despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor (484)

Putem doar să tragem nădejde că – în urma renovării curente care implică o înălțare și o extindere-n fundul curții – căsuța asta de pe Sfîntul Constantin  nu-și va pierde chiar tot fasonul.

  

nu așa 59 – cum se strică o alee.

Parcul Izvor a fost burdușit cu piese noi de mobilier: coșuri de gunoi și bănci.

Am crezut c-o să avem înțelepciunea să terminăm cu fușereala asta, de a le pune direct pe alee, ocupînd astfel spațiul pentru plimbat, jucat și alergat care nu e niciodată îndestulător. Ne-am ales cu piste cu obstacole – și asta doar pentru că montarea noilor piese de mobilier în afara aleilor e o operațiune care ia ceva vreme, costă ceva bani și cere ceva pregătiri.

  

Deși modelele-n sine nu strică vizual – poate doar prin faptul că, dorindu-se să fie cît mai puțin predispuse vandalismului, par greoaie, mătăhăloase – amplasarea lor anulează buna intenție.

Asta e: cetățeanului i s-a mai aruncat una-n față. Cît despre spate, mult noroc să și-l odihnească pe bancile astea fără spetează, bune doar pentru așteptat autobuzul.

Matty: una pe zi

din zbor (483)

E de atîția ani, dar uite că mai mereu se-ntîmplă să nu-mi fie foame cînd ajung pe la ea.

La ea, unde? În spate la Sfîntu-Gheorghe, unde întoarce tramvaiul 21; mai precis, fix în stația de coborîre de pe Cavafii Vechi.

O patiserie bună, de-ncredere, care merită cîțiva pași în plus.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

Case căzute 871 – Str. Colței 21

Părăsit, degradat încet – o zonă care a păstrat, cît de cît, ceva viață.

Matty: una pe zi

bicicleta tot n-a prins.

Știți și voi: a fost o vreme în care chiar părea c-o să fie o soluție – doar că nu s-a întîmplat.

Sigur, sînt mulți bicicliști pe străzi. Sînt oameni care chiar se deplasează pe două roți – indiferent că-i vorba de biclă, trotinetă ori scuter – dar nu e o masă cetățenească.

Miile de curieri care-și cîștigă pîinea strecurîndu-se printre mașini, gonind cu comenzile noastre-n cîrcă, nu se pun; mai degrabă ne fac să asociem și mai tare bicicleta cu sărăcia.

Însumăm lipsa infrastructurii dinăuntrul Capitalei, chinul de a te simți tolerat în trafic, imposibilitatea de a ieși din periferie fără mașină. Pistele de biciclete-s făcute de unii care nu-s bicicliști, trotuarele și trecerile de pietoni de alții care nu merg niciodată pe jos, traseele transportului public de oameni care nu s-au suit vreodată-n tramvai… iar infrastructura rutieră de niște personaje care, atunci cînd circulă, se folosesc de girofar și de legitimația de serviciu.

Jinduim la „normalitate”, la „civilizație”, așa cum le vedem în alte orașe din lume; sunt, însă, lucruri care în aceeași măsura de a fi oferite de către administrație, sînt cu adevărat cerute și asumate de cetățean.

Nu zic că e vina societății, chiar dacă nici ei nu i se pare important nici transportul public, nici transportul alternativ. Vina, desigur, e a oricărei administrații, căci prin grijă și viziune publică se plănuiește și se construiește viitorul.

Estimp, bicicleta nu e o soluție, așa cum încă speram acum 10-15 ani. Capitala nu are un serviciu public prin care oamenii să folosească bicicleta. Serviciul particular „I’velo” – singurul rămas funcțional – continuă să nu acopere decît un segment central și a ajuns să fie foarte scump: poate prețul abonamentului anual de 250 de lei să fie corect pentru operator, dar pare foarte mare pentru cel care s-ar da cu bicla! Alternative din trecutul recent ca „Citylink” și „Aperider” n-au trecut de stadiul experimental.

Matty: una pe zi

Semne bune 175

Pe Grigore Alexandrescu – între Clopotarii Vechi și Căderea Bastiliei – un imobil care n-a strălucit niciodată prin ceva… ceva anume. Măcar acum, renovat, e curat, simplu.

La cîțiva pași, renovarea recentă a splendidei case se așează, se îmblînzește.

un colțișor XXXIII

Blocul ăsta nu mai spune aproape nimic. Atît a fost învelit cu scîrț, împestrițat și peticit!

Însă… i-a rămas casa scării; și socot că-i printre cele mai reușite din toate pe care nu le știm.

Unde sîntem? Pe Lucaci – cum te bagi din Traian – la colț cu Sublocotenent Moga.