despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

7 mașini vechi CXXIV

de Ando, Bobocul și HM

Ne-am mișcat binișor pe vremea pandemiei și – pe lîngă casă – am dibuit zeci de mașini care merită loc în serialul nostru; așa că-l ducem mai departe cu episodul 124.

N-am nici o părere despre Alfa Romeo 146 – doar o avem aici de dragul colecției. Nu-mi pare că moștenește nimica din modelul 33, care chiar zicea ceva. Măcar succesoarea 147 e plăcută privirii.

Să ne bucurăm de o dubă legendară. Cînd a apărut Fordul Transit prima dată, a-nsemnat un pas imens înainte în lumea vehiculelor mici comerciale europene. În sfîrșit, motorul nu mai ședea înăuntrul cabinei – ca la dubele Saviem ori Mercedes – și nici undeva în spate ori dedesubt – ca la celebrele Transportere de la VW. Să zicem că a fost o adaptare extraordinară dubelor americane la nevoile și specificul european; ceva ce-am putea compara cu „adaptarea” Fordului Mustang la Capri. Transitul pe care-l vedem e socotit a doua generație (e drept că prima a avut două faze distincte) și… azi, după mai bine de juma’ de secol de producție, sîntem doar la a patra.

Rămînem în domeniu cu alte două dube ce s-au dovedit trainice: Renault Trafic și Master, chiar din primele serii. Trafic e cea mică; remarcați-i „nasul” alungit; motoarele-s îngrămădite rău în față și grilajul radiatorului a fost împins înainte.

… de la mare spre mic – iată un Espace din generația a doua; cînd s-a lansat, și mașina asta avea un „nas” olecuță mai lung, din aceleași motive.

… și… și mai mic- Renault Twingo; ai zice despre mașinuța asta c-ar fi trebuit să fie făcută de italieni.

N-ar prea trebui să vedem pe dreapta un Nissan Navara – cine știe de ce nu merge. Mai funcțional e Pathfinderul care-i mai vechi.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXXIII

de Ando, Bobocul și HM

Începem episodul 123 cu o raritate – o Honda Civic (seria a patra) Shuttle; adică ce se-ntîmplă cînd o mașină de serie japoneză primește o variantă de familie care nu prea are de-a face cu exemplarul din care se trage – precum seria Verso a Toyotelor.

Mai departe… pînă la urmă, e aceeași mașină: Golf, cînd e mică; și Jetta cînd i se adaugă un fund.

 

De la seria a treia a Golfului încolo, a apărut și o variantă combi; berlina însă s-a vîndut ca Vento (o știm ca mașină de poliție ani buni după Revoluție împreună cu Renaultul Chamade). Golfului din generația a patra i-a corespuns Bora; întîlnim însă și Golf și Bora la același combi. VW urma să termine cu brambureala Vento-Bora și să revină la Jetta dup-aceea.

 

O mașină care-a-nsemnat mult pentru noi: Dacia Logan. Elegantă ca un cosciug? Sigur. Dar comodă pentru o familie, îndestulătoare pentru nevoile ei și – una peste alta – fiabilă. Ce să mai zici de combi? Bagi șapte măgădăi în MCV și le rămîne loc și pentru lada cu bere.

A fost precedată de modelul Solenza – prima Dacie făcută bine și după care multă lume a oftat cînd a fost oprită din fabricație.

Mergem să vedem două Fiaturi: adică, firește, Fiețeluri, fiindcă marca asta nu prea face altceva decît mașini mici și micuțe.

Nu știu pe nimeni care să zică că-și dorește un Fiat; cu toate astea Fiaturile se vînd de minune-n toată lumea. Avem în episodul de azi un model Uno – o mașină care a fost simplă și reușită – și un Seicento – un strașnic urmaș al Polski Fiatului și construit tot în Polonia.

De altfel, Fiat a fost o mașină care a fost înșurubată cu succes în Europa comunistă, mai ales prin modelele 124 și 125 care au fost fabricate în Uniunea Sovietică, respectiv Iugoslavia și Polonia.

Mai vedem și ceva dintr-un Ford Capri mai nou plus un Scorpio Sierra care – deși decăzut – încă mai impune respect.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXXII

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 122.

Printre primele mașini noi care-au însemnat ceva după Revoluție la loc de cinste e Kia Sportage: întîia întîlnire semnificativă cu specificul industriei sud-coreene și cu acest concept de mic SUV care, azi, e atît de popular.

Tot Kia și tot de referință – dar un deceniu mai tîrziu – este și Cee’d; mașina care ne-a arătat că le poți avea pe toate: fiabilitate, dotări, garanție uriașă și un preț bun. Greu am dat de un exemplar cu care să putem ilustra episodul de azi!

Iată și altă mașină de referință și cu siguranță tot una care rar poate fi vînată în stare proastă! Firește că-i Škoda Octavia: făcută să ție o veșnicie, aidoma modelului legendar din anii ’50. Portbagaj uriaș cu o deschidere imensă, solidă, închegată – făcută de nemți, nu-i așa – dacă avea și motorul diesel de 1,9 nu se devaloriza.

O căzătură acum – dar nu o mașină rea. Alfa 156; de la Romanian Carspots avem și ceva ce-am putea numi bunica ei, modelul 75.

O dudă italienească veritabilă însă – Fiatul Stilo.

 

Nimeni n-a putut spune vreodată că i-a plăcut Renault 21. N-a ajuns să aibă succesul modelului 18, căruia i-a urmat.

21 e penultimul model Renault care folosea numere în loc de nume; ultimul a fost 19, pe care-l și vedem în versiunea berlină botezată „Chamade” pe care am cunoscut-o în anii ’90 ca prima mașină străină de poliție.

Renault 19 este „mijlociul” între viitorul Mégane și vechiile 9 și 11. Fie vorba-ntre noi, mai degrabă găsim încă modele 11 funcționale decît 19… ori 21.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXXI

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 121! De ce să nu vedem cîteva Passaturi? Un exemplar păstrat bine care ne-a plăcut:

Primele două serii au fost doar Audi-uri 80 și de-abia de la seria următoare Passat a-nsemnat o mașină nouă, ceva de sine stătător; în orice caz o mașină măricică, dar fără cine știe ce veleități. A fost și momentul în care s-a renunțat la forma hatchback. Cu un facelift destul de radical, mediocritatea vizuală s-a împins spre anii 90.

Lucrurile s-au schimbat de tot odată cu seria a cincea, cînd Passatul a devenit aproape o limuzină – o mașină de luat în seamă, pe care oamenii și-o doreau și se lăudau cu ea.

O pereche de Peugeoturi care – deși cu ambiții vizuale – au picat la testul vremii: 407 și 607.

În bălării, o Lancia Delta mai puțin glorioasă – varianta HPE (cea cu două uși) a seriei a doua:

Pitită-ntr-un colț de fundătură, o Toyota Supra.

Și o mașină care-a plăcut oamenilor – Daewoo Espero:

… urmată cu succes de modelul Leganza și ulterior de Magnus.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

V V C XXXII

Cîteva lucrușoare cu mașini pe care nu mai le-ntîlnim aproape deloc.

O raritate: prelata din pînză groasă, model vechi, la care se aplicau triunghiurile cu „ochi de pisică”. Greu de pus pe mașină și croită pe mărime – că altfel nu se potrivea.

Lipsurile din vremea comunismului făceau ca atît procurarea unei mașini cît și deplasarea cu ea să fie un lux. Ți-o cumpărai greu dar și mai greu era să găsești benzină; să nu uităm cum se montau peste bușonul rezervorului capace improvizate din carcasele filtrelor de ulei pentru a zădărnici furtul de combustibul.

… așa că mașina stătea. Și-o mașină care stă e predispusă la rugină, mai ales dacă era făcută și prost, și cu materiale proaste.

În anii ’80 Dacia-1310 a fost legendară pentru calitatea execrabilă (de-aia, după Revoluție, oamenii își cumpărau din Ungaria Dacii la mîna a doua, fiindcă cele exportate fuseseră – cît de cît – mai bune) așa că pentru noul proprietar de mașină, operațiunea de terosonare era vitală.

Firește că – pentru a mai scuti un ban – oamenii o făceau și-acasă. Mașina se răsturna pe un soi de capră și un meșter se ocupa de partea de dedesubt. Mai lesne și mai empiric era să bagi ulei ars în praguri și-n portiere și dup-aia să te duci la țară ca să rulezi prin praf ca să se creeze înăuntru un strat protector „fără moarte”. Rezultatul? Imaginea Daciei cu mînjeli unsuroase la portiere și praguri care ne-a însoțit mulți ani: nu frumos, dar sănătos.

Pe vremuri, să știți, oamenii-și spălau mașina-n fața blocului, trăgînd un furtun de la subsol, ghenă ori spălătorie. Nu era neobișnuit ca posesorii de autoturism să fie puși să plătească o persoană-n plus la apă rece.

Enervant, cînd deschizi portiera și dai cu ea-n gard, zid ori lovești altă mașină. Șoferul grijuliu amplasează pe marginea portierei un mic accesoriu care să mai scutească zgîrieturile. Iată modelul standard din comerțul socialist:

Vedeți că are și o pereche de catadioptri mititei. Regăsim micuții „ochi de pisică” și la capetele șurubelelor ce fixau numerele de înmatriculare odinioară (albi în față, roșii-n spate – așa se purta):

Nu mai întîlnim nici farurile de ceață montate suplimentar și nici cele model „proiector”.

Și la mașinile de teren de azi cine mai are proiector care să se poată roti cu mîna, de pe geam? Poate vînătorii.

A dispărut de muult și moda oglinzilor retrovizoare exterioare puse pe aripi. Azi ni s-ar părea imposibil să conducem o mașină care să n-aibă oglindă pe partea dreaptă, dar acum juma’ de secol încă lucrul ăsta nu era un standard.

Ba mai mult – e de-ajuns să aruncăm o privire prin poze vechi ca să ne lămurim că nici măcar pe partea șoferului nu se purta neapărat oglindă. Mașinile plecau din fabrică fără oglinzi exterioare.

 

Mai ales la Dacia-1310 se purtau modele de oglinzi care se montau prin glisarea într-un șănțuleț – cînd jungeai acasă, le scoteai și le băgai înăuntru; de ce? Ca să nu se fure.

Ne oprim arătîndu-vă cîteva modele de portbagaje vechi. Cele de mai jos par a fi din comerțul vremii…

      

… restul – încropeli:

 

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”    lista episoadelor din seria „7 mașini vechi

7 mașini vechi CXX

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 120: tot am găsit mașini. Chiar dacă nu-s vechi, unele-s chiar stricate. Ca Smartul ăsta.

Nu mai mare decît un Smart – în lumea dubițelor – și cu destulă căutare cu 20 și ceva de ani în urmă – Daewoo Damas.

 

O drăcie cu care Lancia căuta segmentul buburuzelor – culmea e că seria Ypsilon chiar a rezistat de-a lungul vremii.

O mașină ce chiar putea fi mișto de tot – în funcție și de cu „ce venea pe ea”Renault Mégane 2. La noi a mers bine varianta sedan, chiar dacă venea mai mult din Turcia.

Un alt Renault – un 5 cu patru uși.

Un Ford Escort vechi, din seria a treia.

Încheiem cu două Lăzi 1500: una ruptă, alta nu.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

Portrete și întâmplări (XII) Ce pățești când treci pe roșu… cu mașina

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Povestea ce va să vină este despre evenimente, fapte, întâmplări, pe care le-am trăit și despre oameni pe care i-am cunoscut, așa cum s-au păstrat în memoria și în însemnările mele zilnice.

7 februarie 2011 a fost într-o luni. Vremea îngăduitoare, cam blândă pentru ultima treime a iernii, dezmorțea nu doar natura, ci și dorința de muncă profitabilă a unora. În Ilfov se construia în draci. Investitorii de toate mărimile rupeau ușile și ne asalatau cu cereri de racordare la rețeaua electrică. Riscam să ne blocăm. Toți cei capabili să rezolve astfel de probleme au fost mobilizați și fiecare și-a primit porția. Programul meu se întindea pe două zile pentru că urma să rămân peste noapte la țară și de acolo să-mi continui turneul.

Am acoperit cu ușurință zona Afumați – Moara Domnească – Găneasa – Brănești, am trecut pe acasă să-mi iau câte ceva și am apucat voinicește spre Ștefănești. Acolo, înainte de intrarea în localitate, pe stânga se dezvoltau obiective mari și importante: un studiou cinematografic, depozite ale marilor lanțuri comerciale, un centru logistic. Mai aveam două-trei ore de lumină și mă grăbeam.

Conduceam o mașină de serviciu. Șoseaua Fundeni nu era aglomerată. Am ajuns nesperat de repede la șoseaua Colentina. Urma să o trec, să intru pe Andronache și de acolo, ață peste centură, în câteva minute descindeam pe platforma de la Ștefănești.

Veneam lansat spre intersecție. Semaforul era pe verde. Mai aveam oleacă până să trec de el. În fața mea, nicio mașină și am insistat. Într-o clipă verdele se făcu galben. Am forțat socotind că voi apuca să trec. Puteam să opresc în siguranță, dar așa se întâmplă când o mâncărime dosnică nu-ți dă pace. Am țâșnit de pe Fundeni exact când s-a făcut roșu. Intersecția este largă și n-am stânjenit traficul pe Colentina. În timp ce traversam liniile de tramvai am văzut pe sensul dinspre Bazarul Europa mașina Poliției. Aștepta chiar la semafor să-și continue drumul către Ghica Tei. Eram sigur că va veni după mine. Am urmărit-o în oglindă. A cotit pe Andronache și a pornit sirena. Vorba unei vecine confruntate cu dileme existențiale: „Acum ce să făcem?” Păi ce să făcem, am tras imediat pe dreapta. Mașina Poliției m-a depășit și a oprit la vreo zece metri mai departe. Cu actele în mână îl așteptam pe agentul  care venea spre mine fără să se grăbească. S-a prezentat regulamentar, dar nu i-am dat răgaz să-mi spună din ce pricină m-a oprit și zâmbind am recunoscut.

– Am comis-o domnule agent!

– Ați cam comis-o! Vă grăbiți?

– Mai am treabă în Ștefănești. Nu vreau să mă prindă întunericul. De acolo mai e ceva drum până acasă și deja mă gândesc la o țuică și la o ciorbă caldă.

A început să râdă.

– Sunt obligat să vă iau carnetul!

– M-ați nenorocit! Fără mașină nu pot să-mi fac meseria. Dați-mi orice amendă, dar nu mă lăsați fără permis.

Verificase certificatul de în matriculare și știa cine este deținătorul autovehiculului.

– Cu ce vă ocupați?

I-am spus. Se uita fix la mine și dădea dojenitor din cap.

– Rămâneți la mașină.

Profitând de răgaz am apucat să-i anunț pe cei care mă așteptau că voi întârzia câteva minute. A revenit, mi-a întins actele și m-a informat:

– V-am amendat cu 134 de lei (două puncte de amendă), 67 de lei dacă plătiți pe loc sau în cel mult 48 de ore.

– Plătesc pe loc!

Am semnat procesul verbal, am dat banii, am primit hârtiile, ne-am strâns mâna ca doi prieteni și fiecare și-a văzut de ale lui. Consideram chestiunea rezolvată.

Seara, acasă, după țuică și alte alea, pățania de peste zi a fost principalul subiect abordat în consiliul de familie. Auzind cuantumul penalizării soața mea și-a exprimat îndoiala:

– Cum? Ai trecut pe roșu și ai plătit doar șaizeci și șapte de lei amendă. Nu se poate!

Documentele, pe care eu nu mă uitasem până atunci, puteau spulbera îndoiala. Le-am adus și am încercat pe rând să deslușim câte ceva. Părea misiune imposibilă. Nu sunt un caligraf desăvârșit, uneori nici eu nu-mi înțeleg scrisul, dar al domnului agent șef principal P. Gh. părea indescifrabil. Valoarea amenzii era totuși clară și asta sporea misterul. Dar pentru care faptă? Mi-a trebuit ceva timp pentru a descifra cuneiformele dumisale. A fost o adevărată investigație pentru care am pus la bătaie răbdarea, intuiția și… lupa. Una meseriașă, cu sursă proprie de lumină și cu putere de mărire apreciabilă.

Punând alături Procesul verbal și Chitanța am constatat că „Fapta săvârșită este prevăzută de art. 167/1/d RAOUG195/02Rep. și sancționată de art. 99/1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată”. Regulamentul de aplicare (RA) a Ordonanței  de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice prevede la art. 167, alin. 1, lit d că „Se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise, în fugă și/sau fără să se asigure”, iar art. 99, alin. 1, pct. 3 din ordonanță stabilește sancțiunea: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sacțiuni (2 sau 3 puncte–amendă) nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice”.

Asta era! Agentul șef principal P. Gh. l-a amendat pe conducătorul auto M.C.D., care a traversat cu autoturismul intersecția șos. Colentina cu șos. Fundeni pe culoarea roșie a semaforului, ca pieton, pentru că a traversat neregulamentar șos. Andronache! Foarte tare!

 „Traducerea” Procesului verbal a devenit astfel doar o formalitate. A confirmat ceea ce știam deja.

În ziua 07 luna 02 anul 2011 dl. Mocanu Constantin Dan (adică eu) a săvârșit următoarele: „A traversat șos. Andronache prin loc nemarcat și fără să se asigure creând pericol de accident”.

Nu faceți ca mine! Puteți avea ghinionul să treceți pe roșu chiar prin fața mașinii de poliție. Cu siguranță în ea nu se va afla agentul șef principal P. Gh. și veți rămâne… pietoni!

7 mașini vechi CXIX

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 119, săracul, e deschis de urîțenia asta de Chevrolet Niva – o struțocămilă rusească ce s-ar fi dorit un soi de modernizare a celebrei Lăzi cu-același nume.

Poate era mai frumos să-ncepem cu Volvo-ul 142 ăsta bleu? – nu știm.

Da-i sigur, oricum, că Subaru‘ ăsta Legacy nu merita onoarea asta, chit că nu-i de lepădat.

Cîteva poze de la Dragoş Bora, așa… în doi timpi.

Ne-aducem aminte de o mașinuță englezească – MG F.

Rămînem cît mai jos, așa cum stă bine oricărei mașini sport – cu pozele de la de la Romanian Carspots.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

„carsharing”: parte a problemei

Da, frumos, bun, util, aplecat spre client; greu să poți zice ceva rău despre „Citylink”.

Că are o bubă, totuși, e firesc, întrucît n-are cum să fie perfect. Mai precis, n-are cum să fie mai bun decît existența noastră împreună bucureșteană, de care este legat.

Ca oricărui serviciu de „sharing”, îi cerem să ne fie accesibil; dacă nu le preț și condiții, măcar la ușurința de-a ajunge să ne folosim de el. Asta-i partea lui de înțelegere, cum s-ar zice.

Da’ cum să fie accesibil, dacă cei mai mulți dintre utilizatori n-au unde să înapoieze mașina? Nu-i complicat atunci cînd faci o cursă dinspre cartier spre centru, ci invers.

… căci parcare se găsește mai degrabă în inima orașului decît spre periferie: cartierele sînt rezidențiale, însemnînd nu altceva decît că-n ele fiecare loc de parcare este, dacă nu închiriat de la primărie, măcar luat de cineva care-l iubește și urmărește ca pe cel mai scump odor.

Știe bucureșteanul prea bine: cînd pleacă o mașină din parcare, imediat se ițește de după vreo perdea o moacă curioasă; și două minute mai tîrziu – fuguța-fuguța – coboară din bloc un cetățean cu geaca aruncată peste pijama care-și aduce mașina lui acolo.

E ca-n scaunele muzicale – te-ai ridicat, rămîi în picioare cîteva ture.

Avîntul idiot al primarilor de sector pe care-i dă hărnicia afară din casă a făcut ca în cea mai mare parte a cartierelor toate locurile de parcare să fie închiriate locuitorilor, ajungîndu-se ca vizitatorii să nu mai poată veni cu mașina pe nicăieri, să nu mai aibă acces la obiectivele publice de interes și la parcurile mari.

În așa condiții, unde să-ți lași mașina închiriată cu care-ai venit din centru?

Deocamdată, „Citylink”. nu-i o soluție de mobilitate, nu-i nici o minune care – prin folosirea ei – să scoată din trafic un număr de mașini personale. E vorba doar 150 de mașini parcate în plus.

7 mașini vechi CXVIII

de Ando, Bobocul și HM

Se fac nouă ani de cînd am început seria rablelor și sîntem la episodul 118. Nu ne putem lăuda că marcăm aniversarea cu cine știe ce mașini nemaipomenite, dar n-au intrat zilele-n sac. Ia să vedem ce-avem acuma.

Un Opel Admiral… sau ce-a mai rămas din el. Opelurile „mari” erau botezate Kapitän, Admiral și Diplomat pînă-n anii ’70.

Un Opel Senator (fratele mai mare al Rekordului); după schimbarea numelor din anii ’80-90 (Kadett în Astra, Ascona în Vectra și Rekord în Omega) Senatorul a mai rămas puțin în nomenclator.

Vedem și Omega, chiar în două variante.

 

Cam de-același gabarit și cam efemer cel puțin în Europa, Fordul Taurus:

Cîteva Audi-uri, pe care le luăm de la mic la mare; Quattro, 80, 100.

   

Mare: și-un Jaguar.

… și și mai mare – un Caddillac.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.