despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

la partea cea nouă din Muzeul Satului

Frumusețea Capitalei noastre-i că poți face unele lucruri de nenumărate ori, fără să-ți vină plictisul. De cîte ori n-am trecut, bunăoară, pe la Muzeul Satului, fără să-mi pară că-i același loc! De fiecare dată l-am văzut ba cu alți ochi, ba cu alt chef, ba cu fii-mea la altă vîrstă; și nu pot zice că mi-a ajuns.

În plus, de cîte ori l-am vizitat… naiba știe cum, n-am ajuns în partea sa nouă; ciudat… dar plăcut – ca o bucată de tort păstrată pentru-a doua zi.

Am trecut pe-aici acum, pe mijloc de Noiembrie, cînd e atît de frumos să te plimbi! Soarele te-ncălzește bine de pe la zece dimineața și ai cîteva ore bune de plimbare; de-abia după trei dup-amiaza începe să te-ncerce cîte-o umbră friguroasă și-ți dai seama că mai e prea puțin pîn-se lasă seara…

Frumos, liniște și lărgămînt pe-aici, prin partea nouă a muzeului! Case – nu multe; risipite ici-colo, ca s-ai loc să le-admiri și să le faci poze. E și-un măgar – unul adevărat, nu dintr-ăla cu permis auto – și-o mînă de oi și de capre care vin să le scarpini. Mîțele ți se unduiesc pe la glezne, geloase că nu le mai fotografiezi doar pe ele; e drăguț – chiar e așa de drăguț c-am uitat să fac și poze: de-abia am adunat cîteva!

Sînt și lipsuri.

Nu toate casele-s deschise. Nu toate casele deschise se pot vedea bine și-n totalitate – sînt odăi pe care doar le ghicești. Nu pricepi cum funcționează cine știe ce piuă veche, cine știe ce mecanism, ce moară. Nu prea vezi cum se trăia. E loc prea mult nefolosit – se pot ține chestii interesante, interactive și drăguțe-n hanuri – și, mai ales, ai vrea, cumva, să-ți treacă și prin stomac experiența vizitei: să poți gusta, să poți mînca, să poți adăsta la o masă cu ceva bun.

Da’ tot îi frumos; frumos ca zilele astea frumoase de toamnă.

 

din zbor

… ca-n fiecare an, Muzeul Militar își deschide porțile, în preajma sărbătorilor Independenței. Anul ăsta – pe 13 și 14 Mai, în weekend. De obicei e interesant; mai ales pentru cine n-a fost…

Cu ocazia asta, văzui și că muzeul și-a făcut „site-ul” să funcționeze – cît de cît; dar nu scrie acolo nimica despre zilele astea.

mai multe despre istoria muzeului, dar și despre ce se poate vedea-n curte

Barcelona

Cine-a făcut orașul ăsta de azi o fi luat o foaie de matematică și-a-mpărțit străzile; și după aia, în joacă, o mai fi tras vreo două-trei linii dintr-un colț într-altul: și gata. Dar a ieșit; nene, a ieșit bine. Pare monoton – colț de stradă după colț de stradă, cvartale identice, fiecare a treia-a patra stradă ditai bulevardul – dar nu-i deloc monoton. Chiar și fără Sagrada Familia și Gaudí, Barcelona-i o frumusețe.

… cu ce mai poți tu veni în plus, povestind despre orașul ăsta minunat?

Înțelegînd

Poți să-ți faci de-acasă planuri multe fără să greșești, da’ nu-i deloc bine să aglomerezi agenda. Se poate și s-alergi de colo-colo, de la un obiectiv la altul; se poate să-ți aloci un timp anume ca să petreci undeva – dar forfota orașului te dă peste cap. Nu că te-ntîrzie, ci că-ți creează nevoia de-a face cîte-o pauză destul de des – cînd nimerești într-un colț mai tihnit, simți nevoia să-ți regăsești un pic de intimitate. Ne-am zis să n-ajungem ca cei care uită să privească, pierzînd vremea făcînd mii și mii de poze la care n-o să se uite nimeni; păi, cu atîta iureș în care te găsești, nici răgaz de poze n-ai. Da’ te descurci; oho, te descurci – e prea frumos locul ăsta ca să merite vreo supărare.

… și cît amar de lume-i aici! Numărul turiștilor e uriaș, copleșitor; om lîngă om, de la găliganul blonziu înroșit de soare la micul asiatic. Toți zumzăie ca musca prinsă-ntre două geamuri; oameni care acasă-s așezați și merg agale, pe partea lor de trotuar, îs aici buimăciți, împleticiți, speriați, mirați – copleșiți. Ce diferență între Barcelona și turismul rural ce se petrece aici, în Capitala noastră, unde omul are răgaz să meargă agale.

Luînd-o la picior

Ședem pe Diagonal, la cîteva minute de Sagrada; primul lucru fu s-o vedem: accesul fără programare online prealabilă, însă, aproape că nu-i posibil. Am lăsat-o baltă și-am ocolit-o pe dinafară. Uriașă, uriaș și numărul uriaș al turiștilor; și – spre deosebire de alte obiective spectaculoase de vizitat din lumea asta – Sagrada nu-i despărțită de oraș de vreo piață, de vreun loc de adunare; doar un părculeț în față și altu-n spate. Plecăm – Piața Cataloniei cu porumbeii care vin în palma ta să ciugule boabe, Rambla unde omul merge umăr la umăr cu cel’lalt om – și asta-n orice zi normală, nu-n cele turistice. Cartierul cel vechi – întortocheat, cu intrări înguste și piațete surprinzătoare – te face să te rătăcești cu folos. Nu-i de mers pe-aici în weekend, fiindcă-i pur și simplu omor – dar în zilele celelalte apuci să caști gura-n tihnă. Peste drum este, firește, Boqueria – un cotlon plin de bunătăți de unde se cade să-ți umpli burta și sacul cu șunci, salamuri, dulciuri și alte, alte nebuneli făcute pe loc; și mai ales un cotlon unde vei mai reveni. Sigur.

Rambla o ține-n jos, spre țărm, unde șade Columb sus pe-o coloană uriașă, privind spre marea care l-a adus acasă, mare pe care-a deschis un drum spre un loc care nu-i poartă numele…

     

Pare mai ușor de făcut decît îmi ia mie să povestesc, dar dup-atîta mers n-ai altceva în cap decît să te-ntorci să-ți faci siesta.

Călătorul modern, însă, nu pierde prea mult timp tolănit – își face programul; cumpără bilete, face rezervări – site-urile obiectivelor sînt prietenoase și răspunsurile la întrebările trimise pe mail vin pe loc: bun turism se face aici.

Fii-mea ne-ndeamnă să revenim în centru, undeva unde-i și muzeul Picasso: se-nfățișează aici drumul artistului și toate cele care l-au influențat în operă. Copleșitor.

… și-a trecut o zi, vă vine-a crede?

Cîte mai sînt de făcut și de văzut: și unele-s mai odihnitoare. Iată Sant Pau, spitalul imens unde ai ceva răgaz și să te depărtezi de iureș, printre portocali infloriți și flori de iasomie.

Ai nevoie de răgazul ăsta: fiindcă mai sus e parcul Güell

Nebunia lumii venită aici o-ntrece pe cea a arhitectului… Îți faci loc printre ceilalți, căutînd să vezi cît mai multe. Unele-s ținute sub cheie și ți ce cere bilet să le vezi; grozav ce s-au șmecherit băștinașii. Ai plăti, poate, fără supărare să vezi cît mai mult, dar biletul trebuia luat de dinainte; asta e!

   

Năucit de loc, te-ntorci înapoi, jos, în oraș. Doar ca s-o iei iar la picior.

Montjuïc… deal, parc, un loc uriaș: urci aici cu ce vrei tu, autobuz, teleferic, funicular – sau cu bătrînele picioare. Într-o parte, orașul ți se-așterne la picioare; marea clipește veselă-n cealată parte. Sus, și-o cetate, înnegrită de vremi și bătaia vîntului. Scîrbele fasciste l-au împușcat aici pe președintele catalan Companys în timpul Războiului; mereu zidurile de piatră au amintiri urîte, oriunde-ai fi.

 

Treburile interne

… pe-unii îi superi dacă-i socoți întîi spanioli, și-apoi de-abia, catalani – dar uite că țara asta o duce la fel de bine unită sau nu, regat sau nu – oamenii-ș văd de treabă, întîi de orice: și asta-i ceva de luat-aminte! Călător în partea asta de lume, găsești limbi și inscripții diferite; mi-e din ce în ce mai silă cînd noi ne pocim limba și vorba, din lene și cu gîndul că le-o fi mai ușor străinilor să se descurce fără virgulițe, căciulițe și alte semne ciudate…

Coborînd

Orașul e jos, așa că – șerpuind pe coasta dealului – te-ntorci la el. Piața Spaniei, uriașă, vuietul lumii! … și Palatul Național în fața căruia, seara, fîntînile au jocuri de lumini și cîntă muzica: și lume, lume, iarăși lume.

Vine momentul în care îți dai seama că trebuie să te-oprești nițel.

Bobocul nostru – turist deja, cetățean al lumii – ne-a ajutat tare mult: cuminte, a stat să vizităm, să admirăm, să circulăm; în plus, cu el în căruț, am scutit o groază de cozi, ba de bilete, ba de verificări de bagaje – așa că i-am dat și lui o pauză. Fetele au plecat spre alte minunății – portul, acvariul – și el s-a dus la joacă… a fugărit porumbei, a tras șuturi în mingea roș-albastră cuvenită și a molfăit cîte-o bucată dulce de prăjitură.

Ca multe alte orașe pe care le-am văzut, și Barcelona are parcuri cu aleile neasfaltate. Pe jos îi un soi de pietriș fin sau o țărînă bătătorită – deși-i praf, nu-i pic de mizerie. Peste tot, copii, tineri, turiști odihnindu-se; cînd apucă să-și mai tragă sufletul, turiștii redevin prietenoși și oameni, așa că e o plăcere să nu faci nimic pe-aici.

Ca orice turist bun, revii prin locurile care ți-au plăcut, te lași purtat de pași, îți permiți luxul să te rătăcești – dă-le naibii de hărți Google! – pentru că-ți ies în cale alte și alte frumuseți…

Ajungi iar spre port, spre plaja fierbinte, spre restaurantele unde găsești toată bogăția mării…

 

Sagrada

… nu te lasă sufletul să pleci fără să vezi, pe-ndelete, Sagrada Familia. Dumineca dup-amiaza, cînd mulți turiști au părăsit orașul deja, e-o vreme bună. Lumina caldă a Soarelui intră galbenă, portocalie, roșie, înăuntru. N-ai cuvinte. Șantierul e-nchis azi; nu-i zgomot. Cît o mai fi de muncă? Peste aproape zece ani cic-ar trebui să fie gata; atunci se vor face o sută de ani de cînd cel care-a visat catedrala și i-a-nchinat mai bine de jumătate din viață a murit.

  

Trebuie s-o vezi. Sigur că Barcelona poate fi văzută – și merită cu prisosință să fie văzută – chiar și fără Sagrada, fiindcă-i un loc încîntător; dar… degeaba!… degeaba: trebuie s-o vezi.

Sfîntu’ Gheorghe

… papistași ori pravoslavnici, cu toții-l ținem pe 23 ale lui Aprilie. Da-n Barcelona… ehei, ziua asta-i cu totul și cu totul altfel, fiindcă Sant Jordi al lor îi un soi de Dragobete; fetele primesc un trandafir roșu și băieții o carte. Frumos! Și mai frumos decît datina asta-n sine, e-ntreg orașul, căci peste tot poți cumpăra ba trandafiri, ba carți – și banii se duc la cine știe ce faptă bună. O droaie de adolescenți șed la tarabe peste tot și și n-au deloc fețele obosite și plictisite – chiar și spre sfîrșit de zi au puterea să te-mbie să contribui. Cum să nu-ți placă?

… la naiba: trebuie să pleci

Deși sastisiți de turiști, locuitorii găsesc vreme să se poarte și frumos, și cu zîmbetul pe față cu tine. Pe bulevardele mari e loc pentru toată lumea și cam la fiecare a treia intersecție mai mare dai ba peste un obelisc, ba peste cine știe ce altă statuie-nconjurată de un scuar umbros. Pisici nu vezi pe nicăieri, dar nu m-am prins de ce. Serile-s lungi – și oleacă vîntoase, dată fiind apropierea de mare. Ce senin și ce limpede se vede orașul, de sus! Se vede bine și de jos, fiindc-am mers cu metroul cale de destule stații ca să-nțelegem că atît turistului încărcat, cît și locuitorului cu nevoie-i e ușor să meargă pe-aici. Escalatoare, lifturi și ieșiri indicate bine te-ajută chiar dacă-mpingi un cărucior. Aidoma transportul de deasupra, unde autobuzul trage la cinci centimentri de bordură și nu-i nevoie să faci acrobații ca să urci. La Aeroport se-ajunge lesne și – mai ales – știi cît faci pîn-acolo; de altfel cam orice călătorie-n interiorul orașului e predictibilă, ca timp și cost. E plin de biciclete, sistemul lor de închiriat nu e un moft, ci un sistem autentic de transport public. Transportul – deși impecabil și la-ndemînă – nu-i ieftin: Barcelona-i un oraș puternic, un oraș bogat! Turism, întîlniri de afaceri, congrese, fotbal – toate îl fac, neîndoios, scump. Nici mîncarea nu-i ieftină; nimic nu-i ieftin aici, dar orice face toți banii.

faci Barcelona-ntr-un city break clasic e o barbarie, fraților. Ai nevoie de zile, cîteva zile; și să lași zile și pentru data viitoare!

… și pentru că turismul s-a schimbat. Nu mai merge să te duci undeva și să te lași purtat de stradă, să te-abați pe dup-un colț, unde să descoperi cine știe ce loc drăguț unde să intri. Pen’că s-ar putea ca-n locul ăla să nu poți intra fără să fi avut programare online dinainte. Fără telefon călătorul de azi e-n pom! Așa că – plecînd la drum – trebuie să-ți faci foarte atent planul; la ora 10 mergi acolo, la 11 jumate dincoace; nu mai ai vreme să caști gura, să te preumbli, să te lași atras de cine știe ce frumusețe ce se ghicește doar după colț…

E trist, pe undeva. E sigur, bun-nțeles: știi că nu mai stai la cozi, știi ce și cînd o să vezi; dar nu mai ai șansa aia să te hotărăști pe loc să intri unde-ți place.

Dar așa trăim și-n restul timpului, așa că-i firesc să trăim la fel și-n vacanță: și asta n-o să se schimbe, mă tem.

Barcelona – și ea – e tot mai eficientă. Teribil de turistică, pesemne că n-o mai fi avut de ales altminterea. Uneori, pare că s-a și plictisit să fie așa de vizitată, cu toate că n-o arată pe față – dar celor de-acolo trebuie că nu li-i ușor, cu atîta lume mereu, mereu pe capul lor…

Ziceam, deci, că-i nevoie de cîteva zile bune ca să vezi orașul ăsta. Oricît de multe-ar fi, la plecare o să tragi linia și-o să-ți dai seama c-ai lăsat multe pe dinafară; nu se poate altminterea. Așa că nu cred că-i cineva, pe lumea asta, care să poată da rețeta perfectă pentru o vacanță-n Barcelona – vacanța aici e perfectă oricum.

alte călătorii: Milano – Paris – Londra – Istanbul – Napoli – Grecia – Budapesta – Balcic – IașiBrașovSibiuNeamț – Rîșnov – Valea Doftanei

plimbarea de Anul Nou

Liniște și Soare – așa cum trebuie să fie-n prima zi a anului. Dacă tot am fost pe-aici… așa era:

obiceiuri pierdute

… nu o dat-am lăudat chiulul – acela făcut cu stil, cu știință: cu știința de-a te bucura de pauza furată. Omu-i făcut să tragă, asta-i tot: uneori trage la jug; alteori trage la fit.

S-a pierdut, din păcate, obișnuința de-a hălădui, aparent fără scop, prin oraș.

S-a schimbat, desigur, și orașul – ce te mai îmbie, din el, să-l iei la picior? Centru-i doar vitrine murdare și oarbe, strălucirea s-a strîns prin malluri. Măcar atît – în ultimii ani s-au mai răsfirat și locurile de ieșit, risipindu-se pe străzi tot mai depărtate de Centrul Vechi.

Dar hălăduiala asta nu-nseamnă să te duci undeva anume –  știți, înseamnă mai mult: să-ți urmezi pașii, fugind de oameni și-n același timp căutîndu-i

Oamenii…  da, și ei s-au schimbat: în toată societatea de azi, cu aparenta ei toleranță spre hipstereală și acceptarea diferențelor, nu prea-i înțelegere pentru ciudățenia plimbării de plăcere, făcînd abstracție de vreme: chiar și pe cea mai cîinoasă ceață, cu cel mai parșiv vînt ce-și face loc printre blocuri – ce să mai zici de nesfîrșita vreme moinească de dinaintea Primăverii! – poți face niște pași veseli.

Așadar, duse-s vremurile-n care nu era o mirare s-o iei pe jos pîn-acasă, rămas fără bani de tramvai fiindc-ai luat o halbă-n plus, ocolurile și-ntîrzierile doar pentru că-i dimineață de primăvară ori soare tîrziu de toamnă. Golanii de azi îs cu totul altceva decît golanii de ieri.

lumină, culori

14915140_1712653539054415_1325851418455169067_n

… nu cred să fie ceva mai frumos decît o zi frumoasă de toamnă; de noiembrie, mai ales.

Dacă mă uit peste umăr, în trecut, văd că-n perioada asta a anului am tot prins soare, lumină blîndă și culori minunate.

Poate-n Herăstrău, poate-n Tineretului, poate și prin alte locuri

O să vie, negreșit, și zloata; și vîjul; și udeala care-ți pătrunde-n oase.

Pîn-atunci boierim – ca greierele din fabulă; cine știe? poate nici nu mai vine frigul…

Am dat, un pic, roată lacului din Tineretului ieri dup-amiază, mi-era dor de priveliștea de-aici.

… și-adînc mai era albastrul zilei.

toamna-in-parcul-tineretului-10 toamna-in-parcul-tineretului-8 toamna-in-parcul-tineretului-5 toamna-in-parcul-tineretului-4 toamna-in-parcul-tineretului-3 toamna-in-parcul-tineretului-15 toamna-in-parcul-tineretului-14 toamna-in-parcul-tineretului-13 toamna-in-parcul-tineretului-12 toamna-in-parcul-tineretului-11

Toamnă pe Valea Doftanei

doftana

Toamnă! O zi-două cald, trei-patru zile-ntunecat: vremea frumoasă se joacă de-a v-ați ascunselea cu noi…

Dar am prins-o!

Săptămîna trecută, într-o fereastră de frumusețe, am tulit-o un pic. M-am iscălit în josul unei foi pe care scria concediu și am urcat pe toată lumea-n mașină. Era dimineață, tîrzior, lumea deja se gospodărise la treburile obișnuite: și noi ieșeam din Oraș, luînd drumul Ploieștiului.

Era cald, bine, și-n zare se vedeau Munții: deja vîrfurile le erau pudrate cu nea proaspătă – însă mai jos, pe-unde-am mers noi, Toamna era încă-n toată puterea și minunăția ei.

La Cîmpina am cotit.

Era frumoasă, Cîmpina, în ziua aia însorită. Partea ei veche, cu case, vile și pălățele, zici că era dintr-un film liniștit. Castelul sărmanei Iulia doar, la fel de trist ca-ntotdeauna: rece, parcă ocolit de razele vesele.

… drumul duce mai departe, pe dealuri…

Și, numaidecît, Valea Doftanei. Rîul susura vioi, limpede, curat. Aerul – cum să zici? – strălucea. Și pădurile… Doamne, pădurile!… aveau cele mai frumoase culori ale lumii. Galben bogat, portocaliu de foc, ruginiu, arămiu – dar și verde, încă verde.

Și bogăția! Căpițe de fîn strînse de oameni harnici, vaci cuminți pe dealuri, livezi bătrîne cu mere încă dulci. Nu poți cuprinde, nici în vorbe, nici în poze, minunăția Toamnei.

Drumul, gol, te-mbie la popas din ce-n ce mai des. Stînci ciudate, drumuri șerpuitoare care se cocoață prin păduri, mesteceni încă foșnitori, frunze căzute pe care pasul se-afundă mai moale decît în cel mai bogat covor persan. Ferigi, ciuperci ițindu-se pe dup-o buturugă, flori mici…

Barajul – beton tăcut și curat – în spatele căruia-i adunată apă, apă, apă. Nu știi unde să te mai oprești, nu știi ce să mai privești, nu știi de ce să te mai umpli.

Sate, oameni la treabă – Țara noastră: gospodării cocoțate pe margini de păduri, răsfirate pe culmi de deal, fînețe, grădini – și bătrîni, mulți bătrîni.

Vine cîte-un zălud care se-ntreabă ce-i de făcut cu Satul nostru; de ce oamenii nu se trag mai spre vetrele localităților; de ce-s așa înapoiați.

Satul e Pămînt; și săteanu-și apără Pămîntul, căci greu l-a dobîndit!

… s-o mai găsi, uitată printre foile unei cărți nedeschise cu anii, poza vreunui flăcău tuns chilug, îmbrăcat într-o uniformă caraghioasă, c-o flintă cu șpangă-n mînă. Acum un veac, din sat, au plecat mai mulți ca el chemați de oameni mari să apere pămîntul Țării. Numele li-s cioplite pe-o piatră plină de mușchi, c-o acvila de bronz deasupra, pusă-n fața Primăriei… Unii s-au întors de la măcel și Țara, drept răsplată, le-a dat o palmă din pămîntul apărat – luat de la grofi, de la chiaburi. Ani mai încolo, Țara a chemat alți flăcăi… Și lor le-a mai dat apoi pămînt, dar, imediat după asta, l-a cerut înapoi, cu pistolul la brîu și cu steagul roșu-n mînă…

… și voi, nebunilor, cățelandri risipiți după stăpîni mai omenoși, șunci mai fragede și haite mai vesele, vreți să-i spuneți omului ăsta să nu-și mai păzească Pămîntul? Într-un timp chinuit, el s-a obișnuit să-l apere și de dușmanul de-afară, dar – mai ales – de cel de dinăuntru…

Mult tîlc zace-n satul nostru – apărat, azi, de-un moșneag știrb cu picioarele tremurătoare și de vreo băbuță gîrbovită! Unde vi-s copiii? Au îmbătrînit și ei, parcă-s mai bătrîni chiar decît voi! Dar unde vi-s nepoții, care mai ieri fugăreau iezi peste pîrleazuri? Un’ să fie, s-au făcut mari și poate-o să se facă și oameni; ultima dată au dat telefon înainte de alegeri, să vă zică să nu votați cu nu știu cine.

Dar drumul te poartă mai departe… Cîte-un cotei vine să te latre că-i tulburi moșia, vreo mîță se sperie de tine. Și iar te izbește frumusețea. Pădurile zici c-au luat foc! Cerul e uriaș și albastru! Lacul e verde și mut; de departe – peste el – se aude vreo talangă: dacă te uiți bine-n zare, vezi și văcuțele.

Și ziua trece. Soarele, ghiduș, se joacă cu tine; cînd conduci, îți bate-n ochi; cînd te-oprești, se-ascunde dup-un nor; da’ las-că-l păcălești tu!

Știi că se-apropie și clipa-n care-ți vei lua rămas-bun de la locurile astea. Te-napoiezi spre Cîmpina, la ceas în care oamenii locului încep și ei să se tragă spre case. Deodată, se lasă frig – îi vezi pe cei mai bătrîni cum încep să-și strîngă și lucruri, și pisici de prin curți; acuș-acuș o să facă cald înăuntru și-or să dea drumul la televizor: lungi-s serile, de-acuma.

Îți faci loc, iar, pe șosea. Cîți nu se grăbesc, de-acum, spre Ploiești! Aerul e mai rece, amurgul tot mai adînc. Oameni se duc acasă pe biciclete. N-au nici costume termice, nici haine de vînt și ploaie; în gecile lor groase, cu șepcile lor grele, dau din pedale. Tu poți s-alegi să te duci cu bicla la muncă, dar ei n-au de ales. Soarele, bun cu ei, încearcă să-i mai încălzească cu cîte-o rază piezișă, lungă cît tot pămîntul.

Și lași Ploieștiul, și știi că-ncepe să se-apropie locurile tale. Crovurile largi, pădurile bătrîne, satele aruncate de-a stînga și de-a dreapta deneului… Oamenii dau drumul la televizor ca să vadă că și cei frumoși au murdărie sub unghii. Miroase a fum; fumul cela de toamnă, rămas de la buruiene arse-n grădini; fumul cela ieșit din coșuri acum, cînd încă nu se ard lemnele puse de-o parte pentru iarnă, ci așchii ce-au mai rămas prin magazii.

Ici-colo, cîte-un grup de babe – nu se-ndură să lase vorbele. Cîte una se sprijină-n coarnele bicicletei: n-o duc picioarele să se mai suie sus pe șa de mult, ci doar folosește fierătania ca pe-un baston cu roți.

Bucureștiul se-apropie cu lumini de faruri milioane…

Și, de după norii lungi ai înserării, Soarele mai clipește înc-o dată, ca și cum e și el bucuros c-a făcut treabă bună azi, încălzind niște oameni care n-au avut ce altceva mai bun de făcut decît să se plimbe prin frumusețea Toamnei.

valea-doftanei-56 valea-doftanei-55 valea-doftanei-54 valea-doftanei-53 valea-doftanei-52 valea-doftanei-51 valea-doftanei-50 valea-doftanei-49 valea-doftanei-48 valea-doftanei-47 valea-doftanei-46 valea-doftanei-45 valea-doftanei-44 valea-doftanei-43 valea-doftanei-63 valea-doftanei-42 valea-doftanei-41 valea-doftanei-40 valea-doftanei-39 valea-doftanei-38 valea-doftanei-37 valea-doftanei-36 valea-doftanei-35 valea-doftanei-34 valea-doftanei-33 valea-doftanei-32 valea-doftanei-31 valea-doftanei-30 valea-doftanei-29 valea-doftanei-28 valea-doftanei-27 valea-doftanei-26 valea-doftanei-25 ? valea-doftanei-1 valea-doftanei-23 valea-doftanei-22 valea-doftanei-21 valea-doftanei-20 valea-doftanei-19 valea-doftanei-18 valea-doftanei-17 valea-doftanei-16 valea-doftanei-15 valea-doftanei-14 ? ? valea-doftanei-10 valea-doftanei-9 valea-doftanei-8 valea-doftanei-6 valea-doftanei-5 valea-doftanei-4 valea-doftanei-3 valea-doftanei-2 valea-doftanei-62 valea-doftanei-61 valea-doftanei-60 valea-doftanei-59 valea-doftanei-58

alte călătorii: Milano – Paris – Londra – Istanbul – Napoli – Grecia – Budapesta – Balcic – IașiBrașovSibiuNeamț – Rîșnov

de toamnă

?

Emoții, must, bogății; soare și umezeală… și fiindc-am scris deja cît am putut de frumos despre anotimpul ăsta… ce-ar fi să strîngem mai jos lucrurile astea?

Miroase a toamnă: Mirosul de ceolofan de pe borcane, mirosul de ziar uscat pe care se-aştern nuci, mirosul de must care fierbe, mirosul de gutuie încălzită de soare în camera goală, mirosul de geacă de toamnă nouă, mirosul de tufănele bîzîite de ultimele albine.

E bine să luați o pauză: lăsaţi-le naibii şi de case urîte construite, şi de cîini, şi de maşini care gonesc – treceţi pe lîngă case, pe lîngă oameni; pe la umbră şi pe la soarele care-ncălzeşte frumos spinarea: nu-i frumos? Merită de fiecare dată; dai peste copii cuminţi care-au chiulit doar de la o oră, moşi şi babe care s-au îmbrăcat frumos şi s-au făcut una cu băncile, mămici care şi-au scos bebeluşii la primul lor Soare, cîte doi îndrăgostiţi care au timp să se ţină de mînă – aşa o fi şi-n Rai…

Puteți chiar să vă luați chiar o zi liberă – ca mine, odată: am revăzut străzi, locuri şi cartiere prin care nu mai trecusem de multă vreme, am căutat magazine, cofetării şi patiserii de unde luasem lucruri bune mai demult, am încercat să mă uit cu alţi ochi la case şi blocuri pe care le cunoşteam, am căutat să leg vorbă cu oameni care şi-au deschis magazine noi, am făcut poze la chestii ce-mi păreau interesante, am tras cu ochiul atent la ornamente, ceasuri, felinare!

Dar și la vreun loc mai cultural e de mers: muzee mici, colecții; locuri discrete și pline de surprize și de frumusețe. S-o facem pe turiștii nițel și să le vizităm; cînd facem vreo plimbare prin oraș – între o cafea și o gogoașă – să căscăm ochii acolo unde, pe cîte-o casă frumoasă, scrie MUZEU! Uneori dăm și de urîțenii – dar nu fac ele oricum din viața noastră?

Și cîte plimbări sînt de făcut! La Mogoșoaia; pe Carol ori pe Pache; pe 11 Iunie; la Grădina Botanică – unde toate florile și bălăriile zici că-s din „Rapsodiile de toamnă”; în Herăstrău – în care vine acum doar cine are cu adevărat chef de plimbare, de puţin spaţiu, de puţină linişte; prin Cișmigiu, unde Soarele – cînd apucă să iasă! – bate cîș și violent în ochi și-i frig, roua stă să-nghețe pe frunze; poate chiar la Bellu, cuminte și tăcut, unde doar cîte-o castană mai cade, făcînd „poc!” pe capacul greu al vreunui mormînt; la Obor; sau, pur și simplu… hai-hui, peste tot unde-ți duc pașii.

Frunzele-s încă verzi, dar într-o dimineață o să ne trezim că-s galbene și-s pe marginea străzii, căzute… Ne ghiftuim cu lucruri bune, în așteptarea Iernii, deși tot nu ni-s de-ajuns, că sîntem lacomi.

E anotimpu-n care faci cunoștință cu Orașul ăsta… și te invidiez! Faci poze, dai să intri prin cine știe ce clădire ce-ți părea frumoasă, cauți prin buzunar să vezi dacă ai de-ajuns să bei o cafea-ceva într-o terasă îmbietoare; din toamnă sîntem vecini, cum s-ar zice!

Dar… peste toate… începem să ne despărțim de lucrurile frumoase – îşi intră în drepturi echipamentul de vreme rea: blazere, taioare, geci, pardesie şi canadiene, invariabil blugii sau alte genuri de pantalon şi, bineînţeles, toată gama de ghetuţe sau cizme, cu sau fără toc, cu sau fără carâmb înalt; adăugăm căciuliţele, fesurile, băştile, şepcuţele sau fularele petrecute în fel şi chip!

La pas pe Calea Victoriei (V)

Incet, incet am ajuns la finalul galeriei legate de cladirile, istoria trecuta si prezenta a „Podului Mogosoaiei” in prezent Calea Victoriei… totul terminandu-se pe malurile Dambovitei si Pietei Natiunilor Unite…

SAMSUNG CAMERA PICTURES

… citiți urmarea pe blogul lui Alexandru Bodea.

Plimbare în Parcul Carol

de Alexandru Bodea

Duminica am fost intr-o plimbare pana la Parcul Carol I si, alaturandu-ma unui grup, am aflat la in aceste zile se aniverseaza 110 ani de la deschiderea oficiala a parcului, care in 1906 gazduia “Expozitia Generala Romana” ocazionata de celebrarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului si 1800 de ani de la cucerilor Daciei de catre romani…

N-am fost singur, binenteles cu camera dupa mine…

SAMSUNG CAMERA PICTURES

… citiți urmarea pe blogul lui Alexandru Bodea.