despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

pisiconomie!

de la Ando

BRD se ține-n continuare – cu folos – de pisiceli!

atît i-a dus capu.

… uite, fix în mijlocul Orașului, pe Calea Victoriei, pe unde toată lumea cască gura la Palat, la C.C., la frumusețea centrului…

„Reclama ta aici!”…

Pe bune! Atît i-a dus capu. Ce să faci!

mijloacele acuză scopul

… că vorbeam despre afișe deunăzi—

Lipirea lor peste tot – garduri, vitrine de magazine părăsite, stații de autobuz, casete electrice – este o ciumă.

Bine – e și ilegală. Afișele se lipesc în locuri speciale de afișaj public. Așa trebuie!

Doar că afișele astea nu-s numai de concerte, manele și ștefanbănică.

O groază  sînt ale unor evenimente publice care-s organizate de primării!

De pildă astea două – din poză.

Da, știu: e, poate, cel mai mărunt lucru mizerabil de care ne lovim pe stradă.

Dar n-ar fi frumos dacă măcar afișele evenimentelor organizate de primării ar respecta regulile de afișaj?

cronică de afiș prost

… are și publicitatea asta stradală chichirezu’ ei, iar cenușăreasa acestei publicități hulite și agresive – amărîtul cela de afiș – are și ‘mnealui o știință-n spate. Hîrtia asta colorată țipător poate ajunge, rareori, să fie o mică operă de artă; însă în restul timpului tot ce-i poți cere e să fie un vehicul decent pentru transmiterea mesajului dorit.

De-aceea, poate, cele mai bune afișe stradale-s cele pentru șușanele – acele concerte de manele și muzici populare combinate cu numere vesele: titluri mari, culori stridente, poze care se văd… succes garantat.

Cînd însă afișul e pus să fie pus și plătit din bani publici, nu mai contează nici eficiența sa și nici mesajul; e doar un prilej pentru graficieni frustrați să se joace cu culori, alăturări grafice ciudate, litere ilizibile.

Ca-n afișul ăsta pe care-l arătăm noi aici!

Întîi de toate, nu-nțelegi ce scrie. Litere ușchite, neobișnuite trecătorului de pe stradă – și prea subțiri…

Nu reiese limpede unde anume este acest Cinema în aer liber. Scrie mare „OCC” – dar acest „OCC” n-a intrat în conștiința publică drept acronim cunoscut. Scrie mic „Opera Comică pentru Copii”, deci ar putea să se desfășoare acolo (afli pe net că așa și e) – însă nu vedem nicăieri… adresa.

La un așa afiș, și evenimentu-i pe măsură. Această Operă Comică pentru Copii organizează un cinematograf în aer liber unde tocmai copiii n-au voie să meargă, filmele fiind pentru cei de peste 14 ani.

Alte afișe bucureștene și vorbe despre ele? aici • aici • aici • aici • aici • aici • aiciaiciaici

din zbor

…. fel de fel de mesaje simpatice care-ncearcă să te facă să te-oprești. Uneori funcționează.

Din fugă: pentru cei dezamăgiți în dragoste…

 de la Ando

mizeria continuă

Mizerie cu „M” mare: toaletele restaurantelor unde-s montate fel de fel de reclame cu conținut sexual clar. Sigur că-s – în capul publicitarilor – „atrăgătoare”; dar în toaletele astea intră nu doar adulți, ci și copii: de ce trebuie forțați copiii să vadă fotografia unei pule agățată pe perete?

————-

…. un nou set de reclame scîrboase de la „Hornbach” – taman cînd ești pe cale să crezi că mai scîrbos decît scîrbosul nu este. Te-nșeli: este!

Nu vi le arăt: e plin orașul de ele, ba le vedem și la televizor. Un nene care-ncropește o coșmelie care cade pe el și care iese dintre dărîmături cu capul spart, rîzînd ca tîmpitul de bucurie că poate s-o ia cu bricolatul de la capăt… o tanti care ciumpăvește o tufă de trandafiri, toată numai răni – n-a dus-o capul să se deie cu spirt și să-și puie niște leucoplast pe deasupra… și mai sînt – mai sînt!

Da: bucuria de a face treabă, ați zice!

Da’ de unde; e mizeria de-a face treabă urît, fără cap; niște reclame nemțești la o atitudine atît de românească…

Reclama Ci-Co

de Ando și HM

Pe Pache – pe la intersecția cu Mătăsarii – știe toată lumea că-i o reclamă vopsită pe-o clădire:

Acuma, înainte de-a-nfrunzi pomii, poți s-o vezi mai bine; cît nu s-a spălat de ploaie și șters de vînt… Bine făcută – reclama – la o băutură gustoasă și răcoritoare care bătea cu mult Fanta de azi. Ohoo! – Ci-Co avea un gust așa bun de portocale; se făceau lucruri reușite.

Și, fiindcă știți cît de mult ne plac vestigiile astea șterse – că-s ele îndemnuri electorale, urme de firme industriale vechi, reclame sau lozinci – o înfățișăm azi.

Și ne-ntrebăm: oare de ce s-a vopsit tocmai aici, pe calcanul ăsta, reclama la Ci-Co? Nu-i tocmai un vad fantastic pentru o reclamă – nici măcar pentru vremea comunistă. Poate, sub ea, o fi fiind fost scris altceva, și Ci-Co a acoperit vechea inscripție? Habar n-avem.

Prăvălie… premium!

… începe, nu știu de ce, să-mi fie dor de anii ăia de-nceput – de după Revoluție – cu toate „impexurile” și „eximurile” de la fieștecare colț de stradă: cu nume noi, ușchite și pompoase.

Azi, vede oricine, dădurăm în cealaltă extremă, păstrîndu-se găunoșenia, desigur: magazinele caută să-și convingă clienții prin concepte dichisite

Așa și ăsta: prăvălie… premium!

Astea-s firmele! Și mai avem destule-n colecții – aiciaiciaici.

anii ’90 XX – anii… 2000

Cînd ziceam că anii ’90 ni-s necunoscuți – fiindcă n-am avut răgaz să-i cunoaștem, ci doar să-i trăim – nu m-am gîndit că va veni și vremea cînd ne vom da seama că anii 2000 vor deveni istorie.

Iacătă! Așa-i. N-aș vrea s-o lungesc prea tare, știți – doar că nu-i rău să-ncepem să privim în spate, la pașii încă proaspeți.

Azi ne-aducem aminte ce se-ntîmpla în București în urmă cu 12 ani. Ce răsărea la fieștecare geam, la fieștecare balcon?

Păcătoșenia de „inimă Maggi”!

Campania publicitară s-a lansat prin Februarie 2005 și era simplă ca bună-ziua. Lipeai inima asta la vedere (o găseai sigur în cutia poștală) și puteai primi o mie de euro. Fără să suni, fără să răzuiești, fără să trimiți mesaje, fără să te uiți la televizor la tragerea la sorți; doar s-aștepți că poate vede inima de la geamul tău o echipă a companiei… și urcă la tine să-ți dea banii!

Rapid, Țara s-a umplut de inimi; și Maggi a beneficiat de o reclamă gratis uriașă – inimile au stat în geamuri luni de zile, pînă le-a decolorat soarele.