despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor (305)

Șaormeria de pe Dinicu Golescu din apropierea intersecției cu Vulcănescu – cunoscută pe vremuri ca „Sahin” și mai încoace ca „Mr. Aslan Doner Kebap” pare că s-a închis.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos.

cam așa poate fi făcut.

Lăudasem aum vreo doi ani o reușită valorificare a unui teren viran aflat pe Polizu, vizavi de vechea Politehnică, unde se deschisese un spațiu – numit „Mercato Comunale” – cu furgonete de street food și alte-alea. Amenajarea era reușită, plăcută, fără batjocuri: pentru ca să te poți simți și bine, și liber, dar și-n condiții rezonabile de civilizație.

Ce-i păcat, desigur, e că „Mercato” ăla, după o vreme, a plecat – vecinătatea nefiind taman cea mai îmbietoare și nici prielnică pentru ceea ce ne place să numim hub urban. Terenul a redevenit viran: așa merg lucrurile-n oraș.

Ce-i bine e că după o vreme „Mercato” și-a găsit o altă pîrloagă, lîngă urîta clădire a ambasadei Germaniei federale. La un pas de statuia Aviatorilor, terenul improvizat ca parcare nu aducea nici un folos nimănui.

Sub numele „Mercato Kultur” a rezultat un ditai spațiul plăcut, cu zone generoase în care oricine-și poate petrece vremea după chef. Liniște, intimitate – dar și devălmășie pentru cel ce se bucură de apropierea celuilalt. Amenajarea, desigur, e pe măsura așteptărilor cetățeanului de azi: mese și scaune comode; umbră; podele și nu doar pietriș; toalete normale – tot ce te face să vii aici fără temeri.

Despre mîncat, îs vreo cinci furgonete – acoperind cam toate gusturile obișnuite de street food – plus un bar.

Ce mai tura-vura: cam așa ar trebui să arate orice spațiu public, comun, care să aducă laolaltă oameni, concepte și afaceri.

Matty

V V C XL

Multă vreme m-am gîndit că genul ăsta de model decorativ e o găselniță relativ recentă, menită să atenueze impactul vizual al calcanelor urîte ce au rezultat în orașul nostru îndeosebi după Cutremur și demolări.

E, însă, mai veche. Regăsim, iată, chiar în 1955 celebrul calcan al fostei bănci Marmorosch-Blank, care a rezistat pînă de curînd.

Eu acum m-am prins și m-am gîndit să vă zic și vouă.

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

Matty

Vivat veselia!

Se pare că nu se cade, că nu dă frumos, că numai artist nu ești dacă atunci cînd te-apuci să „performezi” în fața oamenilor lași să se vadă c-o faci cu poftă, cu plăcere, cu veselie – căutînd, carevasăzică, să le faci o bucurie.

Nu, nenică!

Ori te scremi, te-ncrunți și te-arăți înnegurat de tot ce te-nconjoară; ori te bășești serios pentru că nimeni nu te-nțelege; ori pur și simplu o ții pe-a ta, chit că publicul din fața ta pleacă mai departe-n treaba lui.

Dar să nu fii vesel – nu. Nu poți fii artist și vesel.

Nici dacă zdrăngăni chitara pe-o bordură să nu fii vesel. Nici dacă desenezi un portret într-o grădină.

Pîn-la urmă, dă-l dracu’ de public: dacă n-a plătit, se cheamă că nu merită nimic de la tine; iar dacă a plătit, înseamnă că-i îndeajuns de prost ca să-i bagi pe gît orice.

semne (totuși) bune 75

Pe Arghezi colț cu Batiștei – după ani buni de șantier – casa de la stradă are, în sfîrșit, o față frumoasă.

Că, din păcate, în spatele ei a crescut și-un bloc urît cu spume, e altceva.

„Semne bune” – toate articolele

Matty

cazul perfect

„Șantierul” schimbării șinelor de tramvai de la Apaca e cazul bucureștean perfect.

Ghilimelele ce-nsoțesc cuvîntul șantier sînt justificate pe deplin. Se lucrează – dar încet. Oameni puțini. Puține operațiuni în același timp. La ce s-ar grăbi constructorul, cînd știe că lucrarea trebuie să fie gata tocmai la primăvară? Nu-i vina lui.

Da-n schimb e vina noastră, a oamenilor, că neisprăviții din conducerea Bucureștiului nu fac pe dracu-n patru ca să terminăm cumva mai repede cu rușinea asta de „șantier”?

Lucrarea putea fi gata pînă acuma, oameni buni! Nu doar că putea fi gata, ci – mai ales – trebuia să fie gata. În patru luni poți face minuni; darămite să schimbi un kilometru de linii de tramvai!

Da-mi place mult – mult de tot! – că despre lucrarea asta nu vorbește nimeni, nicăieri. Ciuciu primar să-l văd pe aici, băgîndu-și nasul. Ciuciu presă să filmeze cum se stă pe „șantier” și mai ales cum sînt siliți bieții oameni să se deplaseze de patru luni de zile deja fără una din cele mai importante linii de tramvai din Capitală.

Cazul perfect: toată lumea și-a băgat pula.

Case căzute 449 – Str. Locotenent-colonel Constantin Marinescu 4

În stilul ăla mic-cubist, potrivit atît de bine parcelelor reduse din Capitală, o căsuță ce încă n-a dispărut.

Dacă pe-aici par numerele poștale încurcate, e pentru că strada asta nu avea, inițial, prelungirea dintre Drumul Sării și Sebastian. De un deceniu e folosită și ca legătură directă cu Drumul Taberei, prin lungirea străzii Compozitorilor (1 Mai)

mai multe despre Case căzute