despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

o recomandare

… cînd e vorba de covrigei, n-avem ce-alege mare lucru.

Ori dăm de-un fel de variațiuni ai celor numiți „de Buzău” în care-ți șubrezești caninii, ori de cine știe ce alte sărăcii care-s făcute – așa, la modă – ba cu ulei de măsline, vin, boabe și tărîțe

E drept și că asta-i oferta marelui comerț, acela care ține un monopol nefiresc și gîtuie mici producători care n-apucă niciodată s-ajungă la cei mai mulți dintre consumatori.

De-asta-mi și place să mai intru și prin micul magazin care subzistă, cu greu, printre blocuri: mult-hulitul butic, pe care-am fi destul de deștepți dacă l-am ajuta mai des.

Aici, în buticul ținut de cineva care-și știe clientul, mereu găsești și altceva – poate mai bun; și sigur mai altfel decît ce-a hotărît marele „retail” că vrem noi să cumpărăm…

Ca de pildă covrigeii ăștia.

Buni, gustoși, fragezi – cu totul altceva.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

din zbor

Vizitarea Cimitirului Bellu e o plimbare frumoasă.

… iată și-o recomandare pentru cei ce vor să știe mai ușor ce și unde: un soi de hartă interactivă a Cimitirului.

ce mai citim

înc-o recomandare – „Călătorii cu iz istoric

RV

RV vine de la „recreational vehicle” – ceea ce vrea să-nsemneze… ceva-n care să stai și să te plimbi; o adevărată casă de vacanță pe roate. Americanii construiesc ditai vagoanele, cu tot confortul; noi – europenii – ne mulțumim cu rulote mai mici, cu care să ne strecurăm pe străzile orășenești sau să le putem trage cu mașinile noastre.

Să știți că se poartă și la noi.

Rulotele tractate-s bune la pescuit și la felurite ieșiri de-un weekend la iarbă verde (las-că-s și pline șantierele de ele, cu muncitori). Se găsesc de cumpărat la mîna a doua, dar nu-i chiar așa de lesne să le găsim loc de parcare printre blocuri, nu?

Mai mișto pare, cred, autorulota – adică ceea ce se-apropie cel mai mult de ideea de RV.

E un business înfloritor, închirierea de autorulote – dacă vrei să-ți iei una pentru vacanța de vară, în care să faci un tur european fără grijă de hoteluri, e bine să te hotărăști din vreme; e bătaie pe ele.

Pentru un neavenit, sînt multe de luat în seamă – nu doar să-ți dai seama de ce rulotă ai nevoie, dar și să te descurci pe șosele, să nimerești locurile de campare și așa mai departe. E – fără doar și poate – și-un stil de viață.

Mi-a plăcut site-ul „Your RV Lifestyle” – nu-i stilul meu, da’ nu m-a oprit să citesc despre ce-nsemnează „rulota” și vacanța – și mai ales – drumul într-una.

Sînt sfaturi pentru toți și toate: pentru începători, pentru orice turist, pentru cei ce au copii; chiar dacă este un site american, sînt sfaturi și pentru cei ce vor să facă Europa – din categoria „100 de lucruri de făcut în Franța” – e interesant.

o recomandare

Nu știu cine face „Once upon a time in Bucharest” – dar e interesant.

Și-i multă muncă, acolo.

Recomandare (II)

scris de C. D. Mocanu

A ieșit în lume la sfârșitul anului trecut, „pentru a nu uita energeticienii români și faptele lor”, primul volum al ciclului „Tezaurul energeticii – o istorie trăită a sistemului energiei electrice și termice din România” aflat sub egida Asociației Generale a Inginerilor din România – AGIR.

Parte a unui proiect mai cuprinzător și ambițios, inițiat de doi entuziaști incurabili, ing. Zonel H. VASILIU și ing. Cătălin Dan MARINESCU, volumul este dedicat asociațiilor profesionale inginerești din sistemul energiei electrice și termice prezentând istoria și realizările acestora de la înființare până în prezent.

Celelalte volume ale Tezaurului, aflate în diverse faze de pregătire sunt:

  • Conducerea, organizarea și evoluția sistemului energiei electrice și termice
  • Formarea specialiștilor sistemului energiei electrice și termice
  • Concepția și realizarea sistemului energiei electrice și termice
  • Sursele energetice ale sistemului energiei electrice și termice
  • Producerea „curată” a energiei electrice și termice
  • Funcționarea sistemului energiei electrice și termice, rețelele electrice și conducerea operativă
  • Cu și despre personalități ale sistemului energiei electrice și termice

La elaborarea acestora au participat voluntar peste o sută de specialiști implicați direct în efortul de materializare a gândirii inginerești care a condus la ceea ce astăzi este Sistemul Energetic Național. Pe lângă informația tehnică, puțin sau deloc cunoscută de cei din afara domeniului, autorii prezintă realitățile sistemului energiei electrice și termice din România așa cum au fost ele, cu bune și rele, cu izbânzi și eșecuri, cu bucurii și tristeți, cu îndoieli, cu regrete, cu renunțări, cu sacrificii, cu satisfacții. Ca-n viață! Se justifică astfel atributul de „istorie trăită”.

Pasionații de istorie industrială au astfel la dispoziție o sursă valoroasă de informații despre energetica românească.

Sarcina dificilă a editării celor opt volume care însumează peste 5.000 de pagini și care cuprind mai bine de 1.000 de ilustrații și-a asumat-o Editura Asociației Generale a Inginerilor din România.

În curând, la sfârșit de Cireșar, va apare volumul al doilea: „Formarea specialiștilor din sistemul energiei electrice și termice”. Acesta spune „povestea” pregătirii celor care dau forța Sistemului Energetic Național – oamenii săi „ la care s-au evidențiat mereu calitatea profesională, rigoarea respectării normelor tehnice și de muncă, dăruirea și conștiința lucrului bine făcut, dublate, în multe situații limită, de spiritul de sacrificiu”.

… Calea Victoriei?

… Calea Victoriei este moartă! A murit economic, în primul rând. Au ucis-o retrocedările. Cele mai multe locuințe sunt goale. Și nu-și găsesc chiriași. De ce ai veni într-o zonă moartă, în care n-ai unde ține un automobil, unde nu mai sunt piețe, magazine, altele decât nenorocitul ăla de MegaImage, care a devenit o oroare? Unde nu mai sunt librării, excepție făcând cea de la Krețulescu, și ea în suferință? Cum spuneam, de parcuri nici nu poate fi vorba. Cel de peste drum de Academia Română este cât o batistă, și uitat de lume, cel de la Ateneu, o oroare. De ce să cobori în Cișmigiu? Să-ți accentuezi depresia?

Nici cultural Calea Victoriei nu mai înseamnă nimic. Casa Cesianu, Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Național de Artă, și cam atât. Stau goale, goale. La Ateneu, concerte, din când în când, cu un public rarefiat, și fără urmași vizibili. Niciun cinematograf. Teatrele, Tănase și Municipalul, parcă, își pierd și ele publicul. Nu prea vine nimeni din spate, nici dramaturgi, nici actori, nici regizori, nici scenografi.

Așa zice Constantin Gheorghe. Dar mie tot îmi place Calea Victoriei – cu toate urîte ale ei.

Berceni de poveste

… o recomandare: „Berceni de poveste” – un blog despre Berceni și nu numai, fiindcă se-ntinde cam spre tot sectorul 4.

Uite că se poate să scrii despre un cartier și să găsești, cu ceva stăruință, lucruri interesante-n trecutul lui… oricît de anost ți-ar părea.

Și eu revin destul de des prin fosta mea parte de oraș: cu bune și cu rele; cu străzi șerpuitoare; cu Mărțișorul cel cuminte; cu vechea Mandravelă și – desigur – cu Spitalu’ 9.

recomandăm

Îmi pare bine că Andrei Bîrsan publică, cîte-un pic, imagini din arhiva lui personală. Are de unde: a fotografiat mult – foarte mult! – începînd cu anii ’80.

Găsim comori și-aici și se cuvine să răspîndim vestea cît mai tare. Vedem și aerul Bucureștiului de la-nceput de ani ’90. Vedem multe: poate-n fiecare clișeu e o poveste.

o recomandare

… cine nu s-a plimbat prin Capitala anilor ’70-80, purtat de pozele făcute de Șerban Lăcrițeanu? Au fost publicate de mulți ani pe forumul Tramclub. Dar știți că nu-s toate acolo…

Inginerul Lăcrițeanu a pozat enorm în București. Îndrăgostit de tramvaie-n primul rînd, a surprins nu doar cutii de tablă pline cu oameni – ci Istorie.

Pe „Bucureștiul meu drag” se găsesc aproape 150 de imagini ale lui Șerban Lăcrițeanu. Parte din ele au apărut și-n revista asociației acum ceva ani. Dar să le vezi, laolaltă – ce-ncîntare; pentru că pe cîteva nu le știm de pe „Tramclub”.

… zloată și șantiere; Uranusul coborînd spre Izvor; lucrările de metrou sluțind Piața Unirii; o veche „săgeată albastră” părăsind Gara; o stație de tramvai interbelică încă-n picioare, jos la 11 Iunie; sau rondul Coșbuc c-o parte din uitatul cinema „Modern”.

Mă-ntreb cîte alte poze mai are Șerban Lăcrițeanu-n sertar.

(o recomandare de la Cătălin, căruia-i mulțumim mult)