despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Patinoarul Flamaropol, deocamdată, un schelet în tăcere

scris de Ando

Din vara anului trecut, de când primăria generală a reziliat contractul de lucrări la noul patinoar, nu mai avem nicio veste: cine, cum, când va prelua şantierul şi va finaliza acest important obiectiv al oraşului.

Pornind cu socoteala de la data demolării vechiului patinoar, intrăm, aşadar, în al cincilea an de bălmajeli, amânări şi promisiuni.

Estimările făcute la finalul lunii octombrie, anul trecut, de cei de la „Gazeta Sporturilor sunt sumbre: doar circa 35% din proiect este gata!

Rămâne firava speranţă ca, măcar, anul ăsta (nu de alta, dar 2020 e an electoral) să ridice cortina tăcerii şi să dezmorţească, cumva, acest chinuit proiect.

… și ce viață, ce mai veselie era aici acum 60 de ierni!

Centrul vechi în presa veche

de Ando și HM

Sfîrșitul anilor ’60 înseamnă și-o preocupare pentru refacerea Lipscaniului, cu păstrarea aerului comercial și – mai ales – cu intervenții înnoitoare minime. Străzile, gîndite fiecare un specific: pe Lipscani, Șelari și Băcani comerțul era preponderent textil; pe Gabroveni, domnea cooperația meșteșugărească; pe Covaci găseam raiul anticarilor și-al consignațiilor; pe Smîrdan, articole de uz casnic… Peste 100 de unități comerciale au fost puse în valoare în perioada 1970-71. Nu eram neapărat proști în acei ani, și nu rareori găseam în presa centrală „ecouri” mai mult sau mai puțin discrete ale pripei cu care autoritățile încercau să scape de urmele trecutului.

Treaba mergea repede; s-a renovat Cafeneaua Veche…

… și-n ’71 se deschidea Hanul lui Manuc:

 

Chiar dacă zona Pieței Unirii era deja „condamnată” de multă vreme la sistematizare, pînă la demolările din anii ’80 partea istorică a fost bine ocrotită; a fost o mare minune că Hanul lui Manuc a scăpat – și-i bine și azi, căci a rămas o destinație turistică interesantă.

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar… gata!

de C. D. Mocanu, Ando și HM

Orice lucru se termină, iar un lucru bun se termină mai repede. Așa cum v-am zis la-nceputul anului, colecția aceasta de calendare a cuprins perioada dintre 1962 și 74.

Ceea ce nu-nseamnă că nu mai avem cîteva mici cartonașe colorate-n teșcherea!

Iată, din 1979: un calendar Pepsi și altul care ne-nfățișează vechea imagine a Teatrului Național, deși este comandat de ADAS.

S-au tipărit sumedenie de calendare-n anii aceia, devenind și-o mică industrie lucrativă, întrucît se vindeau bine cele cu actori și cîntăreți străini. Au devenit celebre calendarele cu fete frumoase editate, an de an, de Adesgo (deși, să fim cinstiți, mai căutate erau posterele fabricii de ciorapi). Odată cu apariția lipsurilor de la sfîrșitul anilor ’80, numărul și calitatea calendarelor au scăzut.

După Revoluție, calendarul a redevenit un vehicul publicitar, căutînd să fie cît mai atractiv; își păstrează tradiționalul scop utilitar, nelipsind, firește, din poșetă.

Am fost, apoi, martorii perioadei în care calendarul a-nceput să intre în desuetudine. La ce folos cartonașul, cînd toată informația din el se găsea deja-n telefon? La mijlocul anilor 2000, deja firmele și agențiile care obișnuiau să comande la fiecare sfîrșit de an calendare pentru clienți renunță s-o mai facă.

Ici-colo, în cadrul campaniilor publice susținute pentru informarea generală, se strecoară cîte-un calendar.

Majoritate covîrșitoare a calendarelor de buzunar de azi sînt comandate de partidele politice; le găsim în cutiile poștale și rareori le luăm în casă.

Cu toate astea, fără să ne dăm neapărat seama, mulți dintre noi avem calendare destule – e vorba de cele tipărite în cadrul pachetelor formate din mici postere, magneți de frigider și alte materiale drăguțe pe care le cumpărăm în grădinițe și școli de la firmele de servicii foto.

Încheiem. Tragem nădejde că v-a plăcut plimbarea prim timp; ultimul calendar pe care vi-l arătăm este de actualitate – pentru anul 2020; an pe care vi-l dorim bun, plin de bucurie.

Naționalizarea farmaciilor în presa vremii

de Ando și HM

La 2 Aprilie 1949  s-a dat decretul privind Naționalizarea unităților sanitare: farmaciile urbane și din centrele muncitorești, laboratoarele chimico-farmaceutice, drogheriile medicinale, depozitele de medicamente și laboratoarele de analize medicale. Întrucît „unitățile sanitare particulare au fost înființate cu scop speculativ de a aduce beneficii materiale proprietarilor sau diferitelor societăți sau asociații particulare” nu puteau să asigure „prelucrarea și difuzarea medicamentelor pentru poporul muncitor”. Asta se petrecea la aproape un an după Naționalizarea principalelor mijloace de producție din 11 Iunie ’48.

Numărul farmaciilor bucureștene era de-a dreptul uriaș acum 70 de ani: 510! Nu cred că astăzi avem cu mult mai multe, zău așa! În urma Naționalizării s-au restrîns la 108:

Și, pentru că și la vremea aia ne pricepeam de minune să-ntărîtăm populația, numaidecît s-au găsit „mii de pachete și cutii de medicamente dosite la locuințele farmaciștilor”.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1974 (II)

de C. D. Mocanu și HM

gata cu ’74… publicațiile pentru copii mici și cei mereu mari.

Va urma!

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1974 (I)

de C. D. Mocanu și HM

Vacanțe-n România: marea, munții, bogățiile Patriei.

Va urma!

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1973 (IV)

de C. D. Mocanu și HM

Gata și cu ’73 – călătoream comod și plăcut cu vagoanele-restaurant și de dormit, ne relaxam pescuind și predam deșeurile metalice și refractare.

Va urma!

Naționalizarea de la 11 Iunie 1948 în presa vremii

Puteam să-i spunem în două feluri.

Precum secretarul general al Partidului Muncitoresc Român și prim vicepreședintele Consiliului de miniștri, Gheorghe Gheorghiu-Dej: „o schimbare structurală în domeniul economiei naționale, pentru a putea pune toate forțele productive ale țării în slujba ridicării nivelului politic, economic și cultural al poporului nostru”…

Sau, mai pe șleau, cum titrau ziarele centrale care apăreau duminecă, pe 13 iunie 1948: „întreprinderile smulse din mâinile lacome ale exploatatorilor devin bun comun al întregului popor”.

Este vorba, sigur că da, despre naționalizarea întreprinderilor industriale, miniere, bancare de asigurări și de transport: „mare act revoluționar înfăptuit de clasa muncitoare după zeci de ani de luptă contra jafului, asupririi și umilinței îndurate de generații de oameni ai muncii”.

Cuvintele nu erau alese fără grijă; Țara noastră sărbătorea centenarul pașoptist și data Naționalizării – 11 iunie – se suprapunea cu cea a semnării Proclamației de la Islaz.

Lozinca primului-ministru, Petru Groza, își găsea astfel temei: „pe principiile lui 1848, la orândurirea socialistă de mâine!”

Istorica hotărâre e primită „cu un uriaș entusiasm”: reporterul merge în fabrici, oamenii-s fericiți: „munca se continună într’un ritm trepidant, vioiu, parcă mai vioiu ca niciodată. Intrând, dai mâna cu portarul, cu muncitorii strânși în grup la discuție aprinsă:

— Ai venit la noi? E LA NOI acum, în gospodăria noastră.

Le-am strâns mâna lor, apoi altora, tot mai mulți, fără să rețin nume, fiindcă fiecare avea un nume scump, frumos: cetățeanul, muncitorul, stăpânul muncii lui”

  

Primul pas spre economia planificată fusese făcut; se deschidea calea planurilor cincinale. Tot ce mersese de la sine de-acuma urma să meargă greu, greoi, îngreunat și controlat.

  

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar 1973 (III)

de C. D. Mocanu și HM

… lumea citea: avem calendarele Editurii Medicale, ale Difuzării Presei (cu o selecție de titluri), ale publicațiilor pentru prichindei dar și ale celor destinate publicului mai mărișor, pasionat de știință, tehnică și SF. Editura Stadion (o editură de succes) scotea cartea „Ar fi fost prea frumos” despre Țiriac și Năstase însăilată meșter de Ioan Chirilă.

Va urma!

comerț din presa vremii

1949: Comerțul intra, încet, în era sa etatizată. O vreme bunele practici rămase de dinaintea Războiului au persistat, pierzîndu-se odată cu foametea, stabilizarea, naționalizarea.

1959: întîi cu titlu experimental, se introduce instituția voiajorilor comerciali în comerțul de stat: cum ar veni azi, area sales representatives în retail.

Tot atuncea, în urma deciziei de a oferi o importanță mare industriei zahărului, urma să cumpărăm două fabrici gata utilate din Franța.

1969: o perioadă-n care se închegau binișor relațiile comerciale cu Vestul.

… orice mergea la export, dacă merita osteneala: și racii vii.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici