despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Caru’ cu bere

… uite c-a mai trecut un an! Și s-au făcut șase de cînd Caru’ cu bere ține această uriașă „terasă” artificială sub pretextul renovării clădirii.

Cum să te grăbești să demontezi fierătania? Păi, afară se pot înghesui mai peste 40 de mese – ia să facem socoteala cîți mușterii are restaurantul și ne dăm seama că n-are nici un chef să renunțe la atîta cîștig…

Ce-i drept, fațada-i gata renovată; frumoasă e! Dar nu-i așa că nici nu se vede? Atît de mare-i „terasa”. În spatele clădirii, pe Lipscani, șantierul este, desigur, mult mai discret.

 

KungFu King a-nchis în Năsăud

M-am mirat (și sigur că m-am bucurat) cînd KungFu King a deschis la noi în Rahova…

Nu mă miră, însă, să văd c-a plecat.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

stăm bine!

Dacă stau să mă gîndesc eu bine, nu mi s-a mai întîmplat de tare multă vreme să mănînc prost în vreun restaurant.

Nici să mănînc prost și nici să fiu servit prost!

Bag-sama, a apus vremea-n care clientul era așa, tolerat, cînd călca ușa restaurantului: ce ne mai freacă și ăsta la cap?

N-am de unde să știu cum vine treaba-n restaurantele scumpe, cu bucătari celebri și cu meniuri interesante; Butunoiu zice că stăm bine și-aici, și n-am motive să nu-l cred la trebușoara asta.

Dar știu – și văd asta-n viața de zi cu zi – că experiența clientului bucureștean este mai mult decît mulțumitoare!

Ajută mult faptul că marile restaurante din clasa medie fac parte din lanțuri, ceea ce le facilitează bune practici, stocuri, instruiri și platforme prietenoase de interacționare cu clientul (mai rămîne să se poată adăuga și bacșișul la plata cu cardul, și nu mai e nimic de reproșat).

Pare ciudat, în ziua de azi, să parcurgi meniul într-o clipă, fără să mai răsfoiești cărțulii soioase cu zeci de pagini: restaurantul modern restrînge sortimentul, mulțumindu-se să introducă sezonier și experimental cîte ceva nou.

Da: meniul standard de azi pare destul de sărăcuț, da’ e fix ce cere omul; și omul n-are decît să caute fără mare osteneală vreun restaurant mai special pentru gusturile sale speciale.

Pare dezamăgitor să nu mai primești blide pline-ochi cu haleală, dar de fiecare dată am plecat sătul de la masă; și n-aș putea zice că nu-s mîncăcios!

Și dacă la ce-i pe masă, parcă, saltul calitativ nu-i atît de vizibil, la ce se-ntîmplă-n jurul mesei ne bucurăm să putem lăuda adevăratele schimbări: servirea rapidă, veselă, prietenoasă, isteață și fără mofturi de azi e la ani-lumină depărtare de cea post-comunistă, în care clientul simțea că-i face patronului un mare favor.

A ajutat enorm faptul că Bucureștiul a devenit un oraș turistic, molipsit de ușurința de-a vedea lucrurile a omului curios și fără grijă; și a ajutat la fel de tare și bucureșteanul care-a-nceput și el să călătorească, să compare și să ceară…

E bine, e reconfortant, e civilizat să simți că oriunde te-ai abate pentru o masă, nu ieși defel în pierdere.

Stăm bine! Și stăm mai bine decît credem în domeniul restaurantelor-mîncătorii de cartier. Pe cît de ternă e mîncarea de prînz produsă industrial pentru miile de angajați bucureșteni, pe atît de reușită e cea pregătită pentru obișnuiții cartierului. Din capul străzii mele pot comanda un platou uriaș cu aripiore, șnițelașe și cartofi prăjiți de-ți lingi deștele la un preț absolut decent; și tot de-acolo-mi iau niște papanași mai buni ca oriunde. N-am nici un motiv să nu cred că fiecare cartier abundă de asemenea locșoare cinstite!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Pengyou – restaurant chinezesc bun!

N-am mai avut de multă vreme o recomandare de restaurant, nu-i așa?

Pengyou e un restaurant chinezesc foarte bun.

Au, restaurantele astea chinezești, un dar aparte – acela de a-și strînge clienți, de a-i apropia, de a-i face să revină: mîncarea, atmosfera, toate contribuie.

Îl găsiți pe strada Occidentului 11, aproape de Polizu.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă XI

Ce bucurie, să știm și anul ăsta că avem încă de unde alege, cînd ne gîndim la lucruri bune – cofetării, patiserii, gogoșerii, restaurante, pizzerii, magazine…

Ca-ntotdeauna, toate-s arătate pe-o hartă – și la fel și zonele comerciale.

Cîteva vorbe, mai mult sau mai puțin cu gura plină:

  • O laudă nouă! – restaurantului chinezesc Pengyou de pe strada Occidentului.
  • Păcat, Moudy’s Kitchen a dispărut prea repede.
  • Șaormeria La Haleală a stat închisă cîteva luni bune, da-și revine.
  • Ne-am readus aminte cu drag de cofetăria Piticot.
  • O surpriză plăcută-n Rahova e Story Pizza, nu doar pentru pizza – mîncarea e bună.
  • Mari magazine nu s-au mai prea deschis și nici nu-s în plan, bătaia e la îndesirea celor mai mici – Lidl e campionul.
  • Rămîne ciudată lipsa marelui comerț pe ieșirea din București dinspre Giurgiu; nici un hipermarket, nimic…
  • În continuare e dezamăgitoare și lipsa magazinelor în partea unde se-nfundă Giuleștiul.

La cît mai multe.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Blessing

… iată-ne în stația troleului din dreptul Ministerului Transportului de pe strada Gării de Nord.

Cu ușurință se poate trece cu vederea o vitrină mică, zici că-i vreun „Fornetti”-ceva…

Cînd colo, e un locșor de unde-ți poți lua iute ceva mîncare „asiatică”!

Se cheamă Blessing.

Servire bună… mîncare bună.

Bravo.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

anii ’90 XXIII – scaunul de terasă

Cînd trec pe lîngă vreun morman de gunoi lăsat pe stradă și dau de cîte-un scaun dintr-ăsta aruncat, îmi aduc aminte de primii ani ai libertății noastre: anii în care orice mirosea altfel și totul era o promisiune.

Puține „instituții” ale anilor ’90 au fost atît de importante precum terasele.

Da – au apărut peste tot, chiar și unde nu era voie; dar ce bucurie, ce atmosferă, ce libertate însemna să stai la terasă!

Însemna, vedeți voi, că aveam – în sfîrșit – cum să stăm împreună, noi, oamenii: fără să ne mai zică nimeni că nu-i voie, fără să ne mai temem că n-aveam unde, fără să ne mai pese de ora-nchiderii ori de lipsuri.

Și, mai presus de toate, aveam și cum să stăm!

Începutul anilor ’90 a adus la noi minunata invenție a… scaunului de plastic. Sigur, venea-mpreună cu masa de plastic: întinsă și ușoară.

„Scaunul de terasă”, așa cum l-am botezat, era comod, ergonomic – cum să nu fi fost nemaipomenit să te-ntinzi la vorbă ceasuri în șir cînd ședeai așa de bine?

Scăpasem de scaunele de fier cu tabla ruginită, cu picioare strîmbe și inegale, scăpasem de mesele grele care se hîțîiau!

Habar n-aveți voi, azi, ce treabă minunată a fost acest banal scaun de terasă de plastic!

lista articolelor din seria anilor ’90

„monument istoric”

Cîtă splendoare, la „Șosea”!

De-aproape 130 de ani, bucureșteanul se bucură de încîntătorul „Bufet”.

Un restaurant de lux, scump, dichisit, c-o grădină mare, cu fîntînă răcoritoare…

… un monument istoric; o mîndrie a arhitecturii, a stilului românesc!

„Casa Doina”…

Cu adevărat istoric, tipic… și românesc este, firește, dosul monumentului, așa cum se vede el dinspre parc.

… cîtă mizerie, cît dispreț românesc!

da’ cînd termină Caru’ cu bere șantieru’?

Trece vreme, dar nu uităm porcăriile! Iacă, se fac cinci ani de cînd „se lucrează” la fațada clădiri unde se află celebrul restaurant „Caru’ cu bere”.

… nu se mișcă nimic – dar nimic! De ce s-ar mișca? Că la adăpostul schelelor restaurantul s-a-ntins pe mai bine de juma’ de stradă.

Între timp în București…

… s-au construit turnuri – cartiere de turnuri cu birouri!

… blocuri – cartiere de blocuri!

… se ridică Catedrala!

Doar aici… nimic!

… pasul următor?

Lucrurile-s clare. Gogoașa a murit, merdeneaua nu se simte prea bine; covrigul ce-o mai duce cît de cît (dacă e brănduit elegant, desigur)

Cam așa stau lucrurile pe frontul alimentației publice de stradă.

Cu toate astea, nicicînd parcă omul n-a fost mai dispus să scoată din buzunar nu un leu, nu doi, ci cel puțin cinci ca să-și ia ceva!

Este absolut sigur – și dacă omul nu dă banii ăștia nici pe covrig, nici pe merdenea… atunci pe ce-i dă? Și mai ales… cui îi dă?

… căci în industria asta se-nvîrt bani, ohoho!

Obiceiurile consumatorului sînt în pas cu vremurile.

Pare a renunța la pîine, la cocă; pare a se preocupa să mănînce verde, proaspăt, sănătos. N-ar timp să-și ia pachet de-acasă; mai mult, n-are nici timp să-și gătească; nici unde – bucătăriile de azi sînt tot mai de decor.

Vedem cu ochiul liber cît s-au extins vitrinele cu salate, cu semipreparate și cu mîncăruri gătite din supermagazine.

Vedem ce vînzoleală-i în Mega Image dimineața – oamenii-și iau de aici diverse lucruri mai degrabă decît să se-oprească la patiserie. Vedem la prînz ce iureș e pe la „mîncătorii”

Vedem și mai bine seara: cîți oameni iau la repezeală ceva din supermarket, ceva ce mai trebuie doar încălzit acasă? Cîți oameni șed un sfert de ceas la coadă la grill la Kaufland?

Nu mai trebuie dovedit că oamenii dau bani pe mîncare – și că dau chiar bani mulți pe mîncare.

Nu-i păcat că-i dau doar la Mega Image?

Nu-i păcat că patiseriile noastre n-au inventat ceva nou care s-atragă iar consumatorul de azi?

Ce?

Poate nu-i de inventat doar un ce… poate-i de inventat și un cum!

Patiseriile noastre – și cele mici, dar și cele mai mari, de lanț – își opresc motoarele dup-amiaza. Seara nu mai găsești la ele decît cîteva merdenele sleite, decît ștrudele reci.

De cîte ori mi-aș lua seara, pentru acasă, o plăcintă bună și fierbinte! Sau o felie de pizza proaspătă!

Cineva trebuie să riște și să cîștige și consumatorul de seară, cel care se duce acasă cu plasa de cumpărături plină, cel care vine cu ceva bun la copii, cel care simte nevoia să se răsfețe dup-o zi lungă.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos