despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Din fugă: Nu vă faceţi grijă! Groapa e la locul ei.

scris de Ando

După aproape un an (fără câteva zile), m-am pomenit din nou cu oarece treburi la capătul Pantelimonului, adică acolo unde Primăria Capitalei ne tot ameninţă cu construcţia unui Park & Ride.

Totul este neschimbat. Mă rog, aproape totul, dacă nu ţinem cont că s-a pus o plasă nouă (din aceea verde, din polietilenă) la gardul din jurul aşa-zisului şantier şi că vegetaţia din groapă a mai crescut. Plus câteva afişe noi. Rămâne să fim sănătoşi şi să vedem ce va fi… la anul, cam tot la vremea asta.

La Grădina Botanică au omorît peștii.

Grădina Botanică e unul dintre cele mai mizerabile spații publice ale Capitalei. Paragina ei e uriașă. Sărăcăcioasă și neîngrijită, e un loc unde vedem pe viu cum totul decade.

Lăcușorul a fost ani de zile o cloacă galbenă. Puțea de murdar și de coclit ce era.

Văd c-a fost golit. O parte din apă a fost scoasă cu pompele și aruncată-n peluze. A ajuns și-n grădina cu trandafiri, înecînd-o.

… te uiți mai bine și vezi, în nămolul care se-ntărește, și peștii morți. I-au tras din lac și-au ajuns aici:

Mi se pare una din culmile mizeriei, a nesimțirii și-a nepăsării. Cum poți să-i lași așa, în văzul tuturor?

… și vorba aia, nu ești decît  „botanică” – un locșor luminat, care ține aprinsă flacăra iubirii de natură.

Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia 

strada Clucerul Udricani, închisă

Străzile și trotuarele Capitalei sînt confiscate de primării, de biserici, de ministere, de ambasade: chiar de autorități.

Dar și de particulari!

Se lămuri și nelămurirea legată de blocarea străzii Olteni: o clădire renovată care a pus stăpânire pe juma’ din stradă!

Explicația e simplă, cînd vedem ce-i în clădire! De aici și atmosfera încărcată, și stîlpii care au ocupat strada:

Dar închiderea străzilor nu se oprește aici. Noua școală – școală e, și încă una scumpă! – a închis și toată strada Clucerul Udricani între Olteni și Iuliu Barasch.

Nu; nu se mai circulă pe aici: bucata asta de stradă devine pietonală; și nu doar pietonală, ci și particulară. Așadar, ce nu s-a mai apucat să se distrugă aici acum 30 de ani, de Ceaușescu, se distruge azi.  În rest, voie bună și blocuri cît mai înalte și mai dese:

13 Septembrie

„Scînteia” – 13 Septembrie 1964

Azi e ziua pompierilor: 13 septembrie. Ca-ntotdeauna, se țin sus la Puișor festivități.

Ca anul ăsta însă n-a fost niciodată.

Megalomania șefului I. S. U. a făcut zeci de mii de victime nevinovate azi dimineață – la ora cînd cetățenii Capitalei se duc, totuși, la treabă: la muncă.

Ca niciodată, bieții pompieri au fost înșirați pe kilometri-ntregi de bulevard, încă de jos de la Casa Republicii, doar ca să bată pas de defilare.

Au fost aduse la paradă sute de mașini de intervenție roșii, strălucitoare, care-au fost parcate pe două rînduri pe Calea 13 Septembrie. Zici că era Întîi Decembrie.

E la mintea cocoșului că traficul auto a fost oprit și s-au făcut niște blocaje înspăimîntătoare care au afectat îngrozitor și transportul public.

Au fost aduși polițiști care să ia asupra lor înjurăturile bucureștenilor; dar nu erau prezenți în intersecțiile mari adiacente – bunăoară, la 8 dimineața Chirigiu nu era nici picior de polițist, deși autobuzele de pe 13 Septembrie erau deviate pe-aici și tramvaiele deja nu mai puteau traversa intersecția. Lipseau cu desăvîrșire și-n zonele mai îndepărtate afectate prin ricoșeu de devierile de trafic.

