despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Avertizare de călătorie: sectorul 4

Sectorul 4 al Capitalei o să ajungă, cît de curînd, pe lista de care se-ngrijește Ministerul de Externe – aceea cu locuri unde e periculos să pleci în vacanță.

Din fericire, n-o să te ia nimeni ostatic prin Berceni: măcar atît.

Dar pentru un cetățean nevinovat bucureștean o să fie ditai bătaia de cap să dea pe aici.

În avîntul primăriei de sector s-au construit fel de fel de parcaje; băștinașii or ști ei dacă-s ale lor, dacă-s cu plată, dacă poți „să-ți lași mașina și tu acolo juma’ de oră”, dacă nu cumva ți se aruncă pe capotă un butoi cu smoală topită ori mai știu eu ce.

Asta-i și ideea: ajungînd în Sectorul 4… nu mai știi ce trebuie să faci și ce să nu faci.

Asta din cauza noilor obiceiuri, din cauza noilor instituții înființate, din cauza atîtor schimbări…

Fel de fel de mașini pe care scrie „PATRULA STRADALĂ” bîntuie pe străzi… ce-i aia, ce face, apără oamenii sau apără șoferii?

Citim în ziare despre țări îndepărtate cu conduse de tirani unde ajungi la-nchisoare dacă tragi o bășină pe stradă, dar e de-ajuns s-o luăm de la Unirii-n sus ca să descoperim nebunia.

Din fugă: avem şi noi „englejii” noştri!

scris de Ando

Imediat ce treci „frontiera” de la Pasajul Piaţa Muncii…

… dai cu ochii de coşurile de gunoi stradale şi realizezi că ai intrat pe teritoriul unei importante (dar discrete, până de curând) comunităţi anglofone sau, cel puţin, anglofile.

N-am reuşit să aflu dacă primăria sectorului a deschis şi un butic sau un chioşc, adică ceva de unde să cumperi tricouri, fulare, şepcuţe, căni sau alte abţibilduri marcate cu acest slogan!

un dedesubt vesel!

… iată dedesubtul pasajului de la Abator, cel îngrijit de Primăria Sectorului 4. Stîlpii se vopsesc și-arată haios. E cu siguranță cea mai inspirată intervenție de acest gen și zic că e o mare reușită.

o luăm în direcții diferite

O bună vreme a fost – cum să zic – acceptabil.

Diferențele dintre sectoarele Capitalei erau de turație – într-unul lucrurile se mișcau, într-altul stagnau; se mai schimbau primarii și se-ntorcea roata; nu existau discrepanțe de locuire.

Cu vremea, aceste diferențe au început să se mărească, discret: aici puteai plăti impozitul la Poștă, dincolo la CEC; dar – iarăși – discrepanțele nu apăruseră cu adevărat.

Lucrurile s-au stricat ireversibil și iremediabil în ultimul deceniu.

Deja problema bucureșteanului nu mai e că vecinului de peste stradă i se mătură strada zilnic și lui doar săptămînal.

La naiba! Trăim de-a dreptul separat, după standarde și reguli diferite.

Acestea sînt reguli pe care nici unul dintre noi nu le-a ales.

Acestea sînt reguli impuse de cineva care n-a fost ales să impună asemenea reguli.

Primarii de sector s-au lăsat păgubași taman din făcut administrație – banala, simpla, modesta administrație – exact ceea din ceea ce face orice oraș civilizat să fie civilizat.

Primarii de sector au ambiții, vor să ctitorească, vor să intre în istorie, vor să facă istorie…

Nu-mi dau seama ce-i mai poate opri pe acești mici dumnezei să se cace pe simboluri și pe unitatea orașului – toate la adăpostul grohăitor al scuzei: „lăsați-ne să facem, nu ne opriți, vrem ca cetățenii din sector să trăiască bine!”

În sectorul 3 s-au reinventat acum patru ani indicatoarele stradale iar în sectorul 4, acum, se reinventează indicatoarele stațiilor transportului public bucureștean!

Nu-i mai poate opri nimic pe ăștia; dacă mîine vreun vătaf o să vrea ca polițaii din sectorul lui să poarte pălării de cowboy, să nu ne mire.

Vanghelie 2

… prost film rulează-n sectorul 5, dragi concetățeni!

Ca să nu mai zică nimeni că nu se face nimic la noi în sector, se pornește din nou – după vreo cinci ani de pauză – reabilitarea blocurilor.

Ne uităm și noi, curioși, pe lista imobilelor cu care se-ncepe treaba. Șapte blocuri pe Sebastian, două pe Rahova, două pe Alexandriei și vreo două prin ghetouri.

Ce ne spune nouă asta?

Că Vanghelie n-a murit!

Cu două săptămîni înainte de alegerile locale din 2004, el a spoit în galben toate blocurile de pe Calea Rahovei, să se vadă frumos, să simtă oamenii că se face treabă!

Azi, după 15 ani, urmașul lui Vanghelie se apucă de reabilitarea blocurilor… tot de la stradă!

La fel: să se vadă frumos, să strălucească la anul, cînd or să fie gata în preajma alegerilor.

vești de la nebuni

Acești dumnezei locali bucureșteni – adicătelea primarii de sector – devin, pe zi ce trece, tot mai periculoși și discreționari.

Puterea și țîfna lor este fără limite: fiecare dintre ei are drept de viață și de moarte asupra cetățeanului care are ghinionul să locuiască-n sectorul lor.

Cu un deșt, primarul de sector decide – aidoma lui Ceaușescu – ce se construiește și ce se dărîmă.

Iată sectorul 4: Primarul Băluță mută, pe rînd, grădinițele la mall – la Grand Arena, la capătul Berceniului. Scopul este neîndoios bun: pe durata mutării, grdinițele închise vor fi consolidate, renovate, reutilate. Nu e rău; nu e rău asta!

Dar oamenii care – cine știe cîtă vreme – o să fie siliți de două ori pe zi să se trambaleze în afara cartierului și – mai ales! – împotriva direcției lor de deplasare spre serviciu? E o distanță de cinci stații între grădinițele închise și cea deschisă la mall!

O oarecare eșalonare a lucrărilor peste vremea vacanțelor de vară, o mutare temporară a copiilor în spațiile grădinițelor din vecinătate ar fi scutit chinul oamenilor nevinovați. S-a mai făcut în București, anii trecuți… și a mers!

Nu, nu poți face omletă fără să spargi ouăle: dar la adăpostul acestui „argument” monștrii locali se dedau nestingheriți oricăror excese pe spinarea oamenilor.

Mi-aș dori foarte mult, în tot acest timp, să regăsesc pe agenda zilnică a Opoziției reacții, idei și propuneri legate direct și imediat de excesele administrației!

Fiindcă opoziție locală nu-nseamnă să scoți, din trei în trei luni de zile, cîte-o masă pe trotuar ca să strîngi semnături pentru cine știe ce cauză; opoziție-nseamnă să bați strada, să vezi ce se-ntîmplă, să-nțelegi ce au nevoie oamenii.

Opoziție-nseamnă și ca oamenii să se regăsească, în sfîrșit, pe agenda cuiva!

de ce-s oamenii nevoiți să sune la 112?

În astfel de condiții atmosferice extraordinare se vede adevărul.

Două zile la rînd de polei – polei gros, umed, greu, polei ce a îmbrăcat totul – au pus Capitala în patru labe.

Da: s-a circulat foarte bine pe toate arterele principale și pe marea majoritate a străzilor mai mici. Foarte bine!

Ca întotdeauna, cei mai năpăstuiți îs tot cei slabi și nesiguri, cei care n-au cum să se suie-n mașină și să se ducă la cumpărături. Asta nu se schimbă!

Transportul public – în special cel electric – s-a dovedit iar prizonier. Tramvaiele și troleele s-au oprit, fiindcă firele s-au rupt: copacii îngreunați de gheață au căzut peste ele.

Sute, mii de crengi au căzut pretutindeni peste oameni, peste mașini – bine că, spre deosebire de vijeliile de vară, n-a mai murit nimeni. Cei ce locuiesc în noile cartiere rezidențiale fac haz de necaz acuma… aici nu există copaci deloc!

Angajații domeniului public, pompierii, polițiștii nu mai știau unde să intervină mai întîi.

S-a blocat telefonul de urgențe – 112 – fiindcă oamenii nu mai pridideau să sune, anunțînd copacii căzuți.

E o bună ocazie să ne dumirim: de ce-s oamenii nevoiți să sune la 112?

De-aia: deoarece n-au unde altundeva să sune. Unde să anunți un astfel de eveniment? La Primăria generală? La Primăria de sector? La Administrația Domeniului Public – mai există? La Poliția locală? La Poliția locală… de sector?

Cetățeanul n-are de unde să știe! Și nici nu poate să știe! Și nici nu trebuie să știe – și chiar dacă ar ști… la ce i-ar folosi?

Poate în sectorul 1 vei suna la poliția locală, dar în sectorul 2 trebuie să suni la primărie, și-n sectorul 3 mai bine-i scrii primarului de facebook, în timp ce în sectorul 4 te pun să suni la ADP… iar în sectorul 5 nu răspunde nimeni… și tot așa! Ce vină ai tu – rahat de cetățean – că ești la cheremul celor șapte administrații diferite ale Capitalei?

Știe cineva telefonul de la Primărie? De la ADP? De la Poliția locală? Nu; și de-aia oamenii trebuie să sune undeva.

Și sună unde au încredere.

statui noi în sectorul 5

Ne procopsim cu înc-un Tudor! După cum știam, primăria din Sectorul 5 nu-l putea lăsa pe pandurul nostru drag așa, fără statuie.

Nu că așezarea e neinspirată; ba chiar mai potrivită decît cea a statuii cele vechi, făcută în anii ’30 pe strada Mihai Eminescu.

Tudorul nostru cel nou șade pe șoseaua Panduri și privește chiar spre cealaltă șosea, cea care-i poartă numele!

Dar de privit, săracul, nu privește cu mîndrie; șade cu mîna-n șold ca un precupeț ce nu prea-și vinde marfa.

Avîntul cultural al primăriei noastre de sector nu se oprește aici. În dosul Pieței de flori, în scuarul unde strada Uranus se desprinde din vechea cale a Rahovei, se montează… un cap! Un alt cap, nu ăsta:

… ce cap frumos răsare! A cui să fie oare? Bună-ntrebare!

… florăreasa necunoscută n-are încă plăcuță, așa că nu știm ce caută aici. S-o lega de Calea Rahovei? – nu cred;, de strada Uranus, nici atît – că doar n-o fi monumentul doamnei Urania – așa că trebuie să așteptăm să vedem și noi cui tăiem panglica.

Capitala se pregătește de hibernare

O să fie cîteva pospaiuri vesele: iluminatul festiv pe marile artere (cu bezna scîrboasă pe străzile mici)… tîrgul de Crăciun… o paradă de Ziua Țării noastre.

Dar, trecînd peste toate astea, în București tragem obloanele; ne-ascundem în malluri, prin cluburi și restaurante – și nu mai scoatem nasul pe-afară!

Da, vremea e urîtă iarna pe aici, pe la noi; dar – mai ales – prin oraș e urît.

Bucureștiul se închide, se oprește iarna: nu mai trăiește nicidecum.

Cum să-ți vină să ieși, cînd de-acum începe împărăția șleaurilor sticloase, a zloatei, a bălților, a noroiului?

Străzile și trotuarele n-o să mai fie spălate și curățate pînă de Paște, o știm prea bine!

Cum să-ți vină să mergi pe jos, cum să ai chef de plimbări prin parc, cum să te-ncumeți s-aștepți vreun autobuz, cînd trebuie să sari, să ocolești, să te ferești de mizerii?

Acum, zi de zi pe vreme urîtă, un oraș prietenos face dovada că are grijă de cel care „nu s-a născut în mașină”.

Norocul opoziției

După cum se vede cu ochiul liber, ne facem singuri agenda: nu vine nimenea să ne dea subiecte, să ne-ndemne „să reacționăm” la ce se petrece-n jurul nostru.

Fie vorba-ntre noi: mai bine scriem despre muște, ploșnițe ori cărăbuși decît să ne dăm cu părerea despre „ce nu merge bine în București”!

Ăsta-i norocul nostru: scriem despre ce vrem.

Norocul Opoziției, însă, e și mai mare: poate scrie, poate vorbi, poate urla despre orice.

… despre orice, fără să aibă altă grijă decît să nu facă roșu-n gît cînd urlă.

Mi-ar face mare plăcere dacă aș vedea, din partea Opoziției, o idee; un plan; ceva care să-ndrepte ce face prost administrația bucureșteană.

Or, nu văd – și nu văd deoarece nu am ce să văd: Opoziția n-are nici o idee, Opoziția n-are nici un plan; Opoziției i-e de ajuns să spună că „așa nu mai merge” și să se umple de-o maniacă voluptate cînd „ceva e greșit”.

Mare noroc are Opoziția cu așa Putere – și viceversa.