despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

un praf cumplit

Nu merg des în parcul Sebastian, deși mi-i la o aruncătură de băț.

Mi se face greață de mizeria în care zace!

Fîntîna… nu mai funcționează; e astupată.

Iarba… s-a ars – trei sferturi din spațiul verde e numai țărînă, pămînt bătătorit. E mai multă iarbă-n țarcul dulăilor decît în preajma locurilor unde se joacă copiii!

Cînd treci pe aici te uluiește ceața care-nconjoară parcul.

Doar că nu e ceață; și nici dulcea lumină a-nserărilor de toamnă: e praf, un praf cumplit.

E mai mult praf în Parcul Sebastian decît pe șantierele din preajma Bucureștiului.

1948 – Proiectul Parcului Republicii în presa vremii

Ce se voia să fie în februarie ’48.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

ar fi și momentul să ne-apucăm de parcuri.

Bucureștiul are prea multe priorități de care nu se-ocupă nimeni, așa c-ar părea ridicol să ne ocupăm și de parcuri.

Pîn’la urmă, avem destule parcuri – așa cum sînt ele! – și-am putea să ne declarăm mulțumiți… că sînt.

Din păcate, așa cum sînt ele, nu-s deloc bune.

În București sînt două feluri de parcuri.

Avem parcurile de care se-ngrijesc primăriile de sector – I.O.R., Orășelul Copiilor, Lumea Copiilor, Drumul Taberei, ca să dăm niscai exemple. Întîlnim aici o grijă obositoare, costisitoare care are tendința să le transforme în țarcuri, nu în locuri libere și vesele.

… și avem parcurile de care „se ocupă” primăria cea mare – Herăstrău, Cișmigiu, Tineretului, Carol, Izvor. Găsim aici o delăsare uriașă, o minimă gospodărire – noroc că nu-s bucureștenii chiar așa mitocani precum ne speriem și nu strică și mai rău.

În lumina acestor realități, pare-a fi o veste excelentă ambiția sectorului 4 de-a lua și Parcul Tineretului spre transformare, curățire și aducere la lumină.

Dar ar fi, pe undeva, păcat: l-ar transforma într-un țarc corect, curat și colorat… și, din păcate, nu doar asta ar trebui să fie un parc.

Este vremea să-ncepem să ne gîndim serios la ce trebuie să scoatem din parcurile astea. Nu toate trebuie să colcăie de atracții și tiribombe; nu toate trebuie să găzduiască concerte și spectacole!

Dar asta presupune o oarece știință de-a desparte nevoia de distracție de cea de recreere… Și, mai ales, înțelegerea ideii că nu mai e nevoie ca un loc public chiar „să le aibă pe toate” – nu trebuie defel să fie așa.

Ia, bunăoară, să ne uităm la Herăstrău – la peluzele uriașe neîngrijite, la cotloanele pline de mizerie și paragină, la balta coclită care-nconjoară Insula Trandafirilor. Să ne îngrozim cum, seara, se aud bubuiturile muzicii peste lac – tu intri liniștit pe la Piața Scînteii și auzi zgomotul uriaș ce se rostogolește dinspre Bordei, de la toate terasele ce s-au întins pe mal. La aproape un veac de cînd parcul ăsta a fost creat, zic că a sosit și vremea să-l refacem, să-l reinventăm; să delimităm clar zonele unde se pot ține evenimente, să curățim părțile căzute.

Săracu’ Cișmigiu! – de aici ar trebui să dispară pentru totdeauna tîrgurile tradiționale, căsuțele, concertele; să i se păstreze izul de grădină, de loc cochet, de oază cuminte.

Iar frumosul parc Carol ar avea nevoie de-o redefinire prin care să i se pună-n valoare amprenta istorică, pe lîngă cuvenita reîmprospătare…

Cumva, trebuie să ne dăm seama cît folos am putea trage din aceste parcuri, dac-am renunța să le mai tratăm ca iarmaroace.

distracție ieftină.

… ce putea fi mai simplu și – mai ales – la îndemînă decît să te plimbi pe lac, în Cișmigiu?

Distracție ieftină, populară!

Iată că nu mai e așa.

Era mare nevoie să se schimbe hidrobicicletele – se stricaseră, mergeau ca vai de mama lor.

De curînd s-au adus unele noi. Sînt frumoase și, mai presus de orice, au niște copertine tare bune pe vreme de vară!

Dar și cînd te uiți cît costă – 20 de lei juma’ de oră, 30 de lei ora…

Te gîndești bine dacă mai e sau nu o distracție ieftină, la-ndemîna oricui.

Păzea! Caraghiozlâcul continuă!

scris de Ando

Ce semnalam noi acum câteva zile ca fiind o posibilă „rătăcire” artistică, se dovedeşte a fi, de fapt, o mai amplă acţiune, asumată cu multă fală de A.D.P. sector 2.

La postarea precedentă, Dr2005 ne-a trimis un foarte interesant link, sugerând ca sursă de inspiraţie pentru mâzgălicii bucureşteni un proiect din 2017 al artistului plastic Mihai Ţopescu, care încerca, printr-o astfel de intervenţie multicoloră, aplicată pe tulpinile copacilor, să atragă atenția asupra defrișărilor ilegale care se produc an de an în România”.

Insă, aşa cum se poate vedea chiar în capturile de pe pagina de facebook a primăriei, intenţiile celor de la A.D.P. sector 2 ţin mai degrabă de un teribilism deloc necesar, taxat ca atare de comentatorii respectivei postări.

Din fugă: curat caraghioz!

scris de Ando

Trec oamenii şi se crucesc… Aşa arată acum copacii din părculeţul Ozon, cel de vizavi de Gara Obor.

Dacă ne aducem aminte de „lucrarea” de la Piața Gemeni, pare-se că undeva, la primăria sectorului 2, există un… suflet de artist, dar ce vină or fi avut bieţii arbori de trebuie să suporte acest potop multicolor  de „talent”?

50 de metri de nesimțire

Puține-s parcurile care te umplu cu-atîta milă precum Carol. E atît de frumos – în sine – și ar putea fi cu adevărat un loc încîntător, unde te-ai putea simți minunat!

Dacă n-ar fi părăginit, neîngrijit, dacă n-ar fi așa de neprietenos.

Fiindcă de el „se ocupă” primăria cea mare, e plin de dovezi că… nu se ocupă nimenea de el!

Alei sparte, trepte știrbe, improvizații de doi bani.

Iată o dovadă-n plus: e vorba de intrarea dinspre strada Candiano-Popescu – o „alee” betonată acum cine știe cîți zeci de ani, măcinată de intemperii, unde oricine vine pe-aici dă-n brînci.

50 de metri, nu mai mult!

păstrați necurățenia orașului

Aș vrea foarte mult să se termine cumva cu mizeria făcută în parcuri taman de cei ce se-ngrijesc de parcuri.

Aș vrea să renunțe la containerele ascunse prin colțuri, unde colcăie șobolanii și se-adună dejecții; aș vrea să nu mai văd lăsate pe alei excavatoare: aș vrea să nu mai intre cu tractoarele peste gărduțuri și borduri; aș vrea să nu mai lase remorci abandonate pline cu gunoi în văzul oamenilor.

Poze din Kiseleff, Cișmigiu, Izvor:

„monument istoric”

Cîtă splendoare, la „Șosea”!

De-aproape 130 de ani, bucureșteanul se bucură de încîntătorul „Bufet”.

Un restaurant de lux, scump, dichisit, c-o grădină mare, cu fîntînă răcoritoare…

… un monument istoric; o mîndrie a arhitecturii, a stilului românesc!

„Casa Doina”…

Cu adevărat istoric, tipic… și românesc este, firește, dosul monumentului, așa cum se vede el dinspre parc.

… cîtă mizerie, cît dispreț românesc!

un trenuleț tîmpit

Parcul Palatului Mogoșoaia-i una din cele mai frumoase destinații pentru un picnic.

Chiar și-n zilele astea libere, cînd tot omul care fuge din casă și nu știe-ncotro s-o mai apuce e atras de curățenia, liniștea și civilizația de-aici, parcul rămîne un loc plăcut foarte, foarte plăcut.

Aglomerat – foarte aglomerat -; dar plăcut.

Din păcate, mereu, oriunde-ai merge, ceva-ți sare-n față, fiindcă nu e bine.

Ce vedeți în pozele astea e trenulețul care se plimbă pe-aici, pe alei.

 

Spre deosebire de altele din alte parcuri, care-s cu motor de tractorel, ăsta-i chiar electric. Nu face zarvă, nu face poluare; merge-ncet și frumos.

Și – pe aleile astea pline de copii pe role, copii pe triciclete, copii pe trotinete, copii pe biciclete, copii-n căruț, adulți pe role, adulți pe biciclete, adulți pe trotinete – șoferul trenulețului se chinuie ca ultimul neom să-i ocolească.

De ce se chinuie bietul om?

Fiindcă nu-i vede, de-aia! Fiindcă tot ce are mereu în fața ochilor e coșul locomotivei – din cauza lui n-are vizibilitate, din cauza lui nu poate frîna la vreme dacă cineva-i sare-n față.