despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

demolarea Giuleștiului

O privire de pe Grant, de la Cristian Malide.

1948 – pagini vesele din presa vremii

de Ando și HM

Să ne veselim oleacă – cică rîsul îngrașă, da’ nu se mai pune după atîtea sarmale, cozonac și alte bunătăți. Ne uităm la cîteva pagini vesele de-acum șapte decenii. Humorul, săracul, era-n pas cu vremea: cu ciocul mic, cum s-ar zice. Așa că nu dăm prea multă atenție la șarjele politice împotriva imperialismului și ne uităm, mai degrabă, la condei. Desenatorii erau Nell Cobar, Cik Damadian și, firește, mai tînărul Matty. Nell Cobar avea partea leului – caricatura principală a lui era.

Găsirăm și-o pagină sportivă, din care scoatem nu puține informații; citim despre refacerea sărmanei arene „cu adevărat occidentale” Venus – ea avusese, încă dinainte de Război, prima nocturnă – și nu Republicii… Cît de curînd urma să dispară: nici cinci ani și se ridica Opera: Teatrul Muzical.

Planuri de noi stadioane mai erau – unul, în „depresiunea Cuțarida”, acolo unde taman se amenaja parcul Copilului; cel’lalt era Progresul, cel ținut azi în delăsare de Banca Națională.

Mai aflăm și de nașterea echipei departamentale de fotbal Dinamo prin contopirea „oborenilor” de la fosta Unirea Tricolor cu cei de la Ciocanul – se-ntîmpla, asta, în aprilie. 1948.

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

Stadionul Republicii în presa vremii

de Ando și HM

Întîi de toate, nițică istorie – anume, pentru cel ce vrea să știe cum s-a ajuns la construirea stadionului Republicii. Se deschide în 1926. Zece ani mai încolo, capătă forme moderne și trainice. Afectat de Război, e reconstruit după. Odată cu demolarea zonei adiacente Casei Republicii, e desființat, astupat și folosit – în parte – ca garaj al uriașei clădiri și-n ziua de azi.

Cel curios să vadă cum s-a ridicat stadionul, va citi articole ca acestea: Întâiul StadionDeschiderea StadionuluiTribunele StadionuluiStadionul ANEFStadionul ANEF – update.

Noi o luăm cam de unde se oprește istoria aceea frumoasă.

În mai 1948, în plină reașezare a vieții și a lucrurilor, aflăm că reconstrucția Stadionului va fi gata pînă pe 23 August; cam așa era calendarul inaugurărilor – ce nu se deschidea pe-Ntîi Mai, se deschidea pe 23 August.

Zis și făcut – sau aproape făcut; în August s-a ținut „festivitatea încheierii lucrărilor”.

… inaugurarea propriu-zisă, o lună mai încolo, pe 25 Septembrie. Hai că nu era rău.

Cu ocazia asta s-au desfășurat și campionatele de Atletism ale Republicii Populare Romîne.

Și, de-acuma, să te ții – meciuri, campionate, festivități. Da’ las-că festivități fuseseră destule și pe vremea veche aici. Doar butaforia și scenografia era alta.

De-abia în zece ani mai încolo – în 1958 – se montează și nocturna. Deja aveam și cel’lalt stadion mare al Capitalei: „23 August”, dar acesta nu urma să aibă nocturnă pînă-n anii ’70! Primul meci oficial se joacă pe 15 mai – odată cu „reușita inaugurare a partidelor nocturne”.

Au trecut ani și izvoadele au tăcut.

Frumoasa arenă a dispărut. În ’87 încă nu fusese acoperită.

Azi ne mai lovim de vechiul zid al tribunelor. Atît.

Atît și atît de trist.

„Europenele” de gimnastică de la Praga 1977 în presa vremii

pregătit cu Ando

Pe 13 mai ’77 începeau „Europenele” de gimnastică de la Praga – pe atuncea-n Republica Cehoslovacă.

Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu, pe cai mari: veneau după Olimpiada de la Montreal, ținută-n vara de dinainte.

Povestea, pe scurt, e că fetele au fost furate grosolan de arbitri. Urmarea? Echipa Republicii noastre s-a retras in competiție numaidecît. Articolul din Scînteia de pe 15 mai rezumă cam toată tărășenia.

Ecourile continuau și-n zilele următoare, bineînțeles.

Așa cum ne convine și-acuma, compilam și „reacțiile internaționale”…

Cu părerea-și dădea și Eugen Barbu, ca să dea greutate subiectului:

Ca o oareșce consolare, Nadia avea să primească, la Milano, marele premiu al Asociației presei sportive.

Albumul Nadiei: prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte • a șasea parte • a șaptea parte

Urme ale trecutului (I) – Un album

pregătit cu C. D. Mocanu

Și gata albumul!

… dar povestea mai continuă.

prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte • a șasea parte

Urme ale trecutului (I) – Un album: pozînd

pregătit cu C. D. Mocanu

… va urma!

prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte • a cincea parte

Urme ale trecutului (I) – Un album: ca o familie

pregătit cu C. D. Mocanu

Fetele – acasă la antrenorii Márta și Béla Károlyi. Ai fi jurat că-s în familie.

… va urma!

prima partea doua parte • a treia parte • a patra parte

Urme ale trecutului (I) – Un album: ca fetele

pregătit cu C. D. Mocanu

Uite-le: fete vesele. Mîndre și vesele.

      

… va urma!

prima partea doua parte • a treia parte

Urme ale trecutului (I) – Un album: la ea acasă

pregătit cu C. D. Mocanu

Iat-o înconjurată de medalii, cupe – și păpuși.

Avea, totuși, cît? 14 ani? Din care cîți apucase să se joace? Deja muncise mai mult cît alții-ntr-o viață.

Dar noi nu știm – și nu-i treaba noastră – la ce se gîndea atunci. Putem, însă, să dibuim destule din pozele ce-au prins și-un pic din interiorul camerei.

Canapelele grele, vitrinele pline cu zeci de suveniruri, zugrăveala cu model, păpușile așa cum nu se mai fac de zeci de ani.

… va urma!

prima partea doua parte

Urme ale trecutului (I) – Un album: niște oameni mîndri și veseli

pregătit cu C. D. Mocanu

Așa cum am promis, ne apucăm de  publicarea fotografiilor din „albumul Nadiei”. Mi-e teamă că trebuie s-o facem începînd cu partea leului, cum s-ar zice… o fi fost Nadia importantă, dar nu se cădea să i se urce la nas: Partidul îi crease condițiile performanței. Chiar dacă așa se cam puneau lucrurile, nu cred să fie pe lumea asta vreun șef de stat care chiar să nu se mîndrească să felicite personal pe cineva care aduce bucurie Țării.

Dar să nu uităm că ne-aflăm încă-n ’76, cînd Ceaușescu nu era încă „dictatorul”, ci un președinte frecventabil, pe val, căruia-i plăcea să iasă-n lume. De altfel, multe din imaginile surpinse-n anii ăștia ne arată o familie Ceaușescu veselă – de o veselie occidentală, de film, de revistă.

Iată-i și aici: Elena și Nicolae Ceaușescu destinși, zîmbitori, mîndri; cei din spate la fel; Nadia… așa cum o știm: da, serioasă – dar și bucurîndu-se de atenție. Lîngă ea, Teodora Ungureanu – colega ei de generație, o gimnastă nu mai puțin bună, să nu uităm.

… va urma!