despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

o recomandare

… din Kaufland – bune și dulci; tare dulci.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

luînd plasă la cumpărături

Se-ntîmplă în Lidl și-n Kaufland: cam de două săptămîni au început să dispară sacoșele de plastic pe care le cumperi de la case. La-nceput au dispărut cele mai mari și mai trainice, apoi s-au epuizat și cele mai mici și mai proaste.

Nu mai găsești decît sacoșe de hîrtie – unde sînt, adică-n Kaufland, că Lidl nu are – și dintr-acele scumpe-scumpe, din rafie. La Lidl, la o adică, poți primi de la casieră o pungă subțire transparentă gratis, dar trebuie s-o ceri.

E o bîlbă logistică pe undeva – ba chiar una mare – dar de unde să știm noi?

… nouă nu ne spune nimeni nimica niciodată.

Deci, luăm plasă! De-acasă.

(estimp, sacoșele de plastic de la Mega Image au ajuns să fie chiar rezistente)

o glumă proastă de trotuar

Aș vrea tare mult să se-ntîmple ceva aici.

Sîntem pe Sebastian, la intrarea-nspre centrele comerciale Kaufland și Vulcan.

Se fac aproape nouă ani de cînd Kauflandul a venit și-a deschis și drumul ăsta. Și patru ani de cînd tot pe-aici vin și cei care-au treabă la Vulcan – unde-i Carrefour.

Să vă uitați cu atenție la trotuar.

E o glumă proastă de trotuar; o mizerie – și, peste toate, o zonă periculoasă: uitați la ce distanță de gard merg mașinile.

Da – să ne batem joc în continuare de cei care n-au cum să vină la cumpărături decît pe jos – de bătrîni, de oameni cu sacoșe cu rotile.

o-ntrebare bună

Se zice – și-i adevărat – că fiecare-i stăpîn la el în bătătură.

Doar că, vezi mata, îs bătături și bătături.

Iar cînd bătătura matale-i deschisă și altora e loc de nuanțe, de interpretări.

De curînd am vorbit noi despre marile noastre magazine din Oraș, întrebîndu-ne dacă, nu cumva, ar fi momentul să „dea ceva înapoi” oamenilor de pe urma cărora propășesc.

Cum ar veni, deci, să facă ceva-n plus, de pildă, în parcările uriașe care-nsemnează, în fapt, numai și numai asfalt în Oraș. Reciclare de gunoi, închiriere de biciclete, poate-un colțișor de bătut mingea: chestiuni nu mari, dar care-nsemnează semne de bunăvoință, de respect.

… săptămîna asta a nins; nu puțin. Cum se știe, orice oraș – nu doar Bucureștiul, cum ne place să ne văităm prostește – suferă și-i dat peste cap în vreme pocită, cu zăpezi și viscol.

Mai auzeam, anii trecuți – pe-alte viscole – cum că unele magazine și centre comerciale ofereau bucăți din parcările lor celor care nu reușeau să intre cu mașina printre blocuri, acasă.

E omenește să faci gesturi frumoase! Chiar dacă ești stăpîn în bătătură, sau poate mai ales atunci.

Oprit mai ieri dis-de-dimineață să iau niscaiva subzistențe din „Kaufland” de pe Sebastian, văzui o mașină cu roata blocată. N-am de unde să știu de cît timp fusese lăsată acolo – e drept.

E drept că „Kaufland” are un regulament; că parcarea lui nu-i decît pentru cumpărături. E plin de „e drept” pe lumea asta.

Dar în viață, pe lîngă conceptul ăsta brut – de „e drept” – mereu își scoate capul și-acela, deslușit numai de Oameni, care se cheamă… „și totuși”.

la coadă mare

Am rărit-o cu „grillul” de la Kaufland. Nu că mă săturasem de mici, de pui ori de cartofi fripți…

… mă săturasem de coadă!

Ultima dată am așteptat juma’ de ceas – cu cinci-șase oameni în față, nu mai mult!

E de-nțeles că oamenii vin să-și ia de-aici mîncare pentru prînz, e foarte bine că seara se-opresc tot aici ceva fierbinte pentru acasă. E-n regulă că iau pungi întregi, pentru familie ori chiar oaspeți.

Dar e ceva care nu prea merge; chiar cu două persoane care se ocupă-n același timp și de servit, și de pus și luat de pe grătare… nu merge.

Și nu merge, uneori, și din cauza persoanelor care servesc; am ajuns să știu, văzînd cine vinde, dacă merită să mă pun sau nu la coadă – ceea ce e trist! Și foarte ne-eficient, ce mama-naibii.

