despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Nu, nu sîntem răi – vedem și apreciem tot chinul administrației bucureștene de a reface infrastructura transportului public.
Mai boscorodim, prinși în șuvoiul gîtuit de mașini, dar – repet – apreciem.
Însă și vedem; și de exemplu aici pe Mihalache, în zona Filantropiei, unde în sfîrșit se-ncepe lucrul la liniile de tramvai, știți ce vedem?
Vedem deja doi ani de cînd avem șantier – cel de reabilitare termică a ținut nouă luni, cel puțin; și apoi bulevardul a rămas „în lucru”.
Vedem și ținem minte fușereala de anul trecut, cînd șinele au fost puse pentru o săptămînă în funcțiune ca să se plimbe tramvaiele istorice…
Da: vedem și asta.
de la Cristian Malide
Ascunsă după un gard înalt, de-abia o bagi în seamă.
scris de Ando
Postată recent la locul obişnuit, adică pe gardul Muzeului Municipiului Bucureşti (Palatul Suţu), expoziţia din acest an are drept referinţă fotografiile vechi realizate de cunoscutul nostru colaborator: Cristian Malide, fotografii la care cei din echipa „Bucureştiul meu drag” s-au străduit să pună replicile actuale.
Expoziţia poate fi vizionată până pe 11 octombrie.
   
Puiu Manu împlinește azi 98 de ani!
în 2012 am făcut un interviu.
August și septembrie 1972.
Călătorii peste hotare.
  
Concurs internațional!
… un „recall”.
Rable.
Șușe.
Diverse produse.
    
Sus pe ponei!
E o lume întreagă, între Mărgeanului și Antiaeriană; peste 30 de străduțe se duc și se-ntorc între arterele astea. Întrucît, odinioară, ne aflam în afara Bucureștiului – care se oprea cam pe la Petre Ispirescu – aici sistematizarea a fost la rîndu-i în afara puterii administrative centrale. Străzi sugrumate: nu rareori fără trotuare, unde ușa casei se deschide realmente în fața mașinii; parcele pe care a fost loc doar să se strecoare cîte o casă, nici ea prea spațioasă… pe scurt, un loc care, azi, nu are nici o șansă de a deveni – urbanistic – prielnic.
Cu toate astea, oamenii s-au tras aici între Războaie, bucuroși de fireasca apropiere de Oraș și de ieftinătatea construirii.
Nu prea e nimic care să atragă curiosul, care să-l îmbie să-și plimbe pașii: puține-s clădirile cărora să le găsești vreun farmec – iar celor rămase, preschimbările contemporane l-au făcut uitat.
Totuși… aici, undeva, pe unele din aceste străduțe incredibile se mai ascund case peste care au trecut multe, dar care-și duc, cu ceva mîndrie, frumusețea tot mai pierdută.
    
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii