despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Restituirea tezaurului în presa vremii

Sîntem în 1956; la 11 iunie Uniunea Sovietică hotărăște să ne transfere înapoi o parte din tezaurul trimes spre păstrare cu patru decenii înainte, în primul Război.

Mărețul gest de prietenie se lasă cu un simpozion și cu plecarea delegației noastre – condusă de Mihai Ralea – spre Moscova.

Solemnitățile transmiterii se țin pe 6 august; predarea-primirea, cîteva zile mai încolo.

Ura și la gară! Pe 14-15 august tezaurul e la București.

 

Și, peste o săptămînă – în preajma zilei naționale, pe care-o țineam la 23 August – se deschide expoziția de vizitare, cu mare succes.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

din presa vremii – viață nouă

… doar cîteva din schimbările și preschimbările din anii 1948-49, așa cum le-a arătat, succint, presa centrală.

Se înscriu în atmosfera generală a noii vieți: Naționalizarea industriei de la 11 Iunie ’48, naționalizarea farmaciilor din aprilie viitor, sărbătoarea celor 500 de ani ai Bucureștiului.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Fragmente din memoria unui ziar (6)

scris de Ando

Citiți primul primul episod • citiți al doilea episod • citiți al treilea episod • citiți al patrulea episod • citiți al cincilea episod

Epilog

Nu putem pune capăt periplului nostru, fără a aminti că ziarul Libertatea s-a apropiat, încă de la primele sale apariţii, de ceea ce putem numi, într-un singur cuvânt, cultură – cu multiplele ei faţete: teatru, muzică, film, literatură etc. Şi a făcut-o într-un stil propriu, atractiv, fără patimă, acoperind chiar multe subiecte fierbinţi (dar, oare ce nu „frigea” în România acelor ani?). Incă mirosea a praf de puşcă în Bucureşti şi, în numărul din 29 decembrie 1989, apărea un prim semnal de alarmă: „S.O.S. Cultura!” – iar, peste câteva zile, pe 3 ianuarie 1990, chiar pe prima pagină, acolo între titlurile apăsate, gen „lozincă”, îşi găsea loc un omagiu la centenarul morţii marelui nostru Ion Creangă, semnat de criticul Alexandru Piru sub titlul „Triumful valorilor”.

Şi tot Libertatea a pornit, din 4 ianuarie 1990, publicarea „în foileton, a uneia dintre cele mai celebre (interzisă la noi) cărţi ale literaturii de „political fiction“ de după război: „O mie nouă sute optzeci şi patru“ de George Orwell”.

A urmat apoi, acea frumoasă perioadă a „recuperărilor”…. regizorii Andrei Şerban şi Lucian Giurchescu, dirijorul Sergiu Celibidache, graficianul Eugen Mihăescu, scriitorul Petru Popescu sau coregraful Constantin Duţu – am ales doar câteva din multele nume grele care reveneau în ţară după perioade de tristă şi forţată absenţă din peisajul nostru cultural.

Să mai precizăm că graficianul Eugen Mihaescu, viitor membru de onoare al Academiei, va deveni chiar consilierul artistic al ziarului.

Cum e firesc, din toptanul de articole, interviuri, anchete sau cronici publicate de ziar, am preluat (recunosc, de-a valma şi subiectiv) doar unele secvenţe cu care am încercat să creionez preocuparea reală şi consistentă a ziarului pentru subiectele din domeniu.

P.S. Trist este că, după ce am recitit articolul unde Octavian Andronic spune:Această fractură dintre Libertatea și mine m-a făcut ca acum să donez Bibliotecii Municipale colecția Libertatea din 22 decembrie până în 1995. Am salvat-o atunci când era pe cale să fie dată la reciclare când ne-am mutat din strada Brezoianu”, ne întoarcem – fatalmente – la mizeria… digibuc!

Citiți primul primul episod • citiți al doilea episod • citiți al treilea episod • citiți al patrulea episod • citiți al cincilea episod

Fragmente din memoria unui ziar (5)

scris de Ando

Citiți primul primul episodcitiți al doilea episod citiți al treilea episod citiți al patrulea episod

Neapărat trebuie să amintim că, în acei ani, ziarul „Libertatea” s-a implicat cu multă determinare în brambureala care cuprinsese viaţa comercială a oraşului. Apăreau şi dispăreau magazine, unele mai cu ştaif, altele simple dughene dar, cele mai multe, fără respect pentru estetica stradală şi, uneori, faţă de clienţi.

Aşa a apărut pagina „Cu bastonul prin prăvălii” unde magazinele primeau, după merit, Coroana sau se prăvăleau la… Tomberon.

Iar de aici, până la apariţia, la 21 iulie 1990, a rubricii TOPUL Restaurantelor bucureştene a fost un pas, aparent, mic dar important atât pentru cititori (în calitatea lor de potenţiali clienţi) cât şi pentru unităţile aparţinătoare breslei. Să vedem, aşadar, împrejurările şi intenţiile cu care pornea la drum acest „serviciu public”, dacă putem să-i spunem astfel:

Peste nici un an de la lansare, TOP-ul avea să primească şi un aliat oficial: departamentul de specialitate din Ministerul Comerţului care introducea şi la noi sistemul de brevetare, adică licenţa de funcţionare pentru restaurante.

TOPUL Restaurantelor a fost un demers jurnalistic original şi reuşit, iar plăcerea cititorului era completată de faptul că fiecare TOP lua în colimator, la final, un anume restaurant, însoţind-ul cu un comentariu volubil dar şi consistent argumentat – „pro sau contra”- după caz. Nu am aflat însă niciodată, cine era cel care împărţea stelele şi verdictele, adică misteriosul „Inspector L”!

va urma

din presa vremii – cetățenești (II)

Sîntem în 1979; dintr-o juma’ de pagină a Scînteii dedicată problemelor cetățenești ne putem face o idee despre mersul lucrurilor.

Lucrurile nu se mai legau. Se vădește dezinteresul general – mai ales în teritoriu -, dezorganizarea, lipsa chefului, lăsarea la urmă a omului.

Avea să fie tot mai rău.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Fragmente din memoria unui ziar (4)

scris de Ando

Citiți primul primul episodcitiți al doilea episod citiți al treilea episod

Cum spuneam în primul episod, „în noianul de publicaţii care umpleau la refuz tarabele şi chioşcurile, acest ziar (Libertatea) păstrase încă o sensibilă şi substanţială apropiere de viaţa Capitalei”.

De fapt, nu era nimic ieşit din comun. Ziarul îşi urma, pe noile coordonate deschise de revoluţia din decembrie ’89, drumul început la apariţia sa din 27 iulie 1953.

Şi, într-adevăr, timp de aproape 5 ani, „Libertatea” a fost o vitrină sui-generis care a oferit cititorilor un imens caleidoscop de ştiri şi imagini cu şi despre Bucureşti (fără a se înţelege de aici că nu se abordau în paginile ziarului cele mai importante ştiri, subiecte şi comentarii despre ceea ce se petrecea în ţară sau în lume).

Evenimentele mai mult sau mai puţin plăcute, problemele şi deficienţele administraţiei Capitalei erau tratate cu multa atenţie. Şi nu erau deloc puţine, începând de la campaniile electorale pentru primării, cea mare şi cele de sector, trecând prin lipsurile din aprovizionare şi terminând cu haosul legat de estetica şi igiena oraşului.

Erau însă nelipsite şi bine dozate ştirile mondene, din sport, din cultură sau din sănătate. Ziarul avea rubrică permanentă cu programul teatrelor şi cinematografelor plus nelipsitul careu de cuvinte încrucişate. Ecaterina Oproiu, Silviu Brucan, Cornel Dinu, Radu Cosaşu sau Valentin Silvestru aveau tabletele lor de autor, se adăugau, de multe ori, desenele aspre şi profunde ale renumitului grafician Eugen Mihăescu şi, bineînţeles, nu lipseau editorialele „la zi” ale lui Octavian Andronic.

„Am reuşit să facem un ziar foarte viu, care se citea dintr-o suflare. Ziarul permitea o exprimare foarte liberă, fără restricţii. S-au format şi ziarişti redutabili” spunea Octavian Andronic, fondatorul ziarului, într-un interviu din decembrie 2019.

Vă oferim acum, doar o mică selecţie dintr-o generoasă ofertă de titluri, selecţie menită să  ilustreze cele spuse mai sus.

     

va urma

din presa vremii – cetățenești

… o mică selecție de mici probleme bucureștene zugrăvite de presa de la sfîrșitul anilor ’40. Șapte decenii mai tîrziu… ei bine, șapte decenii n-au schimbat multe.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Fragmente din memoria unui ziar (3)

scris de Ando

Citiți primul primul episodcitiți al doilea episod

Poate că titlurile, uneori mai arţăgoase, alte ori mai pontoase, amplasate în careul din centrul primei pagini sau poate că înseşi dimensiunile ziarului (Libertatea avea un format mai mic faţă de marea majoritate a cotidienelor din acea perioadă) dădeau senzaţia unui ziar bulevardier (la noi nu apăruse, încă, noţiunea de tabloid). Dar, nu era aşa. Libertatea din acei ani, a abordat cu profesionalism, documentat şi multe subiecte „grele”, unele chiar cu impact naţional. E de ajuns să amintim aici de „DRUMUL KENTULUI”, o anchetă jurnalistică despre contrabanda cu ţigări care s-a întins pe un interval de aproape 2 ani, zgâlţâind serios instituţii de prim rang: armata, garda financiară, vama.

Azi, însă, vă propun să ne oprim la un alt episod care a lăsat urme adânci în societatea românească: jocul piramidal, „de întrajutorare” Caritas. Nu a fost singurul din acea perioadă. Gerald, la Focşani, Mondoprosper din Bucureşti sau Procent de la Constanţa… sunt alte nume de tristă amintire, din aceeaşi categorie. Mulţi români au rămas pe atunci cu ochii în soare! Prin amploarea sa însă („câştigaţi de 8 ori suma depusă era momeala „ingineriei” financiare de la Cluj), Caritas-ul a rămas marea escrocherie, „ţeapa naţională” cum i s-a mai spus, care a tocat averile şi iluziile a sute de mii de oameni.

De aceea, pentru a întelege atmosfera şi cât de puternic a fost impactul „fenomenului” Caritas, mi s-a părut foarte interesant reportajul apărut in Libertatea din 11 august 1993, reportaj la care am adăugat şi două fotografii AGERPRES făcute la Cluj, în 1993.

***

FENOMENUL “CARITAS” – un Eldorado în inima Ardealului
Despre “Caritas”, firma condusă de misteriosul Ioan Stoica, s-a scris până în acest moment foarte mult. Se spune că acest delirant sistem de întrajutorare care a atras până acum o jumătate de milion de participanţi, a salvat de la sărăcie toată populaţia oraşului Cluj-Napoca. Se spune că Ioan Stoica, unicul patron al firmei, controlează acum sume fabuloase şi o masă impresionantă de oameni. Se spune că are un secret extraordinar cu ajutorul căruia poate dărâma pur şi simplu sistemul financiar din România. Se spune că a spălat bani murdari, că a indus în înţelegere cu Banca Naţională o emisie monetară, că a încheiat un pact cu Guvernul. Se spune că în Cluj, este divinizat, că a devenit o putere absolută şi că are sub control toate autorităţile judeţului. “Caritas” este un fenomen paradoxal, cu atât mai mult cu cât toate sistemele de acest gen au dat faliment înainte să antreneze în joc mai mult de 40.000 de oameni şi câteva zeci de milioane de Iei. “Caritas” a atras un exod spre Cluj (aproape 7.000 de oameni zilnic) şi a creat o veritabilă psihoză în masă. Adevăratele dimensiuni ale fenomenului nu sunt cunoscute, majoritatea investigaţiilor din presă au eşuat în zona scenariilor, a culorii şi a periferici fenomenului. Avându-se experienţa scandalurilor anterioare, a patronilor care adunau în scurt timp prin naivitatea participanţilor, o sumă mare de bani şi dispăreau cu ei, s-a plecat de la premisa că acest sistem al lui Ioan Stoica nu poate fi decât o altă mare escrocherie. “Caritas” manipulează însă astăzi miliarde de lei şi este pe departe cea mai dinamică afacere din România. Autorităţile financiare au efectuat asupra firmei “Caritas“ controale dar constatările nu au avut relevanţă. Toţi cei care au încercat să intre în interiorul mecanismului, cu sau fără ajutorul lui Ioan Stoica, nu au putut descoperi argumente pentru a demonstra că acesta funcţionează ilegal.

ORAŞUL CLUJ A FOST CUMPĂRAT DE PROPRII LUI LOCUITORI.
Oraşul Cluj-Napoca are o populaţie de 455.000 de locuitori. Din surse oficiale (confirmate) toată populaţia a participat la circuitul financiar „Caritas”, de la cei câţiva zeci de mii de şomeri până la autorităţi. În aceste momente se înregistrează un flux foarte mare de oameni din judeţele limitrofe Clujului şi chiar din zone ale ţării, mai îndepărtate. Toţi vin aici cu speranţa că se vor îmbogăţi. În oraş, Ioan Stoica a creat un fond special de donaţii făcute de câştigători pentru dezvoltarea oraşului. Deşi se speculează că el ar fi făcut înţelegeri secrete cu primăria şi prefectura, în realitate relaţia cu aceste autorităţi este foarte discretă. Ioan Stoica susţine că a discutat o singură dată cu primarul Gheorghe Funar atunci când i-a supus atenţiei acestuia posibilităţile “Caritas”-ului de finanţare a unor proiecte urbane. Mai mult decât atât, Gheorghe Funar I-ar fi lăsat pe Ioan Stoica să aştepte o oră până să fie primit. Donaţiile zilnice ajung la 5—6 milioane de Iei, sume care sunt folosite la asfaltarea şoselelor, la cumpărarea medicamentelor pentru spitale, a alimentelor pentru căminele de copii şi bătrâni, la construcţia crucii de pe Cetăţuie şi a fabulosului proiect al Iui Gheorghe Funar — “grupul statuar Avram Iancu”, o statuie înaltă de 35 de metri care va costa peste o jumătate de miliard de lei. Pe listele de donaţii pentru această statuie s-au înscris maghiari şi germani, performanţă pe care nici un politician nu a reuşit-o vreodată. În ceea ce priveşte situaţia materială a locuitorilor oraşului efectul este realmente impresionant. Sfidând toate argumentele stării economice în care se află România, sărăcia abruptă a societăţii româneşti aflată într-un cumplit colaps financiar, o foarte mare parte a locuitorilor Clujului care altfel nu aveau nici o posibilitate de a-şi ameliora nivelul de trai au reuşit să-şi cumpere apartamentele, să-şi rezolve problemele financiare. Magazinele cu obiecte casnice (televizoare, frigidere, maşini de spălat) sunt luate cu asalt, iar preţurile, inhibitive pentru alte zone ale ţării, sunt considerate aici normale. Acest fenomen se întâmplă deoarece foarte mulţi dintre clujeni au perseverat în jocul iniţiat de Ioan Stoica şi au ajuns Ia un nivel al câştigurilor în medie de 1—2 milioane lei. Există şi câştiguri imense. La Institutul Minier din Cluj (aflat în localitatea Baci) unde se află sediul firmei “Caritas” şi unde se plătesc câştigurile pentru clujeni, l-am întâlnit pe Mohammad Saudi, cetăţean iranian rezident în Cluj care ne-a declarat că a încasat peste 100 milioane de lei. Ioan Stoica, ne-a confirmat câştigul Iui Saudi şi a argumentat prezenţa acestuia în joc prin faptul că spre deosebire de alţi străini care au încercat să intre în joc acesta avea avantajul că era rezident în Cluj. Astfel nu I-ar fi primit. Saudi, fericit, ne-a explicat că a simţit de la început că acest joc va avea succes pentru că în 1972 prinţesa Farah a organizat un astfel de joc în Iran şi bunicul foarte sărac al lui Saudi a câştigat 400.000 de dolari.

IMPERIUL LUI IOAN STOICA
Aventurându-ne în interiorul sistemului “Caritas” realizăm în scurt timp că avem de-a face cu o maşinărie infernală. Ioan Stoica, un fost absolvent al unei şcoli medii financiar-contabile, un ilustru necunoscut până în urmă cu câteva luni, este un om cu o inteligenţă surprinzătoare. El este însă compleţ izolat în legenda pe care a creat-o şi refuză contractele eu exteriorul. Este o personalitate misterioasă. Susţine că motorul acţiunii lui are o nuanţă mistică şi trăieşte într-o modestie paradoxală pentru averea pe tare a acumulat-o. Camera din care conduce sistemul aflat în Institutul Minier din Baci este de o austeritate ieşită din comun: două birouri vechi într-o cameră de 2/3, unul aparţinându-i lui Ioan Stoica, celălalt soţiei lui, Elena, o chiuvetă ieftină în peretele opus, două telefoane, o vază de flori. În sertarul Elenei Stoica am observat cartea lui Pascal Brucker  “Luni de fiere”. Ioan Stoica are toarte’ puţini oameni care îi controlează sistemul. Livia Boldur, contabila şefă nu se află in Cluj, ci la sediul principal al firmei, în Braşov. Ioan Stoica nu are nici măcar fax (declară că nu are nevoie). Nu ştie nimic despre computere şi informatică, dar evident sistemul nu funcţionează fără ajutorul unui centru de calcul. Din cei 773 angajaţi, peste 400 sunt casierele, fete foarte tinere, între 16—25 de ani.Toţi angajaţii firmei, în afara faptului că au un salariu (în medie 49.000—50.000 de lei) sunt implicaţi în joc şi cu siguranţă au câştigat sume foarte mari de bani. Acesta este şi unul din motivele pentru care angajaţii îi sunt extrem de fideli patronului. Programul de lucru este epuizant: se lucrează 12 ore pe zi cu o pauză de 1 oră in care casierele şi oamenii de pază iau masa în cantina amenajată în corpul Institutului Minier, închiriat de “Caritas”. Casierele au la dispoziţie calculatoare (46) pentru depuneri şi plăţi (există peste 30 de încăperi în care se încasează, în clădirea “Sălii Sporturilor” şi în care se fac plăţile, în Institutul Minier). Calculul câştigurilor se face într-un centru de calcul numit “Catania”, aparţinând lui Ioan Catană, un colaborator al lui Stoica. Acesta foloseşte peste 80 de computere pentru a centraliza datele primite de la “Caritas”. Având în vedere că zilnic sunt eliberate în jur de 20.000 de chitanţe (în valoare de 154.000 lei fiecare) şi acest număr va creşte, în scurt timp nu va mai fi suficientă mărirea numărului de calculatoare. Ioan Stoica se pregăteşte deja să introducă calculatoarele în reţea.

CARITAS ÎNSEAMNĂ 20 DE MILIARDE DE LEI
S-au făcut diferite speculaţii în legătură cu dimensiunile financiare ale firmei “Caritas”. Toate . acestea au provocat spaimă. Sumele reale aflate în investigaţiile noastre depăşesc însă toate valorile speculate anterior. În acest moment, “Caritas” încasează zilnic în jur de 5,2 miliarde lei şi plăteşte 4,1 miliarde, sume care evident vor evolua. Ioan Stoica opreşte un comision de 10%, opreşte TVA din câştiguri şi plăteşte un impozit pe profit fantastic. În luna aprilie a plătit 300 de milioane de lei, pentru a ajunge în 70 de zile la 4.841.073.000 lei. În luna august, din declaraţia domnului Romulus Constantinescu, directorul Consiliului Judeţean Cluj, “Caritas” va plăti un impozit pe profit de peste 6 miliarde de lei. Aceste sume înseamnă că până în acest moment Ioan Stoica are un profit net de peste 20 de miliarde de lei. (a ajuns la 8 miliarde de lei pe lună). Ioan Stoica ne-a confirmat de altfel că soldul contului său (nr. 750 la Banca Agricolă) în 29 iulie avea o cifră de 15.461.177.143,48 lei. Dacă va continua in acest ritm în scurt timp Ioan Stoica va distruge sistemul bancar din România.

CARITAS ÎL CALMEAZĂ PE FUNAR
Fenomenul social pe care I-a introdus “Caritas” în Cluj este tulburător. Oamenii vorbesc acum numai despre Ioan Stoica. Tensiunile politice au dispărut aproape cu desăvârşire, iar primarul Gheorghe Funar, deşi în continuare naţionalist, a devenit simpatic (sau măcar indiferent), chiar şi pentru clujenii care nu îl agreează (majoritatea de naţionalitate maghiară). Gheorghe Funar este un scenograf urban fanatic şi ordinea pe care a impus-o, în Cluj nu mai displace cetăţenilor. Evident, primarul şi preşedintele PUNR-ului nu îşi putea realiza proiectele (multe dintre ele utopii desăvârşite), fără ajutorul lui Ioan Stoica. Un membru UDMR din Cluj ne-a declarat concesiv: “Gheorghe Funar ţine mai mult cu românii, dar aceasta nu mai este o problemă”. Faptul că fenomenul “Caritas” a distrus rivalităţile politice (s-au măcar le-a eclipsat) este un lucru extrem de interesant. Deşi ne-a declarat că nu îl interesează politica şi îi dispreţuieşte pe politicienii parlamentari, Ioan Stoica realizează că dacă ar transfera sistemul său în oraşe ca Târgu-Mureş sau în Harghita şi Covasna, ar putea exista un motiv (prosperitatea) pentru care să dispară tensiunile dintre români şi maghiari. Ioan Stoica ştie că îşi poate transforma oricând imensa popularitate în capital politic. 100.000 de oameni pe care i-a salvat de la sărăcie (acesta este adevărul) I-ar urma necondiţionat. La Sala Sporturilor, câţiva dintre cei care participau la joc (se pretau să depună banii) ne-au declarat că dacă Guvernul va opri jocul în Cluj se va declanşa un conflict teribil. După cum arătau lucrurile, se pare că această afirmaţie nu este o glumă.

O ÎNTREPRINDERE FALIMENTARĂ CU MUNCITORI MILIONARI
Vizavi de Sala Sporturilor se află o întreprindere de textile, “Romart SA”, care produce Ia 30% din capacitate şi se află aproape în stare de faliment. Am avut o surpriză atunci când am aflat că toţi muncitorii din fabrică (câteva sute) sunt milionari. Efectul “Caritas” asupra activităţii economice din judeţ este negativ. Prefectul Grigore Zanc ne-a declarat că oamenii muncesc sensibil, mai puţin şi nu mai sunt interesaţi de stabilitatea serviciului lor. “Caritas” este “el însuşi un aspirator de locuri de muncă. Din cei peste’ 300 de oameni de ordine (mai mult decât efectivul poliţiei locale), majoritatea au fost şomeri. Ioan Stoica intenţionează să mărească personalul până în septembrie la 1100. “Din celălalt punct de vedere, activitatea «economică» a “Caritas”-ului (o dovedeşte valoarea impozitului) depăşeşte întreaga activitate economică a judeţului Cluj”. Ioan Stoica ne-a declarat că atunci când marile confederaţii sindicale au declarat grevă generală, el a împiedicat firmele din Cluj să respecte indicaţiile primite de Ia Bucureşti.

SECRETUL SISTEMULUI CREAT DE IOAN STOICA
Nu există nici un miracol în “Caritas”. Totul se bazează pe un sistem financiar bine pus la punct, combinat cu un sistem la fel de impresionant. Fluxul de oameni care vin la “Caritas” este atât de mare (sunt cozi de sute de metri şi mii de oameni), încât Ioan Stoica ar trebui să deschidă puncte de depunere în mai multe zone ale oraşului. Acest lucru i-ar fi însă fatal. Atât timp cât credibilitatea lui este foarte mare vor exista tot timpul mai mulţi oameni care doresc să se înscrie decât cei care se pot înscrie fizic. Ioan Stoica trebuie să păstreze un tempo foarte exact la ritmul de înscriere pentru ca să poată efectua plăţile. Până la un anumit moment circuitul de întrajutorare “Caritas” a funcţionat după aceeaşi piramidă falimentară pentru celelalte jocuri similare. După momentul critic, din care a ieşit probabil printr-o speculaţie financiară extrem de inteligentă, sistemul a început să evolueze într-o curbă. În acest moment numărul persoanelor care se înscriu creşte zilnic cu o rată de aproximativ 100 de persoane. Interesant este că o bună parte (50—60%) din sumele câştigate sunt din nou introduse în joc, pentru că oamenii au curajul când ridică acele imense sume de bani să investească din nou. Deşi afirmă că nu există limită de sumă, celor care câştigă mai mult de câteva zeci de milioane, Ioan Stoica le dă personal sugestia ca să investească o sumă moderată. Există fireşte şi planuri subterane ale fenomenului “Caritas”. Ioan Stoica are, se pare, posibilitatea să îngheţe într-un fel valoarea banilor (nu a spus dacă are investiţii în derulare, în afara unui supermarket) astfel încât valoarea câştigurilor este diminuată de rata inflaţiei. Din punct de vedere psihologic, Ioan Stoica îşi menţine credibilitatea respectând cu stricteţe termenul de 3 luni şi 14 zile de Ia depunere până Ia încasare şi publică în paralel numele câştigătorilor în “Mesagerul Transilvan” deşi ar fi suficient să publice numerele chitanţelor. Publicarea numerelor, după cum recunoaşte Ioan Stoica, este şi -o măsură de protecţie. În liste apar inclusiv nume ale autorităţilor oraşului pentru a alunga astfel orice suspiciune cu privire la eventuala mituire secretă a acestora. Fireşte că autorităţile se înscriu pe liste cu mai mare uşurinţă decât oamenii obişnuiţi şi uneori reuşesc să-şi ridice banii înainte de termen. Clujenii realizează acest amănunt şi nu au protestat.

UN AVERTISMENT PENTRU PRESĂ
Ioan Stoica a acceptat să purtăm o discuţie după ce timp de mai multe săptămâni refuzase să primească jurnaliştii. El realizase că imprevizibila campanie de presă împotriva lui, iniţiată de “Tribuna Ardealului”, “România liberă” şi “Azi” poate induce suspiciune şi îi va distruge sistemul. Ioan Stoica a reacţionat foarte puţin rezervat împotriva presei ostile, care îi pune în spate un scenariu diabolic. În numărul de sâmbătă al “Mesagerului Transilvan”, patronul firmei “Caritas” le dă o replică dură jurnaliştilor care au scris împotriva lui, acuzându-i că incită şi îi întreabă dacă îşi dau seama ce efect catastrofal se va produce dacă sistemul “Caritas” se va întrerupe în condiţii dramatice. Ioan Stoica îi va avertiza pe cei “care muşcă mâna ce li se întinde” după cum afirmă, că se consideră calomniat şi că dacă vor continua să-i acuze fără să aducă argumente, îi va ataca în justiţie. Ioan Stoica are un argument foarte puternic. El declară că mulţi dintre jurnaliştii care îl acuză au jucat şi au câştigat sume imense în circuitul lui. Ioan Stoica a înţeles de asemenea că dacă în mass-media, eventual la un post de televiziune, va fi prezentată influenţa pozitivă a “Caritas”-ului şi isteria pe care a provocat-o îmbogăţirea clujenilor, se va produce un exod exploziv către Cluj, trenuri supraaglomerate, şosele blocate, oraşul ardelean invadat de oameni disperaţi care doresc să scape, de sărăcie.

FAŢA NEVĂZUTĂ A LUI IOAN STOICA
Misterul care planează în jurul Iui Ioan Stoica s-a amplificat şi datorită legendelor care circulă în oraş despre el. Trăieşte realmente foarte modest (este de fapt o condiţie obligatorie pentru a câştiga încrederea în oamenii simpli). Nu are o casă în Cluj, locuieşte la Hotel “Victoria”, lângă Prefectură. Se trezeşte la ora 5 şi jumătate şi scrie câteva pagini Ia cele două cărţi la care ne-a declarat că lucrează de câtva timp. Una dintre ele se numeşte “Doamne, unde am ajuns” şi este o autobiografie romanţată, iar cealaltă, “Circuitele financiare de întrajutorare”, este o istorie amănunţită a premiselor sistemului său, începând cu inventatorul acestuia (Karl Heinz Rosenburg, după cum afirmă) până la celebrul circuit din Viena (Gratz) care durează de peste 40 de ani. El declară că are realmente o soluţie genială pentru a închide circuitul. Ioan Stoica este un om foarte singur, deşi îl idolatrizează atât de mulţi oameni (el iese foarte des în mijlocul celor care vin să se înscrie în circuit). Se consideră un mistic şi declară că sistemul lui este profund moral (deşi “consumă” disperarea oamenilor). Ioan Stoica ne-a oferit şi imaginea sa asupra situaţiei economice din România. Este un adept al liberalismului (ipotetic pentru că în realitate se dovedeşte a fi un paradoxal miliardar de stânga) şi îi dispreţuieşte pe guvernanţii actuali. El crede că politica pe care o duce guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, este falsă. “Mugur Isărescu este strălucit în teorie dar este o nulitate în practică”, ne-a declarat. Ioan Stoica crede că dacă băncile din România ar renunţa la rivalităţi şi ar crea un sistem bancar unit, ar putea declanşa un circuit similar “Caritas“-ului, mult mai puternic şi mai îndelungat, care ar salva România. Ioan Stoica intenţionează săptămâna aceasta să depună la Banca Naţională dosarul pentru înfiinţarea băncii “Caritas”

CARITAS POATE LUA O AMPLOARE DRAMATICĂ
Este imposibil de realizat ce se va întâmpla. Prefectul judeţului Cluj, Grigore Zanc, a fost chemat vineri 29 iulie la Bucureşti pentru a discuta cu Viorel Hrebenciuc, secretarul general al Guvernului, amploarea fenomenului. Grigore Zanc I-a rugat pe Viorel Hrebenciuc să intervină în guvern pentru a se accepta ca 30 la sută din impozitul pe care îl plăteşte Ioan Stoica să fie transferat în bugetul local al judeţului Cluj. Această sumă ar relansa, după opinia specialiştilor clujeni întreaga economie din zonă. Ioan Stoica se gândeşte în mod serios să deschidă alte centre mari în ţară pentru a nu periclita centrul din Cluj. Atât timp cât el funcţionează în legalitate şi controalele financiare nu au descoperit nimic împotriva lui nu îl va putea opri nimic. Previziunile trebuie oprite însă aici pentru că ele capătă o latură primejdioasă. El este lipsit de controlul informaţiei şi nu realizează ce implicaţii naţionale poate aduce expansiunea fenomenului “Caritas”. Este, de asemenea, posibil ca o variantă locală a idolatriei şi a cultului personalităţii (în evoluţie în Cluj) să-l transforme pe Ioan Stoica într-unul din acei conducători teribili care au modificat cursul istoriei, schimbând destinele a milioane de oameni. Luni, Ioan Stoica a contactat autorităţile judeţului dacă este oportun să se ducă în Valea Jiului pentru a-i linişti pe mineri.

***

Deşi o parte a presei, a dat din timp semnale de alarmă, solicitând autorităţilor oprirea sistemului, deşi însuşi primarul Bucureştiului, Crin Halaicu, avertiza: „Cine depune, acum, bani la Caritas este cel puţin nebun. Aceştia sunt bani iremediabil pierduţi, culmea, pe 1 martie 1994, la presiunea inconştientă a unora, se deschide chiar şi la Bucureşti o filială a Caritas-ului!

Dar, decăderea şi prăbuşirea circuitului erau iminente, iar pentru mulţi, foarte mulţi depunători, banii s-au volatilizat în buzunarele celor cu… „mână scurtă”, adică cei care care au ridicat profitul peste rând. Palidă consolare pentru cei rămaşi cu buza umflată: „patronul” de faţadă al jocului, Ioan Stoica, a fost arestat şi condamnat.

***

Doi reprezentanţi de frunte ai Parchetului –  dnii Eugen Vasiliu şi Viorel Spânu – ne asigură că Stoica şi Popilean sunt bine puşi la păstrare
 
NICI MINISTRUL JUSTIŢIEI NU-I POATE SCĂPA PE ESCROCI!

În sfârşit, se pare că Parchetul a luat taurul de coarne. Sau cel puţin aşa lasă să se întrevadă acţiunile în forţă de săptămâna trecută, când – evaluând probele adunate de Direcţia Cercetări Penale a Direcţiei Generale a Poliţiei Naţionale şi elementele din zecile de mii de plângeri penale – Parchetul General a dispus arestarea preventivă (30 zile) a patronului firmei CARITAS, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a scamatorului din fruntea MONDOPROSPER.

Nu e rău să precizăm câteva date biografice ale celor doi. Ioan Stoica, insul care a zăpăcit o lume întreagă, afirma că e deţinătorul unei perfecte ecuaţii financiare şi că edificiul sistemului său este imposibil să se dărâme (asta, în perioada sa de glorie, aprilie ’92 – februarie ’94 când rulau aproape 1 500 miliarde lei), insul care zâmbea superior când – într-o emisiune TV – finanţişti de profesie îşi exprimau reticenţele vizavi de vânturata sa infailibilitate, nu este de fapt decât un mediocru absolvent de şcoală tehnică de contabilitate. Studiile i-au fost atât de “profunde”, încât acum 24 de ani,, încercând să-şi facă mâna, a vârât-o până la cot în avutul public, fiind condamnat pentru abuz în serviciu şi delapidare. Nu e, de altfel, singurul hoţ care, după 1989, şi-a descoperit vocaţia de întreprinzător om de afaceri.

Cum v-am relatat, la exact o zi după Stoica, a fost arestat, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Gheorghe Popilean, directorul general şi administratorul firmei MONDOPROSPER. Are un curriculum vitae şi mai interesant decât vecinul său de garsonieră cu gratii, încă în 1954, Judecătoria din Roşiori de Vede îl condamnă pentru delapidare şi înşelăciune. Patru ani mai târziu, o nouă sentinţă, a Tribunalului Capitalei, pentru înşelăciune în dauna avutului personal. În 1977 – trafic de influenţă. Beneficiază de o celebră clemenţă ceauşistă şi, graţiat, se reapucă de treabă: în 1978 e iarăşi condamnat pentru înşelăciune. Acum are de dat socoteală pentru infracţiuni la Legea 82, a contabilităţii, şi la Legea 31, a societăţilor comerciale: folosirea în interes personal a unei părţi din creditele societăţii, determinarea înregistrării inexacte a operaţiunilor, ascunderea unor fonduri. Prejudiciul se ridică la două milioane de dolari. Dincolo de aceste aspecte, care au dus la arestarea lui Popilean, mai sunt însă nenumăratele plângeri penale ale cetăţenilor escrocaţi. Vor fi ele conexate? Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dl Viorel Spânu, ne-a asigurat că ancheta nu se va opri până nu va fi elucidată întreaga activitate a prosperului de la MONDO-PROSPER. (Petre CALAPODESCU)

va urma

Fragmente din memoria unui ziar (2)

scris de Ando

Citiți primul primul episod

Cum spuneam, chiar aparent avantajat de startul euforic al zilei de 22 decembrie, ziarul „Libertatea” a trebuit să se adapteze din mers la regulile implacabile ale economiei de piaţă.

Tarabele acelor ani gemeau de publicaţii, concurenţa era nemiloasă. Iată o fotografie făcută în 1990 de japonezul Norihiro Haruta, în Gara de Nord.

Apele societăţii erau tulburi şi vijelioase, aşa că nu era deloc uşor să rezişti, să te impui, să vii, permanent, cu ceva nou, deosebit şi să fii, totodată, perceput de cititori ca sursă credibilă. In aceste condiţii economice dure, entuziasmul şi simţul responsabilităţii faţă de cititori trebuiau să aibe în spate şi resurse financiare pe măsură. Pasul firesc ca, în paginile ziarului, să-şi facă apariţia publicitatea.

Mică paranteză. Din ce ştiu, până la revoluţia din decembrie 89, singurul ziar central cu pagină de „mică publicitate” a fost „România Liberă (şi acela după anul 1966).

E adevărat, nu cunosc dacă ziarele locale din acea perioadă conţineau acest gen de serviciu, chiar limitat la zona lor de audienţă.

Dacă îmi amintesc bine, ziarul „Dobrogea Nouă” din Constanţa avea, numai în perioada estivală, un supliment numit „Litoral”, unde apăreau şi ceva anunţuri. Revenim. Deci, din ianuarie 1990, totul era… la liber, aşa că ziarele duceau o luptă aprigă, „la baionetă” ca să câştige câţi mai multi clienţi. Sigur că, la fel ca mai toate ziarele importante de atunci, „Libertatea” avea şi el o rubrica de mică publicitate, dar ţinta ideală era formată din clienţii „graşi”: firmele private – care se înmulţeau rapid, restaurantele, magazinele, imobiliarele etc. Iată câteva mostre de reclame care apăreau în „Libertatea” acelor ani; probabil că pe altele le-aţi dibuit şi dumneavoastră în scanările din primul episod.

A fost şi perioada în care Octavian Andronic, alias ANDO (redactor şef al ziarului până în anul 1998) şi-a valorificat din plin faţeta sa de caricaturist versat. Cunoscut şi afirmat în domeniu încă din 1969 (anul debutului), s-a simţit ca peştele în apă în noua conjunctură social-politică care îi aducea pe tavă o multitudine de subiecte din care noi am selectat (cu greu) câteva:

O precizare – calitatea, de cele mai multe ori modestă, a scanărilor reproduse, nu ne aparţine. Am considerat însă că putem trece peste acest aspect, altul fiind scopul periplului nostru temporal.

va urma

Fragmente din memoria unui ziar (1)

scris de Ando

Scurtă introducere: Agenţia independentă de presă AMOS NEWS o iniţiativă privată a cunoscutului ziarist, publicist şi caricaturist Octavian Andronic (Ando).

Aici, este şi momentul să precizez că nu am absolut nicio legătură cu acel „Ando” sub care este cunoscut el, mai ales în lumea caricaturii româneşti. Este, pur şi simplu, o coincidenţă cu abrevierea numelui meu (Andone), abreviere care mă însoţeşte încă din copilărie.

Octavian Andronic este, fără doar şi poate, „părintele” ziarului LIBERTATEA – titrat ca „primul ziar liber al revoluţiei române”. O conjunctură temporală favorabilă a făcut ca, în chiar ziua de 22 decembrie 89, totul să se schimbe din mers în redacţia ziarului Informaţia Bucureştiului, unde lucra el, ziar care apărea, în mod normal, după amiaza: „De când am dat semnalul ca lumea să se apuce de scris și am stabilit numele ziarului – nu mai știu cine a venit cu numele, cine a fost ursitorul ziarului – cam la ora 16 a apărut. Prima șarjă de ziare am aruncat-o pe fereastră, iar apoi colegii l-au distribuit în drum spre case”, povestea Octavian Andronic.

Având în vedere cele de mai sus, e ceva absolut firesc ca, pe site-ul agenţiei Amos News, să găsim o interesantă selecţie din perioada de început a ziarului şi am zis să profităm un pic de această oportunitate ca să facem, împreună cu LIBERTATEA de atunci o mică excursie în timp. De ce subliniez de atunci? Simplu: pentru că, exceptând titlul, cotidianul care apare şi azi, nu mai are nicio legatură cu ziarul de la început. E bine, e rău? Nu sunt în măsură (şi nici nu e scopul acestor rânduri) să dau verdicte asupra unei evoluţii impuse de multiple elemente pe care, cu siguranţă, nu le deţin. Revenim. Ca şi în această perioadă cumplită şi năucitoare prin care trecem acum şi atunci, totul era în mişcare, în schimbare. Lumea scosese capul la lumină şi era dornică, ahtiată de informaţie, acea informaţie care lipsise decenii din presa sugrumată de vechiul regim. Eu citeam frecvent LIBERTATEA în acei ani, pentru că, în noianul de publicaţii care umpleau la refuz tarabele şi chioşcurile, acest ziar păstrase încă o sensibilă şi substanţială apropiere de viaţa Capitalei.

Totodată, era vizibilă transformarea rapidă de stil şi de abordare a subiectelor. Ceea ce era normal: presa scrisă, şi cred că nu greşesc, a fost primul domeniu, de după 89, care a simţit fiorul rece al concurenţei. De aceea, se umbla mult, încă de atunci, la efectul de „impact” asupra cititorului. Dar, hai să intrăm un pic în atmosfera acelor ani, împreună cu prima pagina a LIBERTĂŢII. Regăsim cu această ocazie nume, figuri, evenimente – unele, poate uitate sau altele, pe care le vrem uitate.

  

Să extragem şi câteva titluri, aşa, mai sprintene, mai „cu mesaj”:

   

Dar nu era suficient! Aşa că au apărut, paginile tematice speciale, suplimentele /cel de week-end şi cel matinal (cu frontispiciul preluat după vechea Informaţia Bucureştiului”), au apărut… premiile pentru cititori, dar şi pentru personalităţi sau firme.

  

  va urma