despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

M-am rîs.

Simpatic, cum a fost plasată reclama asta pe tramvai.

Nenea ăsta nu-i vreun cyborg care și-o fi pus vedere laser după ce-a cîștigat la loterie; ci așa s-a nimerit butonul de deschidere a ușii.

din zbor

… este genial cum s-a nimerit să se plaseze reclama asta, taman dedesubtul „porcului

Mie mi-ar fi rușine!

Bă! Mie mi-ar fi rușine – rușine rău.

Uitați-vă la afișele astea, la șușele „marilor actori”.

Caramitru, Dogaru, Mălăele, Mihăiță, Morgenstern, Popescu, Vasluianu: trecutul, prezentul și viitorul artei noastre actoricești.

Bă! Să fiu actor cu „A” mare și să-mi văd fața pe mizeriile astea grafice, pe urîțeniile astea scoase din subsolul defunctei noastre arte grafice… m-aș ascunde de rușine.

Ce diferență între ele și clasicele afișe ale spectacolelor de manele, muzică populară și scheciuri obosite?

Te apucă sila cînd vezi nonșalanța cu care alde Mălăele își promovează imaginea pe asemenea urîțenii – el care, cît de cît, se laudă că știe să smîngălească hîrtia desenînd…

Te apucă rușinea cînd vezi că afișele feluritelor evenimente publice promovate de Primărie reușesc să fie mai vesele, mai drăguțe, mai inspirate: căutînd deseori s-arate un pic altfel!

Un lucru singur e bun în umilirea asta vizuală a Capitalei: acela că de vreun an încoace s-a mai rărit lipirea ilegală a afișelor. Chiar dacă nu credeți, mergeți prin centru și verificați – s-au rărit într-adevăr.

Alte afișe bucureștene și vorbe despre ele? aici • aici • aici • aici • aici • aici • aiciaiciaici • aici

„nu-i treaba mea”

… trec de ani și ani pe lîngă panoul ăsta publicitar, c-o reclamă vizibilă din 2006.

O fi „treaba cuiva” să-l vadă și să-i sară-n ochi.

Au, toate primăriile, o droaie de pîndari pe străzi!

Cu toate astea, niciodată nu-i păsă nimănui.

Și-i greșit să credem că nepăsarea asta se regăsește numai și numai la Stat și-n Administrație.

O-ntîlnim peste tot.

Acu’ vreo săptămînă casiera dintr-un mare hipermagazin bucureștean se chinuia să scaneze mezelurile împachetate și etichetate de către cei de la raionul cu servire la vitrină. Etichetele se tipăreau cîș; codul de bare nu apărea complet – casiera era nevoită să tasteze de fiecare dată numărul corespunzător codului de bare. Se chinuia și pierdea timp, da’ n-a pus mîna pe telefon să-i anunțe pe cei din raion să potrivească rola de etichete cum trebuie în imprimantă.

Nu era treaba ei.

plimbare de frumusețe printre reclame

de Ando și HM

Mereu, mereu omul s-a preocupat de frumusețe – și cînd preocuparea asta s-a transformat și-ntr-o industrie, a apărut și fireasca reclamă.

Anuarele, revistele și ziarele de-nceput de secol – secol trecut – începeau să ne-ndemne să cumpărăm lucruri și lucrușoare cosmetice…

 

Cu siguranță, însă, că cea mai abundentă perioadă a fost cea interbelică. Avîntul Țării, cheagul pe care-l prindeau orășenii, bunăstarea și consumerismul îți dădeau coate: cumpără! frumusețea e o obligație!

Nu sîntem nicidecum primii care s-au gîndit să spicuiască printre reclame – mai ales printre cele apărute în revista „Realitatea ilustrată”.

Vedem – din ele – că și-atunci ne preocupau cam tot aceleași lucruri ca și azi; și că orice mergea, dacă suna serios. Grasul trebuie să slăbească, chelul să-și îndesească părul, gura să miroas-a flori, pielea să fie tonică. Răceala de sezon trecea cu frecția „Diana” – dacă trecea sau era doar… frecție, cin’ să știe?

 

Strălucirea reclamei din aceste vremi fericite slăbea după Război. Parcă și interesele oamenilor erau altele – se vede că produsele cosmetice nu mai erau cele mai importante. Locul lor era luat de adjuvanți diverși pentru bucătărie; de purgative „ce se găseau din nou” ce calmau stomacul obișnuit cu mîncarea pe sponci; cu leacurile contra rîiei… Era greu – și din reclame se simte cel mai bine greul: „am scăpat de războiu, vom scăpa și de ploșnițe”…

n-o duce lumea rău.

… face, uneori, să dai doi lei ca să vezi ce mai scrie prin „Click” – ziarul tabloid. După cum știm, presa scrisă o duce tare rău, căci nu mai cumpără mai nimeni ziare; de ce-ar face-o, cînd cei mai mulți ne luăm porția de mizerie direct de pe internet ori de la televizor?

Așa că – cel puțin așa se crede! – ziarele astea, care încă mai apar pe hîrtie, sînt citite mai mult de pensionari. Nu? Te-ai aștepta să dai în ele numai de reclame la sicrie, de sfaturi pentru colivă ieftină, de recomandări de policlinici, de ceaiuri și de alifii

Nu-i chiar așa – și o vedem prea bine, chiar în exemplele de mai jos:

 

… dacă e să ne luăm după reclamele targetate-n presa aceasta, pensionarii noștri nu duc chiar așa o viață neinteresantă: „4 zile + 4 nopți de sex cu 1 capsulă”!

Totul cu produse minune, care se găsesc în comerț – te duci la farmacia la care face reclamă Arșinel și te procopsești cu ele.

Testimonialele publicate sînt de toată încrederea. Un domn „a ajuns să facă sex cu soția sa chiar zeci de minute sau o oră” – da’ nu m-am prins dacă se laudă ori se plînge de asta. Altul, hîtru, găsește și o parte mai puțin însorită; „soția a întîrziat la muncă datorită faptului că nu mă mai opream”.

Dar, cu siguranță, avem de-a face cu un produs „cu studii științifice” – chiar dacă nu zice dacă s-au numărat și orele de muncă pierdute: ca să știm cum stăm cu creșterea economică.

„imaginea e cu titlu de prezentare”

de la Ando

pisiconomie!

de la Ando

BRD se ține-n continuare – cu folos – de pisiceli!

atît i-a dus capu.

… uite, fix în mijlocul Orașului, pe Calea Victoriei, pe unde toată lumea cască gura la Palat, la C.C., la frumusețea centrului…

„Reclama ta aici!”…

Pe bune! Atît i-a dus capu. Ce să faci!

mijloacele acuză scopul

… că vorbeam despre afișe deunăzi—

Lipirea lor peste tot – garduri, vitrine de magazine părăsite, stații de autobuz, casete electrice – este o ciumă.

Bine – e și ilegală. Afișele se lipesc în locuri speciale de afișaj public. Așa trebuie!

Doar că afișele astea nu-s numai de concerte, manele și ștefanbănică.

O groază  sînt ale unor evenimente publice care-s organizate de primării!

De pildă astea două – din poză.

Da, știu: e, poate, cel mai mărunt lucru mizerabil de care ne lovim pe stradă.

Dar n-ar fi frumos dacă măcar afișele evenimentelor organizate de primării ar respecta regulile de afișaj?