despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

… pasul următor?

Lucrurile-s clare. Gogoașa a murit, merdeneaua nu se simte prea bine; covrigul ce-o mai duce cît de cît (dacă e brănduit elegant, desigur)

Cam așa stau lucrurile pe frontul alimentației publice de stradă.

Cu toate astea, nicicînd parcă omul n-a fost mai dispus să scoată din buzunar nu un leu, nu doi, ci cel puțin cinci ca să-și ia ceva!

Este absolut sigur – și dacă omul nu dă banii ăștia nici pe covrig, nici pe merdenea… atunci pe ce-i dă? Și mai ales… cui îi dă?

… căci în industria asta se-nvîrt bani, ohoho!

Obiceiurile consumatorului sînt în pas cu vremurile.

Pare a renunța la pîine, la cocă; pare a se preocupa să mănînce verde, proaspăt, sănătos. N-ar timp să-și ia pachet de-acasă; mai mult, n-are nici timp să-și gătească; nici unde – bucătăriile de azi sînt tot mai de decor.

Vedem cu ochiul liber cît s-au extins vitrinele cu salate, cu semipreparate și cu mîncăruri gătite din supermagazine.

Vedem ce vînzoleală-i în Mega Image dimineața – oamenii-și iau de aici diverse lucruri mai degrabă decît să se-oprească la patiserie. Vedem la prînz ce iureș e pe la „mîncătorii”

Vedem și mai bine seara: cîți oameni iau la repezeală ceva din supermarket, ceva ce mai trebuie doar încălzit acasă? Cîți oameni șed un sfert de ceas la coadă la grill la Kaufland?

Nu mai trebuie dovedit că oamenii dau bani pe mîncare – și că dau chiar bani mulți pe mîncare.

Nu-i păcat că-i dau doar la Mega Image?

Nu-i păcat că patiseriile noastre n-au inventat ceva nou care s-atragă iar consumatorul de azi?

Ce?

Poate nu-i de inventat doar un ce… poate-i de inventat și un cum!

Patiseriile noastre – și cele mici, dar și cele mai mari, de lanț – își opresc motoarele dup-amiaza. Seara nu mai găsești la ele decît cîteva merdenele sleite, decît ștrudele reci.

De cîte ori mi-aș lua seara, pentru acasă, o plăcintă bună și fierbinte! Sau o felie de pizza proaspătă!

Cineva trebuie să riște și să cîștige și consumatorul de seară, cel care se duce acasă cu plasa de cumpărături plină, cel care vine cu ceva bun la copii, cel care simte nevoia să se răsfețe dup-o zi lungă.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Mega Image la Garajul Cobălcescu

Ghici ce?

Fostul garaj de pe Cobălcescu n-a stat prea mult nefolosit! După ce reprezentanța auto și service-ul au părăsit clădirea, ai fi zis c-o să aibă trista soartă a „Ciclopului” – mai ales că se-apucase să se ție aici și niscaiva „evenimente artistice”

Noroc că s-a deschis – ce altceva? – un Mega Image. Chiar genul ăla de Mega Image numit „concept store” – adică cu sortiment variat și extins de mărfuri, bașca și niscai rarități scumpe. Așa-s toate supermagazinele: cîteva din unitățile mari au un regim special: aici se fac experimentele comerciale, aici se aplică inovațiile.

Se-ntinde la etajele doi și trei, deci e mărișor. Lipsa vadului nu pare-a fi chiar un așa mare necaz – oricum pare-a fi destinat celui care vine cu mașina: parcarea-i jos și, dacă nu te descurci, găsești și vreo doi flăcăi pe post de valeți care să-ți găsească un loc.

Ce-a fost aici? Garaj, reprezentanță auto de la bun început; după Război, cînd lucrurile au ieșit din matca lor, garajul stației de Salvare, al Sfatului Popular și mai încolo de-al taximetrelor Capitalei.

Clădirea-i făcută c-o ieșire și-nspre strada Berzei și – ce să zic? – e bine că-i folosită.

minute care se-adună

… mereu marile magazine încearcă să vie cu ceva nou.

După cum poate știți, Kaufland era mai degrabă genul de comerciant care-ncuraja cumpărăturile cu hurta, așa că rar vedeai coșuri; numai și numai cărucioare.

Ei, de curînd s-a schimbat calimera.

Au început s-aducă și cărucioare mai mici, mai ușor de manevrat pentru cei ce nu țin să ia baxuri mari. Și coșuri – multe coșuri! – dintr-alea cu mîner și rotile, de care te-mpiedici printre rafturi, cînd sînt tîrîte de mitocani. Coșurile au succes.

Dar cu ocazia asta s-a cam spulberat și motivul acela secret care-mi dădea ghes să cumpăr din Kaufland.

Știți? Cine cumpără cu căruțul se mișcă mai iute la casă decît acela care cumpără cu coșul.

Pentru că, odată plătite, cumpărăturile sînt puse-n căruț – și omul pleacă-n treaba lui, și nu-i mai pasă nimănui unde le pune-n plase și cît timp pierde cu asta.

Dar omul care cumpără cu coșul șade la casă pînă-și rînduiește toate lucrușoarele-n pungi, plase și sacoșe. Și șade – oricît de repede s-ar mișca… șade!

Așa că, de-acuma, face să caști ochii nu doar la ce casiere-s de serviciu – cunoscîndu-le pe cele mocaite și îmbrobodite – și nu doar la cîte lucruri au clienții pe bandă, ci și… dacă sînt cu căruț ori cu coș.

E vorba, deci, de minute care se-adună și care contează.

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă X

A venit timpul celei de-a zecea ediții a recomandărilor noastre de cofetării, patiserii, gogoșerii, restaurante, pizzerii, magazine și… și ce-o mai fi; tot ce ne place.

Așa cum știm, toate-s arătate pe-o hartă – și la fel și zonele comerciale.

Ne face mare bucurie, pe lîngă toate cele știute

… și să tragem nădejde c-or mai fi destule lucruri bune de dibuit și de lăudat.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

să mai și dăm ceva înapoi

Vrem și că ne place s-avem puzderie de malluri, de centre comerciale și de hipermarketuri în inima orașului.

Ne cumpărăm de toate ușor; ne cumpărăm orice iute-iute; și sîntem gata să acceptăm prețul – anume, acela de-a trăi mai anevoios, chinuiți de traficul și de iureșul produs de mașinile cu care mergem „la cumpărături”.

Că nu e chiar bine, știm și noi – dar am înghițit gălușca, din lăcomie.

Lăcomie nu doar a comerciantului care deschide cît mai multe magazine uriașe în oraș, dar și lăcomie a cumpărătorului care le vrea în oraș.

Cu toate astea, în sinea noastră știm că e, pe undeva, greșit.

Cred c-ar fi momentul ca acest comerț care ne năpădește să se-apuce să mai dea ceva și omului, cetățeanului.

Aș vrea să văd, de exemplu, marile parcări ale hipermarketurilor folosite și pentru alte lucruri – nu doar pentru corturi cu vînzări sezoniere, alde „tîrguri tradiționale”, circuri ambulante și cu inerentele mașini vîndute de samsari.

Ar fi bine!

Ar fi bine să poți veni la cumpărături și înainte să-ți umpli portbagajul cu pungi și plase, să ți-l poți goli de gunoaiele sortate în casă, bune de reciclat. Ar fi minunat să se dezvolte stații publice de bike-sharing, ca să-ți poți lua o bicicletă aproape de casă. Ar fi așa cuminte să se transforme un colțișor din betoanele așternute într-un loc unde să se strîngă cei din zonă, să bată mingea.

Ar fi bine, deci, ca marele comerț să-nceapă să facă lucruri mici, dedicate oamenilor – nu doar acțiuni de PR, dintr-acelea care dau frumos la televizor dar nu se traduc în nici o utilitate.

