despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

cum ne văd ei!

Deschid site-ul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului sector 5. Oare cu ce se poate pune mai bine instituția asta în slujba oamenilor care au nevoie de ea? Oare ce scrie acolo?

Ce interesant! Un anunț important – „privind tinuta vestimentara pentru persoanele care patrund in institutie”! Să-l deschidem și noi:

Zice așa, pe scurt: „… polițiștii locali au obligația de a se asigura că toate persoanele care pătrund în Primărie au o ținută decentă, astfel încît să denote demnitate și respect

Doamne-Dumnezeule-mare, oare ce poveste nenorocită o fi-n spatele nevoii de a emite un asemenea act și – mai ales – de a-l publica? Oare oamenii care se încadrează în publicul Direcției generale de asistență socială și protecția copilului de asta au nevoie – să li se dea peste față cu „demnitatea și respectul” pe care tot ei să-l arate cînd trebuie să vină să se căciulească-n fața autorității locale?

Matty

semne bune 78 / Case căzute 9: Hotelul Palas arată grozav!

Vine frigul, dar fostul hotel Palas și-a dat pijamalele jos… și e tare mîndru!

„Semne bune” – toate articolele

o zonă bogată.

Patiseria-cofetărie din Rondul Coșbuc e, acolo, de cînd lumea și pămîntul. Și – pe bune! – ar face bine și să rămînă, fiindcă tare-i mai reușesc cîteva lucruri așa, mai „ca pe vremuri”.

N-aveți decît să v-opriți și să le-ncercați, chiar dacă-i departe de stația tramvaiului și nici autobuzul nu mai oprește lîngă ea; deschide după 9 dimineața.

De fapt – mai bine chiar! – luați seama că zona asta, altminterea prăpădită, tîrîndu-și zilele, mai are și alte surprize: o intersecție mai jos, după ce-o cotești pe 11 Iunie, dai de o altă patiserie-cofetărie de modă veche: „Alion”.

Iar dac-o ții încă un pic înainte, fix în stație la Gramont, mai e o patiserie; făcea și gogoși pe vremuri, da’ acuma s-a lăsat.

Toate fără mofturi, francize și firme noi dintr-alea cu scînduri lăcuite și poze cu moși în costum popular – știți voi; și nu-i parte a Bucureștiului vechi mai bogată ca asta.

Mai e patiserie și-n stația de la 11 Iunie – pentru urgențe, ca să zic așa.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos.

Matty

Întoarcerea în Carol: Povești cu Ratatouille A.K.A lui Ratatouille nu-i place apa

scris de Sonia Ratatouille

Două articole la o distanță de nici o săptămână! Fericire peste lume.

M-am întors și nu dezamăgesc pe nimeni azi, căci vin cu părerea mea despre ce mai e prin Parcul Carol.

Primul lucru pe care vreau să îl menționez e că nu am mai trecut pe acolo de mult!

Și în articolul trecut, tot despre Carol, am văzut că pe insulă porțiuni mici din bordură erau inundate, rezultând două majore probleme:

• Rațele nu aveau unde să își ascundă ouăle și asta este teribil.

• Copiii neatenți care fug ca nebunii prin iarbă nu au de unde să știe unde se termină partea solidă a de pământ și pot să cadă în apă.

ȘI asta nu e tot!

Cred că știm că pe marginea podului mare sunt niște trepte care duc la o mică platformă care ar trebui să fie pentru bărci. Platforma? Ia-o de unde nu-i! O fi, n-o fi de la ploaie, dar dacă n-ai chef de baie, nu te apropia, te rog!

Ca atmosferă, e frumos! Multe culori colorate cu nuanțe nuanțate!

Acum, că apa e plină de frunze și arată mai ceva ca un mal, dar curat, asta e cu totul altceva!

Bineînțeles, nu mă oprește nimeni să nu mă plâng și de asta!

STAI să nu uit!

Într-o parte a parcului, pe o alee liniștită aproape de granița cu lumea de afară, e, ascunsă, dar nu prea, o dugheană. Un vechi restaurant, pe care nimeni nu s-a gândit că pot să-l curățe sau să facă CEVA cu locul gol rămas, stă acolo, plin de saci de gunoi, fără rost, fără motiv.

Bun, bun, mi-am mai stors creierul un pic pentru a face încă un articol în care mă plâng, așa că îl terminăm cu ceva frumos.

Parcul Carol este un loc frumos și liniștit, cât de liniștit poate fi un parc din mijlocul orașului!

Ei, sper că aveți o zi frumoasă și pe data viitoare!

Matty

ritual și plasă de siguranță

De aproape doi ani de zile m-am ferit, dar am și umblat. Dar m-am și ferit, și nu m-am îndurat totuși să stau. Sâmbătă m-a apucat iar umblatul cu fereală, și zic hai să mai vedem o dată Muzeul Satului, un loc pentru orice anotimp. M-am ales cu pagubă-n benzină și vreo juma de oră din viață pierdută, până m-am reorientat către partea ailaltă a Lacului. Spre H n-aveai cum să intri, era ceva raliu.

Și mi-am amintit cum fugeam astă vară de Calea Victoriei, cu cozile ei la înghețată și la bere cu lavandă, și m-am gândit că vine Sfântu și azi-mâine se face coadă. Și unii nu beau bere cu lavandă și unii nu pupă moaște. Dar unii se pupă bot în bot cu alții și unii vor să moară/crape ceilalți. Și nimeni nu renunță nici la berea cu lavandă băută pe doi metri pătrați, nici la sfintele taine, scuzați sărăcia limbajului că nu le am nici cu una, nici cu alta.

Și eu, neam de neamul meu de vaccinat și al urmașului meu eligibil pentru vaccin înțepat și ăla, tind să-i acuz pe unii de nesimțire – ăia cu berea, și pe alții de prostie – pe ăia cu lingurița. Că așa scrie pe facebook. Că ăia de merg la Sfântu-s proști. Și o să-mi spună facebook că aia cu berea nu-s nesimțiți, că ăia erau vaccinați, și eu o să întreb de unde știe el câți sunt vaccinați și câți nu, și de unde știe angajatul restaurantului că EU sunt vaccinat, că doar eu îi arăt pătrățele pe mobil, dar nu îi arăt și vreo dovadă a identității, doamne feri, că poate mi-ar și fura-o.

Și gândidu-mă eu la raliu și la proștii de la Sfântu și stând la semafor pe la Cașin unde era o nuntă și se pupa lumea cu toată lumea, m-am gândit la proști și la deștepți. Și mi-am dat eu seama așa, că deștepții ăștia – printre care și eu – au toți o plasă de siguranță în viață. Adică la un moment dat în viață, cineva a tras de noi, sau s-a pus de-a latu-n drum ca să nu facem vreo tâmpenie, sau ne-a zis brânză bună în burduf de câine, sau ne-a iertat sau s-a uitat în altă parte sau ceva.

Și noi ăștia de suntem deștepți așa rău, am mai citit o carte, pentru că am avut la îndemână, sau pentru că ne-a frecat cineva la melodie cu vreo corigență, am mai văzut un film pentru că aveam curent electric. Care-i mai deștept o umblat la conferințe și o auzit speakeri și care-i așa-și-așa dar tot deștept, a ascultat acu 30j de ani Sarmalele Reci și a băgat la cap că aia cu țara te vrea prost e cioacă și noi de mâine suntem oameni faini care nu fac din alea. Și noi când vrem să ne bucurăm așa de deșteptăciunea noastră, sau să ne relaxăm, sau pur și simplu când simțim că ne ia plictisul, avem niște ritualuri. Cum ar fi să bem bere cu lavandă. Și nu renunțăm la ele – nu mă-ntind aici de ce.

Dar ce mai vreau eu să zic. Mai sus am făcut mișto puțin de deștepți. Acum nu fac. Unii chiar suntem. Și știm să muncim și să luăm o pauză. Și știm să chivernisim banii, să nu dăm pe adicții, să ne cunoaștem limitele, să ne protejăm, să multe-multe. Și dacă intrăm carevasăzică la o instituție cu căciula-n mână cum se intră și suntem luați la șto, noi știm să dăm două înapoi. Noi știm să reclamăm, să fim influenseri, să scriem rog șeruiți masiv. Și dacă ne îmbolnăvim, găsim un cabinet. Și nu intrăm acolo în gumari. Și dacă ni se vorbește urât putem să batem elegant obrazul, sau neelegant, că n-avem atâtea complexe, o fi învățat duduia pediatrie, dar nici eu nu-s prost, sau putem s-o dăm în gât pe net sau putem s-o înțelegem că e obosită și să mergem cu copilul afebril deja acasă și după ce adoarme să desfacem o bere cu lavandă. Și știm ce-nseamnă afebril.

Și suntem oarecum în control. Aici pe pământ.

Și acum revin la proști. N-o să scriu la fel de mult ca despre deștepți, dar cred că v-ați prins care e faza. Gândiți-vă cât de deștept era un deștept dacă se năștea la 70 de km de cel mai apropiat oraș. În care e el acuma deștept, dacă între timp n-o fi ajuns la Cluj (ales ca exemplu pentru că n-are moaște). Cum mergea deșteptul la școală. La doctor. La Oraș. La care școală? La care doctor? Și ce plasă de siguranță avea când era luat la șto la școală și la doctor? Dar avea, totuși, ceva. Niște ritualuri.

Prostul nu e în control pe pământ.

Și nu – nu e despre popi. Că și eu știu că fură, și baba de la coadă de la moaște știe. Ba baba de la moaște, care-i mai umblată-n cele sfinte ca mine, știe mai multe rele despre popi decât știu eu, care fug de ei ca de berea cu lavandă. Și s-ar putea să-i iubească la fel de mult ca mine, că nu pentru popă se duce la coadă, pe popă poa’ să-l vadă-n toată ziua. Și nu, nu e despre politică și nici despre lipsa unei campanii reale de vaccinare.

La mine aici e despre ritual, și plase de siguranță, că asta căutăm cu toții: unii pe pământ – dar nu-i obligatoriu.

Matty

semne bune 77 / Case căzute 346: Str. Inişor 17

scris de Ando

După aproape un an de la postarea casei în serialul nostru am avut o plăcută surpriză: ne-am pomenit contactaţi – la comentariile postării – chiar de noua ei proprietară care ne-a oferit mai multe detalii despre stadiul lucrărilor (deja în toi) pentru renovarea clădirii!

Am promis, atunci, că vom reveni la toamnă şi pentru că ne cam apropiem de sfârşitul lui „brumărel”, am dat o nouă raită prin zonă. Iată cum arată, acum, casa:

O spun fără fereală: mie, unuia, îmi pare că a ieşit ceva reuşit.

„Semne bune” – toate articolele