despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Stadionul Republicii în presa vremii

de Ando și HM

Întîi de toate, nițică istorie – anume, pentru cel ce vrea să știe cum s-a ajuns la construirea stadionului Republicii. Se deschide în 1926. Zece ani mai încolo, capătă forme moderne și trainice. Afectat de Război, e reconstruit după. Odată cu demolarea zonei adiacente Casei Republicii, e desființat, astupat și folosit – în parte – ca garaj al uriașei clădiri și-n ziua de azi.

Cel curios să vadă cum s-a ridicat stadionul, va citi articole ca acestea: Întâiul StadionDeschiderea StadionuluiTribunele StadionuluiStadionul ANEFStadionul ANEF – update.

Noi o luăm cam de unde se oprește istoria aceea frumoasă.

În mai 1948, în plină reașezare a vieții și a lucrurilor, aflăm că reconstrucția Stadionului va fi gata pînă pe 23 August; cam așa era calendarul inaugurărilor – ce nu se deschidea pe-Ntîi Mai, se deschidea pe 23 August.

Zis și făcut – sau aproape făcut; în August s-a ținut „festivitatea încheierii lucrărilor”.

… inaugurarea propriu-zisă, o lună mai încolo, pe 25 Septembrie. Hai că nu era rău.

Cu ocazia asta s-au desfășurat și campionatele de Atletism ale Republicii Populare Romîne.

Și, de-acuma, să te ții – meciuri, campionate, festivități. Da’ las-că festivități fuseseră destule și pe vremea veche aici. Doar butaforia și scenografia era alta.

De-abia în zece ani mai încolo – în 1958 – se montează și nocturna. Deja aveam și cel’lalt stadion mare al Capitalei: „23 August”, dar acesta nu urma să aibă nocturnă pînă-n anii ’70! Primul meci oficial se joacă pe 15 mai – odată cu „reușita inaugurare a partidelor nocturne”.

Au trecut ani și izvoadele au tăcut.

Frumoasa arenă a dispărut. În ’87 încă nu fusese acoperită.

Azi ne mai lovim de vechiul zid al tribunelor. Atît.

Atît și atît de trist.

„Europenele” de gimnastică de la Praga 1977 în presa vremii

pregătit cu Ando

Pe 13 mai ’77 începeau „Europenele” de gimnastică de la Praga – pe atuncea-n Republica Cehoslovacă.

Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu, pe cai mari: veneau după Olimpiada de la Montreal, ținută-n vara de dinainte.

Povestea, pe scurt, e că fetele au fost furate grosolan de arbitri. Urmarea? Echipa Republicii noastre s-a retras in competiție numaidecît. Articolul din Scînteia de pe 15 mai rezumă cam toată tărășenia.

Ecourile continuau și-n zilele următoare, bineînțeles.

Așa cum ne convine și-acuma, compilam și „reacțiile internaționale”…

Cu părerea-și dădea și Eugen Barbu, ca să dea greutate subiectului:

Ca o oareșce consolare, Nadia avea să primească, la Milano, marele premiu al Asociației presei sportive.

Albumul Nadiei: prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte • a șasea parte • a șaptea parte

Urme ale trecutului (I) – Un album

pregătit cu C. D. Mocanu

Și gata albumul!

… dar povestea mai continuă.

prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte • a șasea parte

Urme ale trecutului (I) – Un album: pozînd

pregătit cu C. D. Mocanu

… va urma!

prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte

Urme ale trecutului (I) – Un album: ca o familie

pregătit cu C. D. Mocanu

Fetele – acasă la antrenorii Márta și Béla Károlyi. Ai fi jurat că-s în familie.

… va urma!

prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte

Urme ale trecutului (I) – Un album: ca fetele

pregătit cu C. D. Mocanu

Uite-le: fete vesele. Mîndre și vesele.

      

… va urma!

prima partea doua parte • a treia parte

Urme ale trecutului (I) – Un album: la ea acasă

pregătit cu C. D. Mocanu

Iat-o înconjurată de medalii, cupe – și păpuși.

Avea, totuși, cît? 14 ani? Din care cîți apucase să se joace? Deja muncise mai mult cît alții-ntr-o viață.

Dar noi nu știm – și nu-i treaba noastră – la ce se gîndea atunci. Putem, însă, să dibuim destule din pozele ce-au prins și-un pic din interiorul camerei.

Canapelele grele, vitrinele pline cu zeci de suveniruri, zugrăveala cu model, păpușile așa cum nu se mai fac de zeci de ani.

… va urma!

prima partea doua parte

Urme ale trecutului (I) – Un album: niște oameni mîndri și veseli

pregătit cu C. D. Mocanu

Așa cum am promis, ne apucăm de  publicarea fotografiilor din „albumul Nadiei”. Mi-e teamă că trebuie s-o facem începînd cu partea leului, cum s-ar zice… o fi fost Nadia importantă, dar nu se cădea să i se urce la nas: Partidul îi crease condițiile performanței. Chiar dacă așa se cam puneau lucrurile, nu cred să fie pe lumea asta vreun șef de stat care chiar să nu se mîndrească să felicite personal pe cineva care aduce bucurie Țării.

