despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

statuia Ecaterinei Teodoroiu

Taman ce s-a inaugurat statuia Ecaterinei Teodoroiu.

Se poate vedea – mai degrabă din fuga mașinii ori tramvaiului – în părculețul amenajat recent de Primăria sectorului 5 pe Coșbuc, peste drum de fosta fabrică de bere „Bragadiru”.

Statuia, cum ne-am obișnuit deja: pitită, ștearsă, modestă, fără ceva monumental, fără să transmită nimica din eroismul Ecaterinei. Să fie făcută-acolo, cum se zice.

Alte „monumente” noi din sectorul 5: Tudor VladimirescuRegina Mariaun dac

ia minune, c-a trecut un an

… se face anu’ de cînd folosim, zi de zi, autobuzele turcești „Otokar”.

Și, ia minune, fraților, după ce s-a potolit gîlceava de-nceput – ațîțată mai ales de ăi care se urcă într-un mijloc de transport public doar cînd pleacă-n „city break” din București – vedem că autobuzele astea… merg, se țin: una peste alta, așa mediocre cum s-au nimerit, nu-s groaznice și-și fac treaba.

Știm deja: proasta exploatare, necurățenia și batjocura întreținerii o să le ducă de rîpă.

Istoria mijloacelor de transport bucureștene din ultimii 40 de ani – aici.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

jucăria merge înainte

În timp ce oamenii se uită seara la televizor – căzu Guvernul, se-alese Președintele, se poticniră toți din Partidul Social Democrat – lucrurile merg; merg bine.

… habar chiar n-avem cît de bine merg!

Administrația locală, duduie; repede, lacom și fără o clipă de răgaz, în fiecare primărie bucureșteană.

Primăria – sau mai degrabă primarul – Sectorului 5 vrea să-și facă niște societăți comerciale pe acțiuni: și-ți stă mintea-n loc cînd vezi ce nume vrea să le dea:

„INFRASTRUCTURĂ DF5.”

„SALUBRIZARE FAPTE 5”

Doamne, dacă un sfert din duduiala asta ar fi fost îndreptată spre bunul-mers al lucurilor, spre bunăstarea cetățeanului, am fi dus-o chiar omenește.

un alt dedesubt mai vesel

… precum guturaiul, se propagă și ideile bune.

Primăria Sectorului 4 a înveselit dedesubtul pasajului de la Mihai Bravu.

Iată că și Primăria Sectorului 6 face cîteva lucruri drăguțe sub Basarab.

Din mașină, din tramvai pare într-adevăr mai bine; dar oamenii tot printre gunoaie trebuie să meargă: asta nu s-a schimbat!

Și, din păcate, partea Basarabului care ține de Sectorul 1 e și mai decăzută.

Parcarea de pe Titulescu, de sub pod, e închisă în continuare.

Sus, pe pod – în stația tramvaiului – merg lifturile și scările rulante, dar ți se face silă de cît de murdar e totul.

Ce facem cu Pădurea Băneasa?

S-a vorbit, zilele astea, de o dorință a Capitalei de-a prelua o bucată din Pădurea Băneasa în scopuri – să zicem așa – recreaționale ce presupun, firește, amenajări și cu siguranță ceva tăieri de copaci.

Tunete și fulgere! O să dispară pădurea, „plămînul verde”… dar halal plămîn: un plămîn care-i plin azi de gunoaie, căcați, buruiene!

Situația Pădurii Băneasa e un subiect ce cu siguranță trebuie luat de coarne; că administrația de-acum nu e cea care-i în stare să facă asta, e altă discuție!

La ce ne folosește Pădurea Băneasa, dacă noi – bucureștenii – n-avem ce să facem în ea, decît să ne căcăm la lizieră?

Și, mai ales, de ce Pădurea Băneasa nu-i a noastră, a bucureștenilor?

De ce să nu o putem transforma într-o zonă uriașă de agrement, de recreere, de plăcută și sigură petrecere a timpului?

De ce bucureșteanul trebuie să caute și aer curat și ceva amenajat și civilizat doar cu ajutorul mașinii, ducîndu-se la kilometri buni de Capitală și plătind bani frumoși pe bilete de intrare în felurite parcuri particulare?

Fix la marginea orașului nostru – în orice direcție – găsim pîlcuri de pădure în care nimeni nu poate să petreacă o clipă minunată, în afară de șoferii care se ușurează-ntre copaci! Eram mai deștepți acum un secol, cînd noi – bucureștenii – ne-am pus în cap să amenajăm Herăstrăul, Snagovul și… da!… și Pădurea Băneasa însăși, știind că o Capitală are nevoie de locuri accesibile unde oamenii să se poată simți bine.

Precum Bucureștiul ar trebui să fie stăpîn pe Dîmbovița, pe Metrou, pe centralele termice care lucrează numai în beneficiul orășenesc, la fel ar trebui să poată să dispună de pădurile sale.

dar vedem și noi că nu e bine.

Acușa se țin alegerile prezidențiale – firește, e important cine șade sus, la cîrma Țării. Cu toate astea, pentru prea mulți dintre noi, e și mai important cine șade mai jos: personajul de care depinde calitatea viețuirii de zi cu zi. Degeaba te uiți la președinte ca la soare, dacă primarul face umbră pămîntului degeaba, nu-i așa?

Nepăsarea, neștiința, neputința unui primar ține mii, sute de mii de oameni în mizerie, gunoi, nesiguranță – și pentru oamenii ăștia speranța nu-i președintele… e alt primar, altă administrație.

Cu cît e administrația mai șchioapă, mai rea, mai proastă, cu atît Opoziția trebuie să muncească mai mult. Nu-i corect, știu: dar nimic nu e corect pe lumea asta.

Așadar, treaba Opoziției – adevărata treabă a Opoziției – e să construiască ceva pentru nevoile adevărate ale oamenilor.

Deci de la Opoziție nu vrem intenții frumoase, nu vrem expunere, nu vrem să ne-ntîlnim la fiecare colț de cotitură cu cineva care ne-ndeamnă să semnăm cîte ceva, pentru ceva, contra ceva; nu vrem să ne spună că „nu merge bine!”: știm și noi că nu merge bine…

Acuma, că știm care-i treaba Opoziției, e bine să știm și care-i treaba noastră: pe lîngă aceea de-a fi oameni și cetățeni. Treaba noastră-i simplă: treaba noastră e să știm cine anume e Opoziția.

Opoziția în București este doar U.S.R. – atît. Este de-ajuns să urmăriți ce s-a petrecut de trei ani încoace în consiliile locale, acolo unde faptele și atitudinile se traduc în hotărîri și-s păstrate pentru totdeauna în procesele verbale. Veți vedea cît de bine se-nțeleg toate celelalte partide și entități politice cînd e vorba de persiflat și de flituit încercările de-a produce, în sfîrșit, opoziție în București.

cu bordura vopsită

De curînd, ca să nu mai poată zice nimenea că-n sectorul 5 nu se face treabă, s-a pornit o necesară acțiune de îngrijire și înfrumusețare a bulevardelor principale.

S-au refăcut gazoanele, sistemele de irigații și…

… și…

… și țineți-vă bine!

S-au vopsit bordurile!

N-au fost construite aliniamente de beton, n-au fost ridicate alte rînduri de borduri ca-n celelalte sectoare – asta e drept.

Nu: vechile borduri, alea sparte, năruite, știrbite și hîite au fost vopsite maniacal: una albă, una roșie; una albă, una roșie; una albă, una roșie!

… de te ia capul cînd le vezi și nici nu mai știi unde ești – oi fi ajuns în vreun poligon auto? te apropii de vamă? vine maioru-n inspecție?

Este cumplit să le vezi, apăsător și enervant; iar folosul adus traficului nu există: șoferii nu-s mai atenți ci dimpotrivă, mai distrași de succesiunea idioată și stridentă de culori. Cum ar veni, aceste borduri vopsite ajung să fie un pericol pentru toată lumea.

Da’ ce contează! S-a făcut.

gospodărind.

Năucitoare, într-adevăr, lăcomia oricărei primării de-a băga bani în lucrări noi, costisitoare, strălucitoare.

Știm prea bine, noi, că-s alegeri și-ncepem a-ngrășa porcu-n ajun; știm și cîți bani se-nvîrt la lucrările astea…

Dar în timp ce nu-nțelegem de ce nu-i mai simplu să păstrăm, să reparăm, să administrăm: adică, pur și simplu, să avem grijă de lucrurile pe care le aveam deja și care-ar mai putea fi folosite, uităm să aruncăm o privire la obiceiurile noastre omenești.

Noi înșine sîntem lacomi; noi înșine cumpărăm mai mult decît avem nevoie și-aruncăm apoi lucrurile nefolosite; noi înșine nu mai păstrăm pentru simple reparații bunuri care-ar mai ține mult timp, preferînd să ne știm cu casa plină de lucruri noi.

Noi înșine ne-aruncăm să schimbăm în loc să păstrăm

Noi înșine, deci, ne umplem de bucurie și mîndrie cînd ne putem lăuda că facem și ne luăm

… și-apoi cerem Statului și Administrației să nu fie la fel ca noi!

parcarea e, firește, pentru mașini

Pentru folosul tuturor celor care vin în „Orășelul Copiilor” primăria din Sectorul 4 a construit o parcare destul de îndestulătoare pe Șoseaua Olteniței, mai jos de cimitire – pe locul fostelor sere ale Adminstrației Domeniului Public.

… dacă adăugăm și parcarea din vale, dispre Palatul Pionierilor, vedem că, în sfîrșit, devine tot mai civilizat să ajungi în parc.

Ce păcat că, la fel ca la orice altă idee venită din partea unei administrații locale, ne izbește taman amănuntul care-o transformă într-o mizerie.

Firește, o mizerie la adresa omului!

Vedeți voi, cînd au construit parcarea asta, și-or fi zis că e pentru mașini – ceea ce-i adevărat; dar au uitat că-n mașinile astea-s… oameni!

Așa că au construit acces pentru mașini: dar pentru oamenii care, după ce parchează frumos aici, se duc apoi în parc… n-au mai construit și-un trotuar!

Așa că toți oamenii, ca să iasă din parcare, trebuie s-o ia pe stradă, pe unde vin mașinile.

nu-i de ajuns

Lipsesc în Capitala noastră banalele semne ale civilizației – țîșnitorile. Mai ales în Centru au dispărut majoritatea, în anii 2000. Recent am remarcat o prea slabă tendință de revenire a lor.

Ai zice că-i cel mai simplu, cuminte și omenesc să fie montate pe locurile unde odinioară cetățenii se puteau folosi de ele – dar nu-i așa.

Țîșnitorile se montează prea adesori în locuri dosite – unele chiar absolut necirculate! – „să fie acolo”. Dai peste ele pe Calea Plevnei în fața garajului companiei de apă; pe Splai, vizavi de Drept într-un rînd de boscheți; într-o coastă a Teatrului Național… nu la o intersecție pietonală aglomerată, nu într-o stație unde opresc cinci-șase autobuze, nu în apropierea unui punct care-atrage turiști și curioși… Mă mir, așadar, cum de-a apărut una-n stație, la Kogălniceanu!

În schimb, în zona fîntînilor de la Unirii, s-au pus patru țîșnitori!