despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

… dar ce tîrg frumos răsare!

… aproape incredibil – dar adevărat!

Nu mai trebuie să ne facem planuri cu fosta șină de tren ce-nsoțește cursul șoselei Progresului (cunoscută ca Trafic Greu) – jocurile sînt făcute!

img_8337 img_8329 img_8332 img_8335 img_8331

Ia te uită, cumetre, ce se plănuiește-acilișa, pe Trafic Greu, de la-ntersecția cu Năsăudu-nspre Spătaru Preda: Iarmarocul lu’ Cristina!

plimbare prin 13 și pe la Lira

Făcui o plimbare pe jos prin 13, să văd ce mai e nou. Am găsit destule chestii care-ar merge separat – ca știri, case căzute, bunăoară – dar o să le punem pe toate laolaltă, că-i mai cinstit…

Partea dintre Trafic Greu (deși e mai corect să zici fosta stradă Gara Dealul Spirii) și Sebastian e cea mai interesantă parte a lui 13, fiindcă au rămas încă lucruri vechi în picioare. S-au pierdut multe din partea romantică; crîșme uitate – cum ar fi „La Șină” – nu mai sînt; trotuarul cu pavaj de demult s-a asfaltat; dar tot mai vezi cîte ceva interesant.

Poți începe cu frumoasa clădire a Circăi Financiare, închisă de vreo zece ani; recent au apărut panouri care anunță intrarea-ntr-un șantier de reabilitare: așa o fi…

… treci Trafic-Greul și dai, pe mîna dreaptă, de îngrozitorul „complex comercial” Lira – Dragonul roz… Cum s-o putea permite funcționarea sa într-o clădire practic demolată, nu-nțeleg…

… după el, multă vreme cei de-ai locului fuseseră obișnuiți să-și facă tîrguielile la „Nick Center”. Pînă la urmă, Nick s-a-nchis; au mai rămas cîteva din dughenele ce flancau, în vremurile sale bune, aleea de acces…

Lîngă, într-o mare stare de degradare, și clădirile rămase – probabil – de la vreo organizare de șantier din zonă, vreo antrepriză ce s-a ocupat de construcțiile din vremea comunistă. Pîn-acu’ cîțiva ani se mai desfășurau ceva afaceri aici; azi – nu.

Ajungem, însă, la cel mai important reper al zonei – Lira, numit așa după cinematograful închis în zilele noastre (citisem că s-a retrocedat proprietarului). „Lira” este, în fapt, un întreg complex comercial – prăvălii la parter, spații locuibile sus, la etaj; nu m-am dumirit nici azi cînd, înainte de Război, s-a construit. Pare să se fi petrecut, asta, poate pe la-nceputul anilor ’40 – nu am găsit nici un cinematograf menționat aici în ghidurile interbelice; în 1951 i se spunea „Olga Bancic”: despre asta vom mai vorbi, pe larg, în alt articol!

… Complexul e pe jumătate părăsit. Încă mai vezi și-o firmă „Mic.ro”…

Ce să mai zici? Nimic; te uiți la clădire, și-ți place; mai vezi pe-un zid inscripții vechi? Mai vezi:

Cinematograful șade-nchis cam de vreo zece ani; cam atunci am fost și ultima dată la el; la sfîrșitul anilor ’90 se transformase, lăudabil, într-un mic multiplex, cu cîteva săli mici și una mai mare; nu era rău, să știți:

Prima dată am călcat la „Lira” în toamna lui ’87. Mai rămăsese un film în tot Bucureștiul pe care nu-l văzusem, și doar aici rula… Ca să ajung aici, aveam vaga idee că trebuie să iau autobuzul 173 – tramvaiele ce veneau dinspre Cimitirul Bellu încă nu-mi erau familiare – mergeau pe Panduri? mergeau pe Trafic Greu? – habar n-aveam. Am prins momentul cînd 173 întorcea la Gara Progresu – n-avea să ție mult – și l-am luat; am reușit s-ajung la Lira destul de bine; filmul a fost o maculatură vizuală înfiorătoare: se numea „Argoman superdiabolicul”, era vorbit în italiană, alb-negru și sala de cinema avea scaune de lemn și mirosea a șobolani…

Aveam să revin prin zonă peste vreo doi ani, și deja arăta altfel; din vechiul Sebastian dispăruse o mare, mare parte și noroiul împărățea peste tot.

Noroi, praf și mizerie e și azi; din spatele vechilor ruine industriale se ițesc planuri rezidențiale ce strălucesc vesel – să vedem ce și cum va fi.

… acesta este episodul XXV din seria Plimbări în Bucureşti; lista episoadelor – aici

prea tîrziu pentru TER

Cu mulți ani în urmă, cînd mi-a ajuns la urechi proiectul de reconversie a liniei ferate dezafectate ce se plimba din Militari înspre Giurgiului, am fost sceptic.

Ca să fiu mai clar: a fost o linie ce mergea de la Gara Progresu, paralel cu Giurgiului, apoi – prin spatele Ferentarilor – dădea spre Filaret și-o cotea, paralel cu Viilor, pînă la Răzoare; dup-aceea o ținea drept, ieșind din Militari.

Pe lîngă ea s-a construit, în ’87, și șoseaua Trafic Greu, între Constantin Istrati și Răzoare…

În fine: ideea e c-avem Bucureștiul tăiat de-o cale ferată care, la o adică, ar mai putea fi folosită ca atare, pentru un tren suburban.

Dar… mai merită? Pentru cine-ar merita făcută treaba asta?

Să luăm intrarea dinspre Sud. Dac-ar uni Gara Progresul de Trafic Greu, ce-am obține? Nimic. Să zicem c-am aduce oameni din partea giurgiuveană a Ilfovului, să zicem chiar c-am repara în sfîrșit podul de la Grădiștea: ar veni oamenii cu trenul? Poate da.

Sincer, nu cred că le-ar conveni să ia un tren doar pînă la gara Progresu și să meargă apoi juma’ de kilometru pe jos pîn-la capul tramvaiului, cu care să ajungă la metrou: există deja dube care îi lasă din prima la Pieptănari… Dar nu cred nici că o linie ce merge prin bălăriile orașului ar ajuta cuiva: nu prea are cine s-o folosească, între Giurgiului, Ferentari, Pieptănari și Trafic Greu. Dacă, dup-aceea, te-ar scoate drept undeva mai în centru, ar fi ceva – dar nu se duce decît cîș, înspre Răzoare.

Dacă ne uităm la intrarea dinspre Militari, am putea găsi un oarecare rost acestei linii. Să zicem că s-ar scoborî din părțile Bolintinului și-ar ajunge chiar la Răzoare – acolo, urmînd să fie stație de metrou, ar aduce oarece folos.

Dar are Militariul nevoie de-o încă magistrală de transport public? Mă tem că.. nu. Optimizarea celor existente ar fi îndeajuns; asta ar putea include și o interconectare mai bună a zonei periurbane.

Bun – și-atunci, ce să facem cu această linie care nu ne ajută?

O dezafectăm pentru totdeauna și-o împărțim în trei.

Primul segment, cel dinspre Militari și Răzoare, ar putea fi o pistă verde, pe care oamenii să circule cu bicla fără necazuri și s-alerge. N-ar fi deloc aiurea: te-ai putea duce pe două roți și la Mall, și la Cora, și așa mai departe…

Al doilea segment îl dăm mașinilor, fără să fie asta o tragedie. Am lărgi Trafic Greu și am obține o bandă în plus fix acolo unde e cea mai mare nevoie: la intersecții. Trafic Greu ar rămîne o șosea de legătură, ale cărei benzi de mers înainte ar rămîne libere, iar cei care vor să facă stînga ar avea, în sfîrșit, unde să aștepte…

Partea a treia, însă, ar trebui să fie rocada rutieră de fugă spre Miazăzi. Ar degreva Viilor, Giurgiului, Calea Ferentarilor care deja începe să fie și ea sufocată; ar mai elibera intersecțiile de la Șura Mare și de la Pieptănari; și-am avea o nouă ieșire din oraș.

Așa cred eu că-i cel mai bine. Părerea mea.

fabrica de galoşi

… de fiecare dată cînd trec pe Panduri, întorc capul pentru o clipă ca să văd dacă a rămas, la locul ei, hala cea veche a Uzinelor chimice române; și încă mai e. E o plăcere să vezi frontispiciul pe care scrie, cu literele acelea interbelice, numele fabricii:

Fabrica de galoși – așa a ajuns să fie cunoscută biata fabrică, rămasă de pe vremea cînd zona-ntreagă era plină de mîndrie industrială.

După Revoluție, la magazinul fabricii găseai fel de fel de încălțăminte de cauciuc și cu talpa de cauciuc – mai ales niște pantofi de vară din pînză care rezistau destul de bine întreg sezonul estival, deși cam miroseau a galoși.

Acum zece ani încă mai puteai vedea – acuma unde azi e la parter magazinul Carrefour – muncitorii lucrînd la cizmele de cauciuc.

Hala de la stradă a fost și depozit de mobilă; azi e folosită și pentru studiourile televiziunii Digi.

Trafic tot mai greu

Uneori totul pare atît de simplu – vorbim de îmbunătățiri aduse orașului nostru, îmbunătățiri care s-ar face fără mari bătăi de cap și de pe urma cărora ar beneficia tot locuitorul.

Iată, bunăoară, cotul ciudat – de 90 de grade – pe care șoseaua Progresului îl face în capăt, cînd se continuă cu strada Constantin Istrati. Se simte improvizația, chiar și azi, se simte că se poate face mai mult.

Bunăoară, continuarea șoselei de-a lungul căii ferate dezafectate ce ia drumul Giurgiului. Pe alocuri, există o stradă asfaltată ce însoțește această cale ferată pînă aproape de zona Gării Progresul – această stradă e folosită ca scurtătură, ca rocadă, ca arteră-debușeu. Nu vreți să știți cum se trăiește de-a lungul acestei vechi căi ferate, nu vreți să vedeți ghetourile, casele făcute din placaj și ce oameni amărîți au ajuns să trăiască aici…

Se vorbește de mult despre valorificarea acestei zone rămase părăginite. Despre desenarea unei șosele care să scoată traficul spre Giurgiu fără să mai gîtuie tradiționala axă Viilor-Giurgiului. Despre – chiar – refolosirea căii ferate pentru un tren urban….

Oricum, ceva trebuie făcut. Doar ca să nu mai avem aceste maidane sinistre, cum este acela dintre Constantin Istrati și Înclinată – teren viran pe care nu s-a construit nimic.

Doar ca să nu mai fie nevoie să ocolești un cartier întreg ca să ajungi dinspre Trafic Greu spre Pieptănari…

Nu știu cum – niciodată – aceste idei pentru îmbunătățirea vieții în orașul nostru nu se regăsesc nici pe agenda administrației, nici pe agenda societății civile. Dar știu că e păcat.

Trafic atît de greu

Doamne, e așa de greu să fii civilizat, așa de greu să faci ceva pentru om!

E cel mai greu lucru din lume.

Trafic Greu – șoseaua Progresului adică – este o arteră improvizată pe vremea lui Ceaușescu, deschisă prin 1988. Dubla axa Viilor-Panduri, căzută în desuetudine odată cu lucrările la Centrul Civic. Inițial, Trafic Greu era o șosea betonată; a fost asfaltată în anii 2000 de-abia. Era tăiată și de vreo două linii de cale ferată, care duceau – din linia principală, paralelă cu șoseaua – spre curțile fabricilor care funcționau în acea vreme.

Cînd s-a construit, nu prea se mai dădea doi bani pe siguranța pietonului – așa că pe partea cu gardul betonat ce mărginește calea ferată (azi dezafectată) nu s-a prevăzut trotuar.

Priviți, deci, cum se traversează la intersecția cu Calea Rahovei și azi:

… este îngrozitor ca azi, la un sfert de secol de la inaugurarea acestei șosele, să nu se facă încă nimic pentru siguranța omului care traversează pe aici.

Iată unde duce trecerea de pietoni:

Desigur, se poate face și altceva, dacă socotim că merită să ne ocupăm de oameni:

Zic că se poate, pen’că, de pildă, la intersecția cu 13 Septembrie este nițel mai bine:

din zbor

văd şi eu că se demolează fosta clădire Pepsi, de pe Fabrica de Chibrituri.

… o fi pagubă, n-o fi – nu ştiu. Cine vrea să-şi aducă aminte de istoria industriei din zonă, să se uite aici.

Perpendicular pe circular

Se fac aproape doi ani de cînd tramvaiul 1 dă roată prin Bucureşti, şi mă bucur să văd această linie din ce în ce mai folosită. Traseul e circular – întrerupt însă foarte neprietenos pentru călător la Şura Mare.

În fine: chiar şi eu merg cu 1 destul de des şi destul de mult – suficient cît să-mi dau seama de nişte lucruri.

În primul rînd, pe Trafic Greu circulă multe linii de tramvai. Avem 1, 8, 11, 25 şi 47 – încălecîndu-se, încrucişîndu-se şi pierzîndu-se multe minute la făcutul la stînga şi la dreapta. Desigur, nici una din aceste linii nu e de sacrificat; ar însemna ca un cartier întreg să piardă o legătură directă şi oamenii să plătească mai mult.

Cînd spun că liniile astea nu trebuie sacrificate, poate greşesc – pentru că din păcate, linia 47 nu a fost soluţia de care Ghencea şi 13 Septembrie aveau nevoie. După an şi jumătate de funcţionare, 47 e folosit cam doar de invalizi, bătrîni şi militari în termen; adică de cei care nu se grăbesc. Să ajungi din Ghencea la Unirea ocolind pe la Filaret se dovedeşte incomod. Mă întreb dacă 47 trebuie să rămînă în funcţiune aşa cum e acum – adică cu un vagon care vine la 20 de minunte. Da: e un cerc vicios – oamenii nu iau acest tramvai pentru ca vine rar; şi tramvaiul vine rar pentru că puţinătatea călătorilor nu justifică o cadenţă mai mare…

Circulaţia lui 47 pe Trafic Greu şi virajul său stînga de la 13 Septembrie încurcă tramvaiele care merg înainte. Un tramvai 1 care se nimereşte în spatele unui 47 aşteaptă 2-3 minute din cauza manevrelor de schimbare a macazului şi a pierderii unui verde, cel puţin.

Ce să mai zici de amărîta stradă 11 Iunie? Trec pe ea 4 linii de tramvai. Da, şi linia 7 e bunuţă, nici linia 27 nu-i rea; dar toate tramvaiele astea care fac stînga pe 11 Iunie, venind pe Regina Maria dinspre Unirii fac un adevărat balamuc în intersecţia de-acolo.

De-abia acum ajungem la miezul chestiunii. Aşa cum e gîndită şi construită reţeaua de tramvai din partea sud-vestică a oraşului, călătorul nu are mari beneficii.

O linie ca 47 nu trebuia să lege Ghencea de Unirea prin Trafic Greu – ci direct, construindu-se o linie de tramvai pe bulevardele 13 Septembrie şi Unirii! Da!

Merită să ţii linia 7 din Giurgiului care ocoleşte pe Viilor, Filaret şi 11 Iunie pentru ca să ajungă la Unirea?

Ca să ajungi la Unirea cu 27, face să vii dinspre Dudeşti şi să te duci prin Pasajul Mărăşeşti, pe la Parcul Carol şi să te întorci pe Regina Maria?

Am mai zis-o şi o s-o mai zic iar: Bucureştiul nostru are nevoie de schimbări curajoase ale transportului public:

Să ne gîndim – ce vrem? Tramvaie care să nu mai şerpuiască şi să se unduiască între cartiere, ci să lege rapid periferiile de centru. Tramvaie din care să fie comod să cobori şi să traversezi la staţia de legătură. Tramvaie care să aibă, preferenţial, acces în intersecţii şi care să fie lăsate să treacă mai repede chiar de către agenţii de poliţie rutieră.

pe Samuil Vulcan

… istorie industrială dărîmăndu-se, pe strada Samuil Vulcan, între Sebastian şi Trafic Greu.

… de cîte ori văd ruine de-astea, mă gîndesc la fabrica aia de cărămidă din “Pistruiatul”.

Trafic Greu III: frumuseţe şi decădere

Am  mai scris despre zona Trafic Greu – o veche zonă industrială, care azi e-n paragină. Fabrici şi antrepozite vechi s-au închis şi au fost demolate; acolo unde se făceau lucruri odinioară, azi – în  cel mai bun caz – se depozitează mărfuri.

Astăzi o vom lua-o la picior mai mult pe lîngă Trafic Greu, fiindcă sînt multe lucruri de văzut.

Putem începe chiar de la Pieptănari; bulevardul cu acest nume începe din locul unde se întîlnesc patru mari artere ale Bucureştiului: Şerban-Vodă, Viilor, Olteniţei şi Giurgiului.

Pieptănari – fiindcă duce-n Ferentari – v-ar părea o zonă periculoasă şi urîtă, dar nu e în totalitate aşa. Primul segment al bulevardului e cuminte şi liniştit; aici găsim un cartier cu case-tip şi vile-tip frumoase, construit înainte de Război pentru angajaţii C.F.R.

Se întinde pînă în Viilor şi e mărginit de vastul parc al spitalului TBC. Nu e deloc rău să stai în zona asta!

… la stradă găsim un rînd de bloculeţe frumoase, rudele celor din cartierul ceferist Griviţa:

De ce să fi fost tocmai aici un cartier ceferist? Păi – aţi uitat că la vremea aceea Gara Filaret era la doi paşi?

Dacă tot am pomenit de Gară, putem s-o luăm înspre ea (fiindcă deja Pieptănariul, după ce cartierul ceferist se termină, se apropie de Zăbrăuţi, unde frumuseţea şi liniştea nu există) şi să vedem, cu ocazia asta, şi ce se găseşte între şoseaua Viilor şi strada Cuţitul de Argint (frumos nume pentru strada care şerpuieşte pe lîngă Parcul Carol).

Pare că timpul s-a oprit în loc pe-aici…

Odată ajuns la (auto) Gara Filaret, te trage aţa rău de tot s-o iei în jos, înspre Rondul Coşbuc ori 11 Iunie; dar ce-ar fi s-o coteşti pe strada Fabrica de Chibrituri şi – admirînd Monetăria Statului – să intri într-alt cartier muncitoresc? Şi aici sînt străduţe liniştite şi case-tip:

… şi – mergînd agale, ajungi înapoi în Şoseaua Viilor, înspre Chirigiu. Acolo – ştiţi; este patiseria/gogoşeria La papa bun.

Ce-a rămas din vechea industrie de pe Viilor? Fabrica de tricotaje – demolată. Fabrica de ulei – demolată; doar fabrica de ciocolată a rămas; şi – acolo unde erau hale industriale s-au aciuiat service-uri şi depozitele distribuitorilor; trist!

Pe Viilor se trăieşte – nu-i o şosea numai cu fabrici şi garduri; sînt dughene, frizerii în care şmecherii de cartier bătrîni se ferchezuiesc sîmbătă dup-amiaza… mai e şi un restaurant turcesc bun: Clasis.

În spatele Mall-ului Liberty putem arunca un ochi la paragina clădirii fostului Institut de intreţinere şi reparaţii a aparaturii medicale:

Frumoasă clădire, săraca! Oare ce s-o alege de ea?  Se află pe strada Bărbătescu-Vechi; va fi oare sacrificată, atunci cînd se va lungi bulevardul Buzeşti-Uranus de la Chirigiu înspre Trafic Greu şi Giurgiului? Cine poate şti?

Tot pe aceeaşi stradă se află şi bisericuţa ce-i dă numele; e mică şi veche şi va fi demolată, pentru că se va face alta; deocamdată s-au demolat zidurile de cărămidă ridicate în perioada interbelică, atunci cînd s-a mai pus odată problema construirii unei biserici noi – n-a mai fost terminată…

Trecînd linia de tramvai şi luînd-o-n sus pe Rahova, ajungi pe Sebastian; odinioară o străduţă îngustă şi liniştită, a fost transformată în anii 80 în ditamai bulevardul.

Traseul străzii a fost mutat cu acea ocazie, aşa cum ziceam aici, aşa că astăzi vechea stradă Sebastian se găseşte într-o parcare:

… şi-am ajuns la Lira! Pe zidurile clădirii care adăpostea cinematograful şi prăvăliile de la stradă se mai vede şi azi un îndemn electoral din ’46:

… paragină multă şi-aici; îşi mai duce zilele complexul comercial Nick Center, dar te-apucă şi mila, şi urîtul cînd vezi că nu intră decît cîţiva moşi şi babe, cu plasele rărite.

La Prosper – o recomandare, dacă vi-i cumva foame: patiseria La naşu’

Dac-ar fi s-o luăm pe Sebastian tot înainte, am ajunge-n Drumul Sării; acolo am găsi un alt cartier bine-cotat, fiindcă e liniştit, cu străzi largi, cu vilişoare bine-făcute… fireşte, tot înainte de Război:

… cu atmosferă de vechi Bucureşti:

Dar depărtîndu-ne tot mai mult şi ajungînd înspre Ghencea găsim, imediat ce intrăm pe Antiaeriană, pustia piaţă 13 Septembrie. A fost, cîndva, construită în ton cu Piaţa Coşbuc (altă fantomă urbană a Bucureştiului) şi Ferentari; ultima a fost demolată şi re-construită ca o hală anii trecuţi.

Dezolant…

Întoarcerea spre civilizaţie nu-i mai puţin dezolantă – Trafic Greu se opreşte la Răzoare; un loc cu depozite dubioase şi proiecte imobilare rămase de mai bine de 15 ani în aer…

Dup-atîta fîţîială industrială şi post-industrială, nici nu ştii ce să mai zici. Ştii că zona a fost distrusă şi transformată odată – de comunişti. Şi vezi că a mai fost distrusă încă o dată – nu de comunişti, ci de noi, ăştia care-am vrut să scăpăm de comunişti. Nici nu putem ţine socoteala spaţiilor virane şi pline de bălării şi gunoaie, care-l aşteaptă pe Mesia imobiliarelor.

Broasca de la-nceput se găseşte pe marginea unei fîntîni din curtea interioară a blocurilor de la Academia Militară. Şi acesta a fost episodul 10 al plimbărilor de Bucureşti.