despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

pe Splai – bicicletele pe prima bandă

Splaiul nostru trece, în vara asta, printr-o nouă prefacere urbanistică!

Toată prima bandă va fi numai și numai pentru biciclete. Gata cu mașinile parcate, gata cu vuietul de lîngă trotuar…

Și, din păcate… gata cu banda specială, dedicată autobuzelor care circulă pe aici: linii grele, a căror atractivitate e distrusă de fiecare minut pierdut în trafic: 104, 123, 385, 336.

Încă mai cred că, pentru buna funcționare a Capitalei noastre, prioritizarea transportului public e vitală. Nu mă oftic – chiar mă bucur – cînd văd cum fratele meu pe bicicletă și trotinetă se duce pe lîngă mine cu iuțeala vîntului. Mi se pare cumplit să văd cum zeci de oameni șed prizonieri în cutii de tablă: autobuzul e acela care trebuie să treacă cel mai repede, și pe lîngă bicicletă, și pe lîngă mașină: asta trebuie să vedem că se-ntîmplă, ca să ne convingem să ne suim în transportul public.

Dacă pe noua arteră Fabrica de glucoză banda pentru biciclete e o glumă proastă, aici e, parcă… prea mare. Nu știu; simt că în continuare nu folosim tot spațiul aflat pe drumurile publice așa cum trebuie; de multe ori benzile auto îs prea late: ia să le facem mai înguste oleacă, și să vezi cum se disciplinează traficul și se mai reduce goana șoferului…

Desigur, deocamdată, noua bandă rămîne parcare – mai ales în preajma instituțiilor statului român care, pe lîngă faptul că s-au împroprietărit cu străzi și trotuare întregi, atrag trafic important.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aicilistă de articole selecționate despre infrastructură – aici

Trafic Greu IV

Pe lîngă bulevardul Victoria Socialismului – azi, Unirii – șoseaua Progresului e cea mai artificială creație rutieră ceaușistă din Capitală. Rolul ei a fost să depărteze traficul de Centrul Civic, însă restul intervențiilor demente din zonă au dus în anii ’80 la distrugerea definitivă a legăturilor simple și naturale ale părții de sud-vest cu inima orașului.

Artera „Trafic Greu” – așa cum ne-am obișnuit să-i spunem – nu fusese-n planurile oficiale de sistematizare de dinainte de Război, deși urbanistul Cincinat Sfințescu strecurase ideea asta:

Cu toate astea, în perioada interbelică rolul de verigă a unui inel central urma să fie preluat de Ferentari și Sebastian…

… idee continuată încă-n anii ’70, cînd se mai vorbea și de o ușoară creștere a importanței legăturii tradiționale Viilor-Tudor Vladimirescu-Panduri.

Dar s-a-ntîmplat și uite că s-a construit: tramvaiele au fost scoase pentru totdeauna de pe axa Viilor-Grozăvești și mutate pe noua șosea, care a fost prelungită de la Răzoare înspre Ho-Și-Min și de la APACA în jos spre Dîmbovița.

A fost simplă construirea șoselei – fosta linie ferată ce unea Cotrocenii de Giurgiu era un soi de graniță naturală între imensele terenuri industriale dintre Răzoare și Viilor, care, fără mari necazuri, au fost doar ciuntite. Șoseaua pur și simplu a apărut de-a lungul șinei pe care traficul feroviar cădea oricum încet în desuetudine. Soluția urbanistică a fost aceea a unei artere cu patru benzi auto la care se adaugă liniile tramvaiului amplasate pe margine, separate de trafic printr-un scuar îngust pe care au fost plantați copaci. Pe tot parcursul arterei s-a folosit același model tipizat de gard de beton care a închis curțile reconfigurate ale întreprinderilor industriale.

Cu siguranță că ne-am fi bucurat azi dacă, la vremea aceea, șoseaua ar fi urmat și traseul căii ferate înspre Pieptănari și Giurgiului, de la cotul pe care-l face către prelungirea străzii Constantin Istrati!

Timp de două decenii bune, „Trafic Greu” a rămas o șosea de centură, o rocadă mărginită de fabrici și depozite care se degradau; odată cu mijlocul anilor 2000 lucrurile urmau să-nceapă să se schimbe. Artera se asfaltează – inițial se circula pe beton – cele trei ramificații ale căii ferate industriale ce-o traversau sînt desființate și liniile tramvaiului sînt refăcute bine – renunțîndu-se la sistemul păcătos de dale de beton – și recent au căpătat o aparență elegantă, fiind înierbate.

În același timp industria își închide porțile, încep demolări și preschimbări continue, pe care le vom trece succint în revistă mai degrabă geografic decît cronologic; cu toată dinamica acestora, întinderea actuală a terenurilor virane și a celor cu clădiri degradate și dezafectate e încă impresionantă!

Plecînd de la Răzoare, vedem pe mîna dreaptă o restrîngere a șantierului metroului și pe mîna dreaptă un nou șantier care ne va aduce un mare complex de clădiri pe terenul fostei fabrici de ventilatoare. Cu siguranță în viitorul apropiat vom vedea construcțiile noi întinzîndu-se și înspre 13 Septembrie, pe bucata unde se aflase fabrica de marmură. Întorcîndu-ne atenția spre stînga, remarcăm un nou front de blocuri de locuit, în continuarea celor ridicate în anii ’80 în ansamblul Panduri.

În preajma intersecției cu calea 13 Septembrie, regăsim într-o stare deteriorată clădirea fostei administrații financiare ce ne-amintește și de pierduta gară Dealul Spirii.

… dacă intenționăm să traversăm pietonal șoseaua ne putem bucura de construirea unui lindic de trotuar care să ne ferească de mașinile care circulă pe lîngă gard; din păcate soluția nu s-a aplicat la intersecția următoare, cea cu Calea Rahovei.

Revenind la 13 Septembrie, găsim, pe dreapta, un soi de mic complex comercial urmat de cîteva troace post-industriale; restul locului pînă la noul centru comercial „Vulcan” este eliberat de construcții. Curînd se va deschide la intrarea în zona comercială și un drive-in „KFC”.

Vizavi ne bucurăm de prima fază a dezvoltării unor construcții de birouri care au luat locul fabricii „Inox”, dar puțin mai departe remarcăm cîtă mizerie a rămas în urma destrămării micii rețele stradale inițiale, pricinuită de construirea șoselei.

În apropierea Căii Rahovei ne bucură punerea în valoare a terenului viran de la intersecție; în primăvara asta acțiunea a continuat mulțumitor și în zona de dinaintea străzii Năsăud, unde avem un părculeț.

Chiar dacă neîndeajuns valorificat în folosul cartierului, mallul „Liberty” a adus din 2008 un plus de civilizație intersecției cu Calea Rahovei, odată construit în locul proiectului neterminat „Circul foamei”. Însă, cu un deceniu înainte, prima „ancoră” a locului a fost micul restaurant „Mc Donald’s” de pe celălalt colț, alăturat de fosta benzinărie „Agip”. Ultimul colț al intersecției este încă spurcat de clădiri insalubre, care nu pot fi trecute cu vederea.

Pe stînga, mergînd mai departe, rămîne în tristă pîrloagă – la aproape 15 ani de la demolare – terenul fostei fabrici de ulei „Muntenia” dinspre strada Spătaru Preda.

Parcurgînd porțiunea rămasă înspre cotul final al șoselei remarcăm recenta mobilizare pentru dezafectarea căii ferate de pe partea dreaptă; gardurile au fost demolate și terenul se curăță – cu siguranță vremea în care ne puteam gîndi la renașterea acestui antic coridor feroviar au trecut.

„Trafic Greu” se termină într-un teren viran a cărui destinație încă nu e cunoscută, deși s-a vehiculat în trecut ideea unui magazin. Șoseaua continuă înspre Filaret, lăsînd în partea opusă strada Veseliei – ce duce înspre Ferentari – și intersecția va deveni mai greu de accesat atunci cînd vor apărea construcții ce generează trafic suplimentar (ar putea apărea, pe colț, un „Dedeman” pe locul fostei fabrici de Iută).

Ne-ntrebăm cum ar fi fost dacă „Trafic Greu” nu s-ar fi construit; ar fi făcut față azi necesităților de trafic doar axele Ferentari-Sebastian și Viilor- Panduri? Ne-ntrebăm și cum ar fi fost dacă „Trafic Greu” s-ar fi construit cu mai multă minte, avînd benzi necesare pentru viraje în preajma intersecțiilor cu Spătaru Preda, Năsăud, Rahova și 13 Septembrie și mai ales dacă s-ar fi continuat, așa cum ziceam, înspre sud – spre Pieptănari și mai departe?

… ar fi fost mai bine dacă în anii 2000, cînd s-a refăcut rețeaua tramvaielor pe Calea Rahovei și pe Șoseaua Progresului, n-ar fi fost desființat virajul fostului tramvai 15 în direcția estică, sau ar fi cauzat o congestie suplimentară actualei linii inelare întrucît pe cel mai aglomerat segment circulă încă patru linii: 8, 11, 25 și 47?

Șoseaua Progresului e lungă de șase stații de tramvai și – la ore de vîrf – dacă vrei s-o străbați cu mașina poate să-ți ia destul de mult întrucît atît semafoarele cît și polițiștii care îndrumă traficul favorizează deplasarea pe cele două mari artere cu care se întretaie: Rahova și 13 Septembrie.

Trafic Greu: primul articolal doilea articolal treilea articol

o scurtătură nouă

Odată cu-nceperea lucrărilor la ansamblul rezidențial de la fosta fabrică de ventilatoare, a apărut și-o străpungere directă a străduței-fundătură Nicu Dobrin în Trafic Greu.

Așadar, cine șade-n trafic pe Nuțu Ion și nu vrea să ocolească pe la Răzoare, se poate-ncumeta pe aici, e practicabil.

Civilizație publică LXXI

În episodul 71 al celei mai vechi serii ale noastre revenim la origini: din poze vechi mai găsim cîte-un lucru bun de amintit.

Iată imaginea postului de control al miliției circulației de la Aeroportul Otopeni. Genul ăsta de „borcan” se găsea pe toate șoselele, păzind mai ales răspîntii; nu era la-ndemînă să-l ocolești! De multe ori noaptea, acolo unde șosele erau late – cu patru benzi – milițienii îngustau trecerea și opreau mai toate mașinile; dar ce trafic era atunci? Nu se compara cu nebunia de azi.

O imagine pe care-am căutat-o mult: cea cu gogoloiul luminos care atenționa șoferii de trecerea de pietoni; de asemenea indicatorul albastru avea lumină. Erau, amîndouă, din sticlă. Sfere asemănătoare – dar parcă mai „turtite” – semnalizau și ieșirea din unele garaje.

Dacă vă-ntrebați de ce cetățeanul care traversează nu este înfățișat pe obișnuita zebră, asta e pentru că primele treceri de pietoni marcate – începînd cu anii ’50 – aveau doar linii întrerupte de-a curmezișul șoselei:

… dar uite ce largi și generoase erau odinioară trecerile de pietoni importante! Bine-marcate, curate și împrospătate mereu, zebrele ar impune mai mult respect – părerea mea.

… incredibil cum acum juma’ de veac omul putea traversa bulevardul fără să fie nevoit să se chinuie să caute cîte o intersecție mare; pe Magheru erau treceri de pietoni peste tot: dar, atunci, omul mergea pe jos și de-a lungul străzilor erau nenumărate puncte de interes și cinematografele „Scala“ și „Patria“ atrăgeau sute oameni.

Trecerile din poză au avut și semafor – pesemne că n-o fi fost automat, ci acționat de milițianul care ședea în borcanul vărgat cu alb și roșu; fiindcă erau destul de apropiate totuși, prima dată a fost desființată zebra de la „Lido“.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

din zbor

Foarte frumoasă parada de la 1 Decembrie, nu?

Ca să știe militarii să meargă frumos și drept, se vede treaba că au nevoie de niște ghidaje:

Mi-ar face însă mare plăcere ca, după terminarea paradei, cineva să vină și să șteargă mizeriile astea de pe șoseaua Kiseleff, întrucît nu-s marcaje rutiere și locul lor nu-i în trafic.

Dar noi ce avem de gând?

scris de Ando

Zilele trecute am fost, întâmplător, martor la o mică altercaţie izbucnită în urma unei uşoare coliziuni dintre un electro-trotinetist şi o doamnă, undeva pe trotuarul din faţa complexului Intermacedonia din Piaţa Iancului, trotuar îndeobşte destul de aglomerat.

Trotinestul, în mers, a lovit cu cotul – venind din spate – pe doamna respectivă. Din fericire, lovitura nu a fost violentă, părţile mărginindu-se la un scurt „dialog”, fiecare apărându-şi… dreptatea. Doamna că: „ce caută ăla cu trotineta pe trotuar”, trotinetistul replicând cum că: „e dreptul lui pentru că mergea pe pista de biciclete trasată pe trotuar”.

Cum spuneam, totul s-a terminat repede, nefiind timp să apară nelipsiţii „specialişti” de ocazie ca să-şi dea şi ei cu părerea.

Totuşi, cred că trebuie să ne aşteptăm curând la evenimente mai serioase, mai ales dacă ne gândim la perioada imediat următoare. Revin şcolarii, revin studenţii, corporatiştii… oraşul, per ansamblu, vrând-nevrân, revine „la viaţă”, după perioada vacanţelor. Trotineta electrică este lăudată peste tot ca una din soluţiile de transport alternativ-ecologice viabile în oraşele aglomerate (mă rog, personal, cred că e invers, adică sunt mult mai utile în localităţile mici, fără trafic aglomerat).

Trebuie şi e bine de menţionat, că „explozia” acestui mijloc de sharing-transport a provocat şi destule probleme, în marile oraşe ale lumii. Relatările din presă abundă pe acest subiect. Peste tot însă, autorităţile s-au implicat pentru diminuarea, pe cât posibil, a efectelor colateral-negative, impunând spre respectare, atât companiilor de sharing cât şi utilizatorilor, seturi clare de reguli.

Iată, de exemplu, oraşul Montreal, intrat abia din luna trecută pe harta oraşelor cu trotinete electrice. De la început, analizând ceea ce s-a petrecut în alte oraşe mari (Paris, Lisabona), adminstraţia oraşului canadian a pregătit terenul şi a impus o serie de reguli menite să protejeze atât utlizatorii cât şi pe ceilalţi participanţi la traficul urban.

Or, la noi, „la Bucureşti”, se circulă cu trotineta electrică într-o veselie: când pe carosabil, când pe trotuar, când pe trecerile pentru pietoni! Ce cască, ce vestă reflectorizantă! Astea-s poveşti. Nu mai vorbim de felul total aiurea în care, uneori, găseşti lăsate trotinetele după utilizare, sau despre cum cei de la „Lime” înșiși pun trotinetele pe trotuar, blocând trecerea pietonilor!

Aşa că întrebarea din titlu are o noimă: când se vor trezi şi autorităţile noastre să elaboreze acel set minimal de reguli pentru folosirea trotinetelor electrice?

pasajul pietonal de la Scînteia în presa vremii

În Octombrie 1968 aflam despre planul construirii pasajului pietonal subteran de la Piața Scînteii; al treilea după cel din Piața Universității și cel de la Sfîntu Gheorghe.

Zis și făcut! Și inaugurat sîmbătă, 9 August 1969.

În zilele noastre s-au mai săpat încă două pasaje: unul pietonal, facilitînd legătura fără ocolișuri dintre capătul de linie al autobuzelor și tramvaielor și parcul Herăstrău și altul rutier, ajutînd traficul dinspre periferie spre centru și manevrele de străbatere a intersecției pe deasupra. Ramura dinspre „Romexpo” a vechiului pasaj a fost astupată, odată cu construirea pasajului rutier.

despre ajutatul omului

… nu-s oameni răi.

E plin orașul de agenți de poliție risipiți prin intersecții. Ăi de la poliția locală îs omenoși și-și fac treaba cum pot ei mai bine. Ăi de la poliția rutieră-s mai mult puși să pîndească coloanele oficiale, oprind traficul ca să treacă barosanii-n liniște.

Și unii, și alții, își fac treaba – și, cînd noi vedem că treaba lor nu-nsemnează că trebuie să simțim că ne-ajută, e bine să pricepem că nu-i chiar vina lor!

N-au orbul găinilor! Atîta-s puși și-nvățați să facă.

Ăia care te opresc să treci cînd ai ghinionul să-ți iasă-n cale vreo coloană oficială se suie-n mașini și pleacă imediat după ce s-a dus coloana: n-o să-i vezi niciodată să mai rămînă cinci minute ca să descurce încurcătura de mașini rezultată. Nu că nu-i duce mintea: ci, pur și simplu, nu-s puși să facă și asta.

Ăia care țin pe loc un tramvai plin ca să scurgă de mașini un bulevard n-o fac din răutate: pur și simplu nici un șef nu le-a zis că transportul public are prioritate într-un oraș omenos și deștept.

Ăia care țin o sută de pietoni captivi pe trotuar, ca să treacă-ntîi mașinile, nu-s animale: pur și simplu n-au fost instruiți că pietonii trebuie protejați, ajutați și încurajați.

În momentul în care Poliției i se va spune că ajutatul omului însemnează un oraș mai bun pentru toți, o să trăim toți mai bine.

Claxonatul interzis în presa vremii

de Ando și HM

Toate au un început: și pe 1 Octombrie 1963 a-nceput să fie mai liniște în Capitală, întrucît claxonatul a fost interzis:

C-o lună înainte, spre cuvenita informare a cetățeanului, ziarele începuseră popularizarea hotărîrii luate în August de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei.

Pe măsură ce ne apropiam de ziua-ntîi, se-mpart 300000 de pliante cetățenilor și părinților, se tipăresc cîte 4000 de afișe pentru șoferi și pietoni, se difuzează anunțuri la cinematografe și o dubă cu stație de amplificare se plimbă prin oraș, făcînd mare gălăgie – să știe tot poporul.

Și oleacă de bașcălie – după intrarea în aplicare a interdicției – nu strică nicioodată.

Juma’ de an mai încolo, Miliția zicea că-ncep să se culeagă roadele: odată cu liniștea-n oraș crescuse și atenția conducătorilor auto și-a pietonilor.

listă de articole selecționate din presa vremii – aicilistă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

Străpungerea Ziduri Moşi-Şos. Electronicii – un mizilic urbanistic!

scris de Ando

La sfârşitul lunii martie, aşa cum ne comunica pe pagina sa de facebook viceprimarul sectorului 2, şi aşa cum am văzut şi pe teren, au început lucrările la „Străpungerea-cale de acces – Ziduri Moşi-Şos. Electronicii”.

Să vedem, şi pe hartă, ce vasazică este această cale de acces:

Mai zice vicele că „…această lucrare va permite descongestionarea traficului în zonă prin asigurarea legăturii dintre aceste două artere, evitând astfel șos. Colentina”.

Aici, eu am ceva dubii, în sensul că grosul celor care ajung din zona pieţei Obor la intersecţia cu Şos. Colentina, chiar merg mai departe, pe Colentina – într-o direcţie sau alta. Prea puţini se duc să facă „bucla”, prin Colentina, ca să se întoarcă pe direcţia şoselei Electronicii, adică să ajungă undeva, în zona Baicului.

In fine, să acceptăm că, pentru aceştia, câţi or fi ei, va fi o soluţie bună. Ceea ce m-a frapat însă, a fost durata estimată pentru terminarea lucrării: patru luni!

Deşi cunosc bine zona, am fost din nou pe teren şi de curiozitate, am măsurat, cu pasul, lungimea viitoarei străduţe: fix 185 de paşi, deci circa 130 de metri! Chiar dacă dăm un „bonus”  pentru viitorul giratoriu, inclus în lucrare, tot mi se par exagerate cele patru luni pentru această spârcâitură de drum! Pe de altă parte, mă gândesc (ca un om rău, ce să-i faci?) că edilii şi-au luat o rezervă şi, la sfârşit, nu-i exclus să recurgă, victorioşi, la ruginita lozincă a „finalizării înainte de termenul prevăzut”!