despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

un trenuleț tîmpit

Parcul Palatului Mogoșoaia-i una din cele mai frumoase destinații pentru un picnic.

Chiar și-n zilele astea libere, cînd tot omul care fuge din casă și nu știe-ncotro s-o mai apuce e atras de curățenia, liniștea și civilizația de-aici, parcul rămîne un loc plăcut foarte, foarte plăcut.

Aglomerat – foarte aglomerat -; dar plăcut.

Din păcate, mereu, oriunde-ai merge, ceva-ți sare-n față, fiindcă nu e bine.

Ce vedeți în pozele astea e trenulețul care se plimbă pe-aici, pe alei.

 

Spre deosebire de altele din alte parcuri, care-s cu motor de tractorel, ăsta-i chiar electric. Nu face zarvă, nu face poluare; merge-ncet și frumos.

Și – pe aleile astea pline de copii pe role, copii pe triciclete, copii pe trotinete, copii pe biciclete, copii-n căruț, adulți pe role, adulți pe biciclete, adulți pe trotinete – șoferul trenulețului se chinuie ca ultimul neom să-i ocolească.

De ce se chinuie bietul om?

Fiindcă nu-i vede, de-aia! Fiindcă tot ce are mereu în fața ochilor e coșul locomotivei – din cauza lui n-are vizibilitate, din cauza lui nu poate frîna la vreme dacă cineva-i sare-n față.

o bancă grozavă

… ce-i mai simplu și-nensemnat decît o bancă?

Doar cînd te-așezi să te hodinești îți dai seama cît de mult contează să fie bine-nchegată, gîndită, amplasată.

Stinghiile să nu fie nici rare, nici dese; șezutul nici prea sus, nici jos; spătarul nici prea drept, nici prea lăsat – așa de rar găsești prin București o bancă care să te mulțumească cu adevărat, credeți-mă.

În Grădina Botanică, pe-o alee dichisită, s-au pus niște bănci care, la prima vedere, nu te-mbie cu nimic.

Asta, pîn-să te-așezi.

Că, mai apoi, nu mai ai chef să te scoli.

Sînt cele mai mișto bănci: să tot stai și să huzurești pe ele!

Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia 

un pod nenorocit

… între splendoare și degradare neomenoasă, Parcul Carol.

Ar trebui să fie-n totalitatea lui un monument, dar e doar un loc cu copaci ciumpăviți, alei sparte, magazii de istorie batjocorită și urîțenie nouă.

Zace aici, aruncat azi peste o mocirlă coclită, podul ridicat de Gogu Constantinescu: atît o frumusețe ce-ar trebui păstrată și-ngrijită, cît și o amintire a vremii în care strădania Inginerului aducea progres și măreție. O bijuterie construită de-un flăcău de 25 de ani la 1906.

 

Geniul și munca inginerului de-acum un veac și mai bine corespund de minune peticelii și cîrpelii gospodarului contemporan. Ca să nu se strice «din cauza de la» infiltrații, gospodarul a-mbrăcat bordura-n membrană bituminoasă, dintr-aia care se lipește la flacără.

Dar ce arc peste timp, dom’le.

protejînd zona protejată

După cum știm, s-a iscat mare năcaz și supărare-n Cotroceni, odată ce Primăria Sectorului 5 s-a apucat de refaceri în Părculețul Romniceanu. C-au trecut, totuși, vreo 14 ani de cînd Vanghelie a modernizat dealul, bălăriile și decăderea de-aici.

Fie vorba-ntre noi, nici primăria de azi nu prea știe ce-are de gînd să facă, dar…

… dar – hai să fim serioși! – ce naiba ar putea să mai strice aici?

Vreau să zic: ce-ar mai fi de stricat după ce locuitorii din preajma parcului s-au ocupat, de ani de zile, de stricat?

În timp ce se umple internetul de vaiete și petiții ale „locuitorilor din Cotroceni”, aceiași locuitori din Cotroceni se ocupă, cu nepăsare, de spurcarea cartierului.

Vedeți voi, dac-ar fi să-i credem pe oamenii buni care se dau cu curul de pămînt în încercarea de a proteja această zonă protejată, am putea crede că Cotroceniu-i un soi de loc ideal, neatins, păstrat cu sfințenie.

… ciuciu!

E de-ajuns doar să te plimbi cinci minute prin preajma părculețului și să remarci cît de bine, cît de frumos, cît de elegant este pe-aici.

Blocuri de locuit, ridicate pentru „premianții” vremurilor trecute – daaa, arhitectură de calitate care trebuie prezervată!

  

Blocuri noi, ridicate după Revoluție, care pun optim în valoare cornișa Dîmboviței…

 

… sau poate căsoiul ăsta albastru, care se potrivește mai degabă-n țigănia din Jilava, nu-n Cotroceni?

 

Și ce exemple de arhitectură tradițională, care respectă zona protejată!

 

Deci, să ne-nțelegem – asta trebuie protejat pe-aici!

Hai să mai facem cîțiva pași, să vedem și locuirea oamenilor din Cotroceni – a oamenilor care cer Primăriei să-i consulte pentru orice intervenție în cartierul lor. Hai să vedem cetățeanul ăsta care ocupă două străzi cu mașinile lui vechi!

… hai să-l vedem și p-ăsta care nu-și curăță jungla de pe trotuar, ca să nu treacă oamenii prin fața casei…

… sau s-admirăm spiritul cetățenesc al celui care-a săpat trotuarul pietonilor, ca să-și facă intrare-n garaj?

Ce plimbare frumoasă prin Cotroceni, nu-i așa? Îmi crește sufletul cînd văd atîta civilizație, atîta ardoare civică… aplicată-n viața de zi cu zi.

parcare în loc de maidan infect, nu întrutotul cea mai proastă idee

Din bulevardul Tineretului, între drumul ce urcă spre Polivalentă și Palatul Pionierilor, se găsește un maidan lung, plin de bălării. Pe-o bucată din el ființa, demult, un mic poligon auto; din cînd în cînd se mai așează aci cîte-un circ ambulant.

În rest, infecție și mizerie – ceva ce numim „spațiu verde” și ne luptăm să nu se betoneze.

Cuminte ar fi să se extindă parcul adiacent, Lumea Copiilor. Estimp, Primăria din sectorul 4 l-ar vrea parcare…

Ei, ce să facem cu maidanul?

Hai să vedem ce-i aici – și de ce vine lumea aici.

Aici e un complex uriaș de parcuri: Tineretului și Lumea Copiilor (jos) și Orășelul Copiilor (sus). Mai ales în week-endurile însorite ale Primăverii, cînd tot omul iese din casă, parcurile sînt pline. Vin oameni de peste tot – și e normal să vină. Sînt cele mai atractive parcuri pentru familiile cu copii. Locuri de joacă nenumărate; tiribombe; gogoși; tîrguri și evenimente.

Chiar este un loc care te-atrage – și numărul atracțiilor crește; primăria actuală îndesește în disperare caruselele și tiribombele.

Cum ar veni, tot mai mulți oameni vin aici; și tot mai mulți vor veni pe viitor!

Actuala ofertă de locuri de parcare e depășită în weekend. Se produc gîtuituri – nervi, timp pierdut.

Deci, e nevoie de parcare, nu?

Deși parcarea asta ar fi folosită, cu adevărat, doar în momente de vîrf; în timpul săptămînii ar sta goală, toamna ar sta goală, iarna la fel… Sau, mă rog, poate-ar folosi-o locuitorii de peste drum, ce șed la blocuri.

Dar dacă extindem parcul pe maidan – sau construim un alt punct de interes și de atracție – înseamnă că vor veni și mai multe mașini… și că nevoia de parcare va fi și mai cumplită.

Nu-i o decizie ușor de luat!

Nu; pentru că nu putem cere nimănui să nu vină cu mașina-n parc. Nu atîta vreme cît acest parc uriaș este singurul din București dedicat copiilor. Nu atîta vreme cît nimeni nu poate fi silit să piardă trei sferturi de ceas, venind aici schimbînd două mijloace de transport în comun, în loc să facă zece-cinșpe minute cu mașina. Nu atîta vreme cît timpul nici unei familii nu e o resursă nelimitată și nimeni nu trebuie să se simtă prost pentru că vrea să petreacă cît mai mult timp făcînd lucruri împreună, în loc să aștepte tramvaie împreună. Nu atîta vreme cît aici vin oameni care n-au cum altfel – decît cu mașina lor – să iasă din cartierul în care stau.

„nu vrem noi”

Nu o dată m-am lovit de obtuzitatea cetățenilor – mai ales a celor care s-au „împămîntenit”, cum s-ar zice.

Sub diverse pretexte nobile – precum grija față de locuire, de comunitate, de verdeață, de copii – acești „cetățeni” se pun contra oricărei idei noi și chiar bune.

Fiindcă – uite ghinion! – le mai vine și cîte-o idee bună, primarilor, naiba să-i ia…

De pildă, în părculețul Romniceanu din Cotroceni, pe lîngă reamenajarea necesară, să se facă și-un patinoar.

Dar „cetățenii”-s contra!

Trebuie să ne-nțelegem.

Primăria Sectorului 5 este incompetentă, impotentă, mincinoasă, disprețuitoare și de rea-voință. E bine să știm și să înțelegem asta.

Dar „cetățenii” din Cotroceni „nu vor” și… „nu au nevoie” de patinoar.

Știți – pentru că e parcul lor.

Lipsa de spații verzi și de locuri drăguțe de agrement este uriașă; dar „cetățenii” din Cotroceni – înțelegeți – au parcul lor.

N-are voie altcineva să se ducă-n părculețul Romniceanu, pesemne.

Primăria numai să-l amenajeze frumooos și să ție curat – și „cetățenii” din Cotroceni să hotărască, eventual, cine și pe baza cărui pașaport să poată intra în părculețul Romniceanu la joacă.

în beznă și găinaț

… vine toamna! Se lasă Soarele-n jos la ora la care peste vară de-abia de plecai în parc, la joacă…

Copiii n-au chef să se-mpace cu asta; pînă tîrziu, aleargă, fac și desfac: nici nu-i mai vezi, doar ce-i auzi…

Locurile noastre de joacă au multe bube! Mereu cîte-o mizerie, cîte-un aparat stricat, cîte-o sîrmă uitată-n afară, fără apă și toalete-n apropiere…

Și – bine-nțeles! – fără lumină!

La opt seara-ți bagi deștele-n ochi! E beznă! Numai bine să-njunghii pe cineva și să-i iei portofelul, nu să stai la joacă.

E o boală tîmpită, asta: montarea de becuri chioare, „economice”, slabe, tocmai în locuri unde e nevoie de lumină: în parcuri.

—————

Mai am una! Și-i veche; prea veche.

… e vorba de căcărezele din Cișmigiu; îs peste tot, pe alei, pe bănci și – desigur – pe toate locurile de joacă. Îmi place cum Primăria a organizat aici un eveniment special numai pentru copii; dar că nu-i în stare să spele niciodată găinațul din parcul ăsta.

muncă de chinez II

… se face treabă, ohoooo… uneori se face prea multă. Anul trecut s-au luat la mînă stîlpișorii ce mărginesc aleile din Cișmigiu. S-au curățat straturile de vopsea adunate de-a lungul anilor, s-au mai și completat cei lipsă…

Acum s-au apucat iar de ei:

… treabă multă; omu’ gospodar mereu face și desface.

se duce vara…

Nu toate lucrurile pe care le facem sînt noi. Mai și revenim pe ici-colo.

Toată vara zisărăm că mergem să ne bălăcim la Divertiland – parcul de distracție acvatic din Militari-departe. Am ajuns de-abia acum. Se menține frumos, îngrijit, curat și-n timpul săptămînii e o plăcere să nu te-nghesui aici. Păcat, în continuare, de greutatea cu care ieși din oraș: partea de vest e atît de sugrumată, că te-apucă groaza.

De fiecare dată cînd mă pomenesc trecînd pe lîngă Grădina Botanică, mă-ncîntă răcoreala ce răzbate-n stradă dinspre copacii bătrîni. Am intrat să vedem ce mai e. Costă 7 lei – s-a scumpit – și nu s-a schimbat mare lucru-n bine. Una din țîșnitori e oprită – că-i lîngă o terasă și nu se cade să facă, cum s-ar zice, concurență – paragina-i peste tot; dar… dar tot merită să te mai abați pe-aici: fiindcă-i liniște.

De aglomerație, însă, n-am scăpat: am dat de ea-n parcuri, seara; s-au întors oamenii acasă, copiii aleargă peste tot și se joacă cu disperarea ceea de sfîrșit de vacanță. După ce toată vara te speriai de pustieșagul din Orășelul Copiilor, de-acuma nu mai ai unde s-arunci un ac. Zeci de oameni stau să se rumenească gogoși și peste tot se-mpletește fum, lumini chioare și muzică bubuitoare.

Doamne, ce se mai simte că se duce vara! Unii o simt în trafic, alții-n frunzele ce se uscă și dau să cadă; eu – în mirosul de struguri ce se coc.

toată lumea ar trebui s-aibă acces la parcuri

Dacă te uiți la felu-n care-i făcut Bucureștiul, o să vezi clar că nu-i corect. Zone uriașe de oraș n-au acces la parcuri, la liniște, la verdeață, la aer curat și la răcoare.

Bine-nțeles, nu oricine șade-n Titan face două minute pînă-n I.O.R…. nici un bercenar de pe Metalurgiei n-ajunge direct și comod în Orășel.

Dar sînt cartiere imense fără parcuri – doar cu maidane-nconjurate de betoane înalte – numite „locuri de joacă” -, unde vara-i zăpușeală și oamenii colcăie.

Un’ să se ducă oamenii din Militari? Un’ să se ducă oamenii din Rahova?

Din fericire, oamenii se descurcă – sau, mai bine zis, sînt nevoiți să se descurce: îi vezi dînd tîrcoale parcurilor mari, căutînd să parcheze după ce-au tăiat aglomerația urbană cu mașinile lor.

Nu-i corect. Nu-i corect să fii obligat să te folosești de mașină pentru a avea parte de relaxare!

Deși parcurile bine-ntreținute de sectoare sînt socotite ca fiind un beneficiu al locuitorilor din sector, asta e greșit. Toate parcurile bucureștene – toate! – au fost construite ca un bun comun, municipal: și e firesc ca toată populația să se folosească cu ușurință de bunul ăsta.

Da! În sectorul unde n-ai parcuri și nici n-ai unde să le construiești, înțelept ar fi să găsești o cale rapidă și confortabilă de-a ajunge în parcurile geografic apropiate!

Paregzamplu, n-ai parc în Rahova? Asta e: dar să ai, din Rahova, cum s-ajungi convenabil și confortabil cu transportul public în Tineretului, în Parcul Copiilor! Să ai cum s-ajungi la Izvor! Să poți ajunge-n Carol mai lesne!

… orice oraș deștept asigură legături bune cu centrul, cu zonele comerciale, cu gările și aeroporturile – dar și cu zonele de recreere.