despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Confesiunile unui fost Agent – Partea I

scris de Mini-Economicus

Articol inspirat din fapte si intamplari reale

Motto: “amintirile ma chinuieste, amintirile ma rascoleste” 

N-am inspiratie si pace; scrisul pare o chestiune destul de complicata, dupa cum remarca si Caragiale “este minunat ca romanul a invatat sa scrie, nenorocirea e ca nici n-a deprins bine aceasta taina… si gata si incepe sa astearna pe hartie randurile… crezandu-se “scriitor”!

Aflandu-ma déjà acum la varsta critica, la care “lumea” se cam apleaca retrospectiv asupra propriei existente, la modul filosofic, isi constientizeaza conditia de muritor… schimba intai masina… apoi nevasta, odata ce s-a vazut cu sacii in caruta, aranjat si cu copii mari la casele lor; eu insa  nemaivand ce schimba, ma aplec (atat cat sa nu ma scufund) in butoiul cu nostalgie al tineretii mele…

Asadar, apas pe Rewind si apoi Play, nu inainte de a ma “imbalsama” sanatos cu un numar indefinite de beri, cat sa nu se vada/stie vecinii (!) ca sunt plans de la amintiri sau de la “supa de hamei”…

Ma “teleportez” astfel relativ rapid in anul de gratie 1990, care ma gasea student in anii terminati (mai mult decat terminali) ai unei institutii de invatamant care se straduia cu greu, sa nu-si piarda bila de pe turla…connoiseurii stiu despre ce fac vorbire..

Placandu-mi scoala, ca la caine lantu’ si nemaivand posibilitati materiale de a ma intretine – ambii parinti fiind pensionari… cu pensia cat un pachet de tigari – a trebuit sa fac ceva.. pentru mine si pentru ei…

S-a facut astfel ca “sperantele” ante-revolutionare, prin care mi-am dorit sa ajung in ordine: agent termic (toata lumea m-ar fi dorit), agent chimic (edulcorant)… ori chiar agent atmosferic… s-au implinit… si am ajuns agent imobiliar!

Alegerea acelui drum (temporar) a fost cat se poate de grea, a suscitat dezbateri aprinse cu mine insumi, un survey al pietei muncii… multe nopti nedormite, intrucat la vremea aceea topul salariilor era condus de:

  • muncitor necalificat la Fabrica de Caramida din Militari
  • muncitor mani(pula)tor de mortaciuni la Protan
  • agent imobiliar, fara salariu fix, dar cu promisiunea unui comison de 20% din fiecare tranzactie incheiata

Comparativ cu ce castigam eu la vremea aceea, ca “pandar, strajer, paznic” pe tura de noapte, la o oarecare intreprindere, oricare dintre variantele de mai sus, era cu adevarat pasul hotarataor de la tigarile vietnameze “Na-mi da-mi tu” la… Kent!

Desigur ca decizia (pe langa sperantele de imbogatire rapida) (!) s-a bazat si pe criteria obiective:

  • cunosteam foarte bine orasul Bucuresti, atat pe stil vechi cat si pe cel el nou.
  • stiam cursul DM si al USD si puteam sa si socotesc conversia!
  • aveam o prezenta si un discurs comercial placut mai ales atunci cand nu mancam iahnie de fasole ori piftie… asezonata din belsug cu usturoi..
  • adoram sa ma plimb prin Bucuresti, sa-i cunosc toate cotloanele, istoria si frumusetile!
  • aveam cunostiinte (peste medie) despre Arhitectura & Constructii, invatate din familie de la unul dintre unchii mei, fost ani buni (cred ca se plictisise si el)… Rector al Institutului de Constructii Bucuresti… si Arh. Socolescu… varul bunicii… un nume totusi, in arhitectura vremurilor de demult!

Ca sa nu mai lungesc vorba, am renuntat la caramizi si lesuri si m-am prezentat la un interviu (primul din viata mea) la o proaspata, mica dar prospera firma imobiliara, prin oct. 1990. Imi este greu sa spun ce m-a atras acolo, poate faptul ca patronii erau intelectuali adevarati, poate faptul ca pe langa acel comison imi ofereau si masa de pranz (!)… cert este ca m-au angajat instantaneu… Oricum daca sunt onest, cred ca totusi masa de pranz a contat cel mai mult, in pachetul salarial… La ASE.cantina… era pe bani… norocul meu ca… prezenta obligatorie la cursuri la zi… incepuse sa fie ceva mai laxa… desi inca teoretic stricta, dar deh intelegeau si ei situatia…

Aruncat in focul luptei crancene din tripleta de aur: vanzator-intermediar-cumparator, a trebuit (volens-nolens) sa le fac pe toate: am facut “ture” de stat la telefon, am mers pe teren la vizionari, am luat tzepe, am asteptat ca prostul in ploaie dupa un client care a venit joi… dupa Miercurea Ciuc, etc! Chit si bine ca aceasta distractie, deocamdata neplatita imi halea cam zece ore pe zi… dar deh pasiunea si determinarea erau mari, in genere invers proportionale cu notele obtinute la “faculta”… Noroc ca nu mai aveam mult si eram gata… in toate sensurile…

Imi aduc aminte de primul meu comison obtinut in urma inchirierii unei garsoniere… 5 USD… o avere… m-am dus acasa la proaspata nevestica… victorios… in mana cu un crenvursti si o sticla de Cola… (daca facusem “atletism” – sarisem peste cursuri) nu prea aveam habar… care-i treaba cu (hiper) inflatia… uitasem ca, de cand iei banii si pana cand ajungi cu ei acasa… pretul deja s-a modificat de trei ori in sus, in aceiasi zi…

A venit insa sfarsitul de an ’90 si inceputul lui ’91… si am inceput si eu sa ma prind care-i “spiel-ul”… pe langa faptul ca, o conjunctura favorabila a pietei imobiliare, a inceput sa ma ploua cu “salam de vara”, sa cunosc oameni, din ce in ce mai interesanti, sa stapanesc bine preturile si tehnica negocierilor… si sa vad niste case si apartamente ce nu as fi crezut sa existe in Bucuresti!

Sper ca…VA URMA!

Intamplari cu bucuresteni, intelectuali si multa patimire

șahiștii din Parcul Obor, protejați de perdele de plastic pe vreme de iarnă (foto: Ando)

scris de Mini-Economicus

Articol inspirat din fapte si intamplari absolute reale

N-am facut niciodata un secret din faptul ca am fost si sunt un pasionat al sahului, in special al celui cu “chiurituri si caterinca” din parcul Obor, ce mi-a fost si “mama si tata” pe parcursul multor ani frumosi, inainte si dupa ’90.

Asadar, mai deunazi, departe de tara fiind, dar cu nostalgia “cat casa” pe mine, ma “feis-bucesc” cu unul dintre vechii mei amici, asupra locului cu pricina si a “populatiei sahiste” ce mai salasuieste, printre meandrele existentei, prin zona parcului Obor…

Dupa primele fraze, imi este insa deja rau: greata, depresie, compasiune, furie, un amalgam de sentimente si ganduri; toate mi se invart in cap si in suflet, lasandu-ma epuizat si mut, de ce imi este dat sa aud/citesc, ca se petrece pe acolo!

Pentru ca gentilul cititor sa inteleaga mai bine realitatea, consider ca fiind necesara o descriere a personajelor principale (dealtfel, creditate cu intamplarile si faptele) ce urmeaza a va amuza… ori a va “da de gandit” asupra conditiei umane… si prin extensie, a starii REALE a unui anume gen de intelectual, apartinand unei generatii, mai mult… dezolate, decat dezolante, chestie de nuanta filosofica…!

