despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

mă-ntreb doar

… una din ieșirile ambulanțelor ce țin de serviciul bucureștean de pe Mihai Eminescu se face prin strada Suvenir – și de-acolo direct în Dacia.

Uite-așa arată – ca-n poză…

… gropi, hîrtoape – mizerie de-a noastră obișnuită, de zi cu zi.

Eu doar mă-ntreb: n-ar fi bine să nu fie gropi?

Știți, poate ambulanțele alea ce trec pe-aici or fi-n grabă!

… și chiar dacă nu, nici hurducăiala nu le face bine la bucșăraie.

Da’ poate greșesc, poate n-are rost să mă-ntreb chestii de-astea; naiba știe.

mizeria cu stațiile de la Piața Gemeni

De fiecare dată cînd mă poartă pașii prin preajma Pieței Gemeni, mă izbește tîmpenia uriașă de a nu avea stație de autobuz și troleu… la piață.

Da, dom’le! Uite harta – stațiile lu’ 79, 86, 133 și 135 sînt puse… la mama-naibii, la liceu, la Cantemir.

Deci omul care are treabă la piață trebuie să meargă pe jos o grămadă, să traverseze de trei ori.

Și culmea-culmilor e că stațiile, inițial și o lungă perioadă de vreme, au putut fi puse acolo unde trebuie – la piață!

Este o situație cu care nu m-am putut împăca niciodată.

Stațiile trebuie, cu orice preț, puse acolo unde au oamenii nevoie de ele, acolo unde oamenilor li-i ușor să treacă strada, acolo unde nu-s chinuiți să meargă nu știu cît pentru o transbordare!

cîtă mizerie, în parcurile Bucureștiului

Așa cum cetățeanul n-ar trebui să simtă diferențele de locuire între sectoare

… diferențele de locuire dintre centru și periferie…

… tot așa, n-ar trebui să simtă diferențele dintre parcuri.

Cine merge în unele parcuri administrare de primării de sector, se poate minuna – pe bună dreptate! – de grija migăloasă (și costisitoare!) cu care iarba e cosită, aleile spălate, coșurile golite și schimbate cînd se strică, băncile înlocuite. Cu toate că deseori rezultatul e apăsător, nimeni nu prea poate pune-n discuție faptul că… curățenia e păstrată bine.

Dar ce diferență, cînd intrăm în parcurile administrate de mamutul orășenesc numit „Administrația parcurilor, lacurilor și locurilor de agrement”…

În Tineretului – bălării uriașe, fîntîni oprite… în Carol – bălării, putoare stătută… în Herăstrău – gropi, gunoaie… în Cișmigiu – paragină! Și lista – cum se zice – poate continua!

Nu zic că parcurile trebuie date-n adminstrarea primăriilor de sector; dimpotrivă – ci că standardul de administrare de către Municipalitate trebuie neapărat să se schimbe masiv.

traversări periculoase

… cine merge-n „Orășelul Copiilor”, pe la Brîncoveanu, știe bine cît de aiurea-i să traversezi traficul de pe șoseaua Olteniței – mereu aglomerată, mereu gîtuită. Semafoarele, parcă, nici n-ar fi; zebrele, parcă nici nu se văd. Dar mai e un lucru care te necăjește tare.

Odată cu refacerea parcului, intrarea sa principală s-a mutat. Dacă, înainte, puteai merge direct, pe lîngă stația de metrou, acuma intrarea asta s-a mutat mai departe. Se vede pe harta noastră…

Așa că intrării cele noi nu-i mai corespunde nici o trecere de pietoni. Asta contează, asta deranjează – asta îndeamnă oamenii să facă traversări prostești și periculoase, ca să scutească ocolișul și statul la semafor (că pietonilor, săracii, nu le-ajunge niciodată verdele…) Ce bună ar fi, dacă stai să te gîndești, și-o ieșire din metrou pe partea cealaltă a șoselei, spre bulevardul Brîncoveanu – dar asta-i altă discuție.

Iar dacă treaba asta se mai poate-nghiți, vedem că următoarea trecere de pietoni este… este la 400 de metri (patru sute!!!) distanță – după stația de tramvai numită Opriș Ilie. O trecere la care semaforul este oprit.

Așa că oamenii iar fac lucruri prostești și periculoase, traversînd – ca să intre drept în parc – prin dreptul intersecției cu Stoian Militaru (urîtă intersecție!)

Cred că trebuie făcut ceva; e mai important confortul oamenilor decît traficul rutier. Și, pentru că-n parc merg, îndeobște, copii și bătrîni, pentru siguranța trebuie făcută încă o trecere de pietoni care să corespundă intrării din parc de la Stoian Militaru – una cu semafor!

verde buruienos

ce distanță între proiect și realitatea realizată!

Iată o clădire premium – și ca amplasare, și ca ambiție…

… îmbrăcată-n pir și pălămidă.

nimic—

… deci, a trecut un an de cînd funcționează noile administrații locale alese. Ne uităm nu doar la Primăria cea mare, dar și la cele mici – de sector.

Mici, sînt toate: meschine, nepricepute, neinspirate – și așa mai departe…

Într-un an ai răgaz să te uiți cu atenție și să-ți dai seama cum merg lucrurile – acolo unde merg.

… și nu merg.

Sectorul 1 „merge” din inerție, ajutat de bogăția sa; în rest n-am văzut nimic în plus; ba chiar lucruri bune au dispărut. În Sectorul 2 a rămas „stilul” lui Onțanu. În 3, Negoiță rulează mai încet – dar tot cam în aceeași manieră; măcar păstrînd funcțional și curat ceea ce-i deja făcut. Băluță – în 4 – se visează un nou Piedone, încărcînd spațiul public. Cei din Sectorul 5 încă n-au nici un semn vizibil că ceva va merge bine. Iar în 6… cred că ne-am obișnuit că nici în 6 nu se petrece nimic.

Trist! Vezi că – după un an – nu doar că în cel mai bun caz fiecare administrație funcționează pe liniile lăsate moștenire de cea de dinainte: aceleași abordări, aceleași festivaluri, aceleași lipsuri: nimic nou, inovator, nimic altceva în folosul așteptărilor cetățenești!

Iar asta-i valabil, desigur, și primăriei generale, unde – în afară de hei-rupuri sincopate – nimic nu merge susținut, șnur, predictibil.

Pe scurt – că n-are rost să batem cîmpii degeaba! – cam așa stă treaba după un an.

Piedone II

Încet-încet, se vădește cum moștenirea lui Piedone e mai bogată decît ne-am fi așteptat. Culmea e că acest Piedone – cu tot kitschul lui, cu toată îngrămădeala de „minunății” urbane cu care-a otrăvit viața celor din Sectorul 4 – a avut, cumva, o limită.

… Limită pe care urmașul său – primarul Băluță – se pregătește s-o treacă. Nu doar prin amenajări greoaie, imitîndu-le nefericit pe cele ale lui Negoiță, ci – mai ales – prin lipsa măsurii. Și ceea ce se petrece-n parcurile sectorului e grăitor.

Băluță are aceeași ambiție ca Piedone: să facă, alandala, de toate: multe; să fie.

Umple Orășelul Copiilor cu felurite figurine odioase, cu bănci pe care nu-ți poți hodini nici fundul, nici spatele, cu prea multe „atracții”, rezultînd un loc încărcat, obositor, prea zgomotos – asurzitor chiar și cînd nu-i lume…

Garduri îmbrăcate în reclame grele, prea colorate, care proslăvesc traiul în sectorul 4…

Agenți de pază care se plimbă cu jeepul printre oamenii veniți la aer curat…

… și „îmbunătățirile” continuă.

Rămîne o porcărie udarea străzilor

Nu că nu-i nevoie să fie curat – cine vrea să trăiască-n praf și gunoaie?

Dar s-o faci dimineața, tîrziu, cînd toată lumea e-n trafic… încurcă.

Și mai e un lucru. Nu mărunt: stropind tîrziu, înseamnă că apa n-apucă să se scurgă bine. E plin de bălți (că din udătoarele primăriilor curge apa și cînd stau pe la vreun stop, unii dintre șoferi nu opresc jetul).

Și-i așa plăcut să iei, cu bicicleta, toate băltoacele, băltuțele astea! Și să mergi frumos pe trotuar și să treacă vreun zevzec aproape de bordură și să te ude!

NU: udarea străzilor trebuie făcută cu noaptea-n cap, pentru ca nimeni să nu fie murdărit de „curățenie”.

mizeria de pe strada Saligny

… nu știu stradă mai nenorocită ca asta… Așa mică cum e ea – de la Cișmigiu pîn’la Gîrlă – e numai gropi și dîmburi.

De ce? D-aia, că n-a mai asfaltat-o nimeni de ani și ani de zile! Practic, cîndva – cine mai știe cînd? – a fost scoasă piatra cubică și-a rămas așa, cu un pat de beton plin de fisuri care s-au transformat în gropi…

… cu bordurile înalte de juma’ de metru…

Ca să fie rușinea deplină, Primăria Capitalei are o fațadă fix pe strada asta!

… și ca rușinea să fie și porcărie, pe locurile de parcare pe Primăria le ocupă aici scrie… trebuie să vedeți! – „Administrația străzilor”!!!

Ce… străzi? Ce… administrație???

S-au schimbat primari după primari, au trecut ani după ani – strada a rămas la fel: o ruină.

Strada ține de Sectorul 5; dar avem, în plină zonă centrală, mizerie la fel de mare și-n Sectorul 3 – străzile dintre Colțea și Sfîntu-Gheorghe sînt de nedescris.

60

… ce șosea largă, lină, plăcută – ai zice că-i cine știe ce rocadă suburbană, dacă n-ai ști că se află chiar la doi pași de Centrul Civic.

Este Tudor Vladimirescu. Pustiul e cauzat de demolările nebunului din anii 80. Pe mijloc, pe unde-s azi niște pomi care se chinuie să crească, treceau tramvaie… pe margini, era viață.

Tudor Vladimirescu a fost ultima arteră distrusă de demolări care a fost redată orașului. De-abia în 2006 primăria s-a apucat serios de repararea ei; pînă atunci, era numai groapă lîngă groapă. S-a circulat o bună bucată de vreme numai pe banda din stînga scuarului, în ambele sensuri. De-abia în 2010 s-a terminat, cît de cît, șoseaua asta! Aproape un sfert de veac a stat, practic, închisă.

Ei, acum, întrebați-vă cam cu cît poți circula pe aici.

Nimeni nu știe; nicăieri nu scrie. Pe artrerele cu care se continuă șoseaua asta – Viilor și pe Odoarei – unde ai mașini parcate peste tot, treceri de pietoni, ieșiri din curți, transport public, se poate circula cu 60 la oră: fiindcă așa ne dau voie indicatoarele rutiere puse frumos, pe stîlpi.

Dar pe Tudor Vladimirescu – între Chirigiu și 13 Septembrie – pe acest segment larg și pustiu, nimeni nu știe dacă ai voie să-i dai 60 sau trebuie s-o lași la 50.

Desigur, aici este și locul unde pîndarii de la poliția rutieră șed cu radarul.