despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

cel mai simplu e să închizi

Nu-i inginerie atomică să fii isteț în viața citadină; tot ce trebuie e să nu uiți că ești Om.

Fuse, iar în Victoriei, un protest al taximetriștilor: aceștia și-au parcat mașinile-n întreaga piață și ca urmare traficul auto a fost blocat și deviat.

Ca la orice manifestare publică, există anumite reguli și chichițe. Dacă ne uităm atent de fiecare dată, se păstrează anumite culoare libere, pe unde pot trece, la o adică, mașini de intervenție și pe unde se poate realiza evacuarea participanților în caz de Doamne-ferește.

Acesta e momentul în care ne putem gîndi cît de simplu e să asiguri aceste trasee libere pentru tranzitul comod al transportului public!

După cum vedem mult prea des, e suficient ca un căprar burtos să vrea să atîrne o coroană pe-o statuie și traficul se oprește de tot.

… dar de ce transportul public nu poate fi lăsat să funcționeze bine-mersi?

E suficient să ne gîndim puțin, să cerem asta și s-o punem în practică.

vin mizeriile!

Una din cele mai mari mizerii cu care ne întîlnim pe spațiul public al Capitalei este prezența, în perioadele de dinaintea alegerilor, a corturilor „de campanie”.

Rostul lor, în teorie, este să adăpostească activitatea de strîngere de semnături pentru diverșii candidați precum și de a facilita distribuirea de materiale promoționale.

În fapt, cea mai mare parte a acestor corturi – și cea mai mare parte a timpului! – șed goale.

Fiindcă ele sînt privite de către candidați pur și simplu ca un vehicul de promovare a imaginii – doar atît.

Așa cum sînt puse ele, în intersecțiile mari, în locurile cu mare iureș de oameni, sînt doar niște reclame formidabile – nimic altceva.

Tare aș vrea să se poată interzice cu desăvîrșire.

Nu doar că încurcă oamenii care merg pe trotuare, dar și generează mizerie și – la primul vînt mai serios – devin un pericol.

Să le ia dracu.

ecologia costă

După cum știe oricine, e frumos să ții cu planeta: să reciclezi – cînd se poate – și să nu risipești.

După cum simte oricine, ecologia asta ne costă; becuri mai scumpe, pungi mai proaste, hîrtie mai grosolană.

Dacă, într-un acces de slăbiciune, te pune aghiuță să iei o sacoșă de plastic dintr-aia „biodegradabilă”, descoperi că dai pe ea mai mult decît pe una dintr-aia simplă, de plastic.

Păi la ce folos să dai 50 de bani în plus pe-o… pungă?

Să faci o faptă bună pe banii tăi? – de fapt, cam așa ar trebui să se și facă faptele bune – de-acord!

… dar cînd știi că-n treaba asta e, mereu, un interes al comerciantului, zău c-o lași baltă!

Mai ales că sacoșele de plastic obișnuite rămîn bune și trainice: folosesc și refolosesc de aproape trei luni doar cîteva de la Mega Image și nu s-au rupt deloc. Asta de reciclare!

genul greșit de ambalare

Acest gen de a ambala produsele este greșit și periculos.

Arată bine, într-adevăr, cofrajul îmbrăcat în cartonul colorat, care-i asigură și un plus de siguranță. Doar că, odată scos cartonul (pe spate sînt trecute datele corespunzătoare privind fabricația), cofrajul rămîne fără nici cea mai mică informație despre lotul și data de expirare a conținutului.

… fiindcă n-o să păstrezi cartonul – și nici n-o să-l pui la loc după ce l-ai desfăcut!

Una din regulile noastre – a celor care scriem și respectăm proceduri pentru a asigura bunele practici care fac ca produsele ce ajung la consumator să fie sigure – este ca ambalajul direct să fie etichetat corespunzător.

Asta, ca să știi în orice clipă cît mai este valabil produsul; ca să știi cînd a fost fabricat, în caz de Doamne-ferește.

În cazul de față cofrajul de plastic trebuie etichetat și el direct.

Întîlnesc destul de des abordarea asta: pe cutiuțe de icre, pe pachete de mezeluri feliate – dau cîteva exemple.

Este greșit, este periculos. Seria de fabricație și data de expirare trebuie să apară întotdeauna pe ambalajul direct al produsului pe tot parcursul utilizării acestuia, mai ales cînd această utilizare se poate întinde pe o durată mai mare de timp de la deschidere.

copertine urîte

Una din deprinderile pe care le-am pierdut e aceea de a construi o copertină frumoasă, simplă, elegantă, chit că era pentru o casă ori pentru o construcție comercială, publică!

Obișnuia să ne iasă chiar în anii-n care ridicam blocuri după blocuri! Cu elemente variate, dar armonioase, cu linii îndrăznețe, dar la locul lor, chiar este și astăzi o plăcere să le vezi. Și nu numai să le vezi, ci, mai ales, să beneficiezi de adăpostul lor: ce bine e să-ți fie umbră, ce bine e să nu te bată ploaia…

        

Ca să fie treaba și mai nasoală, în ultimele decenii ne-am și apucat să procopsim cu alcătuiri utilitare din fier și tablă asezonate cu ceva sticlă și plastic clădiri cu iz istoric ce n-au fost gîndite să le primească! Spurcăm nu numai clădirile, dar și împrejurimile!

A fost un avînt prostesc, care astăzi ne-a încărcat cu încropeli ce se deteriorează. Iată, în Cotroceni, cum zace intrarea „oficială” a Arenei de tenis, de pe vremea cînd alde Sever Mureșan organiza pe-aici „openul” României.

Și asta nu-i nimic! Cît de nepotrivită e copertina de autogară trîntită în fața Guvernului!

Cît de hidoasă e copertina teatrului Nottara! Și ce rușine e cea a hotelului Lido.

Mi-aș fi dorit ca, odată cu renovarea acestui hotel, să se renunțe la această improvizație ieftină, nouăzecistă, dar m-am înșelat: copertina a fost curățată, văpsită și păstrată. Halal – hotelul Lido arată a benzinărie, nu a monument istoric…

din zbor

… curiozitatea și nevoia de-a mă ști legat de ceea ce se-ntîmplă-n jurul meu mă fac să casc gura la fițuicile pe care oamenii le lipesc pe garduri, stîlpi și uși de bloc.

Văzînd-o pe cea de mai jos, mi-am zis c-o fi vreo reclama unui instalator; cînd colo, mi-a adus aminte că acuș-acuș începe nu primăvara… ci anotimpul electoral.

Vai și-amar!

… de cîte ori trec pe lîngă Sala Dalles mă opresc să casc gura anunțurile conferințelor și cursurilor care se țin înăuntru: vindecare, armonizare, nutriție, ikebana, lumea de dincolo, istorie ascunsă, radiestezie, geto-daci, bune maniere… de toate pentru toți!

Arunc un ochi și la afișele zecilor de șușe „teatrale” care nu și-au găsit loc de reprezentare nicăieri altundeva.

Spectacolul ăsta, fraților, mi se pare că le-ntrece pe toate:

o veste tristă

S-a închis patiseria de lîngă Universitate, cea din stînga librăriei Eminescu.

Păcat! Era bună!

S-a închis și patiseria „Andreea F.”, care se afla fix lîngă ea!

Păcat! Era bine că aveai de unde alege!

Acum nu mai ai de unde alege; s-a deschis deja, aici, un „Luca” – nu că n-ar fi încă unul, două vitrine și 50 de metri mai departe, după colț, pe Academiei.

Cum ar veni… ia ce găsești; ia ce ți se dă – pentru un produs bun și convenabil de patiserie n-ai ce căuta în centru.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

e frumuoos

… zilele astea se dau, iute-iute-iute, ultimele bidinele: se redeschide, în sfîrșit, hotelul Lido.

A fost renovat și-i gata să strălucească din nou, îmbogățind bulevardul Magheru – atît de plin de clădiri părăsite, fără viață în ele.

Ca să fie frumuoos de tot, după obiceiul pămîntului, l-au împodobit cu flori la ferești.

Flori frumoase, de plastic…

Eleganță de patru stele!

Așteptăm să vedem cum s-o renova și ștrandul.

S-o renova?

statui noi în sectorul 5

Ne procopsim cu înc-un Tudor! După cum știam, primăria din Sectorul 5 nu-l putea lăsa pe pandurul nostru drag așa, fără statuie.

Nu că așezarea e neinspirată; ba chiar mai potrivită decît cea a statuii cele vechi, făcută în anii ’30 pe strada Mihai Eminescu.

Tudorul nostru cel nou șade pe șoseaua Panduri și privește chiar spre cealaltă șosea, cea care-i poartă numele!

Dar de privit, săracul, nu privește cu mîndrie; șade cu mîna-n șold ca un precupeț ce nu prea-și vinde marfa.

Avîntul cultural al primăriei noastre de sector nu se oprește aici. În dosul Pieței de flori, în scuarul unde strada Uranus se desprinde din vechea cale a Rahovei, se montează… un cap! Un alt cap, nu ăsta:

… ce cap frumos răsare! A cui să fie oare? Bună-ntrebare!

… florăreasa necunoscută n-are încă plăcuță, așa că nu știm ce caută aici. S-o lega de Calea Rahovei? – nu cred;, de strada Uranus, nici atît – că doar n-o fi monumentul doamnei Urania – așa că trebuie să așteptăm să vedem și noi cui tăiem panglica.