In primul rand, in ceea ce priveste “generatia” de care facem vorbire, lucrurile sunt simple:

  • este vorba despre cei aflati acum, la varsta cuprinsa intre patruzeci si sapte si cincizeci de ani;
  • mai toti sunt absolveni ai unor licee de prestigiu – de la Sf. Sava la Mihai Viteazu’, etc.
  • fiecare in parte a absolvit o facultate, “ad-libitum” de la Filologie la Matematica, in genere inainte de ’90 si/sau pe acolo;
  • unii dintre ei au fost chiar olimpici, reprezentandu-ne tara cu onoare, la olimpiadele internationale!!!

Toti sunt oameni, mai mult decat “cititi”, in toate sensurile, cu o inteligenta si memorie mult peste medie; am fost si sunt onorat de prietenia lor… desi… nu m-am incadrat in acea “tipologie” (!), dar mi-au facut placerea sa ma accepte in “cercul lor”…

șahiștii din Parcul Obor, acum în primăvară (foto: Ando)

Din pacate (pentru toti) a venit momentul cand… Fat Frumos s-a dat jos de pe cal, iar lucrurile au luat o turnura de-a dreptul urata:

  • neavand nici un fel de PCR (pile,cunostiinte,relatii) si-au pierdut serviciul instant, intrucat, munca si competenta..devenisera indezirabile, in furia negarii si a distrugerii din anii avantului post-revolutionar!?..
  • desi erau tineri (atunci) n-au reusit sa se “lanseze” in afaceri, pentru simplul motiv ca, sperau ca lucrurile se vor aseza si va fi nevoie de profesori, matematicieni, cercetatori, etc ! Din pacate (!) n-aveau nici furtul “in gena”… dealtfel, “temelie de success” pentru multi “asa-zisi” oameni de afaceri…
  • prinsi intre “ciocan si nicovala”… nici tineri nici batrani, cu parintii bolnavi ori neputinciosi, fara serviciu dar cu “case de intretinut”… au avut suflet sa-i ingrijasca, in vremurile cand altii plecau la Viena “la munca…. abandonadu-si cu lejeritate, orice urma de constiinta si uneori chiar de… constienta!
  • traumatizati in cele din urma de disparitia parintilor, de destramarea propriilor familii si rejectati de societate ca fiind… prea copti si avand (culmea) si coloana vertebrala, dar fiind prea putin trendy… (sic !)… s-au multumit sa spere ca in cele din urma isi vor gasi… “macar o paine !!
  • n-a fost din pacate sa fie asa (regret sincer) astfel ca acum, in micul parculet, se afla… cea mai mare concentratie de intelectuali (someri) din tara… pe metru patrat!
  • desigur ca, “numai cine n-a suferit, nu intelege suferinta cu adevarat” – asa ca lucrurile au degenerat ingrijorator catre: consum excesiv de alcool, scandaluri… culminand chiar cu violente, amenzi si caziere…
  • ultima isprava a fost “un caft de intelectuali” la modul fizic si nu al spiritului, intre ei si “cativa neaveniti” (!)… astfel incat fiecare: matematician, informatician, filolog chimist, filosof… fost olimpic… a “donat” cate 500 Lei amenda..iar cativa s-au ales… cu ea penala… ori cu dosar asijderea, pentru lovire si altele! De altfel, unul dintre ei… membru al Uniunii Scriitorilor (!)… s-a simtit inspirat… si a scris chiar si o poezie pe aceasta tema… intitulata “Lupta”.

Acu’… intreb si eu ca cetateanul turmentat: “pai si eu cu cine votez”(!)… sa plang… ca de ras nu-mi prea vine!

Daca puterea corupe, iar puterea absoluta corupe totul, atunci si reciproca este la fel de valabila: “daca saracia te animalizeaza, atunci saracia extrema… te transforma in fiara”.

Sincer vorbind, as fi preferat sa nu aud aceste lucruri… si sa raman cu imaginea nemaculata a acelui frumos “loc de joaca”… si a oamenilor/intelectualilor care ar fi avut multe de oferit, profesional si uman… intr-o alta societate…”utopica”… presupun…

In incheiere(!) o vorba din suflet…cu naduf(!) – imi vine sa-mi “iau campii” si sa trag un “hai sictir” cand aud ca “firmele de recrutare” se plang ca niste (…) ca ar angaja pe oricine, dar nu gasesc “competente” in Romania, iar oamenii pomeniti mai sus… s-ar multumi cu salariul minim pe economie… dar (deh) sunt “batrani” si prost imbracati…

Fir-ati ai dreak… cu melcii vostri… Tragic!

Moș Gerilă si Moș Crăciun

Caricatură de Eugen Taru, din „Scînteia”, 31 Decembrie '76; Moș Gerilă venea în ajunul... Revelionului.

scris de Mini-Economicus

Aho, aho, copii si frati stai putin si nu man(c)ati; vine Mosul dureros(!?), c-ati ramas “piele si os” si se “cujeta” cu mila… unde-i oare Mos Gerila?

Intrucat nu vreau sa fiu acuzat de “parti-pris” in episodul de astazi, vom incerca sa deslusim impreuna, deosebirile dintre M.G. Si M.C. – cool nu (?) – nume de DJ, daca tot am uitat de sensul Nasterii Domunului Nostru Iisul Hristos!?

Metodic, vom analiza caracteristicile celor doi Mosi, concluzia ramanand sa o traga cititorii, daca le mai… arde!

1. Mos Gerila – personajul principal al povestii noastre de pana in 1989:

  • se folosea de numele de scena… Gerila… pana cand un vigilent om de zapada, topit dupa deranjul respectiv, a zis ca “mos” suna cam rau, ca de, poate e vreo aluzie la cuplul tanar si plin de viata care ne conducea destinele… pe contrasens!
  • il asteptam cu totii in egala masura, pentru ca altfel nu aveam ce cauta, sa ne urcam pe dulapul din sufragerie, sa punem pe ziare “mini-bananele verzi”, cu greu castigate in urma luptelor corp la corp, de la (F)Alimentara! Bomboanele de “pom” ajunsesera cu adevarat acolo… dar pe post de contrabalans, ca de mancat nu se mai puteau manca decat topite in ceai cald, facut cu apa rece!?
  • la premianti venea cu Dacia 1310 LX… pentru export cu 1-5 B si trei cifre, la corigenti doar cu cu 19 B… de Sectorul Agricol Ilfov?! Deductia “mai mult sau mai putin logica” ne arata ca, Mos Gerila era pasionat de automobile…?!
  • masa de “Gerila” avea in compunere: toba (cu mult sorici ne-epilat) si tocatura de organe, cu urme de carne adevarata, decelabila in urma analizei ADN… noroc ca, nu se putea face inca pe vremea aceea! In rest, bietele noastre mame, surori, matusi, bunici, aveau statut de “huhurezi”, stateau toata noaptea, dar nu la… ce ne-am putea gandi(!) ci la flacara de la aragaz/butelie, in incercarea nobila si disperata, de a putea inchega ceva, cand era mai mare… flacara – nu va ganditi la prostii! Altfel conform celor sase paradoxuri ale comunismului, toata lumea avea frigiderul plin…
  • M.G. ne aducea o spoiala de program la TV… si caldura in calorifere… cat sa nu inghete in plina erectie oamenii munci(i) -sic (!)… ca nu puteau sa mearga la “scarbici” (servici)… cu mataranga cat un salam… Bine ca nu se gasea salam!
  • Lumea mergea la Sfanta Biserica, sa se roage de sanatate, acum merge sa se roage de bani… de parca bunul Dumnezeu ar fi un gigantic bancomat fara PIN?!

2. Avand in vedere si luand in considerare (tautologia favorita a politrucilor vremii) cu limbaj de lemn… dar cu limba catifelata, vom trece asadar la Mos Craciun, sa vedem o adevarata (r)evolutie, din 1989 catre… abis:

  • M.C. a revenit la numele din buletin dar s-a metamorfizat incredibil!
  • nu mai vine la toata lumea, ci doar la cei ce au “contract corporatist” cu el; EL – in sine, ajungand un enorm instrument (!) de Marketing!
  • masa este bogata, mananci fara sa stii toate litere alfabetului de aditivi alimentari si “corectori de gust”, iar la pomana de sapte ani… te dezgroaba mai robust, solid si rosu in obraji decat atunci, cand ti s-au citit “Stalpii”… Intr-adevar, presupunand ca istoria este ciclica, am vaga banuiala ca egiptenii… foloseau cam aceleasi ingrediente, pentru mumii?
  • M.C. nu mai indeplineste toate dorintele, El este selectiv, merge prin cluburi unde descarca sacul cu extaz (Extasy)… are grija si de vegetarieni, carora le duce “iarba” din belsug, precum si de toti fostii “oameni ai muncii” carora le duce (din pacate) facturi… de (ne)platit…
  • astazi il poti chema pe M.C. (daca ai numarul de mobil, preferential), cont de FB/Twitter… ieri… il chemai pe predecesorul sau M.G., facand comanda interurbana…

“Ieri” M.G. era un prilej de adunare a familiei, cu bune si rele si poate chiar cu piosenia si slava cuvenite momentului!

“Azi” M.C. este un pretext pentru paranghelii, certuri in familie pentru bani (cearta fara bataie, e ca nunta fara lautari)… si defulari de tot felul!

“Maine” (daca va exista) mosului, probabil ca i-i vor spune “RoboMos”- va veni cu rotitele sale, ne va livra cateva cipuri de pus (unde vreti Dvs.) si va pleca cu acelasi “sunet fasait”… cu care a aparut!

Inima ITB-ului inca bate…

scris de Mini-Economicus

Incep prin a spune ca imi este dor de o calatorie cu mijloacele de transport in comun din Bucuresti(!). Adevarat, sunt sado-maso…

Intrucat am rezolvat deja restul problemelor existentei: masa, casa, in casa, peste casa, etc; nu-mi ramane decat nostalgia dulce-mucegaita a unor aminitiri si dorinte refulate…

Departe fiind de tara, citesc si (NU ma crucesc)… ca un calator a luat o mardeala decenta… spre buna, de la “EL” celebrul controlor ITB/RATB? Episodul cu “madama” pseudo-tabagica e deja istorie… unde dau nefumatorii acolo creste?!

Revin deci concentrat (atat cat ma ajuta neuronii) asupra celebrilor “controlori” ITB… care noaptea (probabil) se viseaza luptatori K1… Fiind oarecum relativ vechi pe planeta, imi aduc aminte despre cateva date istorice:

  • specia in sine poate fi obiect de studiu… exista chiar unele teorii care sustin ca ar fi “veriga lipsa”… pe care o cauta de atat timp antropologii!
  • daca pe YouTube circula filmulete de educatie si prezentare a specimenelor respective, realizate undeva catre sfarsitul anilor ’70, asta nu inseamna ca realitatea nu bate filmul!
  • pot intelege ca in anii de glorie ai “mersului pe scara” si pe “tampoane” (dar nu pe Tampax si Libresse (!) nu prea aveau (pe) unde sa se urce, sa controleze biletele, asa ca se multumeau sa agate indeobste pe ultimul de pe scara… ala sigur n-avea bilet asa ca, era busculat bine si… jumulit pana la ultimul craitar…
  • calitatea morala si etica acestor personaje a constiuit intotdeauna fala institutiei; absolventi straluciti ai academiei de “tzuica di sfeacla”, razesi adevarati, adusi cu lopata pe tren, in combinatie cu eroii lui Ioan Budai-Deleanu, au constituit intotdeauna un “cocktail atomic”… aducator de mari servicii si incasari intreprinderii…(!)
  • inclinam catre un sentiment de mila/compasiune atunci cand (prin 1983) la Cinema Cosmos, capatul tramvaiului 14, s-au urcat “talentatii”… dar au avut ghinion… tocmai se terminase balul bobocilor organizat de un liceu “rau”… iar cei de a-douasprezecea (vreo treizeci)… enervati de insistenta “stancutelor”, s-au pus pe ei bine de tot; pana la Cimitirul Marcuta (vreo doua statii) – i-au dezbracat in “cucu gol” si-au alintat cu cateva suturi in dos… pana i-au dat jos din tramvai… A fost mare circ!!

Nu sustin in niciun fel (furtul/evaziunea) neplata biletelor cuvenite… insa cred ca s-ar putea gasi o cale de mijloc! Un exemplu concludent (zic eu) ar fi, ca fiecare controlor sa aiba in grija un calator; sa-i perforeze/scaneze biletul/cartela, sa-i recite din Eminescu, sa-l dojeneasca cu citate din Hegel si sa-i explice diferenta dintre Maieutica si Hermeneutica… eventual in limba engleza…

Pentru a incheia intr-o nota optimista, nu pot decat sa-mi doresc a ma intoarce cu gandul la anii’ 79-81, imediat dupa introducerea autotaxarii(!) cand toate fostele incasatoare (si la propriu si la figurat) devenisera pe stil nou… controloare… Pentru neavizati, incasatoarele, devenite controloare, erau cam leatul ’33-37… scoase la “pensie” prin 1952… odata cu desfiintarea zonei Vitan-Dudesti… Am perforat la bilete… de le visez si acum!
In rest, dragi cititori, nu trageti in p.la statul si incasarile; puteti incerca eventual cu controloarele, daca mai exista?!

(am ilustrat articolul cu un articol „din presa vremii”, apărut în „România” din Ianuarie ’67 și o fotografie făcută de Robert Janak pe 1 Mai, în același an; pe site-ul lui mai sînt cîteva imagini cu orașul nostru în sărbătoarea oamenilor muncii)

Fii brav, Române, abţine-te!

scris de Mini-Economicus

Nota: acest articol este dedicat tuturor bucurestenilor, care intr-o imprejurare aparte, presati de vezica si plini de Draci, au cautat cu disperare si fara success, un WC – o buda publica!

Repertoriul bogat de injuraturi, in lipsa gasirii locului respectiv, nu poate fi reprodus!

Daca romanul a fost prieten secular cu codrul, in epoca moderna, amicitia l-a dus catre: garduri, intrari, scari de bloc, copaci… si multe alte locuri ascunse privirii… dar benefice cel putin… mictionarii!

Parafrazand literatura clasica: “baiet fiind paduri cutreieram”, ajungem la “barbat fiind carciumi bateam” iar “supa de hamei” se zbatea in mine cu forta dramatica, a unui actor care-l interpreteaza pe Sheakeaspeare… purtand pantofi masura 41..desi el are 43… la picior!

Avantandu-ne pe taramul istoriei, aflam ca i se atribuie Imparatului Vespasian… “inventarea” primului stabiliment de eliberarea a presiunii interne… fara insa a fi mentionat ca un mare fizician!

Putem spune cel mult ca, acest celebru V. al istoriei, care a sezut… pe TRON, bine ca macar el a putut, intre – AD 69 to AD 79 – , s-a remarcat pe langa alte “atrocitati” prin alianta cu Mucianus, si Primus, parca doua nume predestinate viitorului spritar… care la scara istoriei se pot traduce prin “unde sa-mi suflu mucii” si unde sa fiu primul… sa dau un no. 1, fara sa ma altoiasca (cu frunze de urzici) babele scandalizate ori “pulaneasca” Militia/Politia?!

Asadar stimati cititori, sa ne aducem aminte ca o data “in negura istoriei” bucurestiilor anilor ’60-‘80″, existau in mod cu totul normal, in fiecare cartier, indeobste in jurul carciumilor, celebrele WC-uri publice!

Intrucat cea mai mare a timpului petrecut in “tineretea mea revolutionara” se poate imparti intre… Berarii si Braserii… ma voi stradui sa-mi aduc aminte locatiile respectivelor, adevarate “oaze de fericire instinctuala”!

Am toata speranta ca Dvs. cititorii veti intocmi o “Addenda et Corigenta” spre iluminarea deplina a autorului!

A. Epoca istorica

buda din Parcul Bucur Obor

  1. Balta Alba, imediat langa “oroarea” numita Complexul Alba… unde era sa-mi rup gatul… alunecand pe scari… ca pe partia de la Clabucet!
  2. Cinema Gloria, in acelasi cartier, lateral fata de complex.
  3. Avansand catre centru, la Dristor, intre fosta Policlinica si tot fosta fabrica Textila Unirea, de pe Str. Dristorului!
  4. Nu mult mai departe, in diagonala, pe dambul unde era fosta terasa “Jaristea”… la baza dealului… era EA… DAAAA !!
  5. Mergand spre central orasului, aflam una straveche pe Mihai Bravu, exact in dreptul Parcului Bucur Obor, in spatele actualei statii a autobuzelor 335/334!
  6. Avansand catre Dorobanti (probabil ca putina lume isi aduce aminte) era una chiar in spatele Restaurantului (fost) Perla, intre Cofetaria si birtul Ghiocelul… daca nu ma insala memoria!
  7. Trebuie desigur mentionata si cea de la Circ, langa menajerie, corpul lateral… astazi cartier de locuinte(!?)
  8. Ajungem astfel la celebra si mai mereu inchisa, (din motive de securitate(!)… sa nu arunce vreun nebun cu FKL in Tovarasul, inainte de’89… si ramasa asa ulterior… mult ravnita de clientii “Berariei/Braseriei Turist”… care, desi avea o buda proprie, drumul spre ea era… o adevarata aventura: o scara in spirala, lata de abia treceai cocarjat spre subsol… unde “volens-nolens”… trebuia sa te apleci, intrucat deasupra capului erau conductele de caldura ale blocului… Bine ca, cel putin acolo nu erau “specialisti in geometria unghiului de 90 de grade”!
  9. Mergem mai departe, dar nu mult, deoarece la orizont se vede cea din Piata Amzei, cumva in diagonala cu Primaria Sect. 1; mult mai civilizata, probabil datorita apropierii functiunilor excretoare… de autoritatile locale!!!???
  10. Desigur ca, probabil cineva calculase algoritmic… cat ii trebuie unei persoane, proaspat iesite de la birt, plina ochi de lichid… sa ajunga la “popas”… asa ca urmatoarea era in Parcul Operei, vis-a-vis de restaurantul cu acelasi nume! Ei aici e o poveste cu “cocoselul rosu”… cu Pamela si Sue-Ellen… pe vremea cand Dallas-ul era in voga, asisderea si poreclele domnilor/doamnelor! Vorba mergea ca, daca scapai… de o colonoscopie… erai boier!
  11. La Spitalul Municipal era una chiar in fata, in parcul (odata frumos, plin de tei) oarecum ascunsa publicului… era pentru “Connoisseuri“(!)…
  12. Urmand firul “disperarii urinare”… nu departe gasim una la Podul Cotroceni, exact in spatele benzinariei, existente si astazi!! Offff… ce relaxare!
  13. Daca tot “amintirile ma chinuiesc, amintirile ma ranesc”… rima schioapa a unei manele de “succes”, sa purcedem spre urmatorul loc de popas al vezicii…
  14. Ne aflam deci in Drumul Taberei, in apropiere de statia Ho-si-Min(!) intersectia cu Drumul Sarii… la fostul “Drumetul” unde era… una mare… cat sa incapa toata mucitorimea!
  15. In incheierea episodului de astazi, ne vom referi la defecantii si mictionarii… de la fosta Academie “Fane Burghiu” care, pentru eliminarea cunostiintelor de partid, nu trebuiau decat sa treaca drumul… in spatele actualei statii de Metrou, vis-a-vis de fosta Apaca…

B. Epoca moderna

Intre anii 1990-2014… o groaza dintre aceste stabilimente de relaxare momentana… s-au transformat (unele in Baruri, Doame iarta-ma) iar altele s-au lacatuit… cititorule… roaga-te sa nu te “prinza” nevoia prin oras… ca ai pus-o !!

Ceea ce mi se pare cel mai jenant (ca sa nu zic ofensator) este ca ultima oara cand am vizitat taramul mioritic, am mancat rapid la KFC si MC’Donalds, iar ca sa ajung la “fericire” trebuia sa tastez… codul de pe bonul de casa???

‘R-ati ai dreak sa fiti cu melcii vostri!!! Asa ceva, sincer n-am vazut/auzit pe nicaieri! Cam asta dau ei pe poporul roman! Nu-i nimic! Sa le dam si noi tot ce putem… dupa o masa si o bauta copioasa!

P.S. Am facut doar o plimbare prin memoria inecata de bere si “dorinte de eliberare”! Il desfid/provoc la comentarii pe cel ce nu a trecut macar odata… prin situatiile prezentate!

Marirea si decaderea covrigului, de la origini si pana in prezent – II

scris de Mini-economicus

In spiritual “parabolei” noastre, vom continua in acest capitol, sa vedem cum e evoluat covrigul raport cu istoria, societatea si economia mondiala.

Episodul 2.

“Epoca Renasterii” si evolutia patiseriei

Ne aflam deci, undeva in secolele XIV/XVI, perioada destul de zbuciumata pentru omenire si… patiserie.

Epoca in sine cunoscuta sub numele de Renastere, s-a caracterizat prin mari invenții și descoperiri geografice, din care putem enumera, in ordinea importantei:

aparitia termenului de “Sponsor” (Homo-Comercialis) prietenul nostru din primul episod al povestirii, care s-a gandit sa-l trimita in 1492, pe Cristof(or) Columb(us), “un ilustru necunoscut” pe atunci, sa-i gaseasca “piata de desfacere” pentru covrigii, ce de acum, erau produsi in exces si nu mai avea cui sa-i vanda! Avem de a face deci ca motivatie primara cu “prima criza economica de supra-productie”… si incercarile de extindere a pietei la nivel mondial! Cine spune ca aceste crize (ciclice dealtfel) au fost generate de altceva decat de covrigi… MINTE!?

Impins deci de la spate (oopss !) de Homo- Comercialis, precum si de nevoia de a plati pensia alimentara, celor circa treizeci de copii, facuti prin diverse porturi, “marinelul nostru” – NU, NU LA EL MA GANDEAM… ci la Cristofor Columb, accepta in cele din urma, propunerea sponsorului(!); desigur ca, voiajul era unul mai mult de placere, atat timp cat oricum, habar nu avea unde o sa ajunga!

Paradoxul este ca Homo-Comercialis, in loc sa-i umple vaporul cu covrigii necesari drumului, i-a dat doar cateva lazi de PESMETI… STRAMOSII BONURILOR DE MASA din ziua de astazi! S-a dus omul si “cu chiu-cu-vai” a (re)descoperit America, taman cand tot echipajul se stafidise, de la atatia pesmeti mancati… Aparuse asadar si o “diferentiere a produsului” de la covrig la pesmeti!

In ceea ce priveste importanta “descoperirii” Americii, ea ne urmareste si astazi si la propriu si…. la figurat !

Odata ajuns pe “taramul fagaduinei” Cristofor al nostru (se pare ca poate fi recunoscut si ca un precursor al marketingului modern) a umplut noua tara de covrigi importati, dar asta numai dupa ce, s-a asigurat de disparitia concurentei, reprezentate de “unii cu pielea de alta culoare”… ce mancau doar carne rosie, desi aveau porumb din belsug… dar nu stiau sa-l foloseasca(?!)

Se poate discuta aici si de aparitia primului transfer de tehnologie (know-how) adica: intai “te rog cu sabia in mana” sa cumperi covrigii, mei, apoi iti “confisc materia prima” si iti vand tehnologia de a face covrigi”… pana dai in tremurici!

– in alta ordine de idei, tot in epoca respectiva, asistam la o înflorirea științelor și artelor, prin trezirea interesului pentru cultura antică; (re)apar lucrari celebre de sculptura si pictura cum ar fi:

  1. grup statuar (in)covrigat, reprezentand probabil niste indivizi cu problem stomacale grave…stand pe un “tron” din marmura de Cararra..
  2. Zeus din Olimp cu covrigul pe cap si pesmetele sub brat.
  3. Venus din Millo prinsa la furat in Patiserie si pedepsita prin taierea mainilor
  4. pictura “Mama, copilul plangacios si covrigul”
  5. lucrarea in ulei (de prajit) – “Flori de Mac”, ce a sugerat idea ca planta cu pricina s-ar putea folosi ca si condiment, de pus pe covrigi si asa s-a si facut de atunci si pana astazi!
  6. tabloul “Odalisca nud in lan de porumb” unde se imbina armonios cele doua elemente generatoare, care unesc omul de covrig: gaura si faina de porumb!!

– intr-o nota ceva mai serioasa Renasterea este acceptata si ca o: “mișcare social-politică și culturală, determinată de lupta burgheziei împotriva feudalismului și caracterizată prin promovarea unei concepții optimiste despre demnitatea și mareția omului, refacere; reînflorire, reviriment, avânt”.

In traducere libera, comertul incepe sa aiba o pondere din ce in ce mai importanta, se acumuleaza primele mari averi, iar munca nu mai reprezinta o valoare in sine!

In stricta concordanta cu noua paradigma economica, mai mult ca o forma de compensare si abatere a atentiei omului de rand, incep sa i se ofere… MINCIUNELE, deocamdata de tipul: “promovarea unei concepții optimiste despre demnitatea și mareția omului, apoi in timp si cele clasice, comestibile, aparute/disparute din Simigerii; oricum, acea perioada este considerata a fi cea, in care s-a inventat cel de-al treilea produs de panificatie important dupa covrigi si… pesmeti… MINCIUNELELE!

– prin partea noastra de lume, odata cu Caderea Constantinopolului (1453) apar maestri baclavalelor si ai altor bunatati, prietenii nostri constanti… TURCII! Arta patiseriei cunoaste o mare inflorire, atat de importanta incat, pana si Stefan cel Mare (dupa cum spun martorii oculari?) se pare ca, dupa fiecare batalie castigata, captura intai tavile cu baclavale si abia dupa aceea se ocupa de “descapatanari”…cine nu e cuminte si nu papa tot…

desigur ca orice produs, cu atat mai mult, cu cat piata este mai saturata are nevoie de “advertising”. Noroc mare cu inventarea tipografiei (1553), ce a permis imprimarea si distribuirea catre consumatori a primelor “reclame” la covrigi, pesmeti, minciunele si baclavale!

– ramanem tot in sfera Patiseriei pentru a semnala aparitia pe la Curtile Imperiale, (in special in Franta) a primilor “specialisti” in foetaje, torturi si chiar torturi dar cu accentual pus pe al doilea “t”…

Apar si primele magazine specializate, denumite intai “Boulangerie”… in traducere, oare cam tot aia o insemna(?) apoi furnizorii regali de delicatese. Asistam astfel la “venire pe lume” a baghetei si croissantului!

Va urma!

Patronul – Ghid de intelegere si utilizare

scris de Mini-Economicus

Vara fiind, cutreier Bucurestiul meu drag, merg incet (mai mult cu spatele) prin fostele si actualele zone comerciale (Obor, Lipscani, Unirii) in idea de a-mi cumpara cateva maruntisuri, absolut necesare unui adult (a)normal precum subsemnatul; om gospodar cum ma stiu, zic sa-mi fac “vara sanie si iarna car”… parca asa era o vorba romaneasca, de pe vremea cand comertul era comert iar PATRONUL… PATRON.

Desigur ca pot fi “acuzat” de un oarecare subiectivism, intrucat, doream sa cumpar: manusi imblanite fara degete (de cand stau in UK, m-am dat cu moda de aici, am un carlig de pirat pe toc de lemn, in loc de mana stanga!) o caciula ruseasca de blana (Sic!) si ciorapi cu degete, cate sase la fiecare laba (pardon) de picior… ca doar n-am mancat degeaba atata amar de ani… pui cu trei capete, umflati cu hormoni!!

In timp ce ma plimb, gandurile imi zboara alandala catre trecut si prezent… la viitor nu ma pot gandi, fiindca, s-a scos din vocabular si din mentalul colectiv!
Vorba alora de umblau cu secera si ciocanul atarnate de gat: “viitorul e sigur… trecutul il mai putem aranja”???

Asadar, ca sa nu divagam prea tare, in absenta parfumului/respectului mult-laudatului comert “interbelic” si chiar in absenta “unitatilor” de: “Galanterie”, “Mercerie”, “Pasmanterie” unde gaseai exact manusi si caciuli, in loc de papiote de ata si cravate (sic!)… stau si reflectez “oare cum s-o numi persoana care detine/conduce are in proprietate, un magazine/o afacere, fie ea dugheana, fie companie transnationala”??? Ce gandeste oare acea persoana, de unde este, ce stie despre modul cum “se face o afacere”?

Chinuit de mult prea multe intrebari, intru la Farmacie, imi cumpar un Algocalmin, renunt la plimbare, merg acasa, “arunc rapid o oala de apa pe calculator” ca sa pot “naviga” mai usor pe net(!) si o iau sistematic… cu DEX-ul in brate; una dintre cele mai apreciate doua carti pe care le am acasa, in afara de cea de telefoane!

Prin urmare, stimati cititori, in cele ce urmeaza vom prezenta un mic “Ghid de intelegere, si (proasta) functionare a Patronilor”.

Incepem ca la “sicoala” cu definirea termenului si abordarea sa, din toate unghiurile dupa cum urmeaza:

1. PATRÓN1, patroane, s. n. 1. Cartuș (1). Bucată cilindrică de exploziv, folosită la umplerea găurilor de mină

– ca bine le zice… chiar ca “unii” au capul cilindric, probabil ca evolutia umana i-a sarit o treapta… in jos? Sa fie oare acest lucru cauzat de lipsa coloanei vertebrale, a dusului tavii prin restaurantele patriei ante ‘89, al faptului ca sunt obisnuiti sa fie calcati pe organul gandirii de rarele controale… pe care le rezolva ei… tot cilindric, cu Eminescu in elastic?

DEX-ul e si pervers dar mai ales, COMUNIST FANATIC!! Rusine!! Cum sa spui ca exemplarele cu pricina sunt folosite la “umplerea gaurilor de mina”?? Pai, nu asta au facut “tovarasii”… i-au trimis “ca la carte” acolo unde de drept le este locul(?)… in mina… sau la Canal… dar nu la Venetia? Jalnic, nu cred ca mai citesc asemenea carti subversive si partinice vreodata!

– da, adevarat, un anume procent (mic precum o Planeta, ca sa nu jignim pe nimeni) este reprezentat chiar de “cartuse”… umplute cu ceafa de porc si ciorba de burta (fara numar, fara numar) iau foc repede, atunci cand cineva le intra in magazine si nu cumpara nimic, explodeaza de la sine in capul angajatilor si al familionului, etc.

– daca acceptam pe cale de consecinta pentru Patron, sinonimul “petarda” (bucata cilindrica de exploziv) atunci, am lamurit-o din prima si cu stabilimentele comerciale, pe care masculul exploziv le-a cumparat/oferit spre “gestionare”… petardelor (cum altfel decat de gen feminin) din viata lui: care o florarie, care o casa de moda(?!) care un salon de coafura, de masaj eroic (pardon, erotic), fiecare dupa buget si lungimea fitilelor angajatelor/amantelor/sotiilor/nepoatelor etc. Trebuie si ele sa aiba o ocupatie, unde sa poata injura pe cineva, sa se poata defula, sa vina proaspete la patul “benefactorului”… ca doar n-o sa tipe la el…

Sunt sigur ca ati vazut asemenea “locatii”, unde iti este si frica sa intri “de gura matracucei”. In plus, ce conteaza ca amplasamentul respectiv n-are pic de vad comercial, are preturi exorbitante, mojicie cat cuprinde si vanzatoare care arata ca “ventuzele”! De vina in final sunt in ordinea “numerelor de pe tricou”: soarta, criza economica, “n-a mers, dar nu stiu de ce”, n-am putut sa fac operatii de tip “Nufarul”… etc. Niciodata EL, PATRONUL NU ESTE DE VINA! Ca doar de aia s-au nascut ailalti… sa fie ei vinovati si responsabili.. .ca acu’ ma “inervez” si “pun “badengarzii” “pa tine”!!!

2. Corp cilindric de porțelan care conține firul fuzibil al unei siguranțe electrice; bușon (2).

Deci asa, avem de a face cu “busoane” prin care intra multa marfa, iese rar, ca si impozitul de altfel dar, spalarea rezervorului si in final a “putinei” se fac ireprosabil!

Prin busonul respectiv ies in egala masura, injuraturi si urlete la adresa angajatilor, salarii mizere, multa marlanie si alte “delicateturi”! Ferit-a insa Sfantul sa le intre in “capsa cilindrica” si ceva bun…

3. PATRON s.n. – schiță pentru indicarea modului de legare a firelor și a ordinii operațiilor în industria textilă. – Din germ. Patrone.

Ei aici e aici, acum inteleg, lucrurile se leaga(!) in industria textila… ca pe Patroni nu prea vaz sa-i lege… decat daca, se intampla sa calce pe becul politic… dar asta o vom discuta, la alt tip de industrie!

Mai deunazi citesc intr-o gazeta ca, nu-s ce mare “scula”(?!) de firma si-a “tras” o “prastina” de atelier, denumit pompos Fabrica de Textile, intr-un sat sarac (e un pleonasm) si acu’ ce sa vezi… nu gaseste “personal”… desi salariul oferit “e mai mare “cu doua beri” decat minimul pe economie….

In corul bocitoarelor, sef la sectiunea gemete e tocmai al’ de i-a adus acolo… iar lumea rea soro’ in loc sa-i pupe talpile, nu vrea “sa munceste” asa ca EL le spune clar si sigur (de undeva dintre Platon si Aristotel… nu filosofii… ci paznicii canini pe care-i are ca, “Satenii sunt toţi nişte leneşi şi pretenţioşi”

Pentru cei mai putini avizati, munca in industria textila este “sclavaj modern”:
– conditii de lucru jalnice, demne de secolul VIII, oriunde in lume, nu numai in Romania!
– “norma” este imposibil de realizat, pentru a-ti lua mizerul salariu!
– protectia muncii este foarte bine pusa la punct… dar lipseste cu desavarsire!

– pot fi de acord(?) ca, in opinia “primatului” cu pricina – “mama prostilor este in permanenta gravida” dar el ar fi trebuit sa stie, pana la varsta (biologica) pe care o are, ca tot ii trebuie noua luni… intre doua sarcini!!!
Ii recomand calduros, sa-si angajeze el rudele acolo pe salariul respectiv! Gandire de “Patron” modern?!

4. PATRÓN2, -OÁNĂ, patroni, -oane, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Proprietar al unei întreprinderi.

– mda, aici DEX-ul ghicit-o iar, cu amendamentul ca, orice lucru are un sfarsit (mai putin carnatul… care are doua!) – vorbim deci, doar de perioada cuprinsa intre momentul de cand a inscris firma, pana la FALIMENT – perioada “scurt de MERITATA”, in cele mai multe cazuri!

5. PATRÓN s. 1. stăpân, (englezism) boss, (pop.) jupân.

ASA DA ! Bravo DEX, sa traiesti, ca bine zici ! De fapt aceasta sub-definire rezuma tot! Facem abstractie de “jupan” termen iesit din vocabularul comercial dar… intrat in cel al “Facultatilor” Rahova, Poarta Alba si alte locuri de recreere si ramanem cu celelalte doua cuvinte similare: STAPAN SI BOSS!!

Ca umil “sclav” numai asa trebuie sa i te adresezi… de preferinta doar cu cel de-al doilea apelativ, precedat ori urmat de un SA TRAITI… spus cat mai CONVINGATOR, dintr-un unghi de nouazeci de grade… daca vrei sa mai ai ce pune pe masa si maine!! Stapan se crede el oricum peste destinul “plantatiei si al locuitorilor ei”… nu trebuie sa-i mai aduci aminte de asta… Cineva spunea ca “pe lumea asta doar prostii au certitudini”… desigur nu e vorba de exemplul de fata…

Evident ca, doar daca esti client vechi al Spitalului “Al. Obregia”, iti poti permite sa-i spui Patronului, in loc de “SA TRAIESTI O MIE DE ANI BOSS” – Bai “nene” matale esti de fapt: un buson, o pușcătură, potricală, o preducea, s-au un t(z)ipar… dupa numele pestelui pe care-l lustruieste pe munca si nervii tai! N-o zic eu ci tot prietenul nostru comun… Dictionarul!

Orgia definitiilor continua cu mare veselie:

6. PATRÓN2 ~oánă (~óni, ~oáne) m. și f. 1) (în Roma antică) Patrician care avea sub protecție oamenii liberi, dintr-o clasă socială inferioară, numiți clienți; stăpân socotit în raport cu sclavii săi eliberați

– m-am luminat brusc, lucrurile erau bine statuate inca de pe atunci? Sa intelegem si noi ceva!

– Patricianul (adica in traducere libera, un carnat s-au carnatar), asa se numeau micii, inainte de a se consacra ca atare denumirea actuala, are raporturi de subordonare cu o clasa inferioara, clientii???

– unde-i Dom’le Condica de Sugestii si Reclamatii… ca acu’ ma duc sa-i reclam la Imparatul in functie… sa zicem Vespasian… ca tot a ramas in istorie ca intemeietorul BUDELOR PUBLICE!!

– la faza cu sclavii eliberati… ce sa zic… cre’ca eliberarea a durat doar cat s-a scris DEX-ul !!!

S-am incalecat p’o sa.. si v-am spus povestea ‘sa !

Disclaimer: articolul de fata este o parodie si trebuie tratata ca atare… cu (h)umor si neuroni activi!

Raspunderea si-o asuma integral autorul!

Personajele sunt fictive, povestea insa este cat se poate de reala!

In mod cert “Patronul” urbi & orbi (lat. de aici si de pretutindeni) este un individ deosebit, care merita tot respectul nostru, al angajatilor, simbolul fericit al “Capitalismului”! El este cel fara de care, n-am putea avea un serviciu, nu ne-am putea hrani familiile, cel ce plateste impozitele la Stat, ca noi sa putem beneficia de “protectie sociala” etc.

Daca nu ar fi existat, AR FI TREBUIT INVENTAT; el si doar el si-a investit banii, cu greu castigati, dintr-un salariu onest intr-o mica/mare afacere, tot el este “tatal” creativitatii si al muncii disciplinate! Traiasca PATRONUL!

Cine naiba o crede asa ceva…

Litoralul pentru to(n)ti

scris de Mini-Economicus

Intrucat anul acesta am fost cuminte, mi-am luat pastilele la timp, am mancat tot din farfurie, familionul a hotarat sa ma lase singur la Marea Neagra; de data asta n-am luat niciun premiu, as fi vrut sa raman „bis”… dar n-am mai apucat findca deja ma luasera in armata… inca din clasa a-IV-a, asa ca am scapat si de mama si de tanti Zoe… si chiar de nevasta si am ajuns pe Litoral! Ce sa fac daca m-am insurat si eu la paisprezece ani – acum am sarbatorit treizeci de casatorie, singur cu valurile?!

Cum am uitat de mult, pana si cum o cheama pe nevasta-mea, iar eu nu ma descurc decat cu Buletinul in mana, m-am urcat in „trinul” de Mangalia, cu gandul sa ajung la Jupiter/Neptun, in amintirea anilor tineretii revolutionare de pe vremea cand „era mai rau, dar… ce bine era”! Parca ieri eram prin primii ani de studentie, faceam blatul, legam usile de la capatul vagonului cu sarma ca sa nu ne deranjeze „Nasul” in mers… dar ne dadea jos Militia la Ciulnita, unde amenda era mai mare decat costul biletului de tren… inteligent foc eram… nu altceva!!

Ca sa nu lungesc prea mult povestea, de emotie eram deja „manga” pana la Ciulnita, dar numai pentru a ma trezi la Fetesti si a (ma) realimenta! Aveam chiar si bilet la Clasa a-1-a (?) care m-a costat de parca inchiriasem tot trenul, dar ce conteaza… eram fericit! Dupa ce m-am „copt” bine si am legat o conversatie amiabila cu „Nasita” – apropos, mai nou le-a inzestrat CFR-ul cu uniforme noi si PALARIUTE GEN CIUPERCA(!) – de parca sunt din Corul Vanatorilor… dar fara „oo” – dupa patru ceasuri am descins in Mangalia!

Drept este ca trenul face acum pe linie modernizata, mai mult decat facea in 1942… dar de, atunci era razboi!

In Mangalia ma intampina o priveliste dezolanta de cartier parasit din Valea Jiului si niste taximetristi de-a dreptul penali; incep brusc sa simt cum imi cresc pene de papagal, se duce naibii toata nostalgia tineretii, ma trezesc brusc si ma intreb „ce naiba m-o fi apucat”?

Il miluiesc pe unul dintre „penali” cu un pol si o injuratura colorata in gand si ma „basculeaza” la Hotelul (caruia nu am sa-i dau numele, intrucat ma apuca si acum spasmele) unde „domnisoara”(?!) de la Receptie ma intampina cu o privire de oaie ratacita de turma, cu un IQ subunitar, si ma intreaba ce doresc(!)… Pai, zic eu: as vrea sa ma ajutati sa rezolv niste integrale curbilinii si o ecuatie de gradul III… Ce mama-naibii sa vreau altceva in afara de o camera si ceva de mancare? Primesc camera si brusc simt ca H. G. Wells e o minciuna, ma transport brusc in anii ’80 fara nicio masinarie a timpului! Pana si patul, care de-a lungul decadelor a suportat „meliarde de coituri” se misca la fel, de parca ar avea Parkinson..

Cobor sa mananc ceva, pe niste bonuri valorice (de parca suntem la cantina unei puscarii) si constat ca devin din ce in ce mai tont: (hoț)pătarul nu ma intelege ce spun(!)… incerc in engleza… neam! Intr-un final ma lamuresc, dupa indelungi stradanii: anul acesta oriunde intre Olimp si Saturn… SE POARTA MOLDOVENII DIN REPUBLICA(!!)… ieftini, la negru, sclavi pe plantatie, romanasii nostri sunt deja prea smecheri si vor si salariul minim pe economie, basca daca se poate si Contracte… nemaivorbind ca, nici nu prea mai merge sa-i „tzapesti”… ca-ti taie cauciucurile de la “X17” si pleaca si cu inventarul…

Dupa masa microscopica, dar cu un pret macroscopic (parca ma revad la orele de Biologie, cand disecam o juma’ de sfert de picior de broasca) plec din Jupiter catre Neptun, sa vad ce s-a mai schimbat in ultimii douazeci de ani, de cand n-am mai dat pe acolo!

Daca versul lui Labis din „Moartea Caprioarei”… acela cu „mananc si plang” s-ar putea adapta la situatia respectiv, s-ar numi „merg si plang”!!

Asadar in rezumat, vom parcurge cu voia Dvs. acest drum, cu adnotarile de rigoare si descrierea sumara a “sitului arheologic” fost odata populat de lume, hoteluri si distractii estivale:

1. Barul Paradis aflat in Jupiter, primul ce-ti iese in cale a cunoscut vremuri bune, demult apuse, acum fiind doar o „ciuperca” intr-un lan de buruieni, dezafectat si folosit cu mare succes drept WC, de catre toti cei bolnavi de prostata si nu numai… ce sa mai – paradisul distrugerii si al functiunilor excretoare…

2. Incerc sa merg pe ceea ce era odata plaja cuprinsa intre Jupiter si Neptun (La Steaguri”… dar nu pot; fiecare centimetru, din fata oricarei terase/bar/dugheana a fost acoperit cu sezlonguri si umbrele de papura… inchiriabile cu ora s-au cu ziua(!)… pe niste sume apocaliptice… Nu ai efectiv unde sa stai nici macar pe o batista! Sezlongurile sunt numarate si pazite, de catre indivizi apartinand unei specii de zburatoare ceva mai inchisa la pene decat pescarusii, probabil si cu mari dificultati la decolare din cauza burtilor revarsate si a cefelor late…

3. Ma strecor pe singura „alee” pietonala aflata intre plaja si dughene, unde ma rog la Dumnezeu sa nu-mi rup picioarele din cauza „asfaltului”?? Am insa ocazia unica in viata de a asculta in acelasi timp un „potpuriu” in care se armonizeaza divin Adi de Vita(!), Salam(!) si alte alimente grase, Disco… ba chiar si Pavarotti… in timp ce cu o juma’de ochi urmaresc expozitia de „jipane” a patronilor, fiecare cu „meleul si x(sulica)” parcat ostentativ langa cosmelia comerciala pe care o pastoreste… Ala de vinde hamsii e de departe cel mai amarat… are doar Audi A4 !! Grea viata…

4. Ajung cu „chiu cu vai” la Steaguri, trecand (ca un „perversionist care este eu”(!) pe langa ceea ce era o data sectorul rezervat nudistilor, in speranta de a-mi descreti fanteziile refulate… Ce sa vezi, nudismul a atins noi cote, nebanuite vreodata… a devenit atomic (asa arata zona respectiva, ca dupa o explozie) acum desfiintata, au disparut pana si peretii ce demarcau zona, dar troneaza falnic inca…BUDA??

5. Deja la Steaguri simt nevoia sa ma spanzur, desi nu ma stiam cu tendinte suicidare(!) dar… nici daca as vrea sa o fac… nu am cum: catargele se leagana periculos, iar de ele atarna ceea ce au fost odata, chiar niste steaguri colorate… acum arata ca ciorapii second-hand, niste jumatati de carpe jalnice ce flutura a greata!

6. Excedat de mizeria si decaderea observate, zic sa fac dreapta pe poduletul de peste lac si sa ies in Neptun la soseaua principala, doar-doar de se mai indreapta lucrurile! Cand colo ce sa vad… sa ma crucesc: Teatrul de Vara din Neptun… (odata o decenta locatie, incarcata de emotiile, momentele si (h)umorul spectacolelor prezentate aproape in fiecare seara, de la Divertis, Vacanta Mare, Nae Lazarescu (RIP) & Vasile Muraru, Stela Popescu, muzicieni si cantareti indragiti, precum si multi alti artisti, zace intr-o stare de PARASIRE, i-a disparut pana si gardul in anumite zone, iar cabinele si „tribuna spectatorilor” arata ca la Hiroshima; in plus buruienile crescute (in interior) sunt atat de inalte incat abia iti dai seama unde te afli! Intreb si eu ca Nea Ion: „da cu calu’ ce ati avut”?? Cu ce deranja acea mica oaza de recreere, fara valoare imobiliara, aflata probabil (inca) in patrimonial Ministerului (In)Culturii??? Ma ofer eu sa-l cumpar si sa-l refac! Straine imi sunt uneori interesele/haosul din mintea semenilor mei! In fine, fumez o tigara, injur in gand, ma intorc spre dreapta si… vorba lui Caragiale… dau sa „caz” pe jos… Vis-a-vis de „Teatru” era odata ca-n povesti o mare frumoasa, populata si populara locatie, denumita „Complexul Marea Neagra” unde candva nu putea intra decat pe „valuta”… era fala Neptunului! Acum a fost rasa total, probabil cu buldozerul!! Ca o completare langa locatia amintita, zac vreo trei hoteluri absolute ruinate…

7. Pe soseaua principala, plina odata de toate cele, a mai ramas doar un ametit de Spring Time, multa mizerie, buruieni… si alte hoteluri devastate!!

8. Ca sa fie „tacamul complet” pe drumul de intoarcere catre Jupiter (nu Planeta ci… sa zicem statiunea), Parcul de Distractii nu mai functioneaza demult, fiarele ramase atarna sinistru, iar Teatrul de vara din Jupiter, a fost si el terminat! Daca bei ceva, te sprijini de el sa faci un PP… CADE PE TINE !! Complexul M. si Posta Mare… sunt varza… doar stafiile se pot aventura acolo!

In concluzie: cine face ca mine… ca mine sa pateasca, distractia si prostia se platesc la greu… iar eu, recunosc… tocmai am cotizat! A fost ultima oara cand mai calc pe acolo!

Marirea si decaderea covrigului, de la origini si pana in prezent

scris de Mini-economicus

Disclaimer: localizarea temporala si personajele sunt fictive, nu se face referire la nicio minoritate sexuala (desigur, cu drepturi depline !) nu s-au ranit si folosit animale in scopri narative, nu se fac referiri la sex, culoare, credinta, materialul este “politically correct”.

Cerem scuze dinozaurilor pentru folosirea expresiei “se mancau intre ei” dar studiul comandat de noi, la Universitatea Pester(a)ton pe bani grei, a relevant ca indubitabil acest lucru !

Episodul 1.
Covrig(o)-sapiens !

A fost odata ca niciodata, o vreme in care pe Pamant erau doar dinozauri, care mancau in general iarba, dar mai ales se mancau intre ei, mai dihai decat au facut-o oamenii de-a lungul mileniilor, doar ca pe atunci mancatoria, nu le aducea promovarea in organigrama paleontologiei… ci doar potolirea foamei !

A aparut apoi omul, sub diverse forme si denumiri si odata cu necesitatile sale bazale, de asigurare a hranei a aparut si prima “diviziune a muncii” , Homo-Bossus statea in pestera, iar Homo-Fraierus muncea la adunat si cultivat covrigii, pe care-i aducea “acasa” unde lui si familiei, nu-i ramanea decat praful de pe tam-tam, intrucat tobele modern nu aparusera inca !

Identificam astfel in negura istoriei proto-covrigul, care pe atunci era patrat, precum capetele sefilor de clan si care asa cum am aratat anterior era hrana de baza… a epocii !

La ceva timp, odata ce cultivarea covrigilor a devenit insuficienta, datorita inmultirii populatiunii de Homo-Fraierus, s-a trecut la productia lor in pestera, urcand astfel inca o treapta pe scara “diviziunii muncii”.

Au aparut asadar si primele probleme si intrebari, ce au inceput sa le chinuiasca mintea (si asa zbuciumata de batele luate in cap), in luptele dintre triburi. Totusi putem remarca ramificarea speciei, prin aparitia a doua sub-specii Homo-Intrebaciosus si Homo-Comercialis.

Primul punea mereu “de nebun” intrebari la care…oricum nimeni nu-i raspundea; dupa ce a obosit de atata curent facut in pestera s-a culcat…. cu fata lui Homo-Bossus si intr-un acces de inspiratie, a propus ca respectivii covrigi, sa fie facuti aproximativ rotunzi si nu patrati, cum erau pana atunci ! Licarirea aceea de inteligenta nu a dus cum s-ar putea crede, la o mai buna iluminatie a pesterii… ci la o organizarea eficienta a muncii in covrigaria “La Pestera”.

Se pare totusi, ca cele mai importante consecinte ale acestei actiuni au fost “revolutia covrigareasca” si ovalizarea capetelor Homo-Bossus, care au inceput sa priceapa ca, doar din cand in cand, e bine sa mai si asculti si aplici o idee buna, dar, doar daca e gratis si inmulteste covrigii !

Desigur ca odata ce covrigul a devenit rotund, n-a mai fost decat un mic pas, pana la inventarea rotii. Se poate spune insa ca, la intrebarea, ce a fost mai intai, covrigul s-au roata, raspunsul corect este… covrigul !!
Cand covrigii produsi riguros si cu eficienta maxima au inceput sa fie prea multi, greu de stocat si perisabili (daca dadea vreo ploaie sau inundatie se umflau peste masura !) de stateau bietii Homo-Fraierus pe afara… a venit (S)alvarea.

Cum pe atunci nu existau insa numere de urgenta, Homo-Comercialis a propus ca, surplusul de covrigi sa fie schimbat, contra altor produse cum ar fi merdenelele si placinta, pe care le faceau alte “specimen”, din pesteri indepartate.