despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

pocitania pămîntului

IMG_2926

drăcii de-ale lu’ Masca, prin Herăstrău…

la comédii

… se întîmplă din nou: începe iar festivalul acela, „Bucureştii lui Caragiale”. Ştiu sigur, de-acuma, că o să aibă uneori şi părţile lui proaste – n-are cum altfel – dar a pornit cu dreptul, măcar.

A pornit cu o paradă, care-a şerpuit printre terase şi turiştii încîntaţi ce se găseau – fireşte – în Centrul Vechi. La paradă erau cei de la teatrul Masca, nişte studenţi la actorie şi artişti de la Circ – de la Circul Globus. Ba chiar aveau şi nişte cămile, nişte cai, şi nişte ponei cu maimuţe adevărate cocoţate pe ei. Fanfara bubuia cu entuziasm, artiştii făceau jonglerii, clovnul dădea bomboane, directoarea circului bobina plutonul şi dădea indicaţii – ce mai! Caragiale însuşi s-ar fi dus să-şi facă un selfie cu animatoarele care însoţeau parada.

Desigur, cînd era distracţia mai în toi şi lumea mai încîntată, au ieşit talibanii de la Stavropoleos să urle că zgomotul îi deranjează – pesemne că pierduseră şirul la numărat banii, cine ştie – dar treaba asta nu a fost băgată-n seamă de prea multă lume.

Ce mai – a fost balamuc, dar balamuc dintr-ăla simpatic. Lumea s-a simţit bine şi parada n-a părut de prost-gust; doar e paradă, e pentru oameni, e pentru a-i face să rîdă.

Aveţi şi poze, ca să ştiţi ce-au făcut oamenii.

la statuile vivante

… of, ce-i de făcut în Bucureşti, zilele astea? E tare greu – pentru că răspunsul e… nimic. De-abia de weekendul viitor, cred, încep să se mai petreacă lucruri prin oraş: care-or fi, om vedea…

Şi totuşi, s-a găsit ceva de văzut şi acum. Ia, în Herăstrău, se ţine un festival de statui vivante. Treabă serioasă, dar mai ales, chiar drăguţă. Să ştiţi că nu-i deloc plictisitor să te uiţi la ele – şi nici la cei care se uită la ele; că treburile astea, care se petrec în stradă, pentru oameni, atrag fel de fel de oameni.

Partea leului e luată de Teatrul Masca, fireşte; dar găsiţi şi artişti de peste hotare, care sînt mai pricepuţi un pic la partea de cucerire a publicului. Dar şi Masca joacă tot mai bine.

Mai e şi azi – ultima zi – de la ora 4 a după-amiezii. S-ar putea să vă placă mai mult decît v-aţi fi aşteptat.

Masca

Niciodată nu l-am luat pe Mălaimare-n serios. Şi totuşi – ar trebui. Teatru e şi ce face el. Teatrul de luat în seamă nu e doar experimental, nu e doar underground, nu e doar Beligan – la care unii se duc cu aparatul foto pregătit pentru clipa cînd îşi va da duhul pe scenă; teatru este şi ce face Masca.

Masca nu fuge de public. Masca nu se ascunde prin poduri şi subsoluri – Masca iese pe stradă, vine în parc, coboară la metrou – se bagă în faţa omului, încercînd să-l facă spectator şi asumîndu-şi riscul de a-l enerva.

Vax! nişte actori-acolo – nişte actori spoiţi şi fardaţi, care nu vorbesc, care se mişcă aiurea… Ei, mie-mi plac actorii ăştia care se chinuie, aparent fără rost, pe stradă. Sînt mai vii decît mulţi alţii.

Masca e o companie de teatru foarte serioasă.