despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

pînă și pizza

… cît de bună mai e pizza obișnuită, cea care se găsește cam oriunde – ori la un click, ori la un chioșc distanță?

Să purcedem – și, deși unii ar zice că nici nu merită luată-n seamă, eu aș începe chiar cu pizza de la patiserie.

Aici – așa cum știm – pretențiile nu-s mari, însă surprizele plăcute mai pot s-apară, atunci cînd patiseria chiar nu-și bate joc, dîndu-i mîna să folosească cîrnăciori gustoși, un sălămior nu întrutotul ieftin, măsline care n-au gust de prune uscate și tot așa. Cele mai bune-s cele unde blatul e pufos – nu pîine chioară. Doar că numărul patiseriilor bucureștene ce-s în stare să producă o felie de pizza a scăzut îngrozitor; dacă stau să mă gîndesc bine, singura pizza de patiserie care se poate mînca ar fi cea făcută la „Nicoleta”, pe Domnița Anastasia; doar că aici se poate găsi doar dimineața.

Mi se pare chiar rușinos să ajung să apreciez sortimentul de pizza pe care-l găsim pe la „Luca”; măcar constant prin ingrediente și-n rețetă și nu întrutotul sărăcăcios. Ba chiar uneori pare chiar că nu dai greș c-o felie de la „Fornetti”…

Mergem mai departe – tot așa, pe stradă, mai la botul calului – și ne uităm cu interes la locurile specializate care vînd pizza la bucată; tu, client, alegîndu-ți cît de mare ori cît de mică poate să fie; succesul lor stă în posibilitatea de a-ți lua cîte un ștraif din mai multe feluri, combinînd după chef și poftă. Pizza-n sine e… chiar pizza și nu te miri cînd vezi oameni la coadă. E interesant că, văzînd cît de bine-i merge lui „Latin Pizza” de pe Lipscani, au început s-apară și alte locuri pe același calapod în Centrul Vechi!

Treapta următoare ar fi localurile cu specific; că le zice italienești, că le zice doar pizzerii, nu-i important: ai cum să mănînci cîte o bunătate cu blat „adevărat”, cu ingrediente corecte, puține – dar de bună calitate. Pizza aici pare sărăcăcioasă, dar de-abia termini una și-ți lingi deștele. N-am ajuns în multe locuri, dar – de exemplu – la „Belli Siciliani” pizza e strașnică!

Pizza se face oriunde, practic în orice restaurant, indiferent de specific; și, după noroc, poate fi rezonabil de reușită; dar cine merge la restaurant pentru pizza? – poate cei care au copii.

Ei, și-ajungem la pizza pe care-o vrei la ușă. Aici, ori te bazezi pe marii jucători din piață (Pizza Hut, Jerry’s, Domino’s, Trenta, chiar și Florina), ori te-ncrezi la micile pizzerii din cartier. N-ai ce face; de rețetele pizzeriilor mari ți se apleacă după o vreme și ajungi să schimbi, periodic, locul de unde comanzi. Experimentînd – mult și, firește, pe buzunarul tău – poți descoperi chiar unele deosebit de bune la micile pizzerii… Ideal e să te ferești, pe cît se poate, de cei care trîntesc ceapă în exces, care presară porumb ca la găini, care scapă fel de fel de legume ciudate; de cei pentru care sosul e ba doar ketchup, ba doar un soi de bulion lungit.

Cu vremea-ți dai și seama care pizza e bună și-a doua zi! Cea de la „Pizza Hut”, după ce se răcește, e dezamăgitoare și-ți lasă un gust artificial.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

ce-s ciupercile

Ia, c-am uitat ce-s alea ciuperci! N-or fi chestiile alea pe care le dăm de-o parte, cînd mîncăm pizza?

Belșugul din magazine, ușurința de-a găsi mîncare gata făcută, lipsa timpului și pierderea științei de-a găti ne-au îndepărtat de ele.

Ne trage-n jos, de asemenea, și frica de cele nebune ori otrăvitoare și mai ales mediocritatea celor cultivate în crescătorii – fade, apoase!

Dar pentru mine ciuperca rămîne un prieten bun; și nu pot să uit cît ne-a ajutat odinioară, cînd vremurile erau grele și lipsurile uriașe!

Nu se găsea carne? Nu erau mezeluri? Nu se aducea brînză? Ouăle erau un lux? Mare lucru: aveam păduricea la doi pași – și-n păduricea asta găseam, de primăvara pînă toamna pe vremea brumei, bureți de rouă, bureți de iarbă, nane, hribi, ghebe și ciuperci de bălegar: da, aici, lîngă București!

Așa puteam să-ncropim, pe loc, o masă boierească și gustoasă; și reușeam s-avem peste iarnă – din ciupercile uscate gospodărește și puse, ferit, în săcotei răcoroși – ce adăuga meniului de zi cu zi.

Dumnezeu, drăguțul, ne-ajuta – noi n-aveam decît să mergem să băgăm în traistă. Bunînțeles, știam la fix unde și cînd să căutăm; ne mai încurca socotelile o vară secetoasă ori o toamnă prea ploioasă; însă arareori se nimerea să venim acasă cu buza umflată.

… ehehei – și ce bucurie, vînătoarea de ciuperci!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Gama Express – o recomandare

Pe strada Gării de Nord, pe partea cealaltă a intrării dintre blocuri din stația de troleu de la Ministerul Transporturilor, o altă „mîncătorie” bună, ieftină, prietenoasă și rapidă: „Gama Express”.

Îmi place.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

să nu consumi.

… ne ducem viața între lăcomie și chitroșenie – asta e.

Îi greu să treci peste metehnele vremilor trecute.

Mulți dintre noi am crescut cu fereala de-a consuma.

Înainte de Revoluție, fiindcă n-aveam ce… n-aveam unde și nici de unde! Lipsurile ne opreau să ieșim, să măîncăm în oraș – ni se părea prohibit!

Iar după Revoluție, fiindcă ne-am dat seama că… e pe bani!

… că viața-i frumoasă, da-i scumpă!

Și tot așa: stingînd tentația de-a consuma prin hipermarketuri, la salariu – ori prin mall, înainte de sărbători…

Consumul încă e mic-pitic; deși multe magazine-s ticsite, deși-i buluc prin centrele comerciale, deși-s destule restaurante pline-ochi, realitatea-i că toate astea-s interzise prea multor oameni – oameni care nici nu se gîndesc să consume: oameni pentru care faptul de-a merge la restaurant, la mall, la un eveniment e mult prea departe.

lăcomie

E, lăcomia, un lucru bun? E, lăcomia, motorul progresului? Uneori aşa cred.

Lăcomia a inventat şaorma pechinez, lăcomia a inventat pizza pentru şase persoane, lăcomia a inventat conceptul de ‘all you can eat’.

Să ne bucurăm de lăcomie.

Am un prieten care aşterne pe blatul pizzei costiţă, slănină, salam, cârnaţi şi cîrnăciori, ciuperci, măsline, brînză şi caşcaval. Un om normal la cap – după ce termină o felie dintr-asta – se aşează undeva într-un colţ şi roagă pe cineva să sune după o Salvare.

Noi – prietenii lui – mîncăm cîte patru felii.

Bărbaţii fac lucruri de-astea.

Aţi văzut vreun prieten de grătar care să spună: ‘frate, mie-mi ajung 10 mici’? – nu. Cînd mergem la măcelărie întotdeauna, în  ultima clipă, plusăm: ‘mai puneţi 20 de mici şi încă un chil de cîrnăciori, să fie!’

Asta e – să fie! Poate cade vreun mic pe jos – nu-i bine, reconfortant, să ştii că mai ai încă vreo şapte, de rezervă?

Aveţi vreun prieten care să zică: ‘nu mai pot?’ – nu. Vezi cum răsuflă greu, cum caută să se lase pe scaun, cum trage de timp cu deschisul unei sticle de bere; dar omul – niciodată – n-o să recunoască că dacă mai muşcă o singură dată din costiţă, leşină.

Bărbaţii aşa-s – copii.

L-aţi văzut vreodată pe zmeul-zmeilor la coadă la şaorma? Are un metru-şaizeci şi patruj-dă-chile. Ai zice că-i ajunge o juma-de şaorma mică; dar, pe măsură ce stă la coadă, se gîndeşte că dacă tot a pierdut timpul, măcar să merite – şi-şi ia cea mai mare şaormă, cu de toate. Şaorma e mai mare decît capul lui.

Priviţi cu atenţie acum: în spatele lui se poate-ntîmpla să fie o tipă. Va cădea masculul în plasă atunci cînd vînzătorul va întreba: ‘o facem picantă?’

Exact – cade! Şaorma e plină acuma cu bucăţi de ardei iute şi sos picant – dar omul şi-a salvat onoarea de macho. Îl regăseşti în primul gang, pescuind ardeiul iute dintre bucăţile de carne şi aruncîndu-l la coş… dar asta e doar între el şi conştiinţa lui.

Da – cumpărăm întotdeauna cu o merdenea în plus. Cînd ne facem un sandviş, cumpărăm juma’ de chil de parizer, pe care-l băgăm într-o franzelă. Dacă ne e poftă de amandine, luăm trei – fiindcă dacă nu ne-ajung cumva două, ce ne facem atunci? Comandăm pizza cînd e promoţie – patru la preţ de trei; comandăm chiar dacă ultima  pizza – cea gratis – e doar cu ananas şi porumb.

Să trăiţi bine pe lîngă noi, voi – măcelari, patiseri, cofetari, şaormişti, pizzari (sau cum v-o zice). Atîta vrem – să faceţi mîncare bună; cumpărăm noi tot.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos