despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

mizeria de pe strada Saligny

… nu știu stradă mai nenorocită ca asta… Așa mică cum e ea – de la Cișmigiu pîn’la Gîrlă – e numai gropi și dîmburi.

De ce? D-aia, că n-a mai asfaltat-o nimeni de ani și ani de zile! Practic, cîndva – cine mai știe cînd? – a fost scoasă piatra cubică și-a rămas așa, cu un pat de beton plin de fisuri care s-au transformat în gropi…

… cu bordurile înalte de juma’ de metru…

Ca să fie rușinea deplină, Primăria Capitalei are o fațadă fix pe strada asta!

… și ca rușinea să fie și porcărie, pe locurile de parcare pe Primăria le ocupă aici scrie… trebuie să vedeți! – „Administrația străzilor”!!!

Ce… străzi? Ce… administrație???

S-au schimbat primari după primari, au trecut ani după ani – strada a rămas la fel: o ruină.

Strada ține de Sectorul 5; dar avem, în plină zonă centrală, mizerie la fel de mare și-n Sectorul 3 – străzile dintre Colțea și Sfîntu-Gheorghe sînt de nedescris.

60

… ce șosea largă, lină, plăcută – ai zice că-i cine știe ce rocadă suburbană, dacă n-ai ști că se află chiar la doi pași de Centrul Civic.

Este Tudor Vladimirescu. Pustiul e cauzat de demolările nebunului din anii 80. Pe mijloc, pe unde-s azi niște pomi care se chinuie să crească, treceau tramvaie… pe margini, era viață.

Tudor Vladimirescu a fost ultima arteră distrusă de demolări care a fost redată orașului. De-abia în 2006 primăria s-a apucat serios de repararea ei; pînă atunci, era numai groapă lîngă groapă. S-a circulat o bună bucată de vreme numai pe banda din stînga scuarului, în ambele sensuri. De-abia în 2010 s-a terminat, cît de cît, șoseaua asta! Aproape un sfert de veac a stat, practic, închisă.

Ei, acum, întrebați-vă cam cu cît poți circula pe aici.

Nimeni nu știe; nicăieri nu scrie. Pe artrerele cu care se continuă șoseaua asta – Viilor și pe Odoarei – unde ai mașini parcate peste tot, treceri de pietoni, ieșiri din curți, transport public, se poate circula cu 60 la oră: fiindcă așa ne dau voie indicatoarele rutiere puse frumos, pe stîlpi.

Dar pe Tudor Vladimirescu – între Chirigiu și 13 Septembrie – pe acest segment larg și pustiu, nimeni nu știe dacă ai voie să-i dai 60 sau trebuie s-o lași la 50.

Desigur, aici este și locul unde pîndarii de la poliția rutieră șed cu radarul.

„ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie”

Dacă-ntrebi vecinii cum se cheamă primarul nostru din Sectorul 5, o să-l numească „ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie”.

Trist, nu? Așa-s oamenii noștri, nu se-ncarcă cu chestiuni inutile: de ce-ar ține minte numele unuia căruia nu-i pasă de ei?

A, cu vremea… cu vremea, primarul nostru va deveni – asta dacă va face ceva – „ăsta de-i acuma”. Mai apoi își va și cîștiga numele, lumea zicîndu-i „Florea-ăsta” … Iar dac-o avea noroc, poate – cîndva – va primi  o poreclă; dar ce trist ar fi să primească porecla înainte să-și primească numele…

Deci, domnul „ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie”, s-a pus pe treabă. De un’ să-nceapă… Să fie curat? Să fie ordine? Să nu mai fie coadă la taxe și impozite? Neaaah: trebuie să se schimbe, nenică, imaginea asta amărîtă a sectorului, să nu-l mai crează lumea leagănul săracilor și-al țiganilor.

Așa că, domnul „ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie” a făcut… ce-a făcut și Vanghelie. Cu deosebirea că dacă predecesorul dădea – în vremurile bune – mici gratis de-Ntîi Mai în parc la Izvor, ăsta de-acuma dă cultură. Tot gratis, și tot acolo.

Pesemne c-ați văzut, în tot orașul, afișele cu festivalul „balkanic” numit „Yakasha”.

Voi, poate, le-ați văzut. Dar noi, ăștia din sectorul 5, nu prea le-am văzut. Știți? – în graba de-a face ceva frumos care să dea bine și cu care să se laude-n tot tîrgul, domnul „ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie” a uitat taman de ăia pentru care, totuși, ar fi trebuit să facă ceva frumos. Ca „gospodina” care pune oaspeților în față prăjiturile dulci, pudrate cu zahăr, și le dă copiilor colțurile uscate, rămase de la tăiat…

Ne-am fi dus și noi, ăștia din sectorul 5, mai mulți la „Yakasha”. Dac-am fi știut; dac-am fi găsit pe strada noastră un afiș atîrnat de-un stîlp; dacă… dac-am fi fost, ca să zic așa, bine-veniți…

… și primarul nostru rămîne deocamdată doar „ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie”.

Ce risipă!

Așa știe „gospodarul”… mizeria se bagă sub preș.

Ca să nu se vadă urît – peste drum de Primăria mare proaspăt renovată – gardul coclit, ruginit și dărîmat al Cișmigiului a fost ascuns:

 

… din metru-n metru, cîte-un hîrdău cu-n pomișor…

Chiar sînt în orașul ăsta locuri care-ar merita să fie ascunse – sutele astea de pomișori nu trebuiau puși aici.

sub cheie

Biserica Amzei s-a renovat; curată, strălucește-n soare.

Ca orice renovare a Bisericii – fie la Spiridon-Nou, fie la Boteanu – are gradul ei de brutalitate. Vegetația a fost distrusă, ciumpăvită barbar și curtea a fost împrejmuită cu firescul gard oribil.

Trecem peste; ne-am obișnuit!

De cînd mă știu am iubit faptul că puteai trece, prin curtea acestei biserici, din strada Biserica Amzei în Christian Tell. Nu era o scurtătură, ci altceva, o mica abatere, un prilej de-a te rupe de stradă și de trotuar și de lume: și ăsta-i și unul din rosturile bisericii.

Acuma, s-a-ncuiat poarta dinspre strada Biserica Amzei…

E normal doar pentru „gospodarul” care-și tine acareturile sub cheie; dar ce pierdere pentru omul care găsea tihna din curtea bisericii.

Din fugă: cu stâlpul… în braţe!

scris de Ando

Priviţi ce „soluţie” imbecilă s-a găsit pentru amplasarea stâlpului cu semafor în staţia de tramvai de pe bd.  Mărăşeşti de la intersecţia cu Dimitrie Cantemir. Plantat drept în mjlocul refugiului pentru călători! Ca să fie tacâmul complet, au mai agăţat de el şi un coş de gunoi, la doi paşi fiind încă unul! Călătorii? Dă-i dracului, se descurcă ei: fac slalom printre stâlpi, se bulucesc, se freacă unii de alţii… Vă daţi seama ce nasol e, mai ales, de cei care au şi un cărucior cu copil!

mizeria continuă

Mizerie cu „M” mare: toaletele restaurantelor unde-s montate fel de fel de reclame cu conținut sexual clar. Sigur că-s – în capul publicitarilor – „atrăgătoare”; dar în toaletele astea intră nu doar adulți, ci și copii: de ce trebuie forțați copiii să vadă fotografia unei pule agățată pe perete?

————-

…. un nou set de reclame scîrboase de la „Hornbach” – taman cînd ești pe cale să crezi că mai scîrbos decît scîrbosul nu este. Te-nșeli: este!

Nu vi le arăt: e plin orașul de ele, ba le vedem și la televizor. Un nene care-ncropește o coșmelie care cade pe el și care iese dintre dărîmături cu capul spart, rîzînd ca tîmpitul de bucurie că poate s-o ia cu bricolatul de la capăt… o tanti care ciumpăvește o tufă de trandafiri, toată numai răni – n-a dus-o capul să se deie cu spirt și să-și puie niște leucoplast pe deasupra… și mai sînt – mai sînt!

Da: bucuria de a face treabă, ați zice!

Da’ de unde; e mizeria de-a face treabă urît, fără cap; niște reclame nemțești la o atitudine atît de românească…

sînt lucruri care trebuie făcute acum—

A venit primăvara. S-a schimbat și ora. Serile-s lungi și calde.

E prilej ca toată suflarea tînără și neliniștită din Oraș să nu mai poată sta-n casă.

…  seară de seară, strîngîndu-se prin parcuri și alei; îndemnîndu-se din teribilism și plictiseală să facă tîmpenii, prostii, mizerii și stricăciuni.

Se-ntîmplă nu doar în fiecare an, ci se-ntîmplă fiecărei generații…

E la mintea cocoșului că-i nevoie să ții un pic astfel de porniri sub un oareșce control.

Un primar cu minte-n cap ia seama și trimete pe stradă, prin parcuri și locuri de joacă polițiști care să arunce un ochi: se rup garduri? se dărîmă banci? se sparg geamuri? se dărîmă aparate de joacă? se aruncă gunoaie?

Nu știu, poate și la noi în Sectorul 5 primarul Daniel Florea o să-nceapă să-și dea seama c-ar fi cazul să mai facă și el ceva pentru oameni.

… deja e tîrziu.

sărmana Cultură

… mizeria, oameni buni, se ascunde-n spatele vorbelor frumoase. „Artă”… „cultură”… „mesaj”…

… și vede orișicine că nu-i nici artă, nici cultură, nici mesaj – doar concepte goale scuipate-nspre public.

Pînă și cel ce smîngălește zidurile Orașului își închipuie „c-are ceva de spus”…

Cîte dintr-astea am văzut – și cîte-or mai fi cele la care ne-am întors, plictisiți, privirea…

Dar greșim cînd le vedem doar pe astea, deși avem, într-adevăr, scuza că-s prea la nivelul ochiului nostru.

La fel de mare-i și mizeria celor care șed și „apără” cultura; cultura aia despre care se vorbește pios, cultura aia cu „C” mare…

Cu ceva vreme-n urmă, ascultam un mic reportaj despre pățania rușinoasă dintr-un oraș de provincie, unde niște lăutari – peste noapte, după ce cinstiseră paznicul și pompierul – au intrat în Templul Culturii și-au spurcat Sfînta Scîndură a Scenei, filmîndu-și un clip. Se sufocau de indignare apărătorii artei – cum de fusese posibil așa ceva? Cum de acest Dumnezeu care ne iubește a lăsat să se-ntîmple asta?

…. era îngrozitor – cu adevărat Îngrozitor – cum lăutarii și-au bătut joc de Cultură!

Dar ăștia care-au lăsat Cultura să fie păzită, peste noapte, de doi bețivi nu-și vedeau paiul din ochi.

din zbor

… nu-i așa c-arată frumos cînd te uiți la cutia asta, în vitrină – așa cum pare ea plină și mare? Și, după ce dai la o parte cartonul cu numele vezi cît de goală-i, de fapt.

… e greu cu cumpărăturile astea, nu? Mereu trebuie să fii atent.