Ca să fim clari și preciși – foarte preciși – polițiștii au fost aduși exclusiv ca să oprească accesul mașinilor înspre 13 Septembrie și nu ca să ajute fluidizarea traficului.

Pe cît ne e drag Pompierul – omul acela care sare-n foc ca să ne salveze viața – și pe cît de mult îi urăm, din suflet, „La mulți ani!”… pe-atît ne e scîrbă de șefimea cu gușile grase care se-mpăunează la asemenea evenimente oficiale.

începe treaba

Ca să nu mai poată zice nimenea că la noi, în sectorul 5, nu se face nimic, primăria s-a apucat de ceva.

Știți, printre toate planurile frumoase pe care uneori chiar crede c-o să le facă, este și-acela de-a înierba liniile de tramvai construite cu pietriș.

Avînd, deci, atîtea planuri în cap, primăria din sectorul 5 nu s-a mai ocupat de chestiunile mărunte, acelea care ne ucid neuronii zi de zi: gunoaiele se strîngeau pe șine și așa rămîneau.

Dar de-acuma, gata!

Pe Calea Rahovei și pe Trafic Greu se mișcă lucrurile.

Se mișcă mai repede ca viteza tramvaiului cînd stă-n stație!

… înaintea pusului ierbii și gunoaiele și bălăriile au fost acoperite c-un strat de pietriș fin: deja arată frumos și elegant, așa cum noi – oamenii din sectorul 5 – merităm.

un praf cumplit

Nu merg des în parcul Sebastian, deși mi-i la o aruncătură de băț.

Mi se face greață de mizeria în care zace!

Fîntîna… nu mai funcționează; e astupată.

Iarba… s-a ars – trei sferturi din spațiul verde e numai țărînă, pămînt bătătorit. E mai multă iarbă-n țarcul dulăilor decît în preajma locurilor unde se joacă copiii!

Cînd treci pe aici te uluiește ceața care-nconjoară parcul.

Doar că nu e ceață; și nici dulcea lumină a-nserărilor de toamnă: e praf, un praf cumplit.

E mai mult praf în Parcul Sebastian decît pe șantierele din preajma Bucureștiului.

de ce trebuie să se chinuie clientul pentru ca magazinului să-i fie bine?

Cînd e vorba de cumpărături, nu rar se-ntîmplă să vedem clientul că-și alege locul preferat nu numai după criteriul prețului cel mai mic.

Experiența de client, sigur că da, cuprinde mult mai multe aspecte.

Să știi ce sortimente ți se oferă și să te-mpaci cu ele; să-ți fie cunoscut drumul prin magazin, ca să nu bîntui inutil printre rafturi…

Și – mai important decît credem – să-ți meargă ușor de tot la raioanele cu servire asistată. Evit genul de mari magazine unde trebuie să stai la cozi suplimentare pe lîngă cea de la casă. Stai la o coadă pentru etichetarea legumelor, la altă coadă pentru a mezelurilor; la încă una pentru carne; și tot așa.

Și coada care-a fost ieri în stînga, azi e-n dreapta – „nu vedeți, domnu?”

Îmi place, așadar, să cumpăr din acele magazine unde-ți este la-ndemînă să-ți umpli coșul, fără să-ți bați capu-n plus.

Și-mi place foarte mult, atunci cînd ajung la casă, să am parte de rapiditate; îmi place să „se miște”.

Și, din acest punct de vedere, mi se pare absolut idiot sistemul folosit de Mega Image cu gestionarea la casă a produselor aflate la reducere.

Ce se-ntîmplă? La magazinele Mega Image cînd cumperi ceva redus produsul îți e pus pe un alt bon: da, pe un bon separat. Două bonuri, două plăți.

Personalul de la casă trebuie să-mpartă produsele de pe bandă în două; iar pentru cele reduse – pe deasupra – trebuie să ceară să vină un băgător de seamă din magazin care să dea cu cardul ca să poată fi „bătute pe casă”.

E de necrezut, dar sistemul ăsta continuă să fie aplicat.

Ce vină are clientul că pentru gestiunea magazinului așa e mai simplu, mai convenabil? Absolut nici una – de ce trebuie, atunci, să se chinuie clientul pentru ca magazinului să-i fie bine?

din zbor

… puține lucruri mai josnice decît subterfugiile astea, cu mașini lăsate prin oraș, să facă reclamă la ceva.

Una din modalitățile perpetuate-n orașul nostru e cea practicată cu „mașinile de intervenție” ale firmelor de pază și protecție.

Pe lîngă reclama – care-i reclamă, ce să faci! – motivul este și-acela că, prin anumite contracte, firmele astea se angajează să țină echipaje motorizate de intervenție în unele zone, pentru a asigura timpii de intervenție asumați.

Fiindcă, în realitate, firmele astea duc lipsă de personal pregătit pentru intervențiile adevărate, se folosesc de mașinile astea abandonate care să te facă să te gîndești la repezeală că cineva chiar șade-n ele gata-gata să acționeze.

De curînd am văzut practica asta adusă la un minim istoric de mizerie: o „mașină de intervenție” fără numere de înmatriculare: care-i clar că nu se poate deplasa nicăieri!

În altă ordine de idei – se practică tot mai larg scoaterea numerelor de înmatriculare de pe mașinile abandonate, pentru a îngreuna cît mai mult procesul de citare a proprietarilor în vederea ridicării rablelor de către primării.

de ce autobuzele nu trag în stație?

… aș vrea foarte mult să-nțeleg la ce mai ținem stațiile de autobuz și de troleu, dacă-n primul rînd cei care nu le respectă-s taman șoferii de autobuz și de troleu.

Înainte să sărim în sus precum că „tot bucureșteanul parchează ca un mitocan în stații”, ar fi cuminte să privim cu atenție și să ne dumirim că cei care parchează aici sînt excepția: majoritatea covîrșitoare a bucureștenilor respectă regulile. Altminterea am ajunge cu adevărat să ne dăm în capete unii altora.

Să ne-ntoarcem la chestiune…

Nu-nțeleg de ce șoferii de autobuz și de troleu nu fac stație acolo unde-i stație, în alveola special construită pentru stație. Nu-nțeleg de ce fac stația pe șosea, pe banda-ntîi.

Da, îi cred că li-i greu să iasă din alvelolă și să se-nscrie apoi din nou în trafic.

Dar nu mă interesează.

E un motiv pentru care stațiile astea s-au făcut cu alveolă, acolo unde a fost loc: motivul e ca oamenii să stea feriți, departe de trafic, să stea pe trotuar.

Și șoferii R.A.T.B. își bat joc de oameni, punîndu-i să țopăie pe stradă fiindcă nu se sinchisesc să tragă autobuzul în stație.

Las-că am văzut în alte țări, cu apa mai caldă, cum șoferii fac stație la marginea bordurii, pentru ca oamenii să nu se chinuie să facă pași mari pe prima treaptă.

o stație de troleu mutată aiurea

De cînd e lumea și pămîntul – sau, mă rog, de cînd trec trolee pe-aicea – stația „Piața Romană” era la Piața Romană.

Hai să repetăm: stația de troleu „Piața Romană” se găsea la Piața Romană.

Așa trebuie: stațiile să fie puse acolo unde oamenii au nevoie de ele – asta-i esența transportului public folositor și prietenos.

Dar de-acum stația de troleu „Piața Romană” nu mai e la Piața Romană.

E pe bulevard, pe Lascăr Catargiu, acolo unde nimeni n-are nevoie de ea – departe de Romană, peste o intersecție de traversat.

 

Oamenii trebuie să aibă stațiile la-ndemînă, să ajungă ușor în ele, să nu meargă pe jos în plus.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici.