despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Din zbor – Limba română (XI)

scris de C. D. Mocanu

„Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește
Pentru Dumnezeu!”

Căldură mare monșer! Periculos de mare!

Coana Joițica, ajunsă într-o dregătorie importantă, altfel damă bine, i-a adunat la sfat pe toți cei care au datoria să facă mai suportabil zăduful îndurat de „bobor”.

Beleaua fiind mare, fără televiziuni, transmisiuni în direct și un stol de gureși pitpalaci, nu se putea.

Și Coana Joițica a grăit. Iar spusele i-au fost purtate fără sminteală către cei toropiți de arșiță.

Iată un fragment din zisele dumisale:

„ …. Dar totuși situația fiind critică, noi trebuie să luăm toate măsurile care se impun. Avem de asemenea la dispoziția tuturor cetățenilor și linia verde, dispecerul care funcționează non-stop, repet numărul de telefon …. unde cetățenii pot să semnaleze orice situație care apare legată ori de situația meteorologică, ori o altă problemă pe care o descoperă și vor să o transmită rapid către …..

Vreau să fac de asemenea o mențiune și anume faptul că toate cele …. spitale ale ….. care sunt coordonate de ….. sunt pregătite să facă față în această perioadă. Am suplimentat numărul de personal, atât la gardă, cât și în program astfel încât pacienții internați să beneficieze în continuare de profesionalismul medicilor și asistenților, dar și noii cetățeni care pot să vină temporar în această perioadă, acuzând diferite stări de sănătate, să poată să fie preluați. Sunt convinsă că același lucru este valabil și pentru celelalte spitale care aparțin de ….

Și pentru că am deschis acest subiect, al sănătății, deschid un subiect extrem de important care nu are legătură cu această situație de cod portocaliu dar, un subiect, repet, sensibil și la care autoritățile trebuie să se implice.

Am observat că este criză de sânge, mai ales în perioada verii, tradițional, se întâmplă această neplăcere care nu trebuie să ne lase indiferenți. De aceea am luat decizia ca săptămâna viitoare …. prin …. și cu sprijinul Ambulanței București–Ilfov care întotdeauna a fost prezentă, această instituție foarte importantă, de acțiunile pentru cetățeni, să organizeze o acțiune prin care să se stimuleze donarea de sânge, prin care să vină cât mai mulți tineri sau persoane care îndeplinesc condițiile medicale să poată să doneze sânge, să îi ajute pe bolnavii care au nevoie în această perioadă de transfuzii.”

Greu cu limba română! Gângav, poticnit, chinuit și dezlânat discursul Joițichii. Altfel damă bine!

Din zbor – Limba română (X)

scris de C. D. Mocanu

„Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește
Pentru Dumnezeu!”

Fug infractorii de sub  ochii autorităților ca potârnichile. Și după aia, aceleași autorități fac tot ce pot ca să nu facă nimic pentru a-i prinde. În schimb se mobilizează presa!

Cu ceva timp în urmă, un pui le-a dat cu flit polițiștilor, procurorilor, judecătorilor și s-a chivernisit temeinic peste „mânecă”, la loc sigur, cu circulația pe stânga.

Televiziunea „Și mai mult decât atât”, singura de altfel, a trimis pe urmele lui o respectabilă ziaristă.

L-a localizat, l-a identificat și a început a-l pândi stăruitor pe la uși pe la ferești. Din când în când intră pe post cu transmisiuni în direct. Românii trebuie să știe tot ce face puiul în cotețul lui de aur. Chestiune de covârșitoare importanță pentru națiune!

Iată ce ne-a transmis cu ocazia uneia dintre primele sale intervenții:

„Bun găsit! Până în acest moment puiu nu a venit la secția de poliție de aici din …dra. B…..via Police Station este locul în care de trei ori pe săptămână trebuie să vină puiu’ să semneze, să le arate de fapt …..nicilor că respectă toate condițiile impuse de ei. Așa cum știm a depus o cauțiune de două sute de mii de lire. Puiu’ poartă o brățară electronică ce îl lasă să se miște numai într-un anume perimetru și de trei ori pe săptămână trebuie așadar să dea cu subsemnatul, cum spunem noi, la secția de poliție. Până în acest moment nu au venit, nu l-au cunoscut așadar polițiștii de aici pe pui!”

Aferim! A grăit cu dreptate! Să dea cu subsemnatul, cum spun numai ei, cei de la televiziunea „Și mai mult decât atât”. Sunt singurii care folosesc, fără reținere, expresii argotice, nedemne de un post cu audiență semnificativă și cu o oarecare ținută intelectuală.

Exprimarea argotică se asociază cu degradarea, cu poluarea limbii române, fiind plasată în afara exprimării literare.

Argoul este un „ansamblu de cuvinte și expresii cu caracter informal, utilizate cu precădere în limba vorbită de anumite grupuri sociale, profesionale, de vârstă, …”

Acum vreo cincizeci de ani, cu subsemnatul dădeau șmecherii Vitanului meu natal care, pentru diverse găinării, erau săltați de presari și depuși la Circa 8 Miliție unde încasau nelipsita mardeală.

Îi auzeam adesea povestind  pățaniile, atunci când mă bunghiam cum suceau oasele la partida zilnică de barbut. Dacă rămâneau fără  lovelele, puneau la bătaie pantalonii. Să te ții caterincă până ajungeau acasă în milanezi! Mișto spectacol!

Televiziunea „Și mai mult decât atât” trage spre mahala. Începutul este promițător. Guriștii și-au apropiat, fără discernământ, limbajul specific ofensând un simbol național: Limba română.

Post Scriptum:

  1. După ce respectabila ziaristă a zburătăcit puiul, sâcâindu-l cu două-trei întrebări stupide puse din alergare (al dracului pui, nu vroia să stea locului), transmisiunile în direct au încetat brusc. Ce s-o fi întâmplat????!!!
  2. Utilizarea adverbului „așadar” de către respectabila ziaristă merită o analiză mai atentă.

Din zbor – Limba română (IX)

scris de C. D. Mocanu

 Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”

Furtuni violente, tornade, grindină, fenomene meteorologice neobișnuite pentru meleagurile noastre. Dar, cu necazu-i pân΄ te dai!

Dacă la grozăvia naturii se adaugă tonul panicard al reporterilor și mai ales ignoranța condamnabilă cu care utilizează limba în care au rostit primele cuvinte, atunci cu siguranță îți piere mahmureala nevinovată a trezirii în zori.

Într-un jurnal de știri de la ora 6.00, un pitpalac  ne prezintă ravagiile produse de furtună undeva în nordul țării și încheie prin a ne asigura că: „Autoritățile au acționat pentru degajarea trunchilor de copaci căzuți”.

Mamă, mamă! Prin ce școli o fi trecut „guristul” ăsta care vorbește limba română „după ureche” așa cum a învățat-o el? O fi auzit că substantivele neutre care la singular se termină în vocalele e și u accentuate sau i și o accentuate și neaccentuate au pluralul în –uri (un trunchi – două trunchiuri)? Eu cred că nu! Sau dacă totuși s-a întâmplat, atunci informația i-a trecut printre urechi ca rapidul prin Dâlga.

Că el se face de râs, nu-i nicio pagubă! Exemplul pe care, fără vreo apăsare, îl dă pe post ar putea fi urmat și de alții. Și asta chiar ne păgubește!

Din zbor – Limba română (VIII)

scris de C. D. Mocanu

 Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”

Îi turuie gura cu o viteză fantastică. Cu aceeași cadență îngrămădește în câteva zeci de secunde, cât durează transmisia în direct, mulțime de prostii.

Pitpalaca în cauză păzește porțile unor instituții pentru a arunca peste gardurile acestora, cu voce pițigăiată, întrebări stupide celor care se perindă pe acolo.

Cu ocazia unei astfel de înfăptuiri, ne-a informat despre activitățile desfășurate de anumiți procurori pentru elucidarea unor afaceri dubioase, tenebroase, mediatizate copios și adesea, tendențios. La sfârșit, rămasă fără aer, după ce l-a consumat trăgând cu vorbe la foc automat, a concluzionat: „Toate acestea pentru a rapidita ancheta”!

Încercând să-și „optimizeze” trăncăneala, crezându-se dincolo de normele literare lexico–gramaticale, dumneaei a intrat în clubul ignoranților autori de „inovații” lexicale.

În vocabularul limbii române, verbul „a rapidita” nu există!

Din zbor – Limba română (VII)

scris de C. D. Mocanu

 Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”

Cu vremea nu te pui! Dacă vremurile pot fi influențate de noi, oamenii obișnuiți călăuziți de conducători luminați, în schimb vremea este imună la strădaniile noastre de a o face mai prietenoasă.

Capriciile acesteia ne-au pus la grea încercare și astfel am ajuns să fim mai atenți la prognozele meteorologice.

Formulări clare și sugestive de tipul „pe arii restrânse, local … temperaturile vor depăși …” au intrat în limbajul cotidian.

O pitpalacă, cititoare profesionistă de prompter căreia i se bulucesc gândurile la gură fără să treacă prin filtrul minții, de la o televiziune cu mare audiență al cărei director și principal realizator plescăie indecent după fiecare trei–patru vorbe, a vrut să iasă din monotonie. Sigură pe ea ne-a atenționat că: „Punctiform se vor înregistra cantități mari de apă”.

„Meteoroloaga” (corect meteorologa!) a folosit adjectivul „punctiform” ca adverb pentru a preciza locul unde se petrece  acțiunea de a înregistra, cu sensul de zonă restrânsă, limitată, mica, fără să știe că semnificația corectă este „Care are forma sau dimensiunile unui punct. De dimensiuni neglijabile.”

Și uite așa, o formulare stângace, bizară, aparținând unei românce care nu știe (și nu știe că nu știe!) limba neamului ei – „doina dorurilor noastre”, frânge orice logică.

Cum să plouă, frate, într-o zonă punctiformă și să se înregistreze și cantități mari de apă??!!

Din zbor – Limba română (VI)

scris de C. D. Mocanu

 Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”

Coana Joițica, ajunsă într-o dregătorie importantă, altfel damă bine, se afla într-un conflict public cu Cetățeanul (mai tot timpul) Turmentat.

Cum Joițichii îi place să se dea în stambă (nu în „stampe” așa cum este convins un „fabulos” comentator sportiv de la Radio România), se lasă ispitită și într-o bună zi apare la o televiziune pentru a ne împărtăși din experiența dumisale în a-și apăra onoarea încă „nereperată”. Sâcâită și stânjenită de întâmplările prin care trecea, Coana Joițica a declarat: „Nu mă simt confortabilă!”.

La auzul grozăviei, din reflex, reacția mea nu putea fi decât un comentariu licențios. Și a fost! Numai pentru urechile celor din familie aflați prin preajmă, oricum obișnuiți cu observațiile picante ale unuia crescut pe maidanele mahalalei natale.

Cu siguranță, Coana Joițica se gândea la starea lipsită de confort pe care încontrările cu Cetățeanul (mai tot timpul) Turmentat i-o produceau.

Doar că un limbaj sărăcuț și necunoașterea înțelesului cuvintelor au pus-o într-o situație penibilă.

În 1928, revista Albina îi îndemna pe români să citească și explicând foloasele acestui bun obicei, reproducea spusele unui preot învățat:

„Când mă rog, vorbesc eu cu Dumnezeu; când citesc, vorbeşte Dumnezeu cu mine.”

Joițica noastră, altfel damă bine, nu prea l-a încurajat pe Dumnezeu să-i vorbească. Se vede și e păcat!

Din zbor – Limba română (V)

scris de C. D. Mocanu

 Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”

Când Președinția României anunță vreo conferință de presă, toate mijloacele de informare în masă sunt cuprinse de agitație și bieții români își încordează atenția pentru a pătrunde înțelepciunea alesului găzduit în palatul din Dealul Cotroceniului.

Cu ceva timp în urmă, gazda și protagonista unui astfel de eveniment, doamna Mădălina Dobrovolschi (Pușcalău), persoană importantă, aflată de-a dreapta președintelui, ne-a vorbit apăsat și convingător despre câteva lucruri bune făptuite de România „ …. împreună cu douăzeci și unu de națiuni”.

Cum ați spus, doamnă consilier de stat și purtătoare de cuvânt? Douăzeci și unu de națiuni? Vai de mine!

Nu prea aveți habar despre acordul dintre un numeral cardinal compus (douăzeci și una) și substantivul feminin (națiune – o națiune, două națiuni) pe care îl determină!

Nu știți că numeralul cardinal are forme diferite, funcție de gen, numai pentru un (unu) – o (una), doi – două și compusele în care acestea sunt folosite: doisprezece – douăsprezece, douăzeci și unu – douăzeci și una?

Nu știți că numeralul cardinal, atunci când este legat de un substantiv nearticulat prin prepoziția „de”, are genul substantivului?

Corect, ar fi trebuit să ne spuneți: „ …. împreună cu douăzeci și una de națiuni”.

Eu, un anonim, am dreptul să nu știu și să greșesc. Dumneata, întâiul purtător de cuvânt, nu!

Din zbor – Limba română (IV)

scris de C. D. Mocanu

 Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”

Undeva, aproape de București, în preajma unui cunoscut aerodrom, s-a prăbușit un avion de mici dimensiuni. Mană cerească pentru televiziunile care vânează senzaționalul într-un fapt divers transformat în subiect de doi lei și de care trag (musai cu transmisii în direct) ca de un cal mort.

Cel trimes să inventeze o știre și să bată apa în piuă ne informează că reprezentanții autorităților „…. au venit la locul unde s-a prăbușit epava”.

Admițând că termenul „epavă” este folosit corect, conform înțelesului și semnificației lui, orice cunoscător de nivel mediu al limbii în care gândește se întreabă cum oare s-a ridicat epava de la pământ pentru a avea apoi ocazia să se prăbușească.

Pitpalacul aterizat în mijlocul câmpului, grăbit fiind să facă o știre, și-a lăsat mintea în redacție sau pe unde o mai adăpostește pentru a fi permanent odihnită. Cât despre știința de carte…! Dacă ar fi știut măcar unde să caute, ar fi aflat că epava este o „rămășiță a unui vehicul construit, amenajat și echipat pentru a pluti și a se deplasa pe (și sub) apă în scopul efectuării transporturilor de mărfuri sau de oameni, executării unor lucrări tehnice etc.”

Din zbor – Limba română (III)

scris de C. D. Mocanu

 Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”

„Un nume pe care tot mapamondul îl știe.” O slujitoare a microfonului a slobozit cu convingere această constatare.

Deși ar putea fi dezamăgită, o asigur totuși că mapamondul nu știe niciun nume. Deci nici pe cel lăudat de dânsa. Și asta pentru simplul motiv că máppa múndi este harta globului terestru, a Pământului.

Dealtfel aceasta, rod prin veacuri al minții luminate a unor învățați de geniu, este creditată de mulți dintre cei care au ca datorie de căpătâi cunoașterea limbii române, cu însușiri nefirești pentru un obiect.

Nu este o consolare. Este un semn de îngrijorare!

Din zbor – Limba română (II)

scris de C. D. Mocanu

 Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.”

Și-a făcut loc în spatiul public (presa scrisă și audio-vizuală dar mai ales „pă net”) o expresie cu parfum de vechi letopisețe: „Cu surle și trâmbițe.” Pentru a sublinia desfășurarea zgomotoasă, promovarea agresivă, amploarea, spectaculozitatea, fastul unor evenimente, sunt utilizate formulări de genul:

  • Stadionul a fost inaugurat cu surle și trâmbițe.
  • Partidul și-a lansat, cu surle și trâmbițe, programul.
  • Noul antrenor a avut parte de o primire cu surle și trâmbițe.

Gramatical, acestea nu ridică probleme. Ascund însă o capcană stilistică. Surla și trâmbița, amândouă instrumente de suflat, sunt cam același lucru – trompete, goarne. Altfel spus, este vorba de un pleonasm.

Cronicarii, cei care scriau în „limba vechilor cazanii”, au folosit și ei o expresie asemănătoare, doar că, spre deosebire de „cronicarii” contemporani, au făcut-o fără greșeală:

  • „Constantin Duca-Vodă au mers până la Udriu, tot domnește, din conac în conac, tot cu surle și dobe, încă și cu trâmbiceri leșești.”

[Neculai Costin, Carte pentru descălecatul dintîiu al Moldovei, în Letopisețile Țării Moldovei]

  • „… când au venit de la oaste la Iași, făcutu-i-au mare cinste și alaiu …. cu dobe, cu surle, ca unui hatman vestit.”

[Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei]

  • „Unde este hatmanul, ascultă și oștile mai bine, și alta, că are tobe și trâmbițe și se dă știre oștenilor la purces și la alte trebi.”

[Miron Costin, Carte pentru descălecatul dintîiu al Moldovei, în Letopisețile Țării Moldovei]

În concluzie:

  • „Cu surle și tobe!” – Așa DA!
  • „Cu surle și trâmbițe!” – Așa NU!

„Multe mai trage omul în viaţa lui şi în bună parte le trage pentru că nu ştie. De aceea s-au făcut şcoli, ca omul să-şi deschidă capul, să priceapă ce-i bine şi ce-i rău şi să trăiască omeneşte.”

Niciodată nu-i târziu! Aviz „greșiților noștri”!