despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Nenorocirea de la Cotroceni în presa vremii

Mare fast, mare sărbătoare! Pe 8 iunie 1936 – pica într-o zi de luni – toată Țara sărbătorea Restaurația.

N-avea-ncotro; ne aflam în dictatura a lui Carol al II-lea și ziua asta marca întoarcerea regelui la putere din urmă cu șase ani.

Ca oaspeți de onoare veniseră capii statelor Micii Antante din care făcea parte România – președintele cehoslovac și prințul regent jugoslav.

Pe cîmpul din spatele Cotrocenilor – pe unde-or fi azi căminele de vizavi de Apaca – s-au ținut demonstrațiile Strajei Țării. Lume, ca la urs: mereu bucureștenilor le-au plăcut distracțiile și serbările!

S-au construit mari tribune din lemn pentru curioși. Una – în plină demonstrație – s-a dărîmat.

Au murit trei oameni (cunoaștem numele funcționarului Anton Vartonovici și al căpitanului Ioan Zamfirescu) și spre 400 au fost răniți destul de grav – necesitînd spitalizare; alți 300 au scăpat cu zgîrieturi și sperieturi (în tribună – după măsurători – mai mult de 1800 de oameni n-ar fi încăput).

De ce? D-aia, pen’că fușereala ne-a fost și-atunci caracteristică, deși ne-am obișnuit să privim cu nostalgie vremurile frumoase din trecut.

Primarul Alexandru Donescu n-avea, însă, nici o grijă – vinovați se vădeau ajutoarele sale, Vasile Vasilescu și Alexandru Popescu-Necșești: ei semnaseră.

Comisia Minsterului de Interne descoperea, la cald, că avizele tehnice fuseseră false; că materialele folosite vechi și de slabă calitate; că antrepenorul Marin Druțu – constructorul tribunei care s-a prăbușit – nu avea autorizație pentru asemenea lucrări (era tinichigiu!) și că comisia de licitație ar fi-nchis ochii la asta. Tribuna n-a fost clădită pe tălpi, ci așezată direct pe pămînt, s-au folosit doar cuie la îmbinări și scoabele au fost mai subțiri decît trebuia. Ce mai, nici măcar nu fuseseră recepționate lucrările…

S-au operat, firește, arestări. Medicul Capitalei a fost decorat pentru felu-n care răniții au fost preluați și-ngrijiți în spitalele cele mari. Regele însuși – incognito și-n civil – i-a vizitat pe răniții de la Spitalul Militar (acolo au fost cei mai mulți internați), interesîndu-se starea lor. A aruncat o privire pe plăcile lor radiografice și i-a tratat cu țigări și șocolată. Rămăseseră pierdute peste o sută de pălării și berete, plus pantofi stingheri, umbrele, rujuri, piepteni, oglinzi…

 

Ecourile-s înfățișate-n edițiile ziarului „Adevărul” din 12 și 13 Iunie. Imaginile – proaspete – vin din „Realitatea Ilustrată” apărută chiar pe 10; o săptămînă mai departe, revista publica altele:

 

Au trecut ani…

În 1940, regele era pe făraș. Se simte din spicuirile publicate în „Urbanismul”, monitor al Uniunii orașelor din România; în fapt, un periodic în care Cincinat Sfințescu își publica ideile. Era cunoscută ciuda profesorului față de megalomania lui Carol al II-lea și a administrației bucureștene care-i cîntase-n strună.

… a nimănui

io-te:

 

… coșmelia asta zace pe trotuar – mizerie, domeniul public, cunoaștem, știm. Ce nu pricepem e altceva:

Ce avertisment pompos și găunos! Emis cu trei luni în urmă „să fie emis”… și? Și? Au trecut nu 72, ci 2000-și-ceva de ore și nimeni n-a ridicat coșmelia ilegală; nici proprietarul „neidentificat” și nici „serviciile autorizate ale administrației publice locale”. Nimeni.

nu o faceți simpatică—

aceleași greșeli.

E „țoapă”… o „țărancă”… cu „prost-gust”.

O s-o faceți simpatică, victimizînd-o. Și se pricepe să se victimizeze.

Nu asta vreți, nu-i așa?

Aaaa – căutați cumva să demonstrați că-i incapabilă, că-i răuvoitoare?

… e cu totul altceva.

E o chestie care se face fără etichete – calm și cu un oarece respect față de munca de-a cunoaște și înțelege activitatea administrației.

Cu „huoooo!” și cu glumițe o să ne-ntoarcem la epoca anterioară, cînd cetățenii de bună credință ai Capitalei erau nevoiți să fie de partea Primarului Oprescu, din cauza fostei „societăți civile”.

agenda noastră

… a nu se pierde vremea și osteneala. A nu se repeta greșeala trecutului, cînd la adăpostul atîtuia rîs de boșorogeala fostului primar ales, acesta și-a văzut, tihnit, de spurcăciuni.

Așa și azi.

E foarte neimportant cum e duamna primar…

Dar e foarte important ca oamenii să-nțeleagă ce nu face administrația actuală. Ce face greșit și mai ales rău.

Să ne rîdem mai puțin.

Să fim atenți la agenda ascunsă – cea de care primăria se ține în timp ce noi „trebuie” să reacționăm la subiecte care ni se impun.

mizeria de pe strada Saligny

… nu știu stradă mai nenorocită ca asta… Așa mică cum e ea – de la Cișmigiu pîn’la Gîrlă – e numai gropi și dîmburi.

De ce? D-aia, că n-a mai asfaltat-o nimeni de ani și ani de zile! Practic, cîndva – cine mai știe cînd? – a fost scoasă piatra cubică și-a rămas așa, cu un pat de beton plin de fisuri care s-au transformat în gropi…

… cu bordurile înalte de juma’ de metru…

Ca să fie rușinea deplină, Primăria Capitalei are o fațadă fix pe strada asta!

… și ca rușinea să fie și porcărie, pe locurile de parcare pe Primăria le ocupă aici scrie… trebuie să vedeți! – „Administrația străzilor”!!!

Ce… străzi? Ce… administrație???

S-au schimbat primari după primari, au trecut ani după ani – strada a rămas la fel: o ruină.

Strada ține de Sectorul 5; dar avem, în plină zonă centrală, mizerie la fel de mare și-n Sectorul 3 – străzile dintre Colțea și Sfîntu-Gheorghe sînt de nedescris.

„ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie”

Dacă-ntrebi vecinii cum se cheamă primarul nostru din Sectorul 5, o să-l numească „ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie”.

Trist, nu? Așa-s oamenii noștri, nu se-ncarcă cu chestiuni inutile: de ce-ar ține minte numele unuia căruia nu-i pasă de ei?

A, cu vremea… cu vremea, primarul nostru va deveni – asta dacă va face ceva – „ăsta de-i acuma”. Mai apoi își va și cîștiga numele, lumea zicîndu-i „Florea-ăsta” … Iar dac-o avea noroc, poate – cîndva – va primi  o poreclă; dar ce trist ar fi să primească porecla înainte să-și primească numele…

Deci, domnul „ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie”, s-a pus pe treabă. De un’ să-nceapă… Să fie curat? Să fie ordine? Să nu mai fie coadă la taxe și impozite? Neaaah: trebuie să se schimbe, nenică, imaginea asta amărîtă a sectorului, să nu-l mai crează lumea leagănul săracilor și-al țiganilor.

Așa că, domnul „ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie” a făcut… ce-a făcut și Vanghelie. Cu deosebirea că dacă predecesorul dădea – în vremurile bune – mici gratis de-Ntîi Mai în parc la Izvor, ăsta de-acuma dă cultură. Tot gratis, și tot acolo.

Pesemne c-ați văzut, în tot orașul, afișele cu festivalul „balkanic” numit „Yakasha”.

Voi, poate, le-ați văzut. Dar noi, ăștia din sectorul 5, nu prea le-am văzut. Știți? – în graba de-a face ceva frumos care să dea bine și cu care să se laude-n tot tîrgul, domnul „ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie” a uitat taman de ăia pentru care, totuși, ar fi trebuit să facă ceva frumos. Ca „gospodina” care pune oaspeților în față prăjiturile dulci, pudrate cu zahăr, și le dă copiilor colțurile uscate, rămase de la tăiat…

Ne-am fi dus și noi, ăștia din sectorul 5, mai mulți la „Yakasha”. Dac-am fi știut; dac-am fi găsit pe strada noastră un afiș atîrnat de-un stîlp; dacă… dac-am fi fost, ca să zic așa, bine-veniți…

… și primarul nostru rămîne deocamdată doar „ăsta-de-i-acuma-n-locu-lu-Vanghelie”.

Revizia!

De mai bine de zece ani am scăpat de nenorocirea aceea de „revizie”: peste vară nu se mai oprește apa caldă trei săptămîni ca să-și repare R.A.D.E.T. troacele…

Regia își peticește rețeaua cum poate, oprind apa oamenilor cîte-o zi… cîte două… iar cîte-o zi – și tot așa.

Ca atare, de-acum și pînă-n toamnă tîrziu cînd s-o da iar căldură-n calorifere, o să stăm și-o să ne uităm lung la robinetul roșu: că ba nu curge nimic, ba curge doar apă călîie, ne-ncălzită.

Dacă facem socoteala, pe calendar, o să vedem că… stăm fără apă caldă, adunat, mai bine de alea trei săptămîni.

Dacă mă-ntrebați dacă știu cît de greu e să ții-n funcțiune apa caldă și-ncălzirea centralizată – da, știu. Dar să ții oamenii nespălați și să-i pui să plătească degeaba pentru apă rece la duș – ei, asta i-o porcărie.

din prima zi de Paște

scris de Sonia Ratatouille

A fost și este o paradă cu clovni, oameni pe picioroange și marionete uriașe. M-am distrat. A fost frumos.

 

scris de HM

A fost o Duminecă de Paște frumoasă pe Calea Victoriei. Și vremea a ținut cu noi. Bravo: dacă v-ați dus. Lume, peste așteptări – dovadă că e nevoie de astfel de evenimente. Lumea tînjește să iasă altundeva decît prin malluri, chiar dacă încă nu pare așa.

sînt lucruri care trebuie făcute acum—

A venit primăvara. S-a schimbat și ora. Serile-s lungi și calde.

E prilej ca toată suflarea tînără și neliniștită din Oraș să nu mai poată sta-n casă.

…  seară de seară, strîngîndu-se prin parcuri și alei; îndemnîndu-se din teribilism și plictiseală să facă tîmpenii, prostii, mizerii și stricăciuni.

Se-ntîmplă nu doar în fiecare an, ci se-ntîmplă fiecărei generații…

E la mintea cocoșului că-i nevoie să ții un pic astfel de porniri sub un oareșce control.

Un primar cu minte-n cap ia seama și trimete pe stradă, prin parcuri și locuri de joacă polițiști care să arunce un ochi: se rup garduri? se dărîmă banci? se sparg geamuri? se dărîmă aparate de joacă? se aruncă gunoaie?

Nu știu, poate și la noi în Sectorul 5 primarul Daniel Florea o să-nceapă să-și dea seama c-ar fi cazul să mai facă și el ceva pentru oameni.

… deja e tîrziu.

deci așadar

… e bine, e rău în București? Merg lucrurile-ntr-o direcție bună? Merg într-o direcție, măcar? Merg?

Merg pe dracu’ – dar asta nu miră pe nimeni; ce semne am fi avut ca să meargă, atîta vreme cît nimeni n-a promis minuni, ci doar peticeli și cîrpeli.

Duamna primar – știe lumea-ntreagă – nu-i personajul care să fie-n stare să facă lucruri constant, susținut, urmărind nemijlocit și fără oprire obținerea de rezultate. Nici personajul care să vie cu idei și proiecte – dovadă că nu am văzut nici măcar o idee bună care să poată fi și aplicată.

Deci, dacă adminstrația nu face „ce trebuie”, cine poate să facă?

Este, din păcate, clar că Bucureștiul n-are opoziție locală; și n-a avut niciodată – poate doar cînd consiliul mîrîia la primarul Băsescu, dar asta a fost prea de mult. Opoziție înseamnă și ca partidele care nu-s la putere să aibă o agendă bucureșteană; să aibă un oarecare control asupra consilierilor aleși: ați văzut vreodată o poziție publică a conducerii vreunui partid de opoziție tradițional care să se refere la chestiunile Capitalei? Nici eu…

Opoziția nouă – mă refer la „Salvați” – e, din păcate, e la fel de nefolositoare: ruptă de interesul bucureșteanului și cu nasul pe sus. Mă uit, de exemplu, la mine-n sector, unde primarului parcă i-i frică să iasă pe stradă; ce șansă minunată ar fi pentru consilierii din opoziție să meargă, să vorbească cu noi, să ne caute, să ne-ntrebe! Și ce autism politic deplin…

… pentru că opoziție nu-nseamnă numai ca să pui bețe-n roate puterii, dar și s-o determini să facă ceva bine!

Iar lucrurile merg nu numai prin jocul politic; societatea civilă are, de asemenea, rolul ei. Unde-i societatea civilă, unde-s oengeurile bucureștene care – odinioară – „salvau”? Nu-s!

Deci așadar – o să-njurăm Primăria că nu face nimic, fără să ne punem întrebarea dacă noi facem ceva.