despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

un colțișor XXXIII

Blocul ăsta nu mai spune aproape nimic. Atît a fost învelit cu scîrț, împestrițat și peticit!

Însă… i-a rămas casa scării; și socot că-i printre cele mai reușite din toate pe care nu le știm.

Unde sîntem? Pe Lucaci – cum te bagi din Traian – la colț cu Sublocotenent Moga.

Matty: una pe zi

nu așa 58

Un șir de Case pe Căderea Bastiliei.

Cea mai înaltă a fost renovată și a primit o mansardă. Cea mijlocie a mai primit un etaj. Cea mai mică a fost demolată și – ca-n basme – acum a ajuns cea mai mare dintre toate. Dar, nu ca-n basme… e și cea mai urîtă.

un colțișor XXXII

Sîntem pe strada Traian și ne pregătim să intrăm pe Plantelor; e, aici, un mic scuar. Și ce-mi mai place clădirea asta!

E ditamai! Și, dacă apuci să bagi ochiul prin una din porți, mai dibui un corp în curte.

       

Matty: una pe zi

să trăiți, doncontrolor – eu la prima mă cobor

Pe lîngă serviciul de încredere – pe care cetățeanul-l simte după cît șade-n stație și cît pierde între stații – și pe lîngă cel de calitate – de care același cetățean se scutură cu scîrbă la jegul dintre scaune și la vaselina scursă pe la uși – transportul public mai trebuie să se arate accesibil.

Încă cele mai multe tramvaie, cu trepte-nalte; stații amplasate departe de interesecții, de trecerile de pietoni și de punctele de interes; legături și transbordări deficitare.

Și – mereu ultima pe listă – problema chioșcurilor de bilete.

Mă uitam de curînd la cel de la Rahova cu Sebastian, mutat din dreptul stației de tramvai la 200 de metri, departe: cum să te mai repezi pînă la el?

… sau la cel de la Petre Ispirescu, care de cînd lumea e pus „unde s-a găsit loc”, silind oamenii să traverseze, în grabă, nepermis printre mașini?

Societatea de transport operează cam 150 de chioșcuri în ziua de azi. Dintre ele, o treime nici nu se mai deschid peste weekend; restul funcționează în fiecare zi cam pînă seara la opt – dar sînt destule care se-nchid după prînz.

Nu prea mai e nevoie de ele, ăsta-i adevărul: elevii au gratis și au aplicație online, pensionarii merg cu talonul, iar din restul cetățenilor care nu fac blatul mulți s-au obișnuit să folosească plata cu cardul ori cu telefonul.

La ce bun, deci, să păstrăm toate chioșcurile? E un impas. Dacă s-ar închide de azi, într-o lună toată lumea s-ar obișnui, nu le-ar duce lipsa. Nici n-ar mai fi nevoie de cine știe ce automate de plată; poate doar în stațiile principale.

Problema, desigur, e socială – ce facem cu sutele de doamne care vînd? Chiar dacă lucrează în condiții neplăcute – închise într-o cușcă, la precar adăpost de intemperii – asta-i munca lor; n-au loc toate nici prin birouri și poate nu li se potrivește să fie controloare de bilete ori de capete de linie.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

Matty: una pe zi

Din fugă (143) – paliativ urban pe Toamnei 98

scris de Ando

Până acum câţiva ani, când treceai pe aici, ţi se strepezeau dinţii dând cu ochii de jerpelitura asta (nici acum nu ştiu dacă era vorba de o clădire părăginită sau numai de coaja rămasă din fosta ei faţadă).

De câtva vreme însă, cineva (bănuiesc, proprietarul, cine altcineva?) a avut inspiraţia să acopere dărăpănătura, dar nu cu genul ăla hidos de gard metalic din tablă cutată sau cu  trista şi cunoscuta prelată din plasă verde, ci cu un banner, chiar plăcut ochiului.

Case căzute 870 – Str. Toamnei 115

Lungă mai e strada asta! Ne aflăm pe bucata din capăt, cea de după Eminescu. Frumoase case.

Matty: una pe zi