despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

pe termen lung

A trecut și perioada năucitoare a umblatului prin magazine și nelipsita discuție despre „nevoia” de-a scoate marile magazine și aglomerări comerciale în afara orașului.

Oleacă cam prea complicat, ținînd cont că orașele însele au ieșit în afara orașelor, comerțul și imobiliarele fiind de capu’ lor.

Chiar dacă pare greu de-nghițit, zic că ne putem obișnui destul de bine cu actuala stare de lucruri, cea-n care ai la-ndemînă o sumedenie de hipermarketuri, centre comerciale și malluri, pe pofta inimii!

Conurbația bucureșteană atipică și neprietenoasă nu prea lasă loc altei abordări: pur și simplu, comerțul trebuie să fie aproape atît de casă cît și de drumurile de zi cu zi între casă, școală și serviciu.

Păi dacă oriunde m-aș afla mă găsesc la cinci minute distanță de un mare magazin, asta-nsemnează că nu merg mai mult decît alea cinci minute – ceea ce-mi aduce mai mult timp liber, mai multă libertate, și mă scutește pîn’la urmă de fîțîială nefolositoare: toată lumea pare că iese-n cîștig.

Dar, da, ceva se poate face – dar nu ține numai de „retail” în sine, ci de nevoia noastră omenească și cetățenească de-a trăi mai bine!

Se va trăi mai bine cînd zonele comerciale dinăuntrul orașului vor atrage oamenii dispuși să vină pe jos ori – mai ales! – cu transportul public

Această nevoie, atîta vreme cît nu este dusă la nivelul unei politici administrative susținute, firește că n-are cum să fie satisfăcută de una singură.

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă XII

Un nou an, cam aceleași recomandări – n-aș putea zice că-s mari schimbări în ceea ce ne place.

Patiseria bucureșteană e-n vădit regres, ajungînd în era monopolurilor și-a francizelor: „Luca” și „Petru” peste tot. S-a terminat și cu tentativa din anii precedenți, de-a produce ici-colea chestii oareșcum mai fine – erau scumpe și nu-ntotdeauna chiar atît de bune. Nici genul acela de patiserii ce-și zic „tradiționale” n-au propășit – și-astea-s scumpe, nici astea nu fac mereu cine știe ce bunătăți.

Cofetăriile staționează – prăjiturile bucureștene rămîn bune, așa cum ne-am obișnuit; rarele experimente din domeniu sînt legate mai mult de torturi.

Șaorma nu s-a stricat, mîncătoriile-s în regulă, grătarele din spatele piețelor vînd de n-au aer…

Stăm din ce-n ce mai bine la restaurante: oriunde-am merge ne place. Nu-nseamnă că avem cine știe ce lucruri extraordinare-n meniu, ceva atît de special și de reușit încît să te facă să vii și să revii într-un loc anume – poate vom face și pasul ăsta-n anii viitori – dar stăm bine.

Ar fi fost o bucurie să dăm peste magazine și magazinașe bune – nu contează specificul ori mărimea! – și, întrucît lipsa lor se-ntinde deja de ani mulți, ne-ntrebăm dacă-și va reveni cîndva comerțul ăsta.

Cam asta e; recomandările-s pe hartă – la fel și zonele comerciale bucureștene.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Din fugă: avem Auchan şi la Bucur Obor!

scris de Ando

De data asta, după câteva luni de aşteptare, lucrăm pe bază… de certitudini.

De o săptămână, la subsolul vechiului magazin universal, funcţionează un nou supermarket Auchan.

Cu ocazia asta, am văzut că se lucrează de zor şi la platforma din faţa magazinului!

Asfaltul este înlocuit cu dale.

Din ce am văzut adesea prin oraş, îmi este clar că este o soluţie păcătoasă, sau – mai bine zis – nici acum nu ştim să pardosim trotuarele şi aleile încât plăcile respective să nu înceapă să „clămpăne”, dar – evident – trebuie cumva cheltuiţi nişte bani!

harta zonelor comerciale

din zbor

• „Pikandy Plus” de pe Sebastian a renunțat la partea de servire la mese – îi ia locul o măcelărie. Pizzeria rămîne-n funcțiune: livrează acasă.

• Avem înc-un „Lidl” în Rahova, la cîțiva pași de cel de pe Năsăud (dar ce, n-avem tot aici două „Kauflanduri” la două stații distanță unul de cel’lalt?). E chiar pe Calea Rahovei, imediat după „Electromagnetica” și o să ia clienții care n-au răbdare să ocolească și să se-mpotmolească prin „Vulcan”. Următorul magazin cu care „Lidl” chiar o să-mpînzească sectorul va deservi zona periferică Sălaj-Humulești.

• S-a deschis și cofetăria „Victoria” de peste drum de Piața 1 Mai: bună, da’ scumpă, nenică!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

magazinul nu pierde, clientul nu cîștigă

Ni-i din ce în ce mai lesne să ne cumpărăm toate cele fără să mai călcăm prin magazin. Dăm cu deștu’ pe telefon și ne pomenim acasă cu tot ce ne trebuie: chiar orice. În lumea asta – care nu-i nicidecum una rea! – totul pare simplu.

Sigur, e cuminte să știi, să fii pregătit, să cunoști ce vrei să cumperi; experiența probăluielii din magazinul de odinioară se-nlocuiește cu cea a review-ului; și, pîn’la urmă, dacă nu-ți vine și nu-ți convine ce-ai comandat, n-ai decît să faci retur, nu-i așa?

Și, ca să fim noi foarte cinstiți, nici în magazin nu ședeam întotdeauna cu ochii-n patru la raft, să verificăm gramaje, ingrediente, termene de expirare…

Ai zice că magazinul tradițional de bunuri electrocasnice și articole pentru casă ar trebui, cumva, să-și schimbe abordarea clientului, pentru că pe undeva se vede că o bună parte a celor care încă mai ies din casă pentru a cumpăra ceva, o fac pentru că vor să vadă produsul dinainte; și nu doar să-l vadă, ci să-l și poată proba.

M-aș fi așteptat să văd asta întîmplîndu-se, dar nu; nu-i așa.

Am intrat, de curînd, într-un magazin de televizoare „Flanco” unde nu puteai să vezi cum se văd posturile de televiziune… la televizor. Și-atunci, de ce-n magazinul ăsta televizorul se vinde mai scump decît într-un magazin exclusiv online care mi-l și aduce gratis acasă? Ce experiență-mi oferă, mie – clientului – ca să plătesc mai mult?

Cea mai mare parte a magazinelor astea-s un soi de struțocămile: n-au, firește, niciodată îndeajuns loc pentru a ține toate produsele, așa că nu-ți poți lua orice de la ele; uite „Jysk” – țin mereu o parte din mobilierul lor la vînzare exclusiv online, așa că nu-l poți cumpăra direct, deși ți-ar fi mai la îndemînă așa.

Ce nu-mi mai place – deși, cînd o pot face, profit desigur de asta – este prețul diferit din magazin față de cel de pe site.

Nu rar prețul online e mai mic; dar clientul trebuie să caște ochii foarte bine, căci prețul acela mic poate fi exclusiv online. Odată, aflîndu-mă într-un „Flanco”, am comandat produsul pe site cu ridicarea chiar din acel magazin – a însemnat cîteva minute-n plus și vreo 30 de lei în minus.

Da, clientul trebuie să caște bine ochii la prețul din magazin, pentru că acesta – pur și simplu! – se poate să nu fie aliniat cu cel online! Săptămîna trecută am cumpărat ceva din „Altex” și, dacă la casă nu le arătam de pe telefon prețul online care era cu vreo 50 de lei mai mic, mi-ar fi luat banii ăștia bine-mersi.

Și-atunci, de ce să se chinuie magazinul tradițional să schimbe ceva în atitudine? Clientul intră oricum, ba chiar e dispus să lase banii; și, mai ales, nu oricine poate cumpăra online; sînt oameni care n-au carduri, care n-au acces la anumite soluții de plată și-s captivi magazinului.

Așa că, deși prin alte țări magazinele încep să o ducă rău în fața online-ului, la noi nu-s în primejdie deocamdată.

fără curse de cărucioare la Lidl în parcare!

Fără urmă de îndoială, montarea acestor limitatoare de viteză-n parcările magazinelor „Lidl” va duce la stîrpirea periculoaselor curse de cărucioare.

Faptul că pentru restul cumpărătorilor de bună-credință este cumplit de greu să treacă cu roțile mititele ale cărucioarelor peste obstacole e un preț mic de plătit.

viață de piață

Cu cît e piața mai săracă, mai aruncată la margine de oraș și mai ascunsă-ntre case, cu atît e mai… bogată!

Cum de-o fi așa?

Pentru că piețele centrale, domnești și „civilizate” nu mai au puzderia de lucruri și lucrușoare care se mai găsesc doar în piețele periferice: vin de vînd „sibienii”, propășesc produsele „bio”, iar la grătarul din dos se-așează la coadă, cuminți, flăcăi cu bărbuțe pieptănate, ciorapi vărgați și cu ecusonul spînzurat de brăcinar…

Dar viața, viața de piață, nu-i aici.

Viața-i la periferie, acolo unde piața-ncepe încă de la trei străzi distanță, cu magazine-ntinse și pe trotuar cu haine „ieftine și bune”, cu produse de menaj, cu chioșcuri care mai vînd napolitane și jeleuri la kil și cu cuptorul de pîine caldă pe care se repede s-o cumpere, dimineața devreme, gospodina-n capot. Pe-aici încă mai poți spune vînzătorului din care marfă să-ți aducă data viitoare; și să-ți păstreze pentru seara, cînd vii acasă de la muncă (în cartierele astea oamenii vin de la muncă, nu de la servici) cîte ceva de-o parte: o franzelă împletită, un sfert de salam proaspăt, o fructă-ceva. „Mega Image” n-a deschis încă magazin – fiindcă nu dă pe caiet. Aici – înțelegeți voi – comerciantul e mic și nu prea-și permite să nu meargă-n cîștig, fiindcă din cîștigul ăla trăiește.

… baba vine tîrîndu-și căruciorul și pleacă după trei ore de tîrguieli și pălăvrăgeală; vecinu’ uită bicicleta sprijinită de ușa birtului; zac droaște cu roțile dezumflate din care se vînd castraveți, varză, gogoșari, cartofi…

Aici găsești în piață toate lucrurile de care-ai uitat că există-n lumea ta: mușamale, gumari, bătătoare de covoare, bețe de ținut varza-n butoi, izmene, capace de borcane, chibrite, damigene, cuie, sifoane, geci de iarnă „din puf de pinguin”… și cîte și mai cîte!

Mă-ntreb de ce

În București avem vreo 250 de magazine mari „Mega Image” și vreo 350 de magazine mici „Shop & Go”. S-ajungă la toată lumea. Nu o dată, între magazinele astea vedem diferențe – în cele mici e mai mereu mai scump; confortul de-a avea la doi pași de casă un magazinaș se plătește! Dar mai e ceva.

  • plasele care se vînd în magazinele mari sînt trainice, făcute din plastic bun, rezistent, și se pot refolosi îndelung după aceea; cică pot duce șapte kile de cumpărături. Costă vreo 70 de bani.
  • plasele care se vînd în magazinele mici sînt proaste, subțiri, făcute dintr-un material biodegradabil care se sfîșie și rezistă doar pînă cînd ajungi acasă; colac peste pupăză, plasele astea țin doar patru kile. Ce-i drept, îs și cu… 10 bani mai ieftine.

Fostele magazine pentru copii

scris de Ando

Una din cele mai rapide şi abrupte schimbări de după decembrie 1989 s-a produs în reţeaua comercială a oraşului. Să ne amintim ce foşgăială se iscase: multe magazine (dar nu numai) şi-au schimbat peste noapte numele şi profilul, altele s-au închis, dar au apărut şi multe altele noi. Modificările administrative, schimbarea formelor de proprietate, revendicările şi retrocedările de spaţii etc., toate acestea au bulversat vechea reţea comercială. Puţine din aşa zisele „repere” au supravieţuit – mă refer la magazinele mari, gen Unirea, Cocor, Victoria sau Bucur Obor.

In paralel, „lucra” coşmarul din profunzime: dispariţia cvasi totală a furnizorilor tradiţionali adică fabricile de confecţii şi tricotaje, de încălţăminte, de mobilă şi electrocasnice, cosmetice, jucării…

Aşa se face că, acum, după 30 de ani – ajutaţi de fragmente din presa vremii – încercăm să refixăm pe harta memoriei câteva locuri, pe atunci arhicunoscute şi frecventate de bucureşteni şi nu numai, pentru că, de multe ori, şi cei „din provincie” îşi făceau, cumva, drum prin Capitală pentru cumpărături.

Ce să înţeleagă, de exemplu, cel de după 1990, din imaginea dezolantă de azi, de pe strada Doamnei?

Dar aici, vizavi de palatul B.N.R., a fiinţat mult timp, un foarte căutat magazin: „Cei Trei Ursuleţi”. Deschis în 1955, el a devenit repede un nume de referinţă, locul de unde multe generaţii de copii s-au îmbrăcat şi încălţat.

Ca să fiu sincer, nici nu ştiu când s-a închis „Cei Trei Ursuleţi” şi nici cinematograful alăturat – „Doina” – tot aşa, un locaş dedicat celor mici. Ştiu doar că după decembrie 89, pe aici s-au perindat tot felul de restaurante, cluburi etc., o bună perioada fiind, de exemplu, fief-ul vestitului saxofonist Marin Petrache Pechea.

Există zvonul că toată această latură a străzii, acum în paragină, va fi demolată, exceptând clădirea fostei Biblioteci Centrale (Palatul Bursei) şi în loc se va ridica un hotel… Vom vedea.

Revenim. Odată ajunşi aici după cumpărături, era musai să dai o raită şi pe Lipscani sau pe Calea Victoriei, unde aşteptau alte magazine să le calci pragul.

Reţinem de pe panoul din poză alte două nume de magazine cu articole pentru copii, la fel de vestite, la vremea lor:

Aşchiuţă”, deschis în 1961 pe Calea Griviţei, noul cartier muncitoresc în plina dezvoltare, cartier foarte drag liderului comunist de atunci, Gheorghiu-Dej. Magazinul era parte dintr-un complex comercial, aflat vizavi de fostul Club Griviţa Roşie, la doi paşi de staţia de metrou de acum. Tot aici, în rând cu „Aşchiuţă”, avea să funcţioneze, mult timp, magazinul specializat în piese auto pentru FIAT-uri.

Celălalt nume, „Scufiţa Roşie”, ne duce în zona Oborului, la intersecţia Căii Moşilor cu şoseaua Mihai Bravu:

Aici, lucrurile aveau să se schimbe complet încă dinainte de 1989, odată cu reconfigurarea întregii intersecţii ca urmare a lărgirii Căii Moşilor. Magazinul „Scufiţa Roşie” va dispărea şi, aproximativ pe acelaşi colţ, va fi construit un bloc masiv care va adăposti un mare magazin din nou creata reţea „Materna”, deci tot cu articole pentru copii.

 

Şi nu putem încheia periplul fără a aminti de marele magazin universal cu articole pentru copii „Romarta Copiilor” care ocupa subsolul, parterul şi etajul 1 al blocului cu coloane, construit în 1960, pe Calea Victoriei, vizavi de Cercul Militar.

Mare păcat!

S-a închis minunatul magazin cu „bunătăți din Ardeal“ de pe Mărgeanului.

L-a înlocuit o patiserie.