despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

cronică de parter

… unii-ar putea zice că da – sigur: așa ceva numai la noi în Rahova poți vedea:

img_6397 img_6400

Cînd s-o ajunge cu reabilitarea termică pe-aici, să te ții tragedie.

acu se explică

… luat cu altele, nu m-am mai luat de mult de arhitecți. Dar nu i-am uitat, nu.

Azi am descoperit lumina; de fapt, nu; eu am descoperit…

img_5263

… că arhitecții vorbesc cu lumina.

S-a lămurit. Vocile! Vocile – și Nava-mamă; de-asta ne ies cășile ușchite.

Te doare mintea!

… Și încă rău de tot.

img_0981 img_0982 img_0986

Robert a dat cu Primăria-n Dudești

Cam după doi ani de treabă, s-a-ncheiat refacerea școlii 80 –  cea de la Dudești, colț cu Mihai Bravu; ca s-o localizăm mai ușor, să facem cuvenita mențiune că se află peste drum de șaormeria „Dristor”…

Primarul de sector își ia nu numai toate meritele și-njurăturile pentru noua clădire veche, dar și clădirea-n sine: activitatea primăriei sectorului 3 se va desfășura aici, unde sînt și tramvaie, și autobuze, și metrou, dar și șaorma – ce-și poate dori mai mult cetățeanul?

De pildă, își poate dori ca clădirea să fi fost mult mai bine, mult mai elegant refăcută.

… pînă la cornișă, restaurarea n-are nimica rău. Școala e albă, străluce; copertina de sticlă se poate-nghiți, la o adică.

Însă supraînălțarea e urîtă. Arată a acoperiș de piață alimentară. E urîtă. Vechea clădirea avea un chicirez, construită să se-oprească… la acoperiș.

De fapt, lăcomia lui Robert de-a avea o clădire cît mai mare pentru Primărie a stricat totul: iată, a construit un etaj în plus – și i-a ieșit urît.

… oricum te-ai apropia de ea, din orice unghi și chiar dac-ai privi-o mai de departe, tot etajul adăugat apasă neplăcut clădirea albă și curată.

Ciudat e că, privind-o din spate, vezi că adăugarea unui corp nou în mijloc nu e chiar așa nefericită!

… chiar nu e!

Cum să închei? O clădire veche care mai avea un pic și-ar fi dispărut a fost recuperată. Recuperarea, însă, a fost făcută hrăpăreț – Robert Negoiță neștiind unde să se-oprească de data asta. E mare lucru pentru un primar să-și dea seama la ce se pricepe – și la ce nu.

Arhitectura doare

Pe Mihai Eminescu, după stația de salvare, a răsărit un mare bloc în soare.

E frumos? A cui e oare?

Arhitectura doare.

dați un leu, că vreau să-l beu!!!

văleu!!!

De ce? Vă zic eu!

Arhitectură de ateneu?

Ba de veceu!

cu juma’ de secol mai proști

Se dau două blocuri – le vedeți mai jos.

În stînga, unul construit la sfîrșitul anilor ’60, dar de curînd trecut prin anveloparea termică.

În dreapta, unul apărut de un an-doi încoace.

Și vă rog să vă gîndiți, sincer, care din ele arată mai bine; unul gîndit c-o juma’ de secol în urmă… sau altul proiectat acum?

… vai de capu’ nostru.

urît!!!

Zile libere… tihnă… mesele pline… Îţi mai vine s-o iei din loc, să te mai dezmorţeşti, să-ţi mai faci poftă de mîncare, cum se zice. Mallurile – pline, restaurantele – la fel; şi prin parcuri e lume, ciopor.

Am ajuns şi-n Parcul Carol. Deşi pare plin de veselie – copiii se dau cu sania şi se aruncă-n zăpadă – parcul şade trist şi tăcut, negru şi alb…

Şi-n plus, am dat şi peste o noutate care nu m-a binedispus defel:

… este noua firmă din faţa Muzeului Tehnic. Sau poate nu e firmă – e un soi de monument, de operă de artă. Să-i zicem, ca să nu greşim, o chestie.

Nu zic că este urîtă, deşi nici frumoasă nu e. Nu-i văd rostul, atîta tot. N-o înţeleg!

Chiar n-o înţeleg. N-am priceput ce scrie pe ea. Am desluşit, parcă, ceva cu Vuia, cu Vlaicu…

Mai ales că… venind pe intrarea principală a parcului, vezi spatele chestiei:

… ca să-ncerci s-o citeşti, trebuie să vii pe aleea secundară laterală doar:

Îmi pare rău dacă muzeul e-acela care a considerat folositoare ridicarea acestei chestii. O fi costat bani; banii ăştia cu siguranţă erau mai bine-veniţi la îmbunătăţirea condiţiilor în care sînt expuse comorile dinăuntru

pe Regina Maria

Bulevardul Regina Maria este unul dintre cele mai nenorocite artere centrale ale Bucureştiului. Ce folos că începe din Piaţa Unirii – cea mai mare parte a sa este putredă şi părăginită.

Desigur, este şi vreun motiv pentru asta – şi-l înţeleg, dar nu-l accept. Motivul e clar: clădirile lăsate să se distrugă trebuie să aducă bani: şi pentru că nu aduc banii doriţi, se aşteaptă. Se aşteaptă să se vîndă la preţul dorit; se aşteaptă să cadă de la sine pentru a se stinge vreun scandal al demolării; aşa-i treaba pe la noi…

Cum laşi în spate Piaţa Unirii, ai pe stînga zidul faraonic al Mitropoliei; să mergi pe lîngă el îţi lasă o senzaţie de apăsare, de închisoare. Pe dreapta, după blocurile ce fac bordura ceuşistă a Centrului Civic, dai peste o clădire de birouri construită dinainte de Război, care a fost acum vreo zece ani reabilitată. Îmi pare rău că nu mai ţin minte cum arăta înainte, şi nu am nici poze la-ndemînă cu ea; încă şi-a păstrat ceva din ce-o făcea interesantă:

Imediat după, urmează ditai clădirea abandonată de cînd hăul:

Nici căsuţa de după n-are nic de noroc – zace abandonată  de aşa de multă vreme, că am şi uitat. Nici cea de după clădirea cea nouă (bine, nu mai e aşa de nouă nici ea) a firmei „Top Line” nu are alt regim.

Dacă stăm deci să ne gîndim, pînă la intersecţia cu fostul segment al străzii Sfinţii Apostoli, acolo unde avem pe colţ o clădirea galbenă folosită, toate vechile case sînt abandonate. Trist, nu?

Mai apoi avem un Mega Image ridicat pe un vechi teren viran perpetuu, o grădiniţă de stat căutată…

… urmează patru rînduri de case; primele trei nu-s abandonate.

Ultima, în care odinioară a fost notariatul de stat al sectorului 4 şi apoi ceva administraţie a fondului imobiliar zace.

Vine intersecţia cu 11 Iunie, unde chiar dacă nu-s făţoase şi îngrijite, clădirile măcar sînt locuite, cu ceva spaţii comerciale vii la parter; nu te-apucă chiar urîtul pe-acolo.

Doi paşi mai încolo, la intersecţia cu Justiţiei, pe mîna dreaptă, casa aceasta, care în 2003 a fost întărită cu plasă şi beton – şi lăsată aşa – a fost de curînd pusă jos:

Pe mîna stîngă avem un loc viran mare, care se întinde între Justiţiei şi Poiana Florilor; se găsea aici o casă dărăpănată unde se aciuiaseră ţigani. Casa a fost demolată  de aproape zece ani:

Din acest moment, bulevardul Regina Maria devine mai prietenos, mai civilizat; chiar şi clădirile mai uitate de vreme par – cît de cît – mai puţin înfricoşătoare.

Dăm şi peste un bloc recent care a înglobat o faţadă veche.

Ne apropiem tot mai mult de Rondul Coşbuc. Micile afaceri şi spaţii comerciale nu-s tocmai înfloritoare, dar măcar clădirile au beneficiat mai mult de pe urma lor.

Ultima clădire de dinaintea blocurilor din Centrul Civic e şi cea mai norocoasă din punct de vedere al readucerii la viaţă:

E un pic ciudat cînd vezi că, pe măsură ce te depărtezi de Centru, bulevardul ăsta arată din ce în ce mai bine şi mai îngrijit. De ce? De ce e proximitatea de Piaţa Unirii aşa de toxică – pentru că partea asta de Unirii stă prea mult în umbra popimii? Pentru că nici „Victoria Socialismului” nu-i decît un bulevard artificial, care nu atrage clienţi?

Sau pentru că – mai plauzibil – zona Rondului Coşbuc e mai vie, mai aproape de instituţii, firme? Poate de asta, pe măsură ce te vii încoace, oraşul pare mai aglomerat, mai vesel?

Recomandări: Aventurierul – „Bulevardul George Coşbuc – un supravieţuitor al catastrofei imobiliare bucureştene” (partea I | partea II)

te doare capu

… uneori, cînd vreau să-mi priască pauza de prînz, fac cîte-o plimbărică pe străzi liniștite, cuminți, pe care le știu piatră cu piatră; casă cu casă. Vreau să-mi tihnească și să-mi liniștesc creierul, cum s-ar zice.

Dar ce tihnă, ce liniște, fratele meu, cînd îți sar în față bîzdîgănii arhitecturale ce-ți dau peste cap ecosistemul nervos?

Iaca poznă – dacă vreți exemplu!

… ce-o fi oare belitura aia de pe zid, jumatea aia de butoi holbată spre lume? Mister…

Mai vreți exemple? Doi pași să mai faci, și mai dai peste altceva:

… casa asta tre’ să fi participat la festivalul cetîrnelor, altfel nu-mi explic rostul acestei alcătuiri.

Și uite-așa, se duce naibii liniștea căutată.