Da: cine se ocupă de „ciupercile” astea?
Devenite, încet-încet, veritabile cenușărese ale peisajului nostru urban – și, oricum, din ce în ce mai neglijent realizate – aerisirile magistralelor subterane de utilități se degradează.
Cui îi pasă de ele – nu știu.
fotografiile de la Cristian Malide
“Da: cine se ocupă de „ciupercile” astea?”
PPC sau Termoenergetica sau STB sau Distrigaz sau Apa Nova sau Metrrox sai … Adică NIMENI!
Se observă şi cât de neglijente sunt asfaltările ultimilor ani, mai precis cu cât a fost înălţat nivelul trotuarului. Asta afectează atât scurgerea apelor pluviale, cât şi galeriile subterane pentru diversele utilităţi, acum supuse unor forţe mai mari.
Am văzut, mai demult, ieşind abur din astfel de aerisiri, deci o să presupun că unele aparţin Termoenergetica. Desigur, altele sunt de la adăposturile antiaeriene.
Într-o notă optimistă, aflăm că „ciuperca” ruptă pe care v-am prezentat-o a fost reparată.