despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

1968 – printre reclame din presa vremii

de Ando și HM

Am cules cîteva din micile reclame ce apăreau acum 50 de ani în presă – adică în cele două mari ziare centrale: „România Liberă” și „Scînteia”. Fie vorba între noi, jumătate de secol mai tîrziu, presa ne e la fel se sărăcăcioasă.

Nu erau ani răi, să știți – belșugul se simțea și-n venituri, și-n consum. Oameni care o duc binișor sînt veseli, așa că aveau de unde să aleagă: filme, cărți, spectacole, concerte. Ne vizitau artiști străini și ai noștri luau seama la ei.

Trupa „Phoenix”, mai pe la-nceputuri, își făcea mîna și cu cover-uri. De reclama discului cu patru melodii se ocupa direcția de resort din Ministerul Comerțului Interior.

Avem o reclamă la lichidul de frînă botezat într-atît de inspirat „Lifrom”, încît denumirea mărcii era protejată. Treabă serioasă.

Decembrie – știe oricine – era luna cadourilor. Un stilou de calitate („Flaro” sau nu) nu era ieftin; așa că „mare-i însă bucuria, cînd cadoul e un stilou”! Mereu s-au făcut rime, ca să meargă reclamele insipide mai ușor.

Revedem și o reclamă la motoreta „Carpați”, pentru care nu era obligatorie purtarea căștii de protecție – la vremea aceea, oamenii se lăsau greu convinși să se protejeze nici cînd mergeau cu motocicletele propriu-zise, puternice și rapide.

Pasta de dinți „Super Cristal” promitea să facă fildeșii… ca de cal.

Pentru doamne și domni, vreo două noutăți din cosmetică: pentru frumusețe, domnii se puteau vopsi și ondula iar doamnele se ajutau cu peruci, bucle meșe, cocuri, cozi executate de lucrătorii de la cooperativa „Igiena”.

Iar pentru gospodine, ca să le fie mai ușor, restaurantele care vindeau preparate și semipreparate se înmulțeau. Și, fiindcă și atunci – și oricînd – scopul comerțului era să vîndă, se inventau concepte precum „luna cadourilor pentru copii” ori „luna preparatelor culinare”; cea din urmă era-n noiembrie, cînd azi ținem „Black Friday”…

Și, fiindcă aveam și ce pescui, dar și cu ce pescui, împînzeam magazinele cu sănătosul pește – care se nimerea, însă, să fie stavrid…

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

mobila, acum 50 de ani

de Ando și HM

Erau vremuri îmbelșugate, relaxate, oamenii aveau toate motivele să consume; mai aruncăm o privire-n urmă, pe sfîrșit de ani ’60. Se construia deja enorm: blocurile se-nălțau vesele și curate spre Soare, cvartal după cvartal.

E la mintea cocoșului că erau o nevoie uriașă de mobilă!

Mai ales că… chiar dacă vedeți mai jos că nu era ieftin să-ți mobilezi casa, mai oricine putea s-o facă-n rate – și o făcea!

Noi ne-am gîndit să v-arătăm – pigulite din reclamele publicate-n presa vremii – ce anume puteai să-ți cumperi: scaunele Lotru, fotoliile Brateș, Onești și Eleonora, canapelele Sanda și Mureș, sufrageriile Astor, Cibin, Ruxandra și Bîlea 2, biblioteca Milcov 2 (or fi avut succes!), garnitura de hol Norma ori bucătăria Dafin…

Cîte s-or mai găsi și azi prin case?

   

… de cumpărat, te-așteptau magazinele O.C.L. Mobila; de transportat, tot hoțomanii de-acolo; bunînțeles că pentru gusturile mai diferite puteai apela la Cooperativa Mobilă și tapițerie.

  

rime din presa vremii

de Ando și HM

Reclamele au căutat mereu să-ți gîdile urechile frumos – însoțite de-un vers ori vreun acord muzical ți se culcușesc în minte mai dihai.

Găsirăm și noi cîteva, pe ici-pe colo și vi le-nfățișăm.

Băncile și-au făcut întotdeauna reclamă, și cînd sistemul bancar era etatizat și reprezentat numai de C.E.C. – chiar și-n interiorul unui libret de economii din 1946 găseai niște versuri! Copiii au avut și ei, generații-ntregi – pe dosul caietelor de școală – scris îndemnul „azi la CEC un leu depui, mîine el va face pui”….

Omul a avut mereu plăcerea să se vînture. Chiar dacă visul unei mașini era așa departe, la fel de departe ca și cîștigul la loto

Trebuia să te mulțumești cu motoreta „Carpați” – un vehicul excelent, oricît ai fi de exigent. Prindea chiar și 60 la oră (la vale) așa că… de la Cluj pîn-la Cosntanța… ușor parcurgeai distanța! În aprilie 1968 „Crăpațiul” se vindea cu 4200 de lei, dar mai tîrziu – în iunie – se găsea la prețul redus consistent de 3400! Ca să ne dumirim mai binișor de cum urmau prețurile să crească-n epoca socialistă, Mobra – urmașa motopîrțetei „Carpați” – se vindea cu 7800 de lei zece ani mai departe. Era bine, nu?

Ca să nu mai pomenești de faptul că – pe măsură ce lipsurile se-ntețeau – s-a terminat și cu plata în rate pentru mobilă, electrocasnice: regimul avea nevoie de bani – banii jos; nu mai mergea pe-ncredere.

Versuri se făceau și la… sticle goale. Din resurse care zac, se fac cadouri care plac și Predînd și sticla și borcanul, se-ntoarce în casă banul!

 

Sandalele „Plastin” fac pasul lin; deșteptătorul „Victoria” nu greșește – la timp el te trezește; iar mașina „Alba-Lux” e ideală pentru cine-n casă spală.

  

Versurile mergeau și la atenționările rutiere: dacă treceți doar pe-aici, veți ajunge și bunici!

… iar apa minerală era băutura ideală – și vedem și cîte feluri de apă se găseau în 1965 (că tot ne-nșira Ion Pribeagu cîteva mai deunăzi: Malnaș, Căciulata și Matild)

Sigur, cu cît ne-ntoarcem mai mult în timp, dăm peste versuri mai dedicate cauzei, nu consumului: pămîntul la timp semănat asigură un rod bogat…

Despre reclame și viața vremurilor, găsim mai multe în articolele următoare:

anii ’90 XVIII – Pagini aurii

Anii ’90 au însemnat afaceri, comerț – și, desigur, reclamă. Reclama ne-a schimbat fantastic obiceiurile, ne-a influențat. Odată cu bugetele uriașe ale companiilor mari de produse de consum și telefonie, reclama a pătruns în mintea noastră, schimbîndu-ne gîndirea și vorba.

Marea reclamă – vizibilă peste tot – ne copleșea. Dar pentru mica reclamă era, de asemenea, loc.

De-aceea a avut succes catalogul „Pagini aurii”. Sloganul era eficient: „ești în Pagini aurii, deci exiști!” Și catalogul exista și el; ca să fie cît mai vizibil, șoferii care-l țineau la vedere în mașină, în spate, puteau primi un premiu – obiceiul a persistat îndelung și după ce s-a terminat cu acea campanie publicitară.

Nu mai avusesem nici măcar cărți de telefon de vreo trei decenii: era nevoie de un catalog unde să găsești telefoane și adrese. Nu-mi aduc aminte cînd anume a apărut prima ediție (prin ’97? prin ’98?), și nici cînd a fost tipărită ultima – cred că editarea catalogului anual s-a întins cam vreun deceniu și mai bine.

Aveai de toate acolo: mici meseriași, mici comercianți – am găsit și eu odată un electrician, cînd aveam nevoie – catalogul era util și-acasă, și la firmă.

Cu ce-a mai venit în plus? Cu hartă. A fost, probabil, prima hartă de încredere a Capitalei apărută după mulți ani: completă și actualizată – și, mai ales, gratis. O hartă care se putea desprinde din catalog și ține la-ndemînă, în mașină ori în geanta cu acte. Cîți taximetriști și agenți de teren n-au învățat Bucureștiul cu harta din „Pagini aurii”!

Cu vremea, terfeloagele galbene au ajuns la maculatură, fiindcă devenea tot mai lesne să găsești orice pe internet.