despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Un psihopat sau, pur şi simplu, un fanfaron?

scris de Ando

Stăteam şi mă gândeam: oare ce a vrut să transmită individul ăsta când şi-a ornat astfel spoilerul maşinii?

Cam aşa făceau, în timpul războiului, piloţii militari care îşi marcau pe fuselajului avionului, ca pe un răboj, numărul de inamici doborâţi în luptă.

Deduc de aici că individul în cauză, când ţine de volan, se consideră în permanentă stare de război şi „corectează” el, prin violenţă, toată suflarea care îndrăzneşte să-i iasă în cale: biciclişti, alte maşini, motociclişti, pietonii în vârstă…

O fi încercat şi cu vreun tramvai, că nici astea nu prea se dau deoparte? Glumă, glumă, dar este grav că astfel de indivizi, cu asemenea apucături „justiţiare”, afişate ostentativ, circulă printre noi, pe drumurile publice.

P.S.  Să nu vă închipuiţi că spoilerul aparţinea, măcar, vreunui Hummer, sau vreunui X6.

Nu, era o banalitate a cărei marcă nici nu m-am obosit s-o reţin.

ha! poate așa funcționează!

… peste tot e plin de mașini neurnite; cine să le știe cu adevărat pe toate? Nici măcar primăria, cînd le mai pune cîte-o înștiințare-n parbriz.

Soluția asta – neplăcută, cu siguranță! – pare mai pe măsură. Trăiască samsarii!

 

N-ai ştampilă? Treci la film! (AUTO amintire)

scris de Ando

Am găsit, rătăcit într-unul din folderele mele, acest articol şi mi-am adus aminte de o păţanie legată de ştampila cu grupa sanguină, mai bine zis, de lipsa ei din buletin.

Un necesar preambul: primul buletin l-am primit, normal, la 14 ani, adică în 1964. Când a apărut legea pomenită în articol, eram student şi vă daţi seama ce „pătruns” eram eu atunci de importanţa acestui act normativ! Efectiv, mă durea la bască, mai ales că, în prima fază, cei luaţi în colimator erau diverşii conducători de vehicule, ori eu nu aveam nici măcar permis de conducere. A venit anul 1974 şi deci şi termenul de schimbare a buletinului. Fireşte, am făcut demersurile necesare şi mi-am luat noul buletin. Anul 1974 a fost un an important al vieţii mele: am terminat facultatea, m-am căsătorit, am intrat în „câmpul muncii” şi, în septembrie, am plecat în armată. Deci ştampila cu grupa era, din nou, pierdută din vizorul meu.

După stagiul militar, în vara lui 1975, ne-am luat permisul de conducere (adică eu şi soţia). Imi amintesc cu plăcere că în acel an, a fost şi cel mai lung concediu din cariera mea pentru că la zilele legale cuvenite, am adăugat o lună de concediu fără plată. Socru’meu, Dumnezeu să-l odihnească, om generos, cu suflet mare, ne-a încredinţat, fără fasoane, al său Fiat 1800, iar noi am profitat la maxim de acest prilej făcând vreo 5.000 km prin toată ţara. A fost un prilej speculat „la ţanc”, pentru că în toamna aceluiaşi an – 1975- socru-meu, speriat de dificultatea (şi de preţurile piperate) cu care găsea să schimbe diverse piese la Fiat, a prins un moment bun şi l-a vândut, în aşteptarea Daciei 1300 la care era deja înscris de patru ani. Aşa se face că, în anul următor -1976 – ne-am „lipit” pentru concediu şi alte diverse treburi de maşina lui taică-meu, o Skoda 1100 pe care el o cumpărase chiar în acel an.

A venit şi toamna, mai precis finalul lunii octombrie. Pentru că se apropia cu paşi repezi termenul la care soţia trebuia să nască, am apelat, din nou, la taică-meu să ne împrumute Skodiţa ca să ne mişcăm mai uşor prin oraş. Cu câtva zile înainte de soroc, m-am învoit de la serviciu şi m-am dus cu soţia, dimineaţa, la Filantropia pentru control. Am lăsat-o acolo, să discute şi să stabilească ultimele detalii, iar eu am plecat spre serviciu. Lucram la IEMI, pe platforma Pipera, deci am luat-o pe Aviatorilor. Circulam prudent, din două motive. Unu: plouase seara şi piatra cubică de pe bulevard era încă udă, deci periculoasă, în special pentru tracţiunea pe spate a Skodei. Doi: ca orice bucureştean ştiam că în Piaţa Aviatorilor, de unde se intra/ieşea în şi din cartierul Primăverii, era permanent, cel puţin un miliţian. Şi aşa, (sper că nu v-am plictisit prea tare) ajungem la… cestiune.

In piaţă, de data asta, erau mai multe echipaje de miliţie care opreau maşinile pentru „filtru”. Unul din agenţi îmi face semn să trag pe dreapta şi-mi cere actele la control. Se uită în talon: Cine e Andone Costache? (adică proprietarul maşinii). Taică-meu, răspund. La acea dată, pe buletinul şi pe carnetul meu figura la rubrica „domiciliu stabil” aceeaşi adresă de pe Şos. Giurgiului, adresă care apărea şi pe talonul lui taică-meu… deci n-a mai insistat pe chestia asta. Dar omul nostru nu se grăbea, răsfoia meticulos actele. Zic: Am făcut ceva în neregulă, pentru că trebuie să ajung la serviciu? Mă întreabă: Unde lucraţi? In Pipera, şi ca să mă dau „mare”, adaug:… la IEMI unde se fac radiotelefoanele şi staţiile pentru miliţie, cum aveţi şi dv. pe Dacie. L-a durut în cot de precizarea mea. El avea o sarcină precisă, să găsească şi să mă agaţe cu un chiţibuş. Şi l-a găsit, luminându-se la faţă: Nu aveţi ştampila cu grupa sanguină trecută în buletin! Amendă… (nu mai ştiu cât, jumătate în 48 de ore de la constatare, bla, bla) şi vă reţin permisul până le rezolvarea problemei. Ridicaţi permisul din Udrişte când vă prezentaţi cu dovada plăţii amenzii şi cu buletinul ştampilat cu grupa sanguină. O feştelisem, mai ales că mi-am dat seama că nu era locul pentru eventuale „negocieri”. Aşa că i-am spus direct: Mă nenorociţi! Uite, vin de la spital, nevastă-mea trebuie să nască peste câteva zile şi ştiţi cum e, am o grămadă de alergături de făcut! Plătesc integral amenda pe loc, numai lăsaţi-mi permisul. Rezolv şi cu ştampila, trec din nou pe aici şi v-o arăt.

Tipul, probabil, şi-a dat seama că nu eram trombonist, dar pe de altă parte avea sarcinile lui clare, aşa că îmi zice: Pentru că vă aşteaptă un aşa eveniment frumos în familie, nu vă dau amendă, dar vă reţin permisul. Duminica asta, dimineaţă la ora 10, vă prezentaţi în Udrişte cu procesul verbal pe care vi-l întocmesc. Veţi participa la o expunere, urmată de un film educativ pe teme de circulaţie şi la ieşire predaţi procesul verbal şi primiţi permisul.

Ce să mai zic? Am plecat cu inima strânsă. Mi-era teamă să nu fie o şmecherie, adică să pierd timpul la film, să iau şi amendă şi, mai ales, să nu primesc permisul. Oricum, n-avem ce să fac aşa că, în ultima duminică din octombrie 1976, ţin minte, pe o ploaie rece şi mocănească, m-am prezentat la sediul brigăzii rutiere din Udrişte cu procesul verbal. In sală, circa treizeci de „colegi” de suferinţă, agăţaţi, tot aşa, pentru diverse abateri (de exemplu, vecinul de pe fotoliul alăturat fusese depistat, în trafic, cu un ştergător de parbriz lipsă). Şi aşa a fost: adică o expunere făcută de un ofiţer de la circulaţie, urmată de un film presărat cu numerose imagini cu accidente, maşini făcute zob şi, mai ales, cu multe cadavre: fie spulberate pe asfalt sau aruncate de impact în şanţurile drumurilor, fie întinse în sala de morgă. Ce mai, o „feerie” macabră pe un fond muzical care îţi zgâria timpanele! Şi chiar mă gândeam că azi, acele imagini nu ar impresiona nici măcar un copilaş de vârstă preşcolară, la ce grozăvenii are el acces la TV sau pe net!