Dar să nu uităm că ne-aflăm încă-n ’76, cînd Ceaușescu nu era încă „dictatorul”, ci un președinte frecventabil, pe val, căruia-i plăcea să iasă-n lume. De altfel, multe din imaginile surpinse-n anii ăștia ne arată o familie Ceaușescu veselă – de o veselie occidentală, de film, de revistă.

Iată-i și aici: Elena și Nicolae Ceaușescu destinși, zîmbitori, mîndri; cei din spate la fel; Nadia… așa cum o știm: da, serioasă – dar și bucurîndu-se de atenție. Lîngă ea, Teodora Ungureanu – colega ei de generație, o gimnastă nu mai puțin bună, să nu uităm.

… va urma!

Urme ale trecutului (I) – Un album

de C. D. Mocanu

Cu patruzeci și doi de ani în urmă, între 17 iulie și 2 august 1976, se desfășurau la Montreal Jocurile Olimpice de vară, ediția a XXI-a.

Performanțele echipei feminine de gimnastică a României, mai ales cele ale Nadiei Comăneci, au făcut de mai multe ori de atunci ocolul pământului. Reacțiile internaționale, ca și cele interne, au fost pe măsură. Isprava tinerelor românce a fost analizată pe toate părțile. Conducerea de partid și de stat le-a acordat înalte ordine și medalii. Sunt lucruri îndeobște cunoscute.

***

Echipa României formată din Nadia Comăneci, Teodora Ungureanu, Georgeta Gabor, Anca Grigoraș, Mariana Constantin, Gabriela Trușcă, antrenori Marta și Bela Karolyi a obținut trei medalii de aur, două de argint și două de bronz. În concursul pe echipe a ocupat locul doi.

Pentru execuțiile ei impecabile, Nadia Comăneci a primit șapte note de zece. Revista americană de mare tiraj Newsweek titra inspirat pe copertă: „S-a născut o stea. Românca Nadia Comăneci”.

***

Ceea ce se știe mai puțin este că unii dintre fruntașii partidului și ai guvernului au beneficiat de câte un album cu fotografii de foarte bună calitate, în majoritate color, care surprindeau diverse momente din activitatea Nadiei, dar și a celorlalte componente ale echipei laureate la Montreal.

Unul dintre acestea a ajuns în posesia mea. Mi l-a dăruit cu frățească generozitate A.N. (nepotul cârciumarului Lupitu de la Bujavercă), un alt copil al Vitanului, prietenul meu de-o viață. L-a recuperat dintre hârțoagele pe care urmașii Ceciliei Grigore le pregătiseră pentru a fi aruncate.

În anii ’70 aceasta lucra în cadrul Secretariatului General al Cosiliului de Miniștri (al guvernului) ca șef de cabinet al tovarășului Ianoș Fazekaș, viceprim-ministru și ministrul comerțului interior. Nu știu dacă „tovul” era pasionat de sport sau primise sarcină să fie. Cert este că pe mâna dumisale a ajuns până la noi o părticică a istoriei gimnasticii feminine românești.

Albumul conține patruzeci și patru de fotografii însoțite din loc în loc de explicații dactilografiate cu caractere mari, specifice documentelor oficiale de nivel înalt. Unele au apărut în diverse publicații sau la televiziune. Cred însă că cele mai multe nu au mai fost date publicității.

Cum documentarea tovarășului Fazekaș trebuia să fie completă, între paginile albumului se afla și un plic de format mare burdușit cu tăieturi din presa vremii care acoperă perioada 1976 – 1980 având ca obiect, nu numai olimpiada și gimnastica, ci și alte competiții internaționale la care sportivii români au obținut rezultate notabile. Interesantă preocuparea viceprim-ministrului!

Dacă cineva freamată de nerăbdare să vadă fotografiile, atunci doar puțintică răbdare! Stați p’aproape!

Deşteptareaaa !!!

scris de Ando

Pentru ceea ce se joacă zilele astea la CM de fotbal din Rusia, nici că se putea o fotografie mai bună decât cea apăruta în ziarul Scânteia din decembrie 1963.

In ea este surprins celebrul „Tudorică”.

Personaj pitoresc, simpatizat de toti microbiştii, cvasi-omniprezent, cel puţin pe stadioanele Bucureştiului, el era cel care intona din trompetă „deşteptarea”, atunci când jocul lâncezea şi spectatorii se plictiseau.

Revenind la CM, deocamdată, dezamăgirea este mare. Fotbal cu ţârâita (să nu ni se aplece), spectacol, deseori, anost. Jucători totalizând sute de milioane de euro, plictisiţi sau obosiţi, fac greşeli de nivelul… Voluntari sau Chiajna, echipe cu ştaif „legumesc” câte un 1-0 cu neica nimeni, şi ăla obţinut chinuit sau norocos.

Păcat! La nivelul ăsta, aşteptările sunt mari şi nici măcar spectacolul plin de culoare, de entuziasm şi imaginaţie al suporterilor nu poate compensa lipsa fotbalului de calitate.