despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

toată lumea ar trebui s-aibă acces la parcuri

Dacă te uiți la felu-n care-i făcut Bucureștiul, o să vezi clar că nu-i corect. Zone uriașe de oraș n-au acces la parcuri, la liniște, la verdeață, la aer curat și la răcoare.

Bine-nțeles, nu oricine șade-n Titan face două minute pînă-n I.O.R…. nici un bercenar de pe Metalurgiei n-ajunge direct și comod în Orășel.

Dar sînt cartiere imense fără parcuri – doar cu maidane-nconjurate de betoane înalte – numite „locuri de joacă” -, unde vara-i zăpușeală și oamenii colcăie.

Un’ să se ducă oamenii din Militari? Un’ să se ducă oamenii din Rahova?

Din fericire, oamenii se descurcă – sau, mai bine zis, sînt nevoiți să se descurce: îi vezi dînd tîrcoale parcurilor mari, căutînd să parcheze după ce-au tăiat aglomerația urbană cu mașinile lor.

Nu-i corect. Nu-i corect să fii obligat să te folosești de mașină pentru a avea parte de relaxare!

Deși parcurile bine-ntreținute de sectoare sînt socotite ca fiind un beneficiu al locuitorilor din sector, asta e greșit. Toate parcurile bucureștene – toate! – au fost construite ca un bun comun, municipal: și e firesc ca toată populația să se folosească cu ușurință de bunul ăsta.

Da! În sectorul unde n-ai parcuri și nici n-ai unde să le construiești, înțelept ar fi să găsești o cale rapidă și confortabilă de-a ajunge în parcurile geografic apropiate!

Paregzamplu, n-ai parc în Rahova? Asta e: dar să ai, din Rahova, cum s-ajungi convenabil și confortabil cu transportul public în Tineretului, în Parcul Copiilor! Să ai cum s-ajungi la Izvor! Să poți ajunge-n Carol mai lesne!

… orice oraș deștept asigură legături bune cu centrul, cu zonele comerciale, cu gările și aeroporturile – dar și cu zonele de recreere.

pișșșș….

… de cînd îi lumea și pămîntul, unul din motivele pentru care unii oameni o să intre-n parc e ca să se ușureze.

Asta n-ai cum s-o schimbi!

De-aceea, boschetăraia nefericită de la intrarea-n parcuri… pute; pute urît.

Asta, însă, se poate schimba!

Dacă ai grijă ca la intrările-n parcuri să se găsească toalete publice. E-atît de simplu.

Nu trebuie să sară urît în ochi, dar să știi că-s acolo: sigur se găsește un cotlon unde să poată sta, discrete și folositoare.

Și – cu același drum – ar fi foarte bine ca toalete publice să se găsească în apropierea locurilor de joacă: cei care vin cu copiii la joacă au nevoie să se repeadă, nu să se pelegrineze un kilometru.

Și lîngă fiecare loc de joacă din oraș trebuie să se găsească o sursă de apă: necesară pentru răcorire și, mai ales, pentru spălatul pe mîini.

Și – ca să terminăm cu capitolul civilizației – aceste locuri de joacă ar și ele trebui curățate, spălate cu jet de apă sub presiune măcar săptămînal.

din zbor

Se lucrează de zor la cea mai nouă tiribombă din Parcul copiilor: tiroliana care va lega parcul de sus cu cel de jos:

… între timp, oamenii care vor să meargă dintr-un parc într-altul… își rup picioarele pe cărarea asta.

 

cîtă mizerie, în parcurile Bucureștiului

Așa cum cetățeanul n-ar trebui să simtă diferențele de locuire între sectoare

… diferențele de locuire dintre centru și periferie…

… tot așa, n-ar trebui să simtă diferențele dintre parcuri.

Cine merge în unele parcuri administrare de primării de sector, se poate minuna – pe bună dreptate! – de grija migăloasă (și costisitoare!) cu care iarba e cosită, aleile spălate, coșurile golite și schimbate cînd se strică, băncile înlocuite. Cu toate că deseori rezultatul e apăsător, nimeni nu prea poate pune-n discuție faptul că… curățenia e păstrată bine.

Dar ce diferență, cînd intrăm în parcurile administrate de mamutul orășenesc numit „Administrația parcurilor, lacurilor și locurilor de agrement”…

În Tineretului – bălării uriașe, fîntîni oprite… în Carol – bălării, putoare stătută… în Herăstrău – gropi, gunoaie… în Cișmigiu – paragină! Și lista – cum se zice – poate continua!

Nu zic că parcurile trebuie date-n adminstrarea primăriilor de sector; dimpotrivă – ci că standardul de administrare de către Municipalitate trebuie neapărat să se schimbe masiv.

Şi totuşi, Tolbuhin?

scris de Ando

17 Octombrie 1949. Moare mareşalul Tolbuhin, unul din cei mai importanţi comandanţi de atunci ai armatei sovietice. În contextul istoric binecunoscut din ţară, la numai o săptămână distanţă, conducerea Capitalei hotărăşte schimbarea numelui bulevardului Pache Protopopescu în Mareşal Tolbuhin.

În anul 1951, foarte aproape de intersecţia cu şoseaua Mihai Bravu (Piaţa Iancului) se realizează şi un părculeţ având accesul principal din bulevardul amintit. Părculeţ botezat, fireşte, Tolbuhin.

După Decembrie 1989, bulevardul îşi primeşte numele înapoi dar, părculeţul amintit rămâne o lungă perioadă fără nume.

Şi iată surpriza. Recent, primăria sectorului 2 a decis ca părculeţul să revină la denumirea de… Tolbuhin?!

Greu de înţeles, greu de comentat.

Parcă era… vară!?!

scris de Sonia Ratatouille

Urăsc ploile de vara! Pot spune că strică tot cheful.

Dar, ai și un avantaj când plouă: alergi prin ploaie.

Este super frumos! Uimitor! Vă recomand acest lucru. Eu am alergat prin ploaie prin Parcul Izvor. Ploaia era foarte deasă. După ploaie am stat cu pătura pe mine. Am mers acasă.

Am avut parte de cel mai tare lucru.

Pentru când veți dori să alergați prin ploaie, am o singură urare: Udare plăcută!

Piedone II

Încet-încet, se vădește cum moștenirea lui Piedone e mai bogată decît ne-am fi așteptat. Culmea e că acest Piedone – cu tot kitschul lui, cu toată îngrămădeala de „minunății” urbane cu care-a otrăvit viața celor din Sectorul 4 – a avut, cumva, o limită.

… Limită pe care urmașul său – primarul Băluță – se pregătește s-o treacă. Nu doar prin amenajări greoaie, imitîndu-le nefericit pe cele ale lui Negoiță, ci – mai ales – prin lipsa măsurii. Și ceea ce se petrece-n parcurile sectorului e grăitor.

Băluță are aceeași ambiție ca Piedone: să facă, alandala, de toate: multe; să fie.

Umple Orășelul Copiilor cu felurite figurine odioase, cu bănci pe care nu-ți poți hodini nici fundul, nici spatele, cu prea multe „atracții”, rezultînd un loc încărcat, obositor, prea zgomotos – asurzitor chiar și cînd nu-i lume…

Garduri îmbrăcate în reclame grele, prea colorate, care proslăvesc traiul în sectorul 4…

Agenți de pază care se plimbă cu jeepul printre oamenii veniți la aer curat…

… și „îmbunătățirile” continuă.

după jupîn…

… trecui să văz ce mai e prin parcul Național, cel în care fostul primar Onțanu multe chermeze-a mai făcut. Da, se simte absența jupînului; s-a paraginit, a decăzut…

Fîntîna „educatorilor” nu mai potolește setea nimănui – apa nu mai e potabilă. Ce ambiție ridicolă pe primarii ăștia – să sape fîntîni, în loc să monteze cît mai multe țîșnitori racordate la sistemul de apă curentă!

După cum am zis, lăsate-n plata Domnului, se văd mai abitir toate aiurelile făcute…

Mi se pare genial felu-n care s-au amestecat toate în pozele de mai sus. Arhitectură stalinistă grea – a teatrului de vară -; firescul Eminescu tronînd deasupra; gărduțul inept de fier care nu poate lipsi; dar și cuptoarele populare puse ca nuca-n perete…

E o mare ușurare pentru București că nu mai există alde Onțanu și Piedone; căci – surprinzător! – unui Vanghelie nu i-ar fi trăsnit niciodată mintea să facă asemenea kitschuri!

„La pedale” nu mai e

… anul ăsta nu s-a mai deschis centrul de închiriere de biciclete din Sectorul 1 – cel care funcționa în parcul Kiseleff sub numele de „La pedale”.

Păcat. Da: înainte de toate, bicicleta ar trebui să fie și un mijloc de transport public, și nu doar un moft de dat prin parc…

… dar aici puteai să-ți iei gratis o biclă mare ori mică și să te vînturi două ore nestingherit: era bine, chiar era.

Era plăcut.

Parcul Tineretului în presa vremii

de Ando și HM

Iată-ne cu vreo 50 de ani în urmă – „România Liberă” din 28 Iulie povestește despre cum urma să fie Parcul Tineretului…

… mai bogat decît îl știm azi – turn de belvedere, cascade, teatru de vară cu scena pe-o insulă – parcul prindea contur.

Ceva senzațional apărea pe 29 mai ’74 în „Scînteia” – un material despre viitorul parc al Tineretului numit provizoriu „Bucur-Parc”. Planurile erau generoase; niciodată nu au fost duse, însă, la îndeplinire. Nici bulevardul ce urma să urce dealul spre Brîncoveanu nu s-a mai făcut, așa cum se zice aici. Și nici toate atracțiile; Roata mare a fost pusă de-abia de Piedone, în zilele noastre (e dată jos de ceva vreme), telefericul, vaporașele nu-s…

Să privim mai de-aproape macheta!

Ambițios plan – partea sa nerealizată este uriașă!