despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Cartea de telefon din 1970

Știți – am mai parcurs împreună și alte cărți de telefon vechi (se găsesc prin arhivele Bibliotecii Congresului Statelor Unite):

Azi i-a venit rîndul celei din 1970, care cam cu juma’ de secol în urmă pe vremea asta începea să se pregătească pentru tipar…

Cîteva spicuiri care ne-ajută să întregim tabloul alimentației publice bucureștene de-acum 50 de ani: baruri, restaurante, cofetării, hoteluri.

Nu toate ouăle ședeau în același coș. Unele unități țineau de Întreprinderea de Hoteluri și Restaurante (viitorul I. T. H. R.), altele de Cooperația de Consum și – firește! – mai erau destule de capul lor.

 

După atîtea plimbări și distracție, aruncăm și-o privire asupra serviciilor dedicate populației, domeniu în care știm bine că partea leului era luată, firește, de către „Cooperație”.

   

Reclamele cooperativelor – cam tîmpițele – se mai redesenau odată la cîțiva ani, ca să aibă și industria de resort ce mînca.

 

Sigur, pe lîngă Cooperație funcționau și întreprinderi de prestări servicii și organizații comerciale locale (O. C. L.) care întregeau gama deservirii.

 

Imaginea se completează, cum e și de înțeles, cu înfățișarea pe larg a serviciilor P. T. T.:

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

din zbor

Cîndva, acum mai bine de un deceniu în urmă, a fost aici una din cele mai bune și de succes șaormerii din oraș. Dar au venit șantierul și demolările, vadul i s-a dus și lumea a uitat de ea – e vorba de șaormeria La Matache. O vreme i-a luat locul Dinner Food. Acum s-a deschis aici un Jerry’s Pizza: „se știe dintr-o felie”.

Multă vreme restaurantele La Mama au rămas în urmă, cum s-ar zice. Așa că-i de bine c-au făcut un pas interesant, deschizînd taman la Muzeul Țăranului, în locul vechiului club. Un mare cîștig pentru zonă, care – deși aparent plină de mîncare – ducea lipsa unui restaurant solid.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

evoluînd spre o piață matură și eficientă

A-nceput nu ca o joacă, dar nu ca ceva neapărat serios; în nici un caz ceva de care urma să se țină cont și să devină o mică industrie.

Azi, însă, piața de „street food” chiar e ceva serios – și-i bine.

Puzderia de festivaluri cu real succes și faptul că deja nu mai putem închipui nici o sărbătoare publică fără șirul cunoscut de furgonete vesele ne confirmă: e ceva serios.

Cum ar veni, tarabele cu „tradiționale”, gheretele cu „de casă”, măsuțele cu „de țară” și-au cam trăit traiul – și nu-i tocmai rău, căci destulă vreme au parazitat evenimentele și spațiul public, fără să ofere siguranța și calitatea pe măsura prețurilor cerute – și prea des înșelînd așteptările publicului consumator.

Nu zic: nici ce cumperi de la „van” și de la „truck” nu-i taman ieftin și nici întotdeauna nemaipomenit, dar cu siguranță e muncit – mai muncit decît ce luam pîn-acum de pe stradă.

Sigur, e muncă și-n spoială, și-n amenajare, și-n reclamă, dar munca adevărată se vede-n furgonetă, în fața clientului.

Piața de „street food” e destul de solidă de-acum, și dacă nu ne place că nu se apleacă spre chestiile simple – aia e, nu-s furgonete cu plăcinte și gogoși! – asta-i pentru că vrem ceea ce ne oferă și că ne place cum experimentează, cum construiește rețete și cum amestecă influențe; și mai ales, cum se poartă cu cel ce cumpără.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Restaurantul „Amore”

Locul chiar e fain, fain de tot. Doar că-n trecut – demult – a avut ghinion, tot schimbîndu-și numele, căutînd să-și schimbe și norocul.

Din fericire, sînt deja ani buni de cînd s-a așezat: și e – și rămîne – un restaurant fain, cu mîncare bună și cu o atmosferă frumoasă. Are-o terasă mare și tihnită (chiar și-un locșor de joacă pus în așa fel încît să nu-i supere pe cei care nu vor hărmălaie).

Restaurantul „Amore” e pe strada Toamnei, la un pas de intersecția cu Eminescu (lîngă chinezescul „Templul Soarelui”), într-o zonă pitorească.

Mi-e drag să vin aici.

Ca bani: ok
Curat: curat
Servire: foarte bună

Deschis în fiecare zi • site

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

nu-i mai bine așa?

Bucata dintre Buzești, Polizu și Griviței e, de mai bine de trei decenii, o pîrloagă uriașă. Afectată de construcția metroului și a arterei ce duce spre Berzei, încet-încet capătă oleacă de scliviseală. S-au ițit vreo două clădiri noi de birouri care trag în sus locul.

Pe Polizu, oarecum peste drum de Politehnică, a fost multă vreme un soi de autogară-loc viran-parcare care, de curînd, s-a transformat în altceva: ceva mai vesel, mai curat, mai civilizat. Se cheamă „Mercato comunale”, dacă vreți să știți: dacă nu – nu.

Cîteva „food vanuri”, umbrare, mese și scaune și zici că ești oriunde altundeva…

… și nu-i bine? Ba e bine: mult mai bine.

Lunea-i închis.

un loc foarte mișto!

… un loc bucureștean care s-a spălat mult în ultima vreme – zona Nerva Traian dintre bulevardele Unirii și Octavian Goga. Vizavi de fostul bloc Connex găsim o terasă foarte, foarte mișto, c-o atmosferă încîntătoare. Sus, la intrare, scrie „Berăria Centrală”, dar la un moment dat a fost cunoscută și ca „Wahaka street food park”; nu contează.

Ideea-i că mîncarea-i bună: sunt trei entități separate care o fac aici, dar nu trebuie să-ți bați capul, căci comanda o dai o singură dată chelnerului. Ai de unde alege – pește, scoici, coaste, grătar, burgeri…

Pe ceas de seară, e o bucurie să te afli aici; locul e aerisit, vesel, fără griji: zici că ești mereu în vacanță.

În plus – și contează asta pentru mulți! – e și-o zonă măricică, separată, unde ăi mici se pot juca foarte frumos, fără ca părinții să-i poată scăpa din ochi; și fără că cei veniți fără copii să se simtă sîcîiți de buriceală.

Ca bani: ok
Curat: curat
Servire: foarte bună

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

a ars restaurantul „Ido Memoș”

Azi dimineață a ars „Ido Memoș” – restaurantul; fastfoodul de peste drum a scăpat și funcționează bine-mersi.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Caru’ cu bere

… uite c-a mai trecut un an! Și s-au făcut șase de cînd Caru’ cu bere ține această uriașă „terasă” artificială sub pretextul renovării clădirii.

Cum să te grăbești să demontezi fierătania? Păi, afară se pot înghesui mai peste 40 de mese – ia să facem socoteala cîți mușterii are restaurantul și ne dăm seama că n-are nici un chef să renunțe la atîta cîștig…

Ce-i drept, fațada-i gata renovată; frumoasă e! Dar nu-i așa că nici nu se vede? Atît de mare-i „terasa”. În spatele clădirii, pe Lipscani, șantierul este, desigur, mult mai discret.

 

KungFu King a-nchis în Năsăud

M-am mirat (și sigur că m-am bucurat) cînd KungFu King a deschis la noi în Rahova…

Nu mă miră, însă, să văd c-a plecat.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

stăm bine!

Dacă stau să mă gîndesc eu bine, nu mi s-a mai întîmplat de tare multă vreme să mănînc prost în vreun restaurant.

Nici să mănînc prost și nici să fiu servit prost!

Bag-sama, a apus vremea-n care clientul era așa, tolerat, cînd călca ușa restaurantului: ce ne mai freacă și ăsta la cap?

N-am de unde să știu cum vine treaba-n restaurantele scumpe, cu bucătari celebri și cu meniuri interesante; Butunoiu zice că stăm bine și-aici, și n-am motive să nu-l cred la trebușoara asta.

Dar știu – și văd asta-n viața de zi cu zi – că experiența clientului bucureștean este mai mult decît mulțumitoare!

Ajută mult faptul că marile restaurante din clasa medie fac parte din lanțuri, ceea ce le facilitează bune practici, stocuri, instruiri și platforme prietenoase de interacționare cu clientul (mai rămîne să se poată adăuga și bacșișul la plata cu cardul, și nu mai e nimic de reproșat).

Pare ciudat, în ziua de azi, să parcurgi meniul într-o clipă, fără să mai răsfoiești cărțulii soioase cu zeci de pagini: restaurantul modern restrînge sortimentul, mulțumindu-se să introducă sezonier și experimental cîte ceva nou.

Da: meniul standard de azi pare destul de sărăcuț, da’ e fix ce cere omul; și omul n-are decît să caute fără mare osteneală vreun restaurant mai special pentru gusturile sale speciale.

Pare dezamăgitor să nu mai primești blide pline-ochi cu haleală, dar de fiecare dată am plecat sătul de la masă; și n-aș putea zice că nu-s mîncăcios!

Și dacă la ce-i pe masă, parcă, saltul calitativ nu-i atît de vizibil, la ce se-ntîmplă-n jurul mesei ne bucurăm să putem lăuda adevăratele schimbări: servirea rapidă, veselă, prietenoasă, isteață și fără mofturi de azi e la ani-lumină depărtare de cea post-comunistă, în care clientul simțea că-i face patronului un mare favor.

A ajutat enorm faptul că Bucureștiul a devenit un oraș turistic, molipsit de ușurința de-a vedea lucrurile a omului curios și fără grijă; și a ajutat la fel de tare și bucureșteanul care-a-nceput și el să călătorească, să compare și să ceară…

E bine, e reconfortant, e civilizat să simți că oriunde te-ai abate pentru o masă, nu ieși defel în pierdere.

Stăm bine! Și stăm mai bine decît credem în domeniul restaurantelor-mîncătorii de cartier. Pe cît de ternă e mîncarea de prînz produsă industrial pentru miile de angajați bucureșteni, pe atît de reușită e cea pregătită pentru obișnuiții cartierului. Din capul străzii mele pot comanda un platou uriaș cu aripiore, șnițelașe și cartofi prăjiți de-ți lingi deștele la un preț absolut decent; și tot de-acolo-mi iau niște papanași mai buni ca oriunde. N-am nici un motiv să nu cred că fiecare cartier abundă de asemenea locșoare cinstite!

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos