despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

dar chiar traversați cu încredere.

Ne aflăm pe strada Sebastian, în dreptul fostei întreprinderi Vulcan, unde se ridică azi blocuri noi de locuit.

Aici e o trecere de pietoni nenorocită, deoarece nu e iluminată.

Nici unul din felinarele de pe o-ntreagă jumătate a străzii nu funcționează.

Sînt vreo șapte felinare-n șir care nu funcționează de săptămîni bune.

Seara nu vezi niciodată cum trebuie pe cei ce se-apucă să traverseze.

Și – din păcate – șoferii cam aleargă pe-aicea.

Detalii—

dar traversați cu încredere.

… ne aflăm pe strada Uranus, mergînd dinspre Piața de flori spre 13 Septembrie. Trecem de intersecția cu Sabinelor și ne apropiem de cea cu Sirenelor.

Poate am vrea să traversăm!

… mult noroc! Pentru că zebra încă lipsește; recent s-a asfaltat și nu s-a mai vopsit una nouă.

Lipsește și indicatorul de trecere de pietoni! Pe partea pe care sîntem noi nu e; dar pe partea cealaltă e.

Așa că pietonii traversează.

Șoferii care vin dinspre 13 Septembrie văd că e indicator; pot opri.

Șoferii care vin dinspre Piața de Flori nu pot opri – ei nu știu că e trecere.

Nu că n-ar fi și școală și grădiniță în vecinătate. Nu contează – detalii. Precum viața oamenilor.

Detalii.

bă, da’ e incredibil

Cînd mă uit la asemenea „lucrări”…

… m-apucă dracii!

la Ministerul fundurilor europene

Ministerul fundurilor europene are sediu-ntr-un „building” înalt de pe bulevardul Ion Mihalache.

Angajații ies afară  și fumează.

Pesemne c-o fi peste mîna bugetului ministerial să le asigure o scrumieră, o scuipătoare – ori măcar pe cineva care să mai dea cu mătura-n fața ușii…

  

… așa că-n fața Ministerului fundurilor europene e plin de chiștoace pe jos. Curat european.

fumatul face rău

în capu’ la strada mea

Lucrurile merg într-un mod absolut infect.

Le privim cu scîrbă.

La noi în Rahova se „lucrează” la coborîrea bordurilor la intersecții, ca să poată merge toată lumea mai lesne. Un lucru bun!

Un lucru infect, însă, e că de o săptămînă a fost spart asfaltul, săpat și lăsat gropi… și nu se face nimic!

nu cel mai mărunt lucru

Să te-ngrijești de om, ca să nu pățească necazuri și accidente, nu-i cel mai mărunt lucru; e o-ntreagă știință azi în a-i oferi echipamente, scule, mașinării care să nu-i puie viața-n primejdie.

Scările rulante-s destul de periculoase, fiindcă cei mai nesiguri pe mișcările lor ori cei prea zvăpăiați o pot păți urît.

Astăzi vă prezint o scară rulantă care, în plus, mai prezintă pericolul să-ți strivească capul ori o mînă…

Se găsește în magazinul Kaufland de la Basarab. Aici avem la parter parcarea – folositoare chestie, pe vreme friguroasă ori umedă – și la etaj magazinul propriu-zis, în care urci cu scara rulantă.

Din păcate, după cum vedeți în partea ei dreaptă, peretele ajunge periculos de aproape de capetele oamenilor. Iar dacă vreunul – din neatenție, din prostie, dintr-o mișcare nefericită – se-apleacă-nspre perete, zău că-s toate șansele să se-ntîmple o nenorocire.

Îndeobște, în asemenea situații, se amplasează înaintea peretelui un scut protector din plastic solid; e singurul loc pe care l-am întîlnit unde pericolul este ignorat în asemenea hal.

Faptul că magazinul Kaufland Basarab funcționează cu scara rulantă așa de aproape doi ani de zile și că – slavă Cerului! – nu s-a petrecut nimica grav nu e un argument; deloc.

Digi – trafic nelimitat; trafic auto nelimitat.

Din cînd în cînd, urmărim cu interes la televizor reportaje despre lipsa locurilor de parcare, despre cei care blochează trotuare, despre cei care-și lasă mașinile pe banda-ntîia, pe trecerea de pietoni, pe spațiile verzi. Unele din aceste reportaje rulează pe televiziunea de știri „Digi24”.

Și m-am distrat, de-a lungul vremii, găsind fix mașini ale televiziunii „Digi24” blocînd o-ntreagă bandă ori vreo pistă de biciclete.

… cînd mai aflu de la televiziunea asta cum în București șoferii parchează alandala, eu mă duc să mă plimb cîteva minute de la Puișor în jos, spre Cotroceni.

De ce? Fiindcă aici, pe strada Dr. Staicovici, se află sediul marii companii de care ține televiziunea „Digi24”.

… și m-apuc să număr cîte mașini ale RDS-RCS sînt parcate pe străzile Izvor, Dr. Staicovici, Costache Negri și Pasteur.

Cîte? Multe – zeci. Cotroceniul este acaparat și asfixiat de mașinile RDS-RCS. Acestea parchează pe trotuar, pe spatial verde, în piațete – oriunde-i un locșor liber; noroc că-s mașini mici, cît de cît de oraș…

 

Desigur, compania RDS-RCS are o parcare destul de mare cu spații generoase, dar în ea intră mașinile alea mai socotite – nu alea care umblă de colo-colo pe la clienți și intervenții.

V-a plăcut? Pe mine m-a distrat.

sfat de stat pe net

… cît e zmeu și-n putere, omu’ nici nu vrea s-auză de doctor. Mai apoi, cînd începe să-i mai scîrțîie una-alta, pe dată dă-n fandacsie.

Știe toți specialiștii – dar și „specialiștii” – știe cînd, unde, și mai ales la cine să meargă să se caute.

Și, la fel cum se cade să ai în telefon cel mai meseriaș instalator, cel mai curat zugrav, cel mai bun mecanic, tot așa – dacă nu te lipești de vreun domprofesor, nu exiști: nu exiști nici ca om, nici ca pacient…

Relația cu domprofesor se clădește greu și implică multă mîncare de rahat; nu doar șpăgi și plocoane; nu doar întoarceri de servicii.

Fiindcă, vedeți voi, pe mulți dintre domprofesorii ăștia – în timpul surprinzător liber – îi zgîrmă vreun talent. Vreunul scrie poezii; altul smîngăle pînza cu văpsea; altu-și publică cărțulii: și toți trebuie gîdilați din greu. Doamne-feri să nu le dai „like” la orice tîmpenie la care le-alunecă deștul pe facebook

Dar merită – oho! – merită din greu!

Ce senzație uriașă de superioritate cînd îl poți agăța pe domprofesor pe hol, în fața cabinetului unde șed la coadă amărîții veniți de la șase dimineața: „salut, Puiuțu!”

Ce important te simți cînd îți răspunde numai ție domprofesor: „hîă, hîă, hîăăă, ce mai faci, mă, tîămpitule?”…

Așa merg lucrurile!

Uneori, dumnezeii ăștia – profesori, șefi de secție (fiecare șef de secție cu paturile lui, că trebuie să se facă cite-o secție pentru fiecare mic dumnezeu) – intră-ntr-un căcat uriaș.

Fură prea mult; fură prea tare; ajunge să creadă că poate-mpărți viața și moartea cu-n gest

Atunci se scapă-n pantaloni și-ncep să urle, să se tăvălească pe josul internetului că-s persecutați: și atunci toți acești atîrnache care i-au pupat în cur pentru a putea fi primiți peste rînd încep și ei să-i bocească, să-i caine, să le-ntindă peste tot rahatul.

Țineți-vă departe, oameni buni: țineți-vă departe de oricine pute a rahat!

Sigur, „ezicstă” o explicaţie…

scris de Ando

Explicaţie sau explicaţii care nu contează şi care nu interesează. Nu intrăm în amănunte. După ani de zile, tramvaiul şi-a reluat cursul pe Pantelimon. E numărul 55, în varianta de vagon „bicefal”” pentru că – ce să vezi – nu e gata marele „Park & Ride” din capătul Pantelimonului, deci nici bucla de întoarcere.

Acum, în acel loc, e doar o mare groapă în aşteptare… Restul e tăcere. Şi răbdare. Dar şi multă nesimţire faţă de locuitorii oraşului!

  

nu mai sînt garduri de protecție la fosta fabrică de bere „Rahova”

… a durat nouă luni!

Și după nouă luni, primăria sectorului 5 a scos gardurile de protecție puse pe trotuarul din fața ruinei fabricii de bere „Rahova”.

Gardurile erau fiindcă ditai bucata din acoperiș căzuse-n stradă astă iarnă, pe viscol. Și ce mai rămăsese din acoperiș, a mai căzut odată acu, la ultima vijelie.

Cu toate astea… gata! – gardurile nu mai sînt.

Însemnă că e-n regulă? Că nu mai e urmă de pericol? Că putem merge liniștiți pe trotuar? Că nu mai cade nimic nici pe șosea?