despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

prostuar

prostuar

sfaturi pentru Proști și Proaste (2)

Dacă ai vreun soi de eveniment de organizat, trebuie musai să-l imortalizezi. Poze, filme. Pozele făcute în stilul selfie sînt, din păcate, cam deja de modă veche.

Dacă nu ai o dronă care să filmeze de deasupra, află că ești cel mai mare coclit.

Sau… ca să ajungem la sfatul numărul doi, #celmaimarecoclit.

Dacă trebuie să promovezi ceva, află că – deși se zicea că-s un mare pas pentru viitorul comunicării – așa-numitele coduri QR sînt și astea ieșite din modă.

Așa că trebuie neapărat să pui cel puțin un #urmatdecuvintefărărostpecareoricumnuleciteștenimeni #șidacăleciteștecinevaoricumleuită #părereamea.

prostuar: căutarea planorului

prostuar

Răzbunarea Franței

Crunt s-a răzbunat sora noastră latină.

Știți – mai devreme, săptămîna asta, niște zevzeci din diplomația noastră au scos, din greșeală, o broșură unde în conturul Franței era desenat steagul Germaniei.

Nemții s-au rîs.

… franțujii s-au făcut că plouă – dar ne-au tras-o; s-au răzbunat pe noi. Și încă crunt.

Ne-au decorat Primarul cu Legiunea de Onoare.

Sorin Oprescu, mă!

“Acordandu-va astazi decoratia “Legiunea de Onoare” dorim sa punem in valoare atat cariera dumneavoastra de medic specialist, cat si cariera politica pusa in serviciul Capitalei. […] Transformarea Bucurestiului intr-o metropola europeana a secolului XXI este lunga si presarata de dificultati, dar in mandatul dumneavoastra bucurestenii au vazut pentru prima oara schimbari majore si in bine ale Capitalei. [..] Domnule primar, activitatea dumneavoastra profesionala si publica este cladita pe valorile pe care Ordinul Legiunii de Onoare le apara si le pune in valoare. Imi face mare placere sa va acord aceasta decoratie” (link)

… da, mă, Sorin Oprescu!

prostuar

binișor împreună

… unul dintre cele mai proaste lucruri despre viața în acest oraș este tentația de-a deveni mitocan. Începe tipitil; întîi devii Mitică, apoi miticismul ăsta nu-ți mai e de-ajuns: se transformă în altceva, mai nociv, mai greu de dezbărat: în mitocănie.

Ni se dau mii și mii de cazuri de oameni pe care Bucureștiul i-a schimbat, i-a stricat. Se dă vina pe anii în care s-a construit omul cel nou, societatea cea nouă, ani în care bunul om venit de la țară, dînd de viața liberă și permisivă din marele oraș, a lăsat de-o parte și bun-simț, și bună-creștere, și a devenit un orășean murdar, hoțoman și fără caracter.

Însă acest proces continuă; nu s-a oprit. Și azi, tentația provincialului de-a ajunge în București și de-a fi unul de-al locului îl face să se poarte ca noi, se zice.

Iar imaginea noastră printre restul românilor este proastă, desigur. Cine nu știe că sîntem răi, mitocani, că înjurăm, scuipăm, aruncăm gunoaie pe jos și că trăim într-o grabă neoprită?

Așa sîntem, probabil – ce s-o mai dăm cotită.

Nu mi-a plăcut niciodată acela care priveşte de sus pe cel care nu-i bucureștean; fiindcă cei mai mulți dintre noi nu sîntem bucureșteni din negura timpurilor. Bucureștenii sînt – și-i grozav asta – toți oamenii născuți, veniți, crescuți, primiți, fugiți aici.

Sîntem împreună în orașul nostru – oraș pe care nici nu-l iubim și nici nu vrem s-o facem; oraș pe care nu-l înțelegem și nici nu vrem s-o facem; oraș pe care însă nu vrem să recunoaștem că nu-l putem lăsa…

Doar că faptul e fapt; are Bucureștiul ăsta ceva în aer care te-ndeamnă să lași, uneori, garda jos: să-ți înjuri aproapele; să vezi cum e să-i iei fața; să simți cum e cînd îți găsești dreptatea urlînd.

Dar nu-i dracul ăsta bucureștean atît de negru – nu toți rămînem așa; altminterea am ajunge să ne dăm în cap pe stradă cu toții. Cu toată tentația de-a deveni mitocani, nu devenim niciodată nici cu toții, nici pe de-a-ntregul, nici pentru totdeauna mitocani – cumva ajungem să trăim binișor împreună aici, în București.

Păcat că nu asta e eticheta Bucureștiului – deși ar trebui.

/începem

Iată-ne, deci, în 2015: La mulţi ani!

prostuar