… de cîte exemple mai e nevoie ca să înţelegem că arta trebuie să fie şi prietenoasă, şi drăguţă, ca să te cucerească?
Nu ştiu! Dar uite ce exemple frumoase găsim zilele astea în Bucureşti! Chiar la metrou…
la Unirii 1 – nişte fete cîntă la vioară, la pian, la flaut…
la Unirii 2 – se cîntă şi se dansează tango….
Nu trebuie să fie cultură cu ifose, trebuie să fie cultură drăguţă, care să te facă să zîmbeşti, să te opreşti, să aplauzi – şi să intri în joc; pe lîngă dansatorii profesionişti, pe peron dansa oricine avea chef!
Sau în Centrul Vechi: pe o scenă, zece actori cîntă, dansează, spun poezii – pe-o temă destul de banală, ştiţi: Bucureştiul vechi, anii de dinainte de Război… Dar actorii sînt veseli, sînt talentaţi, sînt drăguţi: se simte că fac ceva pentru oameni, pentru trecători.
Mi-a plăcut.
era sa ne “ciocnim” azi acolo 🙂
probabil ma prindeai in poze dar chestii mai urgente m-au tinut acasa.