despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Ştiţi micii de la Piaţa 1 Mai? Mie îmi plac; dacă am chef de mici şi mi-e lene să merg la Basarab, aici merg. Localul nu-i deloc încîntător, la mese şed beţivi de-ai casei, muncitori de pe la blocuri, tarabagii. Cu toate astea, aş zice să nu treceţi cu vederea aşa repede peste Don Daniel – pentru că mai face şi o pizza foarte rezonabilă.
O, nu vă aşteptaţi la cine ştie ce fineţuri de-ale cuptorului cu lemne italian – ci la o pizza cinstită şi gustoasă; şi foarte bună la preţ.
Am mîncat cu 9 lei o pizza nici mare, dar nici mică – ci tocmai bună să mă sature la ceasul amiezei.
Don Daniel ia şi comenzi.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
Aţi auzit, poate, de şaorma de la Chibrit – cică-i bună. Mereu e cineva-n faţa ta la coadă; e şi asta un soi de garanţie. Şaormeriei îi zice – sus pe firmă – Gerard; şi Gerard ăsta face şi pizza, şi mici.
Micii i-am şi încercat, că-mi mirosea prea frumos cînd m-am dat pe-acolo.
Mici buni, gustoşi, săţioşi. Buni.
Dar n-au caracter. Pentru că nu-mi plac locurile unde ţi se cere să plăteşti pîinea şi muştarul separat: dă-o naibii de treabă, că nu sărăceşti dacă le incluzi în cei doi lei cu care vinzi micul! Părerea mea.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
- patiseria de pe Banu-Manta (la cea de peste drum de Primărie mă refer) e-n continuare închisă; tot “renovare” scrie pe geam. Hmmm….
- lîngă ea este – ştiţi – şi o şaormerie; şi nu este una prea rea: e frecventabilă.
- tot o şaormerie s-a deschis, de cîteva zile, lîngă pizzeeria Cor’tile de pe Doctor Felix; încă n-am călcat-o: că pînă şi garda financiară lasă un timp de acomodare.
- iar micii care se fac la Piaţa 1 Mai sînt foarte în regulă – şi se vînd cu 1 leu şi 90 de bani.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
 … e nasol să fii corporatist. Pînă la urmă, nimeni nu te respectă, nimeni nu te admiră, nimeni nu visează la ce faci tu. Eşti văzut ca un sclav cu ţoale călcate şi cu un zîmbet nefiresc pe faţă.
Fiind corporatist – şi mai ales simţindu-te aşa – te vezi nevoit să trăieşti printre ai tăi. Ajungi să faci acelaşi lucru ca cei care ţi-s colegi, să te porţi la fel, să visezi la aceleaşi lucruri prefabricate şi corecte.
Am văzut asta; doar lucrez într-una din cele mai corporatiste zone ale oraşului. E trist felul în oamenii ăştia aleargă bezmetici de colo-colo cu gulerele lor scorţoase, cu bluetooth-urile înfipte organic în ureche, cu reflexul automat de-a-ntinde mîna spre blackberry cînd aud c-a intrat vreun mail.
E trist cînd îi vezi rumegînd suprema perveristate inventată pentru pauza de masă – salata, cînd se înghesuie la măsuţe lucioase care nu sînt făcute pentru a mînca în tihnă, ci pentru a înghiţi la repezeală.
E şi mai trist cînd îi vezi fugind de oamenii ceilalţi – ăia care muncesc cu cîrca; ăia care vin cu tramvaiul la 7 la serviciu; ăia care buchisesc juma’ de zi Libertatea; ăia care-au mîinile negre de la dat restul la butic…
Cînd îi văd, m-apucă toţi dracii. M-apucă cheful să fac ceva incorect politic, să fac ceva ca să-mi dau seama că nu am ajuns şi eu ca ei.
Îmi vine să mă duc să mănînc chiftele, să-mi pun o sută de parizer într-o chiflă, să-mi mînjesc deştele cu vreo amandină pe stradă.
Sau să mă duc să mănînc nişte mici.
Nu mici dintr-ăia vînduţi la restaurant, de pe grătarul electric; ci mici dintr-ăia învîrtiţi pe grătar în faţa ta, mici dintr-ăia vînduţi pe carton, cu un dărăb de pîine alături! Mici simpli, buni, adevăraţi; mici mîncaţi de oameni care nu se feresc de oameni!
Mici mîncaţi de Dorel, mici mîncaţi de şofer; mici plătiţi joi, cînd iau banii, tanti Nuţi; mici hailţi discret de sectorist, mici la doi lei bucata.
Mici buni.
Pe Calea Griviţei, la Basarab, în staţia troleelor 65 şi 97 şi a autobuzului 105 se găseşte terasa asta veche, care nu te îmbie cu nimic şi care nu-ţi promite nimic; dar aici se vînd – la botul calului – nişte mici de poveste.
Buni mici, să ne fie de bine!
Am ajuns aici după un pont de la Dragoş – mulţumesc!
