despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Hidoşenii

scris de Ando

Chiar nefiind de meserie, îţi dai seama de chinul arhitectului şi, apoi, al constructorului când au de-a face cu câte o parcelă meschina de teren plus, mai mult ca sigur, cu un proprietar care vrea, musai, să faca bici din rahat.

Şi totuşi, chiar aşa fiind situaţia, cum să-ţi iasă aşa ceva?… pentru că, cineva a semnat  proiectul pentru kitsch-ul ăsta de pe strada Latină.

 

Aici, pe strada Spătarul Milescu, din cartierul Baicului, nu s-a mai pus problema parcelei înghesuite şi totuşi (bănuiesc, cu ceva… efort) s-a ajuns la sluţenia asta de „hambar” supradimensionat, care alterează tot aspectul general al străzii.

Noroc că am văzut clădirea asta de pe strada Valeriu Branişte în drum, înainte să ajung la eleganta enclavă de pe Moise Nicoară şi am avut timp să uit de ea, altfel îmi strica ziua. E adevărat, îmi propusesem s-o pozez la întoarcere, însă am plecat pe altă direcţie. Dar nu-i nicio pierdere, de aia avem instantstreetview. Oare ce să fie cu acea supraetajare, aproape ermetică, fără ferestre? Oricum, arată ca dracu’!

pentru o clipă uitasem

Veseli, bucuroși, profitînd și de vremea bună dar și de strașnica ocazie de-a beneficia de bucăți întregi din Capitală devenite pietonale peste weekend, dădurăm năvală-n centru.

Frumos – ne aștepta pe toți să-l revedem, să-l umplem la loc cu larmă, rîsete, cu urme de Om.

Ne-a mers la suflet – altminterea nu se putea.

Doar că nici măcar o clipă nu s-a schimbat nimica din acel ceva care face Capitala atît de împuțită încît deseori n-o mai suportăm.

La doi pași de clădirile strălucitoare, îndărătul fațadelor curățate zace aceeași mizerie zemuitoare, colcăie aceleași gunoaie.

Totu-i la fel, nu putem să ne lăsăm fraieriți: să nu uităm – treaba noastră e să ne uităm.

înc-o renovare banală

… după vreo patru ani de cîcîială iată că avem un soi de rezultat al renovării celebrului bloc „Bazaltin” de la Aviatorilor.

Slab – foarte slab.

Din fugă: nema trotuar!

scris de Ando

Hai să vedem acum, o altă categorie de distrugători de trotuare. De data asta, avem de a face cu specia „radicaliştilor”, adică aceia care socotesc că trotuarul este un fel de apendice, total nefolositor, pus doar aşa, decorativ, pe marginea străzii. Priviţi aceste imagini de pe strada Vulturilor nr. 12-14. Aşadar, zona trotuarului de sub consola de la primul etaj al clădirii, a fost transformată fără jenă în parking, iar pietonii sunt obligaţi, practic, să meargă pe carosabil. Clădirea mea, trotuarul meu… fac ce vreau cu el!

din zbor

Acum vreo cinci-șase ani s-au schimbat stîlpii din zona centrală și cei noi s-au strîmbat din prima, întrucît îs subțiri și toate instalațiile luminoase care se leagă de ei în preajma Crăciunului îi îndoaie.

Pentru ca Doamne-ferește să nu se-ntîmple vreo nefăcută – cine știe, s-o așeza vreo vrabie pe ei – de-acuma stîlpii au început să fie ancorați.

Cum am zice, i-am dres c-o sîrmă.

mă-ntreb ce mai urmează

Taman cînd îți ziceai că lucrurile n-au cum să meargă și mai prost pentru acest stupid „monument al unui dac” din spatele Pieței de flori…

Da, e urît – una la mînă…

Da, l-au înconjurat cu stîlpi ca să fie luminat, de parcă nu puteau fi montate niște spoturi eficace la nivelul gazonului (apropo, noaptea, din statuia cea noua a lui Tudor se văd doar foalele, pîn-acolo bate lumina doar) – două la mînă…

Da, stîlpii au panouri solare – foarte bine! – dar întreaga imagine a ansamblului te duce cu gîndul la niște… dușuri – trei la mînă…

Da, stîlpii au fost îmbrăcați în șipci de lemn, ca să se vadă, pesemne, mai puțin brutal – patru la mînă…

Și-acuma – cinci la mînă – s-a montat și-un panouaș roșu, precum alea pe care zice prețul în fața benzinăriei, să știe șoferii cît îi costă plinul. Ce-o să scrie aici, nu știm; încă nu funcționează.

Ce-o mai urma? Mi-i frică să mă gîndesc.

din zbor

Foarte frumoasă parada de la 1 Decembrie, nu?

Ca să știe militarii să meargă frumos și drept, se vede treaba că au nevoie de niște ghidaje:

Mi-ar face însă mare plăcere ca, după terminarea paradei, cineva să vină și să șteargă mizeriile astea de pe șoseaua Kiseleff, întrucît nu-s marcaje rutiere și locul lor nu-i în trafic.

un ecleraj idiot

Puțini dintre noi mai știu ceva din Bucureștiul de acum jumătate de secol: vesel, năpădit de lumini, colorat de neoane vesele și de firme generoase – urma să dispară complet odată cu venirea lipsurilor uriașe din anii în care comunismul a turbat.

În anii de dinainte de Revoluție Bucureștiul era înmormîntat în beznă.

Slavă Cerului, vremurile alea s-au dus. Încet-încet, orașul a revenit la viață: neoane, lumini de Crăciun, reclame și fireasca punere în valoare a clădirilor publice.

Îmi aduc aminte și azi de senzația minunată de a vedea clădirea Casei de Economii și Consemnațiuni luminată-n anii ’90 discret, reușit și elegant!

… dar și de ridicolul carusel multicolor care-ți rănea privirea noaptea, cînd treceai prin fața palatului cumpărat de Gigi Becali în Aviatorilor.

M-a mîhnit, deunăzi, felu-n care cineva a socotit reușit și potrivit să inunde Casa de Economii și Consemnațiuni cu lumini de toate felurile: verzi, galbene, albastre, roșii. Iar efectul eclerajului asupra cupolei vitrate este cumplit – din stradă, te duce cu gîndul la un incendiu ce macină clădirea pe dinăuntru.

Din fugă: cireaşa de pe tort

scris de Ando

Unii ar spune „căcat cu moţ”, dar ăştia sunt oameni răi! Păi, cum poţi să laşi „neterminată” o asemenea mândreţe de casă nouă, adică fără să-i pui în creştet, măcar, o statuie? La ce te-ai mai apucat, dacă eşti sărac, nu-i aşa?

cronică de afiș rezidențial 2

Absolut adorabil felu-n care dezvoltatorul proiectului imobiliar de pe Calea Victoriei 139 (clădirea de pe colț cu Gheorghe Manu, acum în reconstrucție) ne arată… cum o s-arate:

Mașinile parcate juma’ pe trotuar, juma’ pe stradă-s de mare excepție! – și ăsta-i viitorul așa cum îl văd, sincer, oameni de la care-ai crede chiar c-ar putea mai mult… măcar pe hîrtie.