despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

… era nevoie!

Sectorul 5 se alătură – vesel și tîmp – celorlalte sectoare care-și construiesc identități vizuale separate, de parcă n-ar face parte din același Oraș.

În sectorul 4 s-au reinventat stațiile de autobuz; în sectorul 3 s-au reinventat indicatoarele stradale – neîndoios că era strașnică nevoie să se petreacă ceva-ceva și-n locul unde nu se petrece nimic.

Așadar, vă prezentăm modelul noilor plăcuțe cu numele străzilor ale sectorului 5.

  • o istorie a plăcuțelor stradale bucureștene – aici
  • o colecție de plăcuțe cu numere – aici
  • o colecție de plăcuțe de asigurare – aici
  • o colecție de diverse tăblițe și plăcuțe – aici

o lucrătură măreață

O altă invesție urbanistică de excepție a Primăriei Sectorului 5 este reamenajarea scuarului dintre Calea Rahovei-veche și strada Sabinelor.

Acest scuar ce nu-și pierduse eleganța a zăcut ani de zile în mizerie, așa că lucrarea asta nu-i o veste rea, mai ales că fîntînița chiar a fost repornită – pișșș, pișșș face!

Ce nu-nțeleg e de-or fi spoit-o-n albastrul acela de coteț – nu de Voroneț? Dar cine știe!

Lucrarea nu-i gata; deși s-a pus deja iarbă, nu s-au amplasat cuveniții stîlpi de iluminat, prilej să mai putem admira – cine știe cîte zile! – splendizii stîlpi vechi.

 

Încă o istorie ce se duce de sub nasul nostru.

ce de mizerie.

Fuse un weekend plin în București, așa cum îi șade lui bine acuma, pe-nceput de vreme călduroasă. Se ținu „Noaptea muzeelor”, fură concerte, mitinguri – e la mintea cocoșului că atîta amar de populație care iese pe stradă face nu doar buluceală, ci și mizerie.

Nu se poate altminterea: oamenii vor să se simtă bine, să bea un suc, să-și cumpere ceva delicios!

Ca urmare, duminecă seara centrul era plin de gunoaiele nestrînse cum trebuie.

Mă oprii în frumoasa grădină a Ateneului, acolo unde iureșul orașului se stinge frumos, la ceasul asfințitului.

Și mă-ngrozii de uriașa cantitate de mizerie aruncată pe jos, pe lîngă coșurile de gunoi pline.

Și să mă iertați: mă-ngrozii de nenumăratele cutii de ecleruri cumpărate de la „French revolution”, magazinașul celebru de lîngă Ateneu.

Nu, nu erau aruncate pe jos nici cartoane de mici, nici cutii de bere ieftină, nici coji de salam, nici pungi de semințe – erau cutii de ecleruri dintr-acelea care se vînd cu 16 lei bucata!

Nu-nțeleg, îmi pare rău că nu-nțeleg: cine are bani să dea 16 lei pe un ecler bun înseamnă că nu-i chiar așa, un fitecine. Ai putea zice, fără să-ți chinui prea mult creierul, că cine-și permite această mică tratație înțelege că nu trebuie s-arunci nimic pe jos!

La dracu: e coșul de gunoi plin? Ghinion: te duci o sută de metri mai încolo și-oi găsi altul care nu-i plin.

Da, deci se poate și mai tîmpit!

Ia de vezi!

alt monument public pus în valoare cu stîlpi!

Tot în sectorul 5.

Este în piațeta dintre Uranus și Rahova și închipuie un… dac.

Care zici că se pregătește să facă duș!

Pe vremuri era un veceu public aici.

Era mai cinstit.

săracu Tudor

… cînd credeam că lucrurile nu pot fi mai nasoale pentru amărîtul de Tudor Vladimirescu – cel care s-a procopsit cu statuie nouă-n sectorul 5 – uite că realitatea-mi dete una peste ochi!

Pot fi mai nasoale.

Ca să se vază pandurul frumos și noaptea, trebuie s-aibă niscai becuri, nu-i așa?

Și ca să fim cu toții ecologiști – pesemne că și Tudor însuși s-ar fi luptat pentru salvarea planetei dacă n-ar fi avut pe cap alte tărășenii acum 200 de ani – am pus patru stîlpi eleganți cu niște panouașe solare pe ei!

Observăm cît de inspirat pun în valoare opera de artă contemporană.

Ca să fie treaba și mai eficientă, două din panurile astea-s deja ascunse de copacii care-au înfrunzit.

cel mai simplu e să închizi

Nu-i inginerie atomică să fii isteț în viața citadină; tot ce trebuie e să nu uiți că ești Om.

Fuse, iar în Victoriei, un protest al taximetriștilor: aceștia și-au parcat mașinile-n întreaga piață și ca urmare traficul auto a fost blocat și deviat.

Ca la orice manifestare publică, există anumite reguli și chichițe. Dacă ne uităm atent de fiecare dată, se păstrează anumite culoare libere, pe unde pot trece, la o adică, mașini de intervenție și pe unde se poate realiza evacuarea participanților în caz de Doamne-ferește.

Acesta e momentul în care ne putem gîndi cît de simplu e să asiguri aceste trasee libere pentru tranzitul comod al transportului public!

După cum vedem mult prea des, e suficient ca un căprar burtos să vrea să atîrne o coroană pe-o statuie și traficul se oprește de tot.

… dar de ce transportul public nu poate fi lăsat să funcționeze bine-mersi?

E suficient să ne gîndim puțin, să cerem asta și s-o punem în practică.

vin mizeriile!

Una din cele mai mari mizerii cu care ne întîlnim pe spațiul public al Capitalei este prezența, în perioadele de dinaintea alegerilor, a corturilor „de campanie”.

Rostul lor, în teorie, este să adăpostească activitatea de strîngere de semnături pentru diverșii candidați precum și de a facilita distribuirea de materiale promoționale.

În fapt, cea mai mare parte a acestor corturi – și cea mai mare parte a timpului! – șed goale.

Fiindcă ele sînt privite de către candidați pur și simplu ca un vehicul de promovare a imaginii – doar atît.

Așa cum sînt puse ele, în intersecțiile mari, în locurile cu mare iureș de oameni, sînt doar niște reclame formidabile – nimic altceva.

Tare aș vrea să se poată interzice cu desăvîrșire.

Nu doar că încurcă oamenii care merg pe trotuare, dar și generează mizerie și – la primul vînt mai serios – devin un pericol.

Să le ia dracu.

ecologia costă

După cum știe oricine, e frumos să ții cu planeta: să reciclezi – cînd se poate – și să nu risipești.

După cum simte oricine, ecologia asta ne costă; becuri mai scumpe, pungi mai proaste, hîrtie mai grosolană.

Dacă, într-un acces de slăbiciune, te pune aghiuță să iei o sacoșă de plastic dintr-aia „biodegradabilă”, descoperi că dai pe ea mai mult decît pe una dintr-aia simplă, de plastic.

Păi la ce folos să dai 50 de bani în plus pe-o… pungă?

Să faci o faptă bună pe banii tăi? – de fapt, cam așa ar trebui să se și facă faptele bune – de-acord!

… dar cînd știi că-n treaba asta e, mereu, un interes al comerciantului, zău c-o lași baltă!

Mai ales că sacoșele de plastic obișnuite rămîn bune și trainice: folosesc și refolosesc de aproape trei luni doar cîteva de la Mega Image și nu s-au rupt deloc. Asta de reciclare!

genul greșit de ambalare

Acest gen de a ambala produsele este greșit și periculos.

Arată bine, într-adevăr, cofrajul îmbrăcat în cartonul colorat, care-i asigură și un plus de siguranță. Doar că, odată scos cartonul (pe spate sînt trecute datele corespunzătoare privind fabricația), cofrajul rămîne fără nici cea mai mică informație despre lotul și data de expirare a conținutului.

… fiindcă n-o să păstrezi cartonul – și nici n-o să-l pui la loc după ce l-ai desfăcut!

Una din regulile noastre – a celor care scriem și respectăm proceduri pentru a asigura bunele practici care fac ca produsele ce ajung la consumator să fie sigure – este ca ambalajul direct să fie etichetat corespunzător.

Asta, ca să știi în orice clipă cît mai este valabil produsul; ca să știi cînd a fost fabricat, în caz de Doamne-ferește.

În cazul de față cofrajul de plastic trebuie etichetat și el direct.

Întîlnesc destul de des abordarea asta: pe cutiuțe de icre, pe pachete de mezeluri feliate – dau cîteva exemple.

Este greșit, este periculos. Seria de fabricație și data de expirare trebuie să apară întotdeauna pe ambalajul direct al produsului pe tot parcursul utilizării acestuia, mai ales cînd această utilizare se poate întinde pe o durată mai mare de timp de la deschidere.

copertine urîte

Una din deprinderile pe care le-am pierdut e aceea de a construi o copertină frumoasă, simplă, elegantă, chit că era pentru o casă ori pentru o construcție comercială, publică!

Obișnuia să ne iasă chiar în anii-n care ridicam blocuri după blocuri! Cu elemente variate, dar armonioase, cu linii îndrăznețe, dar la locul lor, chiar este și astăzi o plăcere să le vezi. Și nu numai să le vezi, ci, mai ales, să beneficiezi de adăpostul lor: ce bine e să-ți fie umbră, ce bine e să nu te bată ploaia…

        

Ca să fie treaba și mai nasoală, în ultimele decenii ne-am și apucat să procopsim cu alcătuiri utilitare din fier și tablă asezonate cu ceva sticlă și plastic clădiri cu iz istoric ce n-au fost gîndite să le primească! Spurcăm nu numai clădirile, dar și împrejurimile!

A fost un avînt prostesc, care astăzi ne-a încărcat cu încropeli ce se deteriorează. Iată, în Cotroceni, cum zace intrarea „oficială” a Arenei de tenis, de pe vremea cînd alde Sever Mureșan organiza pe-aici „openul” României.

Și asta nu-i nimic! Cît de nepotrivită e copertina de autogară trîntită în fața Guvernului!

Cît de hidoasă e copertina teatrului Nottara! Și ce rușine e cea a hotelului Lido.

Mi-aș fi dorit ca, odată cu renovarea acestui hotel, să se renunțe la această improvizație ieftină, nouăzecistă, dar m-am înșelat: copertina a fost curățată, văpsită și păstrată. Halal – hotelul Lido arată a benzinărie, nu a monument istoric…