despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

o veste foarte proastă – „Sergiana” a renunțat la Mangalița

… la „Sergiana” nu mai găsim produse din carne de porc din rasa Mangalița: a renunțat la ele.

M-am bucurat, anii trecuți, să văd cum a revenit rasa asta cu o carne așa de bună și gustoasă.

Și-mi pare rău, acum, să văd că oamenii n-au apreciat-o; mîncarea fiind o modă…

Este o mare pierdere.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Soare, unsoare

Peste vară se zice că-i bine să mănînci lucruri ușoare, răcoritoare – salate, fructe…

Mie taman pe vipia cea mai mare, pe urgia portocalie cea mai afurisită îmi vine pofta de-o fleică uleioasă, de-o șaormă picantă…

Și de slănină!

Omul de pe-alte vremuri, care obișnuia să-și facă toate ale sale, știa că vara greu mai dădeai de-o bucată bună de slănină: se rîncezea, se-ngălbenea dar – făcută fiind cum se cade – rămînea bună, gustoasă.

Cu-atîția „sibieni” în jurul nostru, ai zice că-i la îndemînă mereu să-ți faci rost de-o bucățică grasă pe sufletul tău – dar nu-i așa; niciodată nu nimerești două bucăți care să se-asemene la gust.

Să n-o mai lungesc prea mult: o slăină mereu bună și mereu la fel de bună se găsește la magazinele „Sergiana” (în București sînt doar două, deși produsele ambalate au pătruns și-n galantarele supermarketurilor).

… mergeți de vă luați – da’ să fie neapărat slănină de Mangalița.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

inovație pentru tradiție

Știți? – lucrurile nu stau cum le-așezi; se mișcă; cresc.

Bucureștiul are două locuri minunate care se cheamă Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român. Fiindcă-i bine să prețuiești tradiția: e ceea ce te face să știi ce-ai fost, ca s-ajungi ce ești.

… locurile astea au ajuns doar o tradiție despre ceva tradițional.

De ce-au fost ele atît de grozave, de nemaipomenite? Fiindc-au fost ceva înaintea vremii lor! Dar azi sînt rămase-n urmă – mult de tot.

În secolul XXI muzeu nu mai înseamnă doar o hală cu cutii de sticlă-n care zac lucruri. Muzeu înseamnă și ceva viu, ceva ce se-ntîmplă, ceva care te cheamă!

Ne oblojim mîndria cu străinii care cască gura la bordeie; ducem copiii în „săptămîna altfel”; dar noi n-avem de ce să venim la aceste muzee.

Uite, în toți acești ani am fost doar o singură dată la Muzeul Țăranului – fiindcă n-am avut de ce.

„Evenimentele” de la muzee nu mai sînt de-ajuns. Ne-am săturat de carne la frigare, de doboș făcut ieftin, de poale-n brîu cu coca congelată; punct. Nu ne trage ața la aceleași colinde. Nu mergem la simpozioane și nici la „in memoriam nu știu cine”.

Dar… am merge să vedem tradiția pe viu, întîmplîndu-se!

Am merge la muzeele astea ca să vedem cum se dă cu coasa, cum se bagă un stîlp de casă-n pămînt, cum se ridică un gard, cum se caută o găină de ouă, cum se spoiește un perete, cum se face magiunul, cum se repară șindrila, cum se-mpletește o vestă, cum fierbe mustul, cum se coc foile de plăcintă, cum se țese un preș, cum se-njghebează un coteț…

Și dacă n-am avea timp să mergem să vedem, cu siguranță am sta pe net să ne uităm la clipuri interesante, frumoase, cu felurite asemenea activități, promovate pe site-urile muzeelor, pe paginile lor de socializare!

Așa se petrec azi lucrurile – și de-astea avem nevoie.

E păcat că muzeele tradiției nu-nțeleg că-n păstrarea și promovarea ei e nevoie de inovație.

La Tienda: din nou pe-acolo

Mi-am făcut un pic de timp şi-am trecut iar pe la Tienda – voiam să văd cît costă paella făcută de ei la comandă (38 lei/porţia/mixtă).

Mi-a plăcut: am apucat să şi stăm de vorbă – şi-am trecut de la una-la-alta, de la mici la bere, de la vin la carnea de miel, de la măcelăriile bune din Bucureşti la curcanul umplut; în fine – cam ce vorbesc oamenii de omenie, zic eu.

La Tienda e un magazin aşa cum trebuie. E scump – dar nu-i de fiţe: să vă zic de ce. Am văzut, de ceva vreme încoace, că mîncarea a devenit şi ea o fiţă. Cică trebuie să manînci eco, tradiţional, sănătos; cu toate astea, nu poţi să-ţi iei mîncarea asta de oriunde, nu!

Trebuie să-ţi cumperi nu-ştiu-ce dulceaţă de la Băcănia Veche, trebuie să-ţi iei neapărat slănină de fiţe de la Baciu – n-aţi văzut? Mă plimbam astă-toamnă pe lîngă piaţa Floreasca şi-am rămas uimit de puzderia de magazine cu delicatese, cu dulciuri, cu băuturi: franţuzeşti, portugheze, naiba-mai-ştie-ce; toate aveau un aer de expoziţie, de shop ceauşist – cum să vă zic? Intrai şi parcă ţi-era ruşine să-ntrebi, să alegi, să cumperi doar cît ai nevoie.

La Tienda nu-i aşa. Oamenii-s simpatici, îţi vorbesc despre mezelurile şi vinurile lor, ţi le recomandă, te ţin minte; te-nţelegi cu ei şi-n spaniolă, şi-n engleză, şi-n română – şi pleci de-acolo ca de la nişte prieteni.

Aşa se fac afacerile.

În fine! Doar un lucru s-a schimbat: dispozitivul ăsta grozav de pe care tăiau, cu cuţitul, jambonul nu mai e; folosesc doar aparatul de feliat electric: merge mai repede şi e mai puţin obositor; dar – rămîne între noi, îţi zic şi ei – parcă-i mai bună carnea tăiată cu cuţitul…

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

o blasfemie

O să credeţi c-am păţit ceva.

Nu; dar trebuie s-o spun.

PREA MULTĂ SLĂNINĂ!

Muzeul Ţăranului: slănină. Palatul Suţu: slănină. Tîrguri, pieţe, expoziţii, vernisaje: slănină, slănină, slănină.

Oriunde mergi, aceleaşi feţe, aceleaşi tarabe, aceeaşi slănină.

Dă-o-n-colo! Ziceţi că l-aţi citit pe săracu’ Radu Anton Roman? Omu’ ăsta v-a plimbat prin fiecare colţişor de ţară, peste tot a găsit cîte o altă bunătate.

Dar noi – nu: slănină, slănină, slănină.

Cîrnaţi, cîrnaţi, cîrnaţi.

Pastramă, pastramă, pastramă.

Caşcaval, caşcaval, caşcaval.

Că doar asta a mîncat românul de cînd se ştie!

Şi dulciuri de la Budapesta cu 100.000 punguliţa! Şi borcănele de dulceaţă cu 150.000! Şi pîine eco cu 30.000 dărăbul!

Îi spune cumva Muzeul ţăranului maramureşean şi nu ne-am prins? Ai crede că numai sibienii şi maramureşenii fac mîncare în ţara asta. Oltenii? Moldovenii? Bănăţenii? Dobrogenii? – cine-s ăştia?

Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti e o afumătoare publică. Mă uit de ani de zile la fel de fel de evenimente dedicate Bucureştiului – vreau şi eu unul dedicat mîncării din oraşul nostru! Ce se mînca acu’ 100 de ani? Da’ pe vremea lui Cuza?

O s-ajungem să-njunghiem porcii la Ateneu.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

de gîndit

Citiţi azi în Adevărul: Cumplit, dar adevărat: jegul de Bran, vândut ca brânză tradiţională şi gîndiţi-vă bine cînd cumpăraţi brînză, cîrnaţi, ouă, lapte de la marginea drumului, din piaţă, de pe trotuar…

În Bucureşti s-au îndesit magazinele cu produse tradiţionale – dar luaţi în calcul că foarte puţine oferă termen de garanţie şi etichetă cu numele producătorului.

Din 20 de magazine cu brînză şi slănină, am văzut doar unul a cărui firmă nu susţinea că vinde produse de la Sibiu. Hai să fim niţel serioşi – orice mic producător de la Rucăr pîn-la Făgăraş a văzut că punem botul la marca “de Sibiu”.

Ştiu oameni care în supermarket verifică la sînge eticheta oricărui produs, dar cumpără pe-ncredere lapte în sticle de Fanta.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Din zbor

  • concluziile războiului mucenicilor din Rahova: Hristmari a făcut cei mai buni mucenici de cofetărie pe care i-am mîncat vreodată. Georgi a manufacturat cei mai proşti mucenici pe care i-am mîncat vreodată: o cocă crudă şi însiropată; aşa se-ntîmplă cînd te lăcomeşti să vinzi tăvi după tăvi după tăvi… şi n-ai vreme să ţii aluatul la copt. Hristmari a vîndut cu 25.000 iar Georgi cu 35.000 lei vechi bucata.
  • Pe strada Năsăud, la Năsăud Shopping Center (adică la Penny) s-a deschis un magazin cu produse tradiţionale (c-or fi ele de la Sibiu, c-or fi ele de lîngă Sibiu…): au vreo zece feluri de brînză, vreo cinci-şase de slănină, cîrnaţi, unt, … to’ ce trăbă.

Mărţişoare cu cîrnaţi

Muzeul Ţăranului organizează – ca-n fiecare an – un tîrg al mărţişorului; foarte frumos!

Da-i momentul să fiu cîrcotaş, fir-ar să fie. Pentru că pîn-acuma n-am văzut vreun tîrg…. vreo expoziţie…. vreun talcioc – c-o fi el de mărţişoare, de cadouri de valentine’s, de ceasuri de colecţie, de yachturi, de timbre vechi, de sutiene, de mobilă, de jucării… de ce vreţi voi!… fără tradiţionala tarabă cu slănină, caş afumat şi pălincă.

E, oricît de mult mă dau în vînt dup-o bucată de afumătură, zic că-i şade mai bine legată cu-n capăt de cînepă, nu cu-n şnuruleţ de mărţişor.

Fiecare lucru la locul lui.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Slănină, ramură de măslin

Ciudaţi mai sîntem uneori. Ajunge să gustăm ceva bun – şi oricît am fi de nervoşi, parcă ne trece…

La unii merge cu o felie de tort, la alţii – simplu – cu un dărăb de brînză (uite, Gigi Becali, atunci cînd începe să facă spume la TV sigur e-n sevraj), dar cu o-mbucătură de slănină afumată poţi face minuni.

Vă spun eu, slănina afumată e nedreptăţită rău. E aruncată în coşul alimenetelor nesănătoase, e întruchiparea răului nutriţional – aiurea! cine spune că trebuie să manînci juma’ de kil pe zi? Gustă, manîncă cu moderaţie; n-o să păţeşti nimic!

O feliuţă de slănină – şi gata, ne-am împăcat. Încă una – şi-un colţişor de cîrnăcior, şi acceptăm că şi celălalt avea dreptate. Mai tăiem niţel – mai spargem o ceapă, mai zdrumicăm nişte brînză de burduf – şi acceptăm că şi celălalt avea dreptul să trăiască lîngă noi… Păcat că nici arabii, nici evreii nu manîncă porc – i-am fi chemat să guste nişte slănină afumată şi i-am fi împăcat.

Şi Primarul nostru, mare mocofan! În locul lui puneam nişte tarabe cu slăninuţă, brînză, pastramă acolo unde-s gropile mai mari, şantierul mai întîrziat şi gunoaiele mai multe – şi nu-l mai înjuram! O şti ce-o şti Preşedintele, care nu scapă nici un tîrg şi festival popular din ţară; cum să-njuri omu’ lîngă oala cu sarmale?

Pofticioşii dintre noi o duc bine, de ceva timp. Se ţin tîrguri peste tîrguri cu mîncare tradiţională, în pieţe se deschid magazinaşe – da, e bine!

Dar cel mai bine e…

Aţi auzit de La Baciu? Poate da, căci sînt deştepţi şi-şi fac reclamă. Au ajuns în Bucureşti, pe Calea Floreasca (între Urgenţă şi Piaţă), unde au un magazin. Magazinul e deschis doar de vineri pînă duminică, aşa că azi mai aveţi timp să treceţi pe la ei (închid la 3 dup-amiaza, vineri şi sîmbătă la 7 seara, scrie pe site.)

Eu n-am trecut pe la ei, dar am mîncat de la ei: un deliciu! A fost un prieten – am încredere în el. Am atîta încredere, încît dacă soarta lumii ar atîrna într-adevăr de o bucată de slănină afumată, ar lua premiul Nobel pentru pace.