despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

distracție ieftină.

… ce putea fi mai simplu și – mai ales – la îndemînă decît să te plimbi pe lac, în Cișmigiu?

Distracție ieftină, populară!

Iată că nu mai e așa.

Era mare nevoie să se schimbe hidrobicicletele – se stricaseră, mergeau ca vai de mama lor.

De curînd s-au adus unele noi. Sînt frumoase și, mai presus de orice, au niște copertine tare bune pe vreme de vară!

Dar și cînd te uiți cît costă – 20 de lei juma’ de oră, 30 de lei ora…

Te gîndești bine dacă mai e sau nu o distracție ieftină, la-ndemîna oricui.

Păzea! Caraghiozlâcul continuă!

scris de Ando

Ce semnalam noi acum câteva zile ca fiind o posibilă „rătăcire” artistică, se dovedeşte a fi, de fapt, o mai amplă acţiune, asumată cu multă fală de A.D.P. sector 2.

La postarea precedentă, Dr2005 ne-a trimis un foarte interesant link, sugerând ca sursă de inspiraţie pentru mâzgălicii bucureşteni un proiect din 2017 al artistului plastic Mihai Ţopescu, care încerca, printr-o astfel de intervenţie multicoloră, aplicată pe tulpinile copacilor, să atragă atenția asupra defrișărilor ilegale care se produc an de an în România”.

Insă, aşa cum se poate vedea chiar în capturile de pe pagina de facebook a primăriei, intenţiile celor de la A.D.P. sector 2 ţin mai degrabă de un teribilism deloc necesar, taxat ca atare de comentatorii respectivei postări.

Din fugă: curat caraghioz!

scris de Ando

Trec oamenii şi se crucesc… Aşa arată acum copacii din părculeţul Ozon, cel de vizavi de Gara Obor.

Dacă ne aducem aminte de „lucrarea” de la Piața Gemeni, pare-se că undeva, la primăria sectorului 2, există un… suflet de artist, dar ce vină or fi avut bieţii arbori de trebuie să suporte acest potop multicolor  de „talent”?

50 de metri de nesimțire

Puține-s parcurile care te umplu cu-atîta milă precum Carol. E atît de frumos – în sine – și ar putea fi cu adevărat un loc încîntător, unde te-ai putea simți minunat!

Dacă n-ar fi părăginit, neîngrijit, dacă n-ar fi așa de neprietenos.

Fiindcă de el „se ocupă” primăria cea mare, e plin de dovezi că… nu se ocupă nimenea de el!

Alei sparte, trepte știrbe, improvizații de doi bani.

Iată o dovadă-n plus: e vorba de intrarea dinspre strada Candiano-Popescu – o „alee” betonată acum cine știe cîți zeci de ani, măcinată de intemperii, unde oricine vine pe-aici dă-n brînci.

50 de metri, nu mai mult!

păstrați necurățenia orașului

Aș vrea foarte mult să se termine cumva cu mizeria făcută în parcuri taman de cei ce se-ngrijesc de parcuri.

Aș vrea să renunțe la containerele ascunse prin colțuri, unde colcăie șobolanii și se-adună dejecții; aș vrea să nu mai văd lăsate pe alei excavatoare: aș vrea să nu mai intre cu tractoarele peste gărduțuri și borduri; aș vrea să nu mai lase remorci abandonate pline cu gunoi în văzul oamenilor.

Poze din Kiseleff, Cișmigiu, Izvor:

„monument istoric”

Cîtă splendoare, la „Șosea”!

De-aproape 130 de ani, bucureșteanul se bucură de încîntătorul „Bufet”.

Un restaurant de lux, scump, dichisit, c-o grădină mare, cu fîntînă răcoritoare…

… un monument istoric; o mîndrie a arhitecturii, a stilului românesc!

„Casa Doina”…

Cu adevărat istoric, tipic… și românesc este, firește, dosul monumentului, așa cum se vede el dinspre parc.

… cîtă mizerie, cît dispreț românesc!

un trenuleț tîmpit

Parcul Palatului Mogoșoaia-i una din cele mai frumoase destinații pentru un picnic.

Chiar și-n zilele astea libere, cînd tot omul care fuge din casă și nu știe-ncotro s-o mai apuce e atras de curățenia, liniștea și civilizația de-aici, parcul rămîne un loc plăcut foarte, foarte plăcut.

Aglomerat – foarte aglomerat -; dar plăcut.

Din păcate, mereu, oriunde-ai merge, ceva-ți sare-n față, fiindcă nu e bine.

Ce vedeți în pozele astea e trenulețul care se plimbă pe-aici, pe alei.

 

Spre deosebire de altele din alte parcuri, care-s cu motor de tractorel, ăsta-i chiar electric. Nu face zarvă, nu face poluare; merge-ncet și frumos.

Și – pe aleile astea pline de copii pe role, copii pe triciclete, copii pe trotinete, copii pe biciclete, copii-n căruț, adulți pe role, adulți pe biciclete, adulți pe trotinete – șoferul trenulețului se chinuie ca ultimul neom să-i ocolească.

De ce se chinuie bietul om?

Fiindcă nu-i vede, de-aia! Fiindcă tot ce are mereu în fața ochilor e coșul locomotivei – din cauza lui n-are vizibilitate, din cauza lui nu poate frîna la vreme dacă cineva-i sare-n față.

o bancă grozavă

… ce-i mai simplu și-nensemnat decît o bancă?

Doar cînd te-așezi să te hodinești îți dai seama cît de mult contează să fie bine-nchegată, gîndită, amplasată.

Stinghiile să nu fie nici rare, nici dese; șezutul nici prea sus, nici jos; spătarul nici prea drept, nici prea lăsat – așa de rar găsești prin București o bancă care să te mulțumească cu adevărat, credeți-mă.

În Grădina Botanică, pe-o alee dichisită, s-au pus niște bănci care, la prima vedere, nu te-mbie cu nimic.

Asta, pîn-să te-așezi.

Că, mai apoi, nu mai ai chef să te scoli.

Sînt cele mai mișto bănci: să tot stai și să huzurești pe ele!

Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia 

un pod nenorocit

… între splendoare și degradare neomenoasă, Parcul Carol.

Ar trebui să fie-n totalitatea lui un monument, dar e doar un loc cu copaci ciumpăviți, alei sparte, magazii de istorie batjocorită și urîțenie nouă.

Zace aici, aruncat azi peste o mocirlă coclită, podul ridicat de Gogu Constantinescu: atît o frumusețe ce-ar trebui păstrată și-ngrijită, cît și o amintire a vremii în care strădania Inginerului aducea progres și măreție. O bijuterie construită de-un flăcău de 25 de ani la 1906.

 

Geniul și munca inginerului de-acum un veac și mai bine corespund de minune peticelii și cîrpelii gospodarului contemporan. Ca să nu se strice «din cauza de la» infiltrații, gospodarul a-mbrăcat bordura-n membrană bituminoasă, dintr-aia care se lipește la flacără.

Dar ce arc peste timp, dom’le.

protejînd zona protejată

După cum știm, s-a iscat mare năcaz și supărare-n Cotroceni, odată ce Primăria Sectorului 5 s-a apucat de refaceri în Părculețul Romniceanu. C-au trecut, totuși, vreo 14 ani de cînd Vanghelie a modernizat dealul, bălăriile și decăderea de-aici.

Fie vorba-ntre noi, nici primăria de azi nu prea știe ce-are de gînd să facă, dar…

… dar – hai să fim serioși! – ce naiba ar putea să mai strice aici?

Vreau să zic: ce-ar mai fi de stricat după ce locuitorii din preajma parcului s-au ocupat, de ani de zile, de stricat?

În timp ce se umple internetul de vaiete și petiții ale „locuitorilor din Cotroceni”, aceiași locuitori din Cotroceni se ocupă, cu nepăsare, de spurcarea cartierului.

Vedeți voi, dac-ar fi să-i credem pe oamenii buni care se dau cu curul de pămînt în încercarea de a proteja această zonă protejată, am putea crede că Cotroceniu-i un soi de loc ideal, neatins, păstrat cu sfințenie.

… ciuciu!

E de-ajuns doar să te plimbi cinci minute prin preajma părculețului și să remarci cît de bine, cît de frumos, cît de elegant este pe-aici.

Blocuri de locuit, ridicate pentru „premianții” vremurilor trecute – daaa, arhitectură de calitate care trebuie prezervată!

  

Blocuri noi, ridicate după Revoluție, care pun optim în valoare cornișa Dîmboviței…

 

… sau poate căsoiul ăsta albastru, care se potrivește mai degabă-n țigănia din Jilava, nu-n Cotroceni?

 

Și ce exemple de arhitectură tradițională, care respectă zona protejată!

 

Deci, să ne-nțelegem – asta trebuie protejat pe-aici!

Hai să mai facem cîțiva pași, să vedem și locuirea oamenilor din Cotroceni – a oamenilor care cer Primăriei să-i consulte pentru orice intervenție în cartierul lor. Hai să vedem cetățeanul ăsta care ocupă două străzi cu mașinile lui vechi!

… hai să-l vedem și p-ăsta care nu-și curăță jungla de pe trotuar, ca să nu treacă oamenii prin fața casei…

… sau s-admirăm spiritul cetățenesc al celui care-a săpat trotuarul pietonilor, ca să-și facă intrare-n garaj?

Ce plimbare frumoasă prin Cotroceni, nu-i așa? Îmi crește sufletul cînd văd atîta civilizație, atîta ardoare civică… aplicată-n viața de zi cu zi.