despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

La mulţi ani, Puiu Manu!

Puiu Manu împlinește azi 92 de ani!

În 2012 am făcut un interviu.

La mulţi ani, Puiu Manu!

Puiu Manu împlinește azi 91 de ani!

În 2012 am făcut un interviu.

La mulţi ani, Puiu Manu!

Puiu Manu împlinește azi 90 de ani!

În 2012 am făcut un interviu.

azi e ziua lui Puiu Manu

La mulți ani!

În 2012 – cum trece vremea! – am făcut  un interviu.

La mulţi ani, Puiu Manu!

Azi, dacă vreţi voi să ştiţi, e ziua lui Puiu Manu şi-i urăm ˜„La mulţi ani!”

Şi să mai crească destui copii fermecaţi de desene!

Acum doi ani l-am întîlnit ca să-i iau un interviu.

sîmbătă cu meşteri şi maeştri

Bruma dimineţii acoperise casele. Soarele îşi lua avînt şi încerca să încălzească mîţele care nu se-nvîrtiseră de un horn mai cald. În Ferentari lumea se ducea la piaţă – unde găini, raţe şi curci zgribulite aşteptau să fie cumpărate. Vînzătorii erau şi ei zgribuliţi, dar se mai înzdrăveneau cu cîte-o duşcă de ceva tare.

Era frig; cafeaua la un leu nu prea ajuta, şi nici ţigările. Mi-am început sîmbăta chibiţînd pe lîngă doi meşteri care se chinuiau să dea bascula afară şi să schimbe bucşile.

Treaba asta s-a terminat cu bine înainte de prînz, cînd m-am tras acasă să-mi încălzesc oasele – aşa că n-am fost să-l văd pe Beligan aniversîndu-şi cei 95 de ani; dar mi-am scos pîrleala în ceas de seară, cînd, la un drum cu căscatul gurii la bîlciul colorat de Crăciun de la Universitate, am trecut să cumpăr albumul „Ioniţă Tunsu” şi să-i iau autograful lui Puiu Manu.

Puiu Manu are „doar” 85 de ani. Desenează aşa cum joacă Beligan.

Se lansează Ioniţă Tunsu!

Ce faceţi azi? Ştiţi că Puiu Manu lansează cel mai aşteptat album BD al anului: „Ioniţă Tunsu, un haiduc de Bucureşti” – scris de Marius Leştaru?

Costă 38 de lei. De-abia aştept să pun mîna pe el.

La mulţi ani, Puiu Manu!

Fiindcă e ziua lui Puiu Manu – 85 de ani face! – îi urăm toate cele bune.

Şi-i spunem că-i aşteptăm cu sufletul la gură următorul album de benzi desenate – Ioniţă Tunsu, un haiduc de Bucureşti.

La mulţi ani!

(fiţi la curent cu Puiu Manu – aici, pe blogul său de prezentare)

zile drăguţe

înainte ca Bucureştiul să cadă în moleşeala aceea de peste mijlocul verii, trece printr-o perioadă drăguţă, în care mereu se-ntîmplă cîte ceva.

Brambureala care ne defineşte oraşul e deplină; nu ştii niciodată sigur ce, unde, cînd se întîmplă – mult noroc să poţi găsi evenimentele astea adunate laolaltă, pe un site-undeva. Nici măcar cei care le organizează nu-s în stare să le aşterne frumos – cu ore, cu activităţi, cu invitaţi. Dar asta-i altceva.

… şi weekendul ăsta, fireşte, s-au întîmplat chestii. La Gară s-a ţinut o chestie de i-a zis Train Delivery şi la care nu m-am dus; dar m-am dus la Comics Fest – asta ca să-l salut pe Puiu Manu şi să văd dacă se mai întîmplă ceva nou în lumea BD-ului.

… la Universitate, pe colţul dinspre Colţea, se cîntă din nou serile; Kiselefful se închide iar în weekend circulaţiei auto; o să fie iar fel de fel de spectacole peste vară prin Centrul Vechi.

Fireşte – nu totul străluceşte, nu totul e interesant, nu totul e nou, special. Dar ai ce alege, ştii.

Tot în Centrul Vechi, se ţine un soi de expoziţie de-a arhitecţilor – sînt afişate felurite proiecte; mai bine nu le-ar afişa. Am privit atent propunerile de amenajare a spaţiilor publice şi pietonale gîndite pentru mai multe oraşe mari ale ţării, şi m-a cuprins disperarea. Arhitecţii au un şablon pe care-l aplică peste tot; nu contează că-i oraş medieval sau construit în plin avînt al colectivizării – ideea lor e aceeaşi; mare păcat.

Las la urmă chestiile care se petrec  lîngă Ateneu, în piaţă. Concerte pe care ţi-i mai mare dragul să le asculţi. Puţine locuri bucureştene sînt mai frumoase decît grădina Ateneului pe înserat; dacă mai şi sună nişte muzică drăguţă prin apropiere, nu-ţi mai vine să pleci.

Bucuraţi-vă de Bucureştiul zilelor astea – după cum v-am zis, în toiul verii nu va mai fi aşa.

de la Gaudeamus

Mă ştiţi! Io şi cultura!

Da’ cu toate astea, citesc. Îmi place şi să pierd cîte-o juma’ de oră prin vreo librărie, să văd ce s-a mai publicat – sau mai bine zis, re-publicat; căci editurile noastre scot doar de două ori pe an cîte-o cărţulie inedită.

În fine. M-am dus şi la Gaudeamus – talciocul expoziţional de carte al toamnei. Printre oameni care citeau şi cumpărau, se-mpleticeau ‘telectualii de cursă-lungă, madame pocăite care aveau de-a face cu fenomenul culturii, fel de fel de oameni care nu-mi-s simpatici; fiindcă a trecut de mult vremea cînd, văzînd un cetăţean cu blugi, curea lată, barbă şi ochelari, prezumam că toate astea-i şi garantează şi existenţa caracterului…

Da’ nu asta-i ceea ce mi s-a părut interesant: ci felul în care editurile noastre – alea mari, importante şi serioase – au început diversificarea.

Nu-i chiar o vorbă la-ntîmplare spusă, diversificarea asta. Diversificarea e o sintagmă folosită în creşterea copilaşilor – e momentul în care bebeluşul începe să mănînce şi altceva, în afară de lapte şi piure de fructe…

Diversificarea editurilor se manifestă prin editarea de cît mai multe cărţi pentru copii.

Multe, cît mai multe!

E normal. În ţara noastră a fost un soi de boom al natalităţii înainte de criză. Copiii ăia cresc; au nevoie de cărţi – merită, deci să le editezi cît mai multe!

Aşadar, cartea pentru copii a fost cel mai important lucru la Gaudeamusu’ ăsta.

Nu-i rău! O să laud editura Paralela 45, care a intrat frumos pe nişa asta! Şi pentru că a scos Cărţile cu Apolodor la juma’ de preţ faţă de mizerabilii de la Humanitas.

Nu-i rău! Mi-a rămas inima la cărticelele de benzi desenate scoase de editura Casa Radio; sînt adaptări ale unor piese radiofonice de patrimoniu, de prin anii ‘50-‘60 – iei cărticica şi primeşti şi CD-ul cu înregistrarea de-atunci. Mi-a mers la inimă că două dintre cărţi sînt ilustrate de Puiu Manu – anume Omul Invizibil şi David Copperfield.