despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Școala „Ion Heliade Rădulescu” de pe Kiseleff a trecut printr-o renovare: e-n regulă. În spatele ei se construiește – prin strădania Bisericii Mavrogheni – un centru pentru recuperarea copiilor cu sindrom Down si autism. Dinspre Șosea se vede doar o parte a noii clădiri, la care ne pun pe gînduri țepușele decorative de la acoperiș.
Pesemne or fi litere – habar n-am – dar, așa cum îs ridicate zici că-s niște furculițe dintr-alea pe care, prin parcuri, le primești la chioșc cînd îți iei „gogoșica fițoșica”.
   
… scurta bucată de-nceput a străzii ăsteia – dintre Știrbey și Circa financiară – nu e deloc băgată-n seamă. Ei, mie-mi place. Și-mi place și casa asta.
 
Nu: eu nu-i mai cred.
Îi aud vorbind despre stîrpirea risipei, despre economie, despre investiții chibzuite – mereu în folosul Cetățeanului – și după aia îi văd – da, îi văd făcînd fix pe dos.
Povestea de azi se-ntîmplă în Sectorul 6 (avanpost al cheltuirii înțelepte a banului public, dacă e să-i crezi pe cei din primăria de-aici) unde s-a inventat și fabricat – țineți-vă bine! – acest tomberon mobil, format din următoarele:
- o pubelă obișnuită din plastic, căreia i s-au demontat roțile
- un cadru metalic în care s-a vîrît pubela.
- patru roți montate pe cadrul metalic în care s-a vîrît pubela (căreia – să nu uităm – i s-au demontat… roțile)
- și – piesa de rezistență! – trei panouri laterale pe care scrie „PRIMĂRIA SECTORULUI 6”
Repet: eu nu-i mai cred.
scris de Ando
După mai bine de două decenii de pârloagă, pe terenul de pe cunoscuta stradă bucureşteană s-a deschis, recent, şantierul viitorului imobil:
   
Trăgând cu coada ochiului pe diverse pagini de facebook, am aflat ce a fost aici: „Vatra istorică a Școlii Gimnaziale nr. 71 se află pe str. Mântuleasa nr. 7 – 9, temelia școlii fiind pusă în anul 1826. La început a funcționat ca școala primara de băieti “Ioniță Popp” (1938 – 1958), purtând ulterior diferite denumiri. Apoi a devenit o școală mixta, din anul 1972 denumirea este Școala Generala nr. 71, iar sediul s-a mutat în Calea Moșilor nr. 148”,
Cum şi în ce fel a ajuns apoi acest teren o preocupare constantă a locuitorilor din zonă, puteţi afla de aici şi de aici.
 Nu ocolesc popularele evenimente „food truck”. Burgeri, pulled pork, sea food, pizza, clătite, scovergi, kürtős, înghețată, prăjituri – cam tot ce ne așteptăm să fie. Asta, cînd nu-s cu tochituri, mici, grătare și aceleași clătite, scovergi… ați înțeles voi!
Ce n-am văzut? Șaorma; șaorma mereu lipsește de la astfel de evenimente – șaorma, deși cel mai autentic fel de mîncare stradal, își are nișa ei.
Așa-s rînduite lucrurile, pesemne nici n-ar avea vreun folos să le schimbăm; dar dacă tot ne-am apucat să ne gîndim la mîncarea asta, să și vedem ce mai face.
Sînt cîteva întrebări la care eu n-am deocamdată răspuns: și una din ele e dacă nu cumva șaorma, parcă, s-a mai micit? Sau mi se pare? Știți, acum vreo trei-patru ani chiar ajunsese – în multe locuri – ca pînă și cea mică să fie cam prea mare; acuma aș zice că a redevenit destul de normală. Mă rog: în orice caz, am impresia că cea mare e doar mare… nu uriașă.
Alta: lanțurile merg sau nu merg? Restrîngerea „Șaormeriei Băneasa” a părut doar un răspuns potrivit la o expansiune nepotrivită, nesusținută de calitatea produselor; lanțul nu a dispărut, ci doar s-a concentrat pe unitățile care chiar merg.
Șaorma rămîne, deci, un fel de mîncare bun, obișnuit – în sens bun – care are succes în locurile știute și care se ferește de experimente: iată, Centrul Bucureștiului nu atrage consumatorul cunoscător, fiindcă nici o șaormerie celebră nu prea mai părăsește cartierul și periferia: locurile unde adevărata șaormă autohtonă împărățește.
Vulcanii-s tot acolo; de cînd lumea și pămîntul ani fac ce știu mai bine, conștiincioși și modești: noroi.
Știți, avem noroi și-acasă, dar tot venim aici – fiindcă-i mai spectaculos cînd nu-i adunat lîngă bordură…
Uscat sub Soare – ca o piele de rinocer – pășești pe el cu un soi de involuntar respect; cît despre ochiurile bolborosinde, mereu ceva te face să te dai un pas îndărăt: mic mai ești în fața burzuluielii naturii!
Cum altfel, prea mult nu stai pe-aici; poate doar să te-oprești un pic la umbră și să-ți pui burta la cale, că-i ținutul celor mai buni cîrnați de Pleșcoi.
… și-a vinului, că doar treci pe lîngă atîtea dealuri pe care le știi nu de la Geografie… ci de pe sticle.
Sau să te-abați prin Buzău, oraș pe care mereu dai să-l ocolești – da-n care descoperi cotloane îmbietoare și străzi nesfîrșite cu castani înfloriți.
toate vacanțele noastre – lista episoadelor
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii