despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

da’ relaxați-vă.

Cine se nimerește, peste zi, prin oraș s-ar putea să rămîie uimit de numărul copleșitor de oameni care se simt bine, sînt relaxați și veseli.

Asta dac-ar ști să ridice privirea și să înțeleagă ce-i în jurul său.

Bucureșteanul, însă, mai mult ca oricînd, și-a smuls din minte știința asta, de-a pricepe ce-l înconjoară.

Dac-ar face-o…

Dac-ar face-o, ar vedea că oamenii aceia relaxați de care ziceam mai înainte nu-s din părțile locului: îs, firește, turiști.

… care se relaxează nu fiindcă „au bani”; nu fiindcă „viața e altfel dincolo”…

NU: turiștii din București se relaxează, sînt veseli și pur și simplu se simt bine pentru că Bucureștiul chiar e un loc care te face să te simți bine.

Și dacă Bucureștiul reușește să-i facă pe oamenii ăștia să se simtă bine, atunci de ce mama naibii nu reușește să ne facă și pe noi să ne simțim bine?

Bună întrebare!

Mai ales că răspunsul doare!

Noi nu ne simțim bine aici și pentru c-am uitat ce simplu și cît de folositor e pentru noi înșine să ne simțim bine.

… fiindcă firea de cîrcotași veseli ni s-a înăsprit: mă îngrozește voluptatea noastră de-a mînji cu căcat totul și orice, mă înspăimîntă cum de nu mai știm să ne bucurăm de lucrurile simple, vesele și frumoase.

Bucureșteanul de azi fuge de aceste lucruri, se disociază de ele cu gravitate și încrîncenare. Fuge de Oraș însăși, fără să-și dea seama că fuge de șansa de-a fi printre Oameni.

rostul prefectului

… păcatele tinereții! Învățam dreptul și ajunsesem la ramura sa administrativă: cea care se-ocupa de primar, de consilii, de președinți de consilii, de prefect – de ce fac și de raporturile între ei. Multe am uitat de-atunci, dar nu și faptul că n-am reușit niciodată să deslușesc în totalitate rostul prefectului.

Pe scurt, el e reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Are o putere – cui nu-i e frică de prefect? – dar, fiind numit, e și dat jos cu cea mai mare ușurință; nu-i nemuritor ca un președinte de consiliu județean.

Să fim sinceri și să-ncercăm să ne-aducem aminte de vreun prefect celebru; de vreunul care-a intrat în istorie făcînd ceva… n-o să ne iasă.

Toată lumea știe cine-i primar în Capitală; dar prefectul rămîne un anonim.

Sigur, are niște „atribuții” – verifică cumva legalitatea actelor primarului. Și prin el administrația locală găsește o cale mai lesnicioasă de-a accesa anumite resurse centrale; merită să-l ai de partea ta.

Are, din păcate, și niște lucruri concrete de făcut: de pildă, de prefectură ține buna funcționarea a serviciilor de pașapoarte, de înmatriculări și de permise de conducere: adică exact acele servicii unde cetățeanul este cel mai umilit.

Scriu asta în urma știrii că noul prefect al Capitalei e o duamnă – ați ghicit, chiar una din anturajul duamnei primar.

… bine nu-i: dar eu, dac-aș fi primar, mi-aș da o mînă și-un picior să am prefectu-n buzunar.

Fără să discutăm deloc despre actuala administrație bucureșteană, trebuie să punem lucrurile la locul lor: instituția prefectului, atîta vreme cît nu ajută comunitatea locală, e cu desăvîrșire inutilă.

valorificarea rocadelor

Ne-am obișnuit să socotim că Bucureștiul nostru se-ntinde pîn’la linia de Centură și nu-i deloc așa. În realitate, cu puține excepții, Capitala noastră-i mult mai mică: localitățile periurbane își întind hotarele cu mult dincoace de Centură.

De-asta, deși-s la un pas de metrou, sutele de blocuri noi dinspre Berceni țin de Popești – să dăm numai un exemplu.

Ce-nsemnează asta?

Simplu – că avem, între limita Bucureștiului (cea despre care zicem că-i acolo „unde-ncepea porumbul”) și Centură o zonă gri, a…. ƒnimănui.

De ce-i a nimănui? Pentru că nici Bucureștiul (prin administrația centrală ori prin sectoare) și nici localitatea vecină n-au conlucrat niciodată pentru a o dezvolta.

De cîte ori nu-ntîlnești o stradă ce iese din București că se-oprește tîmp, în cîmp – și peste cîmp, la un kilometru, străzile ce țin de Ilfov nu-i corespund?

Nu conlucrează localitățile ilfovene între ele, darămite s-o facă cu municipiul…

De asta, între București și Centură – în zona asta gri de care ziceam – e o-ncrengătură formidabilă de drumuri nevalorificate. Chiar așa le și găsim numite pe hărți – drumul cutare, drumul cutare.

Cum ar fi ca doar o parte din drumurile astea să fie deschise traficului?

Am avea, poate, ieșiri alternative din Capitală spre zonele limitrofe – și aceste ieșiri le-ar degreva pe cele existente.

Dar nu trebuie să gîndim doar radial, ci și inelar: fiindcă ar fi absolut genial ca fiecare „felie de tort” desemnată de două ieșiri tradiționale din București să fie străbătută de-un drum care să meargă paralel cu Centura. Da, dincolo de Centură există asemenea legături, dar dincoace nu!

Să luăm iar exemplul celor din Popești: dacă au treabă-nspre Jilava sînt siliți ori s-o ia pe Centură, ori să coboare prin oraș. Cu vreo două asemenea „drumuri” puse în valoare, le-ar fi așa de simplu să scutească timp, nervi, consum de carburant.

Beneficiile se văd cu ochiul liber. Chiar dacă acest trafic inelar, de rocadă, nu este chiar așa consistent, fiecare mașină mai puțin care-ncearcă să acceseze șoseaua de Centură ar conta. Ce să mai zici de fiecare mașină mai puțin care pătrunde-n București: s-ar simți inclusiv prin fluidizarea transportului public pe ieșirile din oraș tradiționale.

Cheia e, însă, la conlucrarea între administrații și consilii: între Primăria mare și cele mici; între ele și cele ilfovene; și între toate astea și executiv, deoarece acestea-s uneori investiții ce implică multe responsabilități.

Ce-i frustrant? Că nu-i inginerie atomică; că nu-i vorba de cheltuieli uriașe; că e doar o chestiune de vrut și de trecut peste niște obstacole formale…

Listă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

timpul sectorului 5

Joi, 5 iulie – iulie 2018.

Fapte!

„Startul lucrărilor de reabilitare a Pieței Rahova – sediu occidental pentru Piață, Economat, DITL și Poliția Locală”…

Fapte, nu vorbe!

Pentru că vorbele le-am auzit pe 26 iunie – doar că iunie 2017:

„De asemeni, cred că în jurul datei de 15 august, dacă procedurile se derulează normal, vom putea începe refacerea Pieței Rahova, amenajarea Pieței Rahova și crearea acelui sediu pentru D.I.T.L. la etajul 1”

Te-apucă rîsul, te-apucă plînsul. A trecut un an de la fapte la vorbe; așa că de-acuma știm cît durează să se facă ceva în sectorul 5.

La orice promisiune adăugăm un an; și dup-aia începem să ne uităm în jur dacă s-a ținut de ea.

un dedesubt civilizat

de Ando și HM

Cînd te-apuci să faci poduri și pasaje prin oraș, te pricopsești cu niște zone moarte, urîte, murdare, întunecate și chiar periculoase.

Cine se bagă sub Grant ori sub Basarab vede gunoaiele, dejecțiile, noroaiele și graffitiurile care strică dedesubturile pasajelor: oamenii ocolesc aceste locuri cu teamă și scîrbă.

De-aceea, cînd vezi un dedesubt curat, îngrijit și luminos parcă-ți crește inima.

Un’ să fie? ia, unde: la Abator. Cin’ să fi făcut trebușoara asta? ia, cine: Băluță.

ritmul lui Băluță e uluitor

Bat sectorul 4 destul de des ca să-mi sară-n ochi ritmul în care primarul Băluță face treburi pe-aici.

S-a apucat de-o dată de Șoseaua Berceni, de Metalurgiei, de Racoviță, de Brîncoveanu, de Tineretului – lărgiri unde se putea, strîmtări unde era cazul, parcări, bucăți pietonale. Printre idei bune găsim destule proaste: să vedem cînd o fi gata cum or fi primite cu toatele.

Odată-n plus, vedem cum un vătaf de sector se descurcă mai bine și mai repede în astfel de situații decît administrația centrală: am ajuns să ne uimească normalitatea de-a avea un bulevard cu marcajele rutiere vopsite imediat după asfaltare!

Și iar te minunezi cum de ceilalți primari nu-s în stare să măture cît face un haplea ca ăsta.

Băluță a terminat parcarea de la Palatul Copiilor (unde era maidanul infect rămas în urma fostului poligon auto de pe timpuri) – și parcarea asta uriașă e plină-n zi de weekend; cei ce vin în parc găsesc lesne cum să-și lase mașina.

Și dacă te bagi în parc, vezi schimbări, îmbunătățiri și simplificări ale piedonismelor din anii trecuți – dar în tot acest avînt, Băluță trece cu bocancii peste o parte din lucrurile bune care mergeau, care aveau – sau puteau avea – un rost! Chioșcul acela răcoritor cu perdele cu apă nu mai funcționează de mai bine de doi ani. Ceasurile care băteau din clopoțel au fost dezafectate. Fortul indienilor zace și azi închis. Din Biblioteca publică – nefolosită niciodată ca atare – cad bucăți de gresie-n capul oamenilor.

Și – peste toate! – nici acum nu s-a făcut nimic cu aleea lată de-un metru mărginită de-un șanț care leagă parcul de sus cu cel de jos.

Miracol la Basarab

După atâta mizerie continuată, vin și veștile bune: scările rulante care duc la stația tramvaiului de pe Basarab… funcționează!

Lifturile se curăță și vor porni și ele acușica. (Later edit – tot nu merg!)

Jegul, însă, a rămas.

Păzea! Caraghiozlâcul continuă!

scris de Ando

Ce semnalam noi acum câteva zile ca fiind o posibilă „rătăcire” artistică, se dovedeşte a fi, de fapt, o mai amplă acţiune, asumată cu multă fală de A.D.P. sector 2.

La postarea precedentă, Dr2005 ne-a trimis un foarte interesant link, sugerând ca sursă de inspiraţie pentru mâzgălicii bucureşteni un proiect din 2017 al artistului plastic Mihai Ţopescu, care încerca, printr-o astfel de intervenţie multicoloră, aplicată pe tulpinile copacilor, să atragă atenția asupra defrișărilor ilegale care se produc an de an în România”.

Insă, aşa cum se poate vedea chiar în capturile de pe pagina de facebook a primăriei, intenţiile celor de la A.D.P. sector 2 ţin mai degrabă de un teribilism deloc necesar, taxat ca atare de comentatorii respectivei postări.

în șapte luni de zile primarul Sectorului 5 n-a participat decît la două ședințe de consiliu local

De la sfîrșitul lunii noiembrie trecut în Sectorul 5 s-au ținut 15 ședințe de Consiliu Local – locul unde se iau hotărîrile ce ne privesc pe noi, pe oameni.

O ședință a fost „de îndată”, șapte extraordinare și alte șapte ordinare. Cam așa-i tipicul: se țin vreo două pe lună. Și-s șapte luni.

Ce-i ordinar în toată numărătoarea asta?

Că domnul nostru primar a mai lipsit la cîteva ședințe… la cîte? La una? Hai, la două… la trei??? NU!

La 13 ședințe! A lipsit la 13 ședințe din 15.

A catadicsit pe 27 noiembrie și mai apoi pe 10 aprilie. Dăcît!

Să clarificăm: în șapte luni de zile primarul Sectorului 5 n-a participat decît la două ședințe de consiliu local.

Să nu uităm socoteala asta cînd ieșim din casă și ne lovim de nimicul care se-ntîmplă în Sectorul 5.

Din fugă: curat caraghioz!

scris de Ando

Trec oamenii şi se crucesc… Aşa arată acum copacii din părculeţul Ozon, cel de vizavi de Gara Obor.

Dacă ne aducem aminte de „lucrarea” de la Piața Gemeni, pare-se că undeva, la primăria sectorului 2, există un… suflet de artist, dar ce vină or fi avut bieţii arbori de trebuie să suporte acest potop multicolor  de „talent”?