Cum se pleacă la Paris
Ca să ajungi la Paris, trebuie mai întîi să pleci la Paris. Ideal e să-ţi planifici plecarea-n vacanţă (o săptămînă, un city-break, cum vrei) cu vreo două luni înainte. Ideal e să-ţi găseşti un agent de turism care să fie dispus să dea cîteva telefoane-n plus pentru tine – multe agenţii au doar nişte pachete standard pe care nu-ncearcă să le adapteze nevoilor tale, mulţumindu-se să-ncerce să adapteze nevoile tale ofertelor lor.
Drumul într-acolo e un prilej bun să-ncepi să-i cunoşti pe francezi, deoarece sînt mulţi care lucrează în ţara noastră – o să-i vezi petrecîndu-şi orele din avion compunînd mailuri şi bricolînd prezentări în powerpoint; o să-nţelegi de ce ei sînt directorii firmelor multinaţionale la care lucrezi tu.
Cum se ajunge la Paris
Parisul e un oraş mare, mai mare decît Bucureştiul. Tot ce trebuie să ştii despre el e simplu: totul a fost construit de Napoleon Bonaparte sau de nepotul său Napoleon al III-lea.
De obicei, aterizezi pe Aeroportul Charles De Gaulle (mai trebuie să ştii ceva despre Paris, şi anume că jumătate din străzi, pieţe, clădiri şi aşa mai departe se numesc Charles De Gaulle). Aeroportul Charles De Gaulle e foarte mare. E mai mare decît Aeroportul Băneasa, e mai mare decît Aeroportul Otopeni – ba e chiar mai mare decît toată suprafaţa dintre Aeroporturile Băneasa şi Otopeni. Fiind aşa de mare, e construit departe de Paris; de fapt, după ce aterizezi pe Aeroportul Charles De Gaulle trebuie să mai iei un avion mai mic pînă în Paris.
Aeroportul Charles De Gaulle este unul dintre puţinele lucruri din Paris care n-au fost construite nici de Napoleon Bonaparte, nici de Napoleon al III-lea.
Cum se ajunge în Paris
Aeroportul Charles De Gaulle e legat de oraş de o linie de tren – ceva între metrou şi tren suburban, care te duce peste tot în Paris şi are legături cu staţiile de metrou obişnuite. Asta-nseamnă că-ntr-o oră poţi ajunge oriunde vrei tu în centrul oraşului.
Parisul şi oamenii
Românilor le place să creadă despre ei că sînt toleranţi, dar asta doar pentru că evită contactul cu ceilalţi – fie că ceilalţi sînt negri, homosexuali, ţigani. E greu să spui că nu eşti rasist, dacă n-ai avut de-a face cu negri, arabi, japonezi. Poate eşti – şi nu ştii; te-ai gîndit la asta? Ei bine, Parisul e cel mai bun test – e plin de negri, de felurite feluri de străini, de oameni care-ţi par ciudaţi; aşa că e, ca să zic aşa, o bună ocazie să-ţi dai seama dacă eşti şi tu om, la fel ca şi ceilalţi…
Parisul şi francezii: mituri
Francezii nu se spală
În toate filmele americane, francezul are mustaţă, se scarpină, bea vin şi e nespălat; în realitate, anual, un francez foloseşte cam tot atîtea produse cosmetice şi de igienă cît toţi locatarii unei scări de bloc cu patru etaje din Berceni.
Aşadar, la toate hotelurile din Paris românii pot face baie; trebuie doar să formezi 9 la telefonul din cameră şi să ceri să ţi se aducă o găleată cu apă caldă. Serviciul e gratuit.
Francezii sînt zgîrciţi
Francezii nu sînt zgîrciţi. Sînt chibzuiţi. De aceea o să-i vezi luîndu-şi drept cîini de companie doar pechinezi şi şoricari. Toţi cîinii pe care o să-i vezi pe o stradă, luaţi laolaltă, fac cît trei pisici de la tine de la bloc.
Francezii sînt vanitoşi
Asta e adevărat. În Franţa te poţi căpătui dacă inventezi o formulă care să prevină căderea părului. Un loc vacant este păstrat, încă din 1789, în toate academiile franceze pentru cel care va reuşi să stîrpească chelia.
Parisul şi mîncarea
Franţa e ţara brînzeturilor. Brînza este de două feluri: care pute şi care pute rău de tot. De fapt, mai este un fel de brînză, însă se poate consuma doar în zilele în care bate vîntul puternic şi cu geamurile casei deschise larg.
Am încercat să gustăm brînza franţuzească, şi este foarte bună. Cu toate astea, se pare că am scăpat cîteva firimituri pe sub pat, aşa că după trei ore a trebuit să cerem altă cameră la hotel. Pînă cînd am plecat de la ei, hotelul fusese nevoit să izoleze ermetic întregul nostru etaj; cu regret am citit azi pe fluxul de ştiri al France Presse că direcţiunea hotelului a hotarît să schimbe tapetul, mocheta şi saltelele din toată aripa clădirii în care stătusem noi.
Parisul nu e ieftin, dar poţi trăi în el. Nu te pune nimeni să dai 15 € pe o cafea pe Champs-Elysees. Poţi coti pe-o stradă paralelă şi o s-o bei cu 10 €; iar dacă mergi, mai în spate, şi pe următoarea stradă paralelă, o s-o bei cu 5 €.
În Paris sînt destule supermarketuri şi poţi cumpăra tot ce vrei de-acolo, dar nu poţi să le ceri să te treacă în caiet şi să plăteşti data viitoare.
Bonurile de masă din România nu sînt, din păcate, valabile la Paris.
Parisul turistic
Parisul e cel mai frumos oraş din lume. După cum am spus, a fost construit de Napoleon Bonaparte şi de nepotul său Napoleon al III-lea.
Bulevardele şi podurile au, în general vreo zece benzi de circulaţie. Napoleon Bonaparte era la fel de priceput la bătălii cît şi la parade, aşa că şi-a dat seama că defilezi mai bine pe un bulevard lat de juma’ de kilometru şi lung de cinci.
Parisul e plin de catedrale, palate şi statui. Acolo unde a fost, cîndva-acu-vreo-mie-cin-sute de ani vreo biserică care s-a darîmat, s-a construit în loc un monument mai înalt şi mai mare decît ea. Lîngă fiecare palat mai e unul mai mic.
Fiecare obiectiv turistic poate fi fotografiat, dacă poţi sa-ţi faci loc de japonezi. În general, un japonez are nevoie cam de o oră ca să găsească unghiul ideal pentru o poză; dacă nu reuşeşte, întreabă ghidul dacă este vreo posibilitate ca Turnul Eiffel să fie mutat de cealaltă parte a Senei.
Prin Paris
Cel mai uşor fel de-a călători prin Paris e metroul. Metroul a fost construit probabil de Napoleon Bonaparte sau de nepotul său Napoleon al III-lea. Staţiile de metrou au mai multe ieşiri şi într-o staţie se intersectează mai multe trasee; cu toate astea e uşor de folosit. E ca la noi, doar că, de exemplu Piaţa Romană ar trebui să aibă ieşiri la Amzei, Lahovari, ASE, Eva şi Hotel Dorobanţi, să aibă o joncţiune cu o magistrală care să treacă pe la Scala, care să aibă ieşiri la Patria, la Orizont, la Dalles şi să dea şi-n Piaţa Universităţii, unde s-aibă încă vreo şapte ieşiri. Cam aşa.
Presa franceză
Un ziar francez are mai multe pagini decît toate ziarele noastre la un loc; cu toate astea, cînd fac ziarul, redactorii nu se gîndesc cu ce să-l umple, ci la ce sînt nevoiţi să lase pe dinafară. De obicei, un sfert de ziar e cu cultură – şi prin asta nu se înţelege picioare de prezentatoare TV.
Televiziunea franceză e mai degrabă plictisitoare, dar reclamele sînt reuşite aproape întotdeauna. La radio se vorbeşte mult, dar muzica e simpatică.
Pe stradă nu se lipesc afişe; unul dintre Napoleoni a dat o lege care opreşte afişajul pe ziduri. Dacă la noi, între Unirii şi Universitate vezi patru sute de afişe cu Ştefan Bănică, jr., acolo ai vedea doar patru – dar fiind mai rare, cu atît mai mult le-ai ţine minte.
Civilizaţie
Francezii nu sînt ursuzi sau scîrboşi cu străinii; uneori se simt însă agasaţi de întrebările stupide şi repetate, dar e normal; încercaţi să învăţaţi cîteva lucruri în franceză şi să fiţi politicoşi. În Paris nu-ţi trebuie îndrumări speciale; sînt indicatoare, hărţi, informaţii acolo unde ai nevoie de ele.
Este cîte un regulament pentru orice spaţiu public:
Regulamentul ăsta a fost făcut, fireşte, chiar de Napoleon Bonaparte sau, poate, de nepotul său Napoleon al III-lea? -, chiar dacă scrie pe el că e de pe vremea cînd Chirac era primar.
Români la Paris
Pentru un român aflat pentru prima dată aici, Parisul e foarte frustrant: e civilizat, e curat, transportul e impecabil şi e plin de monumente. Dacă vrei să mergi undeva, la prima intersecţie o să vezi o catedrală, un palat, o statuie; dacă te abaţi să le vezi, o să dai după următorul colţ de alt palat, monument ori statuie; de obicei, după vreo două zile nimereşti drumul înapoi.
Jumătate din timp un român şi-l petrece căscînd gura şi – în funcţie de clasele pe care le-a terminat – zicînd, cam din cinci în cinci minute: „hai să-mi bag p***!!!!“, „moaaa!“, „cum au făcut asta, vere, acilişa?“ – şi aşa mai departe.
Românii nu cheltuiesc bani la Paris. Vin cu mîncare de-acasă şi au grijă să-şi ţină banii pentru magazinele duty-free de la-ntoarcere. De obicei, de-acolo cumpără lucruri de două ori mai scumpe decît dintr-un magazin obişnuit parizian.
… Parisul e socotit Mecca modei. Cu toate astea, românii au interpretat prin omisiune canoanele ei: din moment ce Dior n-a spus explicit că nu se face să umbli pe stradă în adidaşi, pantaloni de stofă, tricou cu ştrasuri galbene şi bluză de trening, înseamnă că te poţi îmbrăca aşa.
Nu toate sfaturile primite de la prieteni sînt de folos atunci cînd călătoreşti la Paris – şi în străinătate. Aşa că întrebări ca „is this gold?“ şi „how much for your sister?“ n-o să te-ajute foarte tare.