Ca să n-o lungim: după vreo oră, la ieşire, am predat PV-ul şi am primit, într-adevăr, permisul. Prima grijă a fost, bineînţeles, să fac demersurile pentru obţinerea ştampilei cu grupa sanguină. Ţin minte că prima ştampilă era rotundă, cam de mărimea unei monede actuale de 10 bani, iar în interiorul cercului era trecută grupa.

După încă zece ani, în 1984, pe noul buletin, ştampila avea să capete şi ea un nou format şi, culmea, prin terfeloagele casei, am găsit şi o copie cu respectiva pagină.

7 mașini vechi CXXXV

de Ando, Bobocul și HM

Bun! Începem episodul 135 cu o frumoasă raritate veche! Un Ford Cortina – are aproape 50 de ani. Frumoase-s stopurile lui, nu?

Tare mi-a plăcut cum se ține Alfa asta, model 33 (din seria a doua). E pe jumate mai tînără decît Fordul, dar e păstrată cum se cade.

Să fie generația a doua a seriei 5 cel mai frumos BMW mare? Ani de zile așa am zis; zic și-acum.

 

Trecem la mașini americane. Unele-s frumoase, altele nu. Lincoln Town Car e… nu.

Oldsmobile Cutlass Ciera e… banal. Și destul de mititel; nu „barcă”.

Modelul Voyager – c-a venit de la Chrysler, de la Pymouth, nu contează – a-nsemnat mult pentru răspîndirea conceptului de mini-van, în anii ’80.

Uite-o camionetă despre care – fără să greșim – mai degrabă ne gîndim că-i vreun Isuzu, deși e Chevrolet. Volumul i s-a păstrat, odată cu transformarea în Blazer.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

după Garajul Peleanu

Plimbîndu-ne pe Calea Dorobanților, am trecut și pe lîngă clădirea de garaj din apropierea ASE, unde azi e un supermagazin „Carrefour”.

 

Am folosit și de-o imagine veche, de dinainte de Război, în care se vedea… dar ce se vedea?

… în nici un caz nu se vedea clădirea din Dorobanți 31.

Așa cum ne place, discuțiile ne-au ajutat să dibuim unde se găsea clădirea asta a Garajului Peleanu. Și, cu mulțumirile cuvenite, purcedem mai jos, tot pe Dorobanți, la numerele 127-129 – îndărătul blocurilor construite-n anii ’70:

… dacă ai curiozitatea să te înfunzi pe-o alee ce se deschide din strada Washington, descoperi ce-a rămas din garaj.

Volumul și detaliile clădirii corespund; iar dac-o privești de sus, scopul ei utilitar e de netăgăduit; în plus, urma-i este documentată-n cartea de telefon din 1950, din care reiese că încă mai funcționa „Fabrica Caroserie de Automobile, Reparațiuni Mecanice” – în paralel cu Serviciul Transporturi al Ministerului Agriculturii.

Cu bucurie, așadar, completăm colecția noastră de garaje și mai deslușim una din poveștile ascunse ale Capitalei. Încă o dată, mulțumim.

Din fugă (94): retro-gâgâlici la Mega Mall

scris de Ando

O drăguţă expoziţie cu câteva maşini retro, „mici” dar vestite, poate fi văzută la Mega Mall-ul din Pantelimon, la etajul 1. Ţine până pe 28 martie.

7 mașini vechi CXXXIV

de Ando, Bobocul și HM

Acum zece ani publicam primul articol cu mașini vechi. Habar n-aveam c-o să fie serial; c-o să fie prilej de explorare; c-o să ne aducă prieteni; c-o să-l stîrnească pe Ando să scrie. Așa-i viața: nu știi niciodată unde ajungi.

Zece ani… azi, la episodul 134, am putea sărbători: avem de ce!

Avem și cu ce? Doar nu de ieri, de-alaltăieri ne dăm seama cît de puține mașini vechi găsim pe stradă.

Ei, da: avem. Nu-s ele cele mai nemaipomenite rable, dar nici de rușine nu ne facem cu ele. Plus că… vedeți voi, pînă la urmă, serialul nostru e despre bucuria de-a căuta și de-a găsi: și, cîtă vreme n-am pierdut asta, e bine.

Din trafic, un Renault 20. Sau Dacia 2000, dacă ținem neapărat să ne lăudăm c-am fi asamblat, cîndva, cîteva modele.

De pe stradă, vrednicul strămoș: Renaultul 16 – una din mașinile alea care au rămas pe merit în memorie, deschizînd drumuri, gusturi, lansînd mode, influențînd istoria.

Nu putem lăsa de-o parte încercarea autohonă de-a crea un hatchback, din modificarea Daciei.

Nici să trecem cu vederea Dacia însăși – ce vreți, e mașina noastră, chiar dacă tot de la Renault se trage.

 

Dintr-o curte, o relicvă a trecutului: inimosul Multicar est-german.

Și-a făcut loc și-un Ford Transit – pe merit, întrucît a fost una din dubele care-a schimbat lumea utilitarelor.

Și două Transportere – grozav cît a reușit VW să tragă de duba asta cu motor în spate (bunînțeles, boxer pe benzină)…

La sfîrșit, o colecție de Porsche-uri, în felurite ipostaze.

cu imagini primite și de la Romanian CarspotsAbandoned Cars of Romania.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXXXIII

de Ando, Bobocul și HM

133 e episodul de azi – cu mai multe mașini de teren, că tot zicem c-ar fi iarnă. Toyota Land Cruiser la momentul în care nu mai voia să aducă a Willys ci a Land Rover; mai dincoace, un Hilux:

Mai departe, o colecție de Land Roveruri: Defender, Discovery și Freelander, dar și două Jeep Cherokee…

 

Hop și înc-o Lada Niva – ce să-i faci, numai rea nu e pe coclauri! – pe care, fiindcă-i însoțită de un model 111, o cuplăm cu înc-o vechitură.

Serios în „targetul” serialului, două Dacii căzute rău de tot: Solenza și Super Nova.

 

De prin curți și cotloane – un Ford Taunus și-un VW Jetta.

Rar de tot și deja vechi: un Nissan Sunny.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXXXII

de Ando, Bobocul și HM

Sfîrșit de an – an greu! – episodul 132 e cu mașini care-au înfruntat, prin trăinicie, trecerea timpului.

O mică dinastie de Forduri: ultimul Taunus (Cortina, dacă era englezesc), Sierra – care i-a succedat – și primul Mondeo (faza a doua).

Două Opeluri bine făcute: ultimul Kadett și primul Vectra

Două Cobre nu strică niciodată la serialul omului: mai ales cînd… nu se strică!

 

Din cînd în cînd, Arourile încă mai merg – și cu grija cuvenită – țin la tăvăleală; altfel – nu.

Rar dai de-o mașină veche așa de bine restaurată; cînd vezi că-i și una din cele mai modeste și banale modele posibile – VW LT– zău că te bucuri că nu se pierde.

Încheiem cu pleiada cuvenită de „japoneze”, care – atunci cînd țin… țin! Honda Accord 4, Mazda 323 5 și Mitsubishi Galant 6:

 

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXXXI

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 131 ar vrea, săracul, să cinstească cumva Ziua Națională – însă reușește doar s-o marcheze după cum merită „industria” auto autohtonă, cea care acum cinci ani ne bătea obrazul că n-o sprijinim. Motivul pentru care n-o sprijinim zace-n parcul rece.

Spălăm oleacă rușinea cu-n Oltcit care zici că-i nou-nouț și cu un camion Roman ce trage – inimos – în continuare troleele stricate la depou.

Dăm peste-un Polski Fiat pitulat dup-un gard…

… și peste-un Volvo 244-ntr-un dos de curte.

Rămînem la mașini nordice, făcute să țină, și ne bucurăm să regăsim un Saab 99 care, după patru ani de la precedenta apariție, arată chiar mai bine!

… un Trăbănțel care a pierdut lupta cu timpul și altul, la care căscăm gura cu mirare.

 

La sfîrșit, căscăm gura și mai tare: nu știm ce-o fi, da’ nici nu ne vine să nu le luăm în seamă.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.