despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

sfat de stat pe net

… cît e zmeu și-n putere, omu’ nici nu vrea s-auză de doctor. Mai apoi, cînd începe să-i mai scîrțîie una-alta, pe dată dă-n fandacsie.

Știe toți specialiștii – dar și „specialiștii” – știe cînd, unde, și mai ales la cine să meargă să se caute.

Și, la fel cum se cade să ai în telefon cel mai meseriaș instalator, cel mai curat zugrav, cel mai bun mecanic, tot așa – dacă nu te lipești de vreun domprofesor, nu exiști: nu exiști nici ca om, nici ca pacient…

Relația cu domprofesor se clădește greu și implică multă mîncare de rahat; nu doar șpăgi și plocoane; nu doar întoarceri de servicii.

Fiindcă, vedeți voi, pe mulți dintre domprofesorii ăștia – în timpul surprinzător liber – îi zgîrmă vreun talent. Vreunul scrie poezii; altul smîngăle pînza cu văpsea; altu-și publică cărțulii: și toți trebuie gîdilați din greu. Doamne-feri să nu le dai „like” la orice tîmpenie la care le-alunecă deștul pe facebook

Dar merită – oho! – merită din greu!

Ce senzație uriașă de superioritate cînd îl poți agăța pe domprofesor pe hol, în fața cabinetului unde șed la coadă amărîții veniți de la șase dimineața: „salut, Puiuțu!”

Ce important te simți cînd îți răspunde numai ție domprofesor: „hîă, hîă, hîăăă, ce mai faci, mă, tîămpitule?”…

Așa merg lucrurile!

Uneori, dumnezeii ăștia – profesori, șefi de secție (fiecare șef de secție cu paturile lui, că trebuie să se facă cite-o secție pentru fiecare mic dumnezeu) – intră-ntr-un căcat uriaș.

Fură prea mult; fură prea tare; ajunge să creadă că poate-mpărți viața și moartea cu-n gest

Atunci se scapă-n pantaloni și-ncep să urle, să se tăvălească pe josul internetului că-s persecutați: și atunci toți acești atîrnache care i-au pupat în cur pentru a putea fi primiți peste rînd încep și ei să-i bocească, să-i caine, să le-ntindă peste tot rahatul.

Țineți-vă departe, oameni buni: țineți-vă departe de oricine pute a rahat!

Sigur, „ezicstă” o explicaţie…

scris de Ando

Explicaţie sau explicaţii care nu contează şi care nu interesează. Nu intrăm în amănunte. După ani de zile, tramvaiul şi-a reluat cursul pe Pantelimon. E numărul 55, în varianta de vagon „bicefal”” pentru că – ce să vezi – nu e gata marele „Park & Ride” din capătul Pantelimonului, deci nici bucla de întoarcere.

Acum, în acel loc, e doar o mare groapă în aşteptare… Restul e tăcere. Şi răbdare. Dar şi multă nesimţire faţă de locuitorii oraşului!

  

nu mai sînt garduri de protecție la fosta fabrică de bere „Rahova”

… a durat nouă luni!

Și după nouă luni, primăria sectorului 5 a scos gardurile de protecție puse pe trotuarul din fața ruinei fabricii de bere „Rahova”.

Gardurile erau fiindcă ditai bucata din acoperiș căzuse-n stradă astă iarnă, pe viscol. Și ce mai rămăsese din acoperiș, a mai căzut odată acu, la ultima vijelie.

Cu toate astea… gata! – gardurile nu mai sînt.

Însemnă că e-n regulă? Că nu mai e urmă de pericol? Că putem merge liniștiți pe trotuar? Că nu mai cade nimic nici pe șosea?

lupta betoanelor

În București, „a face ceva” însemnează să se vadă pîn-la cer că s-a făcut. De-aceea, primarii nici nu ne-ncurcă cu mărunțișuri precum curățenia și ordinea; da-n schimb, cînd e de ridicat vreo ditai clădirea ori de întins vreun pasaj – se bagă; pentru că se vede.

Uneori, nu știu cum se-nnimerește, dar primarul mai are o frîntură de stil; de-aia nu toate betonările lui Robert Negoiță-s hidoase, ba chiar intervențiile sale aduc un cîștig indiscutabil orașului și civilizației.

Dar ce te faci cînd exemplul lui Robert e urmat de ciracul lui Piedone – de primarul Băluță?

Intervenția lui Piedone în sectorul 4, după preluarea puterii, a fost copleșitoare: în doi ani scotea la lumină locuri de joacă, inventa parcări, făcea aparatul administrativ să meargă, spăla străzile. Din gloria asta s-a și reales. Prețul a fost uriaș, dar cetățenii au socotit că merită plătit: curățenia și ordinea însemnau garduri, gardulețe, dinozauri luminoși, palmieri de-o vară, statui hîde… ce conta? – era curățenie, era ordine!

Piedone a dispărut; azi sectorul e condus de fostul său viceprimar: Băluță.

Băluță n-a înțeles că treaba însemnează școli ingrijite, locuri de joacă care nu seamănă a staule, parcuri unde nu urlă boxele, gunoi ridicat la vreme… Băluță, precum papuașul desenat de primii exploratori, poartă penele păsării paradisului pe curu’ gol.

El bordurează și betonează; că așa a văzut la Robert.

El încarcă spațiul public; că așa a învățat de la Piedone.

decît să facă curat, au închis parcul!

Știți că m-a uimit mizeria uriașă din zona Eroilor, unde parcurile au rămas într-o paragină incredibilă după ce-au fost trecute în administrarea temporară a metroului, pe timpul lucrărilor la noua magistrală.

Nu doar pe mine m-a uimit asta. Nu știam la vremea respectivă, dar problema s-a discutat și-n ședința Consiliului nostru local.

Unde primarul nostru a zis că… „în acest moment, se face curat acolo!” Nu chiar în acel moment, dar chiar în acea seară, eu am fost acolo și-am făcut pozele pe care le-am publicat. Nu se făcuse nimic.

… dar primaru’ n-a mințit: într-adevăr, pîn-la urmă, peste vreo două zile s-a făcut curat acolo!

S-au mai golit coșuri, s-au mai curățat crăci…

Și ca să nu mai vadă oamenii mizeria… s-a închis și aproape tot restul din parc cu gard!!!!

Atîta-i duce mintea pe ticăloșii ăștia – decît să se-ngrijească să fie cît de cît ordine și curățenie, mai bine ascund de ochii noștri murdăria!

… și nu vă-nchipuiți că, cumva, la șantierul de metrou se lucreazănu se lucrează, nu se petrece nimic.

  

se face ceva.

După ani de zile – nu glumesc, ani, cu adevărat ani – s-a găsit o cale să se repare bucățica asta de trotuar aflată în fața turnului BRD din Victoriei.

Deci, după ani de zile – pe bune, cu adevărat ani de zile – în care oamenii și-au rupt picioarele în dalele rupte, măcinate și lipsă… se face ceva.

în capul lor!!!

Da – în capul lor totul merge bine!

Io-te ce zicea cu gurița lui primarul nostru Daniel Florea, din sectorul 5: Comisia de recepție pentru sediul din Kogălniceanu a D.I.T.L. a fost acolo, pot să vă anunț că este functional și mare parte din D.I.T.L. va lucra acolo începând de săptămâna viitoare

El a zis, nu l-a pus nimeni altcineva! Știți cînd zicea asta? Pe 26 ale lui Iunie.

După o lună, însă…

Sediul de la Kogălniceanu este gol – nu e nimic în el.

Mai aveți poftă de una? Ia: 1 august este o zi foarte importantă pentru activitatea Primăriei pentru că în mod normal ea va începe să-și desfășoare activitatea în noua locație

E 2 August: iată „noua locație”:

funcționează vreo primărie-ceva aici?

În capul acestor oameni totul merge bine – în realitate, însă, nu merge nimic.

o prostie periculoasă

… e cald, e soare – și-n cutiile noastre de tablă e dogoritor.

Oamenii-și pun fel de fel de perdeluțe, de parasolare, de folii de protecție pe geamurile mașinii.

Sau – mai simplu – fac așa:

Cetățeanu’ ăsta nu vede nimic în spate. Și mai sînt și alții care fac fix la fel.

din zbor

Se lucrează de zor la cea mai nouă tiribombă din Parcul copiilor: tiroliana care va lega parcul de sus cu cel de jos:

… între timp, oamenii care vor să meargă dintr-un parc într-altul… își rup picioarele pe cărarea asta.

 

Otrăvirea de la „Filantropia” în presa vremii

Cu 70 de ani în urmă, „România Liberă” din Iulie ’47 vorbea despre un șir de greșeli din spitalul „Filantropia”…

… căci nimic – dar nimic!nu-i nou sub soare.