungii cu haine și a trecut-o fără ezitare pe numele lui.

– Da’ peturile de ce nu le-ați pus în containerul galben?

– Pentru că e plin până-n gât și nu mai încape nici măcar un dop!

Omul, consecvent cu sine, a verificat personal gradul de umplere.

Cam dezamăgit, mi-a înapoiat Cartea de Identitate. Fără să spună nimic, nici măcar „Bună ziua!”, s-a urcat în mașină și a plecat. Iar eu, rămas fără vorbe, m-am uitat lung după vajnicii reprezentanți ai Poliției Locale Sector 3.

Vorbind serios

Mă număr printre cei care cred că Poliția Locală este o instituție necesară și utilă. A fost însă croită greșit fie din incompetență și ignoranță, fie cu intenție și bună știință.

  • De ce utilizează uniforme și însemne asemănătoare cu cele ale Poliției Naționale?
  • De ce atribuțiile și misiunile Poliției Locale sunt necunoscute comunităților în slujba cărora se află?
  • Cum sunt selecționați și recrutați polițiștii?
  • Procedura este corectă, obiectivă și transparentă?
  • Sunt polițiștii supuși unui examen psihologic serios atât la recrutare cât și periodic după aceea?
  • Cum sunt școlarizați aceștia știut fiind că până în prezent nu există o școală specializată pentru pregătirea polițiștilor locali?

Și lista întrebărilor poate continua.

Cu siguranță nu toți lucrătorii Poliției Locale sunt de „calibrul” celor „popularizați” mai înainte. I-am întâlnit deseori făcând treabă bună, cu profesionalism, dovedind că au mintea la ei și că stăpânesc bine litera dar și spiritul legii.

Până departe însă, mai e mult!