despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Aiureli de vară

scris de Ando

Aparent, nimic deosebit: un afiş cu conţinut, evident, „demobilizator”, un supravieţuitor din categoria celor gândite, pesemne, să elimine corupţia din noi încă „din faşă”. Amuzant este că l-am găsit postat pe geamul unei… covrigării.

 

Acum, stau şi mă gândesc: cărui om normal la cap i-a trecut prin minte să dea bacşis la covrigi sau la merdenele? De ce şi pentru ce? Sau, mai ştii? Nu e exclus şi un astfel de dialog: „Cât e covrigul? Un leu cinzeci… Ia doi lei şi dă-mi-l pe ăla din spate, cel mai prăjit”.

Priviţi acum acest pachet de şerveţele umede de la Mega Image şi observaţi cât de greu se distinge semnul de unde se trage clapeta de deschidere (l-am marcat eu cu o săgeata galbenă pe imaginea a doua).

 

Cât de neisprăvit să fii, încât să nu foloseşti o altă culoare? Dacă nu te duce capul, măcar te uită un pic la cum fac alţii.

din zbor

Poate doar mie mi se pare pe uneva ironic că printre cele mai prost și neglijent amenajate toalete publice le găsim pe acelea din magazinele de… amenajări și bricolaj.

Faianță pusă și chituită prost, țevi trase strîmb, silicon mînjit, improvizații electrice – naiba știe, poate o fi un elogiu spiritului ancestral al meșterului cu sîrmă.

din zbor

Cetățene de la bloc – băi, stimate locatar – chiar e foarte important să nu lași ușa aia de la intrare deschisă.

Naiba știe, poate intră chiar limba română-n… condomeniu.

circulați!

Nu-i nimic de văzut aici – doar un cetățean ca mine și ca tine, cu-n Mercedes și-un tun în curte.

de la Ando

din zbor

E ceva atît de ne-în regulă cu afișul ăsta…

Și-n același timp atît de… de înțeles, că te-apucă groaza.

urcat la loc în copac

Să vezi cum fuge găina cînd îi dai drumul din coteț!

O ia-n stînga, o ia-n dreapta; dar – deși buimacă de lumina Soarelui – numai înapoi nu se duce.

Cam așa fu și bucureșteanul după liberare.

… în prima zi a ieșit din casă mai cu bucile strînse.

Era ciudat Bucureștiul – cu oameni răriți și simțindu-se aiurea după ce și-au dat seama că n-au ce face în oraș.

Ne știm bine: nu ne stă-n fire să ieșim din casă doar ca să nu stăm în casă; nu-nțelegem că și plimbarea fără scop și recompensă are uneori rostul ei.

Dar dup-o zi deja bucureșteanul – ca o jăvruță obraznică ce-a scăpat fără una pe spinare după ce-a ros primul papuc – și-a mai venit în fire.

… după ce s-a ferchezuit – ca să se simtă bine-n pielea lui și să nu se facă de rușine – l-am văzut ieșind, ducîndu-se, plimbîndu-se, fîțîindu-se și, mai ales, l-am văzut căutînd iar apropierea… sau nemaicăutînd măcar să fugă de celălalt.

Ceva din găină, însă, i-a rămas: căutătura ciudată, strîmbă, încercînd să recunoască pe cineva îndărătul măștii de pe față.

cum se schimbă lucrurile!

… pe-ăștia trei i-am pozat la-nceputul pandemiei, la plimbarea de dinaintea închiderii orașului; rînjitori, prevestitori în rele, nici nu-ți venea să te uiți la ei.

Azi, cînd ai voie iar să ieși pe unde vrei… ți se par simpatici.

să dai omului cît nu poate duce

… în realitate societatea noastră e formată din ceea ce numim – prostește – „oameni simpli”.

Adică oamenii de zi cu zi, cei de care ne lovim și cu care facem orișice treabă.

Mai precis, oamenii „mărunți” cu a căror viteză ne mișcăm.

Să ne gîndim și la ei.

Și la femeia de servici care din martie-ncoace spală pe jos de trei ori mai des, și la paznicul șantaliu care s-a-ngrijit să nu se umple farmacia, și la băiatul de la Mega care ne-a-nvățat obiceiurile și care ne-a tras de mînecă să nu uită să luăm lapte, și la vînzătoarea de la buticul unde s-a găsit tot timpul ăsta spirt, și la baba care-a ieșit cu găleata cu flori ca sa-avem cu ce ne-nveseli casa…

oamenii cu care facem treaba.

din zbor

Se zice că mintea omenească n-are nici o problemă să-nțeleagă un cuvînt scris – atîta vreme cît prima și ultima literă din el îs la locul lor.

E adevărat.

din zbor

Este prima ocazie în care România ar putea fi fotografiată din spațiu de Întîi Mai!

Încercările din anii precedenți n-au izbutit: sateliții care survolau teritoriul Patriei noastre nu vedeau decît o pîclă – nimic altceva.

Asta, firește, pentru că România era Grătarul Europei.