despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

„nu-i treaba mea”

… trec de ani și ani pe lîngă panoul ăsta publicitar, c-o reclamă vizibilă din 2006.

O fi „treaba cuiva” să-l vadă și să-i sară-n ochi.

Au, toate primăriile, o droaie de pîndari pe străzi!

Cu toate astea, niciodată nu-i păsă nimănui.

Și-i greșit să credem că nepăsarea asta se regăsește numai și numai la Stat și-n Administrație.

O-ntîlnim peste tot.

Acu’ vreo săptămînă casiera dintr-un mare hipermagazin bucureștean se chinuia să scaneze mezelurile împachetate și etichetate de către cei de la raionul cu servire la vitrină. Etichetele se tipăreau cîș; codul de bare nu apărea complet – casiera era nevoită să tasteze de fiecare dată numărul corespunzător codului de bare. Se chinuia și pierdea timp, da’ n-a pus mîna pe telefon să-i anunțe pe cei din raion să potrivească rola de etichete cum trebuie în imprimantă.

Nu era treaba ei.

nu-i bine nicicum

… omul nu-i niciodată mulțumit – dar, pe undeva, asta-i normal și-n firea sa.

A trecut și Paștele…

Cei ce-au stat pe-aicea, prin Oraș, s-au dus prin parcuri, la preumblare pe străzile goale; cînd li s-a luat de hălăduială, s-au tras prin malluri și pe la terase.

Nu putem zice că Bucureștiul s-a simțit într-un fel anume, anul ăsta, de Paște.

Au lipsit multe din decorațiunile și zorzoanele cu care ne obișnuisem; în afară de parcuri – unde se ițeau niscai ouă ornamentale – nu-ți dădeai seama c-ar fi o sărbătoare.

Sigur, nu trebuie să insistăm pe uriașul kitsch cu care toate intervențiile festive ale Primăriei împovărează Capitala…

Și mereu sîntem vehemenți cînd aflăm costurile acestui kitsch public…

Dar e rău și cînd se face, și-i rău și cînd nu se face.

Și-așa-i omul, deci: mereu nemulțumit.

ce-o fi aici?

… frumoasă clădire, nu-i așa?

O găsim peste drum de Cișmigiu, pe Bulevard.

Restaurată, curată – mai mare dragul s-o privești.

Și-o privești.

Chiar cu atenție – fiindcă este, desigur, Primăria mare: Primăria Capitalei.

Și, privind-o, îți dai seama că nu știi ce-i înăuntru.

Asta fiindcă nu scrie nicăieri!

Nici o inscripție pe frontispiciu.

Nici măcar o placă pe ușă.

Nici măcar o stemă a orașului.

De parcă ne-ar fi rușine. Sau poate doar sîntem proști – și cu asta, din păcate, nu ne e rușine.

fiindcă sînt strict vegetarian

Aflîndu-mă-n spatele camionului ăsta și mergînd încet, avui timp să aflu că egzistă și pîine ideală pentru vegetarieni.

Avui timp și să-mi dau seama că, atunci cînd omul cinstit are de-a face cu vegetarianismul, se-ncurcă și se sparie…

… vedeți în poză, unde cei care-au lipit reclama au bramburit-o: „Rețetă bazată pe Principiile Originale enunțate de Sylvester Graham Vegetariene în 1829

Așa că-mi adusăi aminte, odată-n plus, de-nțelepciunea cu care bătrînul Chesterton privea vegetarianismul „de salon” al celor care le dădea mîna s-aleagă ce mănîncă…

„… nu-i chiar așa rău să mănînci verdețuri, atîta timp cît știi ce sînt și le mănînci după pofta inimii.

Cu nobilii, însă, lucrurile stau altfel. Ei n-au fost niciodată nevoiți să ronțăie un morcov sau un cartof fiindcă n-aveau altceva de-ale gurii în casă.

Ei știu că trebuie să mănînci rață pe varză; și cînd devin vegetarieni nu se gîndesc decît la rață fără varză. Știu că se mănîncă homar cu salată; și cînd devin vegetarieni nu se pot gîndi decît la salată fără homar.

Celui dintre ei căruia nu-i place să mănînce carne, nu-i place, de fapt, să mănînce nimic.”

ne-apucăcăm de treabă

… baba iarnă s-a lăsat așteptată – o fi stat pe la vreo coadă, să ia zăpadă, cin’ să știe – dar uite c-a venit!

Cu ea, zloată și murdărie.

De la atîta îngheț și lăcăraie pe asfalt, au apărut gropi – o droaie.

Partea bună-i că cineva s-a apucat să le-astupe.

ne-așteaptă vremuri mărețe

… zilele trecute au pornit a trece pe la cășile noastre niște mesageri.

Aduceau vești de la Primăria Sectorului 5.

Ca-ntotdeauna-n perioada asta a anului, cînd dragostea plutește-n aer, Primăria – de sex feminin ca instituție, se pare – vrea și ea cîteva dovezi de iubire…

… care se cheamă înștiințări de plată a impozitelor.

Alături de ele, o scrisorică de la donprimar!

Cu poza lui cu tot; n-am înțeles de ce, că tot nu-l vede lumea nici pe stradă, nici prin cartier – la ce să știm cum arată? Poate doar ca să nu mai credem că tot Vanghelie ne conduce.

În fine!

Pe dos, obișnuita listă cu „ce-a făcut” și cu „ce-o să facă”.

Fiindcă săracu donprimar chiar n-are cu ce să se laude c-ar fi făcut, a trebuit să inventeze ceva; ceva care să sune cumva – nu se cădea să lase hîrtia goală.

Deci, hai să vedem împreună ce-a făcut Primarul Sectorului 5 anul trecut. Sînteți atenți? Da?

Uite! Așa-ncepe scrisorica!

„… un an în care am reușit să finalizăm documentația funcționării eficiente, la cele mai înalte standarde actuale, a Primăriei”

Eu zic s-o luăm cătinel totuși cu 2018. Să ne propunem lucruri simple, realizabile: să ne-asigurăm că după miercuri vine joi, că la vară o să fie cald, că trebuie să ridicăm picioarele cînd urcăm treptele.

multe păcate!

… primim pe adresa redacției!

„Bună ziua! Vă rog să publicaţi pe site-ul şi pagina dumneavoastră articolul ataşat. Prin prezentul mesaj vă cedez toate drepturile de publicare cu rugămintea să nu specificaţi sursa. Cititorii vă vor mulţumi. Un an bun!”

Înăuntru – atașat -, lista celor 177 de păcate „ortodoxe” (pe care, de altfel, o găsim în nenumărate locuri pe internet, preluată, publicată, copiată, distribuită și așa mai departe.)

Dacă vreți – le găsiți. Dacă vreți – le și citiți. Au și partea lor firească de adevăr; au și partea lor necăutată de haz involuntar – de pildă, „am suprasolicitat animale” vine imediat după „am suprasolicitat angajații”…

Nu-i treaba mea să le comentez, nici chemarea mea să le ironizez (mai ales că, la numărul 23, e și păcatul ăsta…)

Dar poate-ar trebui să punem și cel de-al 178-lea păcat pe listă.

Anume: „am trimis mesaje nesolicitate și-am bătut oamenii la cap”…

… părerea mea.

știați că…

tandrețe

Bietu’ motănel castrat!

… la ce-i mai folosește tandrețea – Doamne iartă-mă – făr’ să se mai aleagă cu ceva de pe urma ei?

n-o duce lumea rău.

… face, uneori, să dai doi lei ca să vezi ce mai scrie prin „Click” – ziarul tabloid. După cum știm, presa scrisă o duce tare rău, căci nu mai cumpără mai nimeni ziare; de ce-ar face-o, cînd cei mai mulți ne luăm porția de mizerie direct de pe internet ori de la televizor?

Așa că – cel puțin așa se crede! – ziarele astea, care încă mai apar pe hîrtie, sînt citite mai mult de pensionari. Nu? Te-ai aștepta să dai în ele numai de reclame la sicrie, de sfaturi pentru colivă ieftină, de recomandări de policlinici, de ceaiuri și de alifii

Nu-i chiar așa – și o vedem prea bine, chiar în exemplele de mai jos:

 

… dacă e să ne luăm după reclamele targetate-n presa aceasta, pensionarii noștri nu duc chiar așa o viață neinteresantă: „4 zile + 4 nopți de sex cu 1 capsulă”!

Totul cu produse minune, care se găsesc în comerț – te duci la farmacia la care face reclamă Arșinel și te procopsești cu ele.

Testimonialele publicate sînt de toată încrederea. Un domn „a ajuns să facă sex cu soția sa chiar zeci de minute sau o oră” – da’ nu m-am prins dacă se laudă ori se plînge de asta. Altul, hîtru, găsește și o parte mai puțin însorită; „soția a întîrziat la muncă datorită faptului că nu mă mai opream”.

Dar, cu siguranță, avem de-a face cu un produs „cu studii științifice” – chiar dacă nu zice dacă s-au numărat și orele de muncă pierdute: ca să știm cum stăm cu creșterea economică.