Lucruri făcute să țină, să reziste o viață – ba chiar mai multe vieți.
Mai găsim pe cîte-un stîlp din lemn – da, au rămas destui – o tăbliță de atenționare care după atîta vreme și atîtea intemperii încă-și face treaba.
Tot pentru totdeauna – fac secolul, ce dovadă mai trebuie? – sînt și acoperișurile caselor-tip din parcelările dintre Războaie.
Ce-s plăcile astea subțiri ca niște table dar nu sînt țigle? Sunt plăci din azbociment „Eternit”.
lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”
Azbestul este cancerigen! O fi rezistând, dar aparent rezistă mai mult decât oamenii care locuiesc sub el. 😉 Este și extrem de greu de “eliminat”.
Foarte adevărat! Dar la noi nu a fost un program statal de identificare a azbocimentului în clădiri
Orice lege dispune doar pentru viitor, prin urmare la interzicerea azbestului, s-a interzis doar producerea de produse din el, nu s-a cerut şi eliminarea celui existent. Pe lângă faptul că nenorocirea asta se găseşte practic lângă orice agregat termic produs înainte de ’89 şi prin orice panou electric din aceeaşi perioadă, a fost folosită din greu şi pentru acoperişuri, întâi la eternitul din poze şi, mai apoi, în celebrele plăci ondulate de azbociment. Iar în demolarea vechilor fabrici, ferme şi alte clădiri, plăcile de azbociment au fost fie sparte la faţa locului (bieţii muncitori nici nu ştiu ce au inhalat), fie “recuperate” de localnici şi folosite la locuinţele proprii sau la anexe gospodăreşti (deşi am văzut astfel de plăci folosite inclusiv pe post de jgheab pentru adăpat animale).
A, da, încă mai sunt în exploatare ţevi de apă potabilă (!) din azbociment.
Eliminarea în mod regulamentar a azbestului este al naibii de costisitoare. Iar România nu este la nivelul Angliei, unde o simplă foiţă de azbest într-un panou electric înseamnă închiderea şi evacuarea completă a clădirii şi chemarea unei echipe în costume de protecţie. La noi ori se ignoră (şi se amestecă cu alte materiale de construcţii la demolare), ori – mai ales la vehicule – se exportă vehiculul cu totul în Republica Moldova sau Serbia, unde nu există norme stricte de mediu, apoi se re-importă fierul vechi. Aşa se face cu vagoanele de tren din Occident, sunt 2 firme în judeţul Iaşi care cumpără tot ce vând francezii, nemţii, olandezii, austrieicii ş.a. şi apoi le duc în Republica Moldova, unde se scoate azbestul, apoi se importă fierul vechi înapoi.