despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Vitan – felurimi (IV) Ce mâncau măcelarii? (I) – actualizare

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Povestea ce va să vină se întemeiază mai întâi pe documente. Ea este despre evenimente, fapte, întâmplări, pe care le-am trăit și despre oameni pe care i-am cunoscut, așa cum s-au păstrat în memoria și în însemnările mele. 

„Celui căruia nu-i place să mănânce carne, nu-i place, de fapt, să mănânce nimic.” G. K. Chesterton – Scriitor englez

Mă trag dintr-o familie numeroasă şi cunoscută de măcelari, aşezată în mahalaua Vitanului la începutul anului 1920. Bunicul, născut şi crescut în Raion (strada Cezar Bolliac nr. 9) s-a însurat degrabă şi cum numărul copiilor se mărea de la un an la altul (ajungând în final la zece), a simţit nevoia să-i scoată din spaţiul limitat al unei străzi „domneşti”, de oraş şi să le ofere mai multă „lărgime” pentru a copilări în libertate.

Ce loc putea fi mai nimerit decât mahalaua Vitanului, dincolo de calea Dudeşti, pe o stradă care atunci se croia în lunca Dâmboviţei, între grădinile din dosul Bisericii Târcă? În plus se apropia la o aruncătură de băţ de Abator, locul lui de muncă.

Aşezarea dezvoltată în jurul şoselei Vitan, adică între intersecţia cu Mihai Bravu (fosta barieră Vitanu) şi Moară (pod Dâmboviţa – fosta moară de apă Vitan), mulţi ani integrată în cătunul Vitan, parte componentă a comunei suburbane Dudeşti Cioplea, şi-a întemeiat devenirea întru bunăstare pe două actvităţi: grădinăritul şi măcelăria.

Scurtă incursiune istorică

În monografia Istoricul Sfintei Biserici „Înălţarea Domnului” numită „Târcă” din capitală, publicată în 1932 de Institutul de arte grafice „Tiparniţa”, str. Dr. Istrate nr. 10, Bucureşti, preotul Dimitrie Micşunescu (1893–1982) descrie astfel locul pe care l-a iubit şi slujit cu devotament timp de aproape şaizeci de ani, din 1 noiembrie 1923 până la trecerea sa la Domnul:

„La marginea oraşului Bucureşti, în partea de Sud–Est, este aşezat cartierul Târcă–Vitan, scăldat primăvara în ninsoarea înfloritelor grădini, care îşi întinde în stânga Dâmboviţii cum şi în dreapta satului catolic Cioplea lunca prefăcută în nesfârşite straturi de grădinărie. În faţă, spre dreapta se întinde mahalaua Foişorului, la stânga mânăstirea Văcăreşti – azi temniţă – iar pe deal în stânga Dâmboviţei nu tocmai în mijlocul cartierului lîngă via de pe terenul proprietarului Themis Doncos, este aşezată biserica cu hramul „Înălţarea Domnului” pronumită „Târcă”, cu zidurile roase de vremuri şi turla-i subţiratecă întocmită în loc de priveghere pentru pândarii viilor ce acopereau colina. …. În multe din văile ce înconjoară mahalaua Târcă şi care altădată erau acoperite cu apă, acum o impresie foarte plăcută face marea de verdeţuri, cultivată şi necultivată, din imensele grădini private. Cele dintâi verdeţuri şi legume ce ies primăvara, sunt numai din acele grădini.”

Dumnezeu a binecuvântat această margine de Bucureşti şi a dăruit-o cu grădini, vii şi livezi dar şi cu apa care să le hrănească. Restul au făcut oamenii!

„Gazeta municipală, anul VI, nr. 273 din 16 mai 1937” publica în pagina „Informaţiuni”, la rubrica „Preţurile de en gros la Halele centrale Obor” numele grădinarilor producători care aprovizionau această importantă piaţă. Borţică, Balaurea, Colibăşeanu, Tănase şi Mihalache erau din Vitan!

 

◊◊◊◊◊

Începuturile meşteşugului măcelăriei şi ale comerţului bucureştean cu carne sunt localizate în alte zone ale oraşului. Animalele erau sacrificate de către măcelari în oboarele lor aflate lângă apa Bucureştioarei, în mahalaua Scaunelor Vechi. „Scaunele”, adică buştenii pe care se tranşa şi se tăia carnea, constituiau chiar piaţa unde se comercializa acest produs alimentar.

Descriind mahalalele bucureştene, G. I. Ionnescu–Gion, în „Istoria Bucurescilor”, Stabilimentul grafic I. V. Socecu, str. Berzei, nr. 59, Bucuresci, 1899, ne lasă mărturie:

„Mahalaua Săpunarilor sau a Scaunelor Vechi este una din vechile mahalale ale oraşului. Documentele Arhivelor o pomenesc încă din anul 1609 din vremea lui Radu – Vodă Şerban, de când stăpânea pe acolo Cernica Vornicul. Acte din anii 1628, 1675, 1695 ne-o arată populată de o parte de neamuri boiereşti ca Merişanii, Lămoteştii, Isvoranii, Popeştii iar de altă parte de măcelarii Bucurescilor care, pe lângă malurile gârliţei Bucureştioara, îşi aveau scaunele lor de carne”.

I se mai spunea şi mahalaua Măcelarilor aşa cum apare într-un act din 1 iulie 1695 dat de „noi oroşanii, carii sântem… vecinii locului unchiaşului Stănilă din mahalaua Măcelarilor”.

În timp, „Scaunele” s-au mutat din zona Universităţii de azi, spre răsărit, cam pe unde se află actuala stradă Scaune, în spatele Spitalului Colțea. G. I. Ionnescu–Gion notează în lucrarea menţionată că mahalaua „a fost cumplit pârjolită la 27 februarie 1739 de un foc care a distrus vreo 40 de scaune de măcelari şi-n urma căruia poate, scaunele s-au mutat lângă Dâmboviţa. Totuşi, la 1769, măcelarii mai aveau pe aci oboare de vite”.

Organizați în breaslă, plătitori de dări, au continuat să-și practice negoțul în același loc. Dreptul lor asupra acestuia a fost întărit printr-un hrisov domnesc care stabilea și reguli pe care erau obligați să le respecte. Hrisovul este cuprins în Istoria românilorŭ, Cursŭ făcutŭ la Facultatea de litere din Bucuresci de profesorŭ V.A. Urechiă:

La lét dela zidirea lumeĭ 7284, iar dela mântuirea eĭ 1776, … Dumitru vătafulŭ breslei măcelarilorŭ din Bucurescĭ, împreună cu lude 32 Măcelarĭ, a scris jalbă Domnului Alexandru Ipsilante Vvd. cum-că până la o vreme fórte bine şi cu bună orînduială s’aŭ păzitŭ tagma acesteĭ bresle, în loculŭ lorŭ celŭ strěmoşescŭ, unde sunt scaunele de carne cele vechĭ ce este întru dînsulŭ pentru vîndzarea de carne, iar dela o vreme încóce stricâdu-li-se orânduiala lorŭ cea din vechime, mulţĭ din ómenĭ aŭ începutŭ de sineşĭ, a deschide scaune de vîndŭ carne care pe unde le este voia, dintru a cărorŭ pricină nu potŭ păzi nicĭ poruncile ce li se daŭ pentru îndestularea obşteĭ oraşului acestuia.

Dumné-lorŭ boerĭ Epitropĭ aĭ trebilorŭ obşteĭ …. aŭ însciinţatŭ Domnieĭ mele, cum-că jalba le este adevěrată şi cererea cu cale; dreptŭ aceea dat’am Domnia mea acestŭ hrisovŭ alŭ Domnieĭ mele …. şi hotărîmŭ ca să aibă a se ţiné şi a se păzi precum maĭ josŭ arétă.

Loculŭ pe care sunt scaunele de carne cele vechĭ fiindŭ alŭ lorŭ strămoşescŭ, într’adinsŭ pentru vîndzarea de carne, să fie şi de acum înainte nestrămutaţĭ dela acelŭ dzisŭ locŭ.

Dobitócele să nu le înjunge şi să le jupóie în loculŭ de mai sus dzisŭ, a se face scărbiciune şi putóre, ci să aibă a ţine pentru tăiarea dobitócelorŭ douě séu treĭ salhanale aiurea la apă curătóre, însă afară din Bucurescĭ şi de acolo să aducă carnea curată gata la scaune ca să o vîndză.

Vătăşia acestuĭ rufetŭ după vechiulŭ obiceiŭ să aibă a se păzi şi de acum înainte, adecă toţĭ ceĭ din sus numiţiĭ măcelarĭ, carĭ acum s’aŭ alesŭ a fi rufetŭ la acéstă bréslă, să fie supuşĭ vătafuluĭ lorŭ la toté celea ce-ĭ va pověţui, şi le va da poruncă pentru a obştieĭ îndestulare, şi pentru orênduiala rufetuluĭ lorŭ. …..

Brésla acésta să fie datóre a griji din vreme, să aibă dobitóce din destulŭ pentru câtă sumă de carne se cheltuesce pe anŭ, ca să fie oraşulŭ în tótă vremea fără de lipsă, şi încă să fie datóre a vinde carne bună, grasă de o potrivă, să mănânce şi bogatulŭ şi sěraculŭ, iar pentru preţulŭ cărneĭ după vremĭ, cum va fi cumpěrătórea dobitócelorŭ aşĭa cu cişniŭ se va face nartŭ şi după acela să vîndză, iar nu într’altŭ chipŭ.

Afară dintr’aceştĭ lude 33, măcelariĭ de maĭ sus numiţĭ, nimenĭ altulŭ să nu fie volnicŭ a deschide scaunŭ să vîndză carne fără scirea şi voia vătafuluĭ şi a rufetuluĭ.

Pentru ca să se păzéscă acéstă orênduială în tótă vremea nestrămutatŭ, am întăritŭ hrisovulŭ acesta, cu însěşĭ credinţa Domnieĭ mele Iω Alexandru Ipsilante Vvd. Şi cu credinţa prea iubiţilorŭ fiĭ şi Beizadele a Domnieĭ mele Constantinŭ Vvd., Dumitraşco Vvd., şi cu totŭ sfatulŭ cinstiţilorŭ şi credincioşilorŭ boerilorŭ ceĭ marĭ aĭ Divanuluĭ Domnieĭ mele: Panŭ Toma Creţulescu Vel Banŭ, Nicolae Ştirbeiŭ Vel Vorn. de Ţéra-de-sus, Badea Ştirbeiŭ Vel Vornicŭ de Ţera-de-jos, Ştefanu Mişoglu Vel Spăt., Nicolae Brâncovénu Vel Vistierŭ, Scarlatŭ Caragea Vel Postelnicŭ, Manolache Brâncovénu Vel Clucerŭ, Scarlatŭ Manu Vel Comisŭ, Nicolae Filipescu Vel Paharnicŭ, Constantinŭ Ghica Vel Stol., Ştefanŭ Cioranu Vel Slugerŭ, Constantinŭ Vel Pitarŭ, şi Ispravnicĭ, Ioanŭ Iuliano Vel Logofětŭ, George Mavrocordatŭ 2-lea Logofětŭ; şi s’au scrisŭ hrisovulŭ acesta întru alŭ doilea anŭ alŭ Domnieĭ mele aicĭ în oraşulu scaunului Domnieĭ mele Bucurescĭ, la lét dela zidirea lumeĭ 7284, iar dela mântuirea eĭ 1776, luna luĭ Augustŭ 23, de Dumitrache Logofětŭ za taină.”

Un document datat 8 septembrie 1801 menţionează că, după ce Curtea Veche nu a mai fost folosită, măcelarii au început să-şi desfăşoare activitatea în grajdurile acesteia de unde s-au extins apoi spre mijlocul oraşului, pe malurile Dâmboviţei.

Murdalâcul” şi „putoarea … nesuferită” determină cârmuirea oraşului să decidă ca locul de tăiere sau „zalhanaua” să fie mutat pe cursul râului, la Radu Vodă, în dreptul jitniței (jicniţei) din Mahalaua Popescului.

Printr-un Pitac din 1802, Constantin Alexandru Ipsilanti Vodă îi cere lui Aga să-i oprească pe măcelari de a mai tăia vite în Curtea Veche sau în cuprinsul oraşului:

„Cinstite şi credincios boierule, al Domniei mele vel Aga …. pentru ferirea de molipseala aerului care aduce vătămare la sănătatea de obşte şi pentru curăţenia apei Dâmboviţei şi a matcei ei, iată poruncim Dumitale să îndareşti pe toată breasla măcelarilor ca de azi înainte negreşit să ridice şi să fie opriţi cu totul de a mai tăia în Curtea Veche sau în altă parte înăuntrul poliţiei vite ori şi ce fel, mari şi mici, ci toţi măcelarii să-şi ducă vitele să le taie la Zalhana, ce încă de anul trecut, după nizamul ce a fost dat, a fost făcută şi am gătit-o la Radu Vodă, ca acolo să şi le taie şi să le cureţe şi numai carnea vitelor curăţită şi grijită să o aducă în poliţie”.

Odată cu prosperitatea, zalhanalele, abatoare primitive, au adus cu ele „scărbiciune şi putóre”, „binefaceri” care au transformat în infern un colț de oraș aflat în plină dezvoltare economică, urbanistică, culturală, financiară, generată în bună parte de comunitatea evreilor sefarzi.

Pentru a scăpa de coșmar un grup de „Prea plecați slugi, Mahalagii ot mahalaoa Popescului au trimis la data de 6 februarie 1831 „Excelenții sale domnului deplin înputernicitului prezedént al Divanurilor Moldovii şi Valahii, domnul ghenăral leitenant şi a feluri de orduri cavaler, Pavel Dimitrievici Kisilev, plecată jalbă” prin care cereau sprijin pentru mutarea zalhanalei „dumnealui baronului Meitan, contracciu” care tărăgăna punerea în aplicare a unei hotărâri mai vechi a „Divanului Săvârşitor”. Stabilimentul le făcea traiul de netrăit cu „putoarea”, cu „miotile şi sbierătile păzitorilor vitelor ce să aduc la zalhana, spre tăiere, şi a celor ce le taie” și cu „apa că o bem în dooă cu sângele, baliga şi cellalt murdalăc ce să scurge în gărlă de la atăta sumă de vite ce să taie.

„Alt mijloc şi nădejde nici ne-au mai rămas, nici cunoaştem într’aceasta, decăt mila excelenţii voastre, care ne rugăm printr’aceasta de al treilea jalbă, a să răvărsa acum spre izbăviră-ne, mai vărtos că acum, văzănd măcelari că prin dooă jălbi, ce am dat excelenţii voastre, nu am folosit nimic, au mai aşăzat şi altă tăere tot alăturea acolea.”

Își vor afla izbăvirea, dar nu chiar atunci. Va mai trece un pic de timp până ce zalhanalele de la „jicniță”, amplasate acolo de Constantin Alexandru Ipsilanti Vodă pe la 1802, vor fi mutate „în mahalaoa Dobroteasa, pă locul preotului Popa Nicolae ot Sfăntu Gheorghe Vechiu, i al dumnealui slugerului Alexandru Vasca, din josul morilor Mănăstiri Radu Vodă, care locuri sînt în marginea apei Dîmboviții”.

„Regulamentul pentru starea sănătăţii, înfrumuseţarea şi paza bunei orânduieli în poliţia Bucureştilor”, din 1832, a întărit această decizie şi a stabilit că:

„Trebuinţa neapărată fiind a înceta cu totul de acum înainte de a se tăia vite în oraş, să se orânduiască într’adins loc de măcelării pe apa Dâmboviţei din josul morii mănăstirii Radului Vodă, căreia mori într’aceste zile i s-au tăiat zăgazul pentru înecăciunea ce pricinuia oraşului”.

După nesfârșite pertractări și șmecherii dâmbovițene urmate de tot atâtea „jălbi”, „contraccii” și-au strămutat zalhanalele și s-au așezat spre Sud, în afara „poliţiei”, pe malurile Dâmboviței „în mahalaoa Apostolului, unde este streaja Uliţi Dobrotesi” și „pă moşiia Radului Vodă în Tabaci”.

În prima parte a veacului al XIX-lea, respectând regulile stabilite de autorități, Hagi Moscu, vestit negustor şi bancher, a înființat o zalhana dincolo de „Apostoli şi Tabaci”, pe cursul cel vechi al Dâmboviței, între Vitan și Cioplea. Așa se face că, pe lângă grădinărit, în mahalaua Vitanului s-a împământenit un nou meşteşug, cel al măcelăriei. Stabilimentul „Hagimoskului” apare pe harta Blaremberg din 1842.

Având ca sursă de informaţie „Istoria fondării oraşului Bucureşti” a lui Pappasoglu, preotul Micşunescu desrie astfel locul:

„… există o măgură mare ce se vede la Cioplea în dosul Zalhanalei ce exista pe timpuri şi unde se aduceau vitele la tăiere. Această Zalhana a fost proprietatea unui comersant şi bancher pe timpurile vechi, anume Hagi Moscu, astăzi este strada Dristorului”.

Înainte de a se numi Dristorului, porţiunea de stradă cuprinsă între Calea Dudeşti şi şoseaua Vitan s-a numit Zalhanalei. Acum este împărţită în două străzi, una în continuarea celeilalte: Râmnicu Vîlcea şi Râmnicu Sărat.

În toamna anului 1872 a fost dat în funcţiune Abatorul Comunal, construit de antreprenorul francez Alexis Godillot, la comanda primăriei, pe un teren din preajma Livezii cu Duzi, situat la marginea oraşului pe malul drept al Dâmboviţei, între aceasta şi Calea Văcăreşti, în dreptul străzii Foişorului.

Apariția abatorului a condus la restructurarea activităților specifice, de la sacrificare până la vânzare și a pus bazele unei industrii moderne a cărnii.

Astfel, pentru mai bine de o sută de ani, din Văcăreşti în Dudeşti şi din Nerva Traian în Zalhanalei/Dristorului, pe lângă Abator, se vor dezvolta şi vor dăinui cele mai mari şi mai cunoscute fabrici bucureştene de mezeluri, de pielărie, de încălţăminte, de prelucrare a grăsimilor animale şi a deşeurilor organice de origine animală.

Pe lângă meseria de grădinar sau măcelar, mahalagiii deprind şi ei noi meşteşuguri: tăbăcar, mezelar, măţar, curelar, tălpuitor, cojocar, săpunar, rihtuitor, blănar, care le vor permite să trăiască, adică să-şi construiască o casă modestă dar trainică, să-şi întreţină familia, adesea numeroasă şi să ducă un trai fără lipsuri majore. Au fondat adevărate dinastii transmiţându-şi din tată în fiu secretele meseriei. S-au stins încet după 1948 până ce au dispărut cu totul în anii ’70.

Va urma!

cu cine făcurăm treabă

Se cuvin mulțumiri dup-atîta vreme-n care stăturăm așa, mai pe lîngă cășile noastre.

Și laude – ca-ntre vecini buni.

Uite magazinul de unde ne-am luat de toate: și la-nceput, cînd lumea se bulucea-n hipermarketuri după provizii, și mai apoia, cînd se ducea cu țidula-n buzunar după de-ale gurii.

E magazinul „Mega Image” de pe Petre Ispirescu cu Mărgeanului: mare, aerisit, aprovizionat bine (fără farafastîcuri, ce-i drept) și cu băieți și fete de ispravă.

A făcut minuni și apropierea de măcelăria turcească „Ayt” de pe Sebastian – cu chiftelele, kebabii, burgerii ei dar și cu lipiile cu brînză, măslinele pe grătar, brînza la fir, rahatul și baclavalele pe care le vinde.

Acasă – fără mari haiducii – ne-am lins deștele cu cea mai bună pizza cu quattro formaggi adusă de la „Pizza Ka”.

Ayt – măcelărie jos pălăria

Cam de juma’ de an și-n Sebastian: imediat ce intri din Rahova pe mîna stîngă. Măcelărie formidabilă plus lucruri turcești – chiar turcești – de mare calitate

… cum ar veni, e peste Issa – ca să putem compara.

Îi găsim și-n Vitan, dar și online: fac livrări.

Site și facebook.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

plimbare locală, nu pe burta goală

… viața de cartier are micile ei bucurii și surprize frumoase; totul e să fii curios și să-ncerci să te uiți în jurul tău, la nici zece minute de casă. Subzistă o droaie de mici afaceri locale ce oferă calitate: produse bune, servire plăcută.

Mă apucai să număr chestiile bune pe care le-am descoperit, recent, în jurul părții mele de Rahova – și nu-s deloc puține!

  • O făbricuță de pîine pe Nedeleanu, după Dumbrava Nouă – are niște covrigi la șir nemaipomeniți!
  • O șaormerie nemaipomenită – printre cele mai bune din București! – pe Mărgeanului: „Royal Kebap” (face și cu vită; închis dumineca)
  • Coadă mereu la „Fendi Kebap“ pe Nedeleanu cu Novaci – ăsta e semn bun.
  • Un magazin cu mezeluri și brînzeturi din secuime tot pe Mărgeanului.
  • Un „Mega Image” mare și foarte bine garnisit, la care-mi place faptul că lipsesc vitrinele cu servire asistată – ca atare, nu pierzi timp și găsești multe lucruri de calitate gata feliate: pe Petre Ispirescu, colț cu Mărgeanului.
  • Vizavi de el, pe Petre Ispirescu, cofetăria „Piticot”.
  • O măcelărie formidabilă, pe calea Rahovei, la trecerea de pietoni de la strada Bîrca (s-a extins de curînd cu pescărie).
  • Și, peste drum de ea, un fast-food cu livrare acasă – „Story Pizza”. Absolut decent și cu niște papanași delicioși.
  • La același capitol, oleacă mai departe – pe Alexandriei colț cu Mărgeanului, „Pizza Ka”.
  • … și „Pikandy Plus” de pe Sebastian.
  • Nu uităm „Sergiana” din Kaufland Sebastian.
  • Nici, nu departe, magazinele „La Bia”, cu carne bună și alte chestii reușite.
  • Patiseria de la „Prosper” e bună…
  • … precum și „La tati”, deși văd că s-a închis cea de la Petre Ispirescu, dar a rămas măcar pe Iancu Jianu.
  • Deloc de lepădat, restaurante locale: „Britannia“ și „Excellence“ la capetele opuse ale străzii Petre Ispirescu și – pe Novaci – „Casa Brândușa“.

E bine – foarte bine!

o măcelărie bună

Ai zice că, mai ales în ziua de azi, toate mărfurile-s la fel…

Și totuși, nu-i așa!

O vezi atunci cînd găsești ceva mai bun decît ce are oricine altcineva la orice colț de stradă…

De asta magazinele care fac ce fac și reușesc să aibă mereu marfă bună merg.

De asta măcelăria pe care-o laud azi merge: fiindcă are carne bună – mai bună decît cea de la hipermaket, mai bună decît cea de la alte măcelării, mai nepricopsite.

Măcelăria asta e pe Calea Rahovei, peste drum de intersecția cu strada Bîrcă, la parterul blocului cu vechiul magazin de mobilă; chiar în dreptul trecerii de pietoni.

Cuțitul iscusit s-a tocit

… cel puțin aici, pe Titulescu. Nu mă mir și nici nu-mi pare rău că s-a-nchis.

Abu-Bacri

Amînările lucrărilor de modernizare ale străzilor străzile Berzei şi Buzeşti cauzate de „societatea civilă” au dus în agonie multe mici afaceri locale.

Dar unele au rezistat – şi una dintre ele e Abu-Bacri, măcelăria de pe Berzei colţ cu Transilvaniei:

… pe lîngă carne – preparată excepţional – daţi aici peste condimente şi alte bunătăţi, cum ar fi o brînză împletită, o minune.

Cuţitul iscusit: happy-end pe Titulescu

… nu-mi stă-n fire să laud ceva înainte să fi-ncercat ceva-ul ăla, dar azi fac, aşa, o excepţie – fiindcă deja m-am luat de două ori de magazinul de pe Titulescu 14; ştiţi voi, ăla cu scările pe trotuar.

Azi s-a deschis acolo o măcelărie: Cuţitul iscusit.

Ca orice nouă afacere, vine cu preţuri bune (promoţionale în primele zece zile), cu servire prietenoasă, cu marfă de-ţi plouă-n gură. Îl las o vreme – să văd cum se descurcă – şi-i doresc succes.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

o shaormerie discretă

… dar foarte bună.

Pe Ferentari, la parterul magazinelor de la intersecţia cu Sălaj, în rînd cu cofetăria Aldorin şi cu măcelăria aceea pe care am mai lăudat-o.

O shaormerie şi rotiserie de încredere – şi, în plus, un loc unde găsiţi întotdeauna falafel şi un humus foarte reuşit!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Cumpărături de sărbători

Balamucul începe; poţi face ceva ca să-ţi fie mai uşor?

Eu unul zic că nu-i nevoie să-ţi cumperi chiar toate lucrurile din hipermarket. Bun, îţi poţi lua zahăr, ulei, apă minerală, suc, bere – şi poţi lua lucrurile astea cu mult timp dinainte, pentru că nu sînt perisabile.

M-am jurat acum 20 de ani că n-o să mai stau la cozi – şi în nici un caz la cozi la mîncare; de aceea, evit cît pot de tare să merg la hipermarket în preajma sărbătorilor. Fireşte că sînt lucruri pe care n-are rost să le iei mai scump de la alte magazine; fireşte că hipermarketurile sînt un lucru grozav – atîta doar că nu în zilele alea.

Sînt lucruri însă pe care chiar nu e nevoie să le iei din hipermarket:

  • Carnea şi mezelurile: cu siguranţă ştii o măcelărie bună, unde chiar eşti cunoscut ca un client bun. Dacă nu ştii, e păcat. Carnea e mai bună, mai proaspătă şi mai sigură decît în hipermarket.
  • Brînza: atîta vreme cît în fiecare piaţă din oraş are vreun Neluţu cu brînză, unt, smîmtînă, chiar nu merită să cumperi din hipermarket.
  • Dulciuri: mai e nevoie să zic ceva? Am lăudat atîta cofetăriile bune din Bucureşti!
  • Vin: oricît de ieftin e vinul din hipermarket, n-are cum să bată un vin vrac de calitate. Vinul Nostru, bunăoară, vinde cu 35.000 vechi litrul. Şi vinul e excepţional.
  • Fructe şi legume: ce te costă să-ţi umpli cîteva sacoşe la un drum prin ţară? sau să mergi la cineva cunoscut şi de încredere din piaţă?

Pînă la urmă, oare cu cît ieşi în pierdere dacă nu mergi la hipermarket şi-ţi faci cumpărăturile de sărbători la magazinul din colţ? Am încercat, şi nu o dată – şi pierzi cel mult vreo 10 euro. Dar rezolvi totul în juma’ de oră; nu te mai învîrţi ca bezmeticul prin parcări, nu mai vînezi cărucioare, nu te mai enervezi la cozi…

Cu toate astea, mai mult ca sigur că o să mergem – măcar o dată! – la hipermarket în preajma sărbătorilor; aşa că e bine să ne gîndim la cîteva lucruri:

  • verificaţi dacă produsul dorit are cod de bare pe el/pe etichetă (şi, preferabil, dacă codul e intact) – altfel nu va putea fi scanat la casă, şi l-aţi pus degeaba în cărucior.
  • nu luaţi pungi de plastic biodegradabile: nu ţin deloc, se sfîşie, se rup.
  • dacă mergeţi la cumpărături noaptea, e mai puţină lume – dar şi casele deschise sînt mai puţine.