despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Când bazinul Lido se pregătea să facă valuri

scris de C. D. Mocanu

Copilăria și adolescența mi-au fost bântuite de dorința de a merge, măcar o singură dată, la bazinul Lido. Făcusem cunoștință cu marea în vara anului 1962, la Eforie, acolo unde tata căpătase de la sindicat un bilet de odihnă plătit cu bani puțini. Am revăzut-o în 1965, la 2 Mai. Timp de două săptămâni, tabăra de copii mi-a fost gazdă bună. Știam deci cum stă treaba cu valurile și cât de plăcut este să te iei cu ele la trântă. Ardeam de curiozitate să le înfrunt și pe acelea produse de niște mașinării într-un lighean din buricul Bucureștiului.

N’a fost să fie! Nu s-a putut! Veniturile familiei și cheltuielile atent drămuite pentru a finaliza și dota casa pe care părinții mei o construiau, nu erau compatibile cu luxul. Mă mulțumeam, ca și ceilalți puști din Vitan, cu ștrandul Floreasca 2 și cu lărgimea lacului pe malul căruia acesta funcționa de mulți, mulți ani. Acolo ne simțeam în apele noastre! În plus, mă stăpânea o oarecare sfială, o reținere, specifică atunci celor veniți din mahalalele orașului și care erau stingheri în prezența luxului și a domnilor.

Și când în sfârșit s-a putut, nu mai funcționa bazinul! În anii ’80, peste vară, ascunsă de ochii lumii (numai pentru cunoscători), făcea dever bun terasa pe două niveluri dinspre Biserica Boteanu.

O vizitam, împreună cu un grup de prieteni și colegi, de două ori pe lună: la lichidare și la avans.

Ne bucuram de o bere bună, cel mai adesea poloneză și de o mâncare pregătită după regulile artei de Marian Bărăgan, zis Mijache, bucătarul din Vitan care se transferase de la Cina. Valuri… canci!

Istoria locului a fost întoarsă pe toate părțile de împătimiții de București. Au prezentat-o frumos, cu fotografii, cu documente și cu vorbe alese Armyuser, Reptilianul și Ando în articole care acoperă aproape toată evoluția luxosului loc de distracție, mai puțin începutul.

O face însă Realitatea Ilustrată din 12 iunie 1930 cu o știre însoțită de fotografii, intitulată Capitala se înfrumusețează. Iat-o, transcrisă fără adaptări, cu sintaxa, topica, ortografia și punctuația textului original:

„Arșița soarelui încinge din ce în ce mai tare Bucureștiul. Asfaltul a început să danseze sub picioarele pietonilor încălziți, cari par din ce în ce mai preocupați de găsirea unui adăpost adumbritor. Grădinile de vară, preferatele generației trecute, au dispărut. Și de altfel ele nu mai corespund nici exigențelor moderne. Acum se cere confort, pitoresc, higienă, lux. Poate răspunde Capitala României dorinței locuitorilor ei? Peste puțin timp da! Într’adevăr pe bulevardul Brătianu, colț cu strada Franklin, se va inaugura în curând BAZINUL CU VALURI LIDO, care va corespunde nu numai unei mari utilități publice, dar va fi în acelaș timp cea mai frumoasă podoabă a Bucureștiului.

Construit în preajma terasei palatului Lido care va fi ocupat de biurourile unei mari instituții de Stat, palat care înseamnă el însuși un monument arhitectonic grandios, BAZINUL CU VALURI LIDO va da Bucureștenilor putința de a găsi un loc de reconfortare și amuzament în cele mai prielnice condițiuni.

Fotografiile noastre reprezintă câteva aspecte ale noului ștrand, pe cale de a fi terminat.

Construit cu o deosebită grijă de lux, higienă și confort, bazinul ștrandului va avea – grație aparatelor cari în ilustrații par niște cutii uriașe – noutatea rar întâlnită în Europa, a valurilor artificiale. De jur înprejurul lui vor fi splendide pergole și peluze, împodobite cu o vegetație luxuriantă. Peste scurtă vreme, feeria unui colț venețian se va desfășura dinaintea privirilor – desigur încântate – ale Bucureștenilor.

Până atunci să felicităm oficialitatea, care înlesnind acțiunea inițiativei private, a contribuit la modernizarea Bucureștiului, înzestrându-l cu o podoabă într’adevăr occidentală.”

Povestea bazinului, strâns legată de a „palatului Lido”, continuă. Ce va urma? Greu de spus! Complexul hotelier se află în plin proces de renovare și modernizare. Dacă acesta va atinge și „ștrandul cu valuri”, nu se știe. Urmăresc finalizarea lucrărilor. Sunt direct interesat. Am dorința de a mă număra printre primii vizitatori ai piscinei. Măcar acum, în amurgul vieții, să fac talasoterapie (fără aer marin și apă de mare) într-un lighean amplasat în inima târgului, mângâiat de valuri produse la mașinică.

Matty – 23 de ani mai tîrziu…

Pe 21 Septembrie 1995 murea Matty – să ne aducem aminte…

Am ales pentru ziua asta desenele pline de haz, duioșie și-un pic de alint „din jurmalul unui caricaturist” apărute-n Almanahul Urzica din 1968.

La vremea aceea, Matty era un nume de două decenii; și deja devenise rezidentul rubricii zilnice de primă pagină „Una pe zi” din România Liberă.

În prefața micului album „Să fim serioși”, apărut în 1976 (pe care-l publicăm zilele astea), Titus Popovici își lăuda prietenul – și-am lăsat laudele astea, aici, ca să nu fie pierdute.

1968 – un asasinat în presa vremii

… un copilaș – nici cinci ani nu făcuse! – dispărut în aprilie ’68, găsit omorît. Criminalul a fost arestat două săptămîni mai încolo și-n august a fost condamnat la moarte.

Rimaru avea să lovească doi ani mai tîrziu.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

„Europenele” de gimnastică de la Praga 1977 în presa vremii

pregătit cu Ando

Pe 13 mai ’77 începeau „Europenele” de gimnastică de la Praga – pe atuncea-n Republica Cehoslovacă.

Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu, pe cai mari: veneau după Olimpiada de la Montreal, ținută-n vara de dinainte.

Povestea, pe scurt, e că fetele au fost furate grosolan de arbitri. Urmarea? Echipa Republicii noastre s-a retras in competiție numaidecît. Articolul din Scînteia de pe 15 mai rezumă cam toată tărășenia.

Ecourile continuau și-n zilele următoare, bineînțeles.

Așa cum ne convine și-acuma, compilam și „reacțiile internaționale”…

Cu părerea-și dădea și Eugen Barbu, ca să dea greutate subiectului:

Ca o oareșce consolare, Nadia avea să primească, la Milano, marele premiu al Asociației presei sportive.

Albumul Nadiei: prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte • a șasea parte • a șaptea parte

Urme ale trecutului (I) – Un album

pregătit cu C. D. Mocanu

Și gata albumul!

… dar povestea mai continuă.

prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte • a șasea parte

accidente în presa vremii

Numai cine nu muncește, nu greșește. Cîteva spicuiri despre accidente din 1968 (22 de morți la Teiuș, pe 7 octombrie, pe calea ferată)…

… și-n 1978 (9 morți la Pitești, pe 30/31 octombrie, la combinatul petrochimic)

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

1958 – primul festival Enescu în presa vremii

Acum fix 60 de ani se deschidea prima ediție a festivalului Enescu. Avea să țină aproape trei săptămîni și să se-ncheie cu premiera românească de gală a operei „Oedip”

 

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Urme ale trecutului (I) – Un album: pozînd

pregătit cu C. D. Mocanu

… va urma!

prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte

1958 – zece ani de „Radio Popular” în presa vremii

… pe 27 august ’58 se marcau zece ani de activitate a fabricii de aparate de radio. Fosta fabrică „Philips” urma să devie, foarte curînd, „Electronica”.

 

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

1948 – Aerogara Băneasa în presa vremii

Aprilie ’48 – se-ncepea construirea frumoasei aerogări de la Băneasa. Otopeniul urma să mai întîrzie douăzeci de ani.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici