despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
 De curînd Societatea de Transport București a făcut publice cîteva idei de „ameliorare” ale serviciilor de tramvai.
Succint, e vorba de desființarea liniilor 8, 34, 35, 42 și 56, precum și modificarea traseelor tramvaielor 11 și 16.
Ai zice, pînă la un punct, că pare a avea o logică – s-ar mai reduce din îngrămădeala de tramvaie pe tronsoane comune de linie. Vedem de multă vreme cum unele tramvaie, pe același tronson, se grăbesc iar altele se plimbă agale, din cauza graficelor proaste și a dispecerizării deficitare. Ai zice că ideea e de a ajuta liniile mari, grele, cu mulți călători…
Doar că cea mai mare parte din aceste desființări vor aduce o îngreunare uriașă a circulației oamenilor.
8 este o linie folositoare, care ajută enorm Ferentariul în orice moment al zilei. Desființarea ei va nenoroci mulți oameni. STB și-ar dori să înființeze un traseu de autobuz care să creeze o legătură necesară Ferentari–13 Septembrie, dar acest autobuz ar sta în trafic… ar sta în orice moment al zilei!
11 va fi trimis pe Ghencea, fără să mai ajungă spre Giurgiului; nu știu dacă e cu adevărat o veste bună; la o adică, cumulat cu desființarea liniei 8, mai bine-ar fi trimis pe Ferentari.
35, deși nu și-a regăsit strălucirea de odinioară, este util – iar desființarea lui va cauza, în zona AFI Cotroceni, transbordări batjocoritoare pentru pasagerii care doresc să continue călătoria pe inelul deservit de linia 1/10!
După 34 nu plînge nimeni și nici după 42. Doar că idioțenia liniei 42 se păstrează; în locul ei se va înființa altă fantomă – 3 – care va merge spre Chitila.
Despre 56 nu știu ce să zic; cu siguranță, însă, ramurile estice ale rețelei de tramvai pot fi și ele regîndite.
Una din cele mai dezamăgitoare idei este aceea a ciuntirii liniei 16. Pe scurt: nu va mai ajunge în oraș, în Centru – se va opri la Obor. În condițiile în care Pipera este supraaglomerată, desființarea legăturii ei directe cu Centrul este de-a dreptul idioată. Soluția este optimizarea cu orice preț a traseului central, prin interzicerea totală a traficului auto pe segmentele înguste ale acestora – Moșilor și Lizeanu!
Pare a se putea găsi, în toată această bulibășeală anunțată de STB, dorința de a se renunța la trasee care, în afara orelor de vîrf, au o încărcare mai degrabă redusă. Cu toate astea la orele de vîrf tramvaiele de pe traseele actuale 8, 11, 16 și 35 sunt folosite cu adevărat de foarte mulți călători.
Nu-mi dau seama cum au fost alese aceste trasee și nu altele. Sînt, oare, mai folositoare linii ca 7 și 27 care se înfundă spre Piața Unirii? E nevoie în continuare ca tramvaiul 46 să piardă juma’ de ceas ocolind prin Piața Victoriei ca să se ducă la Gară… unde nimeni nu-l folosește?
Oameni buni, tocmai punerea pe picioare a tramvaiului ar salva Capitala. În schimb, vedem cum tramvaiul se degradează; că vagoanele sînt, de la o zi la alta, tot mai murdare, mai neîngrijite și că – mai ales! – numărul avariilor este inacceptabil de mare.
Trebuie să ne fie clar că scopul nemărturisit al acestor desființări de linii este ca STB să „jongleze” cît mai poate cu un parc de tramvaie care se degradează și se împuținează într-un ritm accelerat!
Căci mă tem sincer că vechile tramvaiele Tatra o să fie retrase din circulație pentru totdeauna: de ieri n-au mai ieșit pe trasee. Ne-am folosit de ele de 45 de ani.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici
O bună vreme a fost – cum să zic – acceptabil.
Diferențele dintre sectoarele Capitalei erau de turație – într-unul lucrurile se mișcau, într-altul stagnau; se mai schimbau primarii și se-ntorcea roata; nu existau discrepanțe de locuire.
Cu vremea, aceste diferențe au început să se mărească, discret: aici puteai plăti impozitul la Poștă, dincolo la CEC; dar – iarăși – discrepanțele nu apăruseră cu adevărat.
Lucrurile s-au stricat ireversibil și iremediabil în ultimul deceniu.
Deja problema bucureșteanului nu mai e că vecinului de peste stradă i se mătură strada zilnic și lui doar săptămînal.
La naiba! Trăim de-a dreptul separat, după standarde și reguli diferite.
Acestea sînt reguli pe care nici unul dintre noi nu le-a ales.
Acestea sînt reguli impuse de cineva care n-a fost ales să impună asemenea reguli.
Primarii de sector s-au lăsat păgubași taman din făcut administrație – banala, simpla, modesta administrație – exact ceea din ceea ce face orice oraș civilizat să fie civilizat.
Primarii de sector au ambiții, vor să ctitorească, vor să intre în istorie, vor să facă istorie…
Nu-mi dau seama ce-i mai poate opri pe acești mici dumnezei să se cace pe simboluri și pe unitatea orașului – toate la adăpostul grohăitor al scuzei: „lăsați-ne să facem, nu ne opriți, vrem ca cetățenii din sector să trăiască bine!”
În sectorul 3 s-au reinventat acum patru ani indicatoarele stradale iar în sectorul 4, acum, se reinventează indicatoarele stațiilor transportului public bucureștean!
 
Nu-i mai poate opri nimic pe ăștia; dacă mîine vreun vătaf o să vrea ca polițaii din sectorul lui să poarte pălării de cowboy, să nu ne mire.
 … prost film rulează-n sectorul 5, dragi concetățeni!
Ca să nu mai zică nimeni că nu se face nimic la noi în sector, se pornește din nou – după vreo cinci ani de pauză – reabilitarea blocurilor.
Ne uităm și noi, curioși, pe lista imobilelor cu care se-ncepe treaba. Șapte blocuri pe Sebastian, două pe Rahova, două pe Alexandriei și vreo două prin ghetouri.
Ce ne spune nouă asta?
Că Vanghelie n-a murit!
Cu două săptămîni înainte de alegerile locale din 2004, el a spoit în galben toate blocurile de pe Calea Rahovei, să se vadă frumos, să simtă oamenii că se face treabă!
Azi, după 15 ani, urmașul lui Vanghelie se apucă de reabilitarea blocurilor… tot de la stradă!
La fel: să se vadă frumos, să strălucească la anul, cînd or să fie gata în preajma alegerilor.
 Acești dumnezei locali bucureșteni – adicătelea primarii de sector – devin, pe zi ce trece, tot mai periculoși și discreționari.
Puterea și țîfna lor este fără limite: fiecare dintre ei are drept de viață și de moarte asupra cetățeanului care are ghinionul să locuiască-n sectorul lor.
Cu un deșt, primarul de sector decide – aidoma lui Ceaușescu – ce se construiește și ce se dărîmă.
Iată sectorul 4: Primarul Băluță mută, pe rînd, grădinițele la mall – la Grand Arena, la capătul Berceniului. Scopul este neîndoios bun: pe durata mutării, grdinițele închise vor fi consolidate, renovate, reutilate. Nu e rău; nu e rău asta!
Dar oamenii care – cine știe cîtă vreme – o să fie siliți de două ori pe zi să se trambaleze în afara cartierului și – mai ales! – împotriva direcției lor de deplasare spre serviciu? E o distanță de cinci stații între grădinițele închise și cea deschisă la mall!
O oarecare eșalonare a lucrărilor peste vremea vacanțelor de vară, o mutare temporară a copiilor în spațiile grădinițelor din vecinătate ar fi scutit chinul oamenilor nevinovați. S-a mai făcut în București, anii trecuți… și a mers!
Nu, nu poți face omletă fără să spargi ouăle: dar la adăpostul acestui „argument” monștrii locali se dedau nestingheriți oricăror excese pe spinarea oamenilor.
Mi-aș dori foarte mult, în tot acest timp, să regăsesc pe agenda zilnică a Opoziției reacții, idei și propuneri legate direct și imediat de excesele administrației!
Fiindcă opoziție locală nu-nseamnă să scoți, din trei în trei luni de zile, cîte-o masă pe trotuar ca să strîngi semnături pentru cine știe ce cauză; opoziție-nseamnă să bați strada, să vezi ce se-ntîmplă, să-nțelegi ce au nevoie oamenii.
Opoziție-nseamnă și ca oamenii să se regăsească, în sfîrșit, pe agenda cuiva!
De curînd s-a deschis clădirea de birouri „Afi Tech Park”. Ea se află pe Trafic Greu, doar la o stație de intersecția cu Rahova, fix vizavi de centrul comercial „Vulcan”.
Să înțelegem bine: în fața clădirii este stație – opresc aici tramvaiele 1/10, 8, 11, 25 și 47.
Este un amplasament strașnic – de la Unirii vii cu 32-ul patru stații și apoi n-ai decît, dacă n-ai chef să-ți miști picioarele, să mai iei alt tramvai o stație.
Cu siguranță, unul din plusurile acestei clădiri de birouri este taman accesul facil la transportul public rapid și neaglomerat!
Ce-ți poți dori mai mult?
De exemplu, îți poți dori… autobuz dedicat!
Este incredibil, dar dimineața pleacă din Piața Unirii două autobuze mici particulare către „Afi Tech Park”!
În plin oraș, la zece minute de centru, într-o zonă unde transportul public este cu adevărat funcțional și comod, cei de la „Afi Tech Park” au nevoie de transport particular!
 Fiecare bucureștean care-a ieșit din casă sîmbătă dimineață, pe 26 ianuarie 2019, s-a aflat în pericol de moarte.
Ploaia înghețată care căzuse deja în ultimele două nopți îmbrăcase trotuarele și arborii, stîlpii și firele într-un strat greu de gheață.
Deja joi și vineri noaptea căzuseră crengi, dar era greu de închipuit cîte crengi urmau să cadă în cursul dimineții de sîmbătă.
Nu, nu știa nimeni.
Nu, la așa ceva e greu să ai cum să fii pregătit.
Doar norocul de la bunul Dumnezeu – și faptul că ne aflam într-o zi nelucrătoare – a făcut să nu moară nimeni.
Mai încolo, dup-amiaza, într-un acces de funcționară sictirită, cei de la „112” s-au folosit de sistemul de alerte trimise pe telefon „ro-alert” ca să-i oprească pe oameni să-i sune reclamînd miile de crengi căzute peste străzi.
… acest sistem „este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile” – ei zic asta, nu eu.
De ce mama dracului n-au trimis atunci, pe telefon, o alertă sîmbătă dimineață? „Stați în case, este pericol de prăbușire de crengi și copaci, nu ieșiți!”
În orașul în care cădeau crengi la propriu în stînga și-n dreapta, oamenii au fost lăsați să se ducă spre moarte.
Știu că niciodată nu-i așa simplu. Știu că primirea acestei alerte ar fi însemnat panică, că s-ar fi repezit oamenii pe străzi să-și puie mașinile în loc liber. Știu că nici una din primăriile bucureștene n-a zis și n-a făcut nimic. Știu că noi, oamenii, ne-am prostit și-am devenit comozi, dar de-aia e cu atît mai mult nevoie să ni se spună cînd e ceva nasol.
Dar mai știu că degeaba construim sisteme și instituții frumoase, cu care să ne împăunăm la parade, dacă toate acestea nu lucrează în folosul omului.
 Dacă treci prin Piața Victoriei, nu se poate să nu-ți sară-n ochi cele zece utilaje grele ce așteaptă zăpada.
Că ninge, că nu ninge, ele acolo stau zi de zi, zi după zi: ditai camioanele, buldozerele.
Să se vadă; să stăm liniștiți că Primăria intră-n acțiune numaidecît ce cade primul fulg.
Și, ca să nu-nghețe șoferii care stau degeaba în ele, firește că jumate din dihăniile astea stau cu motorul pornit…
… vrum-vrum-vrum-vrum-vrum-vrum!
Ce risipă cumplită de combustibil, ce scîrbă față de calitatea aerului.
De ce dracu’ nu stau la locul lor, în garaje, parcări, autobaze, nu știu!
 Cine s-a nimerit, zilele astea, prin preajma Capitalei o fi văzut că autobuzele preorășenești sînt altfel.
Pe afișaj scrie înainte de indicativul liniei – ăla cu 400 – și un R.
Nu vine de la „linie rapidă” și nici de la „se retrage la garaj” – vine de la regional: carevasăzică, liniile preorășenești – o veritabilă instituție odinioară – au devenit istorie; le zice regionale.
Afișajul autobuzelor noastre nu-i făcut să arate bine patru caractere drept indicativ de linie: se vede cu prisosință la liniile de noapte, unde citim cu greu „NXXX”. Caracterele sînt subțiate, îngrămădite să încapă; se deslușesc greu!!
Dar se pare că nu e important că bietul călător să poată citi mai de departe indicativul liniei.
Ca să-i fie călătorului și mai greu, odată cu „rebrănduirea” transportului preorășenesc, s-au schimbat și o parte din indicativele liniilor existente – cu multe dintre ele omul era obișnuit de un sfert de secol.
Le-au schimbat… de-aia; fiindcă vreun birocrat le-a reordonat într-un tabel, fără să se gîndească la oameni.
Bucuroși le-om duce toate, însă, dacă nu am fi uitat că Ilfovul a avut pînă în 2005 aproape 70 de linii preorășenești deservite excepțional de către R.A.T.B.!
Și dacă n-am ști că azi – cînd populația din Ilfov a crescut enorm – S.T.B. nu mai ține nici măcar jumate din liniile astea.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici.
Ar trebui să mă bucur, ce mama-naibii!
După mai bine de trei decenii revine transportul public pe Tudor Vladimirescu!
Trece pe-aici, unind 13 Septembrie cu Chirigiul, un autobuz: 196-i zice.
Nevoia unei linii care să treacă pe aici era de netăgăduit.
Doar că…
Fir-ar să fie, mereu e cîte un „dar că” dintr-ăsta!
Transportul public mai are un rost pe lumea asta: anume, să ducă oamenii dintr-o parte într-alta; să unească puncte din oraș.
Iar linia asta nouă, 196, nu unește Chirgiul de nimic – ea ajunge mai departe la Eroilor și la Gară: e una din nenumăratele experimente de „cărat aer” din ultimii cinci ani.
Ne permitem cam multe la capitolul ăsta!
Ne permitem să înființăm linii centrale care, în loc să taie centrul rapid, fac ocolișuri nefolositoare – ați văzut „linia muzeelor” pe care circulau zece oameni într-o zi, vedem linii „speciale” precum 698 în care nu se urcă nimeni!
În tot acest timp, linii nefericite care au rost de a „drena” cartiere uriașe de străzi – precum 216 ori 227 – sînt deservite slab și neoptimizate!
Păstrăm și obiceiul imbecil de a obliga, în lipsa unui capăt de linie veritabil, un autobuz să ocolească un sfert de oraș pentru a reveni pe traseul de la ducere. De exemplu, 163 nu-i în stare să întoarcă pur și simplu la Vasile Pârvan; venind pe Plevnei, autobuzul ocolește pe la Drept, pe la Operă și pe la Eroilor ca să revină pe Plevnei…
Așa și acest nou autobuz 196; deși capătul de linie e la Chirigiu, el, cînd vine de pe Tudor Vladimirescu, întoarce de fapt ocolind pe Năsăud-Trafic Greu-Rahova pentru a reveni la Chirigiu și ca s-o ia înapoi pe Tudor Vladimirescu!
Îți stă mintea-n loc… mai ales că, după ce merge pe această buclă uriașă de întoarcere autobuzul nu mai oprește la Chirigiu!
E momentul să se înceteze cu înființarea de trasee pe care nu circulă oameni. E momentul să se înființeze linii grele, curajoase, care să scoată oamenii din cartiere și să-i ducă spre punctele veritabile de interes.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici.
… acum vreo trei-patru ierni, mă uimea uriașa nesimțire a B. R. D., care – în Piața Victoriei – își de’zăpezise frumos parcarea, dar trotuarul pentru oameni… canci!
Iată-ne-n 2018, an în care continuăm să ne plîngem de Primărie… dar continuăm să ne doară-n dos de oamenii care merg pe jos.
 
N-or fi avut, bieții de ei, de unde să scoată o sută de lei pentru un sac de clorură de calciu s-arunce pe jos.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
De curînd Societatea de Transport București a făcut publice cîteva idei de „ameliorare” ale serviciilor de tramvai.
comentarii