despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

dar vedem și noi că nu e bine.

Acușa se țin alegerile prezidențiale – firește, e important cine șade sus, la cîrma Țării. Cu toate astea, pentru prea mulți dintre noi, e și mai important cine șade mai jos: personajul de care depinde calitatea viețuirii de zi cu zi. Degeaba te uiți la președinte ca la soare, dacă primarul face umbră pămîntului degeaba, nu-i așa?

Nepăsarea, neștiința, neputința unui primar ține mii, sute de mii de oameni în mizerie, gunoi, nesiguranță – și pentru oamenii ăștia speranța nu-i președintele… e alt primar, altă administrație.

Cu cît e administrația mai șchioapă, mai rea, mai proastă, cu atît Opoziția trebuie să muncească mai mult. Nu-i corect, știu: dar nimic nu e corect pe lumea asta.

Așadar, treaba Opoziției – adevărata treabă a Opoziției – e să construiască ceva pentru nevoile adevărate ale oamenilor.

Deci de la Opoziție nu vrem intenții frumoase, nu vrem expunere, nu vrem să ne-ntîlnim la fiecare colț de cotitură cu cineva care ne-ndeamnă să semnăm cîte ceva, pentru ceva, contra ceva; nu vrem să ne spună că „nu merge bine!”: știm și noi că nu merge bine…

Acuma, că știm care-i treaba Opoziției, e bine să știm și care-i treaba noastră: pe lîngă aceea de-a fi oameni și cetățeni. Treaba noastră-i simplă: treaba noastră e să știm cine anume e Opoziția.

Opoziția în București este doar U.S.R. – atît. Este de-ajuns să urmăriți ce s-a petrecut de trei ani încoace în consiliile locale, acolo unde faptele și atitudinile se traduc în hotărîri și-s păstrate pentru totdeauna în procesele verbale. Veți vedea cît de bine se-nțeleg toate celelalte partide și entități politice cînd e vorba de persiflat și de flituit încercările de-a produce, în sfîrșit, opoziție în București.

cu bordura vopsită

De curînd, ca să nu mai poată zice nimenea că-n sectorul 5 nu se face treabă, s-a pornit o necesară acțiune de îngrijire și înfrumusețare a bulevardelor principale.

S-au refăcut gazoanele, sistemele de irigații și…

… și…

… și țineți-vă bine!

S-au vopsit bordurile!

N-au fost construite aliniamente de beton, n-au fost ridicate alte rînduri de borduri ca-n celelalte sectoare – asta e drept.

Nu: vechile borduri, alea sparte, năruite, știrbite și hîite au fost vopsite maniacal: una albă, una roșie; una albă, una roșie; una albă, una roșie!

… de te ia capul cînd le vezi și nici nu mai știi unde ești – oi fi ajuns în vreun poligon auto? te apropii de vamă? vine maioru-n inspecție?

Este cumplit să le vezi, apăsător și enervant; iar folosul adus traficului nu există: șoferii nu-s mai atenți ci dimpotrivă, mai distrași de succesiunea idioată și stridentă de culori. Cum ar veni, aceste borduri vopsite ajung să fie un pericol pentru toată lumea.

Da’ ce contează! S-a făcut.

gospodărind.

Năucitoare, într-adevăr, lăcomia oricărei primării de-a băga bani în lucrări noi, costisitoare, strălucitoare.

Știm prea bine, noi, că-s alegeri și-ncepem a-ngrășa porcu-n ajun; știm și cîți bani se-nvîrt la lucrările astea…

Dar în timp ce nu-nțelegem de ce nu-i mai simplu să păstrăm, să reparăm, să administrăm: adică, pur și simplu, să avem grijă de lucrurile pe care le aveam deja și care-ar mai putea fi folosite, uităm să aruncăm o privire la obiceiurile noastre omenești.

Noi înșine sîntem lacomi; noi înșine cumpărăm mai mult decît avem nevoie și-aruncăm apoi lucrurile nefolosite; noi înșine nu mai păstrăm pentru simple reparații bunuri care-ar mai ține mult timp, preferînd să ne știm cu casa plină de lucruri noi.

Noi înșine ne-aruncăm să schimbăm în loc să păstrăm

Noi înșine, deci, ne umplem de bucurie și mîndrie cînd ne putem lăuda că facem și ne luăm

… și-apoi cerem Statului și Administrației să nu fie la fel ca noi!

parcarea e, firește, pentru mașini

Pentru folosul tuturor celor care vin în „Orășelul Copiilor” primăria din Sectorul 4 a construit o parcare destul de îndestulătoare pe Șoseaua Olteniței, mai jos de cimitire – pe locul fostelor sere ale Adminstrației Domeniului Public.

… dacă adăugăm și parcarea din vale, dispre Palatul Pionierilor, vedem că, în sfîrșit, devine tot mai civilizat să ajungi în parc.

Ce păcat că, la fel ca la orice altă idee venită din partea unei administrații locale, ne izbește taman amănuntul care-o transformă într-o mizerie.

Firește, o mizerie la adresa omului!

Vedeți voi, cînd au construit parcarea asta, și-or fi zis că e pentru mașini – ceea ce-i adevărat; dar au uitat că-n mașinile astea-s… oameni!

Așa că au construit acces pentru mașini: dar pentru oamenii care, după ce parchează frumos aici, se duc apoi în parc… n-au mai construit și-un trotuar!

Așa că toți oamenii, ca să iasă din parcare, trebuie s-o ia pe stradă, pe unde vin mașinile.

nu-i de ajuns

Lipsesc în Capitala noastră banalele semne ale civilizației – țîșnitorile. Mai ales în Centru au dispărut majoritatea, în anii 2000. Recent am remarcat o prea slabă tendință de revenire a lor.

Ai zice că-i cel mai simplu, cuminte și omenesc să fie montate pe locurile unde odinioară cetățenii se puteau folosi de ele – dar nu-i așa.

Țîșnitorile se montează prea adesori în locuri dosite – unele chiar absolut necirculate! – „să fie acolo”. Dai peste ele pe Calea Plevnei în fața garajului companiei de apă; pe Splai, vizavi de Drept într-un rînd de boscheți; într-o coastă a Teatrului Național… nu la o intersecție pietonală aglomerată, nu într-o stație unde opresc cinci-șase autobuze, nu în apropierea unui punct care-atrage turiști și curioși… Mă mir, așadar, cum de-a apărut una-n stație, la Kogălniceanu!

În schimb, în zona fîntînilor de la Unirii, s-au pus patru țîșnitori!

… era nevoie!

Sectorul 5 se alătură – vesel și tîmp – celorlalte sectoare care-și construiesc identități vizuale separate, de parcă n-ar face parte din același Oraș.

În sectorul 4 s-au reinventat stațiile de autobuz; în sectorul 3 s-au reinventat indicatoarele stradale – neîndoios că era strașnică nevoie să se petreacă ceva-ceva și-n locul unde nu se petrece nimic.

Așadar, vă prezentăm modelul noilor plăcuțe cu numele străzilor ale sectorului 5.

  • o istorie a plăcuțelor stradale bucureștene – aici
  • o colecție de plăcuțe cu numere – aici
  • o colecție de plăcuțe de asigurare – aici
  • o colecție de diverse tăblițe și plăcuțe – aici

nu-nseamnă că trebuie să punem dop.

… nu puneți arpacașul la fiert, nu se duce dracului Capitala așa ușor.

„Falimentul” Capitalei cauzat de folosirea proastă a banilor nu-nsemnează nimic: și în nici un caz că trebuie să stingem lumina, să nu mai tragem apa la veceu și să ne luăm de mîncare doar seara, cînd magazinele reduc prețul alimentelor ce expiră a doua zi.

Așa ar vrea unii să ne purtăm, doar pentru că – cică – „nu sînt bani”.

Sînt aceia care n-au înțeles niciodată că un oraș bun, un oraș omenesc – acel oraș în care ne place să trăim – însemnează și o sumedenie de lucruri publice care se-ntîmplă.

Printre ele, fir-ar să fie, și hulitele „pomeni”: în realitate evenimente, concursuri, festivaluri pe care oamenii le așteaptă cu drag și la care participă cu bucurie.

Da: mi-am deplasat curul la sumedenie de concerte, de zile festive, de festivaluri și de fiecare dată m-am simțit bine printre concetățenii mei, văzîndu-i cu ochii strălucitori, bucuroși că sîmt împreună, așa cum a lăsat Dumnezeu-drăguțul.

Cît de milă mi-a fost de fiecare mărginit care-n toți acești oameni n-a văzut niciodată decît „prostime care pune botul”!

Așadar, la adăpostul pretextului că „nu sînt bani”, Primăria n-ar trebui să mai organizeze nimica drăguț în folosul oamenilor.

Mai ales cînd e vorba de Festivalul de Folclor, care 12 ani la rînd a fost o bucurie, strîngînd mii de oameni în Cișmigiu!

Da’ dă-i dracu de săraci, ce le mai plac mocăciunile – ce nevoie au ăștia să le dăm muzică populară gratis?

Doar că tot din folclor vine și vorba aceea cuminte: „nu mor caii cînd vor cîinii”. Se va plăti și prostia, și mediocritatea, și lașitatea, și complicitatea, și mai ales hoția din administrația noastră publică; dar pînă atunci să ne bucurăm împreună: de tort, nu de colivă.

o lucrătură măreață

O altă invesție urbanistică de excepție a Primăriei Sectorului 5 este reamenajarea scuarului dintre Calea Rahovei-veche și strada Sabinelor.

Acest scuar ce nu-și pierduse eleganța a zăcut ani de zile în mizerie, așa că lucrarea asta nu-i o veste rea, mai ales că fîntînița chiar a fost repornită – pișșș, pișșș face!

Ce nu-nțeleg e de-or fi spoit-o-n albastrul acela de coteț – nu de Voroneț? Dar cine știe!

Lucrarea nu-i gata; deși s-a pus deja iarbă, nu s-au amplasat cuveniții stîlpi de iluminat, prilej să mai putem admira – cine știe cîte zile! – splendizii stîlpi vechi.

 

Încă o istorie ce se duce de sub nasul nostru.

Da, deci se poate și mai tîmpit!

Ia de vezi!

alt monument public pus în valoare cu stîlpi!

Tot în sectorul 5.

Este în piațeta dintre Uranus și Rahova și închipuie un… dac.

Care zici că se pregătește să facă duș!

Pe vremuri era un veceu public aici.

Era mai cinstit.

săracu Tudor

… cînd credeam că lucrurile nu pot fi mai nasoale pentru amărîtul de Tudor Vladimirescu – cel care s-a procopsit cu statuie nouă-n sectorul 5 – uite că realitatea-mi dete una peste ochi!

Pot fi mai nasoale.

Ca să se vază pandurul frumos și noaptea, trebuie s-aibă niscai becuri, nu-i așa?

Și ca să fim cu toții ecologiști – pesemne că și Tudor însuși s-ar fi luptat pentru salvarea planetei dacă n-ar fi avut pe cap alte tărășenii acum 200 de ani – am pus patru stîlpi eleganți cu niște panouașe solare pe ei!

Observăm cît de inspirat pun în valoare opera de artă contemporană.

Ca să fie treaba și mai eficientă, două din panurile astea-s deja ascunse de copacii care-au înfrunzit.