despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

sîntem buni, geniali, uriași

Din cînd în cînd, drumurile mă poartă-n zona Otopenilor: ba pe Deneu, ba pe Centură – după cum mi-i norocul.

De fiecare dată nu mă pot opri să mă minunez de cît ne-a dus mintea atunci cînd am vrut să „rezolvăm” situația traficului în zona asta.

Aici – pentru cine nu știe – e locul unde șoseaua de centură se mută dintr-o parte într-alta a căii ferate; pe scurt, ca să mergi pe Centură, trebuie să traversezi șinele. Adaugi și fireștile conflicte de trafic stînga-dreapta cauzate de cei cei ce intră și ies și te iei cu mîinile de cap.

Fiindcă așa nu mergea, acum vreo 15 ani s-a construit o mîndrețe de pod, care-ncepe după dedesubtul podului vechi de peste Centură și traversează calea ferată: gata, mașinile nu mai trebuiau să stea la barieră.

Ce nu s-a rezolvat nici acum, cu toate cîcîielile și experimentele făcute pe pielea șoferilor, este cum intri pe Centură, venind de pe DN1: dacă ai drum în stînga, spre Mogoșoaia, trebuie să ocolești… doar doi kilometri jumate. O iei pe Centură spre Tunari, urci podul nou, stai să-ntorci la un giratoriu, mai urci odată podul nou și de-abia apoi ai terminat treaba. Altfel nu se poate!

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

nu mai repede – ci mai sigur

În toate aspectele vieții de zi cu zi există un „pas următor” – ceva ce presupune evoluție, reașezarea și îndreptarea lucrurilor care se dovedesc că nu aduc nici o mulțumire oamenilor.

Așa e și traficul auto din Capitală.

Bucuroși că avem mașini pe care le putem folosi, ne-am pomenit că fără ele sîntem neputincioși, ajungînd să le fim sclavi în orice deplasare.

Că nu mai merge așa, se vede la orice oră – dar ca să trecem cumva peste starea-n care ne găsim, e nevoie să ne gîndim la ce-i de făcut.

Sigur, îmbunătățirea transportul public, respectarea regulilor de circulație, creșterea deplasărilor trotineta și cu bicicleta îs rețete verificate și nu greu de pus în practică.

Dar traficul auto cu mașinile personale nu o să se reducă, nu-i așa?

Și atunci oamenii trebuie să se gîndească că mai trebuie ceva – ceva în plus: o schimbare de atitudine.

Traficul nu trebuie să fie rapid!

Scopul deplasării dintr-un punct într-altul nu e să ajungi mai repede dintr-un punct într-altul: în oraș lucrurile nu funcționează așa, fiindcă în oraș trăiesc nu șoferi, ci oameni.

În oraș scopul deplasării e să ajungi cît mai în siguranță dintr-un punct într-altul: siguranță pentru șofer, și pentru cei ce merg pe trotuar, ce traversează, ce așteaptă în stații; și prin siguranță înțelegînd nu doar limitarea pericolelor, ci și creșterea predictibilității deplasării.

Ce-ar fi să n-ai voie să-i dai mai mult de 40 la oră nicăieri prin oraș? Ce-ar fi dacă pe toate șoselele și bulevardele autoturismele ar avea la dispoziție cel mult două benzi, în loc de trei sau patru?

S-ar circula mai încet, dar s-ar ajunge mai sigur: iar asta e un cîștig pentru toți oamenii.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

pe prima bandă

Sînt niște bulevarde late pe unde șoferul știe că – în condiții de trafic aglomerat – înaintează mai iute dacă șade băbește pe prima bandă decît dacă se pune pe mijloc.

Firește că banda asta are surprizele ei: mai stă un camion de gunoi, mai oprește un taxi, mai lasă cineva mașina pe avarii, se mai mocăie vreun autobuz, mai trec bicle, trotinete, scutere…

Și – mai ales! – pe prima bandă întîlnim toate felurile de gropi, de crăpături, de guri de canal lăsate ori ridicate: ne cam e milă de mașină cînd mergem pe lîngă bordură, nu?

Și aici vine fractura logică bucureșteană: autobuzele și troleibuzele – care sînt ale Primăriei! – sînt nevoite să circule în cele mai neprielnice condiții; și ne mirăm cu toții că troncăne, că zdroncăne, că bocăne… și că reparațiile costă bani și că pe durata reparațiilor stau pe dreapta.

… taman pentru mijloacele sale de transport Primăria ar trebui să se-ngrijească să circule cît mai lin și fără necazuri.

Da’ mă rog – ce știu eu.

listă de articole selecționate despre transportul public – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici

Civilizaţie publică (LXXV) – Primejdia aşteaptă la semafor – Mersul ostilităţilor (III)

scris de C. D. Mocanu

citiți articolul: „Primejdia așteaptă la semafor” • citiți articolul „Primejdia așteaptă la semafor – mersul ostilităților (I)” • citiți articolul „Primejdia așteaptă la semafor – mersul ostilităților (II)” 

S-au scurs cele treizeci de zile rânduite pentru primirea răspunsului la petiţia pe care la data de 2 septembrie 2020 am adresat-o Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Companiei Municipale Iluminat Public Bucureşti (CMIPB) şi spre ştiinţă Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). Informam astfel menţionatele instituţii asupra pericolului public pe care îl prezintă stâlpii de beton ai reţelei electrice de iluminat stradal şi/sau ai reţelei de alimentare a transportului electric (troleibuze), aflaţi în stare avansată de degradare, din zona intersecţiei străzii Constantin Brâncuşi cu bulevardul Nicolae Grigorescu.

Răspunsul cuvenit se lasă aşteptat şi dincolo de termenul legal. Între timp s-au întâmplat unele lucruri, dar niciunul nu poate înlocui poziţia oficială, prezentată în scris, a celor implicaţi. Dacă PMB şi CMIPB au reacţionat fiecare cum a putut şi cum s-a priceput, STB tace mâlc, n-aude, n-a vede!

La data de 22 septembrie 2020 Direcţia Servicii Publice din Primărie a transmis petiţia, spre competentă soluţionare, chiar STB-ului!

Către: SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREŞTI
În atenţia: Domnului Alexandru – HAZEM KANNSOU – Director General
Spre ştiinţă: Domnului Dan Constantin MOCANU 

Stimate Domnule Director General, 

Vă transmitem anexat în copie adresele primite din partea domnului Dan Constantin MOCANU, înregistrate cu nr. 1878912/03.09.2020, nr. 1881084/10.09.2020 şi la Direcţia Servicii Publice cu nr. 2760/07.09.2020 şi nr. 2854/14.09.2020 prin care ne semnalează pericolul de prăbuşire a unui număr foarte mare de stâlpi din beton aflaţi într-o stare avansată de degradare în jurul intersecţiei străzii Constantin Brâncuşi cu bulevardul Nicolae Grigorescu şi pe întreg traseul linilor(!) de troleibuze 70,79. 

Având în vedere faptul că o parte din aceşti stâlpi au fost dublaţi cu alţi(!) noi pentru susţinerea liniilor troleibuz(!) şi a semafoarelor electrice pentru dirijarea circulaţiei se impune dezafectarea acestora de către proprietari (respectiv STB, Enel, Administraţia străzilor), pentru evitarea producerii de evenimente nedorite. 

În prezent pe aceşti stâlpi se mai află amplasate numeroase semne de circulaţie şi de orientare, tăbliţe staţii STB, reţea electrică aeriană. 

Vă rugăm să transmiteţi atât petentului cât şi Direcţiei Servicii Publice măsurile ce vor fi luate pentru soluţionarea în regim de urgenţă a cauzei. 

Cu mulţumiri pentru colaborare. 

p Director General, Daniel ISTRATE
Director Executiv, Pavel GAGIU
Sef Serviciu, Valentin LITTERA
Expert, Victor DOROBANŢU” 

Constatări nevinovate şi câteva nedumeriri: 

  • Petiţia a parcurs drumul de la Direcţia Relaţii cu Publicul şi Registratură până la Direcţia Servicii Publice (DSP) în 4 (patru) zile. 
  • După încă o zi a ajuns la Serviciul Iluminat Public (SIP). În aceeaşi zi a fost repartizată unui expert pentru  soluţionare şi formularea răspunsului.  
  • Până ce expertul a născocit o soluţie neangajantă pentru sine, pentru SIP, pentru DSP şi pentru PMB, până au aprobat-o şi semnat-o un şef de serviciu, un director executiv şi un director general au mai trecut 14 (paisprezece) zile. 
  • În total, pentru a arunca pisica în ograda STB, Primăria a avut nevoie de 19 (nouăsprezece) zile. 
  • De ce invocă Primăria starea avansată de degradare a stâlpilor de pe „întreg traseul linilor(!) de troleibuze 70,79? Eu i-am menţionat doar pe cei din jurul intersecţiei Constantin Brâncuşi cu Nicolae Grigorescu. Cunoştea SIP situaţia şi nu a făcut nimic? Am verificat din mersul maşinii doar porţiunea de traseu dintre bulevardul Basarabia şi şoseaua Mihai Bravu. Estimez că 5% din stâlpi sunt în stare bună, 65% necesită reparaţii făcute de profesionişti pentru a le stopa sau încetini degradarea şi 30% ar trebui imediat înlocuiţi. 
  • De ce se adresează Primăria doar STB-ului? Sunt celelalte entităţi (ENEL, Administraţia străzilor, …) doar utilizatori? De ce este rugat STB-ul să transmită petentului „măsurile ce vor fi luate pentru soluţionarea în regim de urgenţă a cauzei? Asta înseamnă că STB este proprietarul stâlpilor şi poartă toată responsabilitatea pentru starea în care aceştia se află 
  • Niciunul dintre stâlpii văzuţi de mine în porţiunea Lucreţiu Pătrăşcanu – Constantin Brâncuşi – Baba Novac nu este dublat. STB nu are ce dezafecta. Are în schimb ce înlocui! De unde ştie SIP că stâlpii au fost dublaţi cu alţi(!) noi pentru susţinerea liniilor troleibuz(!) şi a semafoarelor electrice pentru dirijarea circulaţiei? 
  • Deşi stâlpii poartă corpuri de iluminat şi braţe, toate noi, Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti este omisă de SIP. Oare de ce? Zmeii iluminatului stradal bucureştean au văzut pe ce hodoroage îşi amplasează fierătaniile? Dacă n-au văzut sau dacă au văzut şi n-au spus nimic, atunci sunt numai buni de concediat. 
  • De ce rezolvarea unei chestiuni banale de serviciu trebuie să ajungă la ditamai directorul general al STB? Eu cred că domnia sa are alte treburi. Spre exemplu, să găsească soluţii de eficientizare a activităţii. N-am auzit încă de o astfel de iniţiativă. 

După apariţia episodului II din povestea ostilităţilor determinate de primejdia de la semafor cineva, nu ştim cine, a trecut pe la locul faptei. Dorea probabil să verifice că resturile de beton rămase din stâlpul pe care tot cineva, nu ştim cine, l-a tăiat au fost abandonate pe spaţiul verdeŞi pentru că era chiar aşa isteţul a încercat  să ascundă gunoiul. Dacă avea un preş îl vâra dedesubt. N-a avut şi atunci l-a îndesat  în interiorul tronsonului  de stâlp rămas în fundaţie. Ce n-a încăput a lăsat pe loc. 

Au rezolvat-o şi pʼasta! Prostia, incompetenţa şi ticăloşia au ieşit pe teren! 

Civilizaţie publică (LXXV) – Primejdia aşteaptă la semafor – Mersul ostilităţilor (II)

scris de C. D. Mocanu

citiți articolul: „Primejdia așteaptă la semafor” • citiți articolul „Primejdia așteaptă la semafor – mersul ostilităților (I)” 

„Si dă-i, si dă-i si luptă… neicusorule!” Dar ce te faci când adversarul se ascunde, refuză lupta?

Spre onoarea dumisale şi a companiei, domnul Răzvan Râpeanu de la CMIPB a ridicat mănuşa, a acceptat înfruntarea şi mi-a răspuns:

„In urma e-mailului dumneavoastra va raspund  la intrebarile adresate:
4. De când dispecerul, fie el şi şef, dintr-o companie municipală de iluminat public gestionează mijloacele fixe ale acesteia (stâlpi, corpuri de iluminat, reţele în ansamblu…) astfel încât să ştie cui aparţine fiecare din ele? – Raspunsul meu a venit in baza documentelor pe care Compania Municipala Iluminat Public Bucuresti le-a pus la dispozitie Serviciului Dispecerat.

5. De când dispeceratul unei companii municipale de iluminat public are şi atribuţiile „unui compartiment distinct pentru relaţii cu publicul care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petiţiilor şi să expedieze răspunsurile către petiţionari”?- In cadrul companiei noastre, acesta este rolul Serviciului Dispecerat. In calitate de Sef Serviciu Dispecerat ma asigur ca petitiile ajung in competenta institutiilor abilitate, in cazul in care nu intra in atributia companiei noastre.  

6. De când un dispecer, fie el şi şef, dintr-o companie municipală de iluminat public este împuternicit să semneze doar cu numele mic un document oficial în locul reprezentantului legal al acesteia? –  Documentul oficial (e-mailul) la care faceti referire dumneavoastra a fost informativ pentru dumneavoastra avand in vedere ca, pentru remedierea problemelor semnalate, Compania Municipala Iluminat Public Bucuresti S.R.L. nu putea interveni.

7. La ce dată şi cu ce număr a fost înregistrată petiţia mea? – Petitia dumneavoastra a fost inregistrata cu nr. 5686/02.09.2020 (dovada se face prin documentul atasat).

8. Cui, cu ce număr şi la ce dată a fost aceasta repartizată spre competentă rezolvare? – In urma verificarilor efectuate la fata locului de catre echipa companiei, petitia dumneavoastra a fost atribuita catre Societatea de Transport Bucuresti S. A, respectiv E-Distributie Muntenia S.A.

Documentele le veti primi in fotocopie prin e-mail in decursul acestei saptamani.
Multumesc frumos,
Razvan Iulian Rapeanu”

Am primit şi dovada înregistrării petiţiei.

Este altceva! Mesajul mi-a plăcut şi aveam obligaţia să-i dau replica:

„Domnule Râpeanu,
Vă mulţumesc pentru osteneala de a formula un răspuns îngrijit, cu înţeles şi parţial convingător. Să o luăm pe rând:

• Spuneţi dumneavoastră: „Raspunsul meu a venit in baza documentelor pe care Compania Municipala Iluminat Public Bucuresti le-a pus la dispozitie Serviciului Dispecerat.”
Scoasă din contextul problemei afirmaţia poate fi considerată corectă şi adevărată. De acord!

• Spuneţi dumneavoastră: „In cadrul companiei noastre, acesta este rolul Serviciului Dispecerat.( adică al „unui compartiment distinct pentru relaţii cu publicul care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petiţiilor şi să expedieze răspunsurile către petiţionari”) In calitate de Sef Serviciu Dispecerat ma asigur ca petitiile ajung in competenta institutiilor abilitate, in cazul in care nu intra in atributia companiei noastre.”  

E foarte greu să mă convingeţi că Serviciul Dispecerat care este parte integrantă a Direcţiei Mentenanţă şi are 7 (şapte) oameni se ocupă de relaţiile cu publicul. Atunci Direcţia Comunicare cu ce se ocupă? Postul de director al acesteia este ocupat şi printre atribuţiile dumisale sunt şi următoarele:

„• Crearea unei imagini favorabile Companiei în exterior, în rândul colaboratorilor şi potenţialilor colaboratori;
• Elaborarea şi transmiterea unor răspunsuri bine documentate, solicitate de diverse instituţii mass-media, ONG-uri sau persoane fizice, conform legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public;
Înregistrarea corespondenţei societăţii transmisă/primită în/din exteriorul acesteia, asigurând:
– înregistrarea documentelor în sistemul de evidenţă stabilit;
– expedierea corespondenţei în afara societăţii, prin poştă sau prin curier;
– distribuirea corespondenţei către compartimentele din cadrul unităţii.”

Vedeţi că vă călcaţi pe picioare!

• Spuneţi dumneavoastră: Documentul official (e-mailul) la care faceti referire dumneavoastra a fost informativ pentru dumneavoastra avand in vedere ca, pentru remedierea problemelor semnalate, Compania Municipala Ilumiant Public Bucuresti S.R.L. nu putea interveni”.

Iată deci că am avut dreptate! Toată corespondenţa pe care o poartă o companie este oficială, chiar şi atunci când conţinutul ei este informativ. Nu poate fi semnată decât de reprezentantul legal. În toate cazurile, inclusiv atunci când CMIPB nu este în măsură să intervină, traseul unei petiţii este următorul: se înregistrează cu număr şi dată, se confirmă petiţionarului înregistrarea. Dacă soluţionarea este de competenţa altei instituţii, se transmite petiţia acesteia iar petiţionarul este înştiinţat că solicitarea lui a fost transmisă spre competentă soluţionare la….. cu nr….. din data de….. Nu mai angajaţi răspunderea companiei prin semnătura dumneavoastră. Puteţi da de belea!

• Spuneţi dumneavoastră: „Petitia dumneavoastra a fost inregistrata cu nr. 5686/02.09.2020 (dovada se face prin documentul atasat)”.

Mulţumesc! Aşa trebuia procedat din capul locului. Să nu-mi spuneţi că dispecerul de serviciu din seara zilei de 2 septembrie 2020 a înregistrat-o după ora 20:57!!!!

• Spuneţi dumneavoastră: In urma verificarilor efectuate la fata locului de catre echipa companiei, petitia dumneavoastra a fost atribuita catre Societatea de Transport Bucuresti S. A, respectiv E-Distributie Muntenia S.A. Documentele le veti primi in fotocopie prin e-mail in decursul acestei saptamani”.

Prea bine! Aştept documentele cuvenite!
Consideraţi vă rog că schimbul nostru de opinii se încheie aici!

Să auzim de bine!
Dan Constantin MOCANU”

În termenul promis (11.09.2020/17:24) au ajuns la mine şi documentele care însoţesc petiţia trimisă de CMIPB spre competentă soluţionare la STB şi la ENEL (E-Distribuţie Muntenia).

 

Uite că se poate! După o tentativă de fuşereală Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti a revenit pe drumul cel drept, mai anevoios, dar drept.

Tăcerea Societăţii de Transport Bucureşti m-a stimulat să perseverez şi să mai sun o dată deşteptarea, ceva mai apăsat, cu speranţa că vor reacţiona, măcar şi pentru a mă înjura. Am făcut-o miercuri 09.09.2020/21:18.

„S-au scurs 7 (şapte) zile calendaristice şi 5 (cinci) zile lucrătoare de când v-am trimis prin e-mail (02.09.2020/20:57) petiţia Sesizare pericol public, fără să primesc confirmarea înregistrării acesteia (număr şi dată), aşa cum stabilesc reglementările legale, căci obligaţiile morale şi profesionale vă sunt cu desăvârşire străine.

V-am scris din nou în ziua de 04.09.2020/21:01 un alt e-mail cu subiectul Revenire la petiţia Sesizare pericol public cu speranţa că vă veţi face datoria şi îmi veţi înlătura impresia că m-am adresat în pustie, dar degeaba.

În plus, aţi primit spre ştiinţă toată corespondenţa purtată pe tema confirmare – înregistrare petiţie cu CMIPB, cealaltă parte sesizată alături de dumneavoastră în chestiunea „PERICOLULUI PUBLIC pe care îl reprezintă stâlpii de beton degradaţi din reţeaua de transport electric ŞI/SAU iluminat stradal”. Deci sunteţi în cunoştinţă de cauză!

Acum mă aflu în situaţia de a face o Revenire la revenire la petiţia Sesizare pericol public. Tăcerea dumneavostră este expresia dispreţului cu care îi trataţi pe cei datorită cărora existaţi şi vă încasaţi salariile.

Vă jucaţi de-a aruncarea gunoiului peste gard, nu înţelelegeţi că pericolul sesizat este iminent, refuzaţi ostentativ dialogul reglementat legal cu petentul şi credeţi că aţi scăpat. În curând vă va bântui încă un stâlp la fel de periculos aflat în aceeaşi zonă. Cât timp dumneavoastră vă scărpinaţi după ureche doar Bunul Dumnezeu va evita o tragedie. Oamenii sunt nevolnici!

Vă solicit imperativ să-mi confirmaţi fără întârziere primirea şi înregistrarea petiţiei (număr şi dată)!

Să auzim de bine!
Dan Constantin MOCANU”

În plus, am implicat doar pentru a fi informaţi directorul general al STB şi primăria Municipiului Bucureşti cărora le-am redirecţionat mesajul:

„Subsemnatul Dan Constantin MOCANU, domiciliat în Bucureşti, …. , tel. … , e-mail: …, vă supun atenţiei, doar spre ştiinţă, ultimul episod al unei corespondenţe pe care o port cu nişte „reprezentanţi” ai STB. E bine să aflaţi uneori ce se mai întâmplă prin birourile companiei.

Să auzim de bine!
Dan Constantin MOCANU”

„Subiect: Petiţia înregistrată la PMB cu nr. 1878912/03.09.2020

Subsemnatul Dan Constantin MOCANU, domiciliat în Bucureşti, , tel. …. , e-mail: … vă supun atenţiei, doar spre ştiinţă, ultimul episod al unei corespondenţe pe care o port cu nişte „reprezentanţi” ai STB. E bine să aflaţi cum tratează importanta companie municipală o petiţie referitoare la „PERICOLUL PUBLIC pe care îl reprezintă stâlpii de beton degradaţi din reţeaua de transport electric ŞI/SAU iluminat stradal”

Să auzim de bine!
Dan Constantin MOCANU”

PMB a înregistrat revenirea la revenire şi m-a înştiinţat. De la STB numai tăcere.

Aşa arăta situaţia vineri 11 septembrie 2020 la ora 21:30. A doua zi, sâmbătă 12 septembrie, împins de nevoi am luat calea Bucureştilor pe „Şoseaua Calea Bucureşti” aşa cum oficial se numeşte în comuna mea drumul ce duce spre capitală.

În mod voit mi-am croit traseul prin intersecţia devenită coşmarul unora aflaţi în slujba bucureştenilor la STB şi CMIPB. Ajuns la faţa locului am încasat un nou şoc. Stâlpul de la semafor nu mai era acolo unde îl lăsasem marţi, 08.09.2020/11:00 când l-am văzut pentru ultima dată.

L-au tăiat! Slavă Ţie Doamne!

Nu ştiu care dintre cei implicaţi în tărăşenie (STB, ENEL CMIPB) a înfăptuit minunea şi nici când. Oricum în intervalul 08.09.2020 – 12.09.2020. Vom afla!

Cel care a făcut-o nu se poate bucura de felicitări pentru operativitatea cu care a intervenit. S-a trezit în faţă cu fotografia propriei nemernicii, s-a speriat de ce a văzut şi de frică a sărit să ascundă imediat gunoiul. Nu e nimic nou sub soare. Cel puţin eu am mai trăit experienţe similare. Voi desluşi public acest comportament nedemn şi ruşinos după primirea tuturor răspunsurilor oficiale. Dacă nu le primesc, va fi cu atât mai bine. Voi avea toată libertatea.

Până atunci salut cu reţinere aparenta eliminare a primejdiei de la semafor şi sunt obligat să observ două „fleacuri”:

• Pricepuţii executanţi au abandonat resturile de beton pe spaţiul verde că doar nu e ograda lor!

• Panoul cu cele patru indicatoare de direcţie plus indicatorul rutier de reglementare a priorităţii în intersecţie a fost demontat de pe ruina ce urma să fie înlăturată şi sprijinit, doar sprijinit, de stâlpul cu semafor. O pală mai însufleţită de vânt îl proiectează direct pe carosabil!

O altă primejdie aşteaptă la semafor… prostia, incompetenţa şi ticăloşia tot prin birouri!

bicicletă 1 – pieton 0

Ăl mai prost, ăl mai slab – ăla suferă întotdeauna cel mai tare.

Ce bucurie că pe Splai biciclistul împărățește, dîndu-i-se o bandă-ntreagă numai pentru el, dacă în tot timpul ăsta prăpăditul de pieton nu mai poate să mai meargă pe trotuar, întrucît mașinile numai aicea se mai pot pripăși?

Listă de articole selecționate despre transportul public – aicilistă de articole selecționate despre infrastructură – aici

Civilizaţie publică (LXXV) – Primejdia aşteaptă la semafor – Mersul ostilităţilor (I)

scris de C. D. Mocanu

Ca o continuare firească a demersului început prin publicarea articolului „Primejdia aşteaptă la semafor”, în ziua de miercuri 2 septembrie 2020/20:57 am transmis prin e-mail Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Companiei Municipale Iluminat Public Bucureşti (CMIPB) şi spre ştiinţă Primăriei Municipiului Bucureşti petiţia intitulată „Sesizare pericol public”:

„Subsemnatul Dan Constantin MOCANU, domiciliat în Bucureşti, …. , tel. …. , e-mail … vă supun atenţiei, prin documentul anexat, PERICOLUL PUBLIC pe care îl reprezintă stâlpii de beton degradaţi din reţeaua de transport electric şi/sau iluminat stradal din jurul intersecţiei străzii Constantin Brâncuşi cu bulevardul Nicolae Grigorescu.

Vă solicit intervenţia neîntârziată pentru înlăturarea acestuia.

Să auzim de bine!
Dan Constantin MOCANU”

Documentul PDF anexat conţine partea a doua a articolului, cea referitoare la starea tehnică a stâlpilor, din care am eliminat câteva propoziţii cu rol de ingredient publicistic.

Nu cred că vreuna dintre instituţiile sesizate va percuta ca la alarmă sau se va umple de bucurie că „S-a găsit şi ăsta să ne dea de lucru!”. Din această pricină am găsit cu cale că e potrivit să relatez pas cu pas mersul ostilităţilor.

Primul semn a venit a doua zi, joi 3 septembrie 2020/12:25, de la PMB. Prin Direcţia Relaţii cu Publicul şi Registratură aceasta a confirmat primirea şi înregistrarea petiţiei (număr şi dată). Reacţie legală, promptă, corectă şi civilizată. Bravo! Manifest totuşi un entuziasm reţinut pentru că „urma alege” şi n-ar fi prima dată când „pricepuţii” Primăriei pun batista pe ţambal. Au făcut-o în chestiuni mult mai grave decât „rahatul” zgârmat de mine.

După 48 de ore ceilalţi doi „andrisanţi” executau încă programul de somn şi deci nu puteau să se ocupe de o petiţie nenorocită. Am fost astfel obligat ca vineri 4 septembrie 2020/21:01 să le dau deşteptarea:

„S-au scurs 48 de ore (două zile lucrătoare) de când v-am trimis prin e-mail (02.09.2020/20:57) petiţia Sesizare pericol public fără să primesc confirmarea înregistrării acesteia (număr şi dată), aşa cum stabilesc reglementările legale. (captură de ecran ataşată)

Primăria, patronul dumneavoastră, v-a stricat strategia şi a făcut-o în ziua de 03.09.2020 la ora 12:25.

Ceilalţi slujbaşi ai bucureştenilor de cât timp au nevoie pentru a-şi îndeplini obligaţiile morale, profesionale şi mai ales legale?

Să auzim de bine!
C.D. Mocanu”

Cel dintâi s-a deşteptat domnul Răzvan Râpeanu, dispecer şef la CMIPB. Preocupat de problemele companiei, sfeşnic la datorie, domnia sa a sărit din baie sau din pat şi în aceeaşi zi la ora 23:38 mi-a scris următoarele:

Buna seara domnule Dan Constantin Mocanu,

Avand in vedere ca sesizarea dumneavoastra face referire la degradarea fizica a stalpilor de iluminat public (acestia apartin Societatii de Transport Bucuresti sau societatii E-Distributie Muntenia S.A.) de la adresele mentionate, aceasta a fost redirectionata catre entitatile competente pentru luarea masurilor ce se impun.

Pentru alte detalii, va stau la dispozitie,

Multumesc,

Razvan”

Mă pregăteam să merg la culcare şi m-a aruncat în pragul insomniei. Noroc că există vinul negru! Bănuiesc ce a vrut să spună cel băgat la înaintare fără să aibă vreo treabă cu chestiunea în discuţie şi asta doar pentru că mai ştiu câte ceva despre domeniu. Altfel, textul îi cufundă pe mulţi în beznă.

I-am dat replica sâmbătă 5 septembrie 2020/13:29:

Domnule Râpeanu,

Vă mulţumesc pentru osteneală!

Răspunsul dumneavoastră formulat într-o manieră chinuită îmi dovedeşte una din două:

– Ori nu aţi citit petiţia mea;

– Ori aţi citit-o şi nu aţi înţeles nimic!

Iată de ce:

  1. N-am făcut niciunde referire la degradarea fizică a stâlpilor de iluminat public. Petiţia mea are ca obiect PERICOLUL PUBLIC pe care îl reprezină stâlpii de beton degradaţi din reţeaua de transport electric ŞI/SAU iluminat stradal”.
  2. Ca urmare am adresat-o Societăţii de Transport Bucureşti şi Companiei Municipale Iluminat Public Bucureşti. Primăriei Municipiului Bucureşti i-a fost trimisă doar spre ştiinţă.
  3. Răspunsul dumneavoastră are caracterul unei corespondenţe private.
    Eu m-am adresat în mod oficial unei companii oficiale. În consecinţă petiţia mea trebuie oficial înregistrată iar răspunsul trebuie să fie unul oficial, semnat de reprezentantul acesteia, de regulă un director, sau de un delegat legal împuternicit care semnează pentru.
  4. De când dispecerul, fie el şi şef, dintr-o companie municipală de iluminat public gestionează mijloacele fixe ale acesteia (stâlpi, corpuri de iluminat, reţele în ansamblu…) astfel încât să ştie cui aparţine fiecare din ele?
  5. De când dispeceratul unei companii municipale de iluminat public are şi atribuţiile „unui compartiment distinct pentru relaţii cu publicul care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petiţiilor şi să expedieze răspunsurile către petiţionari”­?
  6. De când un dispecer, fie el şi şef, dintr-o companie municipală de ilumint public este împuternicit să semneze doar cu numele mic un document oficial în locul reprezentantului legal al acesteia?

Când veţi răspunde coerent, în frumoasa limbă română, la toate acestea aş putea lua în considerare mesajul dumneavoastră.

Până atunci, legal, acesta nu există!

Să auzim de bine!
Dan Constantin MOCANU

După o oră şi ceva am revenit şi am făcut o completare:

Domnule Râpeanu,

Adăugaţi pe lista întrebărilor la care aştept răspuns:

  1. La ce dată şi cu ce număr a fost înregistrată petiţia mea?
  2. Cui, cu ce număr şi la ce dată a fost aceasta repartizată spre competentă rezolvare?

Să auzim de bine!
Dan Constantin MOCANU

Schimbul de informaţii pe care l-am avut cu domnul Râpeanu a fost trimis „spre ştiinţă” şi STB-ului. Adică băieţii sunt avizaţi!

Modul stângaci în care a reacţionat CMIPB prin „reprezentantul” său m-a determinat să-i acord un pic de atenţie. După alegerile locale voi reveni asupra chestiunii cu unele constatări legate de organizarea, de funcţionarea şi mai ales de personalul companiei. Până atunci două ciudăţenii pot fi dezvăluite fără să fie folosite ca instrumente pentru bătaia electorală.

În structura companiei există şi Direcţia Comunicare subordonată unui director general adjunct şi condusă de un director. Împreună cu patru colaboratori acesta se îngrijeşte de comunicarea interinstituţională şi de cea cu persoanele fizice. Iată ce găsim printre atribuţiile asumate chiar de domnia sa în CV:

„• Crearea unei imagini favorabile Companiei în exterior, în rândul colaboratorilor şi potenţialilor colaboratori;
• Elaborarea şi transmiterea unor răspunsuri bine documentate, solicitate de diverse instituţii mass-media, ONG-uri sau persoane fizice, conform legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public;
• Înregistrarea corespondenţei societăţii transmisă/primită în/din exteriorul acesteia, asigurând:
– înregistrarea documentelor în sistemul de evidenţă stabilit;
– expedierea corespondenţei în afara societăţii, prin poştă sau prin curier;
– distribuirea corespondenţei către compartimentele din cadrul unităţii.”

Nu mai înţeleg nimic!

• Cine şi de ce îi permite unui angajat fără atribuţii în „crearea unei imagini favorabile Companiei” să acţioneze exact pe dos?
• Cine şi de ce îi permite unui angajat fără atribuţii specifice să elaboreze „răspunsuri bine documentate”?
• De ce nu a fost înregistrată petiţia mea?

Un comunicat de presă, nedatat, postat pe site-ul companiei ne informează că aceasta „ a realizat un nou proiect – «Modernizare şi optimizare parametrii tehnico-funcţionali ai Sistemului de iluminat public – Calea 13 Septembrie (pe tronsonul cuprins între Bd. Libertăţii – Str. Izvor)», în colaborare cu Trustul de Clădiri Metropolitane”. La sfârşit apare şi o precizare:

„Până în această fază a proiectului, stâlpii vechi, aflaţi într-o stare de degradare avansată, nu au fost înlăturaţi, Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.A. neprimind până în acest moment o solicitare în acest sens.”

Ia te uită! Încep să mă îndoiesc de cunoştințele mele profesionale! Într-o lucrare ca cea invocată de comunicat, demontarea stâlpilor neutilizaţi, mai ales a celor degradaţi, şi transportarea lor este o operaţiune obligatorie, cuprinsă în proiect.

• De ce i-au mai înlocuit dacă nu i-au demontat pe cei „vechi, aflaţi într-o stare de degradare avansată” ?
• De la cine aşteptau „o solicitare în acest sens”?
• Cine a întocmit, cine a aprobat şi cine a avizat proiectul?

• Probitatea profesională le-a solicitat ceva?
• Nu cumva au sărit peste demontare pentru a reduce cheltuielile şi/sau pentru a lua faţa concurenţei?

Se pare că abandonarea pe amplasament a stâlpilor neutilizaţi şi/sau aflaţi într-o stare de degradare avansată este un nărav vechi, practicat fără reţinere de unele companii municipale.

Societatea de Transport Bucureşti nu s-a trezit, este încă în aţipeală.

Aşa arată situaţia azi, luni 7 septembrie 2020 la ora 13:28.

pîș-pîș, ceva bun!

Uite că s-a putut! Trotuarele de pe Lascăr Catargiu au fost eliberate de mașini: s-au plantat stîlpișorii înapoi și singurii care mai parchează pe trotuar sînt – firește – mitocanii cărora le e greu să folosească parcarea din curțile lor.

În fine – s-a făcut loc pentru oameni, în sfîrșit; mă-ntreb acuma dacă s-or trage iar piste pentru bicicliști.

Civilizaţie publică LXXV – Primejdia aşteaptă la semafor

scris de C. D. Mocanu

Îi ştiu de mititel. Aveam şapte-opt ani când stâlpii de beton pentru reţele electrice, căci despre ei va fi vorba în continuare, au invadat Vitanul copilăriei mele, de la Bujavercă la Moară, înlocuindu-i pe cei din lemn instalaţi pe la mijlocul anilor ʼ30 de către Societatea Generală de Gaz şi de Electricitate ca urmare a perseverenţei neînduplecate cu care preotul Dimitrie Micşunescu, vrednic de pomenire, a cerut-o în numele enoriaşilor din parohia pe care o păstorea.

Ce spectacol, ce atracţie pentru puştii mahalalei! O vară întreagă liniştea acelei margini de Bucureşti a fost răvăşită de camioane cu peridoc, de tractoare „cделано в CCCP” echipate cu nişte foreze care săpau gropile pentru stâlpii cei noi, uneori de câte un Molotov cu „telescop” care, într-o nacelă asemănătoare cu un coş, urca până în vârful stâlpului doi lucrători şi îi ţinea acolo până îşi terminau treaba.

Întreaga concentrare de forţe şi de materiale era animată de nişte tineri vânjoşi. Se căţărau pe stâlpii de lemn sau de beton cu o uşurinţă fascinantă. Foloseau pentru această ispravă nişte cârlige dotate cu colţi (pentru lemn) sau cu tampoane groase din cauciuc (pentru beton). Le „încălţau” peste bocanci.

Se plimbau în sus şi-n jos pe stâlp ca şi cum s-a fi plimbat pe Vitan. Ajunşi la locul faptei rămâneau sprijiniţi în cârlige şi se agăţau de pălimar cu ajutorul unui cordon de frânghie ataşat cu carabiniere solide la o centură lată, rezistentă, încinsă peste mijloc. Centura, un element esenţial pentru siguranţa „urcătorului”, era prevăzută cu două cordoane de culori diferite care permiteau depăşirea obstacolelor în condiţii de maximă securitate, cu o coardă de ajutor lungă până la pământ şi cu facilităţi pentru păstrarea sculelor.

Pe lângă stâlpi se învârteau după reguli de ei ştiute câţiva ucenici care legau la frânghie materiale, dispozitive de lucru sau… bidonul cu apă. Făceau deseori adevărate jonglerii cu lucruri mărunte (un izolator, patentul, o cheie fixă, un şurub…) pe care le aruncau de jos cu mare precizie pentru ca cel de sus să întidă mâna şi să le prindă fără greşeală.

Fascinaţi, urmăream aproape zilnic spectacolul pe care tinerii electricieni ni-l ofereau. Regizorul acestuia, omul care conducea şi coordona trupa era vecinul nostru Grigore Daviţoiu. Locuia pe intrarea Fusului/Fanteziei şi ocupa funcţia de maistru la Întreprinderea Electromontaj Bucureşti (I.E.M.), parte a Trustului de Construcţii Montaje Energetice (T.C.M.E.), fostul şi viitorul Trust Electromontaj, până în 1989, cel mai bun şi mai mare constructor de reţele electrice din România. Fratele dumisale, inginerul Nicolae Daviţoiu făcea parte din conducere după ce fusese câţiva ani directorul general al Trustului şi apoi al I.E.M. Bucureşti.

Printre oamenii lui nea Grigore se aflau şi trei dintre băieţii lui Glăvan de pe Foişoreanu, Florea, Mitu şi Ionel, fraţii Janei care îi era soţie. Cumnatul lor le oferea astfel şansa de a deprinde o meserie grea, dar căutată şi bine plătită. Ionel, cel mai mic şi cel mai abraş dintre ei, prieten bun cu orice fel de alcool şi cu „băieţii” din mahala, certat cu munca şi cu lumea, nu a rezistat. Anii petrecuţi „înăuntru” şi viaţa trăită fără nicio noimă l-au condus înainte de vreme către locul de veci al familiei.

Până la finalizarea lucrărilor, echipa din care făceau parte ai luʼ Glăvan şi-a depozitat în curtea noastră sculele şi materialele tentante pentru „întreprinzătorii” vremii.

Cine îşi putea închipui atunci că numai după şase-şapte ani voi începe, ca elev al Liceului Industrial Energetic, un parcurs profesional de peste patruzeci de ani de-a lungul căruia stâlpii de toate neamurile au fost o prezenţă constantă, deşi nu mi-am dorit acest lucru.

***

Am deprins tehnica urcării pe stâlp cu ajutorul cârligelor în practica de vară a anului trei pe care o efectuam în cadrul Secţiei Reţele Sud (Filaret – Candiano Popescu) din I.D.E.B. Lucram cu o echipă a compartimentului „Iluminat public”, condus de maistrul Nicolae Bîtu, pe undeva prin Ferentari. Ne ştiam din Vitan. Nea Bîtu era cioplean de pe strada Tomis. Venea în timpul liber la Stadionul Olimpia şi se lipea de ai locului la câte o miuţă. Un om admirabil.

După ce a admis echipa la lucru m-a luat de-o parte şi ca între prieteni mi s-a adresat:

– Gata, azi te urci pe stâlp! Ai picioare bune. Ştiu că nu ţi-e frică. Sunt sigur că poţi! O să-ţi prindă bine!

Prea multe nu erau de explicat. M-am echipat (cârlige, centură, cască) şi am urcat până la consolă, mai întâi pe unul de lemn, apoi pe unul de beton. Operaţiunea în sine nu este dificilă şi nu presupune un efort fizic deosebit. Adevărata încercare este să rămâi în poziţie de lucru, sprijinit în cârlige şi atârnat în cordon. Solicitarea statică a picioarelor, a mijlocului şi a musculaturii spatelui este foarte intensă. Puţini rezistă timp îndelungat la aşa ceva. Cu diverse ocazii am repetat căţărarea de mai multe ori. Ultima dată s-a întâmplat în 1981 când i-am redus la tăcere pe nişte maiştri care îşi exprimau, pe la colţuri, convingerea că inginerul (adică eu) nu este capabil să escaladeze un stâlp cu ajutorul cârligelor. Profitând de prezenţa lor în poligonul de instruire i-am invitat să urcăm simultan pe câte unul. Şi s-au făcut de băcănie! Nevolnici erau chiar ei. Atunci i-am mulţumit în gând lui nea Nicu Bîtu.

***

M-am specializat într-un cu totul alt domeniu al reţelelor electrice. M-am ferit din răsputeri de liniile electrice aeriene (L.E.A.) şi de componentele lor (stâlpi, izolatori, console, coronamente, cleme, armături…). De la un moment dat încolo n-a mai ţinut. Am fost nevoit să le accept, aşa cum dealtfel sunt, ca elemente esenţiale ale sistemului de transport şi distribuţie a energiei electrice şi să le tratez ca atare. Am recepţionat, am pus în funcţiune, am exploatat, am întreţinut mii de kilometri. Am plantat, le-am evaluat starea tehnică, am înlocuit, am reparat, am scos din pământ sau am tăiat, o pădure de stâlpi din beton. Mă amăgeam cu gândul că am văzut tot ce putea fi văzut şi că ştiu aproape tot despre ei.

Cu ceva timp în urmă, bâjbâind prin Bucureşti, am ajuns la Potcoava, acolo unde strada Constantin Brâncuşi, după ce s-a dat cap în cap cu strada Baba Novac la Gloria, face cruce cu bulevardul Nicolae Grigorescu. Veneam pe prima bandă dinspre staţia de metrou Costin Georgian şi m-am oprit vizavi de bustul marelui sculptor, în dreptul semaforului care mă avertiza că, spre binele tuturor, trebuie să stau locului. Aşteptând lumina izbăvitoare mă gândeam la liniştea şi tihna de la ţară, dar glasul sâcâitor al unui spiriduş nu-mi dădea pace, mă tot îndemna:

– Uită-te în dreapta! Uită-te în dreapta!

M-am uitat şi am rămas cu ochii bolovăniţi pe imaginea alăturată. Nu puteam să cred. Aşa ceva n-am mai văzut. Cum dracu de mai stă în picioare? Claxoanele celor din spate m-au trezit din uimire ca dintr-un vis urât.

Buimăcit, am virat la dreapta şi am oprit în parcarea de după staţia de autobuz. Înarmat cu aparatul de fotografiat, care rareori lipseşte din portbagajul maşinii, am mers să văd de aproape „minunea”. Din perspectivă arată cam aşa:

 

O primă analiză, făcută din mers, evidenţiază că starea în care a ajuns stâlpul este rezultatul unor „suferinţe” netratate la momentul potrivit. Incompetenţa, lipsa de răspundere, neglijenţa, lipsa controlului, toate au făcut să se ajungă până aici. E PERICOL!

La un moment dat cineva a înţeles că e groasă, l-a dezechipat şi a mutat totul pe unul nou plantat alături. Doar că s-a mulţumit cu atât, de parcă fără fierătanii pe el scheletul ăla de stâlp nu se poate prăbuşi. Până acum numai Bunul Dumnezeu a făcut ca o tragedie să nu se producă. Experienţa îmi spune însă că şi El se va sătura odată.

Ajuns mai aproape, i-am dat roată. Iată ce mi-a fost dat să văd:

Acum nu mai am nicio îndoială. Stâlpul ăsta a trecut prin toate etapele de degradare produsă de apa pătrunsă pe la capătul de sus (neastupat cu un vârfar sau cu un dop de beton) şi/sau prin îmbinările longitudinale ale straturilor de beton segregat din cauza pozoţionării greşite a cofrajului în procesul de fabricaţie. Intervenţia profesioniştilor la momentul potrivit (şi n-a fost doar unul singur!) i-ar fi asigurat o durată de viaţă apropiată de cea normată. Aşa, alternanţa de cicluri umezire – uscare, îngheţ – dezgheţ, desfăşurată mulţi ani a desăvârşit lucrarea.

Grav nu este că ani mulţi nimeni n-a văzut şi n-a intervenit, ci faptul că atunci când au făcut-o au abandonat pe domeniul public un PERICOL IMINENT. Tehnologia de înlocuire are ca ultimă fază tăierea stâlpului şi evacuarea lui într-un loc sigur, dar tehnologia trebuie cunoscută şi aplicată de oameni musai responsabili, nu doar competenţi.

Înainte vreme între întreprinderile de electricitate şi cele de transport local (în Bucureşti între I.D.E.B. şi I.T.B.) existau protocoale care reglementau utilizarea în comun a stâlpilor stabilind precis responsabilităţile fiecărei părţi. Întreţinerea şi repararea suporţilor de beton se aflau în reponsabilitatea proprietarului.

Pentru că s-a ajuns până aici, isprava nu putea fi o excepţie. Am fost convins că deţinătorul nu a neglijat un singur stâlp. Experienţa îmi spunea că i-a tratat pe toţi cu aceeaşi vinovată indiferenţă. Năravul era prea vechi pentru a nu fi devenit obişnuinţă.

După câteva zile, mai mult pentru a-mi verifica gândurile, am făcut eu ceea ce era obligat să facă gestionarul reţelei: o plimbare la pas pentru a evalua starea tehnică a stâlpilor de beton. Am pornit pe Constantin Brâncuşi de la intersecţia cu Nicolae Grigorescu la deal spre bulevardul Basarabia. N-a trebuit să merg mult. Primii trei stâlpi sunt consolidaţi la bază de mântuială, aşa cum le-a dictat executanţilor creierul lor cât nuca şi care din această pricină se bălăngăne lejer în carcasă, nesocotind norme tehnice şi tehnologice elementare. Cine i-o fi controlat, cine o fi recepţionat lucrarea?

  

Furaţi de elanul reparator, pricepuţii meşterici au „consolidat” şi un stâlp grav afectat care trebuia imediat înlocuit.

Să ne uităm mai de aproape:

Mi-a fost de ajuns! Am executat o răsucire pe călcâie şi am apucat drumul înapoi, mai la vale de intersecţie, spre Gloria. Tabloul se repetă. O tripletă de stâlpi consolidaţi după aceleaşi reguli străine tehnicii.

Improvizaţii periculoase, stâlpi coşcoviţi, reparaţii făcute de ochii lumii, bani irosiţi,… niciun rezultat! Aceeaşi Mărie cu aceeaşi pălărie!

 

Situaţia este identică şi pe buevardul Nicolae Grigorescu. Am verificat fără să mai fotografiez pentru că mi s-a făcut lehamite. Fără să vreau, zestrea mea profesională s-a îmbogăţit cu o experienţă unică. Credeam că le-am văzut pe toate!

Dacă se va produce o nenorocire, gestionarul reţelei, oricare ar fi acesta, S.T.B., ENEL, C.M.I.P.B. (Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti) sau vreo devălmăşie bazată pe interese financiare, va da din colţ în colţ şi pentru că este puternic îi va găsi vinovaţi pe cei care, spre ghinionul lor, s-au aflat acolo tocmai când un stâlp de beton şi-a găsit să se prăbuşească. Modelul este verificat.

Primejdia aşteaptă la semafor… prostia, incompetenţa şi ticăloşia prin birouri!

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

trafic: există o soluție minune

Pînă s-o pune pe roate transportul public, pînă s-or face piste pentru biciclete, pînă s-or construi parcări – toate lucrurile despre care vrem să credem c-o să aducă minunea civilizației rutiere în Capitală – nimenea nu vede că la îndemîna noastră e cea mai simplă și mai genială soluție.

E vopseaua: vopseaua alba cu care se trag benzile de circulație și zebrele.

Cînd marcajele o să fie vopsite bine, cînd liniile o să se vadă bine și noaptea dar și ziua pe pe soare, cînd n-o să se mai tocească după o săptămînă, cînd șoferul o să poată fi ghidat în interescții fără să mai meargă „la ghici”, cînd – pe scurt! – banda-ntîi o să se continue tot cu banda-ntîi și nu cu banda a doua, atunci o să vedeți o îmbunătățire miraculoasă a condițiilor de trafic.

Amenzi, poliție pe șosele, camere care să surprindă contravențiile? Bune și astea: dar de-abia cînd o să știm pe unde mergem o să putem merge și ca lumea.

listă de articole selecționate despre infrastructură – aici