despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

la partea cea nouă din Muzeul Satului

Frumusețea Capitalei noastre-i că poți face unele lucruri de nenumărate ori, fără să-ți vină plictisul. De cîte ori n-am trecut, bunăoară, pe la Muzeul Satului, fără să-mi pară că-i același loc! De fiecare dată l-am văzut ba cu alți ochi, ba cu alt chef, ba cu fii-mea la altă vîrstă; și nu pot zice că mi-a ajuns.

În plus, de cîte ori l-am vizitat… naiba știe cum, n-am ajuns în partea sa nouă; ciudat… dar plăcut – ca o bucată de tort păstrată pentru-a doua zi.

Am trecut pe-aici acum, pe mijloc de Noiembrie, cînd e atît de frumos să te plimbi! Soarele te-ncălzește bine de pe la zece dimineața și ai cîteva ore bune de plimbare; de-abia după trei dup-amiaza începe să te-ncerce cîte-o umbră friguroasă și-ți dai seama că mai e prea puțin pîn-se lasă seara…

Frumos, liniște și lărgămînt pe-aici, prin partea nouă a muzeului! Case – nu multe; risipite ici-colo, ca s-ai loc să le-admiri și să le faci poze. E și-un măgar – unul adevărat, nu dintr-ăla cu permis auto – și-o mînă de oi și de capre care vin să le scarpini. Mîțele ți se unduiesc pe la glezne, geloase că nu le mai fotografiezi doar pe ele; e drăguț – chiar e așa de drăguț c-am uitat să fac și poze: de-abia am adunat cîteva!

Sînt și lipsuri.

Nu toate casele-s deschise. Nu toate casele deschise se pot vedea bine și-n totalitate – sînt odăi pe care doar le ghicești. Nu pricepi cum funcționează cine știe ce piuă veche, cine știe ce mecanism, ce moară. Nu prea vezi cum se trăia. E loc prea mult nefolosit – se pot ține chestii interesante, interactive și drăguțe-n hanuri – și, mai ales, ai vrea, cumva, să-ți treacă și prin stomac experiența vizitei: să poți gusta, să poți mînca, să poți adăsta la o masă cu ceva bun.

Da’ tot îi frumos; frumos ca zilele astea frumoase de toamnă.

 

se duce vara…

Nu toate lucrurile pe care le facem sînt noi. Mai și revenim pe ici-colo.

Toată vara zisărăm că mergem să ne bălăcim la Divertiland – parcul de distracție acvatic din Militari-departe. Am ajuns de-abia acum. Se menține frumos, îngrijit, curat și-n timpul săptămînii e o plăcere să nu te-nghesui aici. Păcat, în continuare, de greutatea cu care ieși din oraș: partea de vest e atît de sugrumată, că te-apucă groaza.

De fiecare dată cînd mă pomenesc trecînd pe lîngă Grădina Botanică, mă-ncîntă răcoreala ce răzbate-n stradă dinspre copacii bătrîni. Am intrat să vedem ce mai e. Costă 7 lei – s-a scumpit – și nu s-a schimbat mare lucru-n bine. Una din țîșnitori e oprită – că-i lîngă o terasă și nu se cade să facă, cum s-ar zice, concurență – paragina-i peste tot; dar… dar tot merită să te mai abați pe-aici: fiindcă-i liniște.

De aglomerație, însă, n-am scăpat: am dat de ea-n parcuri, seara; s-au întors oamenii acasă, copiii aleargă peste tot și se joacă cu disperarea ceea de sfîrșit de vacanță. După ce toată vara te speriai de pustieșagul din Orășelul Copiilor, de-acuma nu mai ai unde s-arunci un ac. Zeci de oameni stau să se rumenească gogoși și peste tot se-mpletește fum, lumini chioare și muzică bubuitoare.

Doamne, ce se mai simte că se duce vara! Unii o simt în trafic, alții-n frunzele ce se uscă și dau să cadă; eu – în mirosul de struguri ce se coc.

să știm să privim

… trece vremea! Uite cum s-au făcut șapte ani de cînd îmi petrec seri prin Parcul Izvor… Da – îmi place; da – am nevoie de oaza asta…

Știți? Dup-o zi cu treabă, cu treburi, cu larmă și-ncurcături, să te re-găsești seara aici – în același timp în plin oraș da’ și-n plină liniște… e ceva!

Grozav loc, pe cuvînt!

Bucureștiul nostru – atîta de zgomotos, nervos și neiertător – are harul de-a-ți scoate-n drum, cînd te-aștepți mai puțin, locuri frumoase, asurzitor de liniștite… Ce bucurie-ți face – iată! – și-o privire aruncată-n lungul gîrlei, în lumina dimineții

Ia, doar să știm să privim.

nu mai e ca-n staul!

E prima veste bună pe care-o pot da din „Orășelul Copiilor”.

Nu-nțelegeam de ce mă simt așa bine – așa firesc – așa liber pe-aici, acum. Și dup-aia mi-am dat seama:

… au fost scoase toate gărdulețele metalice ce mărgineau aleile parcului. Ce diferență uriașă:

Nu te mai simți ca-n staul. Sper din toată inima că rămîne așa.

gospodărește!

„Gospodarii” Grădinii Botanice fac treabă bună. De ceva vreme s-au apucat să schimbe băncile și coșurile de gunoi cele vechi. Trebuia.

Vedeți și cum se face treaba asta:

IMG_0733 IMG_0736 IMG_0738 IMG_0745

Le scoți pe cele vechi, le-arunci cît-colo și le lași așa -așa-i frumos, gospodărește.

Ca parc, Grădina Botanică este cel mai neîngrijit spațiu verde al Capitalei – și asta de ani buni de zile. De ce m-oi tot întoarce oare aici, nu-mi dau seama.

Din fugă: parcul de agrement de la lacul TEI

scris de Ando

Au trecut mai bine de doi ani de când Onţanu trâmbiţa în „Foişorul de Foc”, revista primăriei sector 2, startul acestui proiect : Parcul de agrement  Tei-Plumbuita.

Detaliile proiectului le puteti citi mai clar aici. După cum se vede chiar în poza panoului de şantier, la finalul anului trecut, obiectivul trebuia terminat.

Zilele trecute, am avut drum prin zonă şi iată cam care e stadiul lucrărilor:

Deci, mai e de aşteptat.

In plus, să amintim că tot aici se află „în lucru” o secţiune a altui proiect – Amenajare circuit turistic pe Lacul Floreasca, Lacul Tei şi zona adiacentă, sectoare 1 si 2, Bucureşti – beneficiarul fiind Primăria Capitalei .

Am zis „în lucru” pentru că asupra realizării acestuia din urmă planează mari semne de întrebare.

ca Grădina Botanică-n ceață

… noiembrie, deci, în toată splendoarea lui. Natura moare frumos, colorat, violent, ca-n poezii. Ziua e uneori soare și ți-i cald, cald rău. Dar dimineața-ți îngheață zgaibaracele.

Într-una din diminețile cețoase ale Orașului am făcut o altă plimbare prin Grădina Botanică. Umezeala se lăsase-n jos și se vedea – totul plutea peste copaci, peste frunzele galbene ce păreau că ard ca niște flăcări.

Mirosea a muced, mirosea a lucruri la care să te gîndești cînd n-ai ce face altceva – și toate florile și bălăriile ziceai că-s din Rapsodiile de toamnă”…

Pe deasupra, peste castanii ciumpăviți, se vedeau coșurile Grozăveștiului – reci și ele, în dimineața aceea – și peste tot călcai pe frunze, pe iarbă-nbrumată, și locul era pustiu…

… era atît de trist că nici nu mai băgai de seamă sărăcia Grădinii și nici mizeria ei; era doar o dimineață tristă, cu ceață, de Noiembrie.

De-abia peste-o zi mi-am scos rebegeala din oase; grozav ce m-a luat frigul, aici, în josul Cotrocenilor. Mi-am pus vin fiert, am dat caloriferul mai tare și-am scos din raft poeziile lui Topîrceanu:

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă…

plimbări în Bucureşti: lista episoadelor – aici

falimentul ideii de sector

Duminică se nimeri s-avem treabă pe Olteniței – și, fiindcă tot ajunserăm pe-acolo, ne zisărăm să intrăm în Orășel – la Piedone, cum zice lumea de-acuma.

Orășelul era plin-ochi și socotirăm că-i mai sănătos pentru confortul nostru psihic să nu adăstăm prea mult pe-acolo; ne-am luat tălpășița pe dată.

Nu-i asta beleaua. Oamenii au nevoie să iasă duminica, oamenii trebuie să se relaxeze; deși e greu să te relaxezi cu mii și mii de oameni în spate.

E vorba despre falimentul vădit al ideii de sector.

Vedeți voi, Piedone a făcut aici un loc extraordinar de petrecut timpul liber. Acest loc este plin de kitsch, obositor – dar este, totodată, suficient de mare pentru a primi foarte, foarte mulți oameni. Piedone, în sinea lui, a făcut un lucru bun – dar l-a făcut pentru sectorul lui.

Or, bucureșteanul nu trebuie să își ducă viața în sectorul lui. Parcurile și locurile de recreere trebuie împrăștiate prin tot orașul astfel încît să-i fie ușor oricui să ajungă la ele; iar condițiile din fiecare acest loc să fie, firește, similare.

Dar în Parcul lui Piedone merg oameni din sectorul 3, din sectorul 5, din sectorul 6 – logica de primar care a făcut ceva pentru sectorul său e șchioapă.

Un astfel de parc e în folosul unui oraș întreg; e nevoie, deci, ca întregul oraș să participe la buna sa funcționare. Piedone poate face suficiente locuri de parcare gîndindu-se la locuitorii lui; dar aici vin cu mașinile oameni de departe – pentru ei e nevoie de parcări suplimentare, iar aceasta e o investiție mare, a orașului și nu a cartierului. Firește, ar fi splendid să încurajăm oamenii să nu vină cu mașina în parc – dar asta înseamnă că oamenii aceștia au nevoie de un transport public eficient și prietenos care să-i aducă aici. Parcul acesta e legat bine de centru – are metrou; dar de cartierele adiacente nu este legat cum se cuvine. Nici cu bicicleta nu-i comod defel să ajungi aici.

Vedeți? Toate astea nu-s treaba lui Piedone. El s-a ocupat de un parc, dar nu are cum să țină acest parc doar pentru locuitorii peste care-i el primar.

Ideea de sector, așa cum e aplicată în București, e falimentară – iar ce v-am scris eu e numai un exemplu.

plimbări în Bucureşti XV – la Grădina Botanică (partea a doua)

… și-acum costă tot 5 lei – intrarea – dar nu prea mai zic că merită

Recent, mi-am dat seama că am de petrecut vreo oră-și-ceva prin Cotroceni, așa că m-am gîndit să văd ce se mai întîmplă la Grădina Botanică.

Trist loc, grădina noastră; și din ce în ce mai puțin botanică, dacă-mi permiteți. Da – îți ia nițel ochii la intrare; da – clădirea cea frumoasă e și-acum o plăcere să fie privită; dar… mai departe… mai departe e trist rău.

Castanii aceia ce străjuiau aleile grădinii italiene, ciumpăviți, arată tare trist. Ce umbră plăcută țineau, pe vremuri…

Au rămas aleile desfundate, iarba plină de buruieni, necurățenii, băncile desfundate…

Grădina cu trandafiri? Sînt blocuri la voi în cartier care au, în față, flori mai frumoase…

Serele? Trebuie să plătești extra ca să le vezi – dar nu asta-i problema. Măcar cele vechi sînt frumoase, speciale cu arhitectura lor…

Labirinturile din buxuși mirositori a pipi de motan sînt drăguțe, dar se înfundă într-o parte părăginită a Grădinii. Peste tot veghează coșurile termocentralei din vecinătate – asta n-ai cum s-o schimbi, însă…

E-un așa aer de… de… părăsire, de lăsare și de-lăsare, că nu știi cum s-o iei mai departe mai repede.

Dai și de lăcușor; n-am văzut de pe vremea vechii Dîmbovițe o apă mai coclită, mai puturoasă, mai maro și mai tristă…

Vegetația nobilă – pălămide, scaieți, oțetari – a cucerit totul, într-o luptă pierdută de om…

Tristă grădină, grădina cea botanică din Cotroceni. Zici că-și tîrîie zilele, așteptînd cine știe ce minune să se-ntîmple.

Dar nu se-ntîmplă nimic; nimic.

plimbări în Bucureşti: lista episoadelor – aici

Între fântâni şi…tunuri

scris de Ando

Ştiţi că, din când în când, am mai făcut noi câte un pic de caterincă de fântânile primarului Onţanu.

Omul şi-a văzut neabătut de foraje, aşa că avem, în mai toate parcurile importante din sectorul 2, câte o fântână.

fântâna Sfântului Nicolae din parcul Morarilor

Între noi fie vorba, lăsând la o parte fanfaronada cu care primăria prezintă această acţiune, treaba cu fântânile nu e un lucru rău. Tot felul de cole, fante şi alte zemuri colorate nu potolesc setea precum apa, mai ales în arşiţa verii.

Şi în ţările sudice ale Europei, pe unde am colindat în ultimii ani, am observat că sunt multe fântâni cu apă potabilă fie prin piaţetele oraşelor, fie prin parcuri, binevenite fiind – mai ales după câteva ore de “talpă” !

Ce nu înţeleg la omul ăsta (Onţanu) este însă încăpăţânarea cu care plantează prin parcuri… tunuri.

Avem două tunuri în parcul Pache…

… două în parcul Naţional…

… iar alte trei veghează de pe… “creasta” din parcul Morarilor.

Or mai fi şi în alte locuri dar nu le-am căutat.

Aşa că, hotărăşte-te nea Onţanule! Cum vrei să-ţi zică lumea: „Onţanu fântânaru” sau „Onţanu tunaru”?

Parcă a doua variantă nu sună prea bine. Cunoscătorii… ştiu de ce!