despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

R4—

Cine s-a nimerit, zilele astea, prin preajma Capitalei o fi văzut că autobuzele preorășenești sînt altfel.

Pe afișaj scrie înainte de indicativul liniei – ăla cu 400 – și un R.

Nu vine de la „linie rapidă” și nici de la „se retrage la garaj” – vine de la regional: carevasăzică, liniile preorășenești – o veritabilă instituție odinioară – au devenit istorie; le zice regionale.

Afișajul autobuzelor noastre nu-i făcut să arate bine patru caractere drept indicativ de linie: se vede cu prisosință la liniile de noapte, unde citim cu greu „NXXX”. Caracterele sînt subțiate, îngrămădite să încapă; se deslușesc greu!!

Dar se pare că nu e important că bietul călător să poată citi mai de departe indicativul liniei.

Ca să-i fie călătorului și mai greu, odată cu „rebrănduirea” transportului preorășenesc, s-au schimbat și o parte din indicativele liniilor existente – cu multe dintre ele omul era obișnuit de un sfert de secol.

Le-au schimbat… de-aia; fiindcă vreun birocrat le-a reordonat într-un tabel, fără să se gîndească la oameni.

Bucuroși le-om duce toate, însă, dacă nu am fi uitat că Ilfovul a avut pînă în 2005 aproape 70 de linii preorășenești deservite excepțional de către R.A.T.B.!

Și dacă n-am ști că azi – cînd populația din Ilfov a crescut enorm – S.T.B. nu mai ține nici măcar jumate din liniile astea.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici.

trasee pentru oameni

Ar trebui să mă bucur, ce mama-naibii!

După mai bine de trei decenii revine transportul public pe Tudor Vladimirescu!

Trece pe-aici, unind 13 Septembrie cu Chirigiul, un autobuz: 196-i zice.

Nevoia unei linii care să treacă pe aici era de netăgăduit.

Doar că…

Fir-ar să fie, mereu e cîte un „dar că” dintr-ăsta!

Transportul public mai are un rost pe lumea asta: anume, să ducă oamenii dintr-o parte într-alta; să unească puncte din oraș.

Iar linia asta nouă, 196, nu unește Chirgiul de nimic – ea ajunge mai departe la Eroilor și la Gară: e una din nenumăratele experimente de „cărat aer” din ultimii cinci ani.

Ne permitem cam multe la capitolul ăsta!

Ne permitem să înființăm linii centrale care, în loc să taie centrul rapid, fac ocolișuri nefolositoare – ați văzut „linia muzeelor” pe care circulau zece oameni într-o zi, vedem linii „speciale” precum 698 în care nu se urcă nimeni!

În tot acest timp, linii nefericite care au rost de a „drena” cartiere uriașe de străzi – precum 216 ori 227 – sînt deservite slab și neoptimizate!

Păstrăm și obiceiul imbecil de a obliga, în lipsa unui capăt de linie veritabil, un autobuz să ocolească un sfert de oraș pentru a reveni pe traseul de la ducere. De exemplu, 163 nu-i în stare să întoarcă pur și simplu la Vasile Pârvan; venind pe Plevnei, autobuzul ocolește pe la Drept, pe la Operă și pe la Eroilor ca să revină pe Plevnei…

Așa și acest nou autobuz 196; deși capătul de linie e la Chirigiu, el, cînd vine de pe Tudor Vladimirescu, întoarce de fapt ocolind pe Năsăud-Trafic Greu-Rahova pentru a reveni la Chirigiu și ca s-o ia înapoi pe Tudor Vladimirescu!

Îți stă mintea-n loc… mai ales că, după ce merge pe această buclă uriașă de întoarcere autobuzul nu mai oprește la Chirigiu!

E momentul să se înceteze cu înființarea de trasee pe care nu circulă oameni. E momentul să se înființeze linii grele, curajoase, care să scoată oamenii din cartiere și să-i ducă spre punctele veritabile de interes.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici.

N-are băncili bani, maică.

… acum vreo trei-patru ierni, mă uimea uriașa nesimțire a B. R. D., care – în Piața Victoriei – își de’zăpezise frumos parcarea, dar trotuarul pentru oameni… canci!

Iată-ne-n 2018, an în care continuăm să ne plîngem de Primărie… dar continuăm să ne doară-n dos de oamenii care merg pe jos.

N-or fi avut, bieții de ei, de unde să scoată o sută de lei pentru un sac de clorură de calciu s-arunce pe jos.

un leu de doi bani

Veștile proaste din zona închisă a străzii Clucerul Udricani nu se opresc.

A apărut aici… un leu!

… un leu de doi bani.

pozele, de la Ando

Din fugă: Nu vă faceţi grijă! Groapa e la locul ei.

scris de Ando

După aproape un an (fără câteva zile), m-am pomenit din nou cu oarece treburi la capătul Pantelimonului, adică acolo unde Primăria Capitalei ne tot ameninţă cu construcţia unui Park & Ride.

Totul este neschimbat. Mă rog, aproape totul, dacă nu ţinem cont că s-a pus o plasă nouă (din aceea verde, din polietilenă) la gardul din jurul aşa-zisului şantier şi că vegetaţia din groapă a mai crescut. Plus câteva afişe noi. Rămâne să fim sănătoşi şi să vedem ce va fi… la anul, cam tot la vremea asta.

La Grădina Botanică au omorît peștii.

Grădina Botanică e unul dintre cele mai mizerabile spații publice ale Capitalei. Paragina ei e uriașă. Sărăcăcioasă și neîngrijită, e un loc unde vedem pe viu cum totul decade.

Lăcușorul a fost ani de zile o cloacă galbenă. Puțea de murdar și de coclit ce era.

Văd c-a fost golit. O parte din apă a fost scoasă cu pompele și aruncată-n peluze. A ajuns și-n grădina cu trandafiri, înecînd-o.

… te uiți mai bine și vezi, în nămolul care se-ntărește, și peștii morți. I-au tras din lac și-au ajuns aici:

Mi se pare una din culmile mizeriei, a nesimțirii și-a nepăsării. Cum poți să-i lași așa, în văzul tuturor?

… și vorba aia, nu ești decît  „botanică” – un locșor luminat, care ține aprinsă flacăra iubirii de natură.

Plimbări prin Grădina Botanică: partea întîi • partea a doua • partea a treia 

strada Clucerul Udricani, închisă

Străzile și trotuarele Capitalei sînt confiscate de primării, de biserici, de ministere, de ambasade: chiar de autorități.

Dar și de particulari!

Se lămuri și nelămurirea legată de blocarea străzii Olteni: o clădire renovată care a pus stăpânire pe juma’ din stradă!

Explicația e simplă, cînd vedem ce-i în clădire! De aici și atmosfera încărcată, și stîlpii care au ocupat strada:

Dar închiderea străzilor nu se oprește aici. Noua școală – școală e, și încă una scumpă! – a închis și toată strada Clucerul Udricani între Olteni și Iuliu Barasch.

Nu; nu se mai circulă pe aici: bucata asta de stradă devine pietonală; și nu doar pietonală, ci și particulară. Așadar, ce nu s-a mai apucat să se distrugă aici acum 30 de ani, de Ceaușescu, se distruge azi.  În rest, voie bună și blocuri cît mai înalte și mai dese:

13 Septembrie

„Scînteia” – 13 Septembrie 1964

Azi e ziua pompierilor: 13 septembrie. Ca-ntotdeauna, se țin sus la Puișor festivități.

Ca anul ăsta însă n-a fost niciodată.

Megalomania șefului I. S. U. a făcut zeci de mii de victime nevinovate azi dimineață – la ora cînd cetățenii Capitalei se duc, totuși, la treabă: la muncă.

Ca niciodată, bieții pompieri au fost înșirați pe kilometri-ntregi de bulevard, încă de jos de la Casa Republicii, doar ca să bată pas de defilare.

Au fost aduse la paradă sute de mașini de intervenție roșii, strălucitoare, care-au fost parcate pe două rînduri pe Calea 13 Septembrie. Zici că era Întîi Decembrie.

E la mintea cocoșului că traficul auto a fost oprit și s-au făcut niște blocaje înspăimîntătoare care au afectat îngrozitor și transportul public.

Au fost aduși polițiști care să ia asupra lor înjurăturile bucureștenilor; dar nu erau prezenți în intersecțiile mari adiacente – bunăoară, la 8 dimineața Chirigiu nu era nici picior de polițist, deși autobuzele de pe 13 Septembrie erau deviate pe-aici și tramvaiele deja nu mai puteau traversa intersecția. Lipseau cu desăvîrșire și-n zonele mai îndepărtate afectate prin ricoșeu de devierile de trafic.

Ca să fim clari și preciși – foarte preciși – polițiștii au fost aduși exclusiv ca să oprească accesul mașinilor înspre 13 Septembrie și nu ca să ajute fluidizarea traficului.

Pe cît ne e drag Pompierul – omul acela care sare-n foc ca să ne salveze viața – și pe cît de mult îi urăm, din suflet, „La mulți ani!”… pe-atît ne e scîrbă de șefimea cu gușile grase care se-mpăunează la asemenea evenimente oficiale.

începe treaba

Ca să nu mai poată zice nimenea că la noi, în sectorul 5, nu se face nimic, primăria s-a apucat de ceva.

Știți, printre toate planurile frumoase pe care uneori chiar crede c-o să le facă, este și-acela de-a înierba liniile de tramvai construite cu pietriș.

Avînd, deci, atîtea planuri în cap, primăria din sectorul 5 nu s-a mai ocupat de chestiunile mărunte, acelea care ne ucid neuronii zi de zi: gunoaiele se strîngeau pe șine și așa rămîneau.

Dar de-acuma, gata!

Pe Calea Rahovei și pe Trafic Greu se mișcă lucrurile.

Se mișcă mai repede ca viteza tramvaiului cînd stă-n stație!

… înaintea pusului ierbii și gunoaiele și bălăriile au fost acoperite c-un strat de pietriș fin: deja arată frumos și elegant, așa cum noi – oamenii din sectorul 5 – merităm.

un praf cumplit

Nu merg des în parcul Sebastian, deși mi-i la o aruncătură de băț.

Mi se face greață de mizeria în care zace!

Fîntîna… nu mai funcționează; e astupată.

Iarba… s-a ars – trei sferturi din spațiul verde e numai țărînă, pămînt bătătorit. E mai multă iarbă-n țarcul dulăilor decît în preajma locurilor unde se joacă copiii!

Cînd treci pe aici te uluiește ceața care-nconjoară parcul.

Doar că nu e ceață; și nici dulcea lumină a-nserărilor de toamnă: e praf, un praf cumplit.

E mai mult praf în Parcul Sebastian decît pe șantierele din preajma Bucureștiului.