despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Din fugă: ofensiva PROFI?

scris de Ando

26 iunie, inaugurare magazin PROFI CITY. Nu ştiu cum e în alte cartiere, dar aici, pe unde locuiesc, pe distanţa unei staţii de tramvai (Bucur Obor – bd. Ferdinand) este, deja, al treilea de acest gen.

Din fugă: TZOI – magazin de rachiuri româneşti

scris de Ando

Pe colţul străzii Chiristigii cu Şos. Mihai Bravu, la buza pasajului, vizavi de parcul primăriei sector 2, s-a deschis, nu demult, acest magazin: TZOI – rachiuri româneşti.

Văd că, în afara diverselor distilate îmbuteliate, are la vânzare şi ceva ustensile specifice.

Nu prea mă pricep, aşa că vă pun singura legătură virtuală pe care am dibuit-o.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

cu cine făcurăm treabă

Se cuvin mulțumiri dup-atîta vreme-n care stăturăm așa, mai pe lîngă cășile noastre.

Și laude – ca-ntre vecini buni.

Uite magazinul de unde ne-am luat de toate: și la-nceput, cînd lumea se bulucea-n hipermarketuri după provizii, și mai apoia, cînd se ducea cu țidula-n buzunar după de-ale gurii.

E magazinul „Mega Image” de pe Petre Ispirescu cu Mărgeanului: mare, aerisit, aprovizionat bine (fără farafastîcuri, ce-i drept) și cu băieți și fete de ispravă.

A făcut minuni și apropierea de măcelăria turcească „Ayt” de pe Sebastian – cu chiftelele, kebabii, burgerii ei dar și cu lipiile cu brînză, măslinele pe grătar, brînza la fir, rahatul și baclavalele pe care le vinde.

Acasă – fără mari haiducii – ne-am lins deștele cu cea mai bună pizza cu quattro formaggi adusă de la „Pizza Ka”.

După 44 de ani, cum îi zice acum lumea?

scris de Ando

Mult timp după inaugurarea festivă din 2 septembrie 1976, magazinul universal UNIREA a fost mândria comerţului socialist al Capitalei.

 

Printr-o fericită împrejurare (nu se ştie cine şi cum a intervenit) s-a renunţat la denumirea searbădă propusă iniţial: „Central”, denumire care apăruse nu numai pe macheta din ziar, dar a şi existat o scurtă perioadă pe frontonul magazinului, înainte de inaugurarea oficială.

Nu ne-am propus, de fel, să facem un istoric riguros. Dacă doriţi alte elemente interesante, le găsiţi, de exemplu, aici. Cert este că, după 1990, după un restart timid modificările sunt accelerate şi substanţiale.

Magazinul se extinde, se privatizează etc. ajungând la mall-ul de azi. Mulţi ani, din păcate, clădirea magazinului a arătat însă ca o… sorcovă. Iată, spre exemplificare, două fotografii Agerpres din 2004 și încă două de-ale noastre din 2005.

 

Trecem repede peste aceste detalii, ca să ajungem în zilele noastre şi, de fapt, la titlul articolului. Bineînteles că, în limbajul cotidian, este cunoscut tot de „Unirea”. Totuşi, trecând deseori pe lângă magazin şi privindu-l din diverse unghiuri, am remarcat că nicăieri nu este afişat numele său.

Sigur, poţi să afli repede, fără prea mare efort, că denumirea completă este acum: „Unirea Shopping Center”, dar oare de ce nu este firma asta şi pe clădire? Sau măcar o siglă! Cu ce ar strica?

cinci mici recomandări

Ce se mai poate procura din unitățile de servire a populației ale comerțului particular?

Încă mai e – doar în magazinele „Lidl” – marmelada asta produsă de „Râureni” care nu se găsește altminterea niciodată pe nicăieri. Chiar e marmeladă.

Niște jeleuri care au gust de jeleuri – fără tușa aceea chimică îngrozitoare. Sînt de la fabrica „Feleacul”, care în zilele noastre nu mai e la Cluj, ci la Sibiu și ține de marele producător „Boromir”.

Tot de pe-acolo, un parizer de vită de la „Scandia” – bun.

Nu ocoliți produsele fabricii „Solomonescu” – și dacă vreți un unt gras și gustos, încercați-l pe cel de 80 la sută.

La final, o surpriză plăcută de la „Bonito” – salata de macrou afumat.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

V V C XXX – complexuri comerciale

de Ando și HM

Primele construcții de apartamente din anii puterii populare au fost, mai degrabă „plombe” ce umpleau goluri rămase din urma Războiului; le-au urmat fronturile întregi de blocuri de pe marile magistrale – Nord-Sud, Ștefan cel Mare, Griviței și nu în ultimul rînd ansamblul Sălii Palatului Republicii – care puteau beneficia de spații comerciale generoase la parter. Odată cu-nceperea construirii marilor ansambluri de blocuri de locuit din anii ’60, a fost aleasă soluția complexurilor comerciale „plantate” la o distanță rezonabilă între ele care să servească cît de cît mulțumitor nevoile locuitorilor.

Soluția este întîlnită, în special, în Drumul Taberei, Balta Albă, Berceni, Militari și Pajura.

Așadar, avem blocuri de locuit – doar de locuit – și concentrări cu specific comercial la care locuitorii ajungeau relativ lesne, pe jos, în cel mult șapte-opt minute.

Specificul vremii este respectat și în arhitectura complexurilor comerciale. Blocurile însele se construiau răsfirat, nu rareori obținînîdu-se veritabile curți interioare liniștite care, zeci de ani, au fost nederanjate cu nimica. Complexurile comerciale sînt pe măsură: copertine, ganguri, retrageri, patio-uri, trotuare generoase – o adevărată risipă de loc, fără a se face însă rabat la capitolul eficiență. Accesul subteran pentru aprovizionare nu este o raritate și nici folosirea subsolului drept parcaj.

Din multitudinea complexurilor care-s de referință pentru acea perioadă amintim doar Favorit, Orizont, Drumețului și Rîndunica din Drumul Taberei, Rucăr, Gloria și Potcoava din Balta Albă, Diham dinspre Pantelimon, Dridu din Pajura, Răzoare și Nițu Vasile din marile ansambluri de locuit din Sudul Capitalei, Apusului și Veteranilor din Militari. Lista lor e, desigur, mai mare. Colocvial, ici-colea le-am cunoscut și ca „Geamuri-multe”.

     

Fără îndoială, ne aflăm într-o perioadă în care întregul cartier este gîndit de la bun început ca un tot armonios. Chiar dacă complexurile erau date în folosință poate mai tîrziu după ridicarea blocurilor de locuit (știm că aprovizionarea inițială s-a făcut improvizat, din barăci, remorci amenajate ori magazine mobile) unitatea arhitecturală a raionului e indiscutabilă. Azi nu mai avem dovezi fotografice, dar pînă și refugiile stațiilor de troleu și autobuz se încadrau în peisajul general, fiind construcții acoperite, cu mini-spații comerciale incluse.

Exemplificăm, mai jos, atmosfera păstrată și astăzi în genul ăsta de complexuri, dînd atenție și detaliilor constructive ce îmbogățeau aspectul vizual.

 

Larghețea asta cu care s-a construit în anii ’60 urma să dispară odată cu faza următoare, în care cartierele de blocuri aveau să se-ntindă și mai mult spre periferie. Se preferă deja soluția blocurilor de zece etaje cu șiruri de magazine la parter – și ele „plantate” judicios astfel încît locuitorii să nu meargă prea mult. Pentru o mai mare ușurătate a aprovizionării cu pîine și lapte, mai subzistă chioșcuri între blocuri și încă se mai practică lăsatul navetelor cu sticle pe trotuar, oamenii pur și simplu servindu-se.

Nu se renunță în totalitate la construirea de complexuri comerciale, dar acestea sunt inferioare din punct de vedere arhitectural – conglomerate de clădiri banale – și încercările arhitecturale din anii ’70 nu se ridică deloc la cele din deceniul precedent. Cu siguranță spațiul începe să fie folosit mai cu zgîrcenie pe orizontală: dispar părțile pietonale, copertinele, terasele.

Reprezentative ar fi clădirile de la Dimitrov și de la Iancului (complexul „Mediaș”), precum și complexul mai generos Matei Ambrozie:

  

Este vădită „sărăcia” arhitecturală pe care o întîlnim la complexul dintre Racoviță și D-tru Petrescu, la extinderea modernă de la Străduinței dinspre Metalurgiei ori în Pantelimon, la „Cosmos”.

 

Nevoile de consum ale populației se satisfac și prin construirea de magazine mari, departamentale, în conceptul „BIG” – Băcănie-industriale-gospodina; foarte interesant cum, în Titan, la o distanță de cîteva minute de mers pe jos, apar două mari construcții comerciale – magazinul „BIG” și magazinul „Titan” (îl mai țineți minte, după Revoluție, ca „Titan Mercato”). La construcția magazinului similar din Drumul Taberei s-a renunțat. În Berceni, pe lîngă „BIGul” arhicunoscut – inaugurat la 22 februarie 1975 -, se plănuia încă unul, în zona Reșița,

 

Odată cu sfîrșitul anilor ’70 sîntem martorii unei îndesiri excesive a blocurilor de locuit și magazinele-fanion mari de pe fronturile stradale deseori sunt etajate, noile artere avînd un caracter comercial vădit.

Totul se schimbă-n anii ’80, cînd, odată cu spațiile rezultate în urma demolărilor excesive apare conceptul cunoscut de bucureșteni ca „Circul foamei” – o duzină de complexuri agro-alimentare uriașe.

  

Surse foto: Berceni de poveste, Silviu PescaruBucureștiul în imagini

Lista episoadelor din seria Civilizaţie publică • Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

din zbor

… cîteva mici recomandări din ultima vreme.

La mine-n Rahova, pe Crăișorului colț cu Mărgeanului, un magazinaș cu haine unde chiar poți găsi haine – altceva decît în ofertele standardizate din malluri. Îi zice Ishy Outlet și-i mișto.

Mi se pare dezamăgitor că-i așa de greu să putem cumpăra haine și încălțăminte care s-arate bine fără să coste prea mult așa că o vizită la cîteva zile într-un Mini Prix face bine la moral, fiindcă se prea poate să-ți sară-n față ceva mai deosebit.

S-au rărit enorm magazinele de piese auto; doamne-ferește să cauți ceva mărunt că n-ai de unde să cumperi. Benzinăriile vînd cafele și sandvișuri, hipermarketurile vînd odorizante; șoferul nu mai are nevoie de altceva, pesemne. Din fericire, s-au înmulțit enorm magazinele online cu piese auto și nu rareori poți primi comanda-n cîteva ore. Cînd se-ntîmplă, însă, să ai nevoie de cîte ceva care nu se află pe stoc, n-ai de unde să știi cine-ți găsește și-ți aduce mai repede și mai ieftin piesa – așa că m-a bucurat, deunăzi, interacțiunea cu magazinul Secco Center.

din zbor

Cu pași împleticiți, începe și la noi să se poată face plata cumpărăturilor în regim de „self-service” – n-o să dureze mult și toate hipermarketurile o să aibă case unde tu – clientul – o să-ți scanezi și plătești singur tîrguielile.

Însemnează, firește, că se reduce numărul caselor tradiționale – se cheamă progres, eficiență și așa mai departe.

N-am stat să văd cum se mișcă treaba-n toate magazinele mari care-ți dau posibilitatea să faci treaba singur. În Carrefour sistemul mi se pare simplu, intuitiv și mai ales fără posibilitatea de-a o zbîrci; dar în Kaufland mi se pare taman invers: pîn-acuma n-am reușit încă să termin vreo cumpărătură fără să fie nevoie de-ajutorul unui angajat. Pe la alte magazine nu ajung și Lidl încă n-are case „self-service”, așa că n-am ce povesti.

De fapt, de povestit aș avea – altceva. Simt c-am început s-aleg magazinul de unde cumpăr luînd în calcul din ce-n ce mai mult cît timp pierd la casă.

Am trei Kauflanduri în proximitate, dar deseori îl aleg pe cel care mi-e mai peste mînă, întrucît treaba la casă se mișcă iute-ntotdeauna. La fel și-n Lidl, mă-ndeamnă inima să m-abat unde mă enervez cît mai puțin la casă.

Vedeți voi, ne-nchipuim că angajații din magazine n-au altă treabă decît să dea fuga la case, cînd văd că se face coadă, dar nu-i așa; în realitate ați văzut prea bine că mai niciodată casele închise nu se deschid „de la sine”, ci numai după ce vreun client se enervează și cere asta.

din zbor

oameni mici, probleme mici…

„Mega Image” renunță la pungile de plastic mai solide pe care le avea-n magazinele mari; de-acum găsim aceleași pungi slabe, zise biodegradabile, peste tot – nu doar în magazinașele „Shop & Go”.

Pungile din supermarketurile „Mega Image” îs, așadar, mai proaste, doar că prețul lor e rămas tot 70 de bani, ca la pungile de dinainte care erau mai bune.

pe termen lung

A trecut și perioada năucitoare a umblatului prin magazine și nelipsita discuție despre „nevoia” de-a scoate marile magazine și aglomerări comerciale în afara orașului.

Oleacă cam prea complicat, ținînd cont că orașele însele au ieșit în afara orașelor, comerțul și imobiliarele fiind de capu’ lor.

Chiar dacă pare greu de-nghițit, zic că ne putem obișnui destul de bine cu actuala stare de lucruri, cea-n care ai la-ndemînă o sumedenie de hipermarketuri, centre comerciale și malluri, pe pofta inimii!

Conurbația bucureșteană atipică și neprietenoasă nu prea lasă loc altei abordări: pur și simplu, comerțul trebuie să fie aproape atît de casă cît și de drumurile de zi cu zi între casă, școală și serviciu.

Păi dacă oriunde m-aș afla mă găsesc la cinci minute distanță de un mare magazin, asta-nsemnează că nu merg mai mult decît alea cinci minute – ceea ce-mi aduce mai mult timp liber, mai multă libertate, și mă scutește pîn’la urmă de fîțîială nefolositoare: toată lumea pare că iese-n cîștig.

Dar, da, ceva se poate face – dar nu ține numai de „retail” în sine, ci de nevoia noastră omenească și cetățenească de-a trăi mai bine!

Se va trăi mai bine cînd zonele comerciale dinăuntrul orașului vor atrage oamenii dispuși să vină pe jos ori – mai ales! – cu transportul public

Această nevoie, atîta vreme cît nu este dusă la nivelul unei politici administrative susținute, firește că n-are cum să fie satisfăcută de una singură.