De ce? Fiindcă – dacă tot am acaparat bucăți uriașe dinlăuntrul orașului – ar cam fi bine să mai și dăm ceva înapoi.

cu un leu prea scump!

Mega Image face și vinde multe lucruri și ieftine și bune. Cîți oameni nu-și ostoiesc foamea la prînz, seara – ori așa, pe fugă – ba cu ceva rotisat, ba cu ceva preparat.

Mega Image vinde și sandvișuri gata făcute.

În toamnă erau cinci lei.

Acuma-s șase.

Înțeleg scumpirile, înțeleg nevoia prețurilor de-a reflecta realitatea.

Dar nu-nțeleg scumpirea cu un leu a unui sandviș, așa, de pe-o lună pe alta.

Cam prea mult!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

de cinci lei principii

… se zice că principiile-s importante – unul din ele e că trebuie să te ții de promisiuni.

Deasupra caselor din Kaufland șed atîrnate niște placarde pe care scrie că primești un cupon de cinci lei dacă șezi la coadă mai mult de cinci minute și nu-s toate casele deschise. Din fericire, arareori se-ntîmplă s-am mai mult de alți doi clienți în față, la coadă – merge iute, treaba.

Într-o seară, însă, s-a-ntîmplat să meargă prost și s-aștept spre zece minute. Puține case, mulți oameni în magazin, căruțuri pline, marfă care nu se scana sau era prost cîntărită: se-adunaseră toate.

Așa că mi-am revendicat cuponul de cinci lei. Din principiu, nu?

Și l-am primit. Promisiunea a fost respectată.

Doar că—

Doar că primirea acestui cupon îți mai ia încă vreo cinci minute, fiindcă nu ți-l dă direct la casă.

Te trimet la informații, unde-ți iau datele, te pun să te iscălești într-un caiet, mai fac o copie și cuponului… și de-abia dup-aia ți-l dau. Cerere nu te pun să faci; și nici dosar cu șină nu-ți cer: măcar atît.

Deci: ai pierdut deja peste cinci minute la casă, și mai pierzi apoi încă pe-atîta!

exit

Fiindcă-i decembrie, înseamnă c-am intrat în luna cadourilor: așa era chiar și pe vremea cînd în magazine bătea vîntul.

Să pierdem oleac’ de vreme gîndindu-ne și la magazinele care nu mai sînt – dar care-au avut, la vremea lor nu prea îndepărtată, cîte ceva de adus în plus; care-au făcut cîte-un pas spre comerțul civilizat și la-ndemînă de care ne bucurăm; căci n-o ducem rău!

Una din regulile comerțului e că, îndeobște, ce se-nchide nu se-nchide de tot; se transformă.

Să vedem ce nu mai e. Magazinele Plus au fost luate de Lidl – știți. Hipermarketurile Real – primele cu program non-stop – de Auchan. Carrefour a luat Billa; și Billa a fost un pionier al retailului nostru, pe sfîrșit de ani 90.

În ceea ce privește comerțul mai mic, monopolul Mega Image este desăvîrșit. Rînd pe rînd, lanțul a-nghițit supermagazine foarte bune – precum Primăvara, precum Gima (G’Market) – dar și lanțuri create cu ceva osteneală în anii 2000, pe rămășițele fostelor alimentare, ca La Fourmi.

Mega Image – incredibil, nu? – a-nceput cu două supermarketuri, întîi la Lujerului și apoi pe Titulescu; dar asta se petrecea cu două decenii-n urmă!

Au dispărut și magazine ca Univers’All,  Rainbow ori MiniMax – ultimele, în vîltoarea aventurii Mic.ro; Mic.ro merită niște vorbe-n plus, fiindcă a fost cu adevărat o aventură: un lanț uriaș de șopîngăuri care, din 2010, a crescut ca voinicul din poveste, căzînd în brînci în doi ani de zile. La vremea aceea angajații nemulțumiți postaseră peste 13.000 de comentarii pe un forum ad-hoc găzduit de articolele noastre…

O plecare regretată din lumea magazinelor de haine a fost Kiabi – chiar erau bune. În domeniul DYI, Obi și-a luat catrafusele – n-a fost mare pagubă! Amintim benzinăriile Agip și Shell – adevărate repere pentru șoferul anilor ’90 – au fost cumpărate de Mol.

Destulă efervescență, nu? Și cele mai multe din cele de mai sus s-au petrecut în ultimul deceniu.

de neînțeles, de neacceptat

Iată-ne la Basarab, în dreptul marelui magazin Kaufland. Ce găsim noi aici?

Ca să nu traverseze oamenii alandala – fiindcă stațiile-s taman în fața magazinului – și să nu-ntoarcă mașinile la fel de alandala – deși nu pare a fi interzis – s-au pus niște garduri.

Așa-i orașul prietenos, ca un uriaș staul; dar ne-am obișnuit; e un motiv și pentru existența unui asemenea gard urît.

Fiindcă, totuși, e greu pentru șoferul care vrea să devină client Kaufland să-ntoarcă sub pasaj și să piardă vreo două semafoare (sau să se gîndească să intre mai înainte, prin Fluviului)… gardul a fost – vedem cu toții – demontat în dreptul intrării-n parcare:

Nu știu dacă a fost demontat sau „dat jos” – că-s niște nuanțe aici, nu? Dacă e să ne uităm la șuruburile care-au rămas aiurea-n beton, am putea zice c-a fost „dat jos”:

… ca atare, oamenii traversează printre mașini, ca să se ducă-n stație; de ce să ocolească o sută de metri-n total, pe la trecere?

 

Noroc că nu-i cine știe ce trafic; dar nu asta contează.

Și-atunci, ce contează? Ori e gard, ori nu e gard; și dacă e gard… păi să fie gard pentru toată lumea.

Civilizație publică XLVI – prăvălii vechi

de Ando și HM

Una din mărcile Capitalei noastre a fost dintotdeauna comerțul. Nu doar fiindcă – vrînd-nevrînd – așa se-ntîmplă-n inima Țării, ci și pentru că așa a fost mereu firea bucureșteanului.

Nemulțumit, nestatornic, neobosit – mereu c-o idee-n cap.

Ne-o fi frapat atmosfera efervescentă de după Revoluție, în care au apărut puzderie de buticuri, magazinașe, chioșcuri, tarabe – dar era doar o reîntoarcere la făgașul tradițional. Bucureșteanul s-a-mpăcat greu cu îngrădirile comunismului – și avea nevoie doar de-un îndemn ca să se-apuce de trebușoarele sale: ia, să ne aducem aminte de perioada de relaxare din vremea mandatarilor

Dacă ne plimbăm pe străzile liniștite și așezate din orice cartier bucureștean cu case, o să ne sară și azi în ochi sute de prăvălii. Cele mai multe, desigur, pe colț, dar nu numai. Mai mici: doar cu un ochi de geam și-o ușă; mai mari: adevărate magazine. Construite – cele mai multe – în anii dintre cele două Războaie.

Jumătate de secol au funcționat ca magazine de stat ori de-a cooperației, ca centre de pîine, ca ateliere meșteșugărești – păstrînd grilaje, storuri și feronerii montate „pe vremuri”. Cu dușumele scîrțîind din ce-n ce mai tare și mirosind a gaz – parchet pus să ție-o viață. Azi, picate, cele mai multe, în mizerie și uitare – nemaifiind căutate din cauza vechimii și-a șubrezimii clădirilor. Pe unele le știm deja, fiindcă-s în case căzute despre care-am tot scris.

Am cules și-am ales – din cele mai amărîte, mai îndeosebi. Ca să nu uităm Bucureștiul nostru vechi – la fel de neliniștit ca cel de azi.

                    

Civilizație publică: lista episoadelor