despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

7 mașini vechi LXXX

Gata oricînd! – și cu norocul de partea noastră, iată că sîntem la episodul 80. Îl deschidem cu un Ford Fairlane Galaxie 500 1959… aproape întreg!

Ce diferență față de modelele cu cîțiva ani mai vechi, încă… Volgi. Mai e mult de lucru la mașină! Ando a găsit-o. Tot el – și-un Mustang sărăcuț, din anii nefericiți ai modelului. Zici că-i un Scorpio dus la sală.

Să mai vedem un model, european de astă dată: Taunus. Mai dichisit ori mai ruginit – oricum, și cel ruginit încă-i trainic, după mai bine de 35 de ani.

 

Am terminat cu Fordurile, ne ocupăm de Opeluri! Ce surpriză plăcută, în lumina veselă a Soarelui de dimineață – un Rekord P2.

… cînd te gîndești că are peste juma’ de secol! Varianta cu patru uși a fost mai rar văzută la noi; pînă și caravanul – varianta break – avea tot două uși pentru pasageri. …Opel!

Ando a mai dat peste un Rekord – mai nou, ce-i drept, un D – care se ori se duce undeva, ori vine de undeva:

… și-ncheiem rubrica Opel cu un Ascona C, găsit pe timp de vară de Paul Ioan Pârlea:

 

Hai să mai rupem monotonia modelelor cuminți, c-o Lancia Fulvia Coupe: o adevărată frumusețe!

A găsit-o Ando. Iar Boemul, un încă un MG T pe care-l vedem păstrat cu grijă.

 

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Garajul Mișu Sontag

Strada s-a numit Sălciilor, apoi Tomas Masaryk, apoi Julius Fucik; azi și-a recăpătat numele primulul președinte cehoslovac…

Cam pe la numărul 11, te-ai opri să vezi o casă cam căzută; și-n spatele ei o hală cu o siluetă inconfundabilă: da, e un garaj.

… de cîte ori am trecut pe-aici fără să caut să deslușesc istoria din spate! E vorba despre garajul Mihail Sontag.

Îl găsim pomenit în cărțile de telefon de la sfîrșitul anilor ’30. Inginerul Mișu Sontag fusese pilot de curse; ba chiar unul tare. A făcut echipă cu Petre Cristea la Raliul Monte Carlo, cu un an înainte ca Petre Cristea să cîștige ediția din 1936.

Ce s-o fi ales de Sontag, n-am aflat. Soarta de mai apoi agarajului e banală. Clădirea din față pare să fi fost și grădiniță.

e frumos, dar scoate capul dintre urechi

Așa deci; în sfîrșit, Baba Iarna-și va lua catrafusele. E cald, e Soare: pîn-o să vie păsările călătoare-napoi, au ieșit pe străzi  oamenii.

Și – printre ei – și șoferii care n-au mai scos mașina de la Crăciun… motocicliștii care-au ținut pînă ieri motoru-n garaj… bicicliștii care-au uitat că țuști! nu e mereu scăparea… și pietonii care, scapînd de lunecușul de pe jos, îs cu ochii-n Soare.

Pînă s-o reobișnui toată lumea cu Orașul, nu strică un pic de cumințenie.

530 de poze

Bucureștiul meu drag” devine, pe zi ce trece, o resursă tot mai bogată de imagini care ne-nfățișează trecutul: munca lui Andrei Bîrsan este așa de folositoare tuturor – vedem și înțelegem orașul nostru așa cum a fost.

S-au mai adăugat vreo sută de imagini de-ale lui Șerban Lăcrițeanu; dar de curînd fotografiile făcute de Norihiro Haruta s-au înmulțit: sunt, acum, peste 530.

530 de poze din Bucureștiul lui 90-91: ce minunăție. Nu; nu-s frumoase – chiar nu; dar ne-ajută enorm să pricepem cum era. Jos pălăria!

7 mașini vechi LXXIX

… acum șase ani publicam primul episod al seriei noastre cu mașini vechi. Plecasem într-o zi friguroasă la plimbare și mi-au ieșit în drum niște rable…

Restul îl știți. Azi, 700-și-ceva de mașini mai tîrziu (cin’ să le mai numere!), sîntem la episodul 79.

Dar ne-am făcut prieteni – AdiP, Cristi, Boemul, Adrian, Adrian Crăciunescu, Mihai Alexandru Pop, Iustin, Cosmin, Paul Ioan Pârlea, Marius, Cristian MalideDragoș Alexandru, Veniamin Micu, Mihai Manea, Ciprian PardăuAlexandru Bodea, Cătălin Radu, Alexandru Velcea

… Și, bine-nțeles, Ando!

E greu – și nu ne-alintăm cînd o spunem – să mai descoperim rable neștiute. Și, cînd știi cîte din mașinile astea-s demult topite, te-ntristezi… n-ai cum să nu.

Nici episodul aniversar nu-i chiar așa bogat; are doar cîteva modele, mari și late: mai ales cele pe care le-apucasem cîndva, cînd mașinile străine era doar o sintagmă cu un înțeles trist…

Așadar… de-ale noastre: mai vechi, mai noi, mai bune, mai rele…

                 

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi LXXVIII

… vremea-i pentru episodul 78, pe care-l deschidem cu niște frumuseți în mișcare. De unde vin? Unde s-or fi dus? Cin’ să știe…

Toate-s frumoase, dar micul Nash Metropolitan din pozele de pe urmă face toți banii, zău așa.

Găsim și la noi dintr-astea!

Ando a dat peste toate, să fim drepți. Și peste Mustang, și peste Fiatul 124 Spider de mai jos:

 

… ce mai jucărie fîșneață au scos italienii din lada ceea pătrățoasă de 124! Și – cu toate că-i cam frig pentru cabriolete – mai vedem înc-o șmecherie italienească, o Alfa:

Tot roșie, tot de la Ando; mergem mai departe cu o mașină banală – și ea roșie:

E aproape Cielo – e Daewoo-ul Racer; practic, versiunea aproape neschimbată a ultimului Opel Kadett. Modelul a venit la noi cam prin ’93-’94 și ca taxi – iar mașina din episodul de azi se ține pe picioare și acum: e ceva!

Am făcut și eu ceva: am pozat un frate mai mare de-al ei: un Espero decăzut:

… și-un Trabant combi de pe la sfîrșitul producției, sclivisit cît s-a putut de mult; dar și unul – cărăuș nevoie mare – găsit de Boemul.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi LXXVII

Episodul 77. Începem cu ceea ce face serialul nostru să merite: anume, senzația – de a descoperi, de a da peste. Ando – norocos – dete peste o Pobedă ruginită, o-ncîntare!

Continuăm c-o frumusețe de Ford – un Taunus 12M P4 din ’63, splendid restaurat.

Dacă tot ne-ocupăm de marcă, să vedem un Sierra estate:

img_6388 img_6390

… dar și-o un XL. Deci mare. De la Ando.

Tot Ando a dat și peste un alt Saab 99. Doamne, urît mai e. Da’ tot te uiți la el cu drag.

N-am mai avut de mult un CX. Noi le cam botezam pe toate Citroen-ele mari Pallas, deși asta era doar numele versiunilor de lux. Vedem unul bine păstrat…

… și ne-aducem aminte că a fost încadrat, desigur, între DS și XM – pozate de Boemul:

 

Ce mai vedem? Ia, niște utilitare. Una de hărtăneală – un Mercedes găsit de Cristi:

… alta de paradă – un Chevrolet Apache găsit de Ando:

– și alta… mai de toate zilele – un Barkas

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici)

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Un garaj şi… o factură

scris de Ando

Când am făcut aceste poze, în ianuarie 2011, habar n-aveam ce reprezintă perechea de clădiri de pe strada Romulus. E vorba de aceste două imobile pe care, în lipsa unui aparat performant, e greu să le pozezi, frontal şi împreună, dată fiind lăţimea străzii. Ele sunt legate, la stradă, printr-o arcadă sofisticată dar şi comunică, în curte, printr-o pasarelă, aflată mai în spate.

 

Clădirea de la nr. 17 are o faţadă impozantă, şi o remarci imediat, chiar de la intersecţia cu Calea Călăraşilor.

Dar mie, mi-a plăcut mai ales faţada sofisticată a clădirii din stânga, de la nr. 15. Din păcate, proasta administrare a imobilului în anii comunişti şi-a lăsat amprenta, multe din elementele decorative fiind deteriorate.

 

Intre timp, pe net, au apărut destule informaţii despre cele două cladiri. Ele adăposteau „Marele Autogarage Hermann J. Rieber şi Fabrica de Trăsuri”! 

Lucrurile fiind clarificate, iar lista noastră de garaje din nou actualizată, totuşi nu mă lăsa inima să nu vă prezint o factură emisă pe 15 octombrie 1911 de firma cu pricina. Priviţi antetul! Este minunat şi, mai ales, se văd, clar reprezentate, cele două clădiri despre care vorbeam.

Sursa foto: Artmark

Civilizație publică – revenire

Începeam, acum aproape opt ani, ceea ce-avea să devie un serial dedicat civilizației publice – despre lucrurile mărunte din oraș. E vremea să revenim, ajutați iar de imaginile surprinse de Șerban Lăcrițeanu de-a lungul anilor ’70. Vom desluși, din colțuri de instantanee stradale, alte detalii și mici înțelesuri.

Iată o poză din 13 Septembrie. V-o vine sau nu a crede, e chiar intersecția cu Panduri/Tudor Vladimirescu.

Cîte s-au schimbat aici! Nu doar că micile dughene au dispărut – dar și tramvaiele. Vedem un 20, linie istorică ce unea Larometul de Șura Mare (mai tîrziu ajungînd și-n capătul șoselei de Oltenița).  La vremea aceea, venea dinspre Izvor, prin cartierul Uranusului – pe unde? vedeți mai jos – și aici făcea dreapta, luînd-o-n direcția Viilor. Bune erau legăturile acelea dintre cartiere care s-au pierdut.

Tramvaiul 20 nu va mai circula niciodată: linia ce duce la Laromet se desființează, lăsînd locul metroului.

Am văzut mai sus și-o poză a pantei dulci ce ducea la Izvor; în zare se văd gardurile șantierului de metrou; zona încă nu murise. Fotograful – zic eu – a prins o imagine splendidă, care te duce cu gîndul la orice alt oraș splendid din lume.

Iată – tot afectată de metrou; de primul metrou – și Piața Unirii.

… șantierele păreau mai suportabile cînd oamenii încă trăiau cu ideea că le vor îmbunătăți viața. De unde să fi știut ei că urma demolarea Halei, a Spitalului Brîncovenesc, că nici un tramvai, troleu ori autobuz nu va mai trece pe-aici?

Lăcrițeanu ne arată blocul cu renumita berărie Turist, afectat de Cutremur.

… vedeți reclama ceea de sus? „inol durol ideal” – așa zicea. La vremea respectivă, s-ar putea să fie fost stinsă deja – raționalizările! – dar a rămas în picioare pîn-acum vreo opt ani, cînd s-a spoit blocul!

Tot un semn luminos se vede și-n poza următoare. Scrie pe el „Economisiți la CEC”. Erau multe dintr-astea: cum ar veni, „de interes public”. Întîlneai și semne uriașe pe care scria „în caz de incendiu sunați la 081…” – că pe-atunci pompierii, miliția și salvarea aveau fiecare telefon separat.

Tramvaiul 5 trecea pe-aici, ducîndu-se înspre Floreasca. La-nceput întorsese la halele Ford – știți, unde-i azi parc și un „Spring Time” – și dup-aceea, fusese prelungit, în jos, pîn-la Aurel Vlaicu. Ca să vedeți prostia și degringolada și de-atunci, 5-ul urma să fie scos curînd de pe Calea Dorobanților, și băgat pe Floreasca. Nici zece ani n-a ținut treaba asta, că… s-a desființat și Floreasca – și 5 merge pe unde merge și azi: pe Barbu Văcărescu. De ce? Pentru ca nebunul să șadă liniștit în moșia sa din Primăverii.

Se mai văd și azi ceva urme ale trecerii tramvaiului; pe străzile ce unesc Radu Beller de Floreasca mai sînt plantați stîlpii metalici groși ai rețelei; iar pe Floreasca, la podul de peste lacuri, ne miră faptul că e – pe stînga – o bandă complet liberă; e vorba de vechea cale de rulare, dezafectată; pe-acolo, tramvaiul mergea separat (precum 16-le prin Tei).

Pozele lui Lăcrițeanu-s pline de detalii auto mici. Uite-un Buceag-cisternă la Podul Constanța; altul, folosit ca depanare de I.T.B. – cu turn pentru reparația rețelelor electrice; iar dintr-o poză încărcată din vechea Regie dibuim un camion de transport butelii (nu mai țineam minte de ce n-avea roți duble pe spate) și altul, folosit pentru transportul pasagerilor (o carosare elegantă):

  

… Lucrările de-ntreținere fac prilejul de-a ne-ntîlni cu prieteni vechi; iată, pe Giulești, silueta clădirii Finanțelor (unde se petrecuse cu un sfert de secol înainte celebrul jaf comunist) – dar și două compactoare greoaie; în imaginea următoare, pe lîngă un „compresor”, vedem și un vechi autobuz transformat în camion (practica era la ordinea zilei, totul se folosea și refolosea pînă la ultimul șurub). Iată – într-o imagine color – și-o Skodă vopsită îngrozitor, ajunsă depanare…

  

Detalii reies din abundență și mai departe. Se vede – pe Nuferilor, c-așa se numea atunci strada Berthelot – tramvaiul care-ntorcea la Catedrală, dar și navetele metalice stivuite-n fața magazinului; le vedeți că-s de două marimi: cele mai înalte erau pentru sticlele de lapte, iar cele scunde pentru borcanele de iaurt (trebuie că era și-o mărime intermediară, pentru sticlele de sana și chefir, care erau la juma’ de litru). În poza cealaltă ne izbește nu doar atmosfera de pe Calea Griviței pierdută dintre Polizu și Matache, dar găsim și-un cîntar public cu monede în fața hotelului…

 

Am ales imaginea următoare pentru viața ei; deși-s multe-n arhiva fotografului care arată chiar mai multă viață, forfotă și aglomerație – de pildă cele de pe la Matache. Aici sîntem la cîțiva pași, la Virgiliu; puzderie de tramvaie, un alt autobuz Skoda simpatic, o Volgă taxi venind de pe Nuferilor; îmi place mult cum se vede-n zare panta lină a străzii Berzei.

… iată că cinematograful Dacia încă purta numele „Marconi” în 1970; un furgon cu tracțiune hipo – nenumărate, pe-atunci; o „săgeată albastră” trăgînd în Gară; un colț de rai înfățișînd Piața Galați din vremea aceea, cu încurcătura de străzi de dinainte de tăierea noului bulevard Dacia; un 20 mînat de-o vatmaniță (erau multe, femeile care conduceau tramvaie) în geamul căruia deslușim cartonul pe care era scris linia, tura și timpii de parcurs (se vede și cum ștergătorul de parbriz era acționat manual, nu?)…

    

Las la urmă pozele favorite. Sunt la 11 Iunie, înfățișînd răspîntia de jos, de la Mitropolie. Ai zice că timpul aproape s-a oprit în loc. Pozele puteau fi făcute cu mulți ani înainte – dac-am face abstracție de taxi și de tramvaie. Refugiul din stația lui 12 era de dinainte de Război – model vechi, apărut în București laolaltă cu cel al tabliilor indicatoare de stații. Semafoarele vopsite-n alb începeau, la vremea pozei, să fie înlocuite cu altele – negre.

 

Se mai vede gardul vechi al bisericii Sfîntul Nicolae Vlădica – mai discret și mai modest; în spate se ghicește benzinăria; iar blocul de pe colțul cu Regina Maria avea și-atunci tencuiala căzută… Vedem că tramvaiele ce veneau de pe 11 Iunie nu făceau decît dreapta – spre Unirii. Mai tîrziu, înainte de desființarea transportului public din Piața ce mare, s-a realizat și virajul cel’lalt.

Încheiem aici plimbarea prin fotografii. Uitați-vă la celelalte, nu doar pentru a găsi un București cochet și romantic, ci și unul aspru, rece, murdar, cu gropi și dărăpănături; cu mașini puține și cu nenumărate droaște cu capota ridicată – nu un oraș vesel, așa cum ar trebui să fie, cică, trecutul.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

ce stradă vie!

… uneori nu știi unde duce un articol – subiectul fuge de tine, te plimbă prin locuri și timpuri – e frumos.

În ziua Crăciunului, porniți la plimbarea obișnuită prin orașul gol – numai al nostru și-al cîtorva turiști hăbăuci – dădurăm pe Luterană, unde ne sări-n ochi, pentru a cîta mia oară, mizeria de la fostele galerii, club, garaj: știți voi prea bine…

 

Despre istoria garajului, încercat-am a desluși cîte ceva la vremea potrivită. Clădirea – laolaltă cu celelalte care-o învecinează – ar merita cuprinsă și-n serialul nostru despre case căzute; cu siguranță va veni și vremea cînd toate vor fi date jos, pentru a clădi ceva demn de-a însoți blocul urît de toată lumea din coasta Catedralei. Mașina ce-nfruntă veacul pe frontispiciu ar merita trecută-n lista vestigiilor pe care le vedem tot mai greu – nu pentru că n-am avea tehnologia să ne apropiem detaliile orașului, ci pentru că ochiul ni-i tot mai obosit…

Și-atunci, încotro să duci povestea? Ei, uite că am dus-o pe 11 Iunie – strada mea preferată; întotdeauna mi-a fost greu să explic de ce-mi place bucata asta mică dintre parc și Mitropolie. Poate pentru că le-a avut, concentrate, pe toate: industrie, cinematograf, dughene, case socotite, necazuri, mizerie, tramvai…

Pe Luterană a ființat clubul „Salsa”; e mult însă de-atunci: mult de cînd s-a închis! Clubul ăsta însă era „Salsa 2” – pentru că fusese altul, înainte. Unde? Pe 11 Iunie, undeva cam peste drum de Gramont – unde azi te bagi într-un complex rezidențial…

Interesant loc, retras, mare: trebuie să fi fost ceva acareturi de-ale casei de cultură „Nicolae Bălcescu”, ce se găsește mai încolo pe stradă. Poate chiar vreo discotecă și înainte de Revoluție – căci erau și atunci. Imediat după, aici a funcționat clubul „You & me”, devenit curînd „Salsa You & me” – celebru în a doua jumătate a anilor 90.

Cine bate azi locurile astea, ducîndu-se în cluburile cunoscute (Fabrica, B52) s-ar mira să afle că distracția nu s-a oprit niciodată pe 11 Iunie, nu?

Oare s-ar mira și mai mult dacă ar ști că strada asta era la fel de vie și-ntre Războaie? Că găseai aici „Leul și cîrnatul”? Că actuala casă de cultură de azi era ditai restaurantul? Și că unde se-nvîrteau, acum două decenii, fete pe ritmuri sud-americane, era grădina – parcul! – „Parisiana” a lui Vasiliu?

… cu-atît mai mult îndrăgesc strada asta – și azi – așa surprinzătoare.