La doi ani după refacerea locului clasic din Unirea, Irish Pub-ul se mărește:
Pe geam scrie „Bakery” – vedem ce-o fi cînd îi gata.
despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul 
|
… nu-i nici mare, dar nici mic; de fapt, e cu mic înăuntru. E un soi de hamburger cu carne de mici pe care-l vinde Mega Image. Cred că și „micburger” îi și zice; dar nu-s sigur.
Sigur sînt că se vinde cu 3 lei (adică 2,90-ceva) și că din doi burgeri dintr-ăștia te rezolvi destul de elegant. Carnea de mici e cea standard de Mega Image, chifluța e bună, și mai are și-un pospai de muștar. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe josNu-s prea convins de trăinicia localurilor care-au împînzit Centrul Vechi, dar unele dintre ele şed bine-mersi, ceea ce-nseamnă că e ceva de capul lor. Printre ele se află, pe Gabroveni, unul numit „Marin” – Seafood Grill.
Marin ăsta se descurcă bine; n-are multe chestii-n meniu, dar ce are, arată bine – şi aşa, de poftă, face-ncercat. Dai comanda-năuntru şi apoi treci să-ţi iei mîncarea, în cîteva minute. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe josIaca-na, belea! Să vă zic ce-am păţît. Tot mă văitam ‘nainte-vreme că-i greu să-ţi dai sama care dintre vînzătorii de brînză şi de mezel „de la Sibiu” chiar au lucruri bune. No – uite c-avurăm noroc; chiar aci, unde-i blocul după colţul dintre calea Rahovii şi Ferentari se deschise, mai astă-vară, un magazinaş tare fain:
Bune-s toate aci, şi oamenii-s pricepuţi şi la vîndut, şi se vede că-s harnici. Mereţi cu-ncredere. No – şi acu’, beleaua. Ne mîncă pe noi să cumpărăm de la oamenii ăştia nişte crenvişi. Şi cînd îi pusărăm în oală să-i ferbem, na păţanie! Odat’ se umplu apa aia clocotită cu grăsimea ieşită din crenvişi! No – păi eu de treburi de-astea nu-mi mai aduc aminte de cînd mi-s copil. Ferbe matale crenvişii de la fabrică-n oală, şi vezi că-ţi rămîne o apă limpede şi chioară, de poţi să-ţi faci ceai liniştit din ea. Buni crenvişi! I-am mîncat pe toţi cu mare bucurie. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe josDacă nu venim noi la Chişinău, vine el la noi. Şi vine bine pregătit – cu plăcinte. La Plăcinte e un lanţ de restaurante fast-food care, după ce a cucerit Chişinăul, a trecut Prutul – şi a ajuns în Romană, pe Dacia; şi nu cred că se opreşte aici. E simplu: ca să nu greşeşti, ce-i scris pe firmă, e şi înăuntru: plăcinte. Cu brînză, cu carne, cu mere, cu varză, cu cartofi – vedeţi voi în meniu. Dacă-s bune? Da! Dacă-i de mers în fiecare zi? Nu! Că dup-aia te faci… cît Rusia. Merge, restaurantul? Oho, e plin. Bună reţeta, bună marca locului – şi să ne fie ruşine că nu am reuşit să deschidem încă un lanţ de restaurante autohtone, care să aibă ceva-ul lor, care să fie călcate pentru ceva românesc de bună calitate. Deci, încercaţi „La Plăcinte” – e un loc tare simpatic şi primitor. Muzica e pop, moldovenească – foarte agreabilă. Ca bani: ok Deschis şi duminica. ultima dată acolo: toamna 2013 mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos… pentru că-mi aduc aminte că, acum mai bine de doi ani, anunţam deschiderea localului La Tortilla de pe 1 Mai (Ion Mihalache, adică) mi se pare normal să vă şi zic că nu mai e, nu? Acum, în locul La Tortilla e un restaurant – îi zice Casa Mihalache. N-am fost. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos… deznodămînt la Irish Pub; s-a terminat renovarea, s-a şi redeschis:
Oleac’ cam încărcat şi-mpopoţonat, da’ măcar funcţionează. Înăuntru nu m-am băgat. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe josştiţi Cărtureştiul – librăria de lîngă Patria. Se vînd acolo pînă şi cărţi şi-i mereu plin de oameni. După atîta cultură, se cere o bere, un suc, o cafea. Aşa că-n dosul librăriei trăieşte foarte bine Grădina Verona: ditai terasa, plină ochi seara, cu fel de fel de oameni. Şi mai de fiţe, şi mai fără fiţe. Şi la un suc, şi la ceva de mîncare. Grădina Verona e o întreprindere de alimentaţie publică serioasă; fireşte că nu e ieftină – nici n-ar avea de ce, cu atîta lume care vine aici. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos… se risipeşte, încet, fumul de deasupra ţării noastre: în sfîrşit, se poate vedea România din satelit – pen’că se gătară zilele libere. Ne-au cam ajuns, poate; şi poate şi mîncarea ne-a ajuns – deşi de asta nu-s prea sigur niciodată. Ţara noastră a fost zgîlţîită serios, înainte de vacanţă, de vestea apocaliptică că n-o să mai putem cumpăra mici. Era cît pe ce să ne cadă nădragii de îngrijorare – am fi rămas cu grătarele goale!! Dar, mă rog, cît de mult iubim, dom’le, micii ăştia? Oare suntem, într-adevăr, o naţiune de cunoscători – nu doar de mîncători de mici? Mi-e teamă că nu. Ne-am obişnuit cu ei, ne umplu timpul – şi cam atît. Dăm crezare tuturor legendelor cu şi despre mici – pentru că legendele-s frumoase. Pe bune, o să fac într-o zi un experiment – o să iau o caserolă de mici din Selgros (micii de Selgros sînt consideraţi cei mai buni din lume) şi una din Carrefour (micii de Carrefour sînt priviţi ca dintre cei mai proşti) – şi o să le schimb etichetele între ele. Şi uite-aşa, de-al naibii, o să le dau caserolele astea unor cunoscători – şi pun pariu, pe ce vreţi voi, că n-o să-şi dea seama de diferenţă. Of, să ştiţi că-i complicat cu micii. Mereu avem cîte-o explicaţie pentru felul în care nu ne ies. Dar nici noi nu sîntem aceiaşi întotdeauna; de ce să pretindem micilor să fie la fel? Nişte mici făcuţi pe malul Argeşului, la 45 de grade la soare, pică altfel decît unii făcuţi sub brad, la Predeal. Nişte mici făcuţi într-o seară de iarnă pică altfel decît unii făcuţi într-o amiază de primăvară. Nişte mici făcuţi înainte de Paşte pică altfel decît unii făcuţi după Paşte. Nişte mici făcuţi cu prietenii pică altfel decît unii făcuţi cu socrii. Nişte mici făcuţi pe-un jar de cărbune pică altfel decît unii făcuţi pe-un jar din scînduri rupte din gard. Nişte mici luaţi c-o bere rece pică altfel decît unii luaţi c-o cola… E complicat, dar e frumos: micii sînt buni – importat e să ştim noi ce vrem de la ei. Cu muştar (şi ce muştar? că şi e cu gusturi, arome şi legende), cu sare, cu iaurt, cu bere, cu şpriţ, cu suc, făcuţi de noi sau cumpăraţi, luaţi din Selgros, din Kaufland sau de la Mircea Măcelaru, mîncaţi la Cocoşatu’ sau la piaţă – micii sînt buni. mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos… în caz că vă întrebaţi cum se făceau review-urile restaurantelor acum fix 40 de ani, iată un exemplu: un articol pe care Ando l-a găsit într-o Românie Liberă de colecţie. Pe atunci n-aveam coneseuri; n-aveam nici chefi – era mai simplu: nu-ţi plăcea servirea, pac! trînteai o epigramă la Urzica…
Tovarăşi, într-adevăr, existau lipsuri; dar ce bine era că lipseau – în primul rînd – cunoscătorii lu’ peşte… |
articolele noastre sînt preluate și de: 
|
|
Copyright © 2005 - 2025 Simply Bucharest Log in Powered by WordPress & Atahualpa |
||
comentarii