despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor (302)

De ce n-o fi mers? De ce n-o fi continuat? Habar n-am.

Vedem doar că spațiul ăsta de pe prelungirea Dacia care anul trecut reușise să fie valorificat, igienizat și redat Orașului, e din nou mizerabilă pîrloagă.

Unul din lucrurile de care e disperată nevoie e ca nici un spațiu să nu zacă. Nimic să nu fie nefolosit – indiferent pentru ce motiv. Nimic să nu aducă mizeria și delăsarea în stradă, acolo unde o vedem cu ochii noștri în fiecare zi.

nu ne poate îmbia nimeni.

Dacă te uiți așa, mai neatent, îți închipui că unul din lucrurile care merg bine-n Capitală e transportul public de suprafață.

Cum altminterea? Oriunde-ai fi, trece un autobuz pe lîngă tine, te depășește un tramvai – și-n toate astea vezi cum fiecare șade comod, fiecare pe scaunul lui.

Ce aglomerație? Ce călcat în picioare? Ne-am civilizat ca-n orice alt oraș mare din Apus.

Doar că – firește că urmează acel „doar că” ce dă peste cap frumoasa imagine pe care-am arătat-o.

Doar că faptul că mijloacele de transport circulă așa de goale înseamnă că oamenii nu le folosesc.

Oamenii din București se feresc de transportul public și se feresc tot mai tare. Și cum să n-o facă, atîta vreme cît transportul public nu-i duce acolo unde au treaba și, mai ales, nu-i duce iute?

Traseele care unesc punctul A de punctul B se pot număra pe degete: restul fac ocoluri, ocolișuri, se lungesc aiurea – astfel încît nici cel mai înțelegător cetățean nu are chef să se plimbe un sfert de oraș ca s-ajungă unde are el treabă cu adevărat.

Traseele care-s despărțite în totalitate de trafic nu există: deși pe alocuri găsim benzi dedicate, acestea se opresc în ambuteiaje – astfel încît folosul rezultat de mersul fără probleme cîteva stații este mai apoi șters.

Iar faptul că mijloacele de transport în comun sînt atît de goale înseamnă că oamenii le folosesc din ce în ce mai puțin; că de la an la altul le scade încrederea și dorința de a le folosi.

Am ajuns ca nimeni să nu aibă de ce să mai pună o vorbă bună pentru transportul public.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici 

Gunoaiele de la Enescu

La Ateneu, festival. Oameni îmbrăcați frumos, artiști emoționați, tehnicieni plictisiți care înregistrează concertele pentru televiziune: nimic ne-normal, nimic neașteptat pentru festivalul Enescu, care se poate lăuda și că e la cea de-a 25-a ediție!

Cu adevărat, o sărbătoare: eveniment așteptat și dorit de oameni; de public, carevasăzică.

Dar hai să ne căcăm pe public – măcar un pic; dă-l dracului!

Tot parcul din fața Ateneului – în plin festival internațional, în plină revărsare generoasă a culturii – e plin de gunoaie.

Coșurile dau pe dinafară; ambalaje și hîrtii aruncate peste tot; sacii cu gunoaie nestrînși lîngă garduri – e mai mult decît dezgustător.

Băi nene, înțeleg că Primăria nu e-n stare să facă curat. Nu reușește de ani de zile să facă curat în parcul Ateneului – de ce ar face acum?

Dar nu-nțeleg de ce pizda mă-sii cineva din Ateneu nu iese naibii cu un sac să strîngă gunoaiele de pe jos.

Nu: nu-i treaba Ateneului să facă curat, pesemne. Dar nu contează; chiar nu contează; o dată pe an, în plină sărbătoare, ar putea, pur și simplu, să facă.

De rușine și din respect – motive prea îndeajuns.

vă-ntrebați cum se face

Simplu – orice se face, se și desface.

Cînd e vorba de reparat șinele de tramvai lăsate, se scoate iarba și se face treaba.

unde ne-am întors

E vorba de ceva psihologic, ce-ți dă confortul de care ai nevoie.

Uitîndu-ne-n jurul nostru vedem cum Bucureștiul se-ntoarce, fără să-și dea seama, la ultimele vremuri în care se simțea bine cu el însuși.

… de-aia parcă trăim pe „vremurile bune” ale primarului Oprescu, cînd oamenii Capitalei se simțeau în largul lor pe stradă, acolo unde se petreceau felurite chestii drăguțe, prostești, aiurite, deștepte… pe scurt, se petreceau chestii.

Da, orașul vrea să uite mediocritatea și țîfna de pe vremea primarului Firea; și – mai ales – să ignore din răsputeri nepricopseala actualei administrații.

Fix așa e – și zău că nu-i de rîs! Cît de prăpădit e orașul zilelor noastre, dac-a ajuns să-și caute alinarea-n mizerabilul trecut? Cît de mizerabil e prezentul, dacă-n comparație cu el trecutul chiar strălucește? Nu-s întrebări retorice, oameni buni – sînt întrebări doar la care evităm răspunsul.

Bucureștiul, lăsat azi să-și sugă degetul, e în continuare condamnat.

Condamnat: cu primarul general Dan pur și simplu incompetent; cu cel puțin unul din primarii de sector e la fel; cu alți trei primari de sector care fac de-a dreptul ce vor, cum vor, fără să dea socoteală de nimic din ceea ce fac.

Toate astea nu doar că „se decontează”, ci-nsemnează pași uriași înapoi, timp pierdut pentru totdeauna, precedente periculoase; uitați-vă la felu-n care absolut toate lucrările de utilitate publică se fac încet, prost, fără cap și coadă, fără grijă, fără respect pentru cetățeanul afectat de ele!

Nimica din ce se face nu mai e pentru folosul comun, cetățenesc – oamenii ajungînd să se teamă de ce li se poate întîmpla cînd trec în alt sector.

Așa e acum Bucureștiul nostru; să nu se mire nimeni că oamenii caută din răsputeri să scape de povara psihologică a mizeriei.

sîrma ghimpată se-ntinde

Sîrma ghimpată nu are ce căuta în oraș. Nici un gard, nici o împrejmuire citadină nu trebuie să se „întărească” cu mizeria asta.

Am crezut că doar căprarii unităților militare din București își bat joc de noi, dar nu: iată sîrmă ghimpată pe gardul cimitirului calvin din Giulești (4 Aprilie); iată sîrmă ghimpată pe lîngă parcul Carol, la Muzeul Tehnic.

ne-au mîncat pînă acum trei luni din viață.

Acum fix trei luni s-au oprit tramvaiele care circulau pe la Apaca pentru schimbarea șinelor.

Înțelegeți nepăsarea, nepriceperea și ticăloșia adminstrației noastre: în trei luni de zile lucrarea asta putea fi gata!

… iar azi am fi mers din nou cu tramvaiul 1.

Ca să ne dăm seama cînd o să fie gata – doar asta ne interesează! – să ne uităm la poze: la anu și la mulți ani.

A – peste vară, cînd traficul e considerat a fi mai „lejer”, se putea lucra la schimbarea șinelor din intersecția de la Apaca; dar… nu.

după două luni-jumate din viața noastră.

Tramvaiele care circulau pe la Apaca au fost oprite, pentru începerea lucrărilor de schimbare a șinelor, pe 25 mai: acum două luni și jumătate.

Lucrările, însă, au început de-abia pe 8 iunie: acum două luni.

Să vedem cum stăm. Stăm! De stat, stăm… chiar bine.

Pînă la Apaca s-au scos șinele și s-a săpat pentru fundația noii căi de rulare, însă între Apaca și Ho-Și-Min (adică AFI) doar s-au scos șinele.

Asta s-a-ntîmplat.

Atît.

Doar atît.

ne permitem!

Ca să nu mai fim chiar ultimii săraci din Țară, iată – o să scumpim transportul public: calitate pe bani, nu pe nasturi!

Trei lei un bilet: un pic mai mult decît dublu, dar merită.

Primim în schimb, ce-i drept, mai mult stat în stație, mai mult jeg în tramvai și troleu, mai multe defecțiuni și accidente, mai multe șantiere de reparații unde nu se lucrează nimic și la fel de multe trasee gîndite aiurea: merită fiecare leuț.

Nu aici trebuia s-ajungem. Transportul public ar trebui să fie gratis – nu pe bani.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici

nivel istoric

M-opresc seară de seară-n Izvor – parcul-n care, de veri nenumărate, uit de tumultul citadin – bălăriile-s uriașe: te-aștepți să iasă dintr-o tufă ursul, nu altceva!

Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Izvor.

M-abat prin Cișmigiu – ce poate fi mai plăcut decît o plimbare răcoroasă-n inima orașului? Sigur că-i știu bubele: mirosul greu de găinaț, frunzele prăfuite, aleile desfundate. Dar ce-are-a face: Cișmigiul, Cișmigiu rămîne.

Cu toate astea, niciodată n-am văzut parcul ăsta atît de delăsat ca acum. Gunoi nemăturat pe alei – nemăturat cu zilele!

Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Cișmigiu.

Mă plimb pe străzile din Centru – nu pe alea mari, pe unde mai sticlește cîte-o vitrină și se mai aruncă cu niște apă pe trotuar, ci pe străduțele mici, întortocheate, acolo unde-i Bucureștiul dulce și încîntător: la fitece colț și stîlp zac saci mari și gunoaie de toate felurile, dospind în caniculă.

Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Centru.

Știu – înțeleg – de ce e greu să se facă și de ce nu se poate încă face.

Doar că mi-e teamă că nu nouă – cetățenilor! – ni se face silă de București, ci administrației însăși i se face silă de București. Pur și simplu Primăria se poartă de parcă deja s-a săturat de atîtea și atîtea probleme și mizerii, încît… încît nu mai face nimica.