despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Pe Piedone încă nu l-a văzut nimeni la treabă

Cîteva luni locurile de joacă au stat cu lacăt pe ele; acum s-au redeschis.

Vremea-i frumoasă: cum să-i ții pe ăia mici departe?

Tot ce poți face – și nici nu ți se cere altceva, ca primărie – e să asiguri paza și curățenia.

Hai să vedem cum asigură Primăria Sectorului 5 curățenia-n locurile de joacă:

Ce spălat pe jos, ce igienizat aparate? Nici măcar nu s-a mai dat strîns mizeria adunată de luni de zile!

Ca să fie bezna din noaptea minții și mai adîncă, ne aducem aminte că astă toamnă, după ce locurile de joacă au fost închise, în fiecare zi venea o echipă care… mătura… spăla… și… golea coșurile de gunoi.

Locurile de joacă trebuie să aibă cît mai puțin plastic

Zilele astea se reface de tot locul de joacă din parcul dintre Kiseleff și Aviatorilor. Văzînd evoluția lucrărilor și aparatele ce s-au montat, mi-am dat seama că în ultimii ani am avut un regres important în acest domeniu.

Vedeți voi, pe la mijlocul anilor 2000 s-au făcut – în multe locuri din București – locuri de joacă cu aparate construite din materiale calde, frumoase, plăcute, superioare. Lemn, sfoară, metal strălucitor – cît mai puțin plastic. Colorate puternic, frumos; cu aparatele răsfirate, pentru ca să se-nvețe copiii să nu se calce-n picioare (pe de o parte) dar și să împartă folosirea lor (pe de altă parte).

Așa e firesc să se construiască locurile de joacă: nobil, elegant și simplu – fiindcă, să știți, copiii își dau seama de lucrurile frumoase și de calitate: le preferă, le caută, le pricep superioritatea.

Firește, în tot acest timp, s-au montat și o droaie echipamente exclusiv din plastic, unele chiar deloc rele;  văzîndu-le însă, îți dai seama pe loc de diferențe: aparate care nu rezistă utilizării, culori șterse, prea pastelate și – din lăcomia și prostia primăriilor – îngrămădeală mare.

… iar acum, în București, nu se construiesc decît locuri de joacă din plastic – și asta e o mare greșeală.

La „Cocoșu’ Roșu”

Din vechea autostradă a Piteștiului te lași în dreapta, alegînd ieșirea spre Ulmi; numaidecît (după ce treci de cîteva hectare de hale de mărfuri și depozite logistice) vine localitatea aparținătoare zisă Ghionea. Ai ajuns.

Ferma asta – că fermă e, „Cocoșu’ Roșu” – e un loc plăcut: liniște-n cîmp, vaci, capre, cai, porci și – dacă n-ai chef să te dai cu căruța – prilej de trîndăvit la umbră, cu burta plină.

Fiindcă are și restaurant, ba chiar și un magazin strașnic cu fel de fel de bunătăți produse acolo: zacuscă, dulceață, cașcaval, brînză, iaurt, cîrnați, pastramă, carne – și altele.

Bunînțeles, copiii se-aleargă prin livadă, cască gura la animale ori se bucură de locul de joacă: pentru ei e distracția la „Cocoșu’ Roșu”.

Diferența față de alte locuri dintr-astea unde ajung familiile e, însă, mîncarea: aici nu se găsesc aiureli fără nici un dumnezeu, cum ar fi „puiul Shanghai”…

Friptura e friptură, cîrnații-s cîrnați, iar cartofii prăjiți nu-s doar prăjiți… îs și cartofi.

Chiar e mișto aici, la „Cocoșu’ Roșu”.

acum se vede și mai frumos

Primăria Sectorului 5 – știți – a amenajat locul viran de la intersecția Rahovei cu Trafic Greu. Deloc un lucru rău; doar că locul de joacă a fost pus drept înspre stradă, ca să stea copiii și cei ce-i însoțesc în gălăgie, praf și fum.

Iată și o „rezolvare“:

… un gard bălțat. Culmea! – nu scrie pe el nici numele primarului, nici vreun slogan scîrbos, ca-n alte părți.

să se vadă frumos!

… să vedem ce și cît are-n cap o primărie cînd face un parc!

Iată-ne la intersecția Rahovei cu Trafic Greu, unde a fost amenajat locul viran ce urîțise mai bine de trei decenii zona.

Avem, azi, un părculeț cu fîntînă, bănci, loc de joacă… și chiar e o bucurie, fără glumă. Alături de celelalte zone valorificate în ultimul an în sectorul 5 (Malcoci, George Coșbuc vizavi de fosta fabrică de bere, Trafic Greu cu Năsăud, Ferentari cu Doina) e un cîștig pentru oameni.

Doar că…

Cine s-o fi gîndit ca locul de joacă trebuie pus înspre șosea?

O fi el împrejmuit cu gărduț, ca să nu iasă copii-n fața mașinilor, dar copiii și cei ce vin cu ei trebuie să stea în zgomot, miros de gaze, praf și să mai fie și expuși oricui trece pe-acolo.

Nu așa se face treaba.

Un loc de joacă nu se trîntește așa, oriunde și oricum. Lumea a uitat, dar pe la sfîrșitul anilor ’90 primarul Chiriță (tot din sectorul 5) făcuse un loc de joacă în mijlocul bulevardului, pe scuarul verde de pe 13 Septembrie de lîngă Marriott; noroc că n-a durat mult.

la „Edenland”

Ieeei, frumos loc! Frumos de tot.

Din Balotești te lași într-o parte, peste lacul Săftica, și mai mergi olecuță – nu poți zice că-i la capătul lumii, da’ cam e nevoie să te duci aici cu mașina ta; fiindcă autobuzul preorășenesc care trece cînd-cum prin cătun te lasă cam depărtișor.

E-n pădure – o lizieră tînără, curată, cu alei mari – și are de toate. Loc de joacă, biciclete, cai și căluți, ba chiar și cîteva animale-n cușcă, cam cîte țineau și Cămătarii.

Și mai are o droaie de trasee prin copaci: frînghii peste tot; într-o zi bună ți se pare că-s mai mulți copchii pe deasupra ta decît printre picioare.

Cu toate astea, nu-i un loc obositor; ba chiar are destule cotloane liniștite.

Și, bunînțeles, restaurant; mese; foișoare; tot ce-ți trebuie ca să stai aicea o zi-ntreagă… ba chiar și peste noapte.

Nu poți zice că-i scump; dar, cum am zis, nu-i chiar pentru toată lumea.

Și mai zic o dată: frumos loc.

5 locuri de joacă

Bucureştiul ultimilor 10 ani s-a mai civilizat în privinţa locurilor de joacă pentru ăi mici. Au dispărut toboganele ruginite, nisipul plin de chiştoace a-nceput să fie înlocuit cu prietenosul tartan, şi se vede că e un pic de grijă atît pentru siguranţa, cît şi pentru distracţia copiilor. Da! e un început de bine.

…am mers în destule locuri de joacă şi-n destule parcuri (exceptîndu-le, datorită depărtarii de casă pe cele din sectoarele 2, 3 şi 6). Uite că pot să fac un fel de top personal.

Şi încep cu Castelul din Parcul Izvor:

… cred că e cel mai reuşit loc de joacă din Bucureşti. E şi mare, e şi gîndit bine; e şi făcut bine. A fost inaugurat acum doi ani şi s-a păstrat bine – e drept că au fost furate mai toate leagănele, însă. Ce e bine aici e că nu e aglomerat; în vecinătate nu e multă lume. E accesibil prin staţia Izvor; vin şi oameni din Militari şi din sectorul 5. Copiii pot alerga în siguranţă şi – chiar dacă locul e în aer deschis şi nu sînt garduri – nu-i pierzi uşor din ochi. Seara e cam neluminat. Nu are nici o sursă de apă – ceea ce e nasol. Vara e de mers doar după 7 seara, nu e nici un pic de umbră. Firma producătoare este suedeză – Hags; foarte bună!

Parcul Lumea Copiilor

… sau Parcul lui Piedone; peste un an se va uni cu Orăşelul Copiilor şi va rezulta o nebunie. E un parc mare, sigur şi bine întreţinut; obositor prin lipsa stilului, totuşi. Se poate parca atît sus, cum intri pe lîngă Mc Donald’s-ul de la Brîncoveanu şi mergi prin partea Mărţişorului; se poate parca şi pe la Polivalentă; se poate parca şi jos, la poalele dealului. Aici e un loc de joacă inaugurat anul trecut:

– un tobogan înalt şi cu multe tuburi. Este aglomerat şi uneori vin şi ceea ce numim familii de cocalari; dar copii se joacă fără treabă. E cam obositor să-i ai mereu în vedere, însă: din punctul ăsta de vedere, nu prea e ergonomic – dacă ăsta o fi cuvîntul. Este şi apă – cel puţin de spălat mîinile.

Recent, sus pe deal s-a mai făcut unul:

Este, cu siguranţă, unul dintre cele mai reuşite locuri de joacă de suprafaţă medie din oraş. E şi frumos, e şi echilibrat în ceea ce priveşte amplasarea toboganelor, tuburilor şi scărilor. Îmi place că are un singur acces, aşa că nu prea ai cum să te pomeneşti că ăia mici o iau razna. Doar că nu prea e umbră, însă. În Parcul Copiilor locurile de joacă sînt produse în Turcia; nu egalează fiabilitatea celor suedeze, dar sunt rezistente şi sigure.

Parcul Bordei

Nu e un parc mare, dar e drăguţ. Avem aici un loc de joacă foarte bogat!

… asta e şi problema; e prea bogat. Nu cred că se plîng copiii că au prea multe tobogane, prea multe tuburi, prea multe leagăne – doar că toate astea sînt mult prea înghesuite. E cam prea năuceală, e cam prea multă încurcătură. Pe cei mai mici îi poţi pierde din ochi imediat; nici nu ştii prin ce capăt de tub o să iasă! Locul de joacă are şi un acces direct din stradă, ceea ce nu e bine: căci poarta stă deschisă mereu. Vin aici locuitorii din Primăverii şi Aviaţiei; nu prea ai cum să ajungi cu transportul public (doar cu 301.) Restul lumii care ajunge prin zona de nord se opreşte în Herăstrău: şi acolo sînt locuri destul de reuşite, dar care au nisip sau pietriş pe jos. Nu ştiu dacă locul de joacă de la Bordei are sursă de apă; ştiu că e şi el turcesc, şi că e foarte bine întreţinut.

Parcul Kiseleff

… între şoselele Kiseleff şi Aviatorilor este unul dintre cele mai aerisite locuri de joacă pe care le-am văzut la noi:

Aici copiii au cum să alerge! Din păcate, nu prea sunt multe aparate – şi chiar şi alea care sînt, sînt pentru cei mai mititei, parcă. Dar umbra copacilor înalţi, aerul plăcut şi liniştea sînt inegalabile. Nu e un loc de joacă prea accesibil, ceea ce-l face căutat de cei care nu prea vor să se amestece cu ceilalţi – ştiţi ce vreau să zic. De parcat, nu ştiu ce să zic; cred că pe Ion Mincu e singura soluţie legală. Sursă de apă nu e chiar la îndemnîna. Aparatele sunt tot suedeze – Hags – şi s-au păstrat destul de bine de vreo 2-3 ani încoace.

Corabia de la Sebastian

… e locul să vorbesc şi de ce poate oferi sectorul 5 copiilor – şi nu e atît de rău:

… e aglomeraţie mare aici! Dar locul face faţă cu succes. Corabia are ceva ani de cînd… navighează. E produsă de firma finlandeză Lappset şi e îngrijită cît de cît bine. E un loc de joacă reuşit, dar – repet – foarte aglomerat: fiindcă e într-un cartier aglomerat; şi cu problemele lui. Ca minus mare, multe păsări dorm pe catarge – şi e găinaţ pe jos uneori. Apă, parcă se găseşte pe undeva.

Hai! La joacă!