despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

povestea de seară

Nu-i uşor să ticluieşti poveşti. Nu-i uşor nici să scrii. Dar ce-i uşor pe lumea asta?

Eu, în cea mai mare parte a timpului, mă descurc scriindu-vă toate articolele astea; chiar cînd îmi vin mai greu ideile bune, apare ceva la colţul străzii. Îmi dau seama, cînd scriu ceva, cui o să-i placă şi cui nu; cui o să-i vină să comenteze – şi aşa mai departe.

Însă ce fac aici e simplu; nu pentru că am un public iertător cu greşelile şi parti-pris-urile mele. E simplu în comparaţie cu publicul care nu iartă nimic şi pentru care nu există jumătăţi de măsură.

Da – pentru fii-mea. Nu că citeşte ce scriu aici; ci pentru că ascultă ce-i povestesc. Ei, asta-i cu totul şi cu totul altă calimeră; altă… poveste.

E povestea de seară.

„1001 de nopţi”… „Tînăr şi neliniştit”… „Les Hommes de bonne volonté”… ce spui tu acolo? Cine m-o fi pus să-i inventez poveşti fetii? Cine m-o fi pus să adaug personaje? Nu ştiu!

… 40 de personaje, fiecare cu preferinţe şi caractere diferite – un prinţ, o prinţesă, un rege caraghios, pisici, ponei, căţei, maimuţe, lei, pui de găină, iepuraşi, broaşte, hîrciogi, măgăruşi… şi cred c-am uitat pe cineva, sigur am uitat!

… eu mai uit, chiar dacă-i am – pe toţi – puşi pe o schemă colorată; dar fii-mea nu-i uită.

Ce visul Pamelei din „Dallas”? Ce spin-off-uri? Să te ţii aici, nenică, seară de seară întorsături şi încurcături. Fără pauză de publicitate!

V-aş zice mai multe, dar mai bine m-apuc de treabă. Deseară la zece tre’ să văd cum scot cămaşa. Regele face peşte afumat, hîrciogul a plecat în luna de miere, maimuţoiul se căzneşte cu bunele maniere, mînjii poneilor sînt la grădi, leii iau lecţii de teatru; dacă vă spun că şi io-s curios ce va mai fi-n seara asta, să mă credeţi.

Farmacia, accidentul şi tramvaiul

Poate şi voi, cînd eraţi mai mici şi citeaţi o carte, încercaţi să plasaţi acţiunea într-un loc cunoscut vouă; eu, de pildă, cînd citeam vreo carte poliţistă (mai ţineţi minte colecţia Enigma?) în care se vorbea de gangsteri, îmi închipuiam New York-ul ca pe un Magheru mai mare; iar dacă citeam ceva cu junglă şi alte-alea, locurile arătau cam ca pe la noi la ţară – doar ca printre corcoduşi pîndeau lei şi tigri.

Cînd am citit, cu mulţi ani în urmă, ‘Accidentul’ lui Mihail Sebastian, mi-am făcut o idee despre locul unde începea povestea. Dacă nu ştiţi, ea şade undeva pe bulevardul Dacia şi coboară din tramvaiul 16 din mers – şi cade, se loveşte, se întîlneşte cu el; mai departe nu e interesant. Aşa cum ştiam eu Bucureştiul atunci, îmi închipuiam că toată treaba asta se petrecea pe Vasile Lascăr, la intersecţia cu Maria Rosetti; probabil pentru că-n carte scria că ei trec pe la o farmacie – şi acolo, pe colţ, se află una dintre cele mai vechi farmacii-laborator ale Bucureştiului: Farmacia Hotăranu.

Farmacia funcţionează şi-acum – şi am citit undeva că ar putea fi considerată farmacie-muzeu; mai rămăsese una asemănătoare pe Calea Călăraşilor, după intersecţia cu Mîntuleasa – dar s-a desfiinţat de curînd.

Dar să revin la carte: greşeam; accidentul nu s-a petrecut acolo – deci nu de farmacia asta e vorba.

La acea vreme (cartea e scrisă prin anii 30) tramvaiele circulau într-adevăr pe Vasile Lascăr, dar în carte nu e vorba de acea rută, ci de cea în care tramvaiele veneau pe actuala stradă Icoanei (pe-atunci Lahovari), ajungeau la actuala intersecţie cu bulevardul Dacia, şi coteau dreapta pe strada Orientului. Acolo s-a petrecut accidentul.

Locul s-a schimbat mult de-atunci; în primul rînd, tramvaiele nu mai circulă pe Icoanei de prin anii 50-60. Apoi, pe la mijlocul anilor 80, bulevardul Dacia s-a prelungit – şi lărgit – de la intersecţia cu pricina, pe traseul vechilor străzi Orientului, Gemeni şi Gh. Palade (numită de comunişti Taras Şevcenco), pînă înspre Moşilor.

Iată cum arăta zona în 1926 (stînga) şi în 1973 (dreapta):

Vedeţi că în 1926 bulevardul Dacia era proaspăt tăiat, şi vedeţi cum veneau tramvaiele pe străzile Icoanei şi Vasile Lascăr, mergînd mai departe pe Viitorului / Vasile Lascăr.

Vedeţi că în 1973 tramvaiele veneau doar pe Vasile Lascăr, şi mai vedeţi că mergeau încă, de la Piaţa Gemeni (pe-atunci Galaţi, la fel şi strada Vasile Lascăr) drept înainte – nu ca acum, pe actuala linie a tramvaiului 5 (Dacia Alecu Russo Tunari); pe acel tronson veneau în schimb, dinspre Piaţa Rosetti, troleibuzele care ajungeau apoi în Floreasca şi Tei (troleibuzele acelea au fost desfiinţate prin anii 80). Tramvaiele au fost scoase de pe porţiunea străzii Vasile Lascăr dintre Piaţa Gemeni şi Ştefan Cel Mare la începutul aceloraşi ani 80 (ştiaţi că în capătul străzii Vasile Lascăr era un depou de tramvaie, transformat apoi în garaj de taxiuri şi demolat pentru a se ridica un mic centru comercial în zilele noastre?). Mai vedeţi şi că troleibuzele ce mergeau pe Dacia – Taras Şevcenco ocoleau Piaţa Gemeni.

Harta din 1973 are o greşeală: după ea, tramvaiul ce venea pe Vasile Lascăr intra pe Viitorului imediat de la intersecţia acestor două străzi; însă nu era aşa; tramvaiul intra pe Viitorului după ce trecea de Piaţa Galaţi, în dreptul liceului Cantemir.

Iată mai jos cum arată zona acum – şi care au fost traseele tramvaielor şi troleibuzelor de-a lungul vremii, adaugînd că un scurt timp, la-nceputul anilor 90, pe strada Icoanei a funcţionat o linie expres ce unea Piaţa Rosetti de Doamna Ghica:

Bine-bine; dar farmacia, farmacia unde-o fi fost? Habar n-am; Sebastian lasă să se înţeleagă că se afla totuşi pe Bulevardul Dacia (care pe-atunci, repet, se termina la intersecţia cu Icoanei/Alecu Russo). Cartea de telefon din 1938 nu mi-a fost însă de ajutor.

Dar pînă la urmă, vorbim de un roman, nu? Dacă nu era o farmacie acolo, putea fi inventată.