Nu-i aproape, și poate-i mai bine așa: zău – altfel l-am strica.
Plăcut oraș, cuminte, grijit; domnesc, așezat, închegat; verde, liniștit, cu ritmul lui.
Nu-l văzusem, nu-l știam – era acolo-undeva, fără să strige, fără să cheme turistul. Dar, odată ce-l primește, se poartă cu el frumos, deschis – cum să zic? – mai european parcă-n alte orașe cunoscute ale țării.
Tîrgu Mureș nu-i mic și reușește și să aibă un centru frumos, păstrat, drăguț, dar și să țină de-o parte cartiere de blocuri din mai multe vremuri construite cu cap, fără urîțenie.
Dar și să pitulească bucăți boierești, vechi, spectaculoase!
Da-ntîi de toate, te bucuri de Centru, cu palatele lui administrative – superbe -, cu o Cetate – nu dintr-aia măreață, ci mai degrabă o întăritură; dar ce loc plăcut de stat pe iarbă la umbră, de petrecut seara! -, cu fireasca mare biserică ortodoxă ridicată după Unire – zici că-i un aparat de radio uriaș! -, cu o nemaipomenită biserică greco-catolică – azi cunoscută drept Catedrala mică, după ce-a fost pierdută de cultul ardelean.
Case frumoase, amestecate și gospodărite cum se cade. Nu-s excese în renovări care să le urîțească ori să răcească stilul; și foarte puține dărăpănături; mai puține ca nicăieri!
… apoi, urcușul de poveste spre pădurea de pe dealul Corneștilor, unde-i ascunsă și grădina zoologică; mai dă ursul pe-aici, da’ nu-n fiecare zi: pare că oamenii s-au obișnuit.
Au, pe-aici, și alte feluri de-a fi. Pîinea, de pildă, magazinul de pîine. Liniștea de dup-amiază. Hărnicia care nu pare decît normalitate. Plăcerea de-a se îmbăia – fürdő: ștranduri, mari piscine-n toate părțile.
Și flori; un oraș verde, cu curți din care nu miroase-a cîine, ci a roze.
Și un aer bun, prielnic; sînt evenimente, e cultură, e viață universitară; se-ntîmplă să intri să bei o cafea-ceva și să-ți vină, de-o dată, să comanzi în engleză, simțindu-te undeva – oriunde – în altă țară; și nu, n-are a face cu marea comunitate maghiară din Mureș!
Și mîncare. Cofetărie unde prăjitura-i bună, grea și gustoasă. Restaurant unde… unde nu trebuie să vă mai conving de nimic; căci de nimic nu-și bat joc aici.
Să faci aici… vezi, ai ce face; să faci pe-aici – găsești: Sovata nu-i departe; nici Sighișoara, la o adică. Clujul? și el. Ești în Ardeal, pînă la urma-urmei, unde poți ajunge pe autostradă aproape oriunde numaidecît.
Că-i departe de noi, fără îndoială. Drumul spre Mureș e mai scurt pe Valea Prahovei… dar uneori mai rapid pe Valea Oltului. Că-i și greu, ce-are a face: cine se-abate o țîră prin Rîmicu Vîlcii se bucură de un oraș cuminte, plăcut… și cu vreo două patiserii pentru care merită micul ocoliș.
comentarii