despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Gînduri neplăcute înainte de alegeri.

Peste aproape două luni îs alegeri; situația – acum, la-nceput de proces electoral local – e dezagreabilă.

Ha! Cît s-a mai speriat Capitala c-o să se-ntoarcă Firea… și cînd colo, cel mai mare pericol e Piedone!

Acuma, nici noi nu trebuie neapărat să credem tot ce auzim, vedem și citim: șansele acestui personaj nu-s chiar așa de mari. Aș zice să fim destul de-ncrezători în bucureștean și-n bunul lui simț.

Dar faptul în sine că Piedone chiar e în cărți pentru Primăria Generală și că pregătește să lase „moștenire” Primăria Sectorului 5 către fiul lui pune pe oricine pe gînduri.

Atît de jos am ajuns?

Uite că da. Și, pentru toate astea, putem da vina – laolaltă – și pe lichelismul și josnicia liberală, pe dezastrul dovedit în administrarea sectorului 1 de către Clotilde Armand, pe avîntul extremist…

… și, desigur, pe activitatea Primarului Nicușor Dan!

Însă noi – cei care avem doar datoria și interesul să căutăm adevărul – înțelegem că nu toată activitatea Primarului a fost proastă. Și înțelegem că au fost lucruri pe care chiar nu le așteptam de la el: să se priceapă, să fie gospodar, să aibă echipă și viziune. Ne gîndeam c-o să fie căpos și mefient. Știam c-o să fie cinstit; speram doar c-o să mai aibă și încă ceva în plus.

Mocirla asta în care se vor desfășura alegerile, deci, nu-i într-atît de mult cauzată de Nicușor Dan. Dar el are, totuși, o vină substanțială pe care am ocolit-o cu toții.

Nu simțim că acest avînt grețos al personajelor precum Negoiță, Băluță, Piedone ocupă golul lăsat de deznădejdea civică a cetățeanului obișnuit? Cel care nu se simte în „target”, cel care nu se vede reprezentat, cel căruia nu i s-a vorbit și răspuns, cel căruia nu i s-a deschis administrația centrală?

Bătăliile civice ale Primarului Nicușor Dan – nici una, în sine, neîndreptățită! – n-au atins cu nimic agenda cetățenească. „Tracțiunea” inițiativelor civice cunoscute a fost dată de activitatea paralelă din familia Primarului: soția continuă să fie implicată în procesele cu mize imobiliare împotriva marilor dezvoltatori, timp în care – vedeți și voi! – administrațiile de sector au fost încurajate să facă tot ce le dă prin cap, brutalizînd locuirea în jumătate de oraș.

Să nu dăm vina pe oameni cînd auzim că „l-ar vota pe Piedone”.

Aceeași greșeală.

Ne-am obișnuit să-i privim pe oameni ca proști. Poate sînt – adică, poate sîntem – dar oamenii s-au săturat să credem că pentru ei contează doar „să li se dea”… „să li se facă”… și cumplita placă „a furat, dar a și făcut”.

Știți, oamenii nu-s chiar așa; nu-și vînd recunoștința c-au primit un loc de parcare, că li s-a asfaltat strada, că li s-a dat vreo aprobare: ei văd toate astea ca simple reparații, ca despăgubiri pentru locuirea proastă, pentru administrația discreționară. Le primesc, da: dar îl detestă pe primarul care-i cumpără; de aceea istoria alegerilor e plină de învinși care-au crezut că rețeta asta merge la nesfîrșit.

Cetățenii au așteptări, chiar dacă nu reușesc mereu să le exprime, să le canalizeze; și cea mai mare așteptare e ca administrația să se apropie de ei sincer, continuu, respectuos.

Ca de fiecare dată, dacă aveți întrebări despre decizii, motive, declarații și conduite pe care nu le înțelegeți ale participanților la procesul electoral, nu ezitați: dacă sîntem în măsură, vă ajutăm cu răspunsurile.

Case căzute 540 – Str. Precupeţii Vechi 8: s-au demolat.

… deci, gata cu ele.

Matty: una pe zi

din zbor (478)

N-am mai apucat să v-arătăm situația din strada Eforie, după demolarea începută astă-toamnă. În caz că n-ați avut drum pe aici…

 

Dar a rămas – cum a rămas! – adaosul din anii ’90, coșmelia metalică.

un colțișor XXV

scris de Ando

Suntem la actuala intersecţie a străzilor Armand Călinescu şi Speranţei, mai precis ne oprim iar asupra clădirii de pe Speranţei nr. 32

In noiembrie 1986, în urma indicaţiilor „superioare” (zvonistica spune că pe Ceauşescu l-ar fi supărat prezenţa tramvaielor care parcurgeau rondul de la Piaţa Rosetti), în mare grabă, s-a demolat parte din vechea stradă Italiană şi, cam din dreptul intersecţiei Batiştei cu Vasile Lascăr, s-a croit noul traseu al liniilor, adică Armand Călinescu, peste bd. Carol, spre Paleologu. Atunci a dispărut, de exemplu, clădirea Băii Arcului.

Spre norocul ei, clădirea de care aminteam la început, a scăpat „la mustaţă”- fotografia lui Andrei Pandele ne arată concret cum era, deja, „marcat” cu borduri făgaşul noii artere.

Şansa, după cum ne dăm seama şi din imaginea de prospecţie pentru filmul „Afacerea Protar” (1955), a făcut ca această venerabilă clădire (de peste 100 de ani vechime, cum arată placa de sus, de pe faţadă) să parcurgă vremurile fără modificări majore, actualmente fiind sediul ambasadei Sloveniei în România.

Matty: una pe zi

din zbor (477)

Natura – mai căpoasă ca noi – își vede de-ale ei.

După cele două incendii recente, „delta” Văcăreștiului revine.

un colțișor XXIV

Pe Popa Soare, imediat cum intri din Călărașilor, un bloc nefericit – cîte ca el, din păcate!

Dar ce vedem aici – și-n tot Bucureștiul zău dacă mai e așa ceva – e balconașul ăsta; prăpădit, jupuit, decăzut… dar cît de frumos poate fi, cu toată lipsa lui de funcționalitate.

 

Matty: una pe zi

cu garanție

Viața s-a mai scumpit cu 50 de bani, știți deja.

De cînd a-nceput tărășenia sistemului de garanție-returnare, desigur.

N-am nimica de obiectat; banii pe garanție vin înapoi, automatele de preluare a ambalajelor se îndesesc și funcționează cît de cît așa cum ne așteptam.

Că viața ni s-a schimbat, e sigur: cărăm saci cu sticle goale, ședem la coadă prin parcările supermarketurilor, ne supărăm cînd pe vreun ambalaj nu ne mai luăm banii.

Dar de ce zic eu că ni s-a și scumpit?

De-aia, pentru că – aflîndu-ne încă într-o perioadă de tranziție, în care pe piață circulă atît ambalaje cu garanție cît și fără garanție – am văzut că… o bună parte din produsele vîndute în ambalaje încă nereturnabile au fost scumpite, discret, cu niște zeci de bani acolo: la raft, deci, prețurile-s „aliniate”.

Ce, nu-i așa? Ba fix așa e. Căci, la fel ca întotdeauna, costurile care țin de toată punerea în funcțiune și operarea întregului sistem de garanție-returnare trebuie să fie puse-n cîrca cuiva: adică a noastră.

Măgărie care se adaugă scumpirilor sezoniere – alea de dinainte de sărbători, de soldări – de care nu ne mai mirăm…

Deloc!