despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

plimbarea de Anul Nou

Liniște și Soare – așa cum trebuie să fie-n prima zi a anului. Dacă tot am fost pe-aici… așa era:

obiceiuri pierdute

… nu o dat-am lăudat chiulul – acela făcut cu stil, cu știință: cu știința de-a te bucura de pauza furată. Omu-i făcut să tragă, asta-i tot: uneori trage la jug; alteori trage la fit.

S-a pierdut, din păcate, obișnuința de-a hălădui, aparent fără scop, prin oraș.

S-a schimbat, desigur, și orașul – ce te mai îmbie, din el, să-l iei la picior? Centru-i doar vitrine murdare și oarbe, strălucirea s-a strîns prin malluri. Măcar atît – în ultimii ani s-au mai răsfirat și locurile de ieșit, risipindu-se pe străzi tot mai depărtate de Centrul Vechi.

Dar hălăduiala asta nu-nseamnă să te duci undeva anume –  știți, înseamnă mai mult: să-ți urmezi pașii, fugind de oameni și-n același timp căutîndu-i

Oamenii…  da, și ei s-au schimbat: în toată societatea de azi, cu aparenta ei toleranță spre hipstereală și acceptarea diferențelor, nu prea-i înțelegere pentru ciudățenia plimbării de plăcere, făcînd abstracție de vreme: chiar și pe cea mai cîinoasă ceață, cu cel mai parșiv vînt ce-și face loc printre blocuri – ce să mai zici de nesfîrșita vreme moinească de dinaintea Primăverii! – poți face niște pași veseli.

Așadar, duse-s vremurile-n care nu era o mirare s-o iei pe jos pîn-acasă, rămas fără bani de tramvai fiindc-ai luat o halbă-n plus, ocolurile și-ntîrzierile doar pentru că-i dimineață de primăvară ori soare tîrziu de toamnă. Golanii de azi îs cu totul altceva decît golanii de ieri.

lumină, culori

14915140_1712653539054415_1325851418455169067_n

… nu cred să fie ceva mai frumos decît o zi frumoasă de toamnă; de noiembrie, mai ales.

Dacă mă uit peste umăr, în trecut, văd că-n perioada asta a anului am tot prins soare, lumină blîndă și culori minunate.

Poate-n Herăstrău, poate-n Tineretului, poate și prin alte locuri

O să vie, negreșit, și zloata; și vîjul; și udeala care-ți pătrunde-n oase.

Pîn-atunci boierim – ca greierele din fabulă; cine știe? poate nici nu mai vine frigul…

Am dat, un pic, roată lacului din Tineretului ieri dup-amiază, mi-era dor de priveliștea de-aici.

… și-adînc mai era albastrul zilei.

toamna-in-parcul-tineretului-10 toamna-in-parcul-tineretului-8 toamna-in-parcul-tineretului-5 toamna-in-parcul-tineretului-4 toamna-in-parcul-tineretului-3 toamna-in-parcul-tineretului-15 toamna-in-parcul-tineretului-14 toamna-in-parcul-tineretului-13 toamna-in-parcul-tineretului-12 toamna-in-parcul-tineretului-11

Toamnă pe Valea Doftanei

doftana

Toamnă! O zi-două cald, trei-patru zile-ntunecat: vremea frumoasă se joacă de-a v-ați ascunselea cu noi…

Dar am prins-o!

Săptămîna trecută, într-o fereastră de frumusețe, am tulit-o un pic. M-am iscălit în josul unei foi pe care scria concediu și am urcat pe toată lumea-n mașină. Era dimineață, tîrzior, lumea deja se gospodărise la treburile obișnuite: și noi ieșeam din Oraș, luînd drumul Ploieștiului.

Era cald, bine, și-n zare se vedeau Munții: deja vîrfurile le erau pudrate cu nea proaspătă – însă mai jos, pe-unde-am mers noi, Toamna era încă-n toată puterea și minunăția ei.

La Cîmpina am cotit.

Era frumoasă, Cîmpina, în ziua aia însorită. Partea ei veche, cu case, vile și pălățele, zici că era dintr-un film liniștit. Castelul sărmanei Iulia doar, la fel de trist ca-ntotdeauna: rece, parcă ocolit de razele vesele.

… drumul duce mai departe, pe dealuri…

Și, numaidecît, Valea Doftanei. Rîul susura vioi, limpede, curat. Aerul – cum să zici? – strălucea. Și pădurile… Doamne, pădurile!… aveau cele mai frumoase culori ale lumii. Galben bogat, portocaliu de foc, ruginiu, arămiu – dar și verde, încă verde.

Și bogăția! Căpițe de fîn strînse de oameni harnici, vaci cuminți pe dealuri, livezi bătrîne cu mere încă dulci. Nu poți cuprinde, nici în vorbe, nici în poze, minunăția Toamnei.

Drumul, gol, te-mbie la popas din ce-n ce mai des. Stînci ciudate, drumuri șerpuitoare care se cocoață prin păduri, mesteceni încă foșnitori, frunze căzute pe care pasul se-afundă mai moale decît în cel mai bogat covor persan. Ferigi, ciuperci ițindu-se pe dup-o buturugă, flori mici…

Barajul – beton tăcut și curat – în spatele căruia-i adunată apă, apă, apă. Nu știi unde să te mai oprești, nu știi ce să mai privești, nu știi de ce să te mai umpli.

Sate, oameni la treabă – Țara noastră: gospodării cocoțate pe margini de păduri, răsfirate pe culmi de deal, fînețe, grădini – și bătrîni, mulți bătrîni.

Vine cîte-un zălud care se-ntreabă ce-i de făcut cu Satul nostru; de ce oamenii nu se trag mai spre vetrele localităților; de ce-s așa înapoiați.

Satul e Pămînt; și săteanu-și apără Pămîntul, căci greu l-a dobîndit!

… s-o mai găsi, uitată printre foile unei cărți nedeschise cu anii, poza vreunui flăcău tuns chilug, îmbrăcat într-o uniformă caraghioasă, c-o flintă cu șpangă-n mînă. Acum un veac, din sat, au plecat mai mulți ca el chemați de oameni mari să apere pămîntul Țării. Numele li-s cioplite pe-o piatră plină de mușchi, c-o acvila de bronz deasupra, pusă-n fața Primăriei… Unii s-au întors de la măcel și Țara, drept răsplată, le-a dat o palmă din pămîntul apărat – luat de la grofi, de la chiaburi. Ani mai încolo, Țara a chemat alți flăcăi… Și lor le-a mai dat apoi pămînt, dar, imediat după asta, l-a cerut înapoi, cu pistolul la brîu și cu steagul roșu-n mînă…

… și voi, nebunilor, cățelandri risipiți după stăpîni mai omenoși, șunci mai fragede și haite mai vesele, vreți să-i spuneți omului ăsta să nu-și mai păzească Pămîntul? Într-un timp chinuit, el s-a obișnuit să-l apere și de dușmanul de-afară, dar – mai ales – de cel de dinăuntru…

Mult tîlc zace-n satul nostru – apărat, azi, de-un moșneag știrb cu picioarele tremurătoare și de vreo băbuță gîrbovită! Unde vi-s copiii? Au îmbătrînit și ei, parcă-s mai bătrîni chiar decît voi! Dar unde vi-s nepoții, care mai ieri fugăreau iezi peste pîrleazuri? Un’ să fie, s-au făcut mari și poate-o să se facă și oameni; ultima dată au dat telefon înainte de alegeri, să vă zică să nu votați cu nu știu cine.

Dar drumul te poartă mai departe… Cîte-un cotei vine să te latre că-i tulburi moșia, vreo mîță se sperie de tine. Și iar te izbește frumusețea. Pădurile zici c-au luat foc! Cerul e uriaș și albastru! Lacul e verde și mut; de departe – peste el – se aude vreo talangă: dacă te uiți bine-n zare, vezi și văcuțele.

Și ziua trece. Soarele, ghiduș, se joacă cu tine; cînd conduci, îți bate-n ochi; cînd te-oprești, se-ascunde dup-un nor; da’ las-că-l păcălești tu!

Știi că se-apropie și clipa-n care-ți vei lua rămas-bun de la locurile astea. Te-napoiezi spre Cîmpina, la ceas în care oamenii locului încep și ei să se tragă spre case. Deodată, se lasă frig – îi vezi pe cei mai bătrîni cum încep să-și strîngă și lucruri, și pisici de prin curți; acuș-acuș o să facă cald înăuntru și-or să dea drumul la televizor: lungi-s serile, de-acuma.

Îți faci loc, iar, pe șosea. Cîți nu se grăbesc, de-acum, spre Ploiești! Aerul e mai rece, amurgul tot mai adînc. Oameni se duc acasă pe biciclete. N-au nici costume termice, nici haine de vînt și ploaie; în gecile lor groase, cu șepcile lor grele, dau din pedale. Tu poți s-alegi să te duci cu bicla la muncă, dar ei n-au de ales. Soarele, bun cu ei, încearcă să-i mai încălzească cu cîte-o rază piezișă, lungă cît tot pămîntul.

Și lași Ploieștiul, și știi că-ncepe să se-apropie locurile tale. Crovurile largi, pădurile bătrîne, satele aruncate de-a stînga și de-a dreapta deneului… Oamenii dau drumul la televizor ca să vadă că și cei frumoși au murdărie sub unghii. Miroase a fum; fumul cela de toamnă, rămas de la buruiene arse-n grădini; fumul cela ieșit din coșuri acum, cînd încă nu se ard lemnele puse de-o parte pentru iarnă, ci așchii ce-au mai rămas prin magazii.

Ici-colo, cîte-un grup de babe – nu se-ndură să lase vorbele. Cîte una se sprijină-n coarnele bicicletei: n-o duc picioarele să se mai suie sus pe șa de mult, ci doar folosește fierătania ca pe-un baston cu roți.

Bucureștiul se-apropie cu lumini de faruri milioane…

Și, de după norii lungi ai înserării, Soarele mai clipește înc-o dată, ca și cum e și el bucuros c-a făcut treabă bună azi, încălzind niște oameni care n-au avut ce altceva mai bun de făcut decît să se plimbe prin frumusețea Toamnei.

valea-doftanei-56 valea-doftanei-55 valea-doftanei-54 valea-doftanei-53 valea-doftanei-52 valea-doftanei-51 valea-doftanei-50 valea-doftanei-49 valea-doftanei-48 valea-doftanei-47 valea-doftanei-46 valea-doftanei-45 valea-doftanei-44 valea-doftanei-43 valea-doftanei-63 valea-doftanei-42 valea-doftanei-41 valea-doftanei-40 valea-doftanei-39 valea-doftanei-38 valea-doftanei-37 valea-doftanei-36 valea-doftanei-35 valea-doftanei-34 valea-doftanei-33 valea-doftanei-32 valea-doftanei-31 valea-doftanei-30 valea-doftanei-29 valea-doftanei-28 valea-doftanei-27 valea-doftanei-26 valea-doftanei-25 ? valea-doftanei-1 valea-doftanei-23 valea-doftanei-22 valea-doftanei-21 valea-doftanei-20 valea-doftanei-19 valea-doftanei-18 valea-doftanei-17 valea-doftanei-16 valea-doftanei-15 valea-doftanei-14 ? ? valea-doftanei-10 valea-doftanei-9 valea-doftanei-8 valea-doftanei-6 valea-doftanei-5 valea-doftanei-4 valea-doftanei-3 valea-doftanei-2 valea-doftanei-62 valea-doftanei-61 valea-doftanei-60 valea-doftanei-59 valea-doftanei-58

alte călătorii: Milano – Paris – Londra – Istanbul – Napoli – Grecia – Budapesta – Balcic – IașiBrașovSibiuNeamț – Rîșnov

de toamnă

?

Emoții, must, bogății; soare și umezeală… și fiindc-am scris deja cît am putut de frumos despre anotimpul ăsta… ce-ar fi să strîngem mai jos lucrurile astea?

Miroase a toamnă: Mirosul de ceolofan de pe borcane, mirosul de ziar uscat pe care se-aştern nuci, mirosul de must care fierbe, mirosul de gutuie încălzită de soare în camera goală, mirosul de geacă de toamnă nouă, mirosul de tufănele bîzîite de ultimele albine.

E bine să luați o pauză: lăsaţi-le naibii şi de case urîte construite, şi de cîini, şi de maşini care gonesc – treceţi pe lîngă case, pe lîngă oameni; pe la umbră şi pe la soarele care-ncălzeşte frumos spinarea: nu-i frumos? Merită de fiecare dată; dai peste copii cuminţi care-au chiulit doar de la o oră, moşi şi babe care s-au îmbrăcat frumos şi s-au făcut una cu băncile, mămici care şi-au scos bebeluşii la primul lor Soare, cîte doi îndrăgostiţi care au timp să se ţină de mînă – aşa o fi şi-n Rai…

Puteți chiar să vă luați chiar o zi liberă – ca mine, odată: am revăzut străzi, locuri şi cartiere prin care nu mai trecusem de multă vreme, am căutat magazine, cofetării şi patiserii de unde luasem lucruri bune mai demult, am încercat să mă uit cu alţi ochi la case şi blocuri pe care le cunoşteam, am căutat să leg vorbă cu oameni care şi-au deschis magazine noi, am făcut poze la chestii ce-mi păreau interesante, am tras cu ochiul atent la ornamente, ceasuri, felinare!

Dar și la vreun loc mai cultural e de mers: muzee mici, colecții; locuri discrete și pline de surprize și de frumusețe. S-o facem pe turiștii nițel și să le vizităm; cînd facem vreo plimbare prin oraș – între o cafea și o gogoașă – să căscăm ochii acolo unde, pe cîte-o casă frumoasă, scrie MUZEU! Uneori dăm și de urîțenii – dar nu fac ele oricum din viața noastră?

Și cîte plimbări sînt de făcut! La Mogoșoaia; pe Carol ori pe Pache; pe 11 Iunie; la Grădina Botanică – unde toate florile și bălăriile zici că-s din „Rapsodiile de toamnă”; în Herăstrău – în care vine acum doar cine are cu adevărat chef de plimbare, de puţin spaţiu, de puţină linişte; prin Cișmigiu, unde Soarele – cînd apucă să iasă! – bate cîș și violent în ochi și-i frig, roua stă să-nghețe pe frunze; poate chiar la Bellu, cuminte și tăcut, unde doar cîte-o castană mai cade, făcînd „poc!” pe capacul greu al vreunui mormînt; la Obor; sau, pur și simplu… hai-hui, peste tot unde-ți duc pașii.

Frunzele-s încă verzi, dar într-o dimineață o să ne trezim că-s galbene și-s pe marginea străzii, căzute… Ne ghiftuim cu lucruri bune, în așteptarea Iernii, deși tot nu ni-s de-ajuns, că sîntem lacomi.

E anotimpu-n care faci cunoștință cu Orașul ăsta… și te invidiez! Faci poze, dai să intri prin cine știe ce clădire ce-ți părea frumoasă, cauți prin buzunar să vezi dacă ai de-ajuns să bei o cafea-ceva într-o terasă îmbietoare; din toamnă sîntem vecini, cum s-ar zice!

Dar… peste toate… începem să ne despărțim de lucrurile frumoase – îşi intră în drepturi echipamentul de vreme rea: blazere, taioare, geci, pardesie şi canadiene, invariabil blugii sau alte genuri de pantalon şi, bineînţeles, toată gama de ghetuţe sau cizme, cu sau fără toc, cu sau fără carâmb înalt; adăugăm căciuliţele, fesurile, băştile, şepcuţele sau fularele petrecute în fel şi chip!

La pas pe Calea Victoriei (V)

Incet, incet am ajuns la finalul galeriei legate de cladirile, istoria trecuta si prezenta a „Podului Mogosoaiei” in prezent Calea Victoriei… totul terminandu-se pe malurile Dambovitei si Pietei Natiunilor Unite…

SAMSUNG CAMERA PICTURES

… citiți urmarea pe blogul lui Alexandru Bodea.

Plimbare în Parcul Carol

de Alexandru Bodea

Duminica am fost intr-o plimbare pana la Parcul Carol I si, alaturandu-ma unui grup, am aflat la in aceste zile se aniverseaza 110 ani de la deschiderea oficiala a parcului, care in 1906 gazduia “Expozitia Generala Romana” ocazionata de celebrarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului si 1800 de ani de la cucerilor Daciei de catre romani…

N-am fost singur, binenteles cu camera dupa mine…

SAMSUNG CAMERA PICTURES

… citiți urmarea pe blogul lui Alexandru Bodea.

gospodărește!

„Gospodarii” Grădinii Botanice fac treabă bună. De ceva vreme s-au apucat să schimbe băncile și coșurile de gunoi cele vechi. Trebuia.

Vedeți și cum se face treaba asta:

IMG_0733 IMG_0736 IMG_0738 IMG_0745

Le scoți pe cele vechi, le-arunci cît-colo și le lași așa -așa-i frumos, gospodărește.

Ca parc, Grădina Botanică este cel mai neîngrijit spațiu verde al Capitalei – și asta de ani buni de zile. De ce m-oi tot întoarce oare aici, nu-mi dau seama.

La pas pe Calea Victoriei (IV)

Trecand de Palatul Stirbey cu trecutul, prezentul si viitorul sau, continuam drumul pe Calea Victoriei, asa cum arata astazi… De-o parte sau alta blocuri vechi, fatade de pe care tencuiala sta sa cada, dar cu trotuare largite…

SAMSUNG CAMERA PICTURES

… citiți urmarea pe blogul lui Alexandru Bodea.

plimbare la „blocurile roșii” din Ferentari

… au trecut ani peste cele 21 de blocuri roșiidin Ferentari…

Magazinele de la parter s-au închis de mult… Poșta, o bibliotecă publică, un coafor, un „Marisan”, ce mai ființează. Blocurile au început să treacă prin reabilitare termică, pierzînd desigur ceva din farmecul lor. Dacă, din toate pozele din ziarele de-acum șase-șapte decenii, nu „vă iese la socoteală” turnul acesta ciudat, este pentru că… nu mai este.

O fi căzut la Cutremur? Habar n-am; era al coșul de 45 de metri al centralei termice ce deservește cvartalul. Centrala a rămas – se găsește, într-un colț:

… în vederea din aer a zonei (am ales-o pe cea oferită de „Bing Maps” pentru că e mai veche și înc-apare, în ea, și fosta fabrică de pile) se vede, parcă, mai bine.

Iată și cîteva imagini proaspete din cvartal. Tramvaiele 8 și 23 fac stație în dreptul lui. Din afară, de unde amplasarea magazinelor și-a intrărilor gănguite spre alei ne duce cu gîndul la blocurile – deloc neinteresante – construite într-o epocă mai recentă pe Calea Giulești, înspre Constructorilor…

… și dinăuntru. Unele blocuri sînt mai îngrijite – altele nu. Locurile de joacă sînt ca vai de ele; din „piscina” sau ce-o fi fost ea odinioară n-a rămas nimica. Rable – în afar’ de-o Skodiță și de-un Volvo – nexam; acum doi ani mai zăcea un Fiat 125 prin niște bălării – nu mai e.

… ar fi fost frumos fără mizerie în cvartalul ăsta vechi, care-a-nceput să se construiască-n vara anului ‘946. Plecăm; Calea Ferentarilor o să ne ducă-napoi în Oraș: breteaua din stînga este doar vechia ei albie.

… acesta este episodul XXVII din seria „Plimbări în Bucureşti”; lista episoadelor – aici