despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul
|
Cumva – cine credea? – orașul ni se schimbă.
Sînt, deja, zone întregi unde străzile au fost eliberate de mașinile lăsate oriunde, pe trotuare. Vrînd-nevrînd, oamenii încep să-și vîre mașina în curte și începe să cadă în desuetudine instituția „împroprietăririi” spațiului din dreptul casei. Aproape tot sectorul 4 e doar o parcare cu plată; zi după zi mai apar stîlpișori în zona centrală; iar în sectoarele celelalte se ridică borduri, se lărgesc trotuare, se închid scurtături tacite…
Parcă voiam asta; și asta – civilizarea – nu se face numai cu pupături.
Dar care – din toate soluțiile urbane aplicate alandala, de fiecare administrație locală bucureșteană – e cea mai rezonabilă, cea mai eficientă, dar și cea mai puțin stricătoare?
Pare că abordarea Sectorului 2!
Trotuare chiar cu borduri vechi păstrate, cu pavaj nețipător și – acolo unde nu s-a grăbit montajul – rezonabil; stîlpișori cît de cît discreți și nu cataroaie, lanțuri, borduri de juma’ de metru…
Destul loc lăsat și pentru bucățele verzi și – cum s-o zic? – cu un rezultat interesant, absolut ne-bucureștean: cochet, drăguțel.
Ce să mai zici că-i și printre cele mai reversibile – dacă vreodată avem nevoie de mai mult spațiu rutier, se poate lesne ajusta.
Dar, da: mi-e dor de răspîntiile bucureștene, alea largi, care – atunci cînd nu-s folosite ca parcare – fac farmecul zonelor cu case.
               
Bucata dintre Mecet și scuarul Popa Nan e știrbită, rușinos, de cîteva proprietăți prăpădite.
 
Din toate cele pe care le vedem pozate, veritabil căzută e doar cea din dreapta:
 
mai multe despre Case căzute
O bună bucățică de oraș, cea de peste Eminescu, cuprinsă între Aurel Vlaicu și Tunari. Mai puțin mizeră și pitorească decît cea care se duce-nspre Viitorului… mai puțin prăpădită decît cea ce se-ntinde spre Piața Galați… mai discretă decît cea care se-apropie de Dacia.
Străzi plăcute, liniștite, cu arhitectură nobilă, care de fiecare dată te bucură.
Cîteva vești de pe aici. De ce nu? Să le vedem. Chiar pe Icoanei, se renovează blocșorul ăsta. Va păstra cît se poate și cît s-a reușit. Altfel nu știu cum să zic.
  
Mai acana, la răspîntia cu Domnița Ruxandra, clădirea cunoscută a restaurantului „Zexe” e la a treia împrospătare. Imaginile, prezentate cronologic, ne arată că revine spre alb-griul ăsta rece de care se face exces în ultima vreme.
   
Dac-am pomenit de Domnița Ruxandra, s-o pornim în jos pe ea, întîlnind o casă norocoasă. Renovată mulțumitor acum niște ani, iată că operațiunea se repetă, păstrînd ce era bun.
 
Tot pe-aici – dar în cealaltă direcție, spre rondul cu benzinăria din Vasile Lascăr – ne aducem aminte de frumusețea asta pierdută.
E dezgustător ce i-a luat locul; una din cele mai scîrboase edificii „pseudo-istorice” din Capitala noastră.
  
Părăsim, tiptil, zona, trecînd Tunarii și luînd-o pe strada Erou Ion Călin, unde pe locul unei căsuțe s-a strecurat o… o chestie.
Chestie e: altfel nu știu să-i zic! Vedeți și voi, na:
 
Tot pe lîngă Delea Veche, în apropiere de locul unde se construiește noul „Kaufland”.
O amintire a farmecului ce se pierde.
     
mai multe despre Case căzute
Da: s-a-ntîmplat, în sfîrșit. După peste 20 de ani de chin, mizerie și scîrbă, nu mai întîlnim găinaț în Cișmigiu.
Băncile-s curate – mă rog, pline de praf, dar fără găinaț – locurile de joacă-s la fel – mă rog, rupte și ruginite, dar fără găinaț – și pe alei se poate păși fără să-ți vină să-ți verși mațele.
Ieșim și pe străzile adiacente, pe care le descoperim curate – mă rog, cu gunoaie nestrînse, dar fără găinaț.
Că s-a-ntîmplat, o vedem și ne bucură; ne dorim ca normalitatea asta să devină regulă.
Mai ales că de cînd situația păsărilor din Cișmigiu devenise insuportabilă, cetățenii au investit nenumărate resurse personale încercînd să determine administrațiile bucureștene să facă totuși ceva.
Și că mai ales în ultimii ani li s-a servit aparentă neputință însoțită de justificări.
Dar s-a-ntîmplat: azi, în Cișmigiu, nu mai e găinaț.
Nu căutăm în dinți calul dăruit, însă – după chinul, zbaterea și consumul nostru cetățenesc – ar fi îndreptățit să aflăm cum a reușit administrația actuală. Le-a cerut ciorilor care dormeau noaptea-n Cișmigiu taxă de parcare? Le-a hipnotizat? Le-a băgat dopuri în cur?
Fără glumă: chiar vrem să știm, doar ca să putem lăuda întrutotul.
„Semne bune” – toate articolele
Pe lîngă Delea Veche… ce mai bloculeț!
  
mai multe despre Case căzute
„Bazar de Cotroceni” e un eveniment care crește de la un sezon la altul: crește frumos, de capul lui – și asta e bine.
Nu-i lipsește nimic; de fapt, are ceva cam prea mult – mașini și trafic.
Fiind o emulație de cartier, spre deosebire de evenimentele cunoscute ca „Străzi deschise în Cotroceni”, circulația nu poate fi oprită.
Dar e loc pentru toată lumea.
|
articolele noastre sînt preluate și de:
|
comentarii