despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

V V C XXIV – diverse

… hoinărind prin oraș, așa cum ne place, mai găsirăm cîteva lucrușoare mai vechi ori mai noi. Uite o plăcuță mititică de lîng-o sonerie de pe strada Caragiale – unde, la numărul 19, a locuit inginerul de la U. C. B. Marcel Solacolu și apoi fiul lui, inginerul Paul Solacolu. Găsim și urma unui căpitan Henri Solacolu pe-aici, acum 80 de ani. Cam așa de bătrînă-i și plăcuța noastră!

… tot de pe ziduri, o săgeată indicatoare spre gura de apă cea mai apropiată „în fața casei cu no. 6 – oblic 10 metri” plus o tăbliță c-o avertizare.

 

Ridicînd privirea, iată și urma altei săgeți, de data asta scheletul vreunei reclame rămase din cine știe ce vremuri pe la Sfîntu-Gheorghe.

Admirăm patru „ciuperci” zvelte și elegante, rămășițe ale intrării în Patinoarul Floreasca.

Și nu ignorăm și eficiența acestor soluții de-a proteja stîlpii porților; că-s din beton, că-s din fier, își fac treaba!

Încheiem c-o splendidă surpriză lîngă o intrare de imobil – uite cît de frumoasă e fanta asta practicată pentru cutiile poștale.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

V V C XXIII – garajul prefabricat

Acum opt ani, pe vremea asta, făceam primele poze unor rable, fără să-mi dea prin cap că distracția asta avea să-mi aducă prieteni, prilejuri de plimbări și deslușiri de istorii auto.

… e tot mai greu de dibuit mașini vechi interesante – s-au împuținat, s-au trimes la fier vechi.

Precum mașinile astea, se duc și vechile garaje de beton prefabricate.

Odată cu libertatea și promisiunile anilor ’90 s-a ivit și mica „industrie” de îmbunătățiri din și de pe lîngă blocuri.

Oamenii, în sfîrșit, aveau voie din nou să-și închidă balcoanele, așa că meșterii cu aparat de sudură și „acces” la profile metalice nu ședeau o clipă. Cine avea și cum să monteze, pentru geamuri, chedere de caucic șterpelite de prin cine știe ce garaje de autobuze era tare șmecher.

Iar pe locurile virane dintre blocuri se găsea spațiu îndestulător pentru încropitul de garaje din tot soiul de table și scînduri, învelite-n carton asfaltat – cam astea erau materialele la-ndemîna noastră acum un sfert de secol.

N-a trecut mult pînă cînd industria postcomunistă a-nceput să tragă folos de pe urma dorinței omului de a-și ști mașina la adăpost.

Nu se mai construiau blocuri, nu mai era nevoie de panouri prefabricate… Ce dacă? Se construiau garaje din beton prefabricat!

Ce mîndrie a fost pentru vecinul bucureștean să-și puie-n spatele blocului garaj „de Granitu”!

Toate trec…

Garajele astea s-au dovedit, în majoritatea lor, ilegale pe domeniul public. În ultimii zece ani au dispărut dintre blocuri, rămînînd în urma lor spații drepte, trasate, unde parcajul se face autorizat.

Rar mai dai peste cîte-un garaj dintr-ăsta, și cînd o faci îți aduci aminte că deja e un soi de vestigiu.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

Hoinareală urbană

scris de Ando

Ce bine ne-au prins pentru hoinăreală frumoasele zile ale toamnei, zile care, iată, rămân, din ce în ce mai mult, undeva, în urma noastră… Grijulii, aşa cum ne ştiţi, am făcut niscai „provizii”, adică am adunat fel de fel de relicve, culmea, de unde? Păi – cu mici excepţii – cam tot de prin locurile unde ne-am mai învârtit, poate de sute de ori!

Aşa că începem cu una din excepţii, să-i spunem… geografică, adică Piaţa Pajura, unde am dat de această interesantă firmă montată pe un stâlp de pe trotuar. Este un exemplu reuşit de design, în armonie cu arhitectura modernistă a anilor ’60 a clădirii alăturate. Mă tot gândesc cu teamă să n-o ia la ochi vreunul din „vrednicii” noştri edili şi s-o uşuiască de acolo la fier vechi, pentru că, nu-i aşa?, e de sorginte comunistă!

Am ajuns şi pe la Şura Mare, adică pe străduţa dintre Olteniţei şi Şoseaua Giurgiului, unde, sus pe blocul de la capătul tramvaielor 19 şi 34, supravieţuieşte un panou de avertizare împotriva incendiilor (pe vremuri, era şi luminos). Şi acum, repede: cine mai ştie care era numărul de telefon de la pompieri?

Revenind pe traseele aşa zis „consacrate”, nu contenim să ne mirăm câte vechituri ne-au scăpat până acum. Iată, sus pe acest bloc de pe tronsonul rămas al străzii Mihai Vodă, ochim un sistem de scripeţi folosit, mai mult ca sigur, pentru ridicarea obiectelor voluminoase la etaje, aşa cum era pe atunci mobilierul din lemn masiv, nedemontabil sau, eventual, pianul.

   

Pe zidul uneia din fostele case cu prăvălii, am găsit o casetă a mecanismului cu clichet şi manivelă, folosit pentru ridicarea/coborârea copertinelor exterioare, acele copertine care pe lângă utilitate, dau, oricând şi oriunde, farmecul arterelor comerciale. Mai punem în colecție și reclama unui oblon metalic marca „Klett”.

Mergem mai departe. Ce rău îmi pare că această deosebită casetă pentru sonerii nu am dibuit-o când trudeam la serialului nostru despre sonerii! Şi zic asta numai când mă gândesc că am aşteptat, poate de sute de ori, troleibuzul în staţia Piaţa Rosetti, unde ea se află şi acum, iar eu… cine ştie unde eram cu ochii!?

A venit momentul să ne îndoim puţin de şale, ca să vedem aceste două nivelmetre. Cel sub formă de placă este pe clădirea Universităţii, celălalt e pe peretele Catedralei Sf. Iosif.

Privirea sus, din nou! Mă gândeam ce plăcut trebuie să fi fost ochiului, când se lăsa seara şi aceste casete pentru număr poştal se aprindeau.

Apropo de casetele „electrice” de mai’nainte, nu e exclus ca acest model de comutator rotativ, uitat pe zidul unui bloc mai vechi de pe strada Luterană, să fie de un leat cu ele.

Tot cu privirea în sus, găsim pe strada Doamnei, lângă fostul palat al Bursei, și inscripția aceasta pe tocul de sus al ușii – Sever Herdan. Nu știm dacă are sau nu vreo legătură cu celebra moară Herdan; prin cărțile de telefon am dibuit doar o altă adresă a acestui Sever, pe fosta stradă Gogu Cantacuzino (mai apoi Alexandru Sahia și azi J.-L. Calderon)!

Şi, ca să terminăm cu un zâmbet, iată ce soluţie simpatică şi ingenioasă a găsit nenea ăsta pentru numărul de casă de la poartă.

Civilizație publică LVIV – la poartă

de Ando și HM

Poarta se cade a fi pe măsura casei, atunci cînd te numești gospodar și ai și oarece gust. Găsim în București – pe lîngă case încîntătoare – și intrări aidoma.

Am mai remarcat cîte-o poartă mai frumoasă, de-a lungul vremii – precum cea de pe Kogălniceanu, din preajma intersecției cu Vasile Pârvan. Are, locul, o poveste – demult a fost acolo o unitate de pompieri!

 

Ne-a sărit în ochi și poarta fostei fabrici de trăsuri – și garajului – Hermann J Rieber de pe Romulus

Ei, așa că ne-am pus pe treabă: să strîngem niscaiva intrări așa, mai monumentale, mai deosebite, mai de ținut minte – și, mai ales, de admirat. Să le admirăm!

   

După cum le vedeți, unele-s mai meșteșugite, altele-s mai simple; la unele primează eficiența, la altele aspectul impresionant; unele-s doar pentru un om, altele-s pentru ditai mașina… Trecem în vedere, cu ocazia asta, și intrări cu rost de mic gang ori legătură între clădiri…

… cîteva porți-porți mai interesante…

Nu uităm trecerea sub clopotnița bisericii Sft. Silvestru – cea de care ne povestea, demult, Alexandru Dinu; și ne aducem aminte și de poarta veche de sus, de la Mitropolie…

Și, fiind cinstiți pînă la capăt, punem și cîteva intrări mai de Doamne-ajută cu care se făleau blocurile „sovietice” ridicate după Război.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Civilizație publică LVIII – monograme din metal

scris de Ando

Pe unul din traseele mele preferate de week-end, mă opresc deseori să admir această vilă de pe strada Dr. Burghele. Normal că o aşa clădire are şi un gard pe măsură, iar pe gard sunt postate aceste spectaculoase monograme, cu uşor aer medieval.

   

La o altă plimbare, mi-a atras atenţia placa de pe acest bloc Art Deco, de pe Schitu Măgureanu, vizavi de Cişmigiu: Horia şi Ion Creangă, arhitecţii clădirii. Ridicând însă privirea, am observat că acea mongramă de pe placa de marmură se repetă şi pe grilajul balcoanelor:

  

… reîntâlnim monograma, „marcă” a celor doi Creangă, și la toate elementele de feronerie ale unui bloculeț încîntător de pe strada Delavrancea:

 

Ei bine, ăsta a fost momentul care a declanşat „vânătoarea” prin oraş. Sigur, ideal ar fi fost să aflu câte ceva şi despre ce nume stau în spatele acestor litere, mai mult sau mai puţin măiestrit contorsionate şi îmbârligate. Totuşi, o poveste am aflat-o. Pozând frumoasa clădire de pe strada Nicolae Filipescu (actualmente sediul Secretariatului de Stat pentru Culte), am remarcat pe grilajele balcoanelor, perechea de litere L şi G.

Spre plăcuta mea surpriză chiar pe site-ul instituţiei este prezentat istoricul clădirii de unde aflăm, printre alte multe detalii, că arhitectul Ion Berindei a proiectat respectiva clădire pentru „Leonida Gussi, bogat antreprenor şi proprietar”.

Sigur, am dat şi peste alt gen de monograme, uşor de descifrat, unele chiar banale, ele fiind postate pe chiar pe gardurile unor stabilimente îndeobşte cunoscute:

Legat de categoria asta, îmi amintesc că – înainte de ’89 – pe porţile şi chiar pe gardurile majorităţii întreprinderilor, tronau, aproape  obligatoriu, replicile din metal fie ale siglei, fie ale mărcii de bază cu care se mândrea respectiva unitate. Iată, spre exemplu, o poză  preluată dintr-un articol al prietenul nostru, C.D Mocanu, unde vedem, încă păstrat, un grilaj cu monograma întreprinderii „Timpuri Noi”; și alta unde ghicim inițialele fostei fabrici de Ulei „Muntenia” pe strada Spătarului…

 

Nu-mi rămâne, aşadar, decât să vă prezint în continuare o parte din trofeele adunate:

 

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

Case căzute 261 – Bd. Pache Protopopescu 109

… un fost institut de cercetare unde, acum mai bine de 20 de ani, a-nceput să funcționeze televiziunea Pro TV. Ce-a-nsemnat Pro TV pentru Țara asta – atunci – e greu de descris și încă de înțeles.

Clădirea e abandonată de cîțiva ani; au rămas – urît, murdar, mizerabil – cîteva troace care să ne-amintească de gloria momentului în care televiziunea cobora în stradă; pe-un zid se mai deslușește scris „Cabina Pro TV”…

 

Televiziunea Pro TV s-a mutat doar două case mai jos – la 105 -, pe locul unde ființase o făbricuță de dulciuri, a cărei istorie o deslușim din terfeloage, așa cum ni-i felul; ocazie cu care vedem și brambureala numerelor poștale de pe-aici…

… și mai demult, s-ar părea că-n locul fabricii de produse zaharoase ar fi fost una de ciorapi. Pe locul unde s-a ridicat clădirea părăsită pe care-am prezentat-o-n episodul de azi a fost o casă cu funcțiune administrativă și înainte, și după Război.

mai multe despre Case căzute • lista articolelor din seria anilor ’90 • Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

V V C XXII – o scrumieră

Ce poate fi mai banal… dar și mai vechi și mai greu de găsit?

O scrumieră cu picior, din tablă de aluminiu. O foarte trainică mică piesă funcțională. Nu se mai fac așa de ani – ani buni.

Pe vremuri ședea, boieroaică, înăuntru. De doi ani încoa’ a fost hușuită afară, fiindcă nu se mai fumează decît acolo.

… iat-o, deci, pusă la colț:

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

V V C XXI

Unde-ar putea zace mai bine acest ceas decît într-una din cele mai degradate intrări cu care ne-ntîmpină Capitala noastră?

Îl găsiți pe șoseaua Alexandriei…

Este un vechi ceas public, amplasat aici undeva pe la începutul anilor ’80. Mecanismul – care nu mai funcționează de cînd hăul – a fost produs de I.C.P.E.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

Civilizație publică XXXVI – două chioșcuri… (V)

episodul I • episodul II episodul III  • episodul IV

… ce-mi place cînd zic c-am încheiat o treabă și-mi dau seama că nicidecum nu-i așa! Așa crezusem și despre seria noastră dedicată multitudinii chioșcurilor stradale vechi.

Zisesem… dar de bine ce zisesem că-i gata… uite că nu-i gata.

M-a stîrnit setul de poze surprins de Iliaș Duțescu de la Catedrală spre Luterană-n jos, undeva la-nceput de ani ’70. Ce lume, ce atmosferă, ce de mici comori reies de-acolo; și, printre ele… și un chioșc de ziare, pe colț, vizavi de Catedrală!

Păi nu era păcat să nu plec iar la vînătoare?

… deci, ce-am mai găsit?

Urma unui chioșc – poate doar pe post de suport de reclame – pe Bulevard; două din dispăruta zonă a Podului Izvor – unul cu un tramvai ce-i trece prin față -; unul pe-o stradă necunoscută, aflată în reparații, revedem chioșcul de ziare de la Piața Senatului; dar și unul fotografiat din vechiul rond de la Universitate; și mai încolo un chioșc care se-ntrezărește pe Batiștei, dar și cel (în altă versiune) de peste drum de blocul ARO – atunci în construcție; plus unu’ pe la Sfîntu-Gheorghe…

      

… un chioșc pe care-l vînam demult, dar nu se vedea bine în nici o altă poză e cel de lîngă vechiul bloc Scala; mai departe avem altul pe colțul Căii Victoriei cu Eforia, pe cînd nu se ridicase blocul actual ce ia fața Poliției; încă unul tot pe Calea Victoriei; unul din Piața Națiunii, altul din părțile vechii Hale a Unirii, unul aflat pe colțul dispărutei căi a Rahovei, de la Tribunal – dar și altul pe actuala cale a Rahovei, în stație la Chirigiu – fotografiat de Dan Vartanian acum 40 de ani! Și unul ce se ițește pe-un colț, în vechea piață a Victoriei. Și cele două pe care deja le-am mai văzut: de pe fostul bulevard 1 Mai și din Vitan…. dac-o fi din Vitan?

     

Surse: arhiva foto a agenției publice de presă, paginile de  facebook Pescaru lu peșteTurism de altădată, Bucureștiul în imagini

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

completări…

de Ando și HM

… mereu se-ntîmplă să mai dăm peste lucruri interesante, pe care nu le-am dibuit atunci cînd am colecționat cîte ceva!

De pildă, o trecere-n trepte, aflată-n Colentina între străzile Magnoliei (strada de sus) și Bujorul Alb (cea de jos):

 

Găsirăm două chioșcuri, cu care completăm seria dedicată.

Primul se găsea pe bulevardul 1 Mai (azi Mihalache), lîngă IDEB; l-am prins în copilărie; al doilea-i în Vitan, fotografiat de Nicolae Ionescu:

 

Încă niște plăcuțe de-ale societăților de asigurări; după cum vedeți, se poartă recondiționarea grijulie, care sporește frumusețea imobilului…

 

E plin orașul de elemente geodezice și topografice fără moarte – și-am mai strîns vreo două:

 

De ce nu și cîteva bănci mai vechi? Mai ales că-n ultima poză chiar ne-aducem aminte de-o rămășiță a modelului aflat în multe parcuri!