despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

La Naşu’

Aşa-i zice pe hîrtie, dar lumea o ştie ca patiseria de la Prosper – cum intri în piaţa ce ţine de centrul comercial, imediat pe stînga. Mi se pare că şi şaormeria de la stradă, tot de Naşu-ăsta ţine.

La Naşu’ sînt gogoşi, nişte chifle de toată frumuseţea şi – bun-bun – cabanoşi în foetaj; de-o sută de ori mai gustoşi decît banalii cremvurşti înveliţi în foetaj de la orice patiserie.

(fără legătură cu Naşu’ – mi se pare mie, sau au început tot mai multe patiserii să uite cum se face o umplutură decentă cu carne sau cu ciuperci?)

Dacă tot sînteţi la Prosper, în piaţă e o pescărie – pe care-o laud odată-n plus!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă II

Acum mai bine de un an recomandam cîteva lucruri bune de mîncat, pentru care merita să faci un ocol. E vremea pentru o actualizare a listei – iată, deci:

  • Cofetăria Claus, Banu-Manta: violete, joffre, ştrudele. cozonacii nu mai sînt ce-au fost odată, însă
  • Cofetăria Constance, Banu-Manta şi Doamna Ghica: parfait, mascote, mini-tarte cu ciocolată
  • Cofetăria Raisa, Ferentari: pricomigdale, cozonaci, checuri
  • Cofetăria Hristmari, Rahova-Sebastian: fondante, ecleruri cu ness
  • Cofetăria Georgi, Rahova-Sebastian: covrigi, pîine, găluşte cu prune
  • Cofetăria Capşa: bomboane… toate şi oricare
  • Cofetăria Tosca, Dristor şi Toscana, Victoriei: fursecurile L’orange şi Şuneg
  • Cofetăria Maria, Aviaţiei: toate, pe-ncercate!
  • Patiseria Nicoleta, Brezoianu: bănăţene cu carne
  • Patiseria de la Primăria Banu-Manta: scovergi, gogoşi
  • Patiseria de pe Kogălniceanu, colţ cu Vasile Pîrvan: langoşi, pateuri cu brînză
  • Patiseria de pe Griviţa, colţ cu Mircea Vulcănescu: merdenele cu carne, cu ciuperci
  • Patiseria Fadel: orice…
  • Covrigăria de pe Buzeşti: covrigi cu sare
  • Covrigăria de la Laromet: covrigi cu sare, covrigi dulci cu susan
  • Mezelăria Sergiana, din Hala Obor: cîrnaţi, tobă
  • Mezelăria La Baciu, Calea Floreasca: de toate
  • Măcelăria La Mircea Măcelaru, lîngă Piaţa 1 Mai
  • Măcelăria de pe Calea Călăraşilor, colţ cu Mîntuleasa
  • Pescăria din Piaţa de la Prosper, Sebastian-13 Septembrie
  • Brînza de la Neluţu, din piaţa Moghioroş
  • Vinul de la Vinul Nostru
mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Pesti, creveti si altele

In fiecare piata e cel putin o pescarie buna, si linga ea una proasta, ati vazut? Chestia asta se aplica la shaormerii, patiserii, macelarii si asa mai departe. Sa vezi care-i locul bun e simplu; de obicei acolo e coada – si se pare ca merita sa stai la ea.

Lasind asta la o parte, stiu o pescarie buna in piata de la Prosper (Sebastian cu 13 Septembrie, peste drum de Lira). E undeva pe la mijlocul pietii, pe partea dreapta si n-a fost vreodata sa nu gasesc orice-as fi vrut. Si chiar dac-as fi vrut ceva ce nu aveau,  peste doua ore ar fi avut cu siguranta. In plus, e curat si esti servit bine. Eu zic ca e de-ajuns