despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Fragmente din memoria unui ziar (5)

scris de Ando

Citiți primul primul episodcitiți al doilea episod citiți al treilea episod citiți al patrulea episod

Neapărat trebuie să amintim că, în acei ani, ziarul „Libertatea” s-a implicat cu multă determinare în brambureala care cuprinsese viaţa comercială a oraşului. Apăreau şi dispăreau magazine, unele mai cu ştaif, altele simple dughene dar, cele mai multe, fără respect pentru estetica stradală şi, uneori, faţă de clienţi.

Aşa a apărut pagina „Cu bastonul prin prăvălii” unde magazinele primeau, după merit, Coroana sau se prăvăleau la… Tomberon.

Iar de aici, până la apariţia, la 21 iulie 1990, a rubricii TOPUL Restaurantelor bucureştene a fost un pas, aparent, mic dar important atât pentru cititori (în calitatea lor de potenţiali clienţi) cât şi pentru unităţile aparţinătoare breslei. Să vedem, aşadar, împrejurările şi intenţiile cu care pornea la drum acest „serviciu public”, dacă putem să-i spunem astfel:

Peste nici un an de la lansare, TOP-ul avea să primească şi un aliat oficial: departamentul de specialitate din Ministerul Comerţului care introducea şi la noi sistemul de brevetare, adică licenţa de funcţionare pentru restaurante.

TOPUL Restaurantelor a fost un demers jurnalistic original şi reuşit, iar plăcerea cititorului era completată de faptul că fiecare TOP lua în colimator, la final, un anume restaurant, însoţind-ul cu un comentariu volubil dar şi consistent argumentat – „pro sau contra”- după caz. Nu am aflat însă niciodată, cine era cel care împărţea stelele şi verdictele, adică misteriosul „Inspector L”!

va urma

din zbor: Hard Rock Cafe

Deja de mai bine de-un deceniu aici, la intrarea-n Herăstrău dinspre „H” și – neîndoielnic – un succes ce-a (a)tras și Berăria, după o vreme.

Merge bine: mîncare strașnică – unul din locurile unde chiar ții minte ce-ai mîncat, ca să zic așa.

În plus, atmosferă reușită, servire ireproșabilă – bașca fel de fel de evenimente, pe alese.

Pe timp de zi, o selecție muzicală de zile mari.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Pe unde să te-abaţi cînd ţi-e poftă XII

Un nou an, cam aceleași recomandări – n-aș putea zice că-s mari schimbări în ceea ce ne place.

Patiseria bucureșteană e-n vădit regres, ajungînd în era monopolurilor și-a francizelor: „Luca” și „Petru” peste tot. S-a terminat și cu tentativa din anii precedenți, de-a produce ici-colea chestii oareșcum mai fine – erau scumpe și nu-ntotdeauna chiar atît de bune. Nici genul acela de patiserii ce-și zic „tradiționale” n-au propășit – și-astea-s scumpe, nici astea nu fac mereu cine știe ce bunătăți.

Cofetăriile staționează – prăjiturile bucureștene rămîn bune, așa cum ne-am obișnuit; rarele experimente din domeniu sînt legate mai mult de torturi.

Șaorma nu s-a stricat, mîncătoriile-s în regulă, grătarele din spatele piețelor vînd de n-au aer…

Stăm din ce-n ce mai bine la restaurante: oriunde-am merge ne place. Nu-nseamnă că avem cine știe ce lucruri extraordinare-n meniu, ceva atît de special și de reușit încît să te facă să vii și să revii într-un loc anume – poate vom face și pasul ăsta-n anii viitori – dar stăm bine.

Ar fi fost o bucurie să dăm peste magazine și magazinașe bune – nu contează specificul ori mărimea! – și, întrucît lipsa lor se-ntinde deja de ani mulți, ne-ntrebăm dacă-și va reveni cîndva comerțul ăsta.

Cam asta e; recomandările-s pe hartă – la fel și zonele comerciale bucureștene.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Restaurantul „Mahala”

Da, e un restaurant bun – chiar bun! – și n-ar nevoie de alte laude: lumea-l calcă, lumea-l place: și pe bună dreptate.

O bună probă a succesului pe care, de ceva timp încoace, îl are bucătăria românească; neînțelegînd prin asta micii, friptanele, tochitura și papanașii ci altceva: ceva nou care se naște, cu inspirație și trudă, din obiceiuri vechi și din gusturi vechi.

O dovadă-n plus că stăm din ce-n ce mai bine la masă: avem restaurante bune unde, pur și simplu, îți place să mergi.

Ca bani: mai scump
Curat: curat
Servire: foarte bună

Îl găsiți pe Calea Rahovei veche în Palatul Bragadiru și-i deschis în fiecare zi • site

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

din zbor

S-a-nchis primul restaurant Alioli – cel de pe Popa Tatu. A rezistat ceva acolo; acuma e un restaurant chinezesc.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Cartea de telefon din 1970

Știți – am mai parcurs împreună și alte cărți de telefon vechi (se găsesc prin arhivele Bibliotecii Congresului Statelor Unite):

Azi i-a venit rîndul celei din 1970, care cam cu juma’ de secol în urmă pe vremea asta începea să se pregătească pentru tipar…

Cîteva spicuiri care ne-ajută să întregim tabloul alimentației publice bucureștene de-acum 50 de ani: baruri, restaurante, cofetării, hoteluri.

Nu toate ouăle ședeau în același coș. Unele unități țineau de Întreprinderea de Hoteluri și Restaurante (viitorul I. T. H. R.), altele de Cooperația de Consum și – firește! – mai erau destule de capul lor.

 

După atîtea plimbări și distracție, aruncăm și-o privire asupra serviciilor dedicate populației, domeniu în care știm bine că partea leului era luată, firește, de către „Cooperație”.

   

Reclamele cooperativelor – cam tîmpițele – se mai redesenau odată la cîțiva ani, ca să aibă și industria de resort ce mînca.

 

Sigur, pe lîngă Cooperație funcționau și întreprinderi de prestări servicii și organizații comerciale locale (O. C. L.) care întregeau gama deservirii.

 

Imaginea se completează, cum e și de înțeles, cu înfățișarea pe larg a serviciilor P. T. T.:

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

din zbor

Cîndva, acum mai bine de un deceniu în urmă, a fost aici una din cele mai bune și de succes șaormerii din oraș. Dar au venit șantierul și demolările, vadul i s-a dus și lumea a uitat de ea – e vorba de șaormeria La Matache. O vreme i-a luat locul Dinner Food. Acum s-a deschis aici un Jerry’s Pizza: „se știe dintr-o felie”.

Multă vreme restaurantele La Mama au rămas în urmă, cum s-ar zice. Așa că-i de bine c-au făcut un pas interesant, deschizînd taman la Muzeul Țăranului, în locul vechiului club. Un mare cîștig pentru zonă, care – deși aparent plină de mîncare – ducea lipsa unui restaurant solid.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

evoluînd spre o piață matură și eficientă

A-nceput nu ca o joacă, dar nu ca ceva neapărat serios; în nici un caz ceva de care urma să se țină cont și să devină o mică industrie.

Azi, însă, piața de „street food” chiar e ceva serios – și-i bine.

Puzderia de festivaluri cu real succes și faptul că deja nu mai putem închipui nici o sărbătoare publică fără șirul cunoscut de furgonete vesele ne confirmă: e ceva serios.

Cum ar veni, tarabele cu „tradiționale”, gheretele cu „de casă”, măsuțele cu „de țară” și-au cam trăit traiul – și nu-i tocmai rău, căci destulă vreme au parazitat evenimentele și spațiul public, fără să ofere siguranța și calitatea pe măsura prețurilor cerute – și prea des înșelînd așteptările publicului consumator.

Nu zic: nici ce cumperi de la „van” și de la „truck” nu-i taman ieftin și nici întotdeauna nemaipomenit, dar cu siguranță e muncit – mai muncit decît ce luam pîn-acum de pe stradă.

Sigur, e muncă și-n spoială, și-n amenajare, și-n reclamă, dar munca adevărată se vede-n furgonetă, în fața clientului.

Piața de „street food” e destul de solidă de-acum, și dacă nu ne place că nu se apleacă spre chestiile simple – aia e, nu-s furgonete cu plăcinte și gogoși! – asta-i pentru că vrem ceea ce ne oferă și că ne place cum experimentează, cum construiește rețete și cum amestecă influențe; și mai ales, cum se poartă cu cel ce cumpără.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Restaurantul „Amore”

Locul chiar e fain, fain de tot. Doar că-n trecut – demult – a avut ghinion, tot schimbîndu-și numele, căutînd să-și schimbe și norocul.

Din fericire, sînt deja ani buni de cînd s-a așezat: și e – și rămîne – un restaurant fain, cu mîncare bună și cu o atmosferă frumoasă. Are-o terasă mare și tihnită (chiar și-un locșor de joacă pus în așa fel încît să nu-i supere pe cei care nu vor hărmălaie).

Restaurantul „Amore” e pe strada Toamnei, la un pas de intersecția cu Eminescu (lîngă chinezescul „Templul Soarelui”), într-o zonă pitorească.

Mi-e drag să vin aici.

Ca bani: ok
Curat: curat
Servire: foarte bună

Deschis în fiecare zi • site

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

nu-i mai bine așa?

Bucata dintre Buzești, Polizu și Griviței e, de mai bine de trei decenii, o pîrloagă uriașă. Afectată de construcția metroului și a arterei ce duce spre Berzei, încet-încet capătă oleacă de scliviseală. S-au ițit vreo două clădiri noi de birouri care trag în sus locul.

Pe Polizu, oarecum peste drum de Politehnică, a fost multă vreme un soi de autogară-loc viran-parcare care, de curînd, s-a transformat în altceva: ceva mai vesel, mai curat, mai civilizat. Se cheamă „Mercato comunale”, dacă vreți să știți: dacă nu – nu.

Cîteva „food vanuri”, umbrare, mese și scaune și zici că ești oriunde altundeva…

… și nu-i bine? Ba e bine: mult mai bine.

Lunea-i închis.