despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Monumentul Eroilor Patriei – 60 de ani

scris de Ando

În ziua de sâmbătă 17 august 1957, pe dealul Cotrocenilor, în faţa Academiei Militare, a fost dezvelit Monumentul Eroilor Patriei.

Din câte se vede şi în fotografiile ziarelor de atunci, practic, monumentul nu era gata, iar pe postament a fost montată o machetă din ghips, realizată la scara 1:1.

Ulterior, în 1958, după turnarea în bronz, a fost montat monumentul final.

Grupul statuar central este încadrat de două basoreliefuri circulare.

Chiar dacă solemnitatea dezvelirii monumentului precum şi comentariile din presă au purtat amprenta politicianistă a acelei perioade, trebuie remarcat că autorii (fiind vorba de o operă colectivă) au reuşit să realizeze o lucrare onorabilă şi sobră care, tocmai de aceea, a rezistat păstrându-şi mesajul în timp.

La fel de important este de menţionat că, din punct de vedere urbanistic, peste numai doi ani, aşa cum am scris aiciîntreaga zonă, care prin 1941 arăta astfel

 

… avea să se schimbe substanţial, reuşind totuşi – în opinia mea – să rămână una din cele mai frumoase şi aerisite „deschideri” ale oraşului.

 

Surse foto: ziarele „Scânteia” şi „România liberă” din 18 august 1957 și pagina de facebook „Romania in WWII-Photos”

O precizare

scris de Ando

Mai întâi, o fotografie din Ianuarie 1961:

Apoi, două fotografii culese din arhiva Agerpres – una din 1967 cu o porţiune din piaţa Operetei (fostă piaţa Senatului) văzută de sus, iar a doua realizată în august 1973, când, în prezenţa secretarului general al ONU, Kurt Waldheim, aceeaşi piaţă a fost botezată „Piaţa Naţiunile Unite”.

 

În ambele imagini, am marcat coronamentul aflat atunci pe acoperişul blocului de pe Calea Victoriei nr. 1.

De ce? Pentru că am citit, pe net, destule comentarii care afirmă că acest coronament a căzut la cutremurul din 4 martie 1977. Între timp, am găsit şi am socotit util să postăm, în acest context, fotografia şi textul însoţitor, publicate în ziarul „România Liberă” din 7 Aprilie 1977, deci la o lună după nefericitul eveniment.

Aşadar, acel ornament nu căzut la cutremur ci a fost desfiinţat ulterior.

Otrăvirea de la „Filantropia” în presa vremii

Cu 70 de ani în urmă, „România Liberă” din Iulie ’47 vorbea despre un șir de greșeli din spitalul „Filantropia”…

… căci nimic – dar nimic!nu-i nou sub soare.

Şi totuşi, Tolbuhin?

scris de Ando

17 Octombrie 1949. Moare mareşalul Tolbuhin, unul din cei mai importanţi comandanţi de atunci ai armatei sovietice. În contextul istoric binecunoscut din ţară, la numai o săptămână distanţă, conducerea Capitalei hotărăşte schimbarea numelui bulevardului Pache Protopopescu în Mareşal Tolbuhin.

În anul 1951, foarte aproape de intersecţia cu şoseaua Mihai Bravu (Piaţa Iancului) se realizează şi un părculeţ având accesul principal din bulevardul amintit. Părculeţ botezat, fireşte, Tolbuhin.

După Decembrie 1989, bulevardul îşi primeşte numele înapoi dar, părculeţul amintit rămâne o lungă perioadă fără nume.

Şi iată surpriza. Recent, primăria sectorului 2 a decis ca părculeţul să revină la denumirea de… Tolbuhin?!

Greu de înţeles, greu de comentat.

Bucureștiul modern în presa vremii

… zice la ziar – „Scînteia” din 11 Decembrie ’67. Ideea de-a rade dealul Uranusului apărea și-atunci; și apăruse și-nainte de Război:

cum se pot efectua lucrările de construcții – în presa vremii

… taman ce-am văzut cum haosul ne-a fost ceva obișnuit, și-n vremurile pe care le-am crezut ferice. Haos e și azi. Dar ce haos trebuie să fi fost după Război, cînd toate se-ntorceau și se răsturnau! Iată un mic articol din „România Liberă”. Se petrecea-n ’49.

Nenorocirea de la Cotroceni în presa vremii

Mare fast, mare sărbătoare! Pe 8 iunie 1936 – pica într-o zi de luni – toată Țara sărbătorea Restaurația.

N-avea-ncotro; ne aflam în dictatura a lui Carol al II-lea și ziua asta marca întoarcerea regelui la putere din urmă cu șase ani.

Ca oaspeți de onoare veniseră capii statelor Micii Antante din care făcea parte România – președintele cehoslovac și prințul regent jugoslav.

Pe cîmpul din spatele Cotrocenilor – pe unde-or fi azi căminele de vizavi de Apaca – s-au ținut demonstrațiile Strajei Țării. Lume, ca la urs: mereu bucureștenilor le-au plăcut distracțiile și serbările!

S-au construit mari tribune din lemn pentru curioși. Una – în plină demonstrație – s-a dărîmat.

Au murit trei oameni (cunoaștem numele funcționarului Anton Vartonovici și al căpitanului Ioan Zamfirescu) și spre 400 au fost răniți destul de grav – necesitînd spitalizare; alți 300 au scăpat cu zgîrieturi și sperieturi (în tribună – după măsurători – mai mult de 1800 de oameni n-ar fi încăput).

De ce? D-aia, pen’că fușereala ne-a fost și-atunci caracteristică, deși ne-am obișnuit să privim cu nostalgie vremurile frumoase din trecut.

Primarul Alexandru Donescu n-avea, însă, nici o grijă – vinovați se vădeau ajutoarele sale, Vasile Vasilescu și Alexandru Popescu-Necșești: ei semnaseră.

Comisia Minsterului de Interne descoperea, la cald, că avizele tehnice fuseseră false; că materialele folosite vechi și de slabă calitate; că antrepenorul Marin Druțu – constructorul tribunei care s-a prăbușit – nu avea autorizație pentru asemenea lucrări (era tinichigiu!) și că comisia de licitație ar fi-nchis ochii la asta. Tribuna n-a fost clădită pe tălpi, ci așezată direct pe pămînt, s-au folosit doar cuie la îmbinări și scoabele au fost mai subțiri decît trebuia. Ce mai, nici măcar nu fuseseră recepționate lucrările…

S-au operat, firește, arestări. Medicul Capitalei a fost decorat pentru felu-n care răniții au fost preluați și-ngrijiți în spitalele cele mari. Regele însuși – incognito și-n civil – i-a vizitat pe răniții de la Spitalul Militar (acolo au fost cei mai mulți internați), interesîndu-se starea lor. A aruncat o privire pe plăcile lor radiografice și i-a tratat cu țigări și șocolată. Rămăseseră pierdute peste o sută de pălării și berete, plus pantofi stingheri, umbrele, rujuri, piepteni, oglinzi…

 

Ecourile-s înfățișate-n edițiile ziarului „Adevărul” din 12 și 13 Iunie. Imaginile – proaspete – vin din „Realitatea Ilustrată” apărută chiar pe 10; o săptămînă mai departe, revista publica altele:

 

Au trecut ani…

În 1940, regele era pe făraș. Se simte din spicuirile publicate în „Urbanismul”, monitor al Uniunii orașelor din România; în fapt, un periodic în care Cincinat Sfințescu își publica ideile. Era cunoscută ciuda profesorului față de megalomania lui Carol al II-lea și a administrației bucureștene care-i cîntase-n strună.

Parcul Tineretului în presa vremii

de Ando și HM

Iată-ne cu vreo 50 de ani în urmă – „România Liberă” din 28 Iulie povestește despre cum urma să fie Parcul Tineretului…

… mai bogat decît îl știm azi – turn de belvedere, cascade, teatru de vară cu scena pe-o insulă – parcul prindea contur.

Ceva senzațional apărea pe 29 mai ’74 în „Scînteia” – un material despre viitorul parc al Tineretului numit provizoriu „Bucur-Parc”. Planurile erau generoase; niciodată nu au fost duse, însă, la îndeplinire. Nici bulevardul ce urma să urce dealul spre Brîncoveanu nu s-a mai făcut, așa cum se zice aici. Și nici toate atracțiile; Roata mare a fost pusă de-abia de Piedone, în zilele noastre (e dată jos de ceva vreme), telefericul, vaporașele nu-s…

Să privim mai de-aproape macheta!

Ambițios plan – partea sa nerealizată este uriașă!

Cinematografele Bucureştiului – alte liste, alte întrebări

scris de Ando

Fără îndoiala că cine va descâlci zbuciumata istorie a sălilor de cinema din Bucureşti poate fi numit… doctor. Să ne amintim numai ce zbatere a fost până am depistat unde se afla grădina cinematografului LIRA!

Iată un alt exemplu. Avem două programe de filme: unul din 1967, celălalt e chiar din 22 decembrie 1989.

 

Vizibil, numărul cinematografelor diferă substanţial, chiar dacă ţinem socoteala că, în respectivul interval de timp, unele săli vechi fuseseră deja demolate. De fapt, mai ales după 1980, se mergea… pe blat. Pentru că şi acea întreprindere de difuzarea filmelor trebuia să-şi îndeplinească planul de încasări, la unele săli se băgau filme vestice (chiar dacă mai vechi, dar de success la public), dar care săli nu erau trecute în programul de la ziar!

Ţin minte că aveam o listă de telefoane şi astfel mă interesam ce film rulează la cutare cinematograf sau grădină!

Acestea fiind zise, publicăm două interesante liste, primite de la arh. Cristian Brăcăcescu, liste care aduc o rază de lumină şi ne mai scot din încurcătură.

Prima cuprinde situaţia extinsă a cinematografelor active înainte de 1950, dar şi a sălilor de cinema care, fie au căpătat o altă destinaţie, fie pur şi simplu au fost demolate.

Cea de a doua prezintă situaţia cinematografelor active la nivelul anilor 1987-1988. Bineînţeles că, lucrurile fiind în mişcare, apar enumerate şi cinematografele nou construite: Luceafărul, Modern, Flamura, Griviţa, Excelsior, Favorit, Melodia, Gloria, Floreasca.

Asta nu înseamnă nicidecum că am scăpat de încurcături. De exemplu: sala Înfrăţirea între popoare din Bucureştii Noi nu apare pe niciuna din liste!?

Deci, până la… doctorat, hai să vedem şi câteva anunţuri la filmele care rulau prin sălile anilor 1946-47.

   

Opera Română în presa vremii

pregătit de Ando și HM

Opera: n-aș zice că-i o clădire taman frumoasă, dar… ne-am obișnuit cu ea, așa cum e.

 

Să vedem mai multe despre cum a apărut; și a-nceput s-apară încă din „arșița soarelui de vară” din ’51, cum ne zice articolul ăsta din… iarna lui ’52, din „Scînteia”

„Teatrul Muzical”, cum găsim numită clădirea, se-nălța ca-n poveste pe „locul viran din preajma Cotrocenilor” unde – ani înainte – visaseră alții Gara Centrală; dar ziarele publicau, deocamdată, doar machetele; vedem și alte construcții-n lucru, cum ar fi Radiodifuziunea ori Studiourile cinematografice de la Buftea.

 

Pe final de an, „România Liberă” ne poftea la o călătorie-n timp, să vedem cum va arăta noul ’53 – „al treilea fiu al cincinalului”, care venea „cu privirea ageră, plină de visuri înaripate” – Canalul, termocentrala de la Doicești, „cetatea luminii” de la Bicaz se mai apropiau cu un pas de realitate; iar Opera-și va fi deschis porțile.

Timpul n-avea răbdare. „Teatrul Muzical” trebuia deschis în vară, deși constructorii se-apucaseră de el, cu doi ani înainte, cu gîndul de a-l termina cu ocazia aniversării Revoluției din Octombrie – adică-n Noiembrie, pe 7. Dar la ușă bătea Festivalul Mondial al Tineretului din August, precedat de Congresul aferent. Pas cu pas, mai primeam cîte-o veste bună, iar imaginile de la locul șantierului luau locul schițelor și machetelor.

 

… iar vara… gata!

  

Și cam asta a fost; lucrurile au intrat în normal – iar în Ianuarie ’54 Teatrul de Operă și Balet își putea deschide, oficial, noua stagiune în casa cea nouă.

… în zilele noastre, în fața Operei e șantierul magistralei de metrou din Drumul Taberei.