despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

o veste foarte proastă – „Sergiana” a renunțat la Mangalița

… la „Sergiana” nu mai găsim produse din carne de porc din rasa Mangalița: a renunțat la ele.

M-am bucurat, anii trecuți, să văd cum a revenit rasa asta cu o carne așa de bună și gustoasă.

Și-mi pare rău, acum, să văd că oamenii n-au apreciat-o; mîncarea fiind o modă…

Este o mare pierdere.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

o măcelărie bună

Ai zice că, mai ales în ziua de azi, toate mărfurile-s la fel…

Și totuși, nu-i așa!

O vezi atunci cînd găsești ceva mai bun decît ce are oricine altcineva la orice colț de stradă…

De asta magazinele care fac ce fac și reușesc să aibă mereu marfă bună merg.

De asta măcelăria pe care-o laud azi merge: fiindcă are carne bună – mai bună decît cea de la hipermaket, mai bună decît cea de la alte măcelării, mai nepricopsite.

Măcelăria asta e pe Calea Rahovei, peste drum de intersecția cu strada Bîrcă, la parterul blocului cu vechiul magazin de mobilă; chiar în dreptul trecerii de pietoni.

din zbor

Trecură sărbătorile.

Sîntem în perioada aia-n care supermagazinele se dreg și ele – le mai pleacă angajații în concediu, de stai la coadă mai rău ca de Crăciun; reînnoiesc stocuri, mai mută una-alta prin rafturi.

Cît să te enerveze că găsești cîte ceva – ori deloc… ori mutat în cel’lalt capăt de magazin!

Pentru cineva chibzuit de felul său, cu siguranță e enervant!

La fel de enervant ca și felu-n care aranjarea mărfurilor e diferită de la un magazin la altul.

Nu-i vorba de micile magazine, care trebuie să se adapteze unui spațiu asupra căruia n-au nici o putere, căci așa o fi fost închiriat…

E vorba de magazinele mari, care-s construite la fel, cam pe același tipar.

Am trei „Lidl” în apropiere… fiecare cu mărfurile puse în altă ordine.

Am trei „Kaufland” la-ndemînă… și-aici raioanele-s amplasate diferit.

Cum ar veni, atunci cînd îmi fac listă de cumpărături, trebuie să mă gîndesc înainte pentru care magazin s-o fac; fiindcă dacă mă duc în Sebastian c-o listă făcută pentru Ferentari, mă pomenesc că trebuie să mă-ntorc, să mă plimb printre rafturi, să caut la mijloc ce dincolo e pus la intrare!

Sigur, poți trăi cu asta – să fim serioși! Dar căcățiș cu căcățiș se-adună și-ți face tot mai mare silă să mergi la cumpărături.

Și se cam resimte lipsa de personal – nu doar la case, ci și în încetineala cu care mărfurile sînt aduse din depozit și puse în raft. Dimineața devreme ori seara mai tîrziu – cînd ai zice că e mai liber să mergi în magazin – e cumplit să găsești ce ai nevoie.

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă XI

Ce bucurie, să știm și anul ăsta că avem încă de unde alege, cînd ne gîndim la lucruri bune – cofetării, patiserii, gogoșerii, restaurante, pizzerii, magazine…

Ca-ntotdeauna, toate-s arătate pe-o hartă – și la fel și zonele comerciale.

Cîteva vorbe, mai mult sau mai puțin cu gura plină:

  • O laudă nouă! – restaurantului chinezesc Pengyou de pe strada Occidentului.
  • Păcat, Moudy’s Kitchen a dispărut prea repede.
  • Șaormeria La Haleală a stat închisă cîteva luni bune, da-și revine.
  • Ne-am readus aminte cu drag de cofetăria Piticot.
  • O surpriză plăcută-n Rahova e Story Pizza, nu doar pentru pizza – mîncarea e bună.
  • Mari magazine nu s-au mai prea deschis și nici nu-s în plan, bătaia e la îndesirea celor mai mici – Lidl e campionul.
  • Rămîne ciudată lipsa marelui comerț pe ieșirea din București dinspre Giurgiu; nici un hipermarket, nimic…
  • În continuare e dezamăgitoare și lipsa magazinelor în partea unde se-nfundă Giuleștiul.

La cît mai multe.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Este enorm

Anul trecut era la 4 lei și 50 de bani…

Anul ăsta s-a scumpit cu mai bine de doi lei.

E o scumpire uriașă pentru o pîine.

O fi ea „boierească“, dar trebuie să fii boier s-o cumperi?

doar lucruri noi

Am petrecut ceva timp, recent, prin marile magazinele de materiale de construcții, purtat de nevoile unor renovări casnice.

Pare simplu – intri, îți alegi ce-ai nevoie, pleci.

E simplu atunci cînd te apuci de ceea ce s-ar putea numi „proiect mare” – fiindcă toate magazinele astea cam pe astea merg.

Fiindcă și oamenii lucrează pe „mari proiecte” în ziua de azi: azi, o casă nouă înseamnă numai și numai lucruri noi; azi, o renovare presupune înlocuirea în totalitate a lucrurilor vechi: o adevărată frenezie, adusă – ce-i drept! – și de cea a construcțiilor de locuințe.

Dar ce te faci cînd ai nevoie nu să schimbi tot, ci doar să repari, să îmbunătățești, să peticești un lucru bun care nu trebuie schimbat?

Atunci, fraților, îți dai seama că bați magazinele aiurea, pierzi vreme, cauți prin rafturi – și ajungi tot prin dosuri de piețe, acolo unde mai subzistă felurite magazinașe unde oamenii cu minte găsesc mărunțișurile de care au nevoie.

Pare așa o rușine să repari – nu mai e semn de semn chibzuială, ci de sărăcie, de cîrpeală.

să facem oameni din dobitoace

Cred că a sosit vremea să facem încă un pas mic pentru civilizație: anume, să-i învățăm și pe cei „de la privat” să nu mai trateze clientul ca pe vită.

Știu că legendele-s cu totul altele, dar realitatea momentului e că angajații de la Stat au devenit – cu greu, cu timpul – mai amabili și mai drăguți. „Bună ziua”, „luați loc aici”, „vă rugăm să aia, să ailaltă…”, „ne pare rău că nu avem acum…”

De foarte multe ori am plecat plăcut surprins din interacțiunile cu un reprezentant al Administrației!

Fiindcă mitocănia din societatea noastră trebuie să se menție, cumva, constantă, asta se contrabalansează prin mitocănia crescută a angajatului „de la privat”.

M-a ferit Dumnezeu de păcatul de-a trata oamenii ca pe servitori. Vînzătorii, angajații de la relații cu clienții, agenții de pază nu-s sclavi; cel puțin nu sclavii mei.

M-a ferit Dumnezeu și de păcatul de-a fi arțăgos, sîcîit, chițibușar…

… dar dacă-ți zic „bună ziua” și nu-mi răspunzi, crede-mă: ziua ta n-o să mai fie bună.

… dacă-ți fac loc, te ajut, și nu te duce capul să-mi mulțumești, am grijă să-ți aduc aminte ce nu te-a-nvățat mă-ta cînd aveai trei ani.

… dacă nu te duce mintea să ceri iertare cînd m-ai făcut să aștept, o să te duci peste juma’ de oră la farmacie să-ți iei ceva pentru dureri de cap.

… dacă ești vreun șefuleț și-ți zici că nu mai e nevoie să pui și tu mîna la treabă cînd oamenii se strîng la coadă, sau că te faci că plouă cînd un coleg nu face față, zic să te gîndești mai bine.

M-am cam săturat de angajații „de la privat” cu privire bovină și cu lipsuri comportamentale elementare. De dobitoace!

M-am cam săturat de țîfna că trebuie să lucreze și sîmbăta și duminica și de tendința să mă pedepsească pe mine pentru că patronul nu-i tratează cum se cuvine.

Și m-am cam săturat de angajații ăștia care nu pun mîna să-nțeleagă ce vrea și ce așteaptă omul care interacționează cu ei.

Odată cu depersonalizarea comerțului, vînzătorii buni s-au pierdut; dacă vedeți o casieră de supermarket că știe să ia clienții, că-i rezolvă și că se mișcă repede e o mare șansă ca ea să fi lucrat înainte la un butic, la un magazin de cartier: acolo a învățat cum să se descurce cu oamenii.

Fiindcă cei mai mulți dintre noi n-avem nici timp și nici chef să le facem reclamații – asta e, lăsăm de la noi! – dobitoacele rămîn tot dobitoace. E greșit.

o recomandare

… din Kaufland – bune și dulci; tare dulci.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

luînd plasă la cumpărături

Se-ntîmplă în Lidl și-n Kaufland: cam de două săptămîni au început să dispară sacoșele de plastic pe care le cumperi de la case. La-nceput au dispărut cele mai mari și mai trainice, apoi s-au epuizat și cele mai mici și mai proaste.

Nu mai găsești decît sacoșe de hîrtie – unde sînt, adică-n Kaufland, că Lidl nu are – și dintr-acele scumpe-scumpe, din rafie. La Lidl, la o adică, poți primi de la casieră o pungă subțire transparentă gratis, dar trebuie s-o ceri.

E o bîlbă logistică pe undeva – ba chiar una mare – dar de unde să știm noi?

… nouă nu ne spune nimeni nimica niciodată.

Deci, luăm plasă! De-acasă.

(estimp, sacoșele de plastic de la Mega Image au ajuns să fie chiar rezistente)

IKEA face economie de spațiu în revistă

E perioada aceea din an în care catalogul Ikea ajunge pe la uși. Mă bucur de fiecare dată găsindu-l, fiindcă-s destule lucurile bune pe care – de 11 ani – le am în casă cumpărate din magazinul ăsta.

Îmi place că în catalog prețurile sînt trecute în lei, așa cum se cuvine – nu în monstruozitatea aceea numită „RON”.

Dar nu-mi place cum sînt scrise, fără spațiu între prețul propriu-zis și numele monedei.

Ce-i aia, „179lei”?