despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Case căzute 261 – Bd. Pache Protopopescu 109

… un fost institut de cercetare unde, acum mai bine de 20 de ani, a-nceput să funcționeze televiziunea Pro TV. Ce-a-nsemnat Pro TV pentru Țara asta – atunci – e greu de descris și încă de înțeles.

Clădirea e abandonată de cîțiva ani; au rămas – urît, murdar, mizerabil – cîteva troace care să ne-amintească de gloria momentului în care televiziunea cobora în stradă; pe-un zid se mai deslușește scris „Cabina Pro TV”…

 

Televiziunea Pro TV s-a mutat doar două case mai jos – la 105 -, pe locul unde ființase o făbricuță de dulciuri, a cărei istorie o deslușim din terfeloage, așa cum ni-i felul; ocazie cu care vedem și brambureala numerelor poștale de pe-aici…

… și mai demult, s-ar părea că-n locul fabricii de produse zaharoase ar fi fost una de ciorapi. Pe locul unde s-a ridicat clădirea părăsită pe care-am prezentat-o-n episodul de azi a fost o casă cu funcțiune administrativă și înainte, și după Război.

mai multe despre Case căzute • lista articolelor din seria anilor ’90 • Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

V V C XXII – o scrumieră

Ce poate fi mai banal… dar și mai vechi și mai greu de găsit?

O scrumieră cu picior, din tablă de aluminiu. O foarte trainică mică piesă funcțională. Nu se mai fac așa de ani – ani buni.

Pe vremuri ședea, boieroaică, înăuntru. De doi ani încoa’ a fost hușuită afară, fiindcă nu se mai fumează decît acolo.

… iat-o, deci, pusă la colț:

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

V V C XXI

Unde-ar putea zace mai bine acest ceas decît într-una din cele mai degradate intrări cu care ne-ntîmpină Capitala noastră?

Îl găsiți pe șoseaua Alexandriei…

Este un vechi ceas public, amplasat aici undeva pe la începutul anilor ’80. Mecanismul – care nu mai funcționează de cînd hăul – a fost produs de I.C.P.E.

Lista episodelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane” – aici.

Civilizație publică XXXVI – două chioșcuri… (V)

episodul I • episodul II episodul III  • episodul IV

… ce-mi place cînd zic c-am încheiat o treabă și-mi dau seama că nicidecum nu-i așa! Așa crezusem și despre seria noastră dedicată multitudinii chioșcurilor stradale vechi.

Zisesem… dar de bine ce zisesem că-i gata… uite că nu-i gata.

M-a stîrnit setul de poze surprins de Iliaș Duțescu de la Catedrală spre Luterană-n jos, undeva la-nceput de ani ’70. Ce lume, ce atmosferă, ce de mici comori reies de-acolo; și, printre ele… și un chioșc de ziare, pe colț, vizavi de Catedrală!

Păi nu era păcat să nu plec iar la vînătoare?

… deci, ce-am mai găsit?

Urma unui chioșc – poate doar pe post de suport de reclame – pe Bulevard; două din dispăruta zonă a Podului Izvor – unul cu un tramvai ce-i trece prin față -; unul pe-o stradă necunoscută, aflată în reparații, revedem chioșcul de ziare de la Piața Senatului; dar și unul fotografiat din vechiul rond de la Universitate; și mai încolo un chioșc care se-ntrezărește pe Batiștei, dar și cel (în altă versiune) de peste drum de blocul ARO – atunci în construcție; plus unu’ pe la Sfîntu-Gheorghe…

      

… un chioșc pe care-l vînam demult, dar nu se vedea bine în nici o altă poză e cel de lîngă vechiul bloc Scala; mai departe avem altul pe colțul Căii Victoriei cu Eforia, pe cînd nu se ridicase blocul actual ce ia fața Poliției; încă unul tot pe Calea Victoriei; unul din Piața Națiunii, altul din părțile vechii Hale a Unirii, unul aflat pe colțul dispărutei căi a Rahovei, de la Tribunal – dar și altul pe actuala cale a Rahovei, în stație la Chirigiu – fotografiat de Dan Vartanian acum 40 de ani! Și unul ce se ițește pe-un colț, în vechea piață a Victoriei. Și cele două pe care deja le-am mai văzut: de pe fostul bulevard 1 Mai și din Vitan…. dac-o fi din Vitan?

     

Surse: arhiva foto a agenției publice de presă, paginile de  facebook Pescaru lu peșteTurism de altădată, Bucureștiul în imagini

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

completări…

de Ando și HM

… mereu se-ntîmplă să mai dăm peste lucruri interesante, pe care nu le-am dibuit atunci cînd am colecționat cîte ceva!

De pildă, o trecere-n trepte, aflată-n Colentina între străzile Magnoliei (strada de sus) și Bujorul Alb (cea de jos):

 

Găsirăm două chioșcuri, cu care completăm seria dedicată.

Primul se găsea pe bulevardul 1 Mai (azi Mihalache), lîngă IDEB; l-am prins în copilărie; al doilea-i în Vitan, fotografiat de Nicolae Ionescu:

 

Încă niște plăcuțe de-ale societăților de asigurări; după cum vedeți, se poartă recondiționarea grijulie, care sporește frumusețea imobilului…

 

E plin orașul de elemente geodezice și topografice fără moarte – și-am mai strîns vreo două:

 

De ce nu și cîteva bănci mai vechi? Mai ales că-n ultima poză chiar ne-aducem aminte de-o rămășiță a modelului aflat în multe parcuri!

Timpul ceasului s-a scurs…

scris de Ando

Sunt un „ratb”-ist cu vechime. Aproape 6 ani, am făcut cu tramvaiul traseul de la Toporaşi (Şos. Giurgiului) până la staţia de la poalele Mitropoliei, cea de la intersecţia străzii 11 Iunie cu bd. Coşbuc (actual Regina Maria).

Mai întâi, pentru ultimele două clase de elementară făcute la şcoala 123 (Poenărescu), apoi liceul, la „Mihai Eminescu” de pe Rahovei. La început, era numai tramvaiul 12, ulterior s-a înfiinţat şi linia 7.

Pe atunci, tramvaiele 12 şi 7, cam prin dreptul Tehnic Club, o coteau de pe Calea Şerban Vodă pe strada Cuţitul de Argint, pe lângă parcul Carol şi coborau – ca şi acum – dealul Filaretului, spre 11 Iunie.

Ei bine, cam pe la mijlocul străzii Cuţitul de Argint, era staţie şi, acolo, chiar lângă gardul care mărginea parcul, trona, cocoţat pe un stâlp, un ceas mare, cu trei cadrane. Mergea foarte bine  (bănuiesc că era cumva legat de Institutul Astronomic, aflat la doi paşi, în parc), iar noaptea era şi luminat.

Chit că după intrarea la liceu, am primit cadou un ceas de mână, tot ăsta de lângă gard a rămas, ani de zile, reperul meu orar. Când tramvaiul se apropia de staţie era, practic, imposibil să nu-ţi fure privirea unul din cadranele lui, vizibile din orice direcţie. După el îmi dădeam seama dacă ajung la timp la şcoală, dacă mai am o şansă pe bază de alergare sau dacă… am feştelit-o definitiv cu prima oră şi trebuie să încropesc în grabă o istorioară, drept scuză.

Apoi, pentru patru ani de zile, am schimbat traseul şi tramvaiele pentru Politehnica din Grozăveşti. Dar pe 12, pentru că mă ducea direct la gară, l-am mai folosit uneori, atunci când aveam cursuri în localul politehnicii din Polizu. Pe urmă, am schimbat cartierul şi nu am mai avut drum pe acolo.

Intre timp, prin anii 80, strada de pe deal – Constantin Istrati – a fost prelungită pe lângă autogara Filaret, până la noua arteră Progresului (Trafic greu), iar tramvaiele au fost scoase de pe Cuţitul de Argint, ele ajungând la şi de la Piaţa Pieptănari (Eroii Revoluţiei) prin Șoseaua Viilor.

Aşa se face că, foarte recent, trecând la pas prin zonă, am căutat vechiul ceas. Şi, spre surprinderea mea, l-am regăsit, la locul lui. Mai bine zis, ce a rămas din el: o carcasă ruginită, în vârf de stâlp, cu găvanele goale. Un ceas învins de timp.

Case căzute 207 – Bd. Schitu Măgureanu 13

Peste drum de Cișmigiu, de ani buni în paragină:

A ființat aici, pînă-n urmă cu mai bine de un deceniu, și-o terasă-ceva. Ornamentele de sticlă de sub streașină-s deosebite. Merge mînă-n mînă cu blocul din spate. Ceva-ceva se lucrează.

mai multe despre Case căzute

Civilizație publică XLVII – grătare de aerisire

Lucruri frumoase se văd, dacă avem ochi. Pe ziduri găsim nu doar capace de vizitare a hornurilor

… dar și felurite grătărele de aerisire, răsuflători elegante din fier care îmbogățesc aspectul clădirilor vechi.

  

E prilejul să amintim și particularitea bulevardelor Magheru și Bălcescu, unde întîlnim un model-standard de aerisiri pentru subsoluri – unde altundeva găsim, în București, o asemenea standardizare? Nicăieri.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

exit

Fiindcă-i decembrie, înseamnă c-am intrat în luna cadourilor: așa era chiar și pe vremea cînd în magazine bătea vîntul.

Să pierdem oleac’ de vreme gîndindu-ne și la magazinele care nu mai sînt – dar care-au avut, la vremea lor nu prea îndepărtată, cîte ceva de adus în plus; care-au făcut cîte-un pas spre comerțul civilizat și la-ndemînă de care ne bucurăm; căci n-o ducem rău!

Una din regulile comerțului e că, îndeobște, ce se-nchide nu se-nchide de tot; se transformă.

Să vedem ce nu mai e. Magazinele Plus au fost luate de Lidl – știți. Hipermarketurile Real – primele cu program non-stop – de Auchan. Carrefour a luat Billa; și Billa a fost un pionier al retailului nostru, pe sfîrșit de ani 90.

În ceea ce privește comerțul mai mic, monopolul Mega Image este desăvîrșit. Rînd pe rînd, lanțul a-nghițit supermagazine foarte bune – precum Primăvara, precum Gima (G’Market) – dar și lanțuri create cu ceva osteneală în anii 2000, pe rămășițele fostelor alimentare, ca La Fourmi.

Mega Image – incredibil, nu? – a-nceput cu două supermarketuri, întîi la Lujerului și apoi pe Titulescu; dar asta se petrecea cu două decenii-n urmă!

Au dispărut și magazine ca Univers’All,  Rainbow ori MiniMax – ultimele, în vîltoarea aventurii Mic.ro; Mic.ro merită niște vorbe-n plus, fiindcă a fost cu adevărat o aventură: un lanț uriaș de șopîngăuri care, din 2010, a crescut ca voinicul din poveste, căzînd în brînci în doi ani de zile. La vremea aceea angajații nemulțumiți postaseră peste 13.000 de comentarii pe un forum ad-hoc găzduit de articolele noastre…

O plecare regretată din lumea magazinelor de haine a fost Kiabi – chiar erau bune. În domeniul DYI, Obi și-a luat catrafusele – n-a fost mare pagubă! Amintim benzinăriile Agip și Shell – adevărate repere pentru șoferul anilor ’90 – au fost cumpărate de Mol.

Destulă efervescență, nu? Și cele mai multe din cele de mai sus s-au petrecut în ultimul deceniu.

Civilizație publică XLVI – prăvălii vechi

de Ando și HM

Una din mărcile Capitalei noastre a fost dintotdeauna comerțul. Nu doar fiindcă – vrînd-nevrînd – așa se-ntîmplă-n inima Țării, ci și pentru că așa a fost mereu firea bucureșteanului.

Nemulțumit, nestatornic, neobosit – mereu c-o idee-n cap.

Ne-o fi frapat atmosfera efervescentă de după Revoluție, în care au apărut puzderie de buticuri, magazinașe, chioșcuri, tarabe – dar era doar o reîntoarcere la făgașul tradițional. Bucureșteanul s-a-mpăcat greu cu îngrădirile comunismului – și avea nevoie doar de-un îndemn ca să se-apuce de trebușoarele sale: ia, să ne aducem aminte de perioada de relaxare din vremea mandatarilor

Dacă ne plimbăm pe străzile liniștite și așezate din orice cartier bucureștean cu case, o să ne sară și azi în ochi sute de prăvălii. Cele mai multe, desigur, pe colț, dar nu numai. Mai mici: doar cu un ochi de geam și-o ușă; mai mari: adevărate magazine. Construite – cele mai multe – în anii dintre cele două Războaie.

Jumătate de secol au funcționat ca magazine de stat ori de-a cooperației, ca centre de pîine, ca ateliere meșteșugărești – păstrînd grilaje, storuri și feronerii montate „pe vremuri”. Cu dușumele scîrțîind din ce-n ce mai tare și mirosind a gaz – parchet pus să ție-o viață. Azi, picate, cele mai multe, în mizerie și uitare – nemaifiind căutate din cauza vechimii și-a șubrezimii clădirilor. Pe unele le știm deja, fiindcă-s în case căzute despre care-am tot scris.

Am cules și-am ales – din cele mai amărîte, mai îndeosebi. Ca să nu uităm Bucureștiul nostru vechi – la fel de neliniștit ca cel de azi.

                    

Civilizație publică: lista episoadelor