despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Din fugă: abonat la Telekom…

scris de Ando

15 februarie a.c., mă prezint la casieria oficiului Telekom ca să plătesc abonamentul pentru luna ianuarie.

Mi se comunică suma, plătesc, iau chitanţa… ura şi la gară.

19 februarie a.c., dimineaţa. Internetul mort, încerc să dau un telefon, roboţica îmi comunică impasibilă: „post suspendat pentru neplată”!?

Mă îmbrac, iau chitanţa şi mă reped la oficiul respectiv (noroc că e la doi paşi).

– Ce se întâmplă? întreb, arătând chitanţa. Sunt cu plata la zi!

Se uită doamna respectivă la chitanţă apoi pe calculator şi îmi spune:

– Dvs. aţi platit pentru luna ianuarie, dar decembrie este neachitată!

– Păi, când am plătit, de ce nu mi-a comunicat colega de la casierie că am restanţă luna decembrie, ca s-o achit?

– A, păi ea nu vede, că nu avem acelaşi soft!

Deci, conform sloganului: vrei nu vrei, dacă eşti abonat Telekom, măcar din când în când, trebuie să ai „experienţe” împreună!

între două mizerii

De-un an jumate a răsărit o organizare de șantier în fața Ateneului – una din cele mai frumoase, reprezentative și căutate clădiri ale Capitalei noastre.

Dă bine-n poză, ce să zic!

Nu-nțeleg ce se petrece-n șantierul ăsta și de ce s-a încropit taman aicea. Strada din stînga e o fundătură folosită pe post de parcare pentru parcagii…

… o fi fost, oare, chiar așa de peste mînă să se puie troacele muncitorilor acolo?

Nu-nțeleg de ce ține atîta șantierul: în tot acest timp se pot face, construi, renova un număr uriaș de lucruri: aici totul trenează.

Așadar să ne-nțelegem: cine vrea să fac-o poză frumoasă cu Ateneul primește drept premiu și-o poză urîtă cu șantierul, pe lîngă cea cu coșmelia cretină a paznicului, de-afară.

Da’ nu contează la noi chestii de-astea, mărunte…

… legate de bun-simț și civilizație.

cine a terminat Pasajul Basarab?

Sus, pe Pasajul Basarab, e ștearsă de intemperii o plăcuță – care, precum orice plăcuță publică dintr-asta laudativă, e mincinoasă.

Fiindcă Pasajul nu-i „început de Băsescu și terminat de Oprescu”, așa cum scrie pe ea.

Pasajul e… terminat e Firea.

Cine-l străbate – iute-iute – cu mașina e, în continuare, încîntat de folosul adus Capitalei: nu-ncape îndoială!

Cine are drum – pe el – cu tramvaiul, zice bogdaproste: cît de mult i s-a ușurat viața!

Doar cine are ghinion să se scoboare din tramvai în stația de pe Pasaj are toate motivele să se scîrbească.

Nu poți zice că-i mizerie, că-s zoaie, că gunoaiele și chiștoacele n-ar fi strînse… cît de cît, se jegul lăsat de om se menține sub minim control.

… dar e o decădere imensă peste tot – acolo unde se adună jegul lăsat de administrator, nu de om.

Cele patru lifturi nu mai funcționează.

Cele patru scări rulante nu mai funcționează.

Deci, oricine vrea să ia tramvaiul de-aici, de sus, și e bătrîn, obosit, cu bagaj greu, cu cărucior, în cărucior… n-are de ales: urcă pe scări! Dar… ce scări: ruginite, rupte; pesemne ca să ne-aducem aminte de fosta Pasarelă pietonală Basarab, cea căreia i se desprindeau treptele…

După șapte ani de la darea în folosință a stației „intermodale” vedem că Primăria a lăsat-o pradă mizeriei și ruginei. Cu atît mai mult ne jignește asta, cu cît lifturile și scările rulante ale stației de metrou Basarab – care-i dedesubt! – funcționează impecabil.

Să mai privim o dată, deci, întreaga mizerie:

  • Echipamentele au fost oprite și se degradează, ușile-s stricate și blocate.
  • Trotuarul rulant care ar trebui să ducă-n Gara de Nord stă oprit cam de trei ani – cred că n-a funcționat, legat, nici doi!
  • Parcarea din Titulescu, de sub pasaj, nu a fost dată în folosință nici acum (o folosesc, pe șest, niște șmecheri să-și lase dubele acolo)
  • Stîlpii pasajului sînt acoperiți cu mîzgăleli, graffiti, vopsea…

Mulțumiri lui Dragoș Alexandru pentru idee!

protejînd zona protejată

După cum știm, s-a iscat mare năcaz și supărare-n Cotroceni, odată ce Primăria Sectorului 5 s-a apucat de refaceri în Părculețul Romniceanu. C-au trecut, totuși, vreo 14 ani de cînd Vanghelie a modernizat dealul, bălăriile și decăderea de-aici.

Fie vorba-ntre noi, nici primăria de azi nu prea știe ce-are de gînd să facă, dar…

… dar – hai să fim serioși! – ce naiba ar putea să mai strice aici?

Vreau să zic: ce-ar mai fi de stricat după ce locuitorii din preajma parcului s-au ocupat, de ani de zile, de stricat?

În timp ce se umple internetul de vaiete și petiții ale „locuitorilor din Cotroceni”, aceiași locuitori din Cotroceni se ocupă, cu nepăsare, de spurcarea cartierului.

Vedeți voi, dac-ar fi să-i credem pe oamenii buni care se dau cu curul de pămînt în încercarea de a proteja această zonă protejată, am putea crede că Cotroceniu-i un soi de loc ideal, neatins, păstrat cu sfințenie.

… ciuciu!

E de-ajuns doar să te plimbi cinci minute prin preajma părculețului și să remarci cît de bine, cît de frumos, cît de elegant este pe-aici.

Blocuri de locuit, ridicate pentru „premianții” vremurilor trecute – daaa, arhitectură de calitate care trebuie prezervată!

  

Blocuri noi, ridicate după Revoluție, care pun optim în valoare cornișa Dîmboviței…

 

… sau poate căsoiul ăsta albastru, care se potrivește mai degabă-n țigănia din Jilava, nu-n Cotroceni?

 

Și ce exemple de arhitectură tradițională, care respectă zona protejată!

 

Deci, să ne-nțelegem – asta trebuie protejat pe-aici!

Hai să mai facem cîțiva pași, să vedem și locuirea oamenilor din Cotroceni – a oamenilor care cer Primăriei să-i consulte pentru orice intervenție în cartierul lor. Hai să vedem cetățeanul ăsta care ocupă două străzi cu mașinile lui vechi!

… hai să-l vedem și p-ăsta care nu-și curăță jungla de pe trotuar, ca să nu treacă oamenii prin fața casei…

… sau s-admirăm spiritul cetățenesc al celui care-a săpat trotuarul pietonilor, ca să-și facă intrare-n garaj?

Ce plimbare frumoasă prin Cotroceni, nu-i așa? Îmi crește sufletul cînd văd atîta civilizație, atîta ardoare civică… aplicată-n viața de zi cu zi.

„Cugetări”… culese de pe ziduri

scris de Ando

Mă mir cum rezistă tencuiala la „greutatea” atâtor cugetari!

Pute orașul de atâta „filosofie”!

   
 

„nu vrem noi”

Nu o dată m-am lovit de obtuzitatea cetățenilor – mai ales a celor care s-au „împămîntenit”, cum s-ar zice.

Sub diverse pretexte nobile – precum grija față de locuire, de comunitate, de verdeață, de copii – acești „cetățeni” se pun contra oricărei idei noi și chiar bune.

Fiindcă – uite ghinion! – le mai vine și cîte-o idee bună, primarilor, naiba să-i ia…

De pildă, în părculețul Romniceanu din Cotroceni, pe lîngă reamenajarea necesară, să se facă și-un patinoar.

Dar „cetățenii”-s contra!

Trebuie să ne-nțelegem.

Primăria Sectorului 5 este incompetentă, impotentă, mincinoasă, disprețuitoare și de rea-voință. E bine să știm și să înțelegem asta.

Dar „cetățenii” din Cotroceni „nu vor” și… „nu au nevoie” de patinoar.

Știți – pentru că e parcul lor.

Lipsa de spații verzi și de locuri drăguțe de agrement este uriașă; dar „cetățenii” din Cotroceni – înțelegeți – au parcul lor.

N-are voie altcineva să se ducă-n părculețul Romniceanu, pesemne.

Primăria numai să-l amenajeze frumooos și să ție curat – și „cetățenii” din Cotroceni să hotărască, eventual, cine și pe baza cărui pașaport să poată intra în părculețul Romniceanu la joacă.

iată, vin cerșetori

Tradițiile-s frumoase – ele fac Sărbătorile…

Una dintre ele e cea a colindatului. Ce frumos e să te trezești cu copii veseli la ușă sau cu un cor cu multă armonie!

Da-n realitate, ne pomenim cu gunoieri, popi și – cel mai des – hăndrălăi mascați care bat toba.

Mă rog, se cheamă, totuși, că și ăștia fac ceva, în schimbul banului așteptat.

Cîntă, fluieră, bat tobele, dansează, chiuie, fac urări – e ceva muncă la mijloc!

Mai bine zis… făceau.

Anu’ ăsta, „colindătorii” nu mai cîntă, nu mai suflă-n trîmbițe, nici tobă nu mai cară – s-au modernizat.

Tîrîie după ei o pereche de boxe, pe-un cărucior, și atît! Nu cîntă ei nimic – ei doar pun colinde printre blocuri!

Au o capră, un urs – mă rog, ceva costumat – care mai țopăie, și atît!

Restul de 10-15-20 de hăndrălăi nu se muncesc, nu se chinuie, nu se stresează; mai urlă cîte-o urare doar dacă le pică ceva de la geam, de la vreun cetățean milos.

după patru luni – nimic

… iată corpurile de clădire ale școlii 141 de la noi din Rahova.

Au fost construite – săracele – înainte de Război.

… știți povestea? Astă primăvară s-a prăbușit un tavan – noroc că nu erau copiii la școală atunci. Primăria noastră, din Sectorul 5, s-a apucat să repare stricăciunea… doar ca să se răzgîndească prin vară, hotărînd să demoleze clădirile vechi.

Și să facă altele!

M-am dus și eu, cam la patru luni de la decizia demolării – să văd ce și cum se lucrează. Îmi și închipuiam zeci de camioane cărînd moloz, alte zeci aducînd saci cu ciment, macarale, excavatoare – totul învăluit în praf și gălăgie.

Să vă mai arăt odată pozele???

 

Ce să se construiască la loc – ce altă școală să se construiască la loc – dacă aici încă nu se muncește nimic nici măcar la demolarea școlilor vechi?

gunoooi!

Prin vecini, mai dai și de secături – unii-s cam putori, cum s-ar zice; genul care șed cu gunoiu-n fața ușii.

Iată, între turnul BRD din Victoriei și Filantropia zace o fîșie de pămînt „a nimănui” – cine știe ce-i cu ea.

În fine, așa cum e ea – părăginită – beneficiază și de mizeria aruncată peste gard de domnii de la BRD:

… cărora, pesemne, le scapă în curtea vecină paharele de cafea, sticlele de suc și alte ambalaje nefolosite. Elegant!

de neînțeles, de neacceptat

Iată-ne la Basarab, în dreptul marelui magazin Kaufland. Ce găsim noi aici?

Ca să nu traverseze oamenii alandala – fiindcă stațiile-s taman în fața magazinului – și să nu-ntoarcă mașinile la fel de alandala – deși nu pare a fi interzis – s-au pus niște garduri.

Așa-i orașul prietenos, ca un uriaș staul; dar ne-am obișnuit; e un motiv și pentru existența unui asemenea gard urît.

Fiindcă, totuși, e greu pentru șoferul care vrea să devină client Kaufland să-ntoarcă sub pasaj și să piardă vreo două semafoare (sau să se gîndească să intre mai înainte, prin Fluviului)… gardul a fost – vedem cu toții – demontat în dreptul intrării-n parcare:

Nu știu dacă a fost demontat sau „dat jos” – că-s niște nuanțe aici, nu? Dacă e să ne uităm la șuruburile care-au rămas aiurea-n beton, am putea zice c-a fost „dat jos”:

… ca atare, oamenii traversează printre mașini, ca să se ducă-n stație; de ce să ocolească o sută de metri-n total, pe la trecere?

 

Noroc că nu-i cine știe ce trafic; dar nu asta contează.

Și-atunci, ce contează? Ori e gard, ori nu e gard; și dacă e gard… păi să fie gard pentru toată lumea.