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
Bun, mîncăm mici.
Lîngă mici – muştar. Neapărat de Tecuci (uitaţi-vă-n magazin; au apărut fel de fel de mărci de muştar, care mai de care mai originare din Tecuci. Parcă văd Tecuciu-n zare, învăluit de fum şi abur ieşind din sute de coşuri de la zeci de fabrici de muştar.)
Unii mănîncă micii fără muştar, ba chiar socot că-i un sacrilegiu să-i mănînci altfel decît cu sare.
Mi-aduc aminte de un loc – nu-n Bucureşti! – unde serveau micii cu zacuscă; am încercat şi eu: nu pot să zic că nu mi-a plăcut!
Ştiţi cu ce mai merg micii – mai ales acu’, pe căldurile astea? Cu iaurt: rece-rece şi cremos. Mi-a plăcut combinaţia.
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos
 Sînt român – mai rău, sînt bucureştean! – deci fac grătar.
Iar astăzi vin să vă dau vestea cea mare. Vin să vă eliberez de vina ascunsă.
Nu e, dom’le, nici o ruşine să faci grătar!
Toţi facem! Nu-i nici o mitocănie urbană să faci grătar!
Minte cine zice că nu face grătar! Sau e invidios pe cei care face!
CE-NSEAMNĂ SĂ FACI GRĂTAR?
Bucureşteanul are la-ndemînă, în orice situaţie, următoarele:
- grătarul, grill-ul în sine: 3 bucăţi, astfel: unul în por’bagaj, două pe balcon. Unul dintre grătarele de pe balcon este atît de vechi, de ruginit şi de şubred, încît nu se poate folosi, dar e păstrat pentru că este (1) primul grătar cumpărat de la METRO acum 15 ani şi (2) se poate folosi, la o adică, la ţară-undeva.
- cuţit, toporel de spart lemne, ziare de aprins focul şi de mîncat pe ele, cărbuni, lemne adevărate de la ţară (o legătură de surcele şi nişte scînduri de gard putrezite), o sticluţă cu bezină şi ladă frigorifică
- dacă bucureşteanul e însurat: farfurii, scăunele pliante, mesuţă pliantă, un bol pentru salată (care la magazin e cumpărat de la raionul de lighene) şi înc-o ladă frigorifică
Dacia vrea să dea lovitura cu noul Duster, livrînd din toamnă versiunea Grill, echipată cu grătar.
Cînd spunem că bucureşteanul are la-ndemînă în orice situaţie aceste lucruri, înţelegem prin asta situaţiile următoare:
- acasă
- în parcare
- la serviciu
- în concediu
- la fotbal
- în parc
- de Înviere, de Crăciun, de sfinţii cu roşu, de sfinţii mai mici, de alegeri, de finala campionatelor (de la judeţeană-n sus) de fotbal, handbal, tenis ş.a.m.d.
Bucureşteanul ştie să facă focul, să aleagă carnea şi să o prăjească:
- sînt cam 20 de feluri de a face focul pentru grătar, dar toate implică o sticluţă cu benzină şi un tricou găurit de scîntei
- lemnele se pot tăia în 25 de feluri care implică şi zdrobirea unui număr oarecare de degete de la mîini şi 28 de feluri care implică zdrobirea unui număr oarecare de degete de la mîini şi de la picioare
- carnea se cumpără de la o singură măcelărie, unde micii sînt făcuţi personal de către patron. În general, patronul respectiv ar trebui să petreacă 16-18 ore pe zi făcînd mici. Aluzia că micii ar fi cumpăraţi de către patron din METRO este jignitoare.
- deşi sînt vreo 80-şi-ceva de feluri în care se pot prăjii micii, aceştia ies la sfîrşit (1) prea arşi (2) prea cruzi – ceea ce implică vreo 12 categorii, fiecare cu alte 7 subcategorii, de explicaţii – cîteva dintre ele, mai încolo
PLANURILE GRĂTARULUI
În general grătarul din spatele blocului se plănuieşte ad-hoc.
Dar dacă e vorba de o ieşire la iarbă verde, se plănuieşte cam cu trei zile înainte, astfel:
- se strîng toţi cei care vor să iasă şi se întocmeşte un minim necesar:
- se ia o foaie de hîrtie, se scriu participanţii şi cît vrea fiecare să manînce
- se scrie de unde se cumpără micii, cîrnaţii, fleicile, aripioarele de pui, roşiile, castraveţii şi cine se ocupă de cumpărături
- se stabileşte cine aduce lemne, cărbuni, bere, suc, apă, umbrele, scaune, pături, mingie de fotbal
- se cade de acord asupra locului de mers, asupra traseului de urmat şi asupra orelor de plecare de-acasă, de mers la magazin, de întîlnire şi de plecare de la locul de-ntîlnire
- se stabileşte cine dă bani, cine dă bonuri, cine pune benzină şi cine merge în maşina cui
La sfîrşitul ieşirii la iarbă verde, se fac următoarele liste:
- cine şi cît a mîncat (mici, cîrnaţi, pîine… )
- cine a mîncat mai mult decît estimase şi cine a mîncat mai puţin
- cine a mers la dus într-o maşină şi se-ntoarce cu altă maşină
- cine a spart pahare, farfurii şi a pierdut caserolele cele bune
… pe baza acestor date se stabileşte cota-parte a fiecăruia. Formulele de calcul sînt folosite din 2009 şi de economiştii Băncii Mondiale la calcularea deficitelor bugetare la nivel global.
GRĂTARUL LA SERVICIU
Bucureşteanul vrea să se angajeze într-un loc unde să poată face grătar măcar de două-trei ori pe săptămînă. Poate fi minister, spital, fabrică, corporaţie – important e să aibă o curte, portari şi şoferi. Grătarul e iniţiat, în cele mai multe cazuri, de directorul administrativ. Dacă pentru merdenele, covrigi, ziare şi shaorma sînt trimise femeile de serviciu, pentru cumpărarea micilor e nevoie de cineva cu adevărat priceput, desemnat de un comitet format din directorul administrativ, şeful şoferilor şi de cel mai gras om de la IT. Focul e făcut de portar, mecanic sau grădinar. Grătarul se consumă discret, participanţii recunoscîndu-se doar după rîgîielile discrete cu damf de mici îndreptate către cei care ţin post sau regim şi vegetarieni.
UNDE FACI GRĂTAR FĂRĂ SĂ-ŢI FIE RUŞINE CĂ FACI GRĂTAR
- în spatele blocului
- în faţa blocului
- pe balcon
- pe casa scării
- în cămăruţa topoganului de gunoi
- în cimitir
- în curtea şcolii şi spitalului
- în parcare
- lîngă peco
În cazul în care un reprezentant al ordinii publice contestă oportunitatea organizării grătarului în aceste locuri, se foloseşte explicaţia: “nevasta lu’ ăsta e gravidă şi poftea la grătar”.
CINE POATE FACE GRĂTAR FĂRĂ SĂ-I FIE RUŞINE CĂ FACE GRĂTAR
- orice bărbat în şlapi, orice bărbat încălţat sau orice bărbat desculţ
- orice bărbat în trening, orice bărbat în maieu, orice bărbat în pijama – cu sau fără geacă de piele pe deasupra
- orice bărbat care poate emite o părere despre primele cinci clasate în Divizia A, despre Parlamentul României, despre superioritatea distribuţiei pe lanţ şi despre sexul oral
GRĂTAR DE-A LUNGUL VREMII
Pasiunea pentru grătar a românilor a fost trecută ruşinos sub tăcere. Emil Racoviţă şi-a înnebunit camarazii din expediţia antarctică cu micii săi de pinguin. Adevăratul motiv pentru care alpiniştii români au abandonat încă din 1922 ideea de a urca-n Himalaya a fost că şi-au dat seama că n-au din ce să facă grătar sus pe Everest. Nicolae Iorga s-a văzut nevoit să-şi comande un soi de capişon special, ca să-şi apere barba de tăciunii care zburau cînd aţîţa focul…
În zilele noastre se crede că grătarul e o chestie de neam-prost; deloc adevărat. Cărtărescu lucrează la primul volum din Afumător; Patapievici are carmangerie la Giurgiu; iar dacă te uiţi urît la Pleşu, cînd cumpără 40 de mici, 3 kile de cîrnaţi şi 15 scăricici, se justifică: “m-a rugat Liiceanu să-i iau şi lui, că are o lansare”.
GENERALITĂŢI PRIVIND MICII
- Micii se fac după o reţetă simplă. Pentru o tonă de mici (cît se vinde sîmbătă dimineaţa în SELGROS) ai nevoie de o jumătate de vacă, doi porci şi o oaie.
- Nici un bucureştean cu mintea întreagă nu şi-ar face amestecul de mici în bucătărie.
De ce nu ies micii (TOP 5 explicaţii)
- prea multă bere sau prea puţină bere
- efectul de încălzire globală, ceea ce explică arderea micilor
- lemnele sînt prea uscate sau prea ude
- micii sînt preparaţi de altcineva decît de patronul măcelăriei
- bate sau nu bate vîntul
PROBLEMA SEXISTĂ
Femeile se uită la Jamie, bărbaţii se uită la negru’-ăla-cu-grătarul.
Grătarul este făcut exclusiv de bărbaţi. Orientarea sexuală a acestora nu va fi putea pusă la îndoială în nici o circumstanţă.
În cazul în care mai mulţi bucureşteni ies la iarbă verde, bărbaţii vor face grătarul şi femeile salata.
ETICĂ ŞI ECHITATE
Toţi participanţii la grătar împart cheltuielile echitabil. Dacă de-a lungul timpului se descoperă că unii plătesc mai puţin, manîncă mai mult sau fură din banii puşi laolaltă – li se servesc micii căzuţi pe jos.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii