despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

prin fundături IX

de Ando și HM

Dăm un pic ocol Cișmigiului – multe străduțe avem pe-aici, înfundîndu-se-n parc. Intrarea Rigas (ce-o fi Rigas?), intrarea Victor Eftimiu (demult, Dr. Marcovici) – mare lucru n-ar fi de văzut prin ele. Însăși piața Valter Mărăcineanu-i, în fapt, și-o fundătură. După ea avem, însă, străduța cu numele așa de frumos de Șipotul fîntînilor, care cotește, înfundîndu-se-nspre dosul Conservatorului:

… ea se continuă – spre Piața Sălii Palatului – cu altă stradă cu nume frumos: Poiana narciselor. Sărmana! A fost înfundată odată cu construirea ansamblului de blocuri.

Amîndouă se-ntretaie cu Brezoianu, unde a fost și-o benzinărie, în apropierea piațetei Iosif Sava.

Vedem acum una din cele mai șmechere fundături din orașul nostru; atît de șmecheră, că are propria ei fundătură!

E vorba de intrarea Iulia Hasdeu (Julia Hăjdeu, pe plăcuțele vechi) din care se-abate și intrarea Marin Alexe – cin’ să fi fost el?

Ne-ntoarcem iar în plin centru – avem strada Patriei, ce se-nfundă-n dosul Cocorului:

 

… înaintea sistematizării axei Nord-Sud, încrengătura de străzi de pe-aici arăta altfel, bun-înțeles. Strada Patriei corespundea Pieței Sfîntul Anton; ehei – de-acolo pornea și Calea Moșilor! Azi ieși de la Sfîntul Anton spre bulevard printr-un gang murdar…

Iar la un pas de Sfîntu-Gheorghe, iată și cum se-nfundă și strada Sfînta Vineri, pe un segment care s-a numit și Decebal.

prin fundături VIII

de Ando și HM

Am ales pentru azi niște artere-nfundate mai curioase. Cum ar fi trecerea asta din Cotroceni, dintre străzile Carol Davila și Iatropol:

Nu-nțeleg de ce nu este stradă-stradă; dacă a fost deschisă de tot sau nu; știu doar că pe ea nu poți pătrunde decît cu piciorul. Un alt mister, ca și cel al străzii Nanu Muscel. Nici construirea complexului Cotroceni de aici nu mi-e tocmai limpede: ce fusese înainte acolo? ce s-o fi demolat? și de ce s-o fi construit aici?

Lăsăm de-o parte întrebările fără răspuns și ne-ntoarcem la străduța de mai sus; incredibil, ea are și-un nume: farmacist Aurel Țipeiu. Interesat de persoana acestuia, n-am dat decît peste un anunț găsit într-o foaie din 1914 – „Românul” (ocazie cu care-am mai descoperit și alte cîteva resurse digitale, anume ale Bibliotecii Universitare din Cluj):

Iacătă înc-o stradă necăjită…

… este vorba de strada Italiană; sau de ce-a rămas din bucata ei ce corespundea bulevardului Carol I. Ce s-a-ntîmplat aici? A fost tăiată strada Armand Călinescu, în ideea de a uni strada Vasile Lascăr (Galați, la vremea respectivă) de Paleologu.

… așa că vechia albie a Italianei a rămas stingheră și-nfundată, pe post de parcare. E-n continuare pavată cu piatră cubică și e separată de noua arteră ceaușistă de-un scuar. Ba, ca să fim cinstiți, are și-o fundătură mică, numai a ei:

Să traversăm doar! Pentru că, în dreptul fostului hotel Modern, dăm de o altă mică fundătură. E un ciot din vechia albie a străzii Armenească; nu te-ai gîndi că, de fapt, strada asta se lasă din Calea Moșilor și că doar taie bulevarul Carol I. Ca să fim drepți, se poate circula, totuși, prin fața clădirii (azi de birouri) Modern.

 

O altă stradă mai lungă decît am fi tentați a crede este Arthur Verona. Nu se-oprește defel la Patria, ci continuă peste Magheru, pînă-n strada Nicolae Golescu. Doar că bucata asta e doar o altă fundătură…

Lăsăm la sfîrșit una dintre cele mai nefericite străzi tăiate din București. Care alta – decît Lipscani? Pentru mulți e doar un loc de plimbare între Sfîntu-Gheorghe și Magazinul Victoria, dar…

… dar Lipscani unește Calea Moșilor de Dîmbovița. Este cam tăiată de bulevardul Brătianu, săraca de ea – poți continua plimbarea spre centrul vechi doar prin pasaj…

 

… iar de din jos de Victoria este blocată de vecinătatea apăsătoare a Inspectoratului de Poliție.

 

prin fundături VII

de Ando și HM

… fuserăm pe-aici deja, cînd am văzut intrarea Cantilli. Ne-ntoarcem. Lîngă ea e Flioara:

 

E-o adevărată rețea de alei puchinoase și întortocheate aici, între Dorobanți și Căderea Bastiliei. N-are rost să pozăm fieștecare intrare ori curte lungită: Fabulistului, Moneasa, Căderea Bastiliei, Grigore Alexandrescu. Ne-oprim, totuși, pe Anasonului, ca să vedem cît s-a-ntins dihania cea nouă ce corespunde-n rondul de la Povernei

 

Amintim și intrarea Macedonski, ciuntită de construirea ASE-ului și ne oprim să ne uităm la o clădire rămasă cam neterminată de foarte, foarte multă vreme, ce corepunde străzilor Slătineanu și Crăciun:

 

Dar ce-i aici e floare la ureche; să te păzească Ăl-de-Sus să treci Dorobanțiul, înspre Polonă. La-nceput pare simplu; e intrarea Camil Petrescu, și lîngă ea strada Emmanuel David; prima s-a mai numit Gaillac, iar a doua Colonel Grigore Ion. În ruptul capului eu nu-nțeleg de ce strada asta – Emmanuel David –  a fost închisă la ieșirea în Polonă… sau poate n-a fost deplin deschisă:

… interesant de pozat e casa asta cu intrarea-gang-scară:

Altfel (pen’că-i cam gălăgioasă atmosfera-n casa asta), strada asta-fundătură e liniștită.

Lucrurile-ncep să se complice numaidecît: nici nu știi cîte-nfundături găsești pe Polonă! M-am mai plimbat pe-aici, căutînd odinioară străduțele-nguste. Te bagi și te-ntorci – și tot parcă nu te-ai băgat peste tot; ciudată parte de oraș, meschină și bogată totodată. Pe partea dreaptă, cum mergi spre Ștefan cel Mare ai Bravurii – care încă mai arată a stradă:

… coridoarele – că altfel n-ai cum să le spui! – Nicorești și Buciumeni?

 

… sau Slătinița – care-i mai mult o fîșie mărginită de-o parcare…

Pe ceal’laltă parte a străzii, mai mult ghicești, îndărătul unei porți, intrarea Lacul Roșu, și, în apropiere, perechea de fundături Bogdănița și Jijia:

 

Așa-i că-i aiuritor? Dar, ce – parcă între Dorobanți și Floreasca e mai bine? Aiurea – dar de văzut, poate altcîndva.

atunci și acum – 36 de ani

de Ando și HM

… au trecut 36 de ani, dar unele lucruri au rămas aproape la fel. În Martie ’81 Christian d΄Auchamp schița acest centru de pîine de pe strada Mihai Eminescu:

… și-ar putea face-o și azi!

Locul zici că-i neatins. Bine –  „pîinea” e-nchisă.

„București văzut de un străin” prima parte • a doua parte • a treia parte • a patra partea cincea parte •  a șasea parte

prin fundături VI

de Ando și HM

Primăvară! Chef de ducă, de iscodeală! E bine să te bagi prin fundături, pentru că descoperi felurite drăcii uitate de vreme. Și detalii frumoase.

… ne-ntoarcem pe lîngă Amzei, ca să trecem în revistă fundătura Biserica Albă:

 

… n-ar fi mare lucru de capu’ ei, dacă n-ar avea trecerea aceea ce duce, prin părculeț, spre gangurile blocurilor ce bordează piața. Încă din copilărie, mi s-a părut o șmecherie genială scurtătura asta. Vizavi de ea, mai dăm de vreo două intrări – Sibioara și Nicolae Crețulescu:

Sibioara s-a numit, cîndva, Leului; pare-se că după Război multe fundături au primit nume noi – așa, mai delicate – de sătucuri necunoscute (Filioara… Viișoara…) E drept și că aceste chiștocuri stradale primiseră pîn-atunci cu ușurință nume ba de proprietari, ba de cine știe ce obscure personalități pe care doar aceștia le cinsteau… Dacă te bagi pe-aici, poți ieși în Victoriei pe după un bloc – și dai și de una din rampele de aprovizionare ale hotelului Athenee Palace.

Cine vrea să vadă, însă, intrarea Amzei – aflată la doi pași – are niște frumoase surprize. Frontul ăsta de case cu intrările cu treptele direct din străduță e o adevărată raritate bucureșteană!

Dar și-o tăblie ruginită de atenționare a locatarilor – abaterile se vor fi adus la cunoștiința administrației numaidecît.

Ce-ar mai fi de văzut pe-aici, nu știu – așa că ne-ndepărtăm ușurel; dac-o luăm spre Ateneu, dăm de strada Constantin Esarcu, al cărei capăt dinspre Nicolae Golescu este blocat…

… iar dac-am lua-o-n cealaltă parte – spre Piața Victoriei, am dibui, abătîndu-ne doar un pic din drum, o intrare foarte echilibrată arhitectural la origine ce se lasă din Iorga, cu o clădire reușită-n fund:

 

… sau intrarea numită Toma Tomescu, mai mult un acces puchinos și prost pavat ce mărginește un bloc dărăpănat:

 

… curiosul care-și face drum pe-aici descoperă un Aro 10 care șade de ani de zile și-o tăbliță ștearsă; nu-i puțin lucru.

 

Case căzute 131 – Str. Vasile Lascăr 54 și 56 A

Cîtă decădere se poate strînge pe-o bucată de stradă! Ne aflăm pe Vasile Lascăr, între Masaryk și Maria Rosetti… Urît e pe-aici. S-o spunem drept, găsim destulă – și prea multă! – mizerie și-n restul acestei străzi lungi, foarte lungi (unește Piața Rosetti de Șoseaua Ștefan cel Mare!) Dar unde ne-oprim azi, chiar e urît. Uite blocul ăsta de la 56A, cum stă hîd, cu geamurile oarbe! Sau casa vecină, în care a ființat una din primele terase bucureștene (parcă Felix îi zicea!) În partea stîngă-i o proprietate a cărei demolare s-a petrecut cu mulți ani în urmă deja și-n spate s-a construit ditai blocul. Mai e loc de ridicat și altele. Odată ce dispar clădirile astea de la stradă… știți voi ce-o să fie!

Ce e vizavi – în episodul viitor.

mai multe despre Case căzute

Reclama Ci-Co

de Ando și HM

Pe Pache – pe la intersecția cu Mătăsarii – știe toată lumea că-i o reclamă vopsită pe-o clădire:

Acuma, înainte de-a-nfrunzi pomii, poți s-o vezi mai bine; cît nu s-a spălat de ploaie și șters de vînt… Bine făcută – reclama – la o băutură gustoasă și răcoritoare care bătea cu mult Fanta de azi. Ohoo! – Ci-Co avea un gust așa bun de portocale; se făceau lucruri reușite.

Și, fiindcă știți cît de mult ne plac vestigiile astea șterse – că-s ele îndemnuri electorale, urme de firme industriale vechi, reclame sau lozinci – o înfățișăm azi.

Și ne-ntrebăm: oare de ce s-a vopsit tocmai aici, pe calcanul ăsta, reclama la Ci-Co? Nu-i tocmai un vad fantastic pentru o reclamă – nici măcar pentru vremea comunistă. Poate, sub ea, o fi fiind fost scris altceva, și Ci-Co a acoperit vechea inscripție? Habar n-avem.

Case căzute 130 – Calea Plevnei 52, 54 și 66

Puțin luată-n seamă, partea Căii Plevnei de la Vasile Pârvan-încolo, spre Știrbey…

Găsim aici două case căzute învecinate, una mai mică, alta mai mare – numerele 52 și 54; iar cîțiva pași mai încolo, la 66, o prăvălioară dărăpănată.

 

mai multe despre Case căzute

prin fundături V

de Ando și HM

… una dintre cele mai lungi fundături ale Bucureștiului pare Soldat Grigore Răducanu. Să tot aibă vreo 200 de metri, între strada Frosa Sarandy și spatele blocurilor noi ce bordează Primăria Sectorului 1. Habar n-am cît și dacă a apucat să fie, și ea, stradă. Hărțile vechi – de dinaintea ridicării Primăriei – o înfățișează înfundîndu-se într-un smîrc aidoma Cuțaridei. Chiar și mai apoi e trecută ca fundătură: pe numele Gherase…

   

Dar pe străduța asta cîte-am mai găsit! O căsuță căzută; un garaj; vreo patru rable din care azi a mai rămas numai una; și-un restaurant de care lumea-și aduce aminte cu drag și-acum, la mai bine de cinci ani după ce s-a-nchis…

Tot lungă-i și intrarea Portocalelor, despre care v-am scris mai demult, lăudîndu-i căsuțele liniștite:

Ne-ntoarcem la ale noastre; cele obișnuite. Iată intrarea General Christian Tell:

Cum te bagi în ea, lăsînd de-o parte coaja rămasă nedemolată de-acum trei ani, te uimește frumoasa clădire a vechii școlii franceze.

Dacă te-i plimba pe strada Episcopul Radu – poate căutînd casa cu cavaleru-n armură pe acoperiș – te poți opri să vezi cîteva fundături, cum ar fi cea care poartă chiar numele străzii, cu un bloculeț frumos la intrare, și chiar binișor restaurat…

 

… sau Monahului: p-onoarea mea dac-am văzut vreo intrare mai colorată ca asta!

 

Case căzute 128 – Șos. Viilor 57

Pe poartă-i numărul 57. La 55 fusese fabrica „Flora“ – îi zicea așa cu mult timp înainte de-a pune comuniștii mîna pe ea. Aici, unde azi e o pîrloagă, se prea poate să fi fost ceva acareturi de-ale cefereului, rămase de cînd Filaretul era gară.

Zona-i bună. Deja blocuri urîte (urîte rău!) se ridică după ce s-a demolat bucata dinspre Fabrica de chibrituri a „Florei“.

mai multe despre Case căzute