despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Portrete și întâmplări (XII) Ce pățești când treci pe roșu… cu mașina

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Povestea ce va să vină este despre evenimente, fapte, întâmplări, pe care le-am trăit și despre oameni pe care i-am cunoscut, așa cum s-au păstrat în memoria și în însemnările mele zilnice.

7 februarie 2011 a fost într-o luni. Vremea îngăduitoare, cam blândă pentru ultima treime a iernii, dezmorțea nu doar natura, ci și dorința de muncă profitabilă a unora. În Ilfov se construia în draci. Investitorii de toate mărimile rupeau ușile și ne asalatau cu cereri de racordare la rețeaua electrică. Riscam să ne blocăm. Toți cei capabili să rezolve astfel de probleme au fost mobilizați și fiecare și-a primit porția. Programul meu se întindea pe două zile pentru că urma să rămân peste noapte la țară și de acolo să-mi continui turneul.

Am acoperit cu ușurință zona Afumați – Moara Domnească – Găneasa – Brănești, am trecut pe acasă să-mi iau câte ceva și am apucat voinicește spre Ștefănești. Acolo, înainte de intrarea în localitate, pe stânga se dezvoltau obiective mari și importante: un studiou cinematografic, depozite ale marilor lanțuri comerciale, un centru logistic. Mai aveam două-trei ore de lumină și mă grăbeam.

Conduceam o mașină de serviciu. Șoseaua Fundeni nu era aglomerată. Am ajuns nesperat de repede la șoseaua Colentina. Urma să o trec, să intru pe Andronache și de acolo, ață peste centură, în câteva minute descindeam pe platforma de la Ștefănești.

Veneam lansat spre intersecție. Semaforul era pe verde. Mai aveam oleacă până să trec de el. În fața mea, nicio mașină și am insistat. Într-o clipă verdele se făcu galben. Am forțat socotind că voi apuca să trec. Puteam să opresc în siguranță, dar așa se întâmplă când o mâncărime dosnică nu-ți dă pace. Am țâșnit de pe Fundeni exact când s-a făcut roșu. Intersecția este largă și n-am stânjenit traficul pe Colentina. În timp ce traversam liniile de tramvai am văzut pe sensul dinspre Bazarul Europa mașina Poliției. Aștepta chiar la semafor să-și continue drumul către Ghica Tei. Eram sigur că va veni după mine. Am urmărit-o în oglindă. A cotit pe Andronache și a pornit sirena. Vorba unei vecine confruntate cu dileme existențiale: „Acum ce să făcem?” Păi ce să făcem, am tras imediat pe dreapta. Mașina Poliției m-a depășit și a oprit la vreo zece metri mai departe. Cu actele în mână îl așteptam pe agentul  care venea spre mine fără să se grăbească. S-a prezentat regulamentar, dar nu i-am dat răgaz să-mi spună din ce pricină m-a oprit și zâmbind am recunoscut.

– Am comis-o domnule agent!

– Ați cam comis-o! Vă grăbiți?

– Mai am treabă în Ștefănești. Nu vreau să mă prindă întunericul. De acolo mai e ceva drum până acasă și deja mă gândesc la o țuică și la o ciorbă caldă.

A început să râdă.

– Sunt obligat să vă iau carnetul!

– M-ați nenorocit! Fără mașină nu pot să-mi fac meseria. Dați-mi orice amendă, dar nu mă lăsați fără permis.

Verificase certificatul de în matriculare și știa cine este deținătorul autovehiculului.

– Cu ce vă ocupați?

I-am spus. Se uita fix la mine și dădea dojenitor din cap.

– Rămâneți la mașină.

Profitând de răgaz am apucat să-i anunț pe cei care mă așteptau că voi întârzia câteva minute. A revenit, mi-a întins actele și m-a informat:

– V-am amendat cu 134 de lei (două puncte de amendă), 67 de lei dacă plătiți pe loc sau în cel mult 48 de ore.

– Plătesc pe loc!

Am semnat procesul verbal, am dat banii, am primit hârtiile, ne-am strâns mâna ca doi prieteni și fiecare și-a văzut de ale lui. Consideram chestiunea rezolvată.

Seara, acasă, după țuică și alte alea, pățania de peste zi a fost principalul subiect abordat în consiliul de familie. Auzind cuantumul penalizării soața mea și-a exprimat îndoiala:

– Cum? Ai trecut pe roșu și ai plătit doar șaizeci și șapte de lei amendă. Nu se poate!

Documentele, pe care eu nu mă uitasem până atunci, puteau spulbera îndoiala. Le-am adus și am încercat pe rând să deslușim câte ceva. Părea misiune imposibilă. Nu sunt un caligraf desăvârșit, uneori nici eu nu-mi înțeleg scrisul, dar al domnului agent șef principal P. Gh. părea indescifrabil. Valoarea amenzii era totuși clară și asta sporea misterul. Dar pentru care faptă? Mi-a trebuit ceva timp pentru a descifra cuneiformele dumisale. A fost o adevărată investigație pentru care am pus la bătaie răbdarea, intuiția și… lupa. Una meseriașă, cu sursă proprie de lumină și cu putere de mărire apreciabilă.

Punând alături Procesul verbal și Chitanța am constatat că „Fapta săvârșită este prevăzută de art. 167/1/d RAOUG195/02Rep. și sancționată de art. 99/1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată”. Regulamentul de aplicare (RA) a Ordonanței  de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice prevede la art. 167, alin. 1, lit d că „Se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise, în fugă și/sau fără să se asigure”, iar art. 99, alin. 1, pct. 3 din ordonanță stabilește sancțiunea: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sacțiuni (2 sau 3 puncte–amendă) nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice”.

Asta era! Agentul șef principal P. Gh. l-a amendat pe conducătorul auto M.C.D., care a traversat cu autoturismul intersecția șos. Colentina cu șos. Fundeni pe culoarea roșie a semaforului, ca pieton, pentru că a traversat neregulamentar șos. Andronache! Foarte tare!

 „Traducerea” Procesului verbal a devenit astfel doar o formalitate. A confirmat ceea ce știam deja.

În ziua 07 luna 02 anul 2011 dl. Mocanu Constantin Dan (adică eu) a săvârșit următoarele: „A traversat șos. Andronache prin loc nemarcat și fără să se asigure creând pericol de accident”.

Nu faceți ca mine! Puteți avea ghinionul să treceți pe roșu chiar prin fața mașinii de poliție. Cu siguranță în ea nu se va afla agentul șef principal P. Gh. și veți rămâne… pietoni!

7 mașini vechi CXIX

de Ando, Bobocul și HM

Episodul 119, săracul, e deschis de urîțenia asta de Chevrolet Niva – o struțocămilă rusească ce s-ar fi dorit un soi de modernizare a celebrei Lăzi cu-același nume.

Poate era mai frumos să-ncepem cu Volvo-ul 142 ăsta bleu? – nu știm.

Da-i sigur, oricum, că Subaru‘ ăsta Legacy nu merita onoarea asta, chit că nu-i de lepădat.

Cîteva poze de la Dragoş Bora, așa… în doi timpi.

Ne-aducem aminte de o mașinuță englezească – MG F.

Rămînem cît mai jos, așa cum stă bine oricărei mașini sport – cu pozele de la de la Romanian Carspots.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

„carsharing”: parte a problemei

Da, frumos, bun, util, aplecat spre client; greu să poți zice ceva rău despre „Citylink”.

Că are o bubă, totuși, e firesc, întrucît n-are cum să fie perfect. Mai precis, n-are cum să fie mai bun decît existența noastră împreună bucureșteană, de care este legat.

Ca oricărui serviciu de „sharing”, îi cerem să ne fie accesibil; dacă nu le preț și condiții, măcar la ușurința de-a ajunge să ne folosim de el. Asta-i partea lui de înțelegere, cum s-ar zice.

Da’ cum să fie accesibil, dacă cei mai mulți dintre utilizatori n-au unde să înapoieze mașina? Nu-i complicat atunci cînd faci o cursă dinspre cartier spre centru, ci invers.

… căci parcare se găsește mai degrabă în inima orașului decît spre periferie: cartierele sînt rezidențiale, însemnînd nu altceva decît că-n ele fiecare loc de parcare este, dacă nu închiriat de la primărie, măcar luat de cineva care-l iubește și urmărește ca pe cel mai scump odor.

Știe bucureșteanul prea bine: cînd pleacă o mașină din parcare, imediat se ițește de după vreo perdea o moacă curioasă; și două minute mai tîrziu – fuguța-fuguța – coboară din bloc un cetățean cu geaca aruncată peste pijama care-și aduce mașina lui acolo.

E ca-n scaunele muzicale – te-ai ridicat, rămîi în picioare cîteva ture.

Avîntul idiot al primarilor de sector pe care-i dă hărnicia afară din casă a făcut ca în cea mai mare parte a cartierelor toate locurile de parcare să fie închiriate locuitorilor, ajungîndu-se ca vizitatorii să nu mai poată veni cu mașina pe nicăieri, să nu mai aibă acces la obiectivele publice de interes și la parcurile mari.

În așa condiții, unde să-ți lași mașina închiriată cu care-ai venit din centru?

Deocamdată, „Citylink”. nu-i o soluție de mobilitate, nu-i nici o minune care – prin folosirea ei – să scoată din trafic un număr de mașini personale. E vorba doar 150 de mașini parcate în plus.

7 mașini vechi CXVIII

de Ando, Bobocul și HM

Se fac nouă ani de cînd am început seria rablelor și sîntem la episodul 118. Nu ne putem lăuda că marcăm aniversarea cu cine știe ce mașini nemaipomenite, dar n-au intrat zilele-n sac. Ia să vedem ce-avem acuma.

Un Opel Admiral… sau ce-a mai rămas din el. Opelurile „mari” erau botezate Kapitän, Admiral și Diplomat pînă-n anii ’70.

Un Opel Senator (fratele mai mare al Rekordului); după schimbarea numelor din anii ’80-90 (Kadett în Astra, Ascona în Vectra și Rekord în Omega) Senatorul a mai rămas puțin în nomenclator.

Vedem și Omega, chiar în două variante.

 

Cam de-același gabarit și cam efemer cel puțin în Europa, Fordul Taurus:

Cîteva Audi-uri, pe care le luăm de la mic la mare; Quattro, 80, 100.

   

Mare: și-un Jaguar.

… și și mai mare – un Caddillac.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

„Citylink”

Dacă nu prea a făcut gaură-n cer cu serviciul de-nchiriat biciclete, „Citylink” a trecut de la două la patru roți.

150 de mașinuțe-n tot Bucureștiul – sprințare, automate și hibride gata să fie folosite.

Principiul îl știți: instalezi aplicația, faci cont și… te folosești de mașină, care se descuie și se-ncuie din telefon; mașina o iei de unde-o lasă cel ce-a folosit-o înainte și-o lași… cam unde ai chef, că așa-i obiceiul.

A – și plătești; dar la sfîrșit.

Totul e simplu: mai ales că, după ninsoare, chiar ai toate șansele să găsești mașina curățată de zăpadă; cineva se ocupă de-asta.

O idee bună? Zic că da. De folos? Nu văd de ce nu. Merită? Dacă nu merită, nu folosești, și gata.

Doar faptul că ai alternative și că există ușurință și flexibilitate în folosirea acestor alternative e uriaș!

Stăm bine.

7 mașini vechi CXVII

de Ando, Bobocul și HM

E episodul 117 și-ncepem un nou an. Ce-am mai găsit? Uite un Chevrolet Chevette (nu demult, am avut același model, dar de la Vauxhall)

… un Mustang deșelat:

După aproape 9 ani de căutări, ne bucurăm să fim… găsiți. Și să găsească și alții mașini pentru noi. Două frumoase BMW de la Romanian Carspots.

… și trei Opeluri Rekord (seriile C și D) de la Abandoned Cars of Romania.

 

Ușurel, spre mașinile vechi „de toate zilele”- trei Trăbănței în trei… stadii.

Tot trei, tot în trei stadii – trei Škodițe 120L:

  

… și-o Ladă într-un studiu foto al lui Dragoş Bora

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

scumpiri la vulcanizare

Mulți, mulți ani – cam de la introducerea obligativității caucicurilor de iarnă – schimbul sezonier de anvelope a stat cam la aceleași prețuri.

Așa, mai pe la periferie – unde-ți urcă mașina pe cric la marginea străzii – era 50, hai 60 de lei.

În vulcanizările mai pricopsite, vreo 80; dar nu mai mult.

Însă din toamna asta nu prea mai găsești – nici prin dosurile mărginașe! – să-ți pui cauciucurile sub 80 de lei.

Creșterea-i uriașă la vulcanizările mai „profi”, unde prețul trece chiar și 150 de lei. Și nu cred că la primăvară o să fie mai ieftin, mă-nțelegeți.

Sigur, fiecare lucru, fiecare serviciu cu prețul său; și prețul tre’ să fie ăla corectu’.

Doar că de scumpirea asta – de care, vorba aia, se lovește tot omu’ – nu s-a vorbit pe nicăieri.

7 mașini vechi CXVI

de Ando, Bobocul și HM

E Crăciunul – înseamnă că primim cadouri, nu? Primim!

… primim de la Dragoş Bora, o Mobră vrednică: stopurile-s model vechi, numărul de înmatriculare „spadă” de pe aripă…

… și – fiindc-avem și noi hambarele noastre, cum se zice – un Volvo Amazon.

… primim de la Adrian Crăciunescu o colecție de Renault 12 Toros – Dacia 1300 turcească, fabricată mai bine decît a noastră:

… și ne delectăm cu încă două Dacii autohtone bine păstrate!

Dintr-atîtea cadouri găsite, unul căruia i-am rătăcit eticheta. Na, c-am uitat cine ne trimise Lăstunul ăsta tare bine-ngrijit!

Din Constanța, o urîtanie de Cadillac Seville… cu bretele.

Rămase-ntr-o curticică, cîteva dube de transport valori.

… și-un Hummer – din prima serie.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

7 mașini vechi CXV

de Ando, Bobocul și HM

Frumoasă deschidere pentru episodul 115: un Imeseu rablagit, dar… cinstit; o bucurie să-i dai roată. L-a găsit Mihail Manea, a cărui colecție de trofee e de invidiat. Mare deosebire față de Imeseurile „militare” – astea „civile” au fost mașinile care-au bătut coclaurile Țării. O raritate-i numărul vechi de înmatriculare.

După el, merge să admirăm, odată-n plus, silueta zveltă a frumosului Aro 244.

Tot văzută din spate – o Toyota Tercel.

Dac-am ajuns la marca asta, altă… raritate: o Toyota Avensis din seria a doua care zace pe dreapta!

Nu ne putem abține: un Fiat 1300!

Să vedem ce-am mai primit bun; tot un Fiețel – un 850 – de la Adrian Crăciunescu:

Și tragem linie cu două bucăți franțuzești, amîndouă Peugeoturi; un 403 combi (a păstrat numerele model vechi…)

… și un 504 coupé; o linie mai modernă și mai atractivă decît a berlinei, dar un fund… un fund tăiat neinspirat și desenat sărăcăcios.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.

De la Ford la Floreasca City

scris de Ando

Nu mai trecusem de multişor prin zonă, iar ultima imagine cu care rămăsesem era cea cu hala fostei întreprinderi „Automatica”, ciumpăvită de tronsonul dinspre blocul mai vechi – sediul fostului institut „Electrouzinproiect”- de pe colţul cu bd. Mircea Eliade.

Acum, aici, pe Calea Floreasca, este în plină desfăşurare un vast proiect imobiliar: ONE Floreasca City. Un proiect, ca multe altele, controversat şi contestat, dar care a depăşit aceste etape şi îşi vede de drum.

Mi-a atras atenţia însă mesh-ul care acoperă gardul şantierului dinspre Calea Floreasca şi care, zic eu, a meritat cele 15-20 de minute ca să-l parcurg şi să-l pozez.

Bineînţeles că nu pot lipsi de aici clasicele imagini cu viitorul ansamblu imobiliar. In poze, arată frumos. Şi promisiunile de „beneficii pentru comunitate” sunt generoase. Să vedem ce-o ieşi.

Dar mai interesant şi, oarecum surprinzător, este că, mare parte din acest mesh de mari dimensiuni, este dedicată fostei fabrici Ford, „primul producător auto din România care fiinţat, începând cu anii ’30, chiar pe acest loc.

Astfel, sunt selectate şi expuse elemente interesante legate de modul în care a evoluat fabrica, despre producţie şi despre politica de personal, condiţiile de muncă etc.

P.S.: Şi uite aşa, mi-am adus aminte de inginerul I. M., unul dintre colegii de la primul meu loc de muncă – I.E.M.I. Bucuresti – care lucrase ca ucenic la Ford Floreasca. De la el am aflat, prima oară, unde fusese acea fabrică. Omul nostru avea un Wartburg 311 şi, timp de 7 ani, cât am lucrat la IEMI, a venit zilnic, iarnă, vară, la serviciu cu maşina. Venise criza petrolieră din ’73, apoi cea din ’79, preţul la benzină sărise substanţial…  pentru I. M. nu conta! Nu lăsa maşina, o cunoştea perfect, trebăluia tot timpul la ea, prepara tot felul de amestecuri de combustibili ca să iasă mai ieftin. Aşa că, l-am întrebat odată: Da’ nu vă e teamă că o să se strice?” Mi-a răspuns, n-o să uit niciodată: „Domnu’ inginer (el fiind mai mare ca mine cu aproape 25 ani), astea sunt fiare – le tai, le îndoi, le sudezi, le cârpăceşti – cu omul e mai nasol când se rablageşte!“