despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

ritmul lui Băluță e uluitor

Bat sectorul 4 destul de des ca să-mi sară-n ochi ritmul în care primarul Băluță face treburi pe-aici.

S-a apucat de-o dată de Șoseaua Berceni, de Metalurgiei, de Racoviță, de Brîncoveanu, de Tineretului – lărgiri unde se putea, strîmtări unde era cazul, parcări, bucăți pietonale. Printre idei bune găsim destule proaste: să vedem cînd o fi gata cum or fi primite cu toatele.

Odată-n plus, vedem cum un vătaf de sector se descurcă mai bine și mai repede în astfel de situații decît administrația centrală: am ajuns să ne uimească normalitatea de-a avea un bulevard cu marcajele rutiere vopsite imediat după asfaltare!

Și iar te minunezi cum de ceilalți primari nu-s în stare să măture cît face un haplea ca ăsta.

Băluță a terminat parcarea de la Palatul Copiilor (unde era maidanul infect rămas în urma fostului poligon auto de pe timpuri) – și parcarea asta uriașă e plină-n zi de weekend; cei ce vin în parc găsesc lesne cum să-și lase mașina.

Și dacă te bagi în parc, vezi schimbări, îmbunătățiri și simplificări ale piedonismelor din anii trecuți – dar în tot acest avînt, Băluță trece cu bocancii peste o parte din lucrurile bune care mergeau, care aveau – sau puteau avea – un rost! Chioșcul acela răcoritor cu perdele cu apă nu mai funcționează de mai bine de doi ani. Ceasurile care băteau din clopoțel au fost dezafectate. Fortul indienilor zace și azi închis. Din Biblioteca publică – nefolosită niciodată ca atare – cad bucăți de gresie-n capul oamenilor.

Și – peste toate! – nici acum nu s-a făcut nimic cu aleea lată de-un metru mărginită de-un șanț care leagă parcul de sus cu cel de jos.

din zbor

de Ando și HM

Să mai și urmărim ce se mai petrece cu micile noastre subiecte.

Unu! S-au luat – după un an de tîmpeală – hîrdaiele cu pomișori din fața Cișmigiului, care ascundeau gardul infect de cei ce treceau pe Bulevard.

Doi! A dispărut duba mizeră din spatele hotelului „Irisa” – cea folosită pe post de magazie.

Trei! După cinci ani „Mega Image” a scumpit cu un leu meniul acela de prînz la cutie. Acuma-i 11 lei.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

parcare în loc de maidan infect, nu întrutotul cea mai proastă idee

Din bulevardul Tineretului, între drumul ce urcă spre Polivalentă și Palatul Pionierilor, se găsește un maidan lung, plin de bălării. Pe-o bucată din el ființa, demult, un mic poligon auto; din cînd în cînd se mai așează aci cîte-un circ ambulant.

În rest, infecție și mizerie – ceva ce numim „spațiu verde” și ne luptăm să nu se betoneze.

Cuminte ar fi să se extindă parcul adiacent, Lumea Copiilor. Estimp, Primăria din sectorul 4 l-ar vrea parcare…

Ei, ce să facem cu maidanul?

Hai să vedem ce-i aici – și de ce vine lumea aici.

Aici e un complex uriaș de parcuri: Tineretului și Lumea Copiilor (jos) și Orășelul Copiilor (sus). Mai ales în week-endurile însorite ale Primăverii, cînd tot omul iese din casă, parcurile sînt pline. Vin oameni de peste tot – și e normal să vină. Sînt cele mai atractive parcuri pentru familiile cu copii. Locuri de joacă nenumărate; tiribombe; gogoși; tîrguri și evenimente.

Chiar este un loc care te-atrage – și numărul atracțiilor crește; primăria actuală îndesește în disperare caruselele și tiribombele.

Cum ar veni, tot mai mulți oameni vin aici; și tot mai mulți vor veni pe viitor!

Actuala ofertă de locuri de parcare e depășită în weekend. Se produc gîtuituri – nervi, timp pierdut.

Deci, e nevoie de parcare, nu?

Deși parcarea asta ar fi folosită, cu adevărat, doar în momente de vîrf; în timpul săptămînii ar sta goală, toamna ar sta goală, iarna la fel… Sau, mă rog, poate-ar folosi-o locuitorii de peste drum, ce șed la blocuri.

Dar dacă extindem parcul pe maidan – sau construim un alt punct de interes și de atracție – înseamnă că vor veni și mai multe mașini… și că nevoia de parcare va fi și mai cumplită.

Nu-i o decizie ușor de luat!

Nu; pentru că nu putem cere nimănui să nu vină cu mașina-n parc. Nu atîta vreme cît acest parc uriaș este singurul din București dedicat copiilor. Nu atîta vreme cît nimeni nu poate fi silit să piardă trei sferturi de ceas, venind aici schimbînd două mijloace de transport în comun, în loc să facă zece-cinșpe minute cu mașina. Nu atîta vreme cît timpul nici unei familii nu e o resursă nelimitată și nimeni nu trebuie să se simtă prost pentru că vrea să petreacă cît mai mult timp făcînd lucruri împreună, în loc să aștepte tramvaie împreună. Nu atîta vreme cît aici vin oameni care n-au cum altfel – decît cu mașina lor – să iasă din cartierul în care stau.

la partea cea nouă din Muzeul Satului

Frumusețea Capitalei noastre-i că poți face unele lucruri de nenumărate ori, fără să-ți vină plictisul. De cîte ori n-am trecut, bunăoară, pe la Muzeul Satului, fără să-mi pară că-i același loc! De fiecare dată l-am văzut ba cu alți ochi, ba cu alt chef, ba cu fii-mea la altă vîrstă; și nu pot zice că mi-a ajuns.

În plus, de cîte ori l-am vizitat… naiba știe cum, n-am ajuns în partea sa nouă; ciudat… dar plăcut – ca o bucată de tort păstrată pentru-a doua zi.

Am trecut pe-aici acum, pe mijloc de Noiembrie, cînd e atît de frumos să te plimbi! Soarele te-ncălzește bine de pe la zece dimineața și ai cîteva ore bune de plimbare; de-abia după trei dup-amiaza începe să te-ncerce cîte-o umbră friguroasă și-ți dai seama că mai e prea puțin pîn-se lasă seara…

Frumos, liniște și lărgămînt pe-aici, prin partea nouă a muzeului! Case – nu multe; risipite ici-colo, ca s-ai loc să le-admiri și să le faci poze. E și-un măgar – unul adevărat, nu dintr-ăla cu permis auto – și-o mînă de oi și de capre care vin să le scarpini. Mîțele ți se unduiesc pe la glezne, geloase că nu le mai fotografiezi doar pe ele; e drăguț – chiar e așa de drăguț c-am uitat să fac și poze: de-abia am adunat cîteva!

Sînt și lipsuri.

Nu toate casele-s deschise. Nu toate casele deschise se pot vedea bine și-n totalitate – sînt odăi pe care doar le ghicești. Nu pricepi cum funcționează cine știe ce piuă veche, cine știe ce mecanism, ce moară. Nu prea vezi cum se trăia. E loc prea mult nefolosit – se pot ține chestii interesante, interactive și drăguțe-n hanuri – și, mai ales, ai vrea, cumva, să-ți treacă și prin stomac experiența vizitei: să poți gusta, să poți mînca, să poți adăsta la o masă cu ceva bun.

Da’ tot îi frumos; frumos ca zilele astea frumoase de toamnă.

 

se duce vara…

Nu toate lucrurile pe care le facem sînt noi. Mai și revenim pe ici-colo.

Toată vara zisărăm că mergem să ne bălăcim la Divertiland – parcul de distracție acvatic din Militari-departe. Am ajuns de-abia acum. Se menține frumos, îngrijit, curat și-n timpul săptămînii e o plăcere să nu te-nghesui aici. Păcat, în continuare, de greutatea cu care ieși din oraș: partea de vest e atît de sugrumată, că te-apucă groaza.

De fiecare dată cînd mă pomenesc trecînd pe lîngă Grădina Botanică, mă-ncîntă răcoreala ce răzbate-n stradă dinspre copacii bătrîni. Am intrat să vedem ce mai e. Costă 7 lei – s-a scumpit – și nu s-a schimbat mare lucru-n bine. Una din țîșnitori e oprită – că-i lîngă o terasă și nu se cade să facă, cum s-ar zice, concurență – paragina-i peste tot; dar… dar tot merită să te mai abați pe-aici: fiindcă-i liniște.

De aglomerație, însă, n-am scăpat: am dat de ea-n parcuri, seara; s-au întors oamenii acasă, copiii aleargă peste tot și se joacă cu disperarea ceea de sfîrșit de vacanță. După ce toată vara te speriai de pustieșagul din Orășelul Copiilor, de-acuma nu mai ai unde s-arunci un ac. Zeci de oameni stau să se rumenească gogoși și peste tot se-mpletește fum, lumini chioare și muzică bubuitoare.

Doamne, ce se mai simte că se duce vara! Unii o simt în trafic, alții-n frunzele ce se uscă și dau să cadă; eu – în mirosul de struguri ce se coc.

să știm să privim

… trece vremea! Uite cum s-au făcut șapte ani de cînd îmi petrec seri prin Parcul Izvor… Da – îmi place; da – am nevoie de oaza asta…

Știți? Dup-o zi cu treabă, cu treburi, cu larmă și-ncurcături, să te re-găsești seara aici – în același timp în plin oraș da’ și-n plină liniște… e ceva!

Grozav loc, pe cuvînt!

Bucureștiul nostru – atîta de zgomotos, nervos și neiertător – are harul de-a-ți scoate-n drum, cînd te-aștepți mai puțin, locuri frumoase, asurzitor de liniștite… Ce bucurie-ți face – iată! – și-o privire aruncată-n lungul gîrlei, în lumina dimineții

Ia, doar să știm să privim.

nu mai e ca-n staul!

E prima veste bună pe care-o pot da din „Orășelul Copiilor”.

Nu-nțelegeam de ce mă simt așa bine – așa firesc – așa liber pe-aici, acum. Și dup-aia mi-am dat seama:

… au fost scoase toate gărdulețele metalice ce mărgineau aleile parcului. Ce diferență uriașă:

Nu te mai simți ca-n staul. Sper din toată inima că rămîne așa.

gospodărește!

„Gospodarii” Grădinii Botanice fac treabă bună. De ceva vreme s-au apucat să schimbe băncile și coșurile de gunoi cele vechi. Trebuia.

Vedeți și cum se face treaba asta:

IMG_0733 IMG_0736 IMG_0738 IMG_0745

Le scoți pe cele vechi, le-arunci cît-colo și le lași așa -așa-i frumos, gospodărește.

Ca parc, Grădina Botanică este cel mai neîngrijit spațiu verde al Capitalei – și asta de ani buni de zile. De ce m-oi tot întoarce oare aici, nu-mi dau seama.

Din fugă: parcul de agrement de la lacul TEI

scris de Ando

Au trecut mai bine de doi ani de când Onţanu trâmbiţa în „Foişorul de Foc”, revista primăriei sector 2, startul acestui proiect : Parcul de agrement  Tei-Plumbuita.

Detaliile proiectului le puteti citi mai clar aici. După cum se vede chiar în poza panoului de şantier, la finalul anului trecut, obiectivul trebuia terminat.

Zilele trecute, am avut drum prin zonă şi iată cam care e stadiul lucrărilor:

Deci, mai e de aşteptat.

In plus, să amintim că tot aici se află „în lucru” o secţiune a altui proiect – Amenajare circuit turistic pe Lacul Floreasca, Lacul Tei şi zona adiacentă, sectoare 1 si 2, Bucureşti – beneficiarul fiind Primăria Capitalei .

Am zis „în lucru” pentru că asupra realizării acestuia din urmă planează mari semne de întrebare.

ca Grădina Botanică-n ceață

… noiembrie, deci, în toată splendoarea lui. Natura moare frumos, colorat, violent, ca-n poezii. Ziua e uneori soare și ți-i cald, cald rău. Dar dimineața-ți îngheață zgaibaracele.

Într-una din diminețile cețoase ale Orașului am făcut o altă plimbare prin Grădina Botanică. Umezeala se lăsase-n jos și se vedea – totul plutea peste copaci, peste frunzele galbene ce păreau că ard ca niște flăcări.

Mirosea a muced, mirosea a lucruri la care să te gîndești cînd n-ai ce face altceva – și toate florile și bălăriile ziceai că-s din Rapsodiile de toamnă”…

Pe deasupra, peste castanii ciumpăviți, se vedeau coșurile Grozăveștiului – reci și ele, în dimineața aceea – și peste tot călcai pe frunze, pe iarbă-nbrumată, și locul era pustiu…

… era atît de trist că nici nu mai băgai de seamă sărăcia Grădinii și nici mizeria ei; era doar o dimineață tristă, cu ceață, de Noiembrie.

De-abia peste-o zi mi-am scos rebegeala din oase; grozav ce m-a luat frigul, aici, în josul Cotrocenilor. Mi-am pus vin fiert, am dat caloriferul mai tare și-am scos din raft poeziile lui Topîrceanu:

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă…

plimbări în Bucureşti: lista episoadelor – aici