La sfîrşitul lui Mai am fost – pentru cîteva zile – în Londra. O plecare amînată cu mai bine de-o lună din cauza norului vulcanic, o plecare pusă sub semnul întrebării din cauza grevei personalului de bord al B.A. şi pînă la urmă o plecare cu un ocol prin Varşovia. Pîn-la urmă, o plecare care a avut loc, şi asta contează.

De cînd mă ocup de Simply Bucharest am început să privesc locurile în care merg tot mai puţin ca turist. Mă pomenesc trecînd pe lîngă catedrale – uitîndu-mă după capacele de canal. Îmi dau seama că habar n-am ce minunăţii am văzut – dar ştiu că mi-am făcut o idee despre transportul public, despre trafic, despre civilizaţia publică; îi zice, cred, deformaţie profesională.

Acuma, sincer vorbind, toate oraşele civilizate se aseamănă între ele. Fiecare oraş necivilizat, însă, e necivilizat în felul său; şi trecînd peste parafraza la Tolstoi, ne dăm seama că mari diferenţe în ceea ce priveşte felul în care funcţionează orice oraş mare occidental nu sînt. Cu toate astea, Londra e un pic altfel, e altceva, nu? Chiar şi pentru că trebuie să te uiţi în cealaltă parte atunci cînd treci strada.

Păi să-ncepem, deci. Londra e un oraş grozav, mi-a plăcut, dar acum n-o să scriu vreun alt ghid nefolositor ori vreun articol ce vrea neapărat să aibă haz; ci doar aşa, un articol despre cum am văzut eu Londra…

Spre Londra, aşadar!

Ziceam că am ajuns niţel ocolit, trecînd şi prin Polonia prietenă – greu încercată de inundaţii în acea perioadă. Bag-sama că pentru polonezi un drum în Anglia e cam ca un drum în Italia ori Spania pentru români, aşa că ei se poartă în avion cam ca noi; un sfert dintre ei erau deja uşor beţi pînă la destinaţie. Pe liniile aeriene polone se bea bine, chiar şi pe distanţele scurte: vin, bere şi tărie – la alegere! Mai erau şi vreo zece viteji care plecau într-o expediţie în Australia – aveau fel de fel de gadgeturi bărbăteşti inutile la ei, bocanci, pălării şi ceasuri cît o conservă de pate de ficat la mîini şi cîteva sticle de whisky din care şi-au făcut curaj tot drumul.

Aproape de Londra

… la vreo 30 de kilometri de Londra e Heathrow; mare aeroport! Cred că mergi pe jos prin el, de la ultima poartă a fiecărui terminal pînă la ieşire, aşa, vreo trei kilometri; şi-s patru terminale de-astea; zici că nu se mai termină şi că n-o să mai apuci să vezi lumina naturală a zilei vreodată. Lîngă Heathrow s-a nimerit să şi stau –  şi o chestie foarte mişto acolo (pe care nu ţi-o spune nimeni) e că transportul public e gratuit pînă la orice hotel din zona aeroportului. Zic că nu ţi-o spune nimeni, pentru că sînt şi autobuze-navetă ce deservesc special hotelurile, şi taxiuri; dar v-o zic eu, pentru că Londra e scumpă şi un autobuz-navetă îţi ia 4 lire, iar un taxi cel puţin 10…

Înspre Londra

Da, Londra e scumpă, şi transportul e scump. De la Heathrow poţi lua un tren expres pînă la Paddington, cu care faci un sfert de oră şi plăteşti vreo 16 lire; dar poţi lua şi metroul, dragul lor tub, cu care – hîţa-hîţa – faci cam o oră pînă oriunde-n centru, şi te costă doar 4 lire… Ăl mai bun lucru-n Londra (dacă ai de stat cîteva zile) e să-ţi faci un abonament săptămînal care acoperă toate zonele de transport şi cu care te poţi da cu metroul, autobuzul, ba chiar şi cu trenurile sub-urbane. Şi abonamentul ăsta face vreo 50 de lire – dar eu l-am folosit cu vîrf şi îndesat.

Transport la Londra

Transportul lor se apropie de ideal, zic eu. Autobuze-n stînga şi-n dreapta, metrou peste tot, taxiuri şi iar taxiuri – nici că ai nevoie de maşina ta, ai zice. Un tren de metrou face cam două ore de la un capăt la altul al unei magistrale şi te cam plictiseşti pe drum, e adevărat, dar există…

… presa engleză

Într-un ziar englezesc se scriu mai multe lucruri decît scrie toată presa noastră centrală într-o săptămînă. Un ziar gratuit are, la Londra, cel puţin 80 de pagini. Nu ştiu dacă au ziarele atît de stufoase pentru ca să aibă oamenii ce citi dimineaţa în trenuri şi metrou, sau dacă englezii au extins atît de mult reţeaua de trenuri şi metrou tocmai pentru că oamenii n-aveau cînd altcîndva – decît în drum spre lucru – să citească ziarul de dimineaţă. Citesc – pe net – presa engleză de ani de zile şi îmi place tare mult; presa scrisă, însă, e perfectă: cînd vezi un ziar de 120 de pagini, scris cu litere mici, cu margini albe de doar un centimetru, îţi dai seama ce lucru grozav e un ziar, şi de lupta de a băga cît mai multe ştiri, reportaje, fapte pe o foaie de hîrtie!

M-am uitat puţin şi la televizor şi am ascultat ceva posturi de radio; destul de plictisitor. Reclamele – cel puţin la tv – făceau mai toate referire la Cupa Mondială şi la cît de mult mîncatul de napolitane, făcutul de asigurări, luatul unui credit, cumpăratul de cîrnaţi, epilatul, spălatul cu detergent şi vorbitul la mobil îi va ajuta pe băieţi să cîştige toate meciurile.

Londra…

Cu siguranţă n-am înţeles nimic din oraşul ăsta, dar de plăcut, mi-a plăcut. Tamisa e ditamai fluviul, autobuzele înalte de patru metri jumate trec vîjîind pe lîngă tine, Piccadilly Circus e-n realitate mic şi puchinos… dar să le luăm pe rînd; încet-încet.

Pe lîngă Londra

Finc-am stat la Heathrow, m-am plimbat oleacă şi prin împrejurimi; ăl mai aproape loc era Hounslow, un soi de comună-orăşel atît de tipic englezesc încît jumate din magazine vindeau mîncare indiană şi cealaltă jumate poloneză.

Englezii

Care englezi? e-ntrebarea. Am văzut tare puţini, şi cei care arătau a englezi mergeau cu bicicleta şi alergau prin parc. În rest, negri, indieni şi pakistanezi, polonezi şi mulţi turişti; în metrou am dat însă peste un gentleman care arăta a englez adevărat – dar care, dînd locul unei babe – a-nceput să mormăie: I am european, me! I have culture! Naiba să mai ştie care-i englez şi care nu – mi-am zis atunci.

Ce-am văzut eu în Londra

M-am nimerit în Londra taman în ziua în care Regina îl ungea pe David Cameron prim-ministru; tot oraşul era, fireşte, blocat. Lumea căsca gura, erau parade, fanfare, cai şi poliţişti peste tot; străzile erau închise, dar din loc în loc, printre gardurile de securitate, era cîte o breşă – pentru că în Londra sînt foarte mulţi oameni care fac jogging şi care au traseul lor stabilit de pe vremea lu’ Margaret Thatcher; nimeni, nici Regina, nu ar îndrăzni să se pună în drumul unui englez care face jogging.

Monarhia

… unul dintre lucrurile pe care trebuie să le ştiţi despre mine este că sînt republican – de cînd mă ştiu. Am crezut că aflîndu-mă în Anglia o să mi se rupă sufletul, dar adevărul e că nu m-am sinchisit prea tare. E drept  că şi Anglia s-a mai emancipat în ultimii ani; nu mai e nevoie să îngenunchezi cînd trece vreun lord prin faţa ta sau ceva în genul ăsta, slavă Domnului!

Cultura

M-am fîţîit prin centrul oraşului o mulţime şi am mers cu metroul o grămadă – şi am văzut că Londra e plină de afişe şi de postere cu fel de fel de spectacole; la ei e de mare preţ musicalul – englezii sînt în stare să facă musical din orice: din editorialul din Times, din creşterea taxelor, din deversarea petrolieră din Louisiana. Fiecare musical e de strălucitor şi minunat, însă 90 la sută din musicaluri nu apucă o a doua stagiune. Cînd m-am dus în Hounslow, m-am simţit ca acasă: peste tot erau afişe cu concertul extraordinar al lui Babbu Maan.

Tubul

Metroul, deci, e grozav, dar e vechi. Magistralele şi staţiile vechi se vede că-s vechi; scările şi căile de acces sînt mici şi întortocheate rău. Cînd te nimereşti în vreo staţie în care se-ntîlnesc vreo trei magistrale, ai pus-o: ai de urcat vreo zece rînduri de scări rulante; îţi ia un sfert de oră să ieşi la suprafaţă. Da’ metroul e grozav, chiar e; şi gîndit cu mare deşteptăciune. Te descurci de minune în metrou şi nu te rătăceşti.

Autobuzul

Autobuzul londonez e o chestie! Nu văd cum s-ar putea folosi altundeva, dar lor li se potriveşte. Călătorii care merg mai mult stau la etaj, cei care merg cîteva staţii stau la parter; autobuzele, fiind foarte scurte, sînt foarte manevrabile şi ocupă puţin loc în trafic – şi mai ales, în ele încap mulţi oameni. Altfel, fac un zgomot teribil, mult mai mare decît orice autobuz hîrbuit de-al nostru şi merg destul de smucit – şi mai ales dacă stai sus, la-nceput ţi se pare că o să loveşti toţi copacii şi semafoarele.

Trafic, străzi…

Londra, cît am văzut-o eu, e aglomerată. Benzile de circulaţie sînt mai înguste şi maşinile trec la zece centimetri de trotuar. Pe benzile dedicate autobuzelor nu se bagă, fireşte, mai nimeni. E plin – dar plin! – de taxiuri. După vreo două zile te lămureşti şi că trebui’ să te uiţi întîi în dreapta cînd traversezi, dar de condus, cred că-i bine să-ncerci la ţară pentru-nceput. Ziceam şi eu c-aş încerca, da’ m-am lăsat repede păgubaş. Pare ciudat, dar străzile sînt destul de desfundate, peticite şi pline de denivelări…

Zgomot, lucrări

Londra e zgomotoasă rău. Autobuzele fac urît de tot, taxiurile au motoare diesel foarte gălăgioase, şi-n plus se lucrează mult: se sapă, se pun cabluri, se asfaltează, se construieşte, se repară…

Turistic

Londra nu-i neapărat prietenoasă cu turiştii; sînt puţine hărţi publice, dar cumva te descurci. Nu-i nici uşor să-ţi planifici traseele dacă vrei să mergi cu mai multe mijloace de transport în comun; cu toate că staţiile de autobuz au panouri informative foarte bune, nu suprapun schemele tubului cu cele ale traseelor de suprafaţă – dar nici nu te pierzi. De fapt, cea mai ciudată chestie e că eşti tentat mereu să iei autobuzul în direcţia opusă.

Londra e tare frumoasă. E plină de statui, monumente, memorialuri – după vreo oră nici nu mai bagi în seamă pe toate. Ziceam că Piccadilly Circus e dezamăgitor de mic – nu te impresionează mai mult decît intrarea spre Lipscani de la magazinul Bucureşti; dar nu ai cum să te superi pe chestia asta. Ai ce vedea, chiar ai. Te izbeşte puzderia de clădiri administrative cu fel de fel de firme pompoase: nu’ş ce office care se ocupă de comerţul cu nu’ş ce fostă colonie, nu’ş ce building în care se pun la cale relaţiile financiare cu restul lumii – chestii de genul ăsta. Eu nici nu cred că englezii chiar iau în serios afacerile astea – dar pentru că dau atît de bine şi impresionează atît de mult, plătesc nişte oameni să intre şi să iasă mereu cu hîrtii din clădirile astea.

Civilizaţie

Londra e un oraş care funcţioneză eficient fără mare obstinaţie. E curat – dar coşuri de gunoi rar găseşti. Se fumează puţin pe stradă, deşi e interzis să fumezi în locurile închise. O să pun două poze, pentru că trebuie să le vedeţi – şi n-o să mai zic altceva; decît că binecuvîntat e locul unde un anunţ public e scris aşa cum trebuie!

Mîncare…

Odată-n plus, Londra e scumpă – şi la capitolul ăsta. În plus, nici n-am găsit neapărat ceva care să mă-ncînte; peste tot dai de lucruri rapide şi gata-făcute, de-ţi vine să manînci doar la Mac. Dacă rămîi fără bani, sînt peste tot supermarketuri şi minimarketuri Tesco şi M&S – îţi umpli burta de-acolo, ce să faci?

Băutură

Englezii o cam trag la măsea – şi se vede. Nu cred că-i o problemă să te duci la vreun interviu puţin afumat – dacă asta-ţi dă mai multă-ncredere-n tine. La orice oră dai peste oameni care arată ca şi cum au ieşit să ia niţel aer proaspăt şi să-şi limpezească creierii.

Ce-ar mai fi de zis?

Am văzut Londra în multe feluri; m-am bucurat s-o vizitez în timpul săptămînii, am văzut-o la orele dimineţii, cînd toată lumea se duce la muncă, am văzut-o în afara orelor de vîrf, am văzut-o la prînz, am văzut-o cînd pleacă oamenii acasă şi se opresc pentru o bere-două în vreun pub, am văzut-o seara… am căscat gura la palate, la soldaţii cu ciufurile alea caraghioase, m-am suit în toate autobuzele care tăiau centrul, am mers vreo 120 de staţii cu metroul, m-am plimbat prin parcuri şi pe lîngă Tamisa (care-i mare, mare rău!), am încercat să-mi dau seama de felul englezilor… Am avut noroc să găsesc Londra pe-o vreme tare frumoasă, şi să mă pună pe gînduri felul în care se-mbracă oamenii acolo: spre deosebire de noi, care ne-mbrăcăm avînd grijă să nu ne fie frig dimineaţa şi seara, ei se-ngrijesc mai degrabă să nu le fie prea cald în timpul zilei.

Înapoi acasă

Am regăsit Bucureştiul în inima nopţii; văzîndu-l de deasupra mi-a fost tare drag. M-am dus să-mi iau maşina de unde-o lăsasem şi am condus încet prin oraşul liniştit şi cald, şi mi-am dat seama că orice-aş face, n-am cum să-mi scot oraşul ăsta din suflet, fir-ar să fie!