despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

plastic tot mai prost la sticlele de apă minerală

Nu așa, pe bune, nu așa…

Nu așa trebuie să stea în mînă o sticlă de apă minerală de plastic!

Zici că-i din hîrtie, se fleșcăie imediat ce-o deschizi – dacă nu ești atent, dai pe tine un sfert din apă.

Economia și „ecologia” merg prea departe.

vai, ce-am uitat.

„Sleep out” e un eveniment caritabil.

Se petrece-n fiecare toamnă: cîțiva oameni de treabă se duc să doarmă-n frig – și dacă-i ploaie, și-n ploaie – o noapte-ntreagă, ca s-atragă atenția asupra celor nevoiți să doarmă-n frig.

Anul trecut, fiindcă era campanie electorală, s-a dus și-un oarecare, candidat al opoziției.

Anul ăsta, fiindcă respectivul s-a ales în Parlament… n-a mai dormit în frig.

A dormit acasă.

pentru cine facem lucruri?

V-ați fi dus și voi!

Sau poate nu v-ați fi dus!

… dar ați fi avut ocazia să judecați dacă merită sau nu să mergeți.

Dar de unde să știți?

Odată-n plus, în Sectorul 5 se organizează un eveniment despre care nu știe nimeni din sector.

De un’ să știe?

Au fost afișe lipite? Aiurea!

Au fost bannere atîrnate prin răspîntii? Canci!

A primit cineva vreun fluturaș pe stradă? Ciuciu!

A ajuns, cumva, vreun comunicat la vreo televiziune, la vreun ziar? Vax!

A scris undeva, măcar pe site-ul primăriei? Ce să scrie acolo – că ultimul „eveniment” e deschiderea anului școlar; acolo nu scrie nimic.

transport gratuit, livrare pe bani

Oamenii cumpără tot mai abitir online. Acuș-acuș vine „Black Friday”, cu nebunia comenzilor…

… și mai ales a livrărilor!

Îmi place tot mai mult cum peste tot scriem mare că TRANSPORTUL ESTE GRATUIT.

E adevărat; dar, de la o vreme-ncoa… livrarea-i pe bani.

E vorba, îndeobște, de produsele grele, voluminoase… adică fix alea care ai nevoie să-ți fie livrate. O scîrboșenie care nu se-ntîmpla acum un an-doi.

 

O face emag, o face Altex… Deci tot scoți bani din buzunar!

în beznă și găinaț

… vine toamna! Se lasă Soarele-n jos la ora la care peste vară de-abia de plecai în parc, la joacă…

Copiii n-au chef să se-mpace cu asta; pînă tîrziu, aleargă, fac și desfac: nici nu-i mai vezi, doar ce-i auzi…

Locurile noastre de joacă au multe bube! Mereu cîte-o mizerie, cîte-un aparat stricat, cîte-o sîrmă uitată-n afară, fără apă și toalete-n apropiere…

Și – bine-nțeles! – fără lumină!

La opt seara-ți bagi deștele-n ochi! E beznă! Numai bine să-njunghii pe cineva și să-i iei portofelul, nu să stai la joacă.

E o boală tîmpită, asta: montarea de becuri chioare, „economice”, slabe, tocmai în locuri unde e nevoie de lumină: în parcuri.

—————

Mai am una! Și-i veche; prea veche.

… e vorba de căcărezele din Cișmigiu; îs peste tot, pe alei, pe bănci și – desigur – pe toate locurile de joacă. Îmi place cum Primăria a organizat aici un eveniment special numai pentru copii; dar că nu-i în stare să spele niciodată găinațul din parcul ăsta.

muncă de chinez II

… se face treabă, ohoooo… uneori se face prea multă. Anul trecut s-au luat la mînă stîlpișorii ce mărginesc aleile din Cișmigiu. S-au curățat straturile de vopsea adunate de-a lungul anilor, s-au mai și completat cei lipsă…

Acum s-au apucat iar de ei:

… treabă multă; omu’ gospodar mereu face și desface.

Poliția Locală a Capitalei și-a rezervat 35 de locuri de parcare la Universitate

Salutare, cetățene!

Nu-i așa că ți-ar plăcea să parchezi frumos, legal și sigur în centru?

De pildă, între Universitate și Arhitectură, pe Edgar Quinet. Te-ar costa doar un leu și 50 de bani pe oră.

Merită!

Dar nu poți.

Fiindcă aici Poliția Locală a Capitalei și-a rezervat 35 de locuri de parcare!

Elegant.

Așa că du-te la parcagii sau plătește cinci lei pe oră ca să te bagi în parcarea suberană.

au trecut doi ani!

… multă vreme, părculețul de lîngă Policlinica Gara de Nord a fost un loc imund unde sălășuiau aurolaci. Ei au fost scoși de-aici, dar…

… dar – iată! – „amenajările” bolnave ale acestor amărîți au rămas. Ceea ce vedeți – pietre spoite și aranjate-n cercuri – este lăsat de ei; atîta s-au priceput ca să lase impresia, cînd locuiau aici, că țin oarecum curat.

Imaginea te bagă-n sperieți.

Este incredibil cum – după doi ani de la dispariția aurolacilor – nici o primărie n-a fost în stare să arunce bolovanii ăștia și să curețe iarba!

noroc că nu-s doctori!

Ce bine că primarii noștri nu-s doctori!

Dac-ar fi dentiști, ar fi-n stare să-ți pună dinți de porțelan gata cariați.

Dacă te-ai duce la ei c-o zgaibă la deșt, ți-ar tăia mîna ca să-ți puie una de plastic…

Uită-te-n sectorul 4. Vara trecută, primarul a-nchis Orășelul Copiilor pe motiv că tiribombele-s periculoase; las’ că face el altele, mai sigure.

… a făcut o tiroliană și – ghici ce? – primul lucru care se-ntîmplă e-un accident.

Sau în sectorul 5 – cade tavanul unei școli amărîte!

… și cînd să se-apuce de reparat, își dă seama că… tre’ să demoleze toată școala – ba chiar și pe cealaltă din curte.

o vorbă bună

… căutînd să merg cu cei mici în parc, un polițist local m-a îndrumat unde am voie și unde-i mai bine să parchez; iar după ce i-am mulțumit, omul m-a rugat – chiar dacă șoseaua era liberă și făceam un oareșce ocoliș – să traversez pe la trecere, ca să fiu în cu ai mei în siguranță.

Cît de bine face nu doar o faptă bună, dar și o vorbă bună! Și ce simplu e să spui vorba aceea…

Și unul din rosturile autorității publice care are de-a face cu cetățeanul e să-i vorbească, să-i comunice, să-i arate că nu sîntem între vite.

… ieșind din București, deunăzi, m-am pomenit într-o coloană pricinuită de-un accident. Oamenii înțelegeau că trebuie să aștepte, înțelegeau că polițiștii trebuiau să măsoare, să pozeze, să deslușească împrejurările nenorocirii.

Dar, deși erau îndeajuns de mulți polițiști rutieri care dirijau traficul gîtuit, niciunul – niciunul! – n-arunca vreo privire sau o vorbă șoferilor care treceau pe lîngă el la pas: „conduceți cu grijă”… „mergeți încet”… „gîndiți-vă la cei de-acasă care v-așteaptă”…

Și de cîte ori n-am văzut scena asta – de prea multe ori: nu-i treaba lorajute șoferii, ci doar să dirijeze… să mîne vite.