despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

pompe futebre

„nu-i treaba mea”

… trec de ani și ani pe lîngă panoul ăsta publicitar, c-o reclamă vizibilă din 2006.

O fi „treaba cuiva” să-l vadă și să-i sară-n ochi.

Au, toate primăriile, o droaie de pîndari pe străzi!

Cu toate astea, niciodată nu-i păsă nimănui.

Și-i greșit să credem că nepăsarea asta se regăsește numai și numai la Stat și-n Administrație.

O-ntîlnim peste tot.

Acu’ vreo săptămînă casiera dintr-un mare hipermagazin bucureștean se chinuia să scaneze mezelurile împachetate și etichetate de către cei de la raionul cu servire la vitrină. Etichetele se tipăreau cîș; codul de bare nu apărea complet – casiera era nevoită să tasteze de fiecare dată numărul corespunzător codului de bare. Se chinuia și pierdea timp, da’ n-a pus mîna pe telefon să-i anunțe pe cei din raion să potrivească rola de etichete cum trebuie în imprimantă.

Nu era treaba ei.

nu-i bine nicicum

… omul nu-i niciodată mulțumit – dar, pe undeva, asta-i normal și-n firea sa.

A trecut și Paștele…

Cei ce-au stat pe-aicea, prin Oraș, s-au dus prin parcuri, la preumblare pe străzile goale; cînd li s-a luat de hălăduială, s-au tras prin malluri și pe la terase.

Nu putem zice că Bucureștiul s-a simțit într-un fel anume, anul ăsta, de Paște.

Au lipsit multe din decorațiunile și zorzoanele cu care ne obișnuisem; în afară de parcuri – unde se ițeau niscai ouă ornamentale – nu-ți dădeai seama c-ar fi o sărbătoare.

Sigur, nu trebuie să insistăm pe uriașul kitsch cu care toate intervențiile festive ale Primăriei împovărează Capitala…

Și mereu sîntem vehemenți cînd aflăm costurile acestui kitsch public…

Dar e rău și cînd se face, și-i rău și cînd nu se face.

Și-așa-i omul, deci: mereu nemulțumit.

ce-o fi aici?

… frumoasă clădire, nu-i așa?

O găsim peste drum de Cișmigiu, pe Bulevard.

Restaurată, curată – mai mare dragul s-o privești.

Și-o privești.

Chiar cu atenție – fiindcă este, desigur, Primăria mare: Primăria Capitalei.

Și, privind-o, îți dai seama că nu știi ce-i înăuntru.

Asta fiindcă nu scrie nicăieri!

Nici o inscripție pe frontispiciu.

Nici măcar o placă pe ușă.

Nici măcar o stemă a orașului.

De parcă ne-ar fi rușine. Sau poate doar sîntem proști – și cu asta, din păcate, nu ne e rușine.

fiindcă sînt strict vegetarian

Aflîndu-mă-n spatele camionului ăsta și mergînd încet, avui timp să aflu că egzistă și pîine ideală pentru vegetarieni.

Avui timp și să-mi dau seama că, atunci cînd omul cinstit are de-a face cu vegetarianismul, se-ncurcă și se sparie…

… vedeți în poză, unde cei care-au lipit reclama au bramburit-o: „Rețetă bazată pe Principiile Originale enunțate de Sylvester Graham Vegetariene în 1829

Așa că-mi adusăi aminte, odată-n plus, de-nțelepciunea cu care bătrînul Chesterton privea vegetarianismul „de salon” al celor care le dădea mîna s-aleagă ce mănîncă…

„… nu-i chiar așa rău să mănînci verdețuri, atîta timp cît știi ce sînt și le mănînci după pofta inimii.

Cu nobilii, însă, lucrurile stau altfel. Ei n-au fost niciodată nevoiți să ronțăie un morcov sau un cartof fiindcă n-aveau altceva de-ale gurii în casă.

Ei știu că trebuie să mănînci rață pe varză; și cînd devin vegetarieni nu se gîndesc decît la rață fără varză. Știu că se mănîncă homar cu salată; și cînd devin vegetarieni nu se pot gîndi decît la salată fără homar.

Celui dintre ei căruia nu-i place să mănînce carne, nu-i place, de fapt, să mănînce nimic.”

ne-apucăcăm de treabă

… baba iarnă s-a lăsat așteptată – o fi stat pe la vreo coadă, să ia zăpadă, cin’ să știe – dar uite c-a venit!

Cu ea, zloată și murdărie.

De la atîta îngheț și lăcăraie pe asfalt, au apărut gropi – o droaie.

Partea bună-i că cineva s-a apucat să le-astupe.

ne-așteaptă vremuri mărețe

… zilele trecute au pornit a trece pe la cășile noastre niște mesageri.

Aduceau vești de la Primăria Sectorului 5.

Ca-ntotdeauna-n perioada asta a anului, cînd dragostea plutește-n aer, Primăria – de sex feminin ca instituție, se pare – vrea și ea cîteva dovezi de iubire…

… care se cheamă înștiințări de plată a impozitelor.

Alături de ele, o scrisorică de la donprimar!

Cu poza lui cu tot; n-am înțeles de ce, că tot nu-l vede lumea nici pe stradă, nici prin cartier – la ce să știm cum arată? Poate doar ca să nu mai credem că tot Vanghelie ne conduce.

În fine!

Pe dos, obișnuita listă cu „ce-a făcut” și cu „ce-o să facă”.

Fiindcă săracu donprimar chiar n-are cu ce să se laude c-ar fi făcut, a trebuit să inventeze ceva; ceva care să sune cumva – nu se cădea să lase hîrtia goală.

Deci, hai să vedem împreună ce-a făcut Primarul Sectorului 5 anul trecut. Sînteți atenți? Da?

Uite! Așa-ncepe scrisorica!

„… un an în care am reușit să finalizăm documentația funcționării eficiente, la cele mai înalte standarde actuale, a Primăriei”

Eu zic s-o luăm cătinel totuși cu 2018. Să ne propunem lucruri simple, realizabile: să ne-asigurăm că după miercuri vine joi, că la vară o să fie cald, că trebuie să ridicăm picioarele cînd urcăm treptele.

multe păcate!

… primim pe adresa redacției!

„Bună ziua! Vă rog să publicaţi pe site-ul şi pagina dumneavoastră articolul ataşat. Prin prezentul mesaj vă cedez toate drepturile de publicare cu rugămintea să nu specificaţi sursa. Cititorii vă vor mulţumi. Un an bun!”

Înăuntru – atașat -, lista celor 177 de păcate „ortodoxe” (pe care, de altfel, o găsim în nenumărate locuri pe internet, preluată, publicată, copiată, distribuită și așa mai departe.)

Dacă vreți – le găsiți. Dacă vreți – le și citiți. Au și partea lor firească de adevăr; au și partea lor necăutată de haz involuntar – de pildă, „am suprasolicitat animale” vine imediat după „am suprasolicitat angajații”…

Nu-i treaba mea să le comentez, nici chemarea mea să le ironizez (mai ales că, la numărul 23, e și păcatul ăsta…)

Dar poate-ar trebui să punem și cel de-al 178-lea păcat pe listă.

Anume: „am trimis mesaje nesolicitate și-am bătut oamenii la cap”…

… părerea mea.

știați că…

tandrețe

Bietu’ motănel castrat!

… la ce-i mai folosește tandrețea – Doamne iartă-mă – făr’ să se mai aleagă cu ceva de pe urma ei?