Știu că nu-i deloc ușor să faci treburile astea să zbîrnîie.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

minute care se-adună

… mereu marile magazine încearcă să vie cu ceva nou.

După cum poate știți, Kaufland era mai degrabă genul de comerciant care-ncuraja cumpărăturile cu hurta, așa că rar vedeai coșuri; numai și numai cărucioare.

Ei, de curînd s-a schimbat calimera.

Au început s-aducă și cărucioare mai mici, mai ușor de manevrat pentru cei ce nu țin să ia baxuri mari. Și coșuri – multe coșuri! – dintr-alea cu mîner și rotile, de care te-mpiedici printre rafturi, cînd sînt tîrîte de mitocani. Coșurile au succes.

Dar cu ocazia asta s-a cam spulberat și motivul acela secret care-mi dădea ghes să cumpăr din Kaufland.

Știți? Cine cumpără cu căruțul se mișcă mai iute la casă decît acela care cumpără cu coșul.

Pentru că, odată plătite, cumpărăturile sînt puse-n căruț – și omul pleacă-n treaba lui, și nu-i mai pasă nimănui unde le pune-n plase și cît timp pierde cu asta.

Dar omul care cumpără cu coșul șade la casă pînă-și rînduiește toate lucrușoarele-n pungi, plase și sacoșe. Și șade – oricît de repede s-ar mișca… șade!

Așa că, de-acuma, face să caști ochii nu doar la ce casiere-s de serviciu – cunoscîndu-le pe cele mocaite și îmbrobodite – și nu doar la cîte lucruri au clienții pe bandă, ci și… dacă sînt cu căruț ori cu coș.

E vorba, deci, de minute care se-adună și care contează.

de cinci lei principii

… se zice că principiile-s importante – unul din ele e că trebuie să te ții de promisiuni.

Deasupra caselor din Kaufland șed atîrnate niște placarde pe care scrie că primești un cupon de cinci lei dacă șezi la coadă mai mult de cinci minute și nu-s toate casele deschise. Din fericire, arareori se-ntîmplă s-am mai mult de alți doi clienți în față, la coadă – merge iute, treaba.

Într-o seară, însă, s-a-ntîmplat să meargă prost și s-aștept spre zece minute. Puține case, mulți oameni în magazin, căruțuri pline, marfă care nu se scana sau era prost cîntărită: se-adunaseră toate.

Așa că mi-am revendicat cuponul de cinci lei. Din principiu, nu?

Și l-am primit. Promisiunea a fost respectată.

Doar că—

Doar că primirea acestui cupon îți mai ia încă vreo cinci minute, fiindcă nu ți-l dă direct la casă.

Te trimet la informații, unde-ți iau datele, te pun să te iscălești într-un caiet, mai fac o copie și cuponului… și de-abia dup-aia ți-l dau. Cerere nu te pun să faci; și nici dosar cu șină nu-ți cer: măcar atît.

Deci: ai pierdut deja peste cinci minute la casă, și mai pierzi apoi încă pe-atîta!

de neînțeles, de neacceptat

Iată-ne la Basarab, în dreptul marelui magazin Kaufland. Ce găsim noi aici?

Ca să nu traverseze oamenii alandala – fiindcă stațiile-s taman în fața magazinului – și să nu-ntoarcă mașinile la fel de alandala – deși nu pare a fi interzis – s-au pus niște garduri.

Așa-i orașul prietenos, ca un uriaș staul; dar ne-am obișnuit; e un motiv și pentru existența unui asemenea gard urît.

Fiindcă, totuși, e greu pentru șoferul care vrea să devină client Kaufland să-ntoarcă sub pasaj și să piardă vreo două semafoare (sau să se gîndească să intre mai înainte, prin Fluviului)… gardul a fost – vedem cu toții – demontat în dreptul intrării-n parcare:

Nu știu dacă a fost demontat sau „dat jos” – că-s niște nuanțe aici, nu? Dacă e să ne uităm la șuruburile care-au rămas aiurea-n beton, am putea zice c-a fost „dat jos”:

… ca atare, oamenii traversează printre mașini, ca să se ducă-n stație; de ce să ocolească o sută de metri-n total, pe la trecere?

 

Noroc că nu-i cine știe ce trafic; dar nu asta contează.

Și-atunci, ce contează? Ori e gard, ori nu e gard; și dacă e gard… păi să fie gard pentru toată lumea.

nu cel mai mărunt lucru

Să te-ngrijești de om, ca să nu pățească necazuri și accidente, nu-i cel mai mărunt lucru; e o-ntreagă știință azi în a-i oferi echipamente, scule, mașinării care să nu-i puie viața-n primejdie.

Scările rulante-s destul de periculoase, fiindcă cei mai nesiguri pe mișcările lor ori cei prea zvăpăiați o pot păți urît.

Astăzi vă prezint o scară rulantă care, în plus, mai prezintă pericolul să-ți strivească capul ori o mînă…

Se găsește în magazinul Kaufland de la Basarab. Aici avem la parter parcarea – folositoare chestie, pe vreme friguroasă ori umedă – și la etaj magazinul propriu-zis, în care urci cu scara rulantă.

Din păcate, după cum vedeți în partea ei dreaptă, peretele ajunge periculos de aproape de capetele oamenilor. Iar dacă vreunul – din neatenție, din prostie, dintr-o mișcare nefericită – se-apleacă-nspre perete, zău că-s toate șansele să se-ntîmple o nenorocire.

Îndeobște, în asemenea situații, se amplasează înaintea peretelui un scut protector din plastic solid; e singurul loc pe care l-am întîlnit unde pericolul este ignorat în asemenea hal.

Faptul că magazinul Kaufland Basarab funcționează cu scara rulantă așa de aproape doi ani de zile și că – slavă Cerului! – nu s-a petrecut nimica grav nu e un argument; deloc.

iar prin magazine

… petrecem prin magazine mai mult timp decît credem! Nu doar pentru cumpărăturile „mari”, plănuite o data-n săptămînă, ci și – și mai ales! – pentru cele de zi cu zi; cele pentru gustare, cele pentru prînz, cele de țigări, cele de cafea.

Citesc nenumăratele bombăneli și plîngeri ale celor care – de două-trei ori pe an – se pomenesc în fața vreunui ghișeu al administrației de stat ori locale. Cîtă zbatere, cît dispreț, cîte-njurături.

… aceleași persoane care pierd zece minute pe an la cine știe ce ghișee n-au nici o greață să piardă zece minute pe zi la cumpărături; dar țin ciocul mic pe socoteala asta.

Dar e la mintea cocoșului că dacă ai ghinionul, de pildă, să te afli lîngă un magazin unde toată lumea se mocăie și unde vînzătorii-s umiliți, o să ai parte de timp pierdut și enervări!

De asta – zic io – e important ce se-ntîmplă la cumpărături.

E important dacă la Mega Image stai prea mult, fiindcă-n unele magazine casierii numără restul precum babele pensia. Și degeaba zici că Mega Image se ocupă destul de rezonabil să aibă mereu tot ce-ai nevoie pe raft (fiindcă așa e! – uite, pe alocuri scapă, printre mezelurile gata ambalate, și ceva „Sergiana”) dacă nu-ți vine deloc cheful să cumperi de la Mega Image.

De-asta chiar nu mă interesează prea mult să am un magazin preferat; magazinul meu preferat e cel care mi-e aproape de casă, care mi-e în drum, pe care-l știu și-n care nu pierd vremea la casă – nu cred că există ceva mai scîrbos decît tîrguiala pentru „n-aveți un leu, să vă dau cinci”. La mine s-a nimerit să fie Kaufland; așa că mi se pare aiurea să mă duc să caut altceva-n Carrefour, Cora ori Auchan – de ce?

… nici măcar nu-i un Kaufland de mîna-ntîi (e cam de categoria a treia, ca sortiment și suprafață) da’ e fix ce și cît îmi trebuie!

Îmi convine – și zic asta cu toată responsabilitatea. Da: avem cu toții din ce în ce mai mult comerț mare la doi pași de casă și asta-nsemnează trafic crescut, aglomerație, nervi. Dar eu n-am uitat cînd trebuia să merg în Carrefour juma’ de oraș cu tramvaiul, fiindcă cel mai la-ndemînă era la Orhideea, în Grozăvești. Nu-mi convenea și nu v-ar mai conveni nici vouă azi.

(ce chestie; Carrefour Orhideea vinde de rupe și acum – dar Kauflandul deschis la Basarab, la doi pași și chiar mai aproape de alte puncte de interes, de stații de transport și cu minunata parcare acoperită unde nu te plouă și nu te bate vîntul șade mereu gol; bine, Carrefour mai are și microbuzele de transport cu care atrage destui clienți)