Da: au fost trenuri în care nu m-am suit.
Nu m-au prins burgerii; vreau unul – că-mi plac, nu mint – pot să m-opresc la „Mec”.
Nici cafeaua… aia care-i trei lei e de-ajuns; merge s-o bei prin parcare cu paznicul…
Nu-s nici cu brutăriile, nici cu patiseriile artizanale; cît mai găsesc o merdenea fierbinte-n orașul ăsta, zic slavă Celui-de-sus.
Și-n lumea restaurantelor de azi nu-s ăla care să se bucure neapărat de sumedenia de deschideri asiatice: vietnameze, filipineze, tailandeze… ori – știu eu? – mexicane.
Pentru că – deși avem în Capitală îndeajuns de multe și diverse locuri unde să mîncăm – realitatea e că ne lipsesc restaurante bune, normale, pe care să le numim „cinstite” cu specific ne-ușchit.
Da… avem pizza, avem paste – așa că zicem că am acoperit italienescul. Ne ostoim dorul de Grecia, ne mințim pofta de Turcia, avem cum să experimentăm și China.
Și… atît. Un restaurant simplu spaniol? Portughez? Marocan? Franțuzesc? Unguresc?
Am fost in urma cu multi ani, pe cand s-a deschis unul indian – Karishma. Daca ai curaj sa-ti ia foc posteriorul dupa aia, ai cu ce 🙂
Cred că funcționează în continuare.
Da,funcționează încă.Iar, la doi pași de el, pe Iancu Căpitanu, este cel mexican: “El Torito”.
Unguresc – Csiki Sor.
Bun de știut!