despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Oala cu bunătăți

Toate la vremea lor: și-a venit și vremea să lăudăm „Oala cu bunătăți”.

Cam tîrziu – că face treabă bună de ceva ani – dar cu atît mai bine, pentru că-nsemnează că și-a păstrat, în tot timpul ăsta, calitatea.

Așa că luați cu încredere de la ei.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

ce știm despre mîncarea livrată?

De-abia ce ne obișnuisem – în sfîrșit! – să avem o piață a restaurantelor cumsecade, unde clientul să fie servit bine, iute, prietenos; de-abia ce ne trecuse spaima și sila aceea de a fi trași pe sfoară, intrînd într-un local și – fir-ar să fie! – piața asta dete-n brînci, din cauza restricțiilor din viața noastră.

Pierderile financiare pe care restaurantele le au sînt știute; dar pierderile clientului cum se pot ele măsura?

Să nu credem că noi – clienții – pierdem numai acolo unde nu mai avem cum să ne petrecem ocaziile frumoase ori pauzele de zi cu zi așezați la o masă.

Începem să pierdem, din păcate, din cauza micilor „scurtături” pe care unele restaurante și fast-food-uri încep să le practice, la adăpostul sistemului de livrare a mîncării acasă.

Întrucît ne place tare mult să fim serviți cît mai repede, curierii cu mîncare aleargă-n tot orașul.

Ne bucurăm cînd mîncarea vine fără să se lase așteptată – și, uneori, ne dăm seama că graba asta e-n paguba noastră.

Ce-nsemna, oare, cînd mîncarea ți se aducea numaidecît la masă cînd dădeai comanda? Că restaurantul era-ntr-adevăr eficient… sau că poate o avea făcută de ieri?

Ghinion – azi, dacă ceva nu ne place, dacă-i rece sau făcut greșit, nu mai avem cum să trimetem blidul-napoi la bucătărie: ne-am procopsit cu el.

Restaurantele știu asta, atunci cînd ne livrează prea repede sau cînd, din mai multe porții comandate, una-i rece.

Să știm și noi – tot ce știm e-n folosul nostru.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Băcănia János Bácsi

Sînt bune mezelurile secuiești!

Ici-colo, în marile magazine, cumpărătorul mai dibuie cîteva, dar e așa bine cînd le are la îndemînă tot timpul!

Cam cu asta se ocupă băcănia János Bácsi.

Are două magazine bucureștene: pe Mihai Bravu (spre Baba Novac) și – mai nou – pe Mihalache (colț cu Banu Manta).

Îndrăgitele produse „Székely falat” plus brînzeturi, dulciuri – găsești cam tot ce vrei.

Cui i-e peste mînă s-ajungă la magazine poate comanda de pe site-ul băcăniei.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

„Lions” – pizza bună în Snagov

… în Snagov-sat, o pizzerie de toată isprava; îi zice „Lions” și-i o dovadă-n plus că am început, de cîțiva ani buni, să ne pricepem să facem și să servim mîncare mai ales în localurile simple, obișnuite.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Székely falat – produse bune

Pe românește, vine de-nseamnă bunătăți din secuime; și-s, fără doar și poate, printre cele mai gustoase lucruri care se pot găsi-n galantarele magazinelor cu mezeluri.

Din păcate, în Capitală nu se distribuie decît o mică parte din bunătățile astea – ajung mai ales cele ambalate și feliate.

N-are a face; urmăriți prin marile magazine marca și – cînd o dibuiți – cumpărați cu încredere.

Fabrica folosește cu succes porc mangalița și produce și sortimente cu carne de cal și vînat.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

cinci mici recomandări

Ce se mai poate procura din unitățile de servire a populației ale comerțului particular?

Încă mai e – doar în magazinele „Lidl” – marmelada asta produsă de „Râureni” care nu se găsește altminterea niciodată pe nicăieri. Chiar e marmeladă.

Niște jeleuri care au gust de jeleuri – fără tușa aceea chimică îngrozitoare. Sînt de la fabrica „Feleacul”, care în zilele noastre nu mai e la Cluj, ci la Sibiu și ține de marele producător „Boromir”.

Tot de pe-acolo, un parizer de vită de la „Scandia” – bun.

Nu ocoliți produsele fabricii „Solomonescu” – și dacă vreți un unt gras și gustos, încercați-l pe cel de 80 la sută.

La final, o surpriză plăcută de la „Bonito” – salata de macrou afumat.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

pînă și pizza

… cît de bună mai e pizza obișnuită, cea care se găsește cam oriunde – ori la un click, ori la un chioșc distanță?

Să purcedem – și, deși unii ar zice că nici nu merită luată-n seamă, eu aș începe chiar cu pizza de la patiserie.

Aici – așa cum știm – pretențiile nu-s mari, însă surprizele plăcute mai pot s-apară, atunci cînd patiseria chiar nu-și bate joc, dîndu-i mîna să folosească cîrnăciori gustoși, un sălămior nu întrutotul ieftin, măsline care n-au gust de prune uscate și tot așa. Cele mai bune-s cele unde blatul e pufos – nu pîine chioară. Doar că numărul patiseriilor bucureștene ce-s în stare să producă o felie de pizza a scăzut îngrozitor; dacă stau să mă gîndesc bine, singura pizza de patiserie care se poate mînca ar fi cea făcută la „Nicoleta”, pe Domnița Anastasia; doar că aici se poate găsi doar dimineața.

Mi se pare chiar rușinos să ajung să apreciez sortimentul de pizza pe care-l găsim pe la „Luca”; măcar constant prin ingrediente și-n rețetă și nu întrutotul sărăcăcios. Ba chiar uneori pare chiar că nu dai greș c-o felie de la „Fornetti”…

Mergem mai departe – tot așa, pe stradă, mai la botul calului – și ne uităm cu interes la locurile specializate care vînd pizza la bucată; tu, client, alegîndu-ți cît de mare ori cît de mică poate să fie; succesul lor stă în posibilitatea de a-ți lua cîte un ștraif din mai multe feluri, combinînd după chef și poftă. Pizza-n sine e… chiar pizza și nu te miri cînd vezi oameni la coadă. E interesant că, văzînd cît de bine-i merge lui „Latin Pizza” de pe Lipscani, au început s-apară și alte locuri pe același calapod în Centrul Vechi!

Treapta următoare ar fi localurile cu specific; că le zice italienești, că le zice doar pizzerii, nu-i important: ai cum să mănînci cîte o bunătate cu blat „adevărat”, cu ingrediente corecte, puține – dar de bună calitate. Pizza aici pare sărăcăcioasă, dar de-abia termini una și-ți lingi deștele. N-am ajuns în multe locuri, dar – de exemplu – la „Belli Siciliani” pizza e strașnică!

Pizza se face oriunde, practic în orice restaurant, indiferent de specific; și, după noroc, poate fi rezonabil de reușită; dar cine merge la restaurant pentru pizza? – poate cei care au copii.

Ei, și-ajungem la pizza pe care-o vrei la ușă. Aici, ori te bazezi pe marii jucători din piață (Pizza Hut, Jerry’s, Domino’s, Trenta, chiar și Florina), ori te-ncrezi la micile pizzerii din cartier. N-ai ce face; de rețetele pizzeriilor mari ți se apleacă după o vreme și ajungi să schimbi, periodic, locul de unde comanzi. Experimentînd – mult și, firește, pe buzunarul tău – poți descoperi chiar unele deosebit de bune la micile pizzerii… Ideal e să te ferești, pe cît se poate, de cei care trîntesc ceapă în exces, care presară porumb ca la găini, care scapă fel de fel de legume ciudate; de cei pentru care sosul e ba doar ketchup, ba doar un soi de bulion lungit.

Cu vremea-ți dai și seama care pizza e bună și-a doua zi! Cea de la „Pizza Hut”, după ce se răcește, e dezamăgitoare și-ți lasă un gust artificial.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

ce-s ciupercile

Ia, c-am uitat ce-s alea ciuperci! N-or fi chestiile alea pe care le dăm de-o parte, cînd mîncăm pizza?

Belșugul din magazine, ușurința de-a găsi mîncare gata făcută, lipsa timpului și pierderea științei de-a găti ne-au îndepărtat de ele.

Ne trage-n jos, de asemenea, și frica de cele nebune ori otrăvitoare și mai ales mediocritatea celor cultivate în crescătorii – fade, apoase!

Dar pentru mine ciuperca rămîne un prieten bun; și nu pot să uit cît ne-a ajutat odinioară, cînd vremurile erau grele și lipsurile uriașe!

Nu se găsea carne? Nu erau mezeluri? Nu se aducea brînză? Ouăle erau un lux? Mare lucru: aveam păduricea la doi pași – și-n păduricea asta găseam, de primăvara pînă toamna pe vremea brumei, bureți de rouă, bureți de iarbă, nane, hribi, ghebe și ciuperci de bălegar: da, aici, lîngă București!

Așa puteam să-ncropim, pe loc, o masă boierească și gustoasă; și reușeam s-avem peste iarnă – din ciupercile uscate gospodărește și puse, ferit, în săcotei răcoroși – ce adăuga meniului de zi cu zi.

Dumnezeu, drăguțul, ne-ajuta – noi n-aveam decît să mergem să băgăm în traistă. Bunînțeles, știam la fix unde și cînd să căutăm; ne mai încurca socotelile o vară secetoasă ori o toamnă prea ploioasă; însă arareori se nimerea să venim acasă cu buza umflată.

… ehehei – și ce bucurie, vînătoarea de ciuperci!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Gama Express – o recomandare

actualizare – s-a deschis alt local similar în loc

Pe strada Gării de Nord, pe partea cealaltă a intrării dintre blocuri din stația de troleu de la Ministerul Transporturilor, o altă „mîncătorie” bună, ieftină, prietenoasă și rapidă: „Gama Express”.

Îmi place.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

să nu consumi.

… ne ducem viața între lăcomie și chitroșenie – asta e.

Îi greu să treci peste metehnele vremilor trecute.

Mulți dintre noi am crescut cu fereala de-a consuma.

Înainte de Revoluție, fiindcă n-aveam ce… n-aveam unde și nici de unde! Lipsurile ne opreau să ieșim, să măîncăm în oraș – ni se părea prohibit!

Iar după Revoluție, fiindcă ne-am dat seama că… e pe bani!

… că viața-i frumoasă, da-i scumpă!

Și tot așa: stingînd tentația de-a consuma prin hipermarketuri, la salariu – ori prin mall, înainte de sărbători…

Consumul încă e mic-pitic; deși multe magazine-s ticsite, deși-i buluc prin centrele comerciale, deși-s destule restaurante pline-ochi, realitatea-i că toate astea-s interzise prea multor oameni – oameni care nici nu se gîndesc să consume: oameni pentru care faptul de-a merge la restaurant, la mall, la un eveniment e mult prea departe.