despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

unu, doi, trei, patru!

Învățăm să numărăm!

Azi nu mai numărăm țîșnitorile lipsă din București! Cele care lipsesc din Centrul Vechi, de pe la Universitate, de la Ateneu, de pe Calea Victoriei și restul bulevardelor centrale!

Azi numărăm țîșnitorile din… Piața Unirii!

Odată cu refacerea fîntînilor (frumos au ieșit – bravo!) compania de apă a montat PATRU țîșnitori.

PATRU!

Nu una, nu două, nu trei – ci patru, să fie!

… două cîte două, la margine de bulevard; să bea tot poporul apă gratis.

Frumoasă risipă, frumoasă bogăție: în timp ce-n restul orașului mori de sete, aici ai patru țîșnitori.

de la cine să mai învățăm?

Mergem pe stradă și ni se toacă creierii, ni se macină simțul estetic: amenajări de spații verzi greoaie, obositoare, nefolositoare ne sar în ochi peste tot, pe oriunde ne-am uita.

Piedonisme, cum s-ar zice – deși prostul gust al lui Piedone a fost demult depășit…

Ne-ntrebăm, oare, de ce? Unde-s specialiștii, ăia care – la o adică – ar putea să ne dea un sfat privind amenajările publice?

Unde-s ăia care-ar ști cum să puie-n valoare o peluză, cu ce s-o orneze și dacă e nevoie s-o orneze?

Unde-s ăia care, treziți din somn la trei dimineața, ar putea să ne spună cu ce flori, boscheți și pomi să-nfrumusețăm orașul?

Ne-am putea gîndi, cu toată sinceritatea, la specialiștii Grădinii Botanice: unde să fie locul cel mai nimerit să iei lecții despre cum să faci ceva frumos cu plante, cu flori?

Și ne ducem la Grădina Botanică și vedem… vedem asta din poză.

Dacă pe cei de-aici atîta-i duce capu’ să facă, noi ce pretenții să mai avem de la primari, de la adepeuri, de la parcuri?

Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia 

o mică mizerie

o mizerie mică, așa, dintr-acelea pe care nici nu le mai vedem – dar dintr-acelea care ne conving că nu altcineva ne strică orașul: noi o facem!

Pe Calea Victoriei, o peluză care pune-n valoare statuia „Alergătorilor” și mai ia din urîțenia blocurilor care s-au construit odinioară pe-aici.

Nu se putea fără reclama terasei care s-a deschis la parterul blocului; nu se putea fără reclama trîntită care ia fața statuii. Nu se putea!

luînd plasă la cumpărături

Se-ntîmplă în Lidl și-n Kaufland: cam de două săptămîni au început să dispară sacoșele de plastic pe care le cumperi de la case. La-nceput au dispărut cele mai mari și mai trainice, apoi s-au epuizat și cele mai mici și mai proaste.

Nu mai găsești decît sacoșe de hîrtie – unde sînt, adică-n Kaufland, că Lidl nu are – și dintr-acele scumpe-scumpe, din rafie. La Lidl, la o adică, poți primi de la casieră o pungă subțire transparentă gratis, dar trebuie s-o ceri.

E o bîlbă logistică pe undeva – ba chiar una mare – dar de unde să știm noi?

… nouă nu ne spune nimeni nimica niciodată.

Deci, luăm plasă! De-acasă.

(estimp, sacoșele de plastic de la Mega Image au ajuns să fie chiar rezistente)

ar fi și momentul să ne-apucăm de parcuri.

Bucureștiul are prea multe priorități de care nu se-ocupă nimeni, așa c-ar părea ridicol să ne ocupăm și de parcuri.

Pîn’la urmă, avem destule parcuri – așa cum sînt ele! – și-am putea să ne declarăm mulțumiți… că sînt.

Din păcate, așa cum sînt ele, nu-s deloc bune.

În București sînt două feluri de parcuri.

Avem parcurile de care se-ngrijesc primăriile de sector – I.O.R., Orășelul Copiilor, Lumea Copiilor, Drumul Taberei, ca să dăm niscai exemple. Întîlnim aici o grijă obositoare, costisitoare care are tendința să le transforme în țarcuri, nu în locuri libere și vesele.

… și avem parcurile de care „se ocupă” primăria cea mare – Herăstrău, Cișmigiu, Tineretului, Carol, Izvor. Găsim aici o delăsare uriașă, o minimă gospodărire – noroc că nu-s bucureștenii chiar așa mitocani precum ne speriem și nu strică și mai rău.

În lumina acestor realități, pare-a fi o veste excelentă ambiția sectorului 4 de-a lua și Parcul Tineretului spre transformare, curățire și aducere la lumină.

Dar ar fi, pe undeva, păcat: l-ar transforma într-un țarc corect, curat și colorat… și, din păcate, nu doar asta ar trebui să fie un parc.

Este vremea să-ncepem să ne gîndim serios la ce trebuie să scoatem din parcurile astea. Nu toate trebuie să colcăie de atracții și tiribombe; nu toate trebuie să găzduiască concerte și spectacole!

Dar asta presupune o oarece știință de-a desparte nevoia de distracție de cea de recreere… Și, mai ales, înțelegerea ideii că nu mai e nevoie ca un loc public chiar „să le aibă pe toate” – nu trebuie defel să fie așa.

Ia, bunăoară, să ne uităm la Herăstrău – la peluzele uriașe neîngrijite, la cotloanele pline de mizerie și paragină, la balta coclită care-nconjoară Insula Trandafirilor. Să ne îngrozim cum, seara, se aud bubuiturile muzicii peste lac – tu intri liniștit pe la Piața Scînteii și auzi zgomotul uriaș ce se rostogolește dinspre Bordei, de la toate terasele ce s-au întins pe mal. La aproape un veac de cînd parcul ăsta a fost creat, zic că a sosit și vremea să-l refacem, să-l reinventăm; să delimităm clar zonele unde se pot ține evenimente, să curățim părțile căzute.

Săracu’ Cișmigiu! – de aici ar trebui să dispară pentru totdeauna tîrgurile tradiționale, căsuțele, concertele; să i se păstreze izul de grădină, de loc cochet, de oază cuminte.

Iar frumosul parc Carol ar avea nevoie de-o redefinire prin care să i se pună-n valoare amprenta istorică, pe lîngă cuvenita reîmprospătare…

Cumva, trebuie să ne dăm seama cît folos am putea trage din aceste parcuri, dac-am renunța să le mai tratăm ca iarmaroace.

un trotuar infect în fața ambasadei Marii Britanii

… după cum se știe, strada Jules Michelet este închisă traficului auto public, deoarece aici se află ambasada Marii Britanii. Să fie mai bine de 15 ani de cînd nu se poate circula – bucureștenii au înghițit-o și pe asta.

În general, bucureștenii înghit multe. Numai cine nu vrea, nu-și închide stradă – minister, patriarhie, procuratură, primărie și așa mai departe.

Pe lîngă faptul că strada-i închisă, bucureștenii trebuie să-nghită și mizeria din fața ambasadei.

Trotuarul din dreptul ei, pe care nu se poate circula nici pietonal, este plin – cu adevărat plin! – de buruieni: una din cele mai deplorabile imagini pe care le-am văzut în Capitală anul ăsta. Ziceam că le-am văzut pe toate, dar asta e prea de tot.

Fotografiatul este oprit, așa că n-am cum să vă arăt.

Mie-n general îmi plac ambasadorii – cînd îi văd cum se-apucă să-nțeleagă Țara, să-i prindă limba și obiceiurile. În cazul ăsta însă cred că britanicii s-au integrat mult prea bine-n spiritul Capitalei noastre.

Mie mi-ar fi rușine!

Bă! Mie mi-ar fi rușine – rușine rău.

Uitați-vă la afișele astea, la șușele „marilor actori”.

Caramitru, Dogaru, Mălăele, Mihăiță, Morgenstern, Popescu, Vasluianu: trecutul, prezentul și viitorul artei noastre actoricești.

Bă! Să fiu actor cu „A” mare și să-mi văd fața pe mizeriile astea grafice, pe urîțeniile astea scoase din subsolul defunctei noastre arte grafice… m-aș ascunde de rușine.

Ce diferență între ele și clasicele afișe ale spectacolelor de manele, muzică populară și scheciuri obosite?

Te apucă sila cînd vezi nonșalanța cu care alde Mălăele își promovează imaginea pe asemenea urîțenii – el care, cît de cît, se laudă că știe să smîngălească hîrtia desenînd…

Te apucă rușinea cînd vezi că afișele feluritelor evenimente publice promovate de Primărie reușesc să fie mai vesele, mai drăguțe, mai inspirate: căutînd deseori s-arate un pic altfel!

Un lucru singur e bun în umilirea asta vizuală a Capitalei: acela că de vreun an încoace s-a mai rărit lipirea ilegală a afișelor. Chiar dacă nu credeți, mergeți prin centru și verificați – s-au rărit într-adevăr.

Alte afișe bucureștene și vorbe despre ele? aici • aici • aici • aici • aici • aici • aiciaiciaici • aici

Când faţada trece… în spate

scris de Ando

Greu de spus când om scăpa noi de sindromul ăsta al treburilor începute şi neduse la firescul sfârşit!

Ceea ce vedem în aceste prime imagini, ne duce cu gândul la serialul nostru de case căzute. De fapt, este vorba de vechea clădire a spitalului „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” (mult mai cunoscut ca „spitalul  M.A.I.”), clădire aflată pe bd. Ferdinand.

Acum câţiva ani, s-au finalizat lucrările la noul pavilion, cel de pe strada Vasile Stroescu, stradă paralelă cu bulevardul amintit (placarea a început deja să cadă…)

De atunci, vechea clădire de pe Ferdinand, dezafectată, precum şi curtea aferentă au căzut în… mlaştina neglijenţei. Clădirea v-am arătat-o, iar curtea părăsită şi neîngrijită, a rămas la cheremul anotimpurilor, adică: vara e năpădită de vegetaţia haotică…

… iar în sezonul rece capătă aspecte dezolante.

Şi, fără să vrei, te gândeşti: M.A.I., spital departamental, conducere militarizată – adică ordine, disciplină. Probabil că înăuntru aşa o fi, dar afară, după cum se vede, funcţionează încă nenorocitul „principiu”: faţada să arate bine, în rest – Dumnezeu cu mila!

din zbor

… dacă vreți – chiar vreți – să vedeți ce înseamnă tristețea – adevărata tristețe.

cea mai tristă țîșnitoare

În Capitala unde țîșnitoarea publică e o raritate – mai ales în plin centru, unde dai cu tunul și nu te poți răcori gratis – zace cea mai tristă adăpătoare din lume…

Și anume unde? Undeva, în plin pustiul de pe Calea Plevnei: pe unde nu trece nimenea.

De ce zace acolo?

De-aia, fiindcă acolo-i un garaj de-al Companiei de apă… de-aia!

Și-or fi pus-o așa… de fală!

Nu i-ar sta mai bine undeva pe la Universitate, unde te usuci de sete?

Undeva în parcul Izvor, unde nu-i nici măcar o sursă de apă?

Tristă mai e batjocura asta.