despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Willy Pragher: Uzina de apă de la Arcuda

Aţi auzit de Willy Pragher – fotograful german. A avut o viaţă plină. Înainte de Război a stat mult prin România, şi multe dintre pozele interbelice la care ne uităm azi cu jind de el sînt făcute. A fost deportat şi-n Siberia, apoi – după ce-a scăpat, s-a mutat în Germania. A mai venit şi-n vremea comunismului pe la noi şi a murit în anii 90, la 84 de ani.

Fotografiile lui se găsesc aici; v-am mai zis de ele. Chestia e că sînt atît de multe, încît n-ai niciodată vreme să te uiţi peste toate. De aceea, o selecţie făcută de altcineva e de folos. Găsisem – anul trecut – pe forumul Skyscrapercity cîteva fotografii deosebite făcute de Willy Pragher în Bucureştiul anilor 30-40; fuseseră alese de către Beren, unul dintre membrii forumului. Din păcate, azi nu se mai pot vedea fotografiile astea (or fi păţit ceva linkurile, nu ştiu), aşa că o să le pun aici pe cele despre care vreau să vă vorbesc:

(tot setul de poze se găseşte aici)

Pe Skyscrapercity explicaţia fotografiilor era sumară:“Bazine si instalatii de apa ce tin probabil de Lacul Herastrau, inceputul anilor ’40”. Acuma – poate vi se pare şi vouă că peisajul nu prea aduce  nici a Herăstrău, nici a alt lac de-al Colentinei.

Pentru că Willy Pragher a fotografiat bazinele şi instalaţiei uzinei de apă de la Arcuda. Iată cum arată locul în zilele noastre:

Daţi şi voi singuri zoom pe Bing Maps- aici.

Uzina de apă de la Arcuda este veche; construită la 1800-toamna, modernizată în 1926-1932, extinsă şi reconstruită în 2006. Un pic de istorie – aici, la Armyuser:

Comisia propune realizarea unui sistem modern de alimentare cu apă prin construcţia unor mari filtre de nisip la Bîcu-Arcuda, de unde apa Dâmboviţei, decantată şi filtrată urmează să fie adusă printr-un apeduct pâna la Cotroceni, iar de aici, distribuită prin cădere liberă în tot oraşul, fără a fi necesară o instalaţie de pompare, dată fiind diferenţa de nivel între Dealul Cotrocenilor şi majoritatea cartierelor bucureştene.

Primăria aprobă proiectul realizat de comisie şi publică în 1882 licitaţia pentru darea în intreprindere a lucrărilor de captare şi aducere a apei în Bucureşti. Se prevăd următoarele lucrări: captarea apelor, tratarea prin decantare şi filtrare, construcţia apeductului, precum şi a unui rezervor pentru regularizarea debitului apei potabile provenite din Dâmboviţa. Carl Culmann şi Arnold Bürkli-Ziegler preiau conducerea lucrărilor de aducere a apei în oraş. Culmann moare în 1882, Bürkly-Zigler continuă lucrările, împreună cu o echipă compusă din trei ingineri români: Matac, Simion and Giupescu, însărcinaţi cu supervizarea şi conducerea lucrărilor.

În cadrul lucrărilor, o parte din apa Dâmboviţei este preluată printr-un canal construit între Brezoaiele şi Arcuda. Se construiesc la Arcuda trei bazine de 1.000 m lungime şi 10 m lăţime pentru decantarea apei.

… şi aici:

Intre 1926-1927 statia de la Arcuda este dotata cu instalatii moderne de limpezire si prefiltrare a apei. Intre 1927-1932 sunt refacute filtrele (peretii bazinelor de filtrare sunt construiti din beton).