despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

1949 – prima linie de troleu

Duminică, pe 6 Noiembrie 1949, s-a inaugurat prima linie bucureșteană de troleibuz, de la Piața Victoriei pîn’la Hipodrom.

Inaugurarea era și-n cinstea sărbătoririi aniversării Revoluției din Octombrie – sărbătoare care se ținea, precum știe orișicine, în noiembrie pe 7.

Dat fiind că festivitățile și manifestațiile prilejuite de sărbătoarea asta au blocat Piața Victoriei, linia s-a dat în funcțiune pentru călători de-abia peste patru zile – joi, pe 10. Erau cinci troleibuze pe traseu și călătoria costa 8 lei: dublu față de prețul ziarului din care-am spicuit articolul de mai jos și-n care numele noului vehicul era ba „troleibus”, ba „trolleybus”; cu vremea, ne-am obișnuit să-l numim, colocvial, „troleu”. În alte părți din Țară (să nu uităm că Cernăuțiul și Timișoara aveau deja troleibuze de dinainte de Război) i s-a spus „firobuz”.

Indicativul primului nostru troleibuz a fost 81, luînd, cică, locul liniei de autobuze „Es” (probabil că era, de fapt, „S”-ul care mergea din Victoriei la Snagov). Pe Kiseleff, pe unde circula, putem vedea și astăzi stîlpii care susțineau rețeaua iar pe Monetăriei (pe unde se-ntorcea și ulterior pe unde ocolea ca să nu mai iasă-n Piața Victoriei) se găsește chiar urma stației, din care-a rămas suportul casetei luminoase de prin anii ’70 (la vremea cînd stațiile din București aveau asemenea casete). Merită amintit, în trecere, și stîlpul ce-nfruntă încă vremea din scuarul de sus, de la Cotroceni (înainte de Leul) unde a-ntors cîndva tramvai dar a fost și-o buclă de troleibuz pe vremea cînd 81 urca pe lîngă Grădina Botanică.

… linia 81 a tot fost lungită. Hipodromul urma să se deființeze – în ’49 știam deja că urma să-i ia locul Casa Scînteii – și prin ’52 troleul nostru a fost dus pîn’ la Aeroport la Băneasa, unde avea să aibă un capăt de linie elegant. O vreme, la-ntoarcerea spre oraș, a circulat prin dosul uriașei clădiri a presei. În cealaltă direcție, 81 ajunge spre Gară și Cotroceni; mai apoi, urma s-o ia-n sus, în Militari; o vreme s-a dus și spre Drumul Taberei. Cînd va fi oprit din circulație, în 1986, mergea însă doar la Gară – traseul i-a fost preluat, în mare, de către linia 205. După Revoluție 81 a fost reînființat  între Piața Presei (Scînteii) și Sfinții Voievozi – s-a închis definitiv odată cu primele reamenajări ale capătului de linie nordic prilejuite de construcția hotelului Sofitel.

Să-l și vedem 81 în timp!

     

Unde anume precis să fi fost garajul troleibuzelor inaugurate în 1949 e greu de dibuit azi:  știm că cele cîteva vehicule (conform inventarului, n-au fost mai mult de opt) au fost găzduite-ntr-un spațiu fără mari pretenții din preajma Hipodromului. E sigur că peste cîțiva ani – cam prin ’60 – se deschide depoul Nordului, azi doar de autobuze, care la-nceput a ținut și troleibuzele de pe liniile 81, 82 și 83 (83 ajungea direct acolo prin spatele Herăstrăului, căci putea trece linia ferată de Constanța – încă neelectrificată – pe la barieră).

Linia 81 a fost aproape opt ani de zile singura din București; de-abia în 1957 s-a inaugurat linia 84, în 1958 linia 83 iar în 1960 linia… 82. Axa nord-sud nu mai era o așa urgență; graba mare fusese construirea liniei est-vest care luase locul tramvaiului de pe Bulevard. În anii ’60 rețeaua de troleibuze urma să devină deasă, ajungînd aproape în fiecare zonă bucureșteană.

Acum 70 de ani, în 1949, inginerii români și sovietici erau încrezători că industria noastră va asimila iute construcția troleibuzului, și așa a fost: la sărbătoarea de Revoluției din Octombrie de un an mai tîrziu, muncitorii noștri se puteau făli cu succesele lor. Primele troleibuzele – aduse din U.R.S.S. sau asamblate aici – erau MTB; de-abia în 1955 apăreau și cele autohtone, ajungîndu-se peste alți zece ani să construim și articulate.

1949 s-a dovedit un an destul de bun pentru transportul public bucureștean, dacă ne gîndim binișor. De-abia fusese prelungită circulația tramvaielor cu o oră, „pînă la ora 24.30”, aproape la fel de bine ca-n perioada interbelică. Circulația cu mijloacele de transport ale S.T.B. începuse să se desfășoare mai reglementat și gravidele și mamele cu copii mici, de pildă, primeau locuri rezervate și se puteau urca prin față.

  • S-au folosit și imagini din arhivele Șerban Lăcrițeanu, Tramclub și Transira.
  • Pe Kiseleff, între Triumf și Victoriei, nu era sens unic.
  • Vechiul pod de cale ferată de la Băneasa era tare jos, odată cînd s-a asfaltat șoseaua București-Ploiești camioanele au început să-l lovească și asfaltul a fost ras peste noapte.
  • În ultima fotografie a capătului de linie de la Gara de Nord nu bag mîna-n foc că troleibuzul era 81 – parcă n-au fost articulate pe linia asta.
  • Azi ne mirăm de faptul că la Gara de Nord ramurile de trasee actuale dinspre Grivița și Mircea Vulcănescu/Witting aveau legătură.
  • Înaintea Bucureștiului a avut troleibuz chiar și Craiova – troleibuzele au fost aduse din Odessa ca „pradă de război” dar luate înapoi după.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aicilistă de articole selecționate din presa vremii – aicilistă de articole selecționate despre infrastructură – aici

Urme ale trecutului (XI) – Mersul autobuzelor

scris de C. D. Mocanu

Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.

… valabil 26.V.1974 – 31.V.1975. Nu știam că există și așa ceva. Îmi era cunoscut Mersul trenurilor pe care îl cumpăram în fiecare an. Eu și ai mei ne mișcam destul de mult cu trenul. Am folosit autobuzul, de câteva ori pe an, până în 1980, pe distanța Panciu – Soveja și retur. Mă deplasam între cele două localități în care îmi petreceam vacanțele găzduit de membrii familiei mele de mocani împrăștiate pe valea Șușiței și a Putnei, din mijlocul podgoriei până în creierii munților.

Volumul masiv (720 de pagini) a fost folosit de soția mea. Era eleva unui liceu bucureștean și mergea des la Voineasa, acolo unde părinții ei lucrau pe șantierul hidrocentralei de pe Lotru. Autobuzul acoperea traseul București – Pitești – Râmnicu Vâlcea – Voineasa (267 km.) în șase ore și patruzeci de minute, două curse zilnic, inclusiv duminica, fiind singura modalitate directă, rapidă și eficientă de a conecta miile de constructori cu restul lumii.

Lucrarea editată de Centrala de Transporturi Auto oferă informații despre:

  • „Traseele și programele de circulație complete ale principalelor curse interjudețene și județene, ale curselor rapide și ale celor care deservesc stațiunile balneoclimaterice și punctele turistice din țară, precum și orariile curselor internaționale;
  • Orele de plecare și de sosire ale tuturor celorlalte curse de autobuze din țară.”

În plus, cuprinde multe alte detalii utile celor care călătoreau combinând, după nevoi și posibilități, diverse mijloace de transport (adrese, numere de telefon, hărți, fotografii, tarife etc.).

„În afara acestei lucrări au fost editate alte 12 mersuri, cu programele de circulație complete ale tuturor curselor interurbane de autobuze din întreaga țară. Lucrările respective au fost elaborate pe câte 2 – 4 județe.”

Impresionantă rețea de transport! Funcțională și folositoare! Ce vremuri!

în „tramvaiul poeziei”

Într-un tramvai de pe linia 1 s-au agățat niște cărticele, să citească oamenii poezie.

Lucru temeinic, volumașele-s legate cu sfoară și sîrmă. O fi o metaforă aicea, nu știu.

pe toate gardurile!

Mă bucur că Primăria se apleacă serios asupra transportului public bucureștean și-i rezolvă cea mai mare parte din probleme.

Aceste abțibilduri lipite pe autobuze deja îmbunătățesc serios condițiile de călătorie.

Acțiunea are, firește, rostul ei – trebuie doar să ne gîndim că primăriile mici (după sectorul 4, s-a apucat și sectorul 5) s-au apucat să facă, să refacă coșmeliile de prin stații, punîndu-și „reclama“ lor pe ele.

din zbor

scris de Florin

A fost reînființată linia de tramvai 3.

Ea face legătura între stația Mezeș (Chitila) capăt comun cu linia 45 și Piața Presei, pe traseul: Mezeș–Șos. Chitilei–Bd. Bucureștii Noi–Piața Chibrit–Str. Clăbucet–Bd. Expoziției–Piața Presei.

La întoarcere linia trece de pe Bd. Expoziției pe Str. Puțul lui Crăciun, restul traseului fiind același ca la ducere.

fantoma 42 s-a desființat; pare că 3 vine ceva mai bine-n stații.

o porcărie de cartier

… văd că revine moda aceea tîmpită și plină de dispreț de a opri mijloacele de transport între stații pentru cîteva minute bune pentru a se face controale.

Mergi frumos în autobuz și de-o dată vezi că se oprește și năvălește o haită de pîndari – controlori și gabori.

Firește, genul ăsta de acțiuni nu prea se petrece în Centru, ci mai pe la periferie, acolo unde oamenii pot fi umiliți mai ușor.

Pretextul e, desigur, acela că taman la periferie călătorii nu prea plătesc bilet.

Dar nu sîntem în Coreea de Nord: controalele n-au decît să se facă în timpul mersului și dacă e nevoie de poliție pentru ajutor, controlorii să fie însoțiți de poliție în timpul mersului.

Și-așa mijloacele de transport merg încet și-s blocate în trafic: să mai stai cîteva minute-n plus, pentru ca oamenii să fie controlați, e o porcărie – una mare de tot.

din zbor

scris de Florin

Pe lângă faptul că primăria, prin noile Otokar, ne-a readus în fața ochilor uitatele autobuze articulate, ea ne-a mai rezervat o surpriză: autobuz de trei uși cu doar două.

Explicați afirmației o vedeți în poza de mai jos făcută nu cu mult timp în urmă. Respectiva mașină am văzut-o pe linia autobuzului 112 ce face legătura între complexul Colosseum Chitila și CFR Constanța în apropierea Pasajului Pipera. Linia destul de lungă datorită traseului sinuos are în general un public destul de numeros fiind pe unele porțiuni singurul mijloc de transport pe care te poți baza.

Motivul achiziționării ei ar fi că probabil s-a mers pe ideea folosirii pe trasee mărginașe sau doar în zile de weekend.

De altfel am remarcat că „ciudățenia” a fost pe traseu doar în astfel de zile.

Oricum, este o apariție insolită.

din zbor

scris de Florin

Reamenajarea Bulevardului Bucureștii Noi este aproape încheiată: s-a asfaltat și în curând se vor umple cu pământ și scuarurile de pe mijloc. Trecerile de pietoni au rămas cam aceleași, la Teatrul Masca și la Parcul Bazilescu, cu precizarea că la parc ele au fost mutate la intersecția Bucureștii Noi cu Str. Subcetate, chiar în imediata apropiere a stației de metrou „Bazilescu”. La această intersecție ca și la cea cu Gloriei-Jiului au fost create benzi ce separă fluxul principal de mașini de cele ce fac la stânga.

ATENȚIE MARE la pietonii (unii destul de bătrâni) care încă mai trec prin scuarul gol în special la Parcul Bazilescu.

Claxonatul interzis în presa vremii

de Ando și HM

Toate au un început: și pe 1 Octombrie 1963 a-nceput să fie mai liniște în Capitală, întrucît claxonatul a fost interzis:

C-o lună înainte, spre cuvenita informare a cetățeanului, ziarele începuseră popularizarea hotărîrii luate în August de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei.

Pe măsură ce ne apropiam de ziua-ntîi, se-mpart 300000 de pliante cetățenilor și părinților, se tipăresc cîte 4000 de afișe pentru șoferi și pietoni, se difuzează anunțuri la cinematografe și o dubă cu stație de amplificare se plimbă prin oraș, făcînd mare gălăgie – să știe tot poporul.

Și oleacă de bașcălie – după intrarea în aplicare a interdicției – nu strică nicioodată.

Juma’ de an mai încolo, Miliția zicea că-ncep să se culeagă roadele: odată cu liniștea-n oraș crescuse și atenția conducătorilor auto și-a pietonilor.

listă de articole selecționate din presa vremii – aicilistă de articole selecționate despre infrastructură – aici.

în stații vechi

Am vorbit de-atîtea ori despre lipsa de atractivitate a transportului nostru public: mijloacele de transport sînt decăzute și murdare, graficele nu-s cunoscute de călători și nici respectate de șoferi și vatmani, stațiile nu-s amplasate acolo unde oamenii au nevoie de ele și traseele nu unesc punctele de interes ale Capitalei.

Dar n-am prea vorbit despre atmosfera din stații și de la capetele de linie; atmosfera asta e, desigur, un lucru important pe care cetățeanul îl simte pe pielea lui.

E mizerie, gunoi și uneori ți-e frică să stai s-aștepți în stație, mai ales prin zone mărginașe.

Dar mai e ceva!

Pe lîngă lipsa asta de civilizație a stației, mai e ceva – un lucru care s-a pierdut, în timp.

Vedeți voi, e mai simplu să-mi aduc aminte cum a fost odată, pe vremea cînd vrînd-nevrînd, transportul public se adresa tuturor, autoturismele fiind puține-n perioada comunismului.

Stația era un spațiu urban viu, interesant – nu doar cu întîmplări, ci și cu o droaie de chestii de făcut acolo: tarabe, gherete, ziare, loz în plic, covrigi…

Cum să fi fost altfel? Publicul transportului public – nu doar numeros! – era complet, diversificat: atîta amar de oameni din toate soiurile și stările: școlari, liceeni, muncitori de toate soiurile, domni și tovarăși, cuconet…

… care erau acolo fără privirea jenată de azi a călătorului care pare-a zice „ei, în mod normal nu merg cu autobuzul, doar azi îl iau, de-aia-s aici!”

Capetele de linii mari erau lumi în sine; așijderea stațiile aglomerate, centrale: veritabile locuri unde puteai să te pierzi și să-ți pierzi timpul!

… căci călătorii de-atunci, profesioniști – dacă-mi dați voie să folosesc așa cuvîntul – știau și cînd să se repeadă dup-un scaun liber, și cînd să lase să treacă un troleu aglomerat, știind că vine sigur altu-n spate, și, mai ales, cînd transportul public putea fi folosit pentru o plimbare: căci acest transport public orășenesc nu-nsemnează doar număr de oameni înghesuiți pe metru pătrat, transportați într-un ceas…

Dați-mi voie să cred sincer că una din lipsurile transportului public actual este această urîțenie, această sărăcie a stației: eficient loc de fugă și loc unde cetățeanul evită să-și privească concetățeanu-n față…

… dar noi toți ne-am schimbat, nu-i așa? Stația și gara nu mai înseamnă azi nimic.

Cîte ceva se mai poate face, nu-i totul pierdut; bănci pe care poți sta, panouri utile și vesele, cine știe ce poze la care să te uiți cu crîmpeie de istorie arătată – și cu siguranță multă, multă curățenie.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici