despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

hoinăreală de toamnă

Da, da, s-a făcut toamnă și de-acum căldura și frumusețea zilei îs lucruri care trebuie prețuite: mici pauze haihui…

… în cartierul cu străzi ce poartă nume de aviatori dintre Mărăști, Agronomie și Domenii, ne oprim – pe Zorileanu – la o poezie de poartă!

Luînd-o la picior mai încolo, spre Grivița, ajungem pe strada Lugoj, unde – la numărul 60 – găsim o pereche de case de la 1912. Casele-s și azi nealiniate, ieșind peste trotuar; dar nu asta le face așa drăguțe; ia uitați-vă la cea din dreapta, e… așa de mică, doar c-o cameră spre stradă! Tare-mbîrligat s-a construit în orașul ăsta mereu.

Strada asta, Lugoj, este de fapt vechea albie a străzii Turda, cea care se continuă azi peste podul Grant!

Cîțiva pași mai acana, ieșind în Petru Maior, uite un colț pus în valoare de-o construcție pe lîngă care-am trecut mereu cu plăcere.

Sînt foarte multe urme de mici prăvălii pe strada asta, multe urme de comerț!

Băgăm în seamă și fundătura Zilot Românul, pe care la vremea ei n-am pomenit-o-n serial.

… și-ncheiem c-o altă poartă: față de cea cu care-am început plimbarea, pare cu desăvîrșire neinteresantă; doar că modelul ei – cu „raze de soare” – des întîlnit odinioară, a cam dispărut azi și se cade să nu uităm de el.

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici

e vremea clipei

E momentul plimbărilor, al descoperirilor, al redescoperirilor.

Toamna se-ndeasă cu gluma; zi după zi vedem cum dimineața-i mai tîrzie, cum Soarele prinde putere tot mai spre prînzișor și cum frigul serii vine tot mai iute, tot mai devreme.

Dar ce lumină, ce zumzet, ce sărbătoare de mirosuri și gusturi!

Și ce minunat moment de-a profita: de-a ne bucura cu lăcomie de fieștecare mic moment de frumusețe.

E vremea minunată a plimbărilor, a fugilor, a chiulului: a bucuriei de-a prețui clipa.

Toamna te-mbie ca nici alt anotimp să-ți faci rezerve, stocuri, să pui de-o parte.

… și te pomenești că-ți vine să pui de-o parte și clipe vesele petrecute la o terasă-nsorită, și clipe pline de culoare pe sub copaci, și clipe nemărturisite de absență, cu gîndul doar la frumusețea… clipei.

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici

de toamnă

Nu poți să zici cum că n-am avea toamnă: avem, și-ncă din plin! E una din bucuriile climatului nostru: toamna care ține mult, e frumoasă – atunci cînd e frumoasă… – și, mai ales, bogată! Am scris mult despre toamnă, și-n fiecare an îmi vine să revin, să mă repet: e greu să mă abțin, știți.

Să prețuim toamna, deși n-o mai simțim ca odinioară!

Cum s-o mai simțim? Toamna era timpul acela de trecere, de pregătire, de chibzuială: cîte erau de făcut, în așteptarea babei iarnă! Gospodaru-și umplea cămara cu dulcețuri, cu murături, cu fructe curate și mirositoare, cu legume folositoare; magazia cu porumb; șopronul cu lemne tăiate și lăsate la uscat; își curăța și-ngrijea casa; își săpa grădina; punea vinul la bolborosit și – sigur! – se-apuca de fierbea țuica…

Ce frumos miroase toamna, deși toate cele de mai sus nu ne mai sînt, azi, necesare!

Ne putem cumpăra orice; nu mai e nevoie să ne facem provizii – ne-a rămas doar bucuria de-a bea mustul dulce și de-a-l ști cu pastramă; deși facem și astea la repezeală, cum ni-i toată viețuirea…

Cu toate astea, ceva din noi ne-mpinge, fără să ne dăm seama prea bine, să dăm tîrcoale piețelor bogate; să ne uităm după haine mai groase de care n-am avea nevoie; să ne umplem de Soare…

Îmi pare tare bine c-avem toamnă, aici, la noi. Că toamna are gust, lumină și culoare, că toamna miroase: din septembrie pînă cînd s-o-ndura să ne ierte vifornița; că nu trăim prin alte locuri unde toamna-i o perioadă nedefinită, nehotărîtă, doar din ce-n ce mai decolorată!

de toamnă

?

Emoții, must, bogății; soare și umezeală… și fiindc-am scris deja cît am putut de frumos despre anotimpul ăsta… ce-ar fi să strîngem mai jos lucrurile astea?

Miroase a toamnă: Mirosul de ceolofan de pe borcane, mirosul de ziar uscat pe care se-aştern nuci, mirosul de must care fierbe, mirosul de gutuie încălzită de soare în camera goală, mirosul de geacă de toamnă nouă, mirosul de tufănele bîzîite de ultimele albine.

E bine să luați o pauză: lăsaţi-le naibii şi de case urîte construite, şi de cîini, şi de maşini care gonesc – treceţi pe lîngă case, pe lîngă oameni; pe la umbră şi pe la soarele care-ncălzeşte frumos spinarea: nu-i frumos? Merită de fiecare dată; dai peste copii cuminţi care-au chiulit doar de la o oră, moşi şi babe care s-au îmbrăcat frumos şi s-au făcut una cu băncile, mămici care şi-au scos bebeluşii la primul lor Soare, cîte doi îndrăgostiţi care au timp să se ţină de mînă – aşa o fi şi-n Rai…

Puteți chiar să vă luați chiar o zi liberă – ca mine, odată: am revăzut străzi, locuri şi cartiere prin care nu mai trecusem de multă vreme, am căutat magazine, cofetării şi patiserii de unde luasem lucruri bune mai demult, am încercat să mă uit cu alţi ochi la case şi blocuri pe care le cunoşteam, am căutat să leg vorbă cu oameni care şi-au deschis magazine noi, am făcut poze la chestii ce-mi păreau interesante, am tras cu ochiul atent la ornamente, ceasuri, felinare!

Dar și la vreun loc mai cultural e de mers: muzee mici, colecții; locuri discrete și pline de surprize și de frumusețe. S-o facem pe turiștii nițel și să le vizităm; cînd facem vreo plimbare prin oraș – între o cafea și o gogoașă – să căscăm ochii acolo unde, pe cîte-o casă frumoasă, scrie MUZEU! Uneori dăm și de urîțenii – dar nu fac ele oricum din viața noastră?

Și cîte plimbări sînt de făcut! La Mogoșoaia; pe Carol ori pe Pache; pe 11 Iunie; la Grădina Botanică – unde toate florile și bălăriile zici că-s din „Rapsodiile de toamnă”; în Herăstrău – în care vine acum doar cine are cu adevărat chef de plimbare, de puţin spaţiu, de puţină linişte; prin Cișmigiu, unde Soarele – cînd apucă să iasă! – bate cîș și violent în ochi și-i frig, roua stă să-nghețe pe frunze; poate chiar la Bellu, cuminte și tăcut, unde doar cîte-o castană mai cade, făcînd „poc!” pe capacul greu al vreunui mormînt; la Obor; sau, pur și simplu… hai-hui, peste tot unde-ți duc pașii.

Frunzele-s încă verzi, dar într-o dimineață o să ne trezim că-s galbene și-s pe marginea străzii, căzute… Ne ghiftuim cu lucruri bune, în așteptarea Iernii, deși tot nu ni-s de-ajuns, că sîntem lacomi.

E anotimpu-n care faci cunoștință cu Orașul ăsta… și te invidiez! Faci poze, dai să intri prin cine știe ce clădire ce-ți părea frumoasă, cauți prin buzunar să vezi dacă ai de-ajuns să bei o cafea-ceva într-o terasă îmbietoare; din toamnă sîntem vecini, cum s-ar zice!

Dar… peste toate… începem să ne despărțim de lucrurile frumoase – îşi intră în drepturi echipamentul de vreme rea: blazere, taioare, geci, pardesie şi canadiene, invariabil blugii sau alte genuri de pantalon şi, bineînţeles, toată gama de ghetuţe sau cizme, cu sau fără toc, cu sau fără carâmb înalt; adăugăm căciuliţele, fesurile, băştile, şepcuţele sau fularele petrecute în fel şi chip!