Primarul nostru s-a-ntors la primele iubiri.

Una, desigur, e candidatul – îl mîncă pe undeva să fie Președinte.

A doua – ce credeați? – e opoziția; și ce bine s-a simțit el pe vremuri în frumoasa și confortabila opoziție.

Pentru că, de la o vreme-ncoace, Bucureștiul nu mai are primar; știți, primarul fiind ăla de la care te-ai aștepta să facă una-alta.

Bucureștiul are doar un personaj pitoresc, vocal, mereu cu cîte-o scuză și-o explicație; că nouă, cetățenilor, grozav ce ne mai prind bine scuzele și explicațiile.

Nu face nimic în afară să ne-arate de ce „nu se poate”.

Toată treaba asta cu bugetul, bunăoară… de parcă-i o surpriză, o noutate că Bucureștiul „nu primește bani”.

El știa că n-o să primească…  ei știau că n-o să-i dea… iar noi știam toate astea: mai are rost să continuăm conjugarea?

Prestația primarului N. Dan e o